BETOANE SI MORTARE CU LIANTI MINERALI

5.1 Structura si caracteristicile betonului

si mortarului cu lianti silicatici. Aspecte generale

Betoanele si mortarele sunt conglomerate artificiale rezultate prin intarirea

amestecurilor omogene de agregat, liant, apa si adaosuri, in anumite proportii.

Deoarece in compozitia mortarelor agregatul are dimensiunea maxima 7,1 mm, iar
in compozitia betonului dimensiunea maxima a agregatului este 71 mm, se poate considera
mortarul ca un beton cu agregat fin. Influenta dimensiunii maxime a granulelor de agregat
asupra caracteristicilor betoanelor si mortarelor va fi prezentata ulterior. In aceste conditii, orice
referire facuta atat la mortare cat si la betoane, se va prezenta ca pentru betoane si doar pentru
caracteristicile specifice mortarului acest material va fi specificat.

Partea activa a sistemului este liantul si apa, care, in urma reactiilor fizico-
chimice specifice liantului, leaga granulele de agregat intr-un tot coerent, ce este mortarul sau
betonul intarit. Liantul si apa vor forma materialul de legatura (matricea betonului) in care sunt
inglobate agregatele si va influenta in mod direct toate caracteristicile betonului (fig.5.1).

Spre deosebire de alte sisteme compozite obtinute prin aglomerare si cimentare,

betonul de ciment prezinta o serie de particularitati determinate de:

- modul de conlucrare intre matrice si agregat;

- caracteristicile intrinseci ale

matricei;

- proprietatile agregatului.
Fig. 5.1 Structura unui conglomerat in care liantul este ciment
Daca in betonul de ciment are loc o conlucrare preponderent fizica intre agregat si matrice,
exista si conglomerate obtinute cu lianti ce reactioneaza chimic cu agregatele si se integreaza in
structura ansamblului, cum ar fi cazul unor materiale refractare (fig.5.2.a).

De asemenea, betonul de ciment se deosebeste de materialele filerizate (beton asfaltic) in care agregatele sunt legate prin
intermediul bitumului filerizat (fig.5.2.b.) si in care fenomenele de suprafata si de frecare interioara au rol hotarator.

Specific betoanelor de ciment este faptul ca structura pastei de ciment intarit din
beton este diferita fata de cea din paste independente.Aceasta neconcordanta se poate explica

Fig. 5.2 Structura unui conglomerat:

a-liantul reactioneaza cu agregatul si se integreaza in structura;

b-liantul este consolidat cu agregat filerizat

prin:

1. folosirea unei cantitati de apa mai mare in beton, impus de necesitatea umectarii
granulelor de agregat si avand drept consecinta marirea porozitatii matricei betonului, spre
deosebire de porozitatea pastei de ciment de aceeasi consistenta ;

2. concentratia solutiilor din beton este micsorata datorita cantitatii mai mari de apa,
iar proprietatile solutiilor sunt influentate de natura ionilor si de concentratia acestora (care este
proportionala cu coeficientii de activitate ai electrolitilor formati);
 3. agregatele cu dimensiuni mai mici ca 0,2 mm au o mare activitate fizica
(determinata de faptul ca rocile utilizate ca agregate sunt alcatuite din minerale cu structura
ionica sau au legaturi covalente polare in retelele cristaline) ce se manifesta intens in formarea
matricei;

4. adeziunea cimentului cu agregatele este un fenomen complex influentat de o serie

de factori si la randul sau influentand hotarator toate caracteristicile betonului.

5.2. Structura betonului intarit

5.2.1. Formarea structurii betonului intarit

Betonul este deci un material compozit alcatuit dintr-o matrice (piatra de ciment) si
agregate.

Caracteristicile betonului vor fi influentate, datorita compozitiei sale, atat de

proprietatile celor doua componente ale amestecului, cat si de interactiunea lor. Structura
betonului nu este o suma a structurii componentelor sale; interactiunea matrice-agregat se
manifesta odata cu realizarea amestecului, prin coeziunea dintre pasta de ciment si agregate,
influentand caracteristicile betonului proaspat si continua sa se manifeste prin aderenta dintre

Fig. 5.3 Structura betonului: a- proaspat; b- intarit.

piatra de ciment si granulele de agregat, determinand caracteristicile fizico-mecanice si de
durabilitate ale betonului. Prezenta agregatelor in betoane va impune marirea raportului A/C
in vederea umectarii suprafetei granulelor de agregat cu consecinte favorabile in ceea ce
priveste lucrabilitatea amestecului. Excesul de apa introdus in amestec (fata de un raport optim
0,24 - 0,28, se foloseste 0,40 - 0,80) va avea consecinte nefavorabile asupra betonului:

1.mareste eterogenitatea structurala a betonului (fig.5.3.a.) ceea ce poate

conduce la fenomene de segregare;

2.micsoreaza compactitatea betonului, deoarece apa in exces va fi indepartata prin

evaporare in timpul intaririi.

In functie de proportia intre diferitele sorturi de agregate din amestecul de beton,

cantitatea de apa necesara unei anumite lucrabilitati va fi diferita. Cand in compozitia
agregatului partea fina este in cantitate mare, atunci si dozajul de apa va creste deoarece
granulele mai fine au suprafata specifica mai mare. Cercetarile efectuate au aratat ca dozajul de
apa este influentat si de provenienta si natura agregatului, de aspectul si forma granulelor, de
conditiile de turnare si compactare.

Apa suplimentara se evapora in timpul procesului de intarire al betonului, lasand

goluri in structura acestuia (fig.5.3.b).

In structura betonului apar goluri provenite din antrenarea aerului la preparare si

turnare.

Sistemul de goluri din structura betonului va fi influentat de o serie de factori

tehnologici si de compozitie, din punct de vedere al volumului, formei si dimensiunilor. La
randul sau, acest sistem de goluri va influenta in totalitate caracterisiticile betonului. Asupra
acestui sistem de goluri s-au facut o multitudine de clasificari si printre acestea si clasificarea
simplificata ce urmeaza:

1. cavernele - goluri de dimensiuni mari (10 - 50 mm) rezultate ca o consecinta a

unei compozitii necorespunzatoare, sau o prelucrare necorespunzatoare a betonului; prezenta
acestor goluri constituie zone slabite a sectiunilor de lucru a materialului si reduce rezistenta
elementului sau constructiei in ansamblu; reprezinta defecte de structura;

2. porii de aer - sunt rezultati la amestecarea betonului (aer oclus) sau la folosirea
aditivilor antrenatori de aer ; dimensiunile porilor de aer oclus variaza intre 0,1 si 5 mm, iar la
porii de aer antrenat intre (50250) . 10-3 mm; porii cu dimensiuni mai mari de 200.10-3 mm
apartin defectelor de structura, iar volumul lor trebuie limitat prin alegerea unei compozitii
adecvate si o buna compactare a betonului;

3. porii de sub agregate - au dimensiuni variind de la 0,01 la 0,1 mm, sunt inchisi
sau interconectati la porii capilari si sunt formati la sedimentarea componentelor solide ale
betonului, in ordinea densitatilor si a dimensiunilor particulelor componente, dupa punerea in
opera a betonului, in perioada de repaos. Sub granulele plate apar alveole ce rezulta din
mustirea apei si constituie defecte de structura;

4. porii capilari - au dimensiuni de 150 x 10-3 mm, sunt uniform repartizati in masa
pietrei de ciment, iar pe parcursul intaririi pietrei de ciment se umplu partial cu noile produse de
reactie. Sunt determinati de prezenta apei libere din beton, iar dimensiunile si volumul lor cresc
odata cu cresterea raportului A/C; sunt legati intre ei si au o influenta hotaratoare asupra tuturor
caracteristicilor betonului;

5. porii de gel - au dimensiuni de regula sub 10-3 mm si sunt greu permeabili pentru
apa in stare de agregare lichida; sunt inchisi sau interconectati cu pori capilari si sunt provocati
de suctiunea interioara a apei din geluri catre granula nehidratata de ciment;

6. fisuri si microfisuri - au marime variabila si se datoresc contractiilor,

fenomenelor fizico-chimice ce au loc la formarea pietrei de ciment, datorita variatiilor de
temperatura sau a eforturilor din actiunea sarcinilor exterioare. Constituie defecte ale structurii
betonului.

In toate golurile din masa pietrei de ciment si a betonului se poate afla faza lichida
si faza gazoasa a betonului ce sunt constituite din apa, vapori de apa sau diferite gaze.
 5.2.2. Aderenta matrice-agregat

Odata cu formarea structurii betonului intarit, se realizeaza si conlucrarea dintre componentele acestuia, prin formarea
zonei de contact intre matrice si agregat. Cu cat aceasta zona asigura o legatura mai buna intre matrice si agregat, cu atat
structura betonului si omogenitatea sa vor fi mai bune, rezistentele mecanice vor creste, va rezulta un beton cu durabilitate
sporita.

Realizarea adeziunii intre piatra de ciment si agregat are loc astfel:

1. prin ancorarea mecanica a pietrei de ciment intarit in asperitatile unei suprafete

dure, rugoase (fig.5.4), astfel incat agregatele concasate putand crea un spor de rezistenta de 15
- 20%, datorita unei mai bune aderente. Daca initial pasta de ciment umple toate asperitatile
granulelor de agregat, in timp, datorita contractiilor de intarire ale cimentului, apare o retragere
partiala a matricei fata de agregat si o fisurare a acesteia perpendicular pe suprafata agregatului
ca o continuare a rugozitatii. Acelasi tip de adeziune se realizeaza si la nivelul porozitatii
aparente.

2. adeziunea prin epitaxie - se realizeaza cand retelele cristaline ale agregatelor si

ale produselor de hidratare au parametri reticulari apropiati sau identici si o orientare favorabila,
dand nastere la interfete semicoerente sau coerente (apar tensiuni la interfete, care sunt cu atat
mai mari cu cat diferentele intre
a-structura betonului proaspat; parametrii de retea sunt mai mari,
pentru cele doua faze in contact).

In lipsa epitaxiei,
Fig. 5.4 Aderenta
b-structura
intre betonului
piatra de intarit.
ciment si agregat
fenomenele determinate de
tensiunea superficiala pot determina
aparitia de legaturi intre matrice si
agregat.

Cercetari
electromicroscopice asupra
betonului, au aratat ca piatra de
ciment are porozitate cu atat mai mare cu cat zona analizata se afla mai aproape de suprafata
granulelor de agregat; granulele de agregat sunt inconjurate de o zona de contact a carei
grosime variaza in functie de cantitatea de apa folosita la prepararea betonului si scade in timp
datorita proceselor de hidratare-hidroliza ale cimentului. In aceasta zona distributia
compozitionala este neuniforma, constatandu-se o crestere a concentratiei de Ca(OH)2 si
hidroaluminat tricalcic trisulfatat in imediata apropiere a suprafetei agregatului.

Se poate concluziona ca principalii factori de influenta a adeziunii matrice-

agregat sunt:

1. raportul A/C, care prin valoarea sa poate mari sau micsora coeziunea
amestecului proaspat de beton si odata cu aceasta omogenitatea amestecului;

2. rugozitatea agregatului, care in cazul agregatului grosier, prin cresterea sa

conduce la marirea aderentei matrice-agregat; asa cum s-a aratat nu trebuie neglijat aportul la
realizarea aderentei a porozitatii aparente a agregatelor;

3. natura mineralogica a agregatului, constatandu-se ca piatra de ciment prezinta

o aderenta mai buna la agregate concasate calcaroase decat la cele granitice;

4. natura cimentului si odata cu aceasta natura produsilor sai de hidratare-

hidroliza, capacitatea acestora de a forma cu agregatul interfete coerente sau semicoerente.

Piatra de ciment este un sistem evolutiv, iar imaginea prezentata referitor la

aderenta matrice-agregat se complica, astfel:

- odata cu modificarile compozitionale din piatra de ciment pot fi influentate si

interactiile fizico-chimice de la interfata matrice-agregat si implicit aderenta;

- aderenta matrice-agregat este influentata de fenomenul de microfisurare care are

loc odata cu intarirea pastei de ciment; fisurile formate datorita variatiilor de volum, se dezvolta
mai usor la interfata matrice-agregat datorita valorii mai mici a legaturii data de aderenta
matrice-agregat, decat la legaturile interparticulare ale matricei si in consecinta, betonul, odata
cu imbatranirea, va ceda sub eforturi incepand de la zona de contact dintre matrice si agregat.

5.3. Caracteristici tehnice, incercari si conditii de calitate

 Betoanele sunt materiale cu pondere foarte mare in industria constructiilor s
939d39j i sunt folosite pentru realizarea structurilor de rezistenta ale constructiilor, cat si pentru
alte tipuri de lucrari.

Prin prisma rolului pe care il joaca in stabilitatea si functionalitatea constructiilor,

betonul trebuie sa fie un material durabil, din punct de vedere al rezistentei la solicitari
mecanice si din punct de vedere al comportarii la actiunea factorilor de mediu.

Pentru a corespunde cerintelor impuse este obligatoriu ca betoanele folosite sa

prezinte caracteristici tehnice corespunzatoare regimurilor de expunere ale constructiilor.

Avand in vedere faptul ca betonul este un material compozit, caracteristicile tehnice

ale betonului intarit vor fi influentate de caracteristicile si proportiile cu care intervin in amestec
materialele componente. Deasemenea, caracteristicile de lucrabilitate (usurinta de punere in
opera) ale betonului proaspat, respectiv tehnologia de preparare, de punere in opera si de
tratare, vor influenta caracteristicile betonului intarit.

5.3.1. Caracteristicile betonului proaspat

5.3.1.a. Lucrabilitatea

Betonul proaspat - defineste starea amestecului din momentul introducerii apei

pana la inceperea prizei liantului, deci starea in care betonul poate fi pus in opera.

Lucrabilitatea - este o caracteristica complexa a betonului proaspat care exprima

faptul, ca acesta ramane omogen in timpul transportului si tunarii si in acelasi timp poate fi
usor pus in opera in conditiile in care umple cofrajul ce da forma elementului de constructie si
ajunge la grad de compactare necesar, cu consum de lucru mecanic cat mai mic.

Asa cum se poate observa din definitie, betonul proaspat trebuie sa fie cat mai
plastic pentru a putea fi turnat usor in cofraj si pentru a depune un efort cat mai mic pentru
eliminarea aerului din beton prin compactare, dar in acelasi timp trebuie sa fie suficient de
vartos pentru a nu se separa in componente la turnare si compactare.
 Lucrabilitatea betonului se apreciaza tinand cont de proprietatile masurabile ale
acestuia. Aceste proprietati sunt:

- consistenta;

- aptitudinea de compactare;

- tendinta de segregare.

Consistenta - reprezinta capacitatea betonului proaspat de a se deforma plastic sub

actiunea unui lucru mecanic.

Consistenta este determinata de doi factori si anume:

1-fortele de frecare dintre granulele solide din amestec;

2-fortele de coeziune pe care mortarul le exercita asupra granulelor de pietris.

Valoarea fortelor de frecare dintre componentele solide depinde de:

- forma granulelor - determina consistente diferite cand este rotunjita fata de

granulele cu muchii vii;

- aspectul suprafetei - suprafetele netede, fata de cele aspre, rugoase, determina

forte de frecare diferite.

Valorile fortelor de coeziune sunt determinante pentru omogenitatea amestecului si

depind de:

- volumul mortarului - cu
cat volumul este mai mare coeziunea este
mai buna, asigurand omogenitatea
amestecului prin cuprinderea agregatului
mare;

Fig. 5.5 Principiul metodei tasarii

 - consistenta mortarului - un mortar vartos in conditiile unui volum suficient (deci
mare) asigura o buna coeziune si omogenitate.

Consistenta in conditiile de laborator se apreciaza prin doua metode:

- metoda tasarii;

- metoda remodelarii VE-BE.

Metoda tasarii - caracterizeaza consistenta betonului prin masurarea deformatiei

plastice sub actiunea greutatii proprii.

Betonul proaspat turnat intr-un tipar de forma tronconica, la indepartarea tiparului

isi modifica mai mult sau mai putin forma, in functie de valoarea fortelor interne care trebuie sa
echilibreze greutatea proprie a betonului.

In aceasta metoda, consistenta se masoara prin diferenta in centimetri dintre

inaltimea trunchiului de con umplut cu beton de incercat si inaltimea betonului tasat (fig.5.5.),
dupa indepartarea tiparului.

In functie de valoarea tasarii, betoanele se clasifica conform tabelului 5.1.

Tabel 5.1

Grad de Consistenta Grad de Tasare [cm] Remodelare

lucrabilitate compactare
VE-BE [s]
L0 foarte vartos >1,4`5 0,0-0,5 30 21
L1 vartos 1,261,45 0,6-1,0 20 11
L2 slab plastic 1,111,25 1,0-4,0 10 5
L3 plastic 1,041,10 5,0-9.0 <5
L4 fluid <1,04 10-15
L5 Foarte fluid - >15
 Metoda remodelarii VE - BE, masoara consistenta prin durata in secunde necesara
unui volum de beton proaspat, turnat in tipar cu forma de trunchi de con, sa se

remodeleze intr-un vas de forma cilindrica,sub actiunea unui disc transparent cu greutate
standardizata si sub actiunea vibratiilor (fig.5.6).

