UMANISMUL

Umanism (din latină: humanitas = omenie, umanitate) este o mișcare spirituală care stă
la baza Renașterii, apărută în Italia în secolul al XIV-lea și care s-a extins în mod progresiv în
Europa apuseană până în secolul al XVII-lea. Ea este marcată de reîntoarcerea la textele
antichității greco-romane, care servesc ca modele ale modului de viață, de gândire și de creație
artistică. Umanismul renascentist sublinia superioritatea literaturii latine și grecești și în special
valorile ei în materie de morală personală și publică.

În mod tradițional, istoricii situează începuturile umanismului modern în Italia secolului

al XIV-lea, fiind legat de numele lui Francesco Petrarca și Giovanni Boccaccio. După invadarea
Imperiului Bizantin de către turci, un mare număr de învățați greci se refugiază în peninsula
italică, aducând cu ei manuscrise în limba lor de origine. Literații italieni, ca Guarino din
Verona, Francesco Filello sau Giovanni Aurispa, învață limba greacă veche și traduc în italiană
operele clasice grecești.

Umanismul se propagă în primul rând în Germania și Olanda. Ambele țări cunoscând o

mare expansiune a imprimeriilor, se organizează adevărate târguri de cărți care favorizează
schimburile culturale.

Conform umaniștilor, este în sarcina oamenilor să găsească adevărul, prin opoziție cu

căutarea lui în revelație, misticism, tradiție sau orice altceva care e incompatibil cu aplicarea
logicii asupra dovezilor observabile. Cerând ca oamenii să evite acceptarea orbească a unor
opinii nesusținute, el sprijină scepticismul științific și metoda științifică, respingând
autoritarismul și scepticismul extrem și făcând din credință o justificare inacceptabilă a
acțiunilor. De asemenea, umanismul afirmă că o cunoaștere a binelui și răului se bazează pe cea
mai bună înțelegere a propriilor interese și a celor comune ale indivizilor.

Umanismul cunoaște trei accepțiuni: În sens larg - amplă mișcare care pune în centrul
lumii omul și afirmarea liberă a personalității sale.

În sens restrâns - studiul umanioarelor, adică al limbilor latină, greaca si ebraica al

literaturilor si al filosofiei.

Un curent cultural care a aparut in Italia, in sec al XV-lea, în stransă legatură cu

Renașterea.