Ministerul Educatiei Republicii Moldova

Universitatea de Stat “Alecu Russo” Balti

Colegiul Pedagogic “Ion Creanga”

Referat
La tema: “Crizele de vîrsta in dezvoltarea umana”

Efectuat: Ţurcan C.
Controlat: Brăduleac V.

Cuprins:
1.Introducere
2. Clasificare dupa Erikson
3.Crizele virstei de 2 ani-INDEPENDENTA
4.Criza de impotrivire/opozitie 2-3 ani
5.Crizele preadolescentei/pubertatii 9-14 ani
6.Crizele adolescentei
7.Criza de identitate
8.Criza de la 30 de ani
9.Criza de la 40-50 de ani/Criza virste mijlocii
10.Reorientarea iesirea din criza 45-60 de ani
11.Bibliografie

Introducere
Societatea noastră a atins etapa de concepere a necesităţii cunoştinţelor teoretice şi practic de
psihologie. Oamenii, dorind să ştie cît mai mult despre sine, se simt atraşi de lumea infinită şi
extrem de complicata a propriului «eu», tinzînd nu numai sa cunoască, dar şi să stăpânească
mecanismele vieţii psihice interne. Câmpul de studiu al psihologiei vârstelor cuprinde
dezvoltarea psihică, intelectuală, afectivă a fiinţei umane din momentul concepţiei până la
sfârşitul vieţii. Psihologia vârstelor este o ramură fundamentală în ştiinţele psihologice apărute
pe fondul unor necesităţi de înţelegere a genezei caracteristicilor, funcţiilor şi proceselor
psihice şi a evoluţiei acestora pe tot parcursul vieţii umane.

Dacă trăiesc în critică şi cicăleală, copiii învaţă să condamne;

Dacă trăiesc în ostilitate, copiii învaţă să fie agresivi;

Dacă trăiesc în teamă, copiii învaţă să fie anxioşi;

Dacă trăiesc înconjuraţi de milă, copiii învaţă autocompătimirea;

Dacă trăiesc înconjuraţi de ridicol, copiii învaţă să fie timizi;

Dacă trăiesc în gelozie, copiii învaţă să simtă invidia;

Dacă trăiesc în ruşine, copiii învaţă să se simtă vinovaţi;

Dacă trăiesc în încurajare, copiii învaţă să fie încrezători;Dacă trăiesc în toleranţă, copiii
învaţă răbdarea;

Dacă trăiesc în laudă, copiii învaţă preţuirea;

Dacă trăiesc în acceptare, copiii învaţă să iubească;

Dacă trăiesc în aprobare, copiii învaţă să se placă pe sine;

Dacă trăiesc înconjuraţi de recunoaştere, copiii învaţă că e bine să ai un ţel;

Dacă trăiesc împărţind cu ceilalţi, copiii învaţă să fie generoşi;

Dacă trăiesc în onestitate, copiii învaţă respectul pentru adevăr;

Dacă trăiesc în corectitudine, copiii învaţă să fie drepţi;

Dacă trăiesc în siguranţă, copiii învaţă să aibă încredere în ei şi în ceilalţi;

Dacă trăiesc în prietenie, copiii învaţă că este plăcut să trăieşti pe lume.

„Copiii învaţă ceea ce trăiesc” Dorothy Law Nolte

* Clasificare dupa Erikson:

Erikson considera ca in viata fiecarui individ exista 8 crize. Modul in care sunt solutionate
acestea influenteaza personalitatea individului. Multi dintre psihologii de azi, cand
examineaza dezvoltarea umana, acorda atentie crizelor Erikson. Erikson a fost primul care
a spus ca dezvoltarea continua si dupa adolescenta, o idee care a fost total noua pentru
timpul sau (1902-1994). El descria dezvoltarea ca o serie de “crize” prin care trebuie sa
treaca o persoana pentru a ajunge la etapa urmatoare.