Consistenta betonului proaspat la turnare in elementele de constructii este diferita, fiind conditionata atat de forma si
dimensiunile elementului, de desimea armaturilor ca elemente legate de structura constructiei, cat si de mijloacele
tehnologice de transport, turnare, compactare.

Sunt situatii in care se impune:

- beton de consistenta vartoasa, daca elementul este masiv, are forma geometrica
simpla si se dispune de mjloace mecanice de compactare;

- beton de consistenta plastica, daca elementele sunt suple sau subtiri, cu forme
uneori complicate si cu retea deasa de armatura, compactarea executandu-se manual (cu maiul,
cu ciocan de cofraj);

- beton de consistenta fluida, cand betonul turnat impune folosirea transportului cu

pompa de betoane.

Aptitudinea de compactare

Fortele interne care se manifesta intre componentii betonului, fac posibil ca dupa
amestecare betonul sa
ramana infoiat, astfel
incat daca betonul
proaspat turnat este
supus unei actiuni
vibratorii, granulele de
agregat vor intra in
vibratie pentru perioade
scurte, timp in care se
produce o desprindere
Fig. 5.6 Principiul metodei de remodelare VE-BE
si o reasezare a acestora. Se realizeaza in acest mod posibilitatea de asezare a granulelor de
pietris in retele compacte, iar mortarul va patrunde in golurile ramase, eliminand aerul. In
aceste conditii volumul aparent al betonului proaspat scade si va creste densitatea aparenta si
compactitatea sa.

Se poate realiza un efect similar vibrarii, prin aplicarea de socuri (lovituri cu maiul,
cu ciocanul de cofraj) asupra betonului proaspat.

In conditii de laborator, aprecierea aptitudinii de compactare a betonului proaspat,

in concordanta cu normativele romanesti, se realizeaza folosind metoda Waltz de determinare a
gradului de compactare.

Gradul de compactare (Gc) - reprezinta raportul intre volumul aparent maxim, pe

care il ocupa betonul proaspat turnat intr-un vas standardizat de forma prismatica (cu latura
bazei de 20 cm si inaltimea 40 cm) si volumul aparent minim pe care il ocupa acelasi beton
cand este compactat prin vibrare pana la atingerea densitatii aparente maxime (fig.5.7), (nivelul
betonului in vas nu mai scade si nu se mai formeaza bule de aer la suprafata sa), calculul
putandu-se efectua cu relatia (5.1):

Gc = = (5.1)

unde V are semnificatie de volum si h are semnificatie de

inaltime.

Gradul de compactare (Waltz) - este o marime

supraunitara, cu valoare cu atat mai mica cu cat betonul
este mai fluid(tabel 5.1).
Fig. 5.7 Principiul metodei Waltz

5.3.1.b. Tendinta de segregare a betonului

proaspat
 Segregarea betonului - reprezinta fenomenul de separare a componentelor datorita
energiilor potentiale diferite (generate de volume si densitati aparente diferite ale granulelor).

Astfel, in timpul manipularii betonului in vederea punerii lui in opera,

componentele cu volum si densitate aparenta mare, deci cu energie potentiala mare (granulele
mari de pietris), sunt capabile sa efectueze lucru mecanic mai mare, ceea ce poate duce in
anumite conditii, la separarea lor din amestec (la segregare).

Asa cum se poate vedea in fig.5.8.a, forma frecventa de segregare este cea
reprezentata de separare a granulelor mari la fundul cofrajului si a granulelor fine si apei la
suprafata (mortarul). Acest tip de segregare este specific amestecurilor fluide si cu dimensiuni
maxime mari ale granulelor de agregat.

In cazul betoanelor slabe (cu dozaje reduse de ciment) de consistenta vartoasa, coeziunea fiind redusa, segregarea se va
produce la descarcarea din mijlocul de transport,

fig.5.8.b, cand granulele mari de agregat se vor rostogoli la baza gramezii.

Aceste doua moduri de segregare sunt cuprinse in categoria segregarii directe.

Exista inca o posibilitate de segregare, care se manifesta la betoane slabe si fluide,

fig.5.8.c, constand in scurgerea mortarului dintre granulele mari de agregat spre partea
inferioara a cofrajului, la partea superioara ramanand o structura macroporoasa, producandu-se
astfel segregarea inversa.

Fig. 5.8 Forme ale segregarii betonului

 Pentru aprecierea segregarii nu s-au conceput metode standardizate, dar in cadrul
incercarilor efectuate pe betonul proaspat se procedeaza in felul urmator:

- betonul introdus intr-o matrita de forma cubica se vibreaza cca.10 minute, se

desface matrita si se analizeaza distributia granulelor de agregat pe inaltimea probei;

-un alt mod de provocare a segregarii se realizeaza in vase de forma cilindrica cu

capac, in care se introduce betonul proaspat si se lasa in repaos. Apa separata la suprafata
betonului se colecteaza periodic, se masoara si in final volumul colectat se raporteaza la
suprafata libera a betonului si la volumul de apa folosit la preparare. In felul acesta se poate
aprecia tendinta de segregare directa a unui beton in stare proaspata.

Fenomenul de separare a apei la suprafata betonului, numit mustirea betonului,

este determinat de incapacitatea componentelor solide din amestecul de beton de a absorbi apa
de amestecare.

Tendinta de deplasare a apei spre partea superioara, permite crearea in masa

betonului pe traseele de deplasare, a unei porozitati capilare deschise, orientata pe directie
verticala, ce determina o permeabilitate mai mare a betonului dupa aceasta directie. In acelasi
timp, apa ce se ridica la suprafata poate ramane captata sub granulele cu forma plata, dand
nastere la o porozitate de dimensiuni mari si care constituie defecte de structura. Se poate astfel
aprecia ca mustirea conduce la cresterea permeabilitatii si reducerea rezistentelor mecanice a
betonului.

Indiferent de forma de manifestare a segregarii, aceasta reprezinta un fenomen

negativ si influenteaza in acest sens si calitatea betonului intarit. Avand totusi in vedere ca
segregarea directa nu poate fi impiedicata dar poate fi redusa, se impune a se asigura un minim
de conditii tehnologice, astfel:

- betoanele plastice si fluide se vor transporta cu autoagitatoare;

- turnarea de la inaltimi mai mari de 1,50m se va face cu ajutorul jgheaburilor si a

palniilor de turnare;
 - durata de vibrare a betoanelor trebuie limitata si adaptata la consistenta
amestecului.

5.3.1.c. Densitatea aparenta (ρa) a betonului proaspat

Densitatea aparenta a betonului proaspat reprezinta masa unui volum cunoscut de

beton proaspat, compactat.

Aceasta se determina in conditii stadardizate, utilizand o matrita de forma cubica cu

latura de 20 cm si constituie parametru de verificare a compozitiei betonului ,avand in vedere ca
intre valoarea experimentala si cea teoretica (calculata ca suma a materialelor componente)
diferenta admisa este ± 50 kg/m3.

In conditii de laborator densitatea aparenta se determina prin introducerea in matrita

a betonului, compactarea acestuia si cantarirea masei acestuia. Fiind cunoscut volumul matritei
se poate calcula cu usurinta densitatea aparenta.

Densitatea aparenta constituie in acelasi timp parametru de proiectare al cofrajelor

si sustinerilor tehnologice.

5.3.1.d. Continutul de aer oclus

Aerul oclus - este volumul de aer din structura betonului si care ramane sub forma
de pori fini dispersati in matricea betonului dupa efectuarea compactarii.

Volumul de aer oclus nu poate fi eliminat din structura betonului proaspat si nici nu
trebuie confundat cu aerul din golurile cu dimensiuni mari (alveole, caverne) ramase in
structura datorita compactarii insuficiente si care constituie defecte de structura.

Prezenta bulelor de aer oclus, in structura betonului proaspat este benefica deoarece
acestea se interpun ca granule elastice intre componentii solizi, reducand contactul direct intre
granulele de agregat si in acelasi timp reducand frecarea interna. Deasemenea, prin
manifestarea tensiunii supreficiale, a apei care delimiteaza granulele de aer, se mareste
coeziunea amestecului.
 Rolul benefic al aerului oclus asupra lucrabilitatii betonului si structurii betonului
intarit, este in functie de volumul lui, raportat la volumul aparent al betonului si trebuie sa se
incadreze intre 5.7%. Depasind aceasta valoare influentele defavorabile ale micsorarii
compactitatii asupra caracteristicilor betonului intarit devin majore. Pentru betoane obisnuite in
calculele de compozitie se considera ca volumul de aer oclus este cca.2% (20 dm3/m3). Acest
volum poate fi marit prin folosirea unor aditivi antrenatori de aer.

Continutul de aer oclus poate fi determinat prin calcul, sau se poate determina pe
cale experimentala:

%Aoclus = (1- ) (5.2)

Deci calculul continutului de aer oclus presupune cunoasterea dozajelor si

densitatea aparenta a componentelor, astfel:

ρa = densitatea aparenta determinata pe beton proaspat;

ρb = densitatea aparenta calculata cu relatia (5.3)

ρb = (5.3)

in care:

C, A, Ag = dozajele de ciment, apa, agregat din amestec;

ρc ,ρa , ρag = densitatile aparente ale componentelor respective.

Metoda experimentala de determinare a volumului de aer oclus are la baza legea

Boylle-Mariotte a gazelor, masurand scaderea presiunii aerului intr-o camera (de presiune),
cand aceasta este pusa in legatura cu un vas de volum cunoscut, umplut cu beton proaspat
compactat, pentru ca presiunile in cele doua incinte sa se echilibreze.

5.3.2. Caracteristicile betonului intarit. Generalitati

 Betonul intarit - este un conglomerat de agregate legate de piatra de ciment,
rezultat in urma fenomenelor de priza si intarire a cimentului.

Caracteristicile betonului intarit se pot determina in conditii de laborator pe

epruvete confectionate, pastrate si incercate in conditii standardizate. De asemenea, unele
caracteristici pot fi determinate pe probe, extrase sub forma de carote, din elemente de
constructii, doar in cazul in care nu exista informatii asupra acestor caracteristici (la constructii
vechi) sau nu sunt probe prelevate pentru atestarea calitativa ( la constructii noi).

Din punct de vedere fizico-chimic, betonul in stare intarita reprezinta un sistem

activ, evolutia caracteristicilor sale fiind influentata de factorii de compozitie (dozajele si
calitatea componentelor) si de actiunea factorilor de mediu. In acest sens si caracteristicile
tehnice ale betonului intarit sunt influentate de conditiile de confectionare, pastrare si incercare
a probelor si de durata de intarire.

Orice epruveta confectionata din beton va avea dimensiunea minima exprimata de

relatia:

lmin < n φmax (5.4)

in care:

l min = dimensiunea cea mai mica a epruvetei din beton;

φ max = dimensiunea maxima a granulelor de agregat din beton;

n = factor impus de tipul probei si incercarea la care aceasta va fi supusa.

Din punct de vedere al modului de pastrare al probelor de beton pana la incercare,

acesta este diferit in functie de scopul incercarii, astfel:

- daca se urmareste estimarea carateristicilor betonului turnat in elementele de

constructie de executat, epruvetele vor fi pastrate in conditiile in care se afla si elementul;
 - daca se urmareste verificarea calitatii betonului, prin comparare cu valorile
normate ale caracteristicilor tehnice, epruvetele vor fi pastrate in regim normat de durata,
temperatura si umiditate.

Regimul normat de pastrare a epruvetelor din beton este de 24 ore in tipare

acoperite cu placi de sticla la temperatura de (20 ± 3)0 C, 6 zile in bazine cu apa sau nisip
umed la temperatura de (20 ± 2)0 C si in continuare pana la incercare, in atmosfera de
laborator la temperatura de (20 ± 3)0 C si umiditate relativa de (65 ± 5)%.

Regimul normat prevede ca durata de intarire pentru beton, 28 de zile (90 de zile
la betoanele hidrotehnice). Exista cazuri cand, din necesitati tehnice, incercarile se pot executa
la durate de timp intermediare (7, 14 zile) sau la durate mai mari.

In conformitate cu standardele in vigoare, pentru orice constructie executata, este

obligatorie confectionarea de epruvete din betonul ce se pune in lucrare, caracteristicile tehnice
obtinute in urma incercarii acestora stand la baza atestarii calitative a lucrarii respective.

5.3.2.a. Caracteristici de structura

Densitatea aparenta (ρa) - este o marime care apreciaza masa unitatii de volum
aparent a unei probe din beton si se calculeaza cu relatia (5.5):

ρa = [kg/m3] (5.5)

unde:

m = masa probei;

Va= volumul aparent al probei.

In functie de volumul golurilor si al defectelor de structura, valoarea densitatii

aparente va prezenta limite largi (tabelul 5.2), ceea ce va conferi constructiilor greutati variabile
si materialului, functii diferite in elementele in care este turnat.
 Tabel 5.2

Fig. 5.9 Variatia densitatii aparente a betonului in functie de dozajul de ciment

Categoria betonului Densitatea aparenta [kg/m3]

foarte greu >2500
greu 22012500
semigreu 20012200
Usor 10012000
foarte usor <1000

Pentru un beton obisnuit densitatea aparenta are valori cuprinse intre 2201 si 2500
kg/m3, fiind influentata de factorii de compozitie ai betonului astfel:

- cantitatea de ciment influenteaza densitatea aparenta conform graficului din

fig.5.9;

- raportul A/C mai mare decat cel optim va avea ca rezultat un beton poros, datorita
evaporarii apei (deci densitate aparenta mica), iar un raport A/C mai mic decat cel optim, va
avea drept consecinta un beton greu lucrabil, volum mare de goluri (cu defecte de structura),
deci densitate aparenta mica;
 - agregatele influenteaza densitatea aparenta a betonului prin densitatea aparenta proprie rocii de
provenienta si prin granulozitate.

In conditii de laborator densitatea aparenta la betonul intarit se determina in conditii similare cu cele prezentate la
produsele ceramice.

Densitatea reala - reprezinta raportul intre masa si volumul real al unei probe de
beton mojarate si se calculeaza cu relatia 5.6:

ρ= [kg/m3] (5.6)

unde:

m = masa probei;

V = volumul real al probei.

In conditiile utilizarii acelorasi materiale, la compozitii diferite de beton, densitatea

reala variaza in limite restranse, determinarea efectuandu-se prin metoda picnometrului, pe praf
obtinut din betonul respectiv, asa cum s-a prezentat la piatra naturala.

Se defineste compactitatea ca gradul de umplere cu faza solida a volumului aparent

al probei de material (beton).

Compactitatea (C) - se calculeaza ca raport intre densitatea aparenta si densitatea

reala, cu relatia (5.7):

C= (5.7)

Ca urmare a naturii liantilor silicatici, betonul nu poate avea o structura absolut

compacta. Betonul este un sistem microporos si microfisurat. Intr-un beton compact, numai
porii de aer oclus nu pot depasi conventional 5 - 7% din volumul betonului, dar mai exista pori
capilari, pori de gel, alveole, caverne, microfisuri etc.

Asa cum s-a aratat, pasta de ciment care are rol important in asigurarea
compactitatii betonului, prezinta in structura sa o multitudine de goluri ce determina
porozitatea betonului.

Porozitatea totala, P - este marimea complementara a compactitatii si reprezinta

raportul dintre volumul porilor si volumul aparent al probei de beton, conform relatiei (5.8):

P=1-C=1- (5.8)

unde : Vp = volumul porilor probei de beton.

Sistemul de pori este format din pori cu forma variata, dimensiuni si distributie
variabile, acestia putand fi interconectati prin canale capilare ce comunica cu exteriorul si
formand porozitatea deschisa sau permeabila, dar pot fi si izolati (infundati sub forma de
'calimara' sau 'fund de sac'), alcatuind porozitatea inchisa sau impermeabila.

Volumul porilor mari deschisi se poate determina prin diferenta intre volumul apei
absorbite sub vid si a celei absorbite prin sorbtie capilara. Porozitatea inchisa va rezulta ca
diferenta intre volumul total al porilor si volumul porilor umpluti prin saturare sub vid.

Aceste caracteristici prezinta o evolutie in timp, datorita faptului ca porii sunt

umpluti cu formatiuni de hidratare ale cimentului, ce sufera reactii specifice in timp indelungat.
Din punct de vedere al volumului porilor, pentru un beton compact porozitatea medie poate fi
10 - 15%, putand atinge si limita de 8%.

Dimensiunea si caracterul porilor influenteaza durabilitatea betonului, datorita

accesului prin absorbtia solutiilor in structura sa, precum si datorita fenomenelor fizice ce se
desfasoara la nivelul peretilor porilor.
 5.3.2.b. Caracteristici fizice

Contractia betonului -
reprezinta fenomenul de reducere a
volumului betonului si este generat de trei
procese:
Fig. 5.10 Influenta proportiei de agregate din beton asupra
contractiei
-contractia plastica care se
produce ca urmare a mobilizarii apei de
amestecare in reactiile de hidratare-
hidroliza ale cimentului;

-contractia la uscare (intarire)

care se produce ca urmare a uscarii
gelurilor;

-contractia de carbonatare care

se manifesta in timp, ca urmare a
carbonatarii hidroxidului de calciu din piatra de ciment, de catre dioxidul de carbon
atmosferic, proces ce pune in libertate apa evaporabila.

