Ex 2 p 259

Interjectia utilizata de poet are o conotatie emotionala puternica de disperare si totodata de furie din
cauza destinului crud. Poetul se simte infrint,se simte pierzator in fata iubirii si protestul dat se reflecta
in acest strigat crunt si disperat „UUU”

Valoarea stilistica a conjunctiei „si” din strofa a doua poate fi explicata prin nenumaratele incercari de a
intoarce,de a gasi iubita sa si de a o intoarce inapoi,pe cind in strofa a patra vedem deja spiritul
invinsului,celui disperat in incercarile nenumarate de a o intoarce,scopul inversindu-se in acel de a o
uita. Deci in aceasta conjunctie noi observam obsedarea eului liric de iubire si de precipitatul acesteia.

Ex 3.1 p 259

Eul liric trece printr-o stare de explozie emotionala,o oarecare nebunie din cauza iubirii
neimpartite.Acesta este coplesit de gindurile legate de iubita sa si acestea nu-i ofera posibilitatea sa
treaca peste soarta invinsului.Insa la sfirsitul poeziei observam ca cite incercari nu ar aplica eul
liric,acesta nu poate sa se conformeze cu soarta sa,mereu reaparindu-i acele rani lasate de iubirea
pierduta „Rasarea la loc padurea; Iar corabia-nfrunzea.

Ex 8 p 260

Probabil secventa „Si-n amurgul greu,de stinci; Clatinat de ape-adinci” poate fi interpretata ca o stare de
singuratate,un gol interior care este lasat dupa pierderea dureroasa a unei persoane dragi.Poetul
sufera,acesta a pierdut obiectul iubirii si pasiunii sale.Iar sentimentul dat de pierdere este acompaniat cu
stari profunde de suferinta,apatie,furie,dezamagire, versul „clatinat de ape-adinci” fiind interpretat ca
fiind clatinat sufletul de sentimentele adinci ce joaca in inima si psihicul sau.

Ex 4 p 253

Simbolul valului in poezia de fata ne sugereaza caracterul pasiv al eului liric fata de forta valurilor.Acesta
este condus de val,asemeni copilului care este condus de mama sa,acesta se lasa in voia valurilor,sau in
voia soartei.Valul este o forta instabila,uneori fiind o stihie calma,alteori una plina de
enegie,forta,distructibilitate.Si cum vedem in agenda cititorului,aceasta instabilitate poate fi
interpretata si ca o instabilitate sufleteasca.

Simbolul ochiului in poezie ar reprezenta inceputul,cunoasterea suprema si divinitatea. Secventa”Rasar

ochii mamei,steaua ce-o sa zboare” amplifica aceasta conotatie,de la rasarit incepindu-se
ziua,incepindu-se viata,insusi mama ne da viata,ne da start primei zile a existentei noastre.Iar secventa
„Dincolo de crul ochilor tai mama” ne reda lipsa limitelor acestui simbol,cunoasterea,grija,dragostea
mamei este inepuizabila asemeni cerului.

Ex 2 p 250

Lexeme Sensul
De baza Ocazional De context poetic
vierean
Mirt Arbust totdeauna Simbol al Planta sfinta,cu simbol
verde,mirositor,cultivat frumusetii,tineretii al frumusetii si tineretii
pentru menul sau purtat in cununi de miri si totodata biruintei
greu,cu structura fina si si de nuntasi asupra mortii
omogena
Azima Turta din aluat Simbolul vietii,darului Hrana mult asteptata si
nedospit,coapta pe lui Dumnezeu pretuita,sfinta,necesara
vatra sau pe spuza nu doar fiziologic ci si
spiritual
 Adasti A astepta Iubire asteptata cu
nesat,cu nerabdare

Ex 3 p 251

Tu,cea ocrotita de dulcele luminii mirt – mirtul,simbolizind biruinta asupra mortii in

crestinitate,reprezinta si biruinta iubirii asupra mortii. Asemeni mesajului Shakespeare-an din operele
sale care afirma ca iubirea nu este supusa mortii asa si aici,iubirea este ocrotita de o forta ce se afla
peste capacitatile noastre de a o percepe,este un sentiment absolut,creator de viata,sfint.

Ca miezul unei sfinte azimi – Iubirea in cazul dat sugereaza nesatul,caldura,inocenta si adasta asemeni
miezului turtei facuta acasa cind eram inca copii.

Ram de roua sfinta – Aceasta imagine imi trezeste asocieri cu prospetimea,inceputul unei noi zile,noi
forte,etc.

Cint unic – Iubirea in viziunea poetului este un cint unic,care nu are o alta alternativa.Iubirea adevarata
nu poate fi repetata,e unica,o traiesti doar odata.