1.Prima criza este “incredere” versus “neincredere”, care are loc la nastere pana pe la
aproximativ un an. Aceasta criza se produce din cauza ca bebelusii sunt total dependenti de
ingrijitorii lor, in acest stadiu. Copiii isi dau repede seama daca ingrijitorii vor raspunde
nevoilor lor rapid, eficient si cu dragoste. Daca ingrijitorii corespund nevoilor lor, ei vor
vedea lumea ca un loc sigur si de incredere. Daca, pe de cealalta parte, ingrijitorii lor nu se
ridica le nivelul nevoilor, ei vor vedea lumea ca un loc rau si nedemn de incredere,
devenind atasati, in mod nesigur, de ingrijitorii lor si facandu-si griji despre lume, in
general.

2. A doua criza este “autonomie” versus “rusine si indoiala”, care apare la copii pe la varsta de
1-3 ani. Aceasta criza apare deoarece copilasii isi dau seama ca sunt persoane diferite, pana
in acest moment nefacand distinctie intre ei si parintii lor. Astfel, incepe lupta pentru
independenta, fiindca au nevoie sa afirme ca sunt, de fapt, oameni diferiti. Cu toate acestea,
ei incep sa simta si indoiala, in cazul in care isi afirma independenta, parintii lor ii vor lasa
singuri, in pace? Parintii nu ii vor mai placea sau nu vor mai raspunde nevoilor lor? Copiii
trebuie sa invete sa fie persoane diferite trecand peste aceste sentimente de vinovatie, de a
se separa de parinti, pentru a depasi aceasta criza.

3. A treia criza este “initiativa” versus “vina”, care apare la varste cuprinse intre 3-6 ani. La
aceasta varsta, copilul incepe sa demonstreze capacitatea de a gandi si de a planui si sa aiba
o personalitate mai clara. Vor arata mai multa agresivitate si afirmare. Daca simt ca nu
reusesc sa organizeze activitati simple sau daca nu simt ca au sensul scopului, s-ar putea sa
simta vina.

4. A patra criza este “industrie” versus “inferioritate”, care apare la 6-12 ani. La aceasta
varsta, copiii sunt la scoala si incep sa se compare unii cu altii. Muncesc destul de mult?
Reusesc la fel de bine ca alti copii? Copiii care se percep ca muncind rezonabil de mult si
reusind ca alti copii, vor depasi aceasta criza. Cei care se percep ca nereusind sa se
descurce foarte bine, vor avea, probabil, sentimente de inferioritate.

5. A cincea criza este “identitate” versus “confuzia rolului”, care apare la varste cuprinse intre
12-18 ani. Adolescentii sunt adesea portretizati ca “incercand sa se gaseasca”. Si, in multe
cazuri este adevarat. Adolescentii au nevoie, de obicei, sa examineze ce cred si simt cu
adevarat despre lumea din jurul lor, in loc sa accepte automat ce au fost invatati ca si copii.
Asadar, adolescentii trebuie sa afle care este rolul lor si ce “credinte” si valori au. Daca nu
pot decide care este rolul lor, apare aceasta “confuzie”, iar aceasta confuzie se poate
prelungi si dupa varsta de 18 ani.

6. A sasea criza este “intimitate” versus “izolare”, care apare intre 18-30 de ani. In acest
stadiu, tinerii adulti trebuie sa-si gaseasca un partener de viata, sa aiba o familie si sa
inceapa o cariera. Daca tinerii adulti nu-si gasesc un partener si nu-si indeplinesc nevoile
familiale si dorintele, apare aceasta “izolare”. In caz contrar, tanarul adult va avea
intimitate, avand o familie, prietenii, etc.

7. A saptea criza este “personalitate si dezvoltare sociala” versus “stagnare”, care apare de la
varsta de 30 de ani pana la batranete. Odata ce o persoana s-a casatorit si si-a intemeiat o
familie, trebuie sa faca fata dorintei de a da ceva inapoi lumii. Aceasta criza se refera la
nevoia de a avea o cariera, de a creste copii si de a face alte lucruri pentru a-si satisface
nevoia de a-si sti locul in lume. Aceste lucruri sunt ingrijirea nepotilor, a da meditatii altor
copii, in mod voluntar sau orice altceva simt ca este important pentru ei. Daca nu isi
satisfac aceste scopuri si simt ca nu contribuie cu nimic atunci apare acest sentiment de
stagnare.