Factorul determinant al producerii contractiilor il reprezinta modificarea

continutului de apa din structura betonului. Intrucat volumul agregatelor este, de regula, foarte
putin influentat de variatia umiditatii, rezulta ca suportul variatiilor de volum il constituie
matricea betonului.

Granulele de agregat, in reteaua spatiala, se opun producerii contractiei globale a

betonului incat contractia betonului εcb si contractia pastei de ciment εcc se afla in raport
subunitar (fig.5.10), in cadrul structurii compacte acest raport fiind cu atat mai mic cu cat
continutul de agregat este mai mare (raportul agregat/ciment este mai mare).

In conditiile contractiei impiedicate, granulele vor fi supuse unor eforturi de

compresiune, iar daca modulul lor de elasticitate este mare, in matrice se vor induce eforturi de
intindere creand astfel tendinta de microfisurare a structurii betonului. In cazul in care
deformarea elementului din beton este impiedicata contractia se cumuleaza putand produce
fisurarea elementului.

La reumezire, betonul se umfla prin absorbtia apei si restabilirea echilibrului

hidraulic in porii capilari, betonul ramanand insa cu o contractie remanenta. Contractia
betonului nu este, deci, un fenomen total reversibil.

Variatiile de volum sunt importante in prima perioada de intarire (la betoanele

tinere) si se atenueaza in timp. Tendinta de microfisurare a structurii va fi mai importanta, de
asemenea, in prima perioada de intarire, cand formatiunile de hidratare ale cimentului nu au
conferit, inca, structurii suficienta rezistenta, pentru a putea echilibra eforturile interne induse
de contractie.

Caracteristici termo-fizice ale betonului

Variatiile de temperatura au ca efect dilatarea sau contractia betonului.

Betonul are coeficienti de dilatatie termica (α) pozitivi: se dilata prin incalzire si se contracta la racire. Variatiile globale
de volum ale betonului datorate variatiilor de temperatura vor rezulta din suprapunerea variatiilor de volum ale materialelor
componente. In tabelul 5.3. se prezinta coeficientii de dilatatie termica ai cimenturilor si unor roci. Se poate vedea ca sunt
coeficienti de dilatatie, in general mai mici la agregate decat la piatra de ciment si sunt mai mari la agregatele de natura
silicioasa decat la cele de natura calcaroasa. Variatiile globale de volum ale betonului datorate variatiilor de temperatura
vor rezulta din suprapunerea variatiilor de volum ale materialelor componente. In tabelul 5.3. se prezinta coeficientii de
dilatatie termica ai cimenturilor si unor roci. Se poate vederea ca sunt coeficienti de dilatatie, in general mai mici la
agregate decat la piatra de ciment si sunt mai mari la agregatele de natura silicioasa decat la cele de natura calcaroasa.

Tabel 5.3. Coeficientii de dilatatie termica α ai unor materiale

Materialul x 10-6 (K-1)

Cimenturi silicatice: 12,3

- alitice 9,3

- obisnuite 7,9

- belitice 6,8

- ciment aluminos 10,012,5

Roci 10,512,0

- cuart, nisip, pietris 6,5 8,5

-gresie silicioasa 5,5 8,0

- granit, gnais 2,211,7

-sienit, andezit, bazalt

- calcare
Caracterul evolutiv al pietrei de ciment determina si caracterul evolutiv al coeficientului de dilatatie al betonului (fig.5.11). In
prima perioada de intarire (0 - 6 luni) betonul are coeficientii de dilatatie cei mai mari, ei scazand odata cu varsta betonului.

Coeficientii de dilatatie termica sunt dependenti de umiditate si de temperatura betonului:

- coeficientii de dilatatie termica ai agregatelor cresc odata cu cresterea

temperaturii;

Fig. 5.11 Variatia coeficientului de dilatatie termica a pietrei de - coeficientii de dilatatie termica
ciment functie de umiditate si varsta
ai pietrei de ciment saturate cu apa scad
rapid la reducerea temperaturii pana la
cca.50C, crescand insa pentru temperaturi
mai mici; sub temperatura de -100C, ei ating
valori superioare celor corespunzatoare
temperaturilor pozitive normale.

Variablilitatea fenomenului de
dilatatie-contractie termica determina o serie
de fenomene complexe in structura
betonului intarit care, in situatia alternantei
temperaturii in domeniu larg, poate provoca fisurarea structurii, mai ales la nivelul stratului de
contact matrice-agregat.

Conductivitatea termica (λ ) a betonului, indica proprietatea acestuia de a permite

transmiterea caldurii in anumite
conditii, este influentata in
principal, de natura agregatului, de
structura si umiditatea betonului.

Natura agregatului
influenteaza prin conductivitatea
termica proprie rocii din care
provine. In acest sens, se remarca
faptul ca rocile silicioase prezinta

Fig. 5.12 Variatia conductivitatii termice a betonului

conductivitati termice ridicate - cristalul de cuart poate atinge pe directie axiala, valori de =
12 W/(mK) - rocile calcaroase prezinta conductivitati termice medii (λ = 1,5 W/(mK) etc.

Deoarece conductivitatea termica a pietrei de ciment λ = 1.38 W/(mK) este mai mica decat a agregatelor, rezulta ca,
conductivitatea termica a betonului scade odata cu cresterea raportului ciment/agregat.

Structura betonului isi manifesta influenta prin porozitate si prin caracterul porilor,
intrucat conductivitatea termica a aerului [λ = 0,023 W/(mK)] este mult mai mica decat a apei
[λ = 0,60 W/(mK)] si a celorlalte componente ale betonului.

5.3.2.c. Rezistentele mecanice ale betonului

Rezistenta mecanica defineste proprietatea betonului de a se opune solicitarilor

interioare sau exterioare.

In momentul in care capacitatea de a rezista este depasita de solicitarile ce

actioneaza asupra betonului, are loc ruperea. Valoarea solicitarii in acel moment se numeste
rezistenta la rupere sau rezistenta betonului.

Fiind un material compozit este de la sine inteles ca rezistenta betonului va fi

determinata de rezistenta componentilor sai. Daca asupra rezistentei agregatului nu se poate
interveni, in mod cert rezistenta betonului va fi influentata de legaturile interioare ale pietrei de
ciment, cat si de cele dintre piatra de ciment si agregat.

Rezistenta betonului reprezinta un criteriu de apreciere a calitatii acestuia si in

acelasi timp reprezinta caracteristica ce sta la baza proiectarii betonului.

Rezistenta la compresiune a betonului

Dintre rezistentele betonului, cea mai importanta este rezistenta la compresiune,

care ca valoare este comparabila cu cea a pietrei naturale, iar in anumite conditii se pot obtine
rezistente la compresiune comparabile cu ale metalelor. Usurinta de punere in opera si
posibilitatea realizarii unor forme complicate ale structurii constructiilor au condus la realizarea
unui volum important de constructii, la care volumul de beton folosit este preponderent.
 Determinarea rezistentei la compresiune se face prin intermediul unor corpuri de
proba (epruvete) de forme si dimensiuni diferite, in functie de forma si dimensiunile
elementului de constructie in care betonul respectiv va fi folosit. Astfel, rezistenta la
compresiune se poate determina pe epruvete de forma cubica (Rc), cilindrica (Rcil), prismatica
(Rpr), pe capete de prisma (cub echivalent) si pe carote extrase din diferite elemente din beton.

Valoarea rezistentei la compresiune, in general, indiferent de forma probei, se poate

calcula cu relatia (5.9):

R= [N/mm2] (5.9)

in care:

Fmax - forta maxima in momentul ruperii, inregistrata la presa;

A0 - sectiunea de incercare initila (perpendiculara pe directia de incercare).

In tara noastra normativele prevad pentru determinarea rezistentei betonului la

compresiune efectuarea incercarii in varianta 'cu frecare', pe corpuri de proba de forma cubica.
Directia de actionare a incarcarii va fi perpendiculara pe directia de turnare a probei.

Exprimarea rezistentei betonului la compresiune, se poate face sub forma de marci

sau clase de rezistenta.

Marca betonului este valoarea rezistentei exprimata in daN/cm2, din seria de marci
standardizata, imediat inferioara rezistentei medii la compresiune, determinata pe epruvete
cubice cu latura de 20 cm, confectionate si pastrate in conditii standard si incercate la varsta
de 28 de zile.

Clasa betonului este valoarea rezistentei exprimata in N/mm2, sub care se pot
intalni statistic cel mult 5% din rezistentele obtinute prin incercari pe epruvete cubice cu latura
de 14,1 cm, pastrate in regim standard si incercate la varsta de 28 de zile.
 Incercarea pe cuburi, in varianta standardizata (cu frecare), va determina o rupere
dupa planuri oblice, cu formarea a doua trunchiuri de piramida cu baza mica cap la cap, iar in
lipsa frecarii, ruperea probei se produce dupa planuri aproape paralele cu directia solicitarii.
Ruperea prin compresiune se produce prin eforturi interne de intindere si este conditionata de
lunecarea laterala, franata cu atat mai mult cu cat cubul este mai mic.

In Normativul C 140/89 sunt prezentate seriile de marci si clase complete din

acestea rezultand si semnificatiile simbolurilor folosite (tabelul 5.4).

Tabelul 5.4

Rez. caract.
Betoane obisnuite Betoane hidrotehnice
Rbk(N/mm2)
Clasa Marca Clasa Marca
Bc 2,5 - - - 2.5
Bc 3,5 B50 - - 3,5
Bc 5 B75 - - 5,0
Bc 7,5 B100 BcH-7,5 BH100 7,5
Bc 10 B150 BcH10 BH150 10,0
Bc 15 B200 BcH15 BH200 15,0
Bc 20 B250 BcH20 BH250 20,0
(Bc 22,5) B300 (BcH22,5) BH300 (22,5)
Bc 25 B(330) BcH25 (330) 25,0
(Bc 27,5) B350 (BcH27,5) BH350 (27,5)
Bc 30 B400 BcH30 BH400 30,0
Bc 35 B450 BcH35 BH450 35
Bc 40 B500 BcH40 BH500 45,0
Bc 50 B600 - - 50
Bc 60 B700 - - 60

Nota: valorile scrise in paranteza sunt acceptate provizoriu, pana la terminarea executiei lucrarilor proiectate inaintea
modificarii sistemului de clasificare.
 Pentru determinarea rezistentei la compresiune pe probe cilindrice, standardele
romanesti prevad folosirea unor epruvete cu aria bazei egala cu 50, 100,200 si 500 cm2, iar
raportul dintre diametrul bazei si inaltimea cilindrului va fi 1/2. Cercetarile efectuate au pus in
evidenta corelarea intre marca betonului si rezistenta cilindrica in conditii impuse:

Rcil = (0.800,85)Rb (5.10)

Influenta concentrarii eforturilor in zone cu unghiuri ascutite (forma cubica)

conduce la reducerea sectiunii de lucru a probelor, prin cedarile din zona colturilor ceea ce are
drept urmare grabirea cedarii probei in ansamblu. In aceste conditii probele cu forma cilindrica
vor prezenta rezistente mai mari decat cele cu forma prismatica, sau cubica (a se avea in vedere
influenta inaltimii probei asupra rezistentelor mecanice).

Rezistenta prismatica (Rpr) se determina pentru situatia in care elementul de

constructii va fi solicitat la compresiune centrica sau cu mica excentritate. Rezistenta prismatica
va fi diferita de cea cubica, deoarece influenta fortelor de frecare de la suprafata de contact intre
probe si platanele presei este cu atat mai redusa, cu cat raportul intre inaltimea probei (h)
raportata la latura bazei (b), este mai mare.

Corpurile de proba folosite pentru determinarea rezistentei prismatice vor fi prisme

cu dimensiuni de 10 x 10 x 55 cm sau 20 x 20 x 70 cm. Valorile obtinute si modul de rupere al
probei vor fi influentate de raportul h/b. Pentru un raport h/b mic, ruperea se va face dupa
planuri inclinate la 300, care nu intalnesc platanele presei. Ruperea se poate produce dupa fisuri
inclinate la 45-600 prin lunecare. Valoarea acestei rezistente se foloseste pentru caracterizarea
rezistentei elementelor de constructie solicitate la compresiune.

Rezistenta prismatica se poate determina cu ajutorul unei relatii de calcul (5.11), ce

tine cont de rezistenta de marca a betonului:

Rpr = (5.11)

unde: Rb - rezistenta cubica a betonului.

 Rezistenta la intindere (Rt), prezinta o importanta deosebita pentru asigurarea la
aparitia si dezvoltarea fisurilor, sub actiunea sarcinilor exterioare, a elementelor de constructii
din beton.

Ca mecanism de rupere, teoria textural-structurala ce apreciaza ruperea elementelor

comprimate, este satisfacatoare si pentru aceasta solicitare, deoarece cedarea elementelor
comprimate are loc tot datorita eforturilor interioare de intindere.

Ruperea la intindere a betonului este brusca si are loc pentru deformatii de cca.10
ori mai mici decat la compresiune.

Sistemul de microfisuri din structura betonului influenteaza mai accentuat rezistenta

la intindere decat cea la compresiune, intrucat zonele cu microfisuri nu participa la preluarea
eforturilor chiar la solicitari mici. Pentru betoane confectionate din acelasi material, raportul
intre rezistentele Rt/Rc poate fi de 1/61/20 in functie de calitatea betonului.

Valoarea raportului Rt/Rc va scadea in timp datorita dezvoltarii fenomenelor de

contractie, datorate imbatranirii gelurilor componentilor hidratati ai cimentului, fenomene
generatoare de microfisuri ce influenteaza negativ cresterea rezistentelor la intindere. Totusi
aceste rezistente marcheaza o crestere in primele luni, in conditiile unei umiditati de 5070%, in
cazul unor umiditati scazute rezistenta la intindere va incepe sa scada.

Determinarea rezistentei la intindere centrica este rar folosita, deoarece necesita

epruvete cu forma complicata la capete, si implica greutati in repartizarea uniforma a eforturilor
in sectiunea transversala a epruvetelor. In aceste conditii rezistenta la intindere se va determina
prin metode indirecte cum ar fi: intinderea din incovoiere si intinderea prin despicare.

Rezistenta la intindere din incovoiere (Rti) (metoda standardizata), se determina

pe epruvete de forma prismatica cu dimensiuni de: 4 x 4 x 16 cm la mortare; 10 x 10 x 55 cm
sau 20 x 20 x 70 cm, iar calculul se va face cu ajutorul relatiei (5.12):

Rti = [N/mm2] (5.12)

in care:

Rti - rezistenta la intindere din incovoiere;

P - forta care provoaca ruperea;

l - distanta dintre reazime;

b - latimea sectiunii de incercare;

h - inaltimea sectiunii de incercare.

Intre rezistenta la intindere centrica si cea la intindere din incovoiere exista o relatie
de legatura:

Rt = 0,584 Rti [N/mm2] (5.13)

-factorul de corectie (0,584) rezultand din abaterea betonului de la comportarea

elastic[ pe care o presupune relatia (5.12).

Rezistenta la intindere prin despicare (Rtd) se determina pe epruvete de forma

cilindrica sau cubica supuse la eforturi de compresiune locala pe generatoare, pe laturi sau pe
muchiile cubului, prin intermediul unor fasii dure din carton sau de lemn. In sectiunea
transversala apar eforturi unitare de intindere ce ating rapid rezistenta la rupere a betonului la
despicare (Rtd) si se va calcula cu relatii ce tin cont de parametrii incercarii.

Cercetarile facute arata ca rezistenta la intindere prin despicare este cu 5-15% mai
mare decat rezistenta la intindere centrica, iar in comparatie cu rezistenta la intindere din
incovoiere aceasta este mult influentata de clasa betonului.

5.3.2.d. Caracteristici de durabilitate

Permeabilitatea betonului - este o caracteristica fizica a betonului care apreciaza

conditiile concrete in care un fluid poate penetra in anumite conditii printr-o proba de beton.
 Posibilitatea lichidelor si gazelor de a patrunde in structura betonului poate conduce
la fenomene de degradare ale betonului prin inghet-dezghet sau coroziune. Rezulta deci, ca,
pentru asigurarea durabilitatii betoanelor, acestea trebuie sa fie impermeabile.

Permeabilitatea la lichide si gaze este conditionata de compactitatea betonului

respectiv de porozitatea sa. Permeabilitatea betonului nu este o functie simpla a porozitatii sale;
in afara volumului porilor, permeabilittatea betonului mai este influentata si de dimensiunea,
distributia si continuitatea porilor.

Caile de penetrare a apei si solutiilor in beton sunt:

- presiune hidraulica;

- sorbtie capilara;

- difuziune a vaporilor.

Studiile efectuate pe piatra de ciment si pe roci au pus in evidenta faptul ca, piatra
de ciment desi este mai poroasa decat rocile, prezinta in general permeabilitate mai redusa decat
acestea, fenomen ce se explica prin dimensiunea redusa a porilor pietrei de ciment.

