Universitatea ”Petre Andrei” din Iași

Facultatea de DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI SOCIOLOGIE

REFERAT
la disciplina Deontologie si etica profesionala
Titlul referatului: Referat -

Titular de disciplină: Prof.dr. Doru TOMPEA

Autor: Naforeanu Alexandra Manuela

Anul de studiu 3
Aspectele positive/ negative privind
drepturile si indatoriile Asistentului
Social

Aspecte pozitive si negative al codului deontologic Istoria etimologică a termenului

deontologie nu depăşeşte o vechieme de două sute de ani, dar ea nu vine decât să dea formă
unui conţinut ale cărui origini sunt simultane cu apariţia culturii umaniste. Analiza istorică a
originii conceptuale a deontologiei demonstrează că paternitatea termenului îi revine lui
Jeremy Bentham, cunoscutul fondator al utilitarismului , o doctrină etică ale cărei implicaţii
pentru toate disciplinele socio-umane sunt la fel de relevante şi astăzi. Desigur pe măsura
evoluţiei sale istorice şi a apariţiei unei largi palete de ocupaţii profesionale, precum şi o dată
cu constituirea unor nuclee profesionale specifice, deontologia s-a transformat într-o
adevărată ştiinţă care implică o interrelaţionare consecventă între etica profesională şi valorile
ce delimitează sistemul axiologic al unei profesii. Mai mult decăt atât, credem că maturizarea
rapidă acestui ca discipline filozofice. Obligaţia deontică devine însă mult mai importantă şi
începe să deţină un loc special în spaţiul praxisului social fenomen ce caracterizează mai ales
o dată cu apariţia specializărilor profesionale, perioada modernă şi contemporană. Aici , în
domeniu a fost posibilă prin procesul de preluare şi resemantizare a unora dintre cele mai
importante contribuţii ale eticii şi chiar ale logicii, contemporaneitate, regăsim adevăratul
topos al deontologiei, mai cu seamă în condiţiile care privesc creşterea interdisciplinarităţii,
ce presupune, la rândul său, necesitatea comunicării interprofesionale şi interumane. Ia
naştere, în acest context, dincolo de o deontologie proprie fiecărei profesii, şi o deontologie a
comunicării, ale cărei implicaţii sunt, totodată, etice şi juridice. După cum sugerează Tănase
Sârbu , atât cooperarea, cât şi competiţia dintre diferitele profesiuni implică o bază comună,
ca este oferită tocmai de intercomunicare.
La rândul său intercomunicarea profesională conţine două elemente fundamentale :

a) o mulţime de < promisiuni> , exprimate prin tot atâtea cereri posibile adresate
interlocutorului ;

b) o mulţime de < obligatii > , pe care ni le asumăm faţă de acesta.

Sistemul permisiunilor constituie dreptul, iar cel al obligaţiilor formează datoria de a respecta
semenul şi propria persoană umană. Rezultă de aici că orice cod deontologic, indiferent de
profesia căreia acesta se adresează, este alcătuit dintr-o sumă de drepturi şi îndatoriri pe care
specialiştii trebuie să le respecte atunci când îşi exersează activitatea. Probleme etice în
practica asistenţei sociale Teoreticienii sociali consideră, de regulă, că problemele etice apar,
în special în sfera practică a asistenţei sociale, atunci când asistentul social trebuie să ofere un
răspuns la următoarea întrebare „ Ce trebuie să fac eu, sau clientul, din punct de vedere
moral, într-o situaţie particulară „ ? . Plecând de la un astfel de reper, considerăm că un
posibil răspuns la această întrebare reclamă cu necesitate atât un aspect normativ, care să
accentueze asupra caracterului moral imperativ, dar şi un aspect descriptiv, care să
evidenţieeze faptul că deciziile care se iau în practica asistenţei sociale deţin, într-adevăr, o
fundamentare etică. Mai mult decât atât, consideraţiile asupra rolului conştiinţei morale în
practica asistenţei sociale ne pot ajuta să descifrăm aspectele profunde ale acestei
problematici. Pe de altă parte, nu trebuie să absolutizăm ideea că tot ceea ce este important cu
privire la valorile aplicabile în asistenţa socială poate fi redus la problema conştiinţei sociale,
şi nici cea potrivit căreia valorile morale specifice acestui domeniu ar presupune numai
probleme legate de conştiinţa morală a practicianului. Din această perspectivă, se consideră
că una dintre problemele centraele ale dezbaterii din jurul aspectului etic al asistenţei sociale
este aceea că un acelaşi termen – de exemplu, termenul „bine” – aplicat într-o situaţie
particulară din practica asistenţei sociale, poate avea diferite semnificaţii: • • bine tehnic , ce
se referă la acele situaţii în care au fost invocate şi aplicate în mod corect regulile practicii
profesionale ; bine estetic, deoarece forma practică a asistenţei sociale face apel, adeseori, la
sentimentul de admiraţie faţă de un succes profesional (de pildă,atunci când ne referim la un
interviu „bine condus „, într-un caz dificil); • bine moral, din moment ce, în domeniul
asistenţei sociale, sunt atinse anumite obiective moraele şi în plus, sunt create sau instituite
relaţii profesionale bazate pe moralitate. Având în vedere aceste consideraţii introductive, se
poate afirma că termenul de conştiinţă morală nu anulează distincţiile evidenţiate, şi nici nu
implică o eventuală unificare a valorilor morale sub cupola sa. În fapt, ideea de conştiinţă nu
face decât să traseze conturul surselor şi soluţiilor problemelor etice care apar în practica
asistenţei sociale. Ea poate fi considerată, aşa cum susţine N.Timms, ca reprezentând anumite
aspecte importante ale problemei generale a valorilor morale specifice domeniului asistenţei
sociale. Cum anume putem înţelege acest lucru ? Este posibilă dezvoltarea unui răspuns
structurat pe trei argumente:

