Tradiționalismul 

este o mișcare literară, manifestată în perioada interbelică, a cărei

ideologie se cristalizează în jurul revistei „Gândirea”, care a apărut în perioada 1921 -
iunie 1944.
Tradiționalismul este o orientare literară a literaturii române către folclor și etnografie,
către civilizația rurală în tematica operelor literare, concomitent cu respingerea culturii
urbane moderne.[1]
Tradiționalismul românesc cuprinde trei curente înrudite prin apropierea de tradiția rurală
și diferite prin modul în care se realizează această
apropiere: sămănătorismul, poporanismul și gândirismul.[2]
Tradiționalismul românesc capătă expresie în ortodoxie, românism militant, elită
apărătoare și paternală, antimaterialism