Betonul prezinta permeabilitate mare in raport cu componentele sale, permeabilitate

determinata de o serie de factori cum ar fi:

- existenta stratului de contact matrice-agregat, ce prezinta o porozitate mare in

raport cu fazele in contact;

- porozitatea rezultata din mustirea apei;

- compactarea si asigurarea umiditatii dupa turnare etc.

Standardele romanesti prevad aprecierea permeabilitatii betonului prin

determinarea gradului de impermeabilitate, definit ca presiune a apei, pentru care aceasta
poate patrunde in beton pe o adancime maxima admisa.
 Gradul de permeabilitate se noteaza cu simbolul:

pnx

in care:

n - presiunea apei (barr);

x - adancimea maxima admisa de patrundere a apei

in epruveta de beton (cm).

Instalatia pentru determinarea gradului de

permeabilitate este alcatuita ca in fig.5.13, iar
probele necesare incercarii pot fi cuburi cu latura de
14,1; 20 sau 30cm si cilindri cu diametrul minim 15
Fig. 5.13 Celula de permeabilitate cm, de varsta cel putin 28 de zile.

Incercarea consta in supunerea

Fig. 5.14 Dependenta gradului de permeabilitate al
betonului de diametrul mediu al porilor pentru trei tipuri de
betoane
epruvetei la presiunea crescanda a apei. Pentru
a se tine seama de eventuala mustire a
betonului, directia de patrundere a apei in
proba de beton trebuie sa fie perpendiculara, in
raport cu directia de turnare a betonului, la
incercare insa, aceasta, trebuie sa corespunda
situatiei reale, din exploatare a elementului de
constructie de realizat. Presiunea initiala a apei
este de 2 atmosfere si se mentine timp de 48 de
ore, urmand a creste cu cate 2 atmosfere din 24
in 24 de ore. Dupa valoarea acestei presiuni,
betoanele se clasifica in grade de
permeabilitate: p2, p4, p6, p8, p10 si pentru
lucrari speciale p12.
 Deoarece permeabilitatea betonului este o caracteristica tehnica dependenta de
porozitatea betonului s-a cercetat relatia de legatura intre porozitatea betonului si
permeabilitatea sa, iar o reprezentare matematica a acestei dependente se prezinta in fig.5.14,
rezultand clar influenta dimensiunii porilor asupra marimii gradului de permeabilitate.

Exista metode variate de determinare a gradului de permeabilitate, toate fiind aproximari ale valorilor reale, aproximari
determinate de timpul scurt in care se fac determinarile, de dimensiunile epruvetelor, de starea de tensiune din beton etc.

Gelivitatea betonului

Gelivitatea betonului - este o caracteristica ce apreciaza comportarea sa la inghet-

dezghet repetat.

Comportarea la inghet-dezghet repetat este o caracteristica de durabilitate a

betonului determinata de structura sa poroasa. Importanta acestei caracteristici deriva din
rapiditatea degradarii elementelor din beton saturate cu apa, in conditii de inghet-dezghet
repetat, cu consecinte asupra rezistentei si stabilitatii constructiilor.

Influentele si efectele inghet-dezghetului repetat se maifesta cu intensitate diferita in

raport cu:

- conditiile de expunere si caracteristicile mediului;

- caracteristicile structurale ale materialului.

Influenta conditiilor de expunere asupra gelivitatii

Temperatura si apa sunt principalii factori prin care mediul actioneaza distructiv
asupra betonului. Materialul expus ajunge treptat la temperatura mediului, intre straturile
exterioare si interioare ale betonului dezvoltandu-se un gradient de temperatura, deci inghetul
are loc gradat si nu instantaneu. Temperatura la care ingheata apa in beton variaza in raport cu
dimensiunile porilor si microfisurilor. Studiile experimentale arata ca modificarile cele mai
importante in structura betonului se produc in intervalul de temperaturi -10-450C. Durata de
expunere la temperaturi negative si viteza de scadere a acestor temperaturi va influenta procesul
de formare a ghetii si de deteriorare a betonului.
 Umiditatea la randul sau va influenta procesul de formare a ghetii in corpuri
poroase, studiile pe beton indicand valori ale umiditatii care pot influenta comportarea la
inghet-dezghet repetat.

Influenta caracteristicilor structurale ale betonului asupra

comportarii la inghet-dezghet repetat.

Componentele betonului prin porozitatea lor si structura porilor vor avea influente
variabile asupra comportarii la COMPONENTELE BETONULUI PRIN
POROZITATEA LOR SI STRUCTURA PORILOR VOR AVEA INFLUENTE VARIABILE
ASUPRA COMPORTARII LA inghet-dezghet a betonului. In structura matricei exista pori de
gel, pori capilari, bule de aer oclus si aer antrenat.

In fisuri si pori largi (10-4 cm) apa continuta, ingheata in conditii identice cu apa
libera. Porii mari saturati au o influenta defavorabila asupra durabilitatii betonului, in conditiile
inghet-dezghetului. Daca gradul de saturare cu apa va fi redus si influenta acestor pori asupra
comportarii de amsamblu la inghet-dezghet va fi redusa.

Porii capilari - influenteaza defavorabil comportarea la inghet-dezghet, prin:

- volumul porilor capilari;

- caracterul porilor capilari (neconectati sau interconectati).

La randul lor, volumul porilor si caracterul acestora este determinat de raportul A/C,
cercetarile efectuate punand in evidenta, corelarea intre acest raport si rezistenta betonului la
inghet-dezghet, dar si influenta sa favorabila pentru valori A/C reduse.

Sistemul de pori interconectati, mareste sensibilitatea betonului la actiunea

distructiva a inghet-dezghetului repetat, de aceea este necesar ca betonul sa fie realizat cu un
raport A/C redus, sa fie expus inghet-dezghetului la o varsta cand datorita gradului de hidratare
avansat, porii capilari nu mai sunt interconectati.
 Aerul oclus(si aerul antrenat) - are rol de 'rezervor de expansiune' in momentul
inghetarii, cand apa patrunde in aceste goluri datorita presiunii hidraulice create de marirea de
volum de 9% a apei din porii saturati cu apa; deci impiedica sau limiteaza cresterea particulelor
de gheata in piatra de ciment. La dezghet, apa se intoarce inapoi din goluri, spre reteaua de
capilare, iar protectia asigurata de acest sistem de goluri este valabila la repetarea procesului de
inghet-dezghet.

In porii de gel inghetul poate avea loc la temperaturi negative mari (-850C), care in
conditii normale la noi nu pot aparea.

Mecanismul fenomenului de inghet-dezghet.

Prin scaderea temperaturii in jurul valorii de 00C apa libera ingheata in porii cu raza
de 10-4 cm. Inghetul incepe de la suprafata elementului din beton si se continua in adancime pe
masura ce se atinge punctul de congelare a apei.

Congelarea apei se produce la temperaturi cu atat mai scazute cu cat porii sunt mai
fini si fortele de adsorbtie se manifesta mai intens asupra volumului apei continute in pori.

Apa din beton este de fapt o solutie (de diferite substante din mediu sau chiar din
componentii mineralogici ai cimentului) la care solventul, pe masura ce ingheata lasa loc la
solutii cu concentratie marita si odata cu aceasta, temperatura de congelare va scadea.

La congelarea apei, in porii betonului au loc urmatoarele fenomene:

- prin marirea volumului, cristalele de gheata exercita o presiune asupra apei

neanghetate (teoria presiunii hidraulice a lui Powers), fortand-o sa treaca prin peretii porilor;

- datorita diferentelor de concentratii a solutiilor apoase din geluri si din porii

capilari (teoria segregarii microscopice), se va manifesta presiunea osmotica si sub actiunea sa
apa din porii de gel va trece prin peretii capilarelor, in porii capilari.
 Cele doua presiuni contrare, determina o presiune de umflare a betonului saturat si
in consecinta aparitia unei stari de tensiune care, daca depaseste valoarea rezistentei la intindere
a betonului, va conduce la aparitia microfisurilor in structura acestuia.

Daca procesul de inghet-dezghet are loc in prezenta apei sau numai in conditii de
umiditate ridicata, apa patrunde in microfisurile formate de la inghetul anterior, astfel incat
degradarea betonului capata in timp, prin repetarea ciclurilor de inghet-dezghet, un caracter
cumulativ.

Consecinta directa a degradarii structurii betonului, rezistentele sale vor scadea,

creste permeabilitatea la apa, ceea ce grabeste dezagregarea betonului.

Exista mai multe modalitati de apreciere a rezistentei la inghet-dezghet (gelivitatii

)a betonului:

- metode indirecte - care apreciaza aceasta caracteristica, in functie de porozitatea

si structura porilor, absorbtia de apa, volumul de aer oclus etc;

- metode directe - care apreciaza aceasta caracteristica prin variatia rezistentei la

compresiune, intinderii din incovoiere, modulului de elasticitate dinamic,
variatiei dimensionale sau pierderii de masa.

Gradul de gelivitate se defineste prin numarul de cicluri de inghet-dezghet pana la

care, corpurile de proba expuse in stare saturata nu inregistreaza o reducere a rezistentei la
compresiune mai mare de 25%, fata de epruvetele martor.

Un ciclu de inghet-dezghet standard presupune mentinerea probelor saturate 4 ore la

temperatura de (-17±2)0C, urmate de alte 4 ore in apa la temperatura de (+20±5)0C.

In functie de gradul de gelivitate, se deosebesc trei clase de gelivitate:

G50, G100, G150,

in care:
 G - semnifica gradul de gelivitate;

50, 100, 150 - numarul de cicluri pentru care nu sunt depasite limitele mentionate.

Coroziunea betonului

Coroziunea betonului se produce, in principal, ca urmare a coroziunii pietrei de

ciment. In unele cazuri poate fi corodat si agregatul: agregatele calcaroase se corodeaza in
medii acide, agregatele silicioase se corodeaza in medii alcaline.

In cazul betonului pot aparea reactii chimice chiar intre componentele de hidratare
ale cimentului si componentii mineralogici ai agregatelor.

Cea mai frecventa, este reactia dintre constituentii activi ai SiO2 din agregat si
alcaliile din ciment, numita reactia alcalii-agregat.

Reactia, presupune atacul asupra mineralelor silicioase din agregat, de catre

hidroxizii alcalini derivati din alcaliile (Na2O; K2O) aflate in compozitia cimentului:

m SiO2 + 2n NaOH + p Ca(OH)2 + q H2O ---->

-----> n Na2O.pCaO.mSiO2+ tH2O (5.14)

Se formeaza astfel un gel de silicat alcalin si are loc alterarea suprafetei granulelor de agregat. Gelul prezinta capacitate
foarte mare de umflare prin absorbtie de apa, producand astfel expansiunea structurii si datorita anularii aderentei matrice-
agregat, conduce la dezagregarea betonului.

Reactia este favorizata de:

- cantitatile de materiale reactionabile;

- finetea agregatului si cimentului;

- porozitatea agregatului;

- disponibilitatea de apa si alternanta starilor umeda si uscata;

 - cresterea temperaturii, in special in domeniul 10400C.

Formele reactive ale SiO2 sunt opalul, calcedonia si tridimitul, care pot apare in
calcare silicioase, riolite, dacite, andezite si tufurile corespunzatoare.

Potentialul reactiv al agregatelor se stabileste prin determinarea continutului de acid

silicic activ, solubil intr-o solutie de NaOH (1n).

In conditiile in care, pe criterii economice, nu poate fi evitata folosirea agregatelor

reactive, se impune utilizarea cimenturilor cu continut redus de alcalii (sub 0,6% echivalent de
Na2O).

5.3.3. Factorii care influenteaza caracteristicile betonului

Factorii care influenteaza caracteristicile betonului pot fi grupati in:

- factori compozitionali, care se refera la caracteristicile si dozajele materialelor

componente;

- factori tehnologici, care se refera la conditiile de preparare, de punere in opera si

intarire a betonului.

5.3.3.a. Influenta cimentului

Influenta naturii cimentului

Cimentul poate influenta structura betonului (mortarului) prin natura sa si prin

dozajul folosit la realizarea amestecului. Exista o mare varietate de cimenturi ce se folosesc la
realizarea betoanelor (mortarelor) incepand cu cimenturile unitare si sfarsind cu cimenturile cu
adaosuri ca: zgura de furnal, puzzolane (artificiale, naturale).

Pentru cimenturile unitare, modul de formare al structurii a fost prezentat

subliniindu-se influenta constituentilor mineralogici asupra caracteristicilor structurale ale
pietrei de ciment.
 Zgura de furnal si puzzolanele produc modificari in formarea structurii pietrei de
ciment si deci si a caracteristicilor structurii formate, fata de cazul utilizarii cimentului portland
unitar.

Zgura de furnal granulata

este un amestec de oxizi de calciu, siliciu
si aluminiu, oxizi ce intra si in
compozitia cimenturilor siliatice, dar in
alte proportii.

Pentru un raport A/C

moderat, structura pietrei de ciment
obtinute prin folosirea cimentului cu
zgura de furnal si a cimentului Portland
unitar este asemanatoare. Totusi, unele
modificari compozitionale vor determina
modificari ale structurii cimentului
intarit. Modificarile compozitionale
constau in formarea de hidrosilicati de
calciu, dar cu caracter gelic mai
pronuntat. Aceste modificari au loc
concomitent cu reducerea proportiei de
hidroxid de calciu. Consecinta directa a
acestor modificari compozitionale va fi
Fig. 5.15 Variatia rezistentei unor cimenturi cresterea volumului specific al noilor
formatiuni hidratate si ca urmare
reducerea capilaritatii si implicit a permeabilitatii cu efecte favorabile asupra comportarii la
coroziune, a rezistentei la inghet-dezghet, a rezistentelor mecanice.

Aceste particularitati compozitionale si de structura, confera pietrei de ciment o mai

mare stabilitate la agenti chimici, dar si variatii de volum mai mari la intarire, variatii de volum
determinate de procentul mai mare sau mai mic de zgura, utilizata. Cercetari facute in paralel pe
betoane cu ciment portland si cu ciment portland cu zgura indica in conditiile unor cimenturi cu
caracteristici fizice asemanatoare, o viteza de dezvoltare a structurilor de intarire mai redusa la
cimentul cu zgura in primele 28 de zile (este foarte important ca in aceasta perioada acest beton
sa fie tratat superficial) si deci, o rezistenta mai mica.

La durate de intarire mai mari, rezistentele cresc, putand chiar depasi rezistentele
cimentului portland unitar de aceeasi marca (fig.5.15).

Puzzolanele sunt materiale naturale sau artificiale de natura silicioasa sau silicioasa
si aluminoasa, care sub forma fin divizata si in prezenta umiditatii, poate reactiona cu Ca(OH)2
in conditii normale de temperatura, formand compusi cu proprietati liante. Din aceasta categorie
de materiale fac parte: cenusa vulcanica (puzzolana propriu-zisa), piatra ponce, sistul silicios,
diatomit calcinat, argila arsa, cenusa de termocentrala etc. In cazul utilizarii unor puzzolane
naturale silicioase si active din punct de vedere chimic (deci cu structura amorfa), acestea vor
reactiona cu Ca(OH)2 rezultat in urma reactiilor cu apa a componentilor mineralogici ai
cimentului silicatic, formand hidrosilicati de calciu ce acopera granulele de puzzolana ce devin
electropozitive si favorizeaza cresterea volumului de noi formatiuni gelice. Pentru a preveni
contractiile mari la intarire,

generate de volumul mare de formatiuni gelice (contractii ce duc la un proces intens de

microfisurare a pietrei de ciment), la betoanele ce utilizeaza in compozitie astfel de cimenturi,
este recomandat sa se lucreze in mediu umed sau sub apa, ceea ce contribuie la impiedicarea
contractiei si concomitent la marirea compactitatii betonului. In acest sens se poate aprecia ca
marirea compactitatii este favorabila comportarii la coroziune (in special la atacul sulfatilor) in
timp ce rezistentele mecanice, desi cresc mai greu in cazul unor adaosuri, in final dau valori
apropiate de ale cimenturilor unitare (fig.5.16 si fig.5.17)

Fig. 5.16 Variatia rezistentei la betoane cu ciment fara adaosuri si
cu adaos de cenusa de termocentrala
Fig. 5.17 Variatia rezistentei betoanelor cu ciment fara adaos prin comparatie cu betoane cu ciment
cu tras
Adaosuri de puzzolana mai putin active (cenusi de
termocentrala) in conditiile unor cantitati reduse (15-
25%) au o influenta redusa asupra pietrei de ciment.
Cercetarile au aratat ca principalele caracteristici
structurale sunt in general asemanatoare cu a
betoanelor cu ciment silicatic fara adaosuri de
cenusa. Pentru dozaje sporite de cenusa de
termocentrala (30-40%), in conditiile in care la
preparare s-au folosit si aditivi tensioactivi, se poate
constata:
- exista o tendinta accentuata
de deplasare a ponderii mari de pori de
dimensiuni 0,5-1 mm spre dimensiuni
mai mari;
 - creste volumul de pori capilari prin cresterea volumului de apa de amestecare,
odata cu marirea cantitatii de cenusa de termocentrala, modificarile acestea fiind defavorabile;
in favoarea structurii betonului, prin folosirea aditivilor tensioactivi se realizeaza o imbunatatire
a distributiei tipodimensionale a porilor din piatra de ciment, deci o imbunatatire a
impermeabilitatii si a comportarii la actiuni agresive.