a) Mai întâi, consideraţiile asupra conştiinţei morale evidenţiază aspectele individuale şi

sociale specifice procesului luării de decizii în practica asistenţei sociale;
 b) În al doilea rănd ideea de conştiinţă morală nu reprezintă o simplă noţiune. Ea poate să
înlocuiască o serie întreagă de termeni proprii discursului axiologic, dar acest lucru nu
înseamnă că aceştia trebuie să fie, la rândul lor, analizaţi.

c) Ideea de conştiinţă morală în domeniul asistenţei sociale nu presupune izolarea activităţii

specifice într-un turn de fildeş. Asistenţa socială nu trebuie înţeleasă ca fiind un model de
practică dogmatică.

d) Dimpotrivă, ideea de conştiinţă morală realizează o conexiune între consideraţiile specifice

asistenţei sociale şi ceea ce se întâmplă în realitate.

Asistenţii sociali, când în practică, se confruntă cu probleme etice, trebuie să-şi asume
responsabilitatea pentru ceea ce întreprind. Ei sunt datori, în acelaşi timp, faţă de clienţi, de
instituţia în cadrul căreia îşi exercită profesia, faţă de colegi şi de societate şi, nu în ultimul
rând, faţă de ei înşişi. Asistenţii sociali nu pot invoca, în nici o situaţie, argumente care să
susţină că nu au avut control asupra acţiunilor lor. Aceasta ar desemna o atitudine
neprofesionistă şi condamnabilă. Drepturile şi îndatoririle asistentului social Drepturile şi
îndatoririle asistentului social pot fi asociate, formând trei sisteme de tipul îndatorire – drept :
• • • Sistemul adecvării;

Sistemul competenţei; Sistemul transparenţei informaţiilor. Sistemul adecvării constă în :

a) Datoria de a respecta demnitatea umană. Asistentul social trebuie să-şi asume ca adevăr
axiomatic faptul că fiinţa umană este demnă şi liberă, că individul trebuie acceptat aşa cum
este, şi că trebuie să i se respecte libertatea opţiunii.

b) Recunoaşterea formulei „viaţa trebuie venerată” ca fundamentală în asistenţa socială.

Asistentul social trebuie să accepte că nu poate prelua efecte ce nu stau în natura profesiunii
sale, ori să ofere soluţii care îi depăşesc capacităţile şi posibilităţile. Sistemul competenţei
presupune:

a) Datoria de a oferi cel mai competent ajutor posibil. Asistentul social trebuie să îşi
controleze propriile sentimente şi să îşi reprime propriile afecţiuni dar, mai presus de toate,
trebuie să înveţe să asculte, să dea atenţie reală fiecărui client, să-i accepte standardele,
evitând soluţiile superficiale şi neglijente.

b)Dreptul la o activitate conformă pregătirii, cât şi la condiţii materiale adecvate unei bune
desfăşurări a acesteia.

Pentru a-şi îndeplini obligaţiile faţă de client, asistentul social are următoarele drepturi :

1) la pregătire profesională, teoretică şi practică, precum şi la cursuri de învăţare şi

perfecţionare a cunoştinţelor, întâlniri şi conferinţe ;

2) la condiţii adecvate de lucru care să permită o relaţie protejată, confidenţială cu clienţii;

 3) la o salarizare adecvată şi la perioade de concediu plătit, care să-i permită o viaţă privată
echilibrată, la standarde care să-i confere şi prestigiu social. Sistemul transparenţei
informaţiilor constă în :

a) Datoria de a se preocupa constant de aflarea adevărului. Asistentul social trebuie să

verifice periodic informaţiile, să prezinte clar faptele, să cântărească mărsturiile şi să
ocolească toate ideile preconcepute, să înveţe să utilizeze tehnica interviului, a chestionarelor,
a studiilor de caz, a înregistrărilor cu maximum de acurateţe şi eficienţă.

b) Dreptul de a aştepta un răspuns similar din partea clientului. Asistentul social trebuie să
pornească de la individ, să observe clientul în relaţie cu comunitatea, să fie capabil să
mobilizeze resursele comunităţii în ajutorarea clientului, dar şi s-l facă pe client să înţeleagă
faptul că are obligaţii faţă de comunitate.