8. A opta criza este “integritate” versus “disperare”, care apare la o varsta inaintata. La o
varsta inaintata, moartea se intrevede foarte aproape. Persoana poate sa-si continue viata,
sa fie implicat, sa-si viziteze familia, el fiind, in acest mod, integru. Ori, fiind constient
constant de moartea iminenta, poate nenoroci o persoana, aceasta indepartandu-se de
familie, prieteni, refuzand sa participe la activitati, devenind, astfel, deprimata. Aceasta
criza este depasita cu succes, in cazul in care o persoana nu se indeparteaza de viata mai
repede decat trebuie.

* Clasificare dupa alti psihologi:

1.Crizele varstei de 2 ani- INDEPENDENŢĂ
Crizele de nervi pot începe în primul an de viaţă , dar par să ajungă la apogeu pe la trei ani .
Este vâ rsta lor „de aur” , pentru că acum copilul începe „să -şi încă lzească muşchii ”, ca să
spunem aşa. El învaţă cum să obţină ce vrea şi a observat deja să a se arunca pe jos şi a urla
preţ de vre-o oră poate fi o metodă eficace .Dezvoltarea motorie este foarte rapida, copilul
se simte autonom si independent. In acelasi timp, se dezvolta si intelectul: copilul este
curios si ii place mult sa exploreze, este interesat de modul de functionare al obiectelor din
jur si vrea sa vada ce se intampla cand le manipuleaza, insa nu poate evalua consecintele
actiunilor lui si din acest motiv apar efectele distructive. Sunt copii mai activi si mai curiosi
decat altii, insa acesta este un comportament caracteristic la aceasta varsta. Micutul vrea,
de exemplu, sa afle ce se ascunde in masinuta care merge singura.

Începâ nd cu vâ rsta de 2 ani, copilul începe să descopere şi să îşi afirme independenţa. "La
începutul acestei etape a dezvoltă rii, copilul testează limitele. El încearcă să descopere câ t
de departe poate merge înainte de a fi oprit. La vâ rsta de 2 ani, copilul este centrat pe sine,
nu poate înţelege existenţa unui punct de vedere diferit de al lui, de interesul pe care îl
urmă reşte, de dorinţele lui. Iar dacă obiectivul nu poate fi atins, el îşi exprimă frustrarea în
mod zgomotos. La 3 ani, deja mulţi copii îşi exprimă mai puţin violent frustră rile, si, din
pă cate, ele se dovedesc foarte eficiente, că ci majoritatea pă rinţilor cedează în faţa
dorinţelor celor mici.

2.Criza de IMPOTRIVIRE/OPOZITIE 2/3ani

 La varsta aceasta, problemele de disciplina devin mult mai frecvente. Auzindu-va mereu
spunand "Nu", copilul a reusit sa invete cuvantul, acesta devenind foarte frecvent in
vocabularul sau. Deseori, nu-urile raspund la nu-uri si conflictul pare iminent. Conflictele
sunt numeroase. Ii cer cumva parintii sa se imbrace? Raspunsul este nu. Sa manance supa?
Raspunsul este tot nu. Sa mearga sa se culce sau sa se spele? Tot nu. Rabdarea adultului
este pusa la grea incercare. De aceea, este necesar sa explicam sensul acestei crize pe care o
traverseaza copilul si care se numeste, pe buna dreptate, criza de impotrivire. De multe ori
parintii constata cu neliniste si nedumerire schimbarea radicala din comportamentul
copiilor aparuta dupa varsta de 2-3 ani. Este vorba de criza de opozitie- perioada lui “ba
nu!”, nu vreau”, “eu fac”; des intalnite sunt si manifestari de tipul batutului din picior,
tipatului, tavalitului pe jos si crizelor de agitatie psiho-motorie, insotite de agresivitate, prin
care copilul incerca sa-si impuna dorinta. Aceste crize pot sa apara atunci cand copilul nu
reuseste sa duca la bun sfarsit o actiune, cand vrea sa obtina ceva sau, pur si simplu, pentru
a atrage atentia celor din jur. Adesea aceste manifestari comportamentale sunt interpretate
drept lipsa de respect, incapatanare gratuita sau, si mai rau, drept semne ale unei tulburari
psihice. El incearca sa devina independent, sa-si descopere si sa-si testeze puterile, sa se
afirme. In plus, aceasta este si perioada in care se testeaza limitele si regulile impuse,
precum si consecventa adultilor din jur. In literatura de specialitate o gasim si sub
denumirea de “criza de personalitate” sau “prima adolescenta”. Nu apare in mod
obligatoriu la o data fixa; copiii pot traversa diferit aceasta perioada si 30% -83% din copiii
de 2-4 ani prezinta cel putin o criza de “personalitate” in acest interval. Multi copii au mai
frecvent crize de furie/frustrare in prezenta unei anumite persoane din jurul sau. Adesea se
manifesta in public dupa ce a primit o interdictie. Daca primeste ceea ce si-a dorit criza se
va opri. Manifestarile din timpul crizei depind de nivelul de energie al copilului, de factorii
de mediu, de rabdarea si calmul parintelui si de abilitatile de parenting.