Influenta dozajului de ciment

Sub aspect cantitativ, dozajul de ciment poate influenta caracteristicile structurale si

in general caracteristicile tehnice ale betoanelor (mortarelor) atat in stare proaspata cat si
intarita.

In stare proaspata, o crestere a dozajului de ciment, la un raport A/C contant, va

imbunatati lucrabilitatea betonului in sensul
cresterii fluiditatii si a coeziunii interne a
amestecului. Aceasta implica totodata o
reducere a tendintei de segregare, cresterea
omogenitatii structurale a betonului intarit.
Fig.5.18 Influenta dozajului de ciment si a raportului A/C
asupra rezistentelor betonului
Cercetarile efectuate pe beton
intarit, au pus in evidenta modificarile
structurale prin modificarea rezistentei
mecanice (fig.5.18) a betoanelor, produsa de
cresterea dozajului de ciment in conditiile
mentinerii raportului A/C (aceasta ar presupune
implicit reducerea raportului Ag/C).

Este cunoscut faptul ca betonul

Fig. 5.19 Variatia rezistentei la compresiune a betonului
functie de dozajul de ciment
prezinta o contractie de aproximativ 10 ori mai
mica decat piatra de ciment, ca urmare a
consumarii acestora la nivelul agregatelor. Dar
atat contractia cat si deformatiile vascos-
plastice sunt determinate de piatra de ciment. Deci cu cat dozajul de ciment creste, contractia
betonului va fi mai mare, deformatiile vascos-plastice vor creste. In aceste conditii, la o anumita
crestere a dozajului de ciment, rezistenta devine independenta de dozajul de ciment (fig.5.19).

S-a constatat ca raportul dintre rezistenta betonului si dozaj (cresterea specifica) are
valoarea maxima pentru dozajele de ciment situate intre 300 si 400 kg de ciment la m3
beton(fig.5.20).

Fig. 5.20 Variatia cresterii specifice a rezistentei functie de dozajul de ciment

 Din punct de
vedere macrostructural, se poate aprecia ca pentru un agregat dat (ca natura, dozaj si granulozitate) exista o valoare a
dozajului de ciment pana la care capacitatea de inglobare a agregatelor in matrice si adeziunea matrice-agregat se
imbunatatesc. O crestere in continuare a volumului pietrei de ciment din beton va conduce

la micsorarea compactitatii betonului.

Betonul este un sistem microporos, microfisurat; volumul porilor intr-un beton

compact conventional nu depaseste 5-7% din volumul aparent al betonului. Volumul de pori va
creste, prin marirea dozajului de ciment peste cel normal. Prin porozitatea sa betonul va avea
comportari mai bune la solicitari mecanice, la permeabilitate si la coroziune, in conditiile in
care aceste caracteristici sunt determinate atat de volumul porilor cat si de natura, forma si
distributia lor tipodimensionala.

5.3.3.b. Influenta agregatelor

Agregatul formeaza materialul de masa din beton, avand o pondere de cca.75%.

Prin proportia mare cu care participa la realizarea structurii betonului, agregatul influenteaza
notabil caracteristicile betonului proaspat dar si intarit, prin compactitate si omogenitate
structurala, adeziunea intre matrice si agregat etc.

Agregatul influenteaza structura betoanelor si mortarelor prin:

- natura;
 - caracteristici geometrice;

- dozaj.

Influenta naturii rocii de provenienta

Natura rocii de provenienta - agregatul poate influenta caracteristicile structurale

ale betonului (mortarului), astfel:

- prin densitatea aparenta a granulelor de agregat va influenta densitatea aparenta

a betonului si este determinata de porozitatea proprie rocii;

- prin natura petrografica si compozitia mineralogica va influenta rezitentele

mecanice ale materialului compozit, dar in aceeasi masura si aderenta formatiunilor de hidratare
ale cimentului la suprafata agregatului; de asemenea pot determina reactii chimice ale
compusilor mineralogici ai agregatului cu compusii cimentului sau cu substante chimice din
mediul inconjurator, cu consecinte asupra durabilitatii, rezistentelor etc.

Referitor la aderenta compusilor hidratati ai cimentului la suprafata granulelor de

agregat (deci stratul de contact), in functie de caracterul rocilor: silicioase (acide) sau calcaroase
(bazice) si cunoscand faptul ca atractia electrostatica se manifesta intre sarcini de sens contrar,
se poate concluziona ca aderenta pietrei de ciment la agregate de tip silicios va fi mai buna.

Influenta aspectului suprafetei granulelor

Aspectul suprafetei granulelor de agregat va influenta intr-o masura importanta

aderenta pietrei de ciment la agregat. In cazul agregatului de concasaj, cu granule cu suprafata
rugoasa si muchii vii, aderenta va fi imbunatatita prin ancorarea mecanica a pietrei de ciment in
asperitatile suprafetei granulelor de agregat. O buna aderenta implica o mai buna omogenitate a
distributiei caracteristicilor de rezistenta ale betonului (mortarului).

Tabel 5.5.

Indice de
Agregat A/C
rezistenta a
 Provenienta Suprafata betonului
Balast de rau neteda 0,30 0,86
0,35 0,77
Nisip + piatra concasata aspra 0,30 1,00
0,35 0,85

Prezenta rugozitatii conduce la marirea frecarilor interne, deci cresterea consistentei. Daca se
adauga si efectul maririi suprafetei specifice a granulelor de agregat si deci necesitatea
intervenirii cu mijloace de compactare energice, va rezulta in final (daca nu se modifica
raportul A/C) un beton cu structura compacta, volum redus de pori capilari, compozitie
omogena, dar la care doar partea grosiera a fost inlocuita cu agregat concasat. Se poate
prezenta sub forma tabelara influenta aspectului suprafetei asupra rezistentei mecanice (indicele
de rezistenta se calculeaza ca raport intre rezistenta corespunzatoare indicelui 1.00 si cea
corespunzatoare celorlalti indici):

Se poate aprecia ca in cazul utilizarii agregatului concasat, volumul total de pori

scade, iar maximul distributiei porilor scade spre valori mai mici. O consecinta imediata a
acestor concluzii este imbunatatirea caracteristicilor structurale de ansamblu ale betonului, cu
consecinte favorabile asupra tuturor celorlalte caracteristici fizico-mecanice. Caracteristicile
structurale implicate sunt porozitatea si compactitatea care prin reducerea volumului porilor isi
vor modifica valorile, cu implicatiile favorabile privind impermeabilitatea betonului si in
acelasi timp rezistenta la actiuni chimice agresive, rezistente mecanice vor fi marite.

Influenta formei granulelor

Forma granulelor modifica volumul de goluri din agregat si suprafata specifica a

agregatului, prin aceasta influentand compactitatea si lucrabilitatea betonului. Pentru granule de
agregat cu forma lamelara sau aciculara, spre deosebire de granulele cu forme izometrice,
volumul de goluri cat si suprafata specifica vor fi mai mari, cu consecinte nefavorabile asupra
lucrabilitatii, iar prin retinerea apei de amestec se formeaza lentile de apa evaporabila si in
continuare formarea de 'pori de sub agregate'. O alta consecinta a utilizarii granulelor cu
forma alungita (plate, aciculare) confera betonului o structura stratificata, deoarece granulele
respective prezinta tendinte de orientare perpendicular pe directia indesarii, cu consecinte
negative asupra omogenitatii structurale a amestecului proaspat si cu consecinte asupra
structurii finale, a rezistentelor mecanice, a durabilitatii.

Conform normelor tehnice romanesti, aprecierea formei granulelor se face prin

raportul parametrilor b/a si c/a si coeficientul volumic mediu Cv, in care asa cum s-a
prezentat aterior:

- a, b, c -sunt dimensiunile in spatiu ale granulelor de agregat reprezentative pentru

agregatul folosit;

-iar coeficientul volumic mediu Cv se calculeaza cu relatia (5.15):

Cv = (i =1n) (5.15)

in care:

V = volumul aparent al granuleor de agregat alese, reprezentative;

π/6Σai = volumul sferelor circumscrise granulelor alese, reprezentative, in care ai

este dimensiunea maxima (diametrul) fiecarei granule de agregat.

Metodologia de determinare a acestor caracteristici presupune folosirea in vederea

realizarii masuratorilor a unor anumite sorturi de agregate, iar conditia utilizarii acestora la
prepararea mortarelor si betoanelor impusa in normativele actuale, este:

b/a 0,66 c/a 0,33 Cv 0,20

Valorile sus mentionate pot da indicatii asupra formei generale a granulelor de

agregat astfel:

- pentru valori sub limitele impuse, agregatul se presupune ca prezinta o masa mare
de granule cu forma plata sau aciculara, forme nefavorabile amestecului de beton si prin
suprafata specifica mare va presupune marirea cantitatii apei de amestecare si implicit a
porozitatii betonului; in consecinta va creste permeabilitatea, se vor reduce rezistentele
mecanice;

- pentru valori peste limitele impuse, agregatul se presupune ca prezinta granule cu

forme scurt prismatice, izometrice, proprii amestecurilor de betoane (mortare),
deoarece aceste forme implica suprafetele specifice cele mai reduse ale
granulelor si volumul de goluri cel mai redus, cu efecte favorabile asupra
compactitatii si porozitatii si implicit a permeabilitatii si rezistentelor mecanice.

Influenta granulozitatii

Granulozitatea agregatelor reprezinta asa cum s-a mai aratat compozitia

procentuala pe sorturi (tipodimensiuni) a granulelor unui agregat si influenteaza in mod direct
compactitatea betonului si prin aceasta caracteristicile lui fizico-mecanice si de durabilitate.
 Valorile experimentale se interpreteaza in functie de pozitia curbei de granulozitate
trasate cu ajutorul valorilor obtinute, cum s-a prezentat aterior (in raport cu valorile limita ale
curbelor standardizate prezentate in graficul din fig.5.21), in care in ordonata sunt trecute
procentele de treceri prin ciur (site), iar in abscisa sunt trecute dimensiunile ochiurilor de ciur
(sita). Granulozitatea agregatelor va influenta caracteristicile betonului proaspat si intarit corelat
si cu mijloacele de preparare si punere in opera. Influenta granulozitatii agregatului se va
manifesta prin suprafata specifica a agregatelor si prin volumul de goluri, caracteristici de care
depinde lucrabilitatea si tendinta de segregare a betonului proaspat cat si caracteristicile

fizico-mecanice si de durabilitate a betonului intarit.

Avand in vedere faptul ca dimensiunea maxima a granulelor de agregat este

strans legata de suprafata specifica a agregatului, rezulta ca pentru dimensiuni maxime mici ale

Fig. 5.21 Curbele limita de granulozitate pentru agregat total 0-16

 agregatului total, suprafata specifica va fi mare,
situatie in care, sunt necesare dozaje sporite de
apa (fig.5.22) pentru umectarea intregii suprafete
a agregatului in scopul realizarii unei lucrabilitati

Fig. 5.22 Influenta dimensiunii maxime a agregatului

corespunzatoare. In aceasta situatie, se va pastra
asupra cantitatii de apa de amestecare
constant raportul A/C, deci va fi marit si dozajul
de ciment, situatie ce va contribui si la marirea
volumului de mortar si odata cu aceasta se va
imbunatati coeziunea amestecului cat si
lucrabilitatea acestuia in stare proaspata. In
ceea ce priveste caracteristicile amestecului
intarit, studiile efectuate au pus in evidenta
scaderi ale rezistentelor mecanice datorita
continutului mai mare de ciment, care prin
contractiile pe care le provoaca, accentueaza
procesul de microfisurare cu efect si asupra
porozitatii permeabile si a comportarii la
coroziune chimica.

Cu cat granulele de agregat sunt

mai mari, suprafata specifica va scadea, ceea ce

Fig. 5.23 Influenta dimensiunii maxime a agregatului

duce la scaderea cantitatii de apa de
asupra rezistentei la compresiune
amestecare, ori la reducerea dozajului de
ciment prin mentinerea constanta a raportului
A/C, ori la micsorarea raportului A/C cu efecte
favorabile asupra rezistentelor mecanice si a
caracteristicilor structurale, deci si a
caracteristicilor de durabilitate (fig.5.23).
 Adoptarea de dimensiuni maxime > 71 mm va mari caracterul eterogen al
amestecului.

Avand in vedere faptul ca in golurile retelei minerale formate de granule de agregat

cu dimensiuni mari, intra granule cu dimensiuni mai mici si asa mai departe pana la granulele
de ciment hidratat, compozitia in sorturi a unui agregat total trebuie sa asigure realizarea unui
volum de goluri strict necesar introducerii cimentului in structura retelei minerale.

S-a constatat totusi, ca un agregat cu o granulozitate care sa permita o indesare

maxima da un amestec neomogen si o lucrabilitate slaba. Lucrabilitatea se imbunatateste cand
exista un exces de pasta pentru umplerea golurilor dintre granulele grosiere de agregat.

Adoptarea granulozitatii unui agregat in vederea elaborarii unei retete de beton este
conditionata de urmatorii factori:

1. dimensiunea maxima a agregatului;

2. dozajul de ciment;

3. lucrabilitatea betonului proaspat.

In functie de aliura curbei de granulozitate a agregatului folosit, acesta poate fi

caracterizat in situatii extreme, astfel:

a. agregat sarac in parti fine - cand curba efectiva se situeaza sub curba limita
inferioara; consecinta directa a lipsei de parti fine, este compozitia saraca in mortar a betonului
proaspat respectiv, ceea ce presupune:

1. consistenta vartoasa a betonului proaspat, determinata de granulele de

agregat nelubrifiate de mortar;

2. tendinta de segregare inversa a betonului proaspat;

3. structura betonului intarit va fi macroporoasa, deci permeabila pentru

agenti agresivi, cu rezistente mici;
 b. agregat bogat in parti fine - cand curba efectiva se situeaza peste curba limita
superioara, ca urmare a excesului de parti fine se va forma un volum mai mare de mortar cu
caracteristici coezive slabe, generate de reducerea relativa a cantitatii de apa si a raportului
C/Ag din mortar, cu urmatoarele consecinte:

1. consistenta vartoasa a betonului proaspat, determinata de consumarea unei

parti din apa de amestec pentru umectarea suprafetei specifice marite a
granulelor , fata de cele normale;

2. tendinta de segregare directa care apare datorita volumului marit de

mortar si densitatii diferite a componentelor amestecului;

3. structura neuniforma a betonului intarit, datorata distributiei neuniforme a

retelei minerale si contractiilor hidraulice mari (care pot fi preluate doar
de retele minerale uniforme), are drept consecinte rezistente mecanice
reduse, permeabilitate mare la agenti agresivi.

Abaterea de la granulozitatea optima a agregatului are consecinte defavorabile

asupra tuturor caracteristicilor betonului proaspat si intarit. Majorarea dozajului de apa,
pentru marirea lucrabilitatii betoanelor cu agregate fine in exces, va mari tendinta de segregare
a betonului; marirea dozajului de ciment, pentru compensarea lipsei de mortar prezinta
dezavantaje economice, mareste contractia hidraulica si tendinta de microfisurare a structurii,
reduce rezistentele mecanice, mareste permeabilitatea.

5.3.3.c. Influenta apei si a raportului A/C

Apa de amestecare, utilizata la prepararea betoanelor (mortarelor) prin cantitate si

calitate trebuie sa asigure:

1. umezirea suprafetelor componentelor solide (agregat, ciment, materiale de adaos) reducand frecarea
interna datorita acestei lubrifieri si conferind fluiditate amestecului de beton (mortar) proaspat;

2. reactia cu cimentul si adaosurile active.

 Apa de amestecare trebuie sa indeplineasca calitatile apei potabile din punct de
vedere al compozitiei chimice deci: sa aiba pH = 7±3, sa nu contina saruri, reziduuri industriale
etc, ce pot influenta defavorabil procesul de priza si intarire a cimentului, sa nu contina
impuritati ce pot reduce aderenta matrice-agregat (reziduuri petroliere).

Cantitatea de apa necesara hidratarii cimentului, nu poate asigura o buna

lucrabilitate a betonului (mortarului), fiind redusa chiar pentru asigurarea unei bune lucrabilitati
a pastei de ciment. O cantitate insuficienta de apa, presupune obtinerea unui beton vartos, rigid,
cu o coeziune redusa, in concluzie putin lucrabil.

O cantitate de apa prea mare va provoca separarea apei la suprafata, fluidizarea

amestecului, deci reducerea stabilitatii si lucrabilitatii amestecului.

Apa de amestecare, luata ca atare, va influenta prin variatia ei consistenta

amestecului de beton proaspat. Parametrul tehnic pentru analiza compozitiei betoanelor
(mortarelor), cu influente asupra tuturor caracteristicilor materialelor compozite cu ciment, il
constituie raportul apa/ciment (A/C).

In limitele unei lucrabilitati satisfacatoare a betonului proaspat, modificarea

raportului A/C va determina schimbari importante in structura de pori a betonului.