Ex 4 p 251

1) Adresarea din prima si ultima strofa este asemenei unei ode, este o incintare de sentimentul
dat, respect si fascinare.Are rolul de a accentua sentimentul de entuziasm fata de acest
fenomen.
2) Marcile din text ale eului liric sunt mirtul,azima,lumina,vesnicia,roua,cintul,lacrima.
3) ??
4) Secventa „tu nu plingi lacrima – o nasti.” Simbolizeaza dihotomia dragostei si a sentimentelor
create de aceasta.Pe de o parte a polului iubirea se manifesta prin sentiment de
fericire,implinire,inspiratie,usurinta,iar pe de alta parte creaza sentimente de
durere,suferinta,pustietate.Nasterea lacrimii reprezinta trezirea sentimentala a eului
liric,trezirea la viata din urma rationamentului indelungat.
5) Tot aceeasi ca la 4)

Ex 6 p 254

Fiinta umana Sentimente,stari Elemente Natura vegetala Stari ale naturii

ale omului ale
universului
Femeie,mam Tremurind,tristet Steaua,ceru Ramuri,floare,codrii,frunza,poa Valuri,roua,mar
a e l ma e

La Vieru femeia este asociata cu simbolul mamei,reprezentind forta datatoare de viata,forta grijulie si
iubitoare.Odata ce aceasta fiinta ne paraseste,apare un sentiment de tristete,un tremur din cauza lipsei
a ceva in noi.Fiinta divina simbolizata de mama este insusi universul (stelele,cerul) deci partea departata
de pamint,partea divina.Mama este o punte intre lumea umana si cea a naturii,astfel la Vieru simbolul
mamei este strins legat de astfel de motive cum ar fi ramurile,floarea,codrii,frunza,poama.Si totodata o
data cu lipsa ei,eul liric este buimacit de valuri dintr-o parte in alta,este lovit de soarta,caci acesta
ramine singur,fara sens,lipsit de imbratisarea si sarutul inocent al mamei.

Ex 7 p 248

Dupa parerea mea,poetul incheie sirul simbolurilor cu cel al graiului,deoarece odata cu pierderea
obiectului iubirii acesta pierde si fundamentul pe care acesta sta.Centrismul asupra iubirii fata de
mama,a unicului obiect care te iubeste neconditionat,il face pe poet sa piarda interesul fata de tot ce-l
inconjoara,insusi obiectul iubirii pentru el este lumea si odata ce acest obiect al iubirii se intoarce,cad
toate valorile poetului,acesta ramine fara nimic,ramine singur.Graiul nu este un loc,graiul este un om de
obicei.

Ex 8 p 248

Universul devastat este asociat cu moartea mamei.Si intr-adevar,forta ce ne-a creat,ce ne-a dat viata,a
disparut.Insusi sensul metafizic se distruge,totul are un inceput si are si un sfirsit,chiar si fiintele care nu
dorim sa dispara.Parintii,in special mama,sunt niste persoane de referinta pentru om nu doar in
copilarie.Psihologic,ei exista in noi si ulterior in forma unor glasuri provenite din subconstient.Si in cazul
dat,acea fiinta care persista aproape in toate alegerile si evenimentele vietii noastre dispare... Evident ca
acest obiect de referinta ar face ravagii in starea poetului,distrugindu-i toate fundamentele interioare.

Ex 11 p 248

Citind ambele poezii,observam sfirsitul vietii,existentei si deci a universului subiectiv odata cu moartea
mamei.Cum Eminescu simte chemarea mamei din mormind si dorinta de a fi ingropat la sinul sau,asa
vedem si la Vieru distrugerea lumii vii,craparea spiritului sau din cauza lipsei celei mai importante
persoane din viata sa.In ambele poezii observam fixarea pe mama,astfel alte persoane,alte lucruri nu
importa,acestia isi pierd o parte din ei odata cu pierderea acestei fiinte divine.

Ex 4 optional p 248

Afirmatia propusa de Theodor Codreanu perfect suplineste celelalte doua poezii „O,mama” de Mihai
Eminescu si „A cazut cerul din ochii tai” de Grigore Vieru.Intr-adevar,odata cu prezenta mamei,omul are
forte,are incredere in sine,are o „casa”,caci casa nu este un spatiu anumit,ci persoana care te asteapta
mereu.Odata ce aceasta fiinta moare,moare si o parte din noi,culorile se fac mai sumbre,universul
parca-si pierde un oarecare sens absolut.Nu mai suntem asteptati de nimeni,insusi simbolul „casei” este
distrus.O data cu moartea mamei noi igropam nu doar aceasta fiinta divina ci si universul
comun,totalitatea amintirilor,sentimentelor.Si ce ramine dupa aceasta? Ramine un gol,un gol ce nu
poate fi inlocuit,deoarece mama este doar una,este ceva unic,ce se ofera doar o data-n viata.

La Eminescu vedem o asemenea conotatie.Odata cu moartea mamei acesta este chemat de conditia
metafizica de a urma inceputul sau,deci mama,unde nu ar fi.Si astfel,odata ce mama moare,acesta-si
asteapta si el moartea,doar ca sa doarma in continuare la sinul mamei.Eminescu isi numeste mama
„iubito”,acesta considerind mama ca unica fiinta ce poate oferi dragostea neconditionata,necatind la
orice circumstante,indiferent daca esti bun sau rau,esti acceptat de mama.La sinul mamei te
restabilesti,la sinul ei gasesti protectie si incurajare.Iar odata ce ea nu-i,nu stii cu ce pot sa o
inlocuiesti,caci ea este de neinlocuit.

La rindul sau,Vieru la fel exprima moartea mamei ca moartea universului.Acesta asociaza ochii mamei cu
cerul,iar chipul sau cu zimbetul este asociat cu soarele.Astfel odata ce ea nu este,nu este si partea divina
a universului,lumina se stinge,ramine doar intunericul existential.Mama ofera caldura,mama ofera
protectie,adapost,iar fara ea totul e rece,sentimentele lipsesc,ele-s ingropate sub ruinele mormintului
matern.Graiul dispare,dispare adapostul,casa,ramii doar tu,singur,fara nimeni...