3.Crizele preadolescentei /Criza pubertatii 9-13ani

Preadolescenţa este o perioadă de transformă ri pe plan social, fizic şi psihic. La nivelul
subconstientul se produce un conflict intre intensificarea maturizarii sexuale si interdictiile
morale. Maturizarea sexuala in preadolescenta trebuie vazuta doar din punctul de vedere al
transformarilor inregistrate de sistemul endocrin si cel nervos. Puţine perioade din
evoluţia omului prezintă schimbă ri atit de vizibile si dramatice. Pubertatea este perioada
de ucenicie a omului in care dobindeste capacitatea de a iubi si acţiona în raport cu lumea.
Maturizarea fizică si maturizarea sufletească au ritmuri diferite. Copiii sunt chinuiti de
intrebari, mirati si bucurosi, plini de ei si speriati. Nu mai sunt copii, ei simt si vad asta, dar
nici adulti. Si pentru ei insisi ei sunt o persoana straina. Criza pubertatii este caracterizata
prin dezechilibru.Acesta este mentinut si accelerat de discontinuitatile de crestere, de
modificarile rapide din sfera personalitatii si de decalaje intre viteza de dezvoltare a
acestora. Aceasta “criza” marcheaza de fapt trecerea de la copilarie la adolescenta.

4.Criza adolescentei
Problema depresiei ocupa un loc central in aceasta criza a adolescentei, toti adolescentii
trec prin ”momente de deprimare”, insa o parte dintre ei pot trece printr-o stare de
depresie in adevaratul sens al cuvantului.Care sunt simptomele tipice ale depresiei care
caracterizeaza felul de a fi al adolescentilor sau starile lor sufletesti? Aici se pot inscrie:
proasta dispozitie, inchiderea in sine, plictiseala, apatia, rusinea, pierderea stimei de sine,
tendintele suicidare, tulburari de somn. Tabloul ingrijorarii parintilor ar putea arata astfel:
“copilul meu nu mai vrea sa invete”, “nu mai vrea sa iasa din camera”, “toata ziua sta in fata
calculatorului”, “a devenit agresiv si violent”, “fata mea nu mai vrea sa manance si isi
provoaca voma”, “ a spus ca vrea sa se sinucida”, “a spus ca nu se mai suporta la felul cum
arata si vrea sa-si faca operatii estetice“, ”mai tot timpul imi reproseaza ca nu o inteleg”,
“are ticuri”, “nu vrea sa vorbeasca cu mine atunci cand o intreb ceva”, “ma ignora”, “ma
insulta”, “spune ca prietenele sunt familia ei”, “ameninta cu plecarea de acasa”. Aceste
comportamente au la baza anumite mecanisme psihologice care isi au in special originea in
prima copilarie, in primii ani de viata si de aceea este dificil ca parintele sa decripteze
cauzele aparitiei acestor atitudini “ostile” ale propriului copil.

5. Criza de identitate
O problema centrala pentru adolescent este sa descopere ce fel de persoana este, ce
profesie sa imbratiseze si ce principii sa adopte. Acest proces are o latura constienta si o
latura subconstienta si a fost numit “criza de identitate”.