Studiile efectuate permit a se constata ca, la cresterea raportului A/C, se va produce:

1. cresterea porozitatii totale a betonului;

2. scaderea proportiei de pori de gel in favoarea porilor capilari.

Aceste doua urmari ale cresterii raportului A/C vor avea consecinte defavorabile
asupra unor caracteristici fizico-mecanice ale betonului: cresterea permeabilitatii, reducerea
rezistentelor mecanice, reducerea rezistentei la inghet-dezghet, reducerea rezistentei la
coroziune.
 La distributia dezavantajoasa a dimensiunilor porilor, un raport A/C mare va
conduce la accentuarea starii de microfisurare din structura betonului, stare generata de
contractia la uscare (deci contractia la evaporarea apei care este in exces).

5.3.3.d. Influenta aditivilor

Aditivii sunt substante care, introduse in cantitati determinate in suspensii, mortare

sau betoane, modifica proprietatile acestora pe baza unor actiuni fizico-chimice.

Din categoria aditivilor ce produc modificari ale caracteristicilor betonului,

enumeram:

1. aditivi modificatori ai proceselor de priza si intarire;

2. aditivi impermeabilizanti;

3. aditivi tensioactivi.

Aditivii modificatori ai proceselor de priza si intarire

Din categoria de aditivi modificatori de priza si intarire fac parte o mare

diversitate de substante ce actioneza dupa mecanisme diferite, dar efectul lor principal consta
in modificarea proceselor de priza si intarire, datorata produsilor de reactie cu componentii
hidratati sau anhidri ai cimentului.

Marea majoritate a acceleratorilor si intarzietorilor de priza si intarire sunt substante

solubile in apa de amestec, unde schimba echilibrul ionic al sistemului si odata cu aceasta si
viteza de hidratare-hidroliza a cimentului, viteza de coagulare si cristalizare a produselor
hidratate. In urma reactiilor chimice pot lua nastere combinatii complexe cu influente asupra
proceselor de intarire. Urmare directa a acestor fenomene, apar modificari in structura pietrei de
ciment si deci, a betonului (mortarului) cu influente directe asupra caracteristicilor mecanice si
de durabilitate.

Viteza de hidratare-hidroliza prin variatia ei poate influenta:

 - proportia si intensitatea formarii noilor formatiuni hidratate;

- raportul gel/spatiu si compactitatea betonului;

- evolutia compactitatii.

Prin modificarea proceselor de hidratare-hidroliza se modifica si intensitatea

proceselor de structurare. Substantele modificatoare de priza si intarire, care sunt de obicei
electroliti, vor determina mutatii in desfasurarea proceselor de coagulare si cristalizare, prin
modificarea cineticii de structurare a noilor formatiuni gelice si in final modificarea
caracteristicilor structurale ale pietrei de ciment.

De o maniera diferita, pot actiona o alta categorie de aditivi, care in urma reactiilor
chimice formeaza si produsi insolubili, care din punct de vedere fizic conduc la marirea
compactitatii matricei betonului, in plus fata de efectul de modificare al proceselor de priza si
intarire.

Aditivi acceleratori de priza - sunt substante utilizate in scopul accelerarii

proceselor de priza pana la cateva minute (2-5). Se folosesc in compozitia betoanelor si
mortarelor necesare unor lucrari de reparatii urgente sau la lucrari cu caracater provizoriu.

Mecanismul de actionare al aditivului consta in marirea bazicitatii mediului de

reactie si prin marirea vitezei de hidratare a aluminatilor de calciu da nastere unor structuri de
coagulare rapide dar afanate (deci permeabile).

Din categoria acestor aditivi fac parte o serie de saruri de sodiu, potasiu sau amoniu,
hidroxizi alcalini, cimentul aluminos.

Acceleratori de priza si intarire sunt substante utilizate in scopul accelerarii

proceselor de priza si maresc rezistentele initiale ale mortarelor si betoanelor, fara a influenta
notabil evolutia ulterioara a produsului intarit.

Mecanismul de actiune al aditivului este asemanator cu al aditivilor acceleratori de

priza, la care se adauga produsele de reactie cu componentele cimentului, ce contribuie la
cresterea rezistentelor mecanice initiale. Ca urmare a proceselor rapide de hidratare-hidroliza si
formare a noilor formatiuni, cu contributii la cresterea rezistentelor initiale, se va constata o
degajare mare de caldura si deformatiile corespunzatoare.

Cercetarile efectuate cu CaCl2 au pus in evidenta cresterea volumului noilor

formatiuni hidratate, o crestere importanta a raportului gel/spatiu si deci a compactitatii
betonului, ce explica cresterea rezistentelor initiale. Rezistentele finale si caracteristicile de
durabilitate insa, de cele mai multe ori vor fi mai mici decat cele ale betoanelor neaditivate, ca
urmare a procesului de microfisurare si datorita eterogenitatii structurale crescute a pietrei de
ciment.

In acest scop s-au cercetat si se utilizeaza: Fe2(SO4)3, FeCl3, Fe(NO3)3 sau Na2CO3
si Cu(OH)2.

Acceleratorii de intarire sunt substante utilizate in scopul intensificarii cresterii

rezistentelor mecanice ale mortarelor si betoanelor in faza initiala, fara o influenta deosebita
asupra rezistentelor finale.

Intensificarea vitezei de crestere a rezistentelor mecanice se poate face practic prin

mai multe metode:

- actiuni mecanice - macinarea cimentului, amestecarea fortata;

- actiuni chimice - aditivi, hidratarea prealabila a cimentului;

- actiuni fizice - tratamente hidrotermice, actiunea curentului electric.

Marirea finetii de macinare conduce la cresterea reactivitatii particulelor

constituente ale liantului silicatic si avand in vedere si cresterea volumului produsilor de reactie
este explicabila cresterea rezistentelor initiale si finale ale betonului.

S-a demonstrat ca in conditiile utilizarii unor cimenturi cu finete de macinare

sporita si o granulozitate adecvata, intre un beton cu ciment silicatic si unul cu ciment aluminos,
rezistentele mecanice la varste pana la 90 zile sunt sensibil mai mari la betonul cu ciment
aluminos, dupa care rezistentele acestor betoane au valori inferioare celor cu ciment silicatic.

Folosirea aditivilor acceleratori de intarire este mai eficienta in cazul cimenturilor

cu finete mare de macinare si fiindca betoanele respective prezinta proprietati tixotrope,
punerea in lucru se va face cu mijloace de compactare foarte energice. Marirea cantitatii de apa
de amestecare avand efectele cunoscute, se impune folosirea unor aditivi cu actiune
concomitenta de accelerator-fluidizant.

In cazul folosirii tratamentului hidrotermal, in industria prefabricatelor, cresterea

rezistentelor intiale, necesare tehnologic, conduce la aparitia unor defecte de structura
(porozitate mare, fisuri, eterogenitate structurala) cu consecinte nefavorabile asupra
rezistentelor finale si a altor caracteristici tehnice. In vederea reducerii duratei tratamentului
hidrotermal se folosesc aditivi acceleratori de intarire alesi in concordanta cu compozitia
cimentului si cu regimul tratamentului termic.

Din categoria aditivilor acceleratori de intarire fac parte:

- CaCl2; Ca(NO3)2; Ca(NO3)2;

- FeCl3; Fe(NO3)4; Fe2(SO4)3;

- NaCl; NaF; Na2.SO3; Na2SO4.

Intarzietori de priza - sunt substante care micsoreaza viteza reactiilor de hidratre

si hidroliza a cimenturilor in limitele dorite, fara a influenta negativ dezvoltarea ulterioara a
structurii de rezistenta, astfel incat la 2-3 zile nivelul rezistentelor ajunge la valoarea normala,
pentru ca in final sa depaseasca nivelul rezistentei betoanelor neaditivate imbunatatind si
caracteristicile de lucrabilitate.

Mecanismul de actionare al acestor aditivi este diferit, in functie de natura

aditivului, astfel:
 1. aditivi care reduc viteza de hidratare si hidroliza a constituentilor din cimentul
anhidru - aceasta presupune reducerea solubilitatii SiO2 din silicatii de calciu si a Al2O3 din
aluminatii de calciu, micsorarea vitezei de dizolvare a CaO si de cristalizare a Ca(OH)2;

2. aditivi care reactioneaza chimic cu produsele de hidratare si hidroliza ale

cimentului si formeaza produsi insolubili sub forma de filme la suprafata granulelor anhidre -
aceste reactii au loc la interfata de contact solid-lichid, apartin chemosorbtiei, stratul format este
monomolecular, discontinuu incat hidratarea este doar intarziata;

3. aditivi care se adsorb pe suprafata granulelor anhidre sub forma de filme

monomoleculare si intarzie hidratarea acestora sau se adsorb pe suprafata produselor de
hidratare impiedicand consolidarea acestora prin marirea stabilitatii particulelor disperse, fortele
prin care se realizeaza legatura pe particulele de ciment sunt de tip Van der Vaals sau legaturi
de hidrogen, stratul format reducand viteza de difuziune a apei si a ionilor hidratati.

Cu efect intarzietor de priza se pot folosi: ghipsul, fosfati de sodiu, borax, glucoza,
zaharuri etc.

Aditivi impermeabilizanti - sunt substante care maresc capacitatea de rezistenta a

betonului la penetrarea apei, prin:

- reducerea permeabilitatii betonului la actiunea apei sub presiune;

- reducerea porozitatii capilare si implicit, a ascensiunii prin capilaritate a apei in

beton.

Cu actiune impermeabilizanta se folosesc o mare diversitate de substante:

1. pulberi minerale inerte - au rolul de a completa granulozitatea agregatului in

parte fina (orice marire a dozajului de apa trebuie corelata cu marirea dozajului de ciment);

2. pulberi minerale silicioase - leaga chimic Ca(OH)2 sub forma de hidrosilicati cu

bazicitate redusa si bune proprietati liante; imbunatateste comportarea la actiuni agresive
sulfatice (puzzolane, dolomita) si implicit mareste gradul de impermeabilitate;
 3. pulberi minerale cu proprietati coloide - (argila bentinitica, calcar fin macinat
etc) - in prezenta apei se umfla marind impermeabilitatea si in acelasi timp rezistenta la actiuni
agresive chimice;

4. substante care in urma reactiilor cu produsele de hidratare ale cimentului

formeaza produsi cu proprietati coloide, ce maresc gradul de impermeabilitate a betonului
prin formarea unui volum mai mare de produse de hidratare si prin colmatarea golurilor
fisurilor;

5. aditivii tensioactivi au efect favorabil asupra impermeabilizarii betoanelor prin

reducerea raportului A/C, modificarea dimensiunilor porilor si a distributiei lor (aditivi
plastifianti), intrerup sistemul capilar (aditivi antrenatori de aer), micsoreaza ascensiunea
capilara (aditivi hidrofobizanti).

Aditivii tensioactivi - sunt substante ce se adsorb pe suprafata granulelor de ciment

modificand tensiunea superficiala a sistemului solid-lichid-aer.

In compozitia mortarelor si betoanelor astfel de substante produc modificari

notabile ale proprietatilor acestora.
Dupa mecanismul de actiune
deosebim trei tipuri de aditivi
tensioactivi:

Fig. 5.24 Mecanismul de adsorbtie al aditivilor:

1. aditivi fluidizanti;
a- substante tensioactive ionice cu mai multe grupari polare;
2. aditivi antrenatori de
b- substante tensioactive ionice cu polaritatea in molecula;
aer;
c- substante tensioactive ionice cu polaritate in lantul moleculei.

3. aditivi micsti.

Aditivi fluidizanti -
sunt substante tensioactive cu mai multe grupari polare ionice in structura, sau substante
neionice cu polaritate in molecula, sau substante ionice cu polaritate in lantul molecular
(fig.5.24).
 La amestecarea cu apa, granulele de ciment au tendinta de aglomerare. In prezenta
substantelor tensioactive, acestea se adsorb cu gruparile mai putin polare spre granulele de
ciment si cu celelalte grupari polare spre apa, tensiunea superficiala a solutiei scade, ceea ce
permite antrenarea unei cantitati de aer in beton. Adsorbtia acestor substante duce la cresterea
hidrofiliei granulelor de ciment dar si la dispersarea acestora datorita sarcinilor electrice ale
aditivului.

Prezenta particulelor adsorbite si a sarcinilor electrice la suprafata granulelor va

mari stabilitatea sistemului ciment-apa, ce va manifesta o mai mica tendinta de separare a apei,
o viteza mai mica de sedimentare si o omogenitate mai buna, cu influente favorabile asupra
rezistentelor mecanice si mai ales asupra caracteristicilor de durabilitate.

In acelasi timp, acesti aditivi pot avea si actiuni de accelerare sau intarziere a prizei,
in functie de natura cimentului, natura aditivului si proportia in care acesta este folosit.

Cercetarile efectuate in tara prin analize chimice pe amestecul plastic ciment-apa-

aditiv (LSC) si prin determinarea prizei si a rezistentelor mecanice, au pus in evidenta actiunea
dispersanta si reducerea pH-ului datorita acestui tip de aditivi, precum si intensificarea
proceselor de hidratare si hidroliza ale cimentului.

S-a pus in evidenta faptul ca aditivii tensioactivi fluidizanti, modifica morfologia

aluminatilor de calciu si a hidrosilicatilor de calciu, cu consecinte favorabile asupra
rezistentelor mecanice si a durabilitatii. Aditivii fluidizanti produc modificari atat in
comportarea reologica a pastelor cat si in procesul de hidratare-hidroliza si de structurare a
pastelor la nivel microscopic si macroscopic. Prin adsorbtia lor la suprafata neoformatiunilor,
sunt introduse modificari atat in cinetica de dezvoltare cat si in forma acestora. Se modifica
astfel morfologia formatiunilor hidratate cu consecinte asupra macrostructurii matricei
betonului.

In sistemele cu aditivi fluidizanti, acestia se adsorb pe suprafetele cu tensiune

superficiala maxima si reduc tensiunea. Se va produce un echilibru sorbtie-desorbtie, se vor
forma noi forte in dauna celor vechi si se modifica forma exterioara a cristalelor. Modificarea
morfologiei produselor de hidratare prin prezenta acestor aditivi, influenteaza compactitatea
produselor intarite, marimea, natura si distributia porozitatii cu consecinte directe asupra
caracteristicilor amintite.

Referitor la aditivii fluidizanti cu efect

de intarzietori de priza s-a constatat ca acestia
provoaca marirea consistentei betonului si maresc
Fig. 5.25 Mecanismul antrenarii aerului in beton
pericolul fisurarii, cu efecte directe asupra
rezistentei si durabilitatii si din aceasta cauza se
va da atentie tratarii betonului dupa punerea in
opera. Din aceasta categorie de aditivi fac parte
lignosulfonatii de calciu, magneziu, sodiu, amoniu
si produselor lor.

Aditivi antrenatori de aer

Aditivii antrenatori de aer sunt

substante tensioactive care adaugate in proportii
mici in mortare si betoane antreneaza si stabilizeaza un numar mare de bule fine de aer,
repartizate uniform in masa de material si care pot determina o structurare a amestecurilor in
care sunt introduse.

Efectul principal este acela al imbunatatirii lucrabilitatii si durabilitatii.

Acesti aditivi sunt alcatuiti dintr-o grupare hidrofila polara (cu mare afinitate
chimica) si o grupare hidrofoba, nepolara (cu afinitate chmica redusa). Acesti aditivi se
orienteaza cu gruparea polara spre ciment (cu caracter ionic) si spre agregate (cu caracter
hidrofil), iar gruparea nepolara, hidrofoba, spre exterior (spre aer) conform figurii 5.25.

Suprafata particulelor solide capata un caracter hidrofob si, ca urmare, bulele de aer adera la suprafata granulelor de
ciment si agregat exercitand un efect de dispersare ordonata a sistemului; aceasta are ca efect marirea lucrabilitatii si
reducerea raportului A/C.

Efectul asupra lucrabilitatii va fi determinat in mod deosebit de natura si proportia

aditivului si de compozitia betonului.
 Astfel, cantitatea de aditiv va fi cu atat mai mare cu cat suprafata specifica a
cimentului va fi mai mare, sau se vor folosi adaosuri fine (zgura, cenusa) ce prezinta suprafata
de adsorbtie sporita. De asemenea, compozitia granulometrica a cimentului va influenta
marimea si distributia bulelor de aer. Agregatele vor influenta cantitatea de aer antrenat si
distributia dimensionala a porilor, prin fractiunea de nisip cuprinsa intre 0,1 si 3 mm (suprafata
specifica mare), conform tabelului 5.7:

Tabel 5.7.

Sort granular (mm) 0,2 0,2/0,5 0,5/1,0 1,0/3,15

Aer antrenat (%) 1,5 4,5..5,0 3,5..4,5 5,08,0

De asemenea, natura mineralogica a agregatului influenteaza proportia de aer

antrenat, care scade cand creste liofilia acestuia.

Proportia de aer antrenat scade odata cu cresterea dozajului de ciment. Raportul

A/C, prin reducere, va determina o deplasare a spectrului porozitatii catre dimensiuni mai mici.

Se pot folosi cu rol de aditivi antrenatori de aer: abietatul de sodiu, sulfonatii

alcoolilor grasi, sapunuri de sodiu ale acizilor polihidrocarboxilici etc.

Aditivii micsti

Aditivii micsti sunt substante tensioactive cu actiune dubla de fluidizare a

amestecului si in acelasi timp antrenatoare de aer.

Astfel de produsi sunt de fapt amestecuri de substante compatibile, judicios dozate,

alcatuite dintr-un component cu actiune fluidizanta si un component cu actiune antrenatoare de
aer. Printre substantele cu actiune mixta se pot enumera: detergenti sintetici, polietilenglicolul
sau polietilenoxizii, unele produse pe baza de lignosulfat de calciu etc.

Aditivi antigel
 Aditivii antigel au rolul de a cobori temperatura de inghet a apei din compozitia
betonului, fiind utilizati la lucrarile pe timp friguros, ca masura de protectie la inghet a
betonului. Acesti aditivi trebuie sa manifeste si actiune de accelerator de intarire, pentru
reducerea duratei de timp pana la atingerea rezistentei suficiente pentru preluarea eforturilor
interne dezvoltate de inghet.

In tara noastra se foloseste aditivul 'Antigero' care coboara punctul de inghet al apei
0
la -10 C, avand si efecte de accelerator de intarire si antrenator de aer.

Utilizarea aditivilor, in compozitia betoanelor de ciment trebuie facuta cu mare

atentie, intrucat, in general, produsele folosite ca aditivi au actiuni complexe. Nerespectarea
dozajelor prescrise, determinate experimental, poate conduce la obtinerea unor rezultate
contrare celor asteptate, sau chiar la compromiterea betonului.

Adaosuri pentru betoane

In compozitia betoanelor de clase pana la Bc20 se pot introduce adaosuri active

direct in betoniera, la preparare.Se pot folosi urmatoarele categorii de adaosuri:

- cenusi de termocentrala, caz in care betonul se noteaza cu indicativul Bc-xx CT;

- praf de silice, rezultat la elaborarea ferosiliciului, caz in care betonul se noteaza cu

Bc xx-PS;

- praf de silico-mangan, rezultat la elaborarea silico-manganului, caz in care betonul

se noteza Bc xx-PSM;

Adaosurile se folosesc, in principal, in urmatoarele scopuri:

- rationalizarea consumului de ciment, la betoanele de clasa relativ mica, pentru

fundatii, intrucat activitatea hidraulica a adaosurilor permite reducerea dozajelor de ciment cu
pana la 20%;

- imbunatatirea comportarii betoanelor la agresivitate chimica slaba, pana la medie;

 - completarea curbei de granulozitate a agregatului, in sorturi fine, pentru betoanele
cu dozaje relativ mici de ciment.

5.3.3.e. Factorii tehnologici ce influenteaza caracteristicile betonului

Comportarea de ansamblu a unui beton este determinata de compozitia sa. Aceasta

presupune existenta unor anumite proportii intre componenti si, de asemenea, influenta
caracteristicilor proprii fiecarui component asupra unora din caracteristicile mortarelor si
betoanelor.

Acestia sunt factori intrinseci de influenta a caracteristicilor betoanelor si au fost

prezentati anterior.

Dintre factorii extrinseci, cu influente deosebite asupra comportarii generale a

mortarelor si betoanelor, cei mai importanti se refera la tratarea betonului dupa turnare si
anume: influenta umiditatii si a temperaturii.

Influenta umiditatii

Obtinerea unui beton de calitate, presupune conservarea betonului pus in opera cel
putin in prima perioada de intarire. Aceasta presupune pastrarea betonului saturat sau cat
mai aproape de aceasta stare, pana cand spatiul ocupat de apa in pasta de ciment va fi
umplut in proportia necesara, de produsii de hidratare ai cimentului. Necesitatea mentinerii
umiditatii la suprafata betonului este impusa de faptul ca reactiile specifice cimentului au
loc in timp, pe baza apei din porii si din capilarele betonului. Scaderea cantitatii de apa din
pori si capilare va fi urmata de reducerea intensitatii sau chiar oprirea reactiilor de
hidratare-hidroliza. Studiile efectuate au pus in evidenta faptul ca la presiuni relative ale
vaporilor de apa din capilarele, sub 0,8 ,gradul de hidratare este scazut (fig.5.26), el fiind
neglijabil cand presiunea scade sub 0,3.

In aceasta situatie, uscarea prematura a betonului trebuie prevenita, deoarece poate

conduce la oprirea procesului de intarire a betonului si la ruperi structurale provocate de
contractii, cu consecinte asupra rezistentelor mecanice si a caracteristicilor de durabilitate.
 Evaporarea apei din beton dupa punerea in opera va depinde de temperatura si
umiditatea relativa a mediului, de viteza curentilor
de aer.

Pastrarea in mediul inconjurator este

Fig. 5.26 Corelatia intre gradul de hidratare al
cimentului si presiunea relativa a vaporilor de apa din
pori;1- apa totala;2- apa neevaporabila.
valabila la intarirea betoanelor in conditii de
santier. Procedeele de realizare a conservarii,
pentru evitarea evaporarii apei cu consecintele ei
negative, depind de conditiile concrete de lucru,
de dimensiunile, forma si pozitia elementelor din
beton.

Influenta temperaturii

a. Influenta temperaturii ridicate

In functie de natura betonului, se

poate accelera procesul de dezvoltare a
structurilor de intarire prin ridicarea temperaturii
de conservare, ca urmare a accelerarii reactiei
cimentului cu apa. Daca ridicarea temperaturii se
face in timpul punerii in opera si al perioadei
initiale de intarire, dupa acesta perioada
conservarea facandu-se in continuare in conditii
optime de temperatura si umiditate, se vor
constata scaderi importante de rezistenta.

Efectul principal al temperaturilor

ridicate asupra betonului in timpul prizei consta in hidratarea initiala rapida, cu formare de
structuri de intarire de calitate inferioara (afanate, eterogene, tensionate).

In conditiile unei cinetici accelerate a procesului de intarire, in structurile de

condensare-cristalizare se creaza conditiile dezvoltarii cristalelor, fenomen ce introduce tensiuni
mari in sistem, iar in final va rezulta o structura slabita, cu rezistentele mici si permeabilitate
mare.

Fig. 5.27 Mecanismul prin care temperatura de hidratare influenteaza cantitatea si

uniformitatea produsilor de hidratare

Referitor la eterogenitatea structurala, s-a elaborat o teorie conform careia o

hidratare rapida in perioada initiala, va determina zone de concentratie inalta de hidrati in

jurul granulelor nehidratate (fig.5.27)

ce va conduce la franarea proceselor
chimice, deoarece porii si capilarele
initiale nu sunt umplute in mod
uniform de noile formatiuni hidratate,
iar raportul gel/spatiu pentru acelasi
grad de hidratare, este mai mic decat

Fig. 5.28 Influenta regimurilor de temperatura de tratare a betoanelor

in cazul intaririi initiale cu viteze
asupra rezistentelor mecanice
moderate. Trebuie mentionat ca
influenta temperaturilor ridicate dupa
perioada de inceput de priza si
intarire, va intensifica ritmul de
dezvoltare structurala cu efecte pozitive asupra compactitatii, a rezistentelor mecanice.

b. Influenta temperaturilor scazute

Temperaturile coborate determina incetinirea reactiei dintre ciment si apa.

Inghetarea apei face ca procesele de hidratare-hidroliza sa inceteze.

Studiile facute in acest sens au pus in evidenta influenta favorabila a incetinirii

cineticii desfasurarii reactiilor asupra valorii rezistentelor mecanice (fig.5.28), deoarece
cimentul intarit la temperaturi scazute, dezvolta structuri cu grad de dispersie mai mare, cu
defecte mai putine, cu porozitate mai mica si omogenitate mai mare.

Inghetarea fazei lichide in betonul neantarit, va conduce la cresterea volumului sau,

iar procesul de hidratare-hidroliza va fi oprit, priza si intarirea betonului fiind intarziate. Dupa
dezghet, betonul supus revibrarii, se intareste si da rezistente mai mari decat in conditii normale
de priza si intarire. Daca nu se procedeaza la revibrare, din cauza maririi de volum in timpul
inghetului, betonul va prezenta o textura poroasa dupa intarire si in consecinta cu permeabilitate
mare si rezistente mecanice reduse.

Daca inghetul survine la sfarsitul prizei sau dupa priza, cand betonul nu are
rezistenta suficienta, expansiunea provocata de inghetul apei va conduce la deteriorarea
definitiva a structurilor de intarire si in consecinta, la structuri slabe, poroase. Daca rezistenta
betonului inainte de inghet este suficient de mare, inghetul are influente cu atat mai mici, cu cat
betonul este mai compact si mai rezistent.

5.4. Tipuri de betoane

5.4.1. Betoane grele speciale

Aceste betoane indeplinesc in structurile de constructii, alte conditii decat cele de

rezistenta pentru care sunt proiectate si in acest sens si compozitia lor va fi diferita de a
betoanelor obisnuite.
 Betoane de inalta rezistenta - sunt considerate betoanele cu clasa de rezistenta mai
mare ca Bc25. Obtinerea unor betoane cu rezistente mecanice mari presupune folosirea in
amestec a unor cimenturi de clasa superioara, raportul A/C sa nu depaseasca 0,40,
granulozitatea agregatelor se va situa obligatoriu in zona optima indicata de dozajul de ciment
si lucrabilitatea impusa, iar agregatul mare se va alege de concasaj pentru imbunatatirea
aderentei matrice--agregat.

Utilizarea frecventa a unor astfel de betoane, este pentru realizarea de elemente

armate puternic solicitate, pentru elemente din beton precomprimat la constructii cu deschideri
mari etc.

Betoane antiacide - sunt betoane cu rezistente mari la actiunea agentilor

anorganici (cu exceptia acidului fluorhidric) si la diverse alte actiuni chimice agresive.

In compozitie folosesc silicat de sodiu ca liant, fluosilicat de sodiu ca accelerator de

priza si intarire, agregatele utilizate trebuie sa fie compacte, rezistente la actiuni chimice (nisip
cuartos, pietris de andezit, cuartit etc).

Utilizarile sunt in general la elemente de instalatii (canale, incinte de depozitare),

pardoseli in industria chimica etc.

Betoane rezistente la foc si refractare - sunt betoane care pastreaza in anumite

limite proprietatile fizico-mecanice, ce le permit sa reziste la temperaturi inalte.

In functie de temeperatura de refractaritate deosebim betoane suprarefractare,

refractare si doar rezistente la foc (Rf < 15800C). Pentru fiecare din aceste tipuri de betoane in
compozitie intra lianti, material fin de adaos si agregate diferite. Astfel de betoane folosesc ca
liant: cimentul portland cu adaos de zgura, cimentul aluminos si silicatul de sodiu. Agregatul fin
si mare, de natura refractara poate fi: zgura alumino-titanica, zgura de furnal, minereu de
cromit, spartura de caramida refractara. Asigurarea stabilitatii compozitiei se realizeaza cu
material fin de adaos, cum ar fi: zgura, cenusa de termocentrala, samota, cromit, magnezit, loes
etc.
 Utilizarile curente sunt in industria metalurgica si siderurgica, la constructia
cosurilor de fum, furnalelor, cuptoarelor etc., unde pot inlocui produsele ceramice refractare
fiind mai ieftine si mai rapide in executie.

Betoane de protectie contra radiatiilor - au rolul de a reduce intensitatea radiatiei

si nu de a o anula. Sunt betoane cu densitati mari (2500-5000 kg/m3). In compozitia acestor
betoane se utilizeaza ca liant cimentul silicatic, silicatic cu zgura sau aluminos. Ca agregate se
folosesc baritina, minereul de fier sau titan, span sau deseuri de armaturi din otel etc., care
cuprind elemente chimice grele (Fe, Ba, Ti) ce au proprietatea de protectie impotriva radiatiei
gamma. Se pot folosi ca adaosuri clorura de bor, clorura de litiu, sulfat de cadmiu etc., care
prin continutul de elemente usoare asigura protectie impotriva neuronilor.

Betoane hidrotehnice - sunt betoane care trebuie sa asigure rezistente mari la

inghet-dezghet repetat (gelivitate) si la actiuni chimice agresive in zona de nivel variabil sau de
contact permanent cu apa si aerul.

Realizarea unor astfel de betoane presupune utilizarea unor aditivi antrenatori de aer
pentru realizarea unei comportari superioare la inghet-dezghet; din punct de vedere al
comportarii corespunzatoare la coroziune se impune utilizarea unor betoane cu compactitati
mari, realizate cu cimenturi cu rezistente specifice mari la actiuni agresive ( au un continut
redus de C3A) si utilizand in acelasi timp adaosuri plastifiante; zonele interioare, masive, vor
utiliza betoane cu cimenturi cu caldura de hidratare mica.

Betoane rutiere - fac parte din categoria betoanelor de inalta rezistenta si in

structura straturilor rutiere trebuie sa prezinte rezistente mecanice mari si sa fie negelive.

In functie de rolul lor in stratul rutier (rezistenta sau uzura) aceste betoane trebuie sa
indeplineasca conditii tehnice diferite. Din punct de vedere al rezistentei, betonul din stratul de
rezistenta trebuie sa aiba clasa de rezistenta Bc22,5, iar cel din stratul de uzura va avea clasa de
rezistenta Bc27,5.

In compozitia betoanelor rutiere se utilizeaza cimenturi silicatice cu rezistente bune la inghet-dezghet (cimenturi unitare cu
intarire rapida). Ca agregat se utilizeaza agregat de concasaj cu rezistente mari la uzura (granit, sienit, gabrou, bazalt etc.)
Raportul A/C se va folosi la valori reduse in vederea realizarii unei bune compactitati, cu conditia realizarii unei compactari
corecte a betonului.

Din punct de vedere tehnologic, avand in vedere dilatarea-contractia termica a

betonului in covoare continui, se impune realizarea de rosturi transversale si longitudinale de 3-
5 cm( la distante normate), ce vor fi umplute cu bitum.

5.4.2. Betoane usoare

Betoanele usoare sunt betoane cu densitate aparenta sub 2000 kg/m3, bune
izolatoare termice si fonice, cu rezistente mecanice limitate.

In functie de principalele proprietati, betoanele usoare se pot imparti in trei clase:

- betoane usoare termoizolatoare cu caracteristicile:

λ 0,30 W/m.k Rb < 30 daN/cm2

- betoane usoare termoizolatoare si de rezistenta cu caracateristicile:

λ 0,60 W/m.k Rb > 30 daN/cm2;

- betoane usoare de rezistenta cu caracteristicile:

λ > 0.60 W/mK Rb > 100 daN/cm2

Din punct de vedere al structurii se pot deosebi urmatoarele tipuri de betoane usoare:

- betoane compacte cu agregate usoare;

- betoane macroporoase;

- betoane celulare.

Betoanele compacte cu agregate usoare pot fi obtinute folosind agregate usoare

naturale (diatomit, scorie, tuf vulcanic, piatra ponce, calcar cochilifer) sau artificiale.
Agregatele artificiale se obtin fie din concasarea si sortarea unor deseuri industriale (zgura de
cazan, spartura de caramida sau tigla, steril de carbune ars etc), fie prin sinterizarea unor
materiale granulare (agloporit), fie prin granulare (zgura expandata, perlit expandat, granulit
etc).

In aceste betoane, golurile intergranulare sunt umplute complet cu mortar, astfel ca

densitatea aparenta si porozitatea lor se datoresc porozitatii agregatelor.

Utilizarile specifice acestui tip de betoane este cel de realizare a unor elemente de
pereti, plansee si acoperisuri.

Betoanele macroporoase sunt betoanele din compozitia carora lipsesc aproape

complet sau in parte nisipul, iar agregatele mari pot fi grele compacte sau usoare, cu
dimensiuni 5 cm, cu granulozitate discontinua sau cu sort monogranular. Cimentul din
compozitie va fi in cantitate redusa, astfel incat sa poata forma o pelicula pe granulele de
agregat, prin care acestea sa se sprijine intre ele, dar in acelasi timp sa lase goluri mari, ce sa
comunice intre ele.

Din punct de vedere al compozitiei, in aceste betoane se folosesc dozaje de ciment

Dc= 300 kg/m3 si raport A/C = 0,40,5.

Caracteristicile betonului macroporos indica o permeabilitate ridicata, o rezistenta

buna la inghet-dezghet, conductivitate termica mai buna ca la betoanele usoare compacte,
rezistenta Rb < 100 daN/cm2.

Utilizarile curente sunt: la realizarea de pereti monoliti, blocuri de zidarie, placi

termoizolatoare etc.

Betoane celulare sunt betoane care au in structura un numar foarte mare de bule
de aer de forme mai mult sau mai putin sferice, de dimensiuni 0,57 mm si care pot reprezenta
pana la 85% din volum.

Volumul mare de pori se poate obtine fie prin inspumare - prin introducerea unui
agent spumogen in amestec (spumobetoane), fie cu substante generatoare de gaz - care
realizeaza sistemul de pori, prin gazul degajat in urma unor reactii chimice in amestecul de
beton (gazbeton).