Desi s-au modelat toata viata dupa exemplul parintilor, acum trebuie sa iasa de sub
influenta lor pentru a se cunoaste. (Erik Erikson)

In incercarea de a-si gasi identitatea, adolescentii vor incerca mai multe roluri: visator,
cosmopolit, cinic, aparator al unor cauze pierdute, etc. Vor compensa influenta parintilor cu
a unor prieteni intimi, la inceput de acelasi sex, apoi de sex opus. Acesti prieteni vor fi un
sprijin cand renunta la identitatea de copil si o gasesc pe cea de adult. Baietii se descopera
pe sine gasind similitudini la prieteni (le place un anumit film, tanjesc dupa un anumit
lucru, urasc un anumit profesor etc.). Astfel ei castiga un sentiment de apartenenta. Fetele
procedeaza la fel numai ca au mult mai multe sa-si spuna. Majoritatea adolescentilor gasesc
un ajutor in depasirea momentului critic in stilul pe care il adopta in imbracaminte,
tunsoare, vorbire, lectura, muzica). Acestea vor fi diferite de cele ale parintilor si se simt
mult mai bine daca ii socheaza. Urmeaza o perioada in care incepe sa le fie rusine de
parinti, mai ales cand sunt de fata prietenii lor. Acest lucru se datoreaza cautarii propriei
identitati si nevoii de a fi ca prietenii pentru a fi acceptati de ei fara restrictii. Exista teama
ca parintii ar putea face/spune ceva, iar ei vor fi ironizati sau respinsi de prieteni. In
incercarea de a obtine independenta spirituala fata de parinti, adolescentii sunt permanent
atenti sa-i “prinda” cu ceva. Daca descopera o mica ipocrizie se simt usurati de datoria
morala de a se conforma si vor face cu siguranta reprosuri.

6.Criza de la 30 de ani
Între 28-33 de ani individul se confruntă cu tranziţia vâ rstei de 30 de ani, el trece printr-o
perioadă de întrebă ri înainte de a-si gă si drumul în viaţă şi de a se încredinţa unei anumite
cariere profesionale.Această criză apare în viaţa individului datorită faptului că imaginile
de viaţă formate intre 20-30 de ani nu-l mai satisfac .Analizâ nd calea parcursă , realiză rile şi
că derile sale, omul descoperă că necă tînd la bună starea exterioară actuală a vieţii,
personalitatea lui este imperfectă , mult timp şi putere au fost pierdute în zadar, puţin a
fă cut în comparaţie cu ce ar fi putut face etc. Cu alte cuvinte, are loc reevaluarea valorilor şi
reevaluarea critică a „Eu-lui” să u. Omul descoperă că foarte multe lucruri nu le va putea
schimba în viaţa sa: familia, profesia, decurgerea cotidiană a vieţii. Autorealizîndu-se la
această etapă de viaţă , în perioada tinereţii, omul conştientizează că , în esenţă , se află în
faţa aceleiaşi dileme – că utare, autodeterminare în noile condiţii ale vieţii, în corespundere
cu posibilită ţile reale. Această criză se manifestă în simţul necesită ţii de a întreprinde ceva
şi demonstrează că omul trece la o nouă perioadă de vâ rstă – vâ rsta adultă . „Criza la 30 ani”
este o denumire relativă : această stare poate apă rea mai devreme sau mai tă rziu. Astfel ,
criza de la 30 de ani are mai multe caracteristici-apare dorinţa profundă de a-ţi schimba
viaţa,paternul de existenţă ,criza poate începe cu o depresie profundă o realizare a tot ce nu
ai fă cut şi un regret apă să tor, refocalizare, fie dinspre carieră înspre familie, fie invers.
Tră ind criza de la 30 de ani, omul caută posibilitatea de a-si stabiliza locul să u în viaţa
adultă ,confirmâ nd statutul să u de adult.Vrea să aibă un serviciu bun, tinde spre securitate
şi stabilitate.Omul mai crede în posibilitatea realiză rii speranţelor şi dorinţelor ce-i
formează visul şi munceşte intensiv pentru aceasta. Conştientizarea propriilor nevoi sunt
probabil cel mai bun mod de a preveni acest punct de cotitură .