Materialele folosite pentru realizarea acestor betoane sunt: liantul (ciment, var,
ipsos), agregat (nisip, cenusa de termocentrala, zgura expandata), substante generatoare de gaze
(pulberi de Al, Zn, Mg, feroaliaje, care reactioneaza cu Ca(OH)2 rezultat din reactia cimentului
cu apa si degaja H2+), substante generatoare de spuma (spumogen, clei si sapun de colofoniu
care se stabilizeaza cu Na2SiO3).

In compozitie se utilizeaza un raport A/C = 2.

Intarirea este grabita de obicei cu ajutorul tratamentului termic pentru a prinde

efectul stabilizarii porozitatii si se obtin mai multe sortimente: B.C.A. (beton celular
autocalvizat), G.B.N. (gazbeton cu nisip), G.B.C. (gazbeton cu cenusa).

Utilizarile specifice acestor betoane sunt pentru realizarea de elemente de zidarie si

de protectie termica.

5.5. Mortare cu lianti minerali.

5.5.1. Definitie

Mortarele sunt amestecuri omogene de liant, agregat marunt (nisip) si apa (si
eventuale adaosuri), care se aplica in straturi subtiri pe un anumit suport la care adera si cu
care conlucreaza dupa intarire, dand o piatra artificiala cu aspect de gresie silicioasa.

5.5.2. Clasificarea mortarelor

Conform definitiei, mortarele se deosebesc de betoane din punct de vedere al

compozitiei, prin faptul ca dimensiunea maxima a granulelor de agregat este mai mica. Acesta
este motivul pentru care legitatile generale care stau la baza caracteristicilor betoanelor ca:
lucrabilitate, permeabilitate, rezistente mecanice etc., sunt valabile si la mortare.

Exista totusi particularitati ce diferentiaza cele doua materiale:

 - mortarele se toarna in straturi mai subtiri decat betoanele;

- de cele mai multe ori mortarele se toarna pe un suport poros ce absoarbe apa.

In functie de domeniul de utilizare se deosebesc mai multe tipuri de mortare: de

zidarie, de tencuiala, decorative (colorate), poroase (pentru tencuieli de izolare acustica),
impermeabile, antiacide etc.

Din punct de vedere al liantului utilizat la preparare se deosebesc:

- mortare de ciment, care pot folosi ca liant numai cimentul sau amestec de ciment
cu mici cantitati de var sau argila, ce au rol de plastifiant;

- mortare de var, care folosesc ca liant varul, dar si amestecuri de var cu cantitati
reduse de ciment (pentru marirea rezistentelor mecanice) sau ipsos (pentru marirea vitezei de
intarire);

- mortare de ipsos, in care liantul principal este ipsosul, dar in proportii reduse se
mai poate adauga var ca intarzietor de priza;

- mortare de argila, in care liantul principal este argila, dar in amestec se poate
introduce var cu rol de stabilizare, ciment cu rol de marire a rezistentelor mecanice, ipsos ca
accelerator de priza etc.

Chiar daca la betoane problema rezistentelor mecanice este complex tratata prin
prisma functiunilor pe care trebuie sa le indeplineasca si corelat cu conditiile de lucru ale
elementelor respective de constructii, nu este mai putin importanta rezistenta mortarelor prin
prisma functiunilor si conditiilor specifice in care lucreaza acestea. Din acest punct de vedere
mortarele se clasifica in functie de marca (rezistenta medie la compresiune determinata pe
probe standard, in conditii standard, la durate de intarire standard):

- M4, M10, M25, M50, M100.

 Fiecare din aceste marci de mortare, au caracteristici de compozitie proprii si
domenii de utilizare specifice.

Din punct de vedere al domeniului de utilizare mortarele trebuie sa indeplineasca

anumite conditii de consistenta, putand exista:

- mortare vartoase (ex.mortar de zidarie);

- mortare plastice (ex.strat de rezistenta la mortar de tencuiala);

- mortare fluide (ex.strat vizibil la tencuieli, sau tinci).

O alta clasificare care se justifica prin informatiile ce le confera la evaluarea

incarcarilor (pentru proiectare), evaluarea capacitatii de preparare si transport etc., o constituie
clasificarea in functie de densitatea aparenta a mortarului proaspat:

- mortare grele care au ρa 1801 kg/m3;

- mortare semigrele cu ρa = 15011800 kg/m3;

- mortare usoare cu ρa = 10011500 kg/m3;

- mortare foarte usoare cu ρa 1000 kg/m3.

5.5.3. Compozitia si caracteristici tehnice

Amestecurile simple de liant, agregat si apa sunt specifice mortarelor obisnuite, care
se intaresc fie in mediu uscat, fie umed (sau chiar sub apa), in functie de natura liantului si se
utilizeaza la asamblarea pietrelor de constructii (mortar de zidarie) sau pentru protectia sau
infrumusetarea zidariei (mortar de tencuiala).

Mortarele speciale au in compozitie in afara compusilor de baza si adaosuri cu rol

plastifiant, accelerator sau intarzietor de priza, antigel, hidrofobizant si diversi pigmenti cu
rezistente mari la actiuni agresive alcaline, radiatii infrarosii, ultraviolete etc., adaosuri care
imprima mortarului anumite caracteristici ce il deosebesc de mortarul obisnuit.
 In functie de calitatea si cantitatea materialelor componente ale mortarului, rolul lor
este diferit si influenteaza proprietatile acestuia (ca si la betoane) si inclusiv domeniile de
utilizare ale mortarului.

5.5.3.a. Caracteristici tehnice, incercari si conditii de calitate

Caracteristicile mortarelor proaspete

Consistenta - este caracteristica tehnica a mortarului proaspat care apreciaza

plasticitatea mortarului prin masurarea adancimii de patrundere a unui con (conul etalon) in
masa de mortar proaspat, adancime masurata pe urma de mortar lasata pe con si masurata in
cm.

In conditii de laborator determinarea consistentei la mortar se va face in conditii similare cu determinarea consistentei la
var.

In functie de tipul de mortar si natura suportului se alege consistenta mortarului. De

exemplu:

- mortarul pentru zidarie cu caramida cu goluri, va avea ca liant var, var cu ciment
ca plastifiant, iar consistenta va fi C = 8-13 cm;

- mortarul pentru zidarie de piatra, va avea ca liant ciment sau ciment cu var ca
plastifiant, iar consistenta va fi C = 4-7 cm.

Densitatea aparenta (ρa) - este caracteristica tehnica prin care se apreciaza masa
unitatii de volum aparent si se calculeaza cu relatia (5.16):

ρa = = [kg/m3] (5.16)

in care:

- m1 = masa vasului gol;

- m2 = masa vasului cu mortar compactat;

 - V = volumul vasului de incercat.

In conditii de laborator si acesta determinare se face similar cu determinarea

densitatii aparente la var.

Tendinta de segregare (S) - exprima tendinta de separare a componentelor din

amestec, formand un strat mai fluid la suprafata si un strat mai vartos la baza vasului.

Aceasta separare poate fi provocata de vibratii sau de repaos indelungat, iar in

conditii de laborator simulam cele doua categorii de segregari folosind un vas special format
din trei inele si dupa provocarea segregarii facand masuratori de consistenta in stratul fluid si
vartos, se calculeaza tendinta de segregare cu relatia (5.17):

S= ( cs3 - ci 3 ) (cm3) (5.17)

in care:

- Cs = consistenta la partea superioara;

- Ci = consistenta la partea inferioara.

In functie de domeniul de utilizare, sunt recomandate anumite valori ale tendintei de

segregare. De exemplu pentru mortar de tencuiala se recomanda: S 40 cm3.

Capacitatea de retinere a apei (Raa )

In mortarele de ciment este foarte important ca apa sa ramana in mortar un timp

suficient dupa punerea in opera, timp necesar producerii reactiilor chimice specifice liantilor
silicatici.

In conditii de laborator se apreciaza capacitatea de retinere a apei prin absorbtia

acesteia cu o pompa de vacum, sau cu un strat absorbant de ipsos si se calculeaza cu relatia
(5.18):
 Raa = ( 1 - ) x 100 [%] (5.18)

in care:

m1 - m2 ---->cantitatea de apa pierduta;

m = 100 g---> masa initiala a probei de mortar.

Aparatul necesar determinarii capacitatii de retinere a apei este alcatuit dintr-o cutie
metalica in care se realizeaza stratul de ipsos compactat cu dispozitivul din dotare, dupa aceasta
se aaeaza o hartie de filtru pe stratul absorbant, se aseaza inelul cantarit anterior, in inel se
introduce proba de mortar proaspat (m = 100g), se asaza pe suprafata mortarului placa
dispozitivului de compactare. Se face o pauza de o ora, dupa care se masoara cantitatea de apa
pierduta, care se introduce in relatia de mai sus.

Valoarea indicelui de retinere a apei (Raa) mai mare de 90%, va da informatii

asupra capacitatii constituentelor solide de a retine apa necesara reactiilor.

Caracteristicile mortarului intarit

Probele pentru determinarea caracteristicilor mortarelor se confectioneaza identic cu

cele pentru incercari la cimenturi si se incearca identic cu acestea. Specific pentru mortare se
face determinarea aderentei la stratul suport care presupune realizarea unei pastile din
mortarul de testat cu diametrul de 8 cm. Aceasta este prevazuta cu o placa metalica lipita pe
suprafata libera cu ajutorul unei rasini sintetice si este smulsa in conditii standardizate de pe
suport. Se determina astfel forta necesara smulgerii, care nu trebuie sa coboare sub valorile
normate.

5.5.4. Tipuri de mortare

Mortarele de zidarie au in compozitie lianti diferiti in functie de pozitionarea

zidariei in conditii de exploatare si tipul de elemente de zidarie ce urmeaza a fi legate cu
mortarul respectiv. Agregatul mare (sort 3-7 mm) nu va depasi 20% din totalul agregatului, iar
apa va asigura realizarea consistentei dorite.
 Se poate aprecia ca zidaria de caramida realizata cu mortar de var are un caracter
eterogen, determinat de rezistentele si deformatiile diferite ale celor doua materiale. Aceasta se
poate pune in evidenta incercand la compresiune un stalp realizat din combinarea acestor
materiale.

La o anumita valoare a fortei P, mortarul din rosturile orizontale tinde sa iasa spre
exterior. Datorita aderentei mari la suport, mortarul induce in caramida eforturi de intindere.
Avand in vedere ca rezistenta la intindere (Rt) a caramizii este mai mica decat rezistenta la
compresiune (Rc), pentru o anumita intensitate a fortei P, se produce fisurarea caramizii dupa
un plan paralel cu directia fortei P.

Studiile experimentale au relevat faptul ca la zidariile cu mortar de var, fisurarea

caramizilor apare la doar 30% din sarcina de rupere a stalpului, in timp ce la zidarii cu mortar
de var cu adaos de ciment, fisurarea se produce la 75% din valoarea fortei P de rupere a
stalpului. Se poate aprecia ca pentru folosirea capacitatii portante a materialelor componente
din zidarie, acestea trebuie sa aiba caracteristici mecanice cat mai apropiate.

Mortarele de tencuiala au rol de protectie si finisaj. Liantul folosit in amestec se

alege in functie de natura suportului, conditiile de exploatare si cerintele estetice. Aceste
mortare trebuie sa aiba consistenta mai mare decat mortarele de zidarie pentru a asigura
aderenta si coeziunea cu suportul, in stare proaspata si se executa in trei straturi:

- spritul - este stratul cu rol de aderenta, care se da initial pe zidarie sub forma de
pasta de ciment cu consistenta fluida, realizat intr-un strat cu dimensiunea 2-3
mm, se asterne prin aruncare din cancioc;

- grundul - sau stratul de rezistenta este realizat de consistenta plastica, cu

agregate sort 1-3,15 mm, se aplica in strat de 8-15 mm prin aruncare cu mistria
si indreptare cu drisca;

- tinciul (stratul vizibil) - se realizeaza cu un mortar de consistenta vartoasa,

folosind nisip de sort 0-1 mm si se aplica in strat subtire de 5 mm.
 Mortarele pentru tencuieli exterioare sunt supuse actiunii intemperiilor, trebuie sa
aiba o buna rezistenta si au in compozitie ciment si var ca plastifiant.

La tencuieli interioare mortarul trebuie sa aiba o buna aderenta la suport, sa nu

fisureze, sa fie usor de pus in lucru. Se utlizeaza curent mortare pe baza de var, var-ciment si
var-ipsos.

5.5.4.a. Tipuri de tencuieli

In functie de suportul tencuielii si rolul acesteia se realizeaza compozitii diferite de

mortare de tencuiala, ce pot satisface conditiile impuse.

Tencuiala bruta - se foloseste la tencuieli exterioare, in poduri sau constructii

agrozootehnice. Se realizeaza intr-un singur strat (2 cm) cu nisip sort 0-7 mm si se netezeste cu
malaua.

Tencuiala gletuita - se realizeaza in doua straturi (grund si tinci) ceea ce asigura o

buna compactitate si impermeabilitate. Stratul vizibil se realizeaza prin netezire cu o drisca de
otel, folosind pasta subtire de ipsos sau var. De obicei gleturile se aplica la acele tencuieli care
trebuiesc vopsite in ulei, iar in pasta de ipsos se va introduce clei pentru reducerea porozitatii
suportului.

Tencuiala pe beton - se realizeaza in trei straturi (sprit, grund, tinci) pe suprafete

ce trebuiesc corectate dupa decofrare, dar astfel de tencuieli pot fi realizate si la betoane
aparente (tencuite in cofraje speciale, cu modele etc).

Tencuieli pe rabit - se utilizeaza cand se urmareste realizarea de plafoane plane la

plansee cu grinzi sau nervuri, sau cand suprafetele de finisat sunt din materiale diferite (stalpi
din lemn si zidaria din caramida etc).

Pentru realizarea tavanului plan, la un planseu cu nervuri, se vor lasa mustati de

legatura la partea inferioara a nervurilor. De aceste mustati se leaga plasa de rabit (cu ochiuri
hexagonale) si pe aceasta din loc in loc se leaga bare de armatura pentru asigurarea rigiditatii in
plan a stratului de mortar de ipsos ce va fi turnat ulterior. Acest strat (smirul) datorita maririi de
volum specifice ipsosului, se ancoreaza in plasa de rabit asigurand rezistenta si stabilitate
ansamblului, dupa care se aplica al doilea strat vizibil.

Tencuiala impermeabila - se realizeaza la elemente de constructii ce vin in contact

cu mediul umed (ziduri de subsol, socluri, peretii canalelor si tuburilor de scurgere, bazine de
apa).In compozitie se foloseste ciment silicatic si adaos de zgura sau de tras (proportia 1:2 sau
1:3), iar nisipul folosit trebuie sa aiba o buna granulozitate si sa fie lipsit de impuritati. Pentru
imbunatatirea impermeabilitatii se mai poate adauga in amestec aditiv impermeabilizant de tip
'Apastop P' sau alte tipuri de aditivi.

Tencuieli decorative - se aplica de obicei la cladiri care prezinta importanta cel

putin la nivel local, au aspect deosebit, sau sunt amplasate pe artere principale de circulatie.
Culorile sunt obtinute folosind cimenturi colorate sau material granular provenit din roci
colorate.

Tencuieli stropite - se pot realiza si la exterior si la interior, iar stratul vizibil se

executa prin aruncarea mortarului cu peria, obtinand o suprafata zgrunturoasa.

Tencuieli calcio-vechio - se prezinta ca aspect ca un sistem de proeminente si

adancituri in stratul vizibil, uniforme pe toata suprafata finisata. Se poate obtine prin aplicarea
peste grund a unui strat vizibil de 5-8 mm grosime, care se prelucreaza in stare plastica
folosind o drisca, aceasta prin presare usoara si retragere brusca antreneaza dupa ea mortarul
dand nastere neuniformitatilor.

Tencuieli pieptanate - sunt tencuielile la care in stratul vizibil se realizeaza un

sistem de linii paralele dupa diverse directii, obtinute prin trecerea pe suprafata mortarului in
perioada de sfarsit a prizei (de rigidizare) a unui pieptene metalic.

Tencuieli in praf de piatra- la care fata vazuta se realizeaza cu un mortar ce are in

compozitie ciment alb, marmura fin granulata (gris de marmura), pigmenti de diferite culori.
Stratul vizibil trebuie sa fie protejat de temperaturile mari si in primele 7-8 zile se va uda, dupa
care se va prelucra prin buciardare, spituire, pieptanare etc.
 5.5.4.b. Defecte la tencuieli

Defectele la tencuieli au de obicei doua cauze:

1. folosirea necorespunzatoare a materialelor;

2. nerespectarea procesului tehnologic de punere in opera.

Dintre cele mai frecvente defecte se pot enumera:

- desprinderea tencuilelii de pe suport si se datoreaza unui suport lucios

(neaderent), sau nedegresat, sau insuficient udat;

- puscaturile apar in tencuiala de var datorita varului supraars care se hidrateaza

greu si da produsi de reactie cu volum marit;

- eflorescentele se datoresc unor saruri solubile ce se gasesc in nisipul folosit la

prepararea mortarului.