7.Criza de la 40-50 ani/Criza virstei de mijloc

Vâ rsta de 40 de ani este un prag psihologic dificil. Acum apar riduri care nu mai pot fi
ascunse, semn că tinereţea ră mâ ne în urmă ... Sunt semnele crizei de 40 de ani, care se
manifestă ca o depresie trecă toare sau cu tulbură ri ameninţă toare pentru relaţia de cuplu.
„Criza de 40 de ani” nu începe fix în ziua câ nd bă rbaţii şi femeile împlinesc această
frumoasă vâ rstă şi nici nu se termină la dată fixă . Riguroşi, cercetă torii americani au
demonstrat că ea se manifestă între 37 şi 48 de ani. Obligaţiile şi responsabilită ţile, lipsa de
timp pentru propriile bucurii ne împiedică pâ nă atunci să ne punem prea multe întrebă ri
despre cum am tră it, despre ce ne dorim, despre ce am realizat. Iată de ce, după 40 de ani,
toţi pă rem a spune: „Acum ori niciodată !”. Bă rbatul la 40 de ani se gă seşte la o intersecţie
de generaţii: cea a copiilor lui, care nu mai au nevoie de el, şi cea a pă rinţilor, de a că ror
soartă devine responsabil. Iată începutul apusului. Simt efectul dificultă ţilor profesionale,
al fricii de a-şi pierde locul de muncă , de apropierea pensiei, de probemele de să nă tate care
apar una câ te una. Pe lâ ngă cauzele menționate, unii psihologi consideră că această criză
este determinată de factori biologici, cum ar fi existența unei producții mai mici de
testosteron la bă rbații de vâ rstă mijlocie. Pentru femei, criza apare mai aproape de 50 de
ani, câ nd copiii încep să -şi ia zborul de acasă . O mamă devotată , care şi-a dă ruit toată viaţa
celorlalţi, acum are ră gaz să se întrebe: „Ş i eu? Cu mine cum ră mâ ne?“ .

Indiferent de cauzele care provoacă această criză , să nu uită m că de fapt ea anunță trecerea
la etapa urmă toare de dezvoltare. Cei care nu sunt pregă tiți să treacă , pot fi „luați de val” și
pot să ia decizii pe care, ulterior, să le regrete.

8. Reorientare ieşirea din criză - 45-60 ani

Acesta este un interval fructuos al maturită tii depline, în care individul poate ajunge la
apogeul în carieră , în succesul financiar, în pozitia socială . Femeile devin mai masculine, se
concentrează mai mult asupra vietii lor profesionale, se implică mai mult în viata socială
(organizatii, partide), devin asertive, impună toare .

Bă rbatii încep să fie mult mai întorşi spre viata de familie, devin mai calzi, tandri şi adultii
de 45-60 de ani pot să -şi însuşească noi abilită ti.Se incepe pregatirea pentru pensionare.

Toți traversăm etape de încercări și modificări biologice, psihologice și

sociale ale vieții, însă se observă înclinația unora spre o maniera
dramatică a termenului, des întâlnit, de „criză”. Este o manieră care
favorizează complacerea, servind drept „paravan” ce maschează
deciziile unor persoane care se confruntă cu lipsa de hotărâre matură
și decizie înțeleaptă în fața dificultăților și încercărilor vieții.

Bibliografie
Poole, D., Warren, A., & Nunez, N. (2007). The Story of Human Development, Prentice

Hall.

http://mundisense.wordpress.com/2012/02/05/%E2%80%9Ecriza-varstei-de-mijloc/

Gratiela Sion .2007 Bucuresti.”Psihologia Virstelor”

Birch, A., (2000), Psihologia dezvoltării, Editura Tehnică, Bucureşti

Debesse, M., (1970), Psihologia copilului de la naştere la adolescenţă, Editura

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

Muntean, A., (2006), Psihologia dezvoltării umane, Editura Polirom, Iaşi

Şchiopu, U., Verza, E., (1995), Psihologia vârstelor, ciclurile vieţii, E.D.P., R.A