AURUL

AURUL
(doar cei imaturi spiritual se lasă impresionaţi de
aur)
„Lucrurile acelea atât de râvnite de lume – vreau să spun: aurul şi argintul
şi pietrele (preţioase), a căror frumuseţe pe noi ne uimeşte – el nu le ţine drept mai
mult decât nişte pietre de rând, sau decât o materie oarecare, fără valoare (adică
tocmai ce şi sunt ele, în realitate), de nici un ajutor în lupta noastră cu năvala
răului. Într-adevăr, ne pot ele vindeca de boală? Ne pot ele ajuta în vreun fel să
scăpăm de moarte? Or, conştient de toate acestea, Constantin nu şovăie să se
folosească de ele (dar cu bună ştiinţă! – şi numai atât cât să le facă supuşilor săi
plăcere prin demnitatea întruchipată), fără însă a se lăsa amăgit; ba, dimpotrivă,
îngăduindu-şi să zâmbească la priveliştea celor care, în imaturitatea lor lăuntrică,
se lasă impresionaţi de ele!” (Eusebiu de Cezareea, Viaţa lui Constantin cel Mare,
prolog, 7, în PSB., vol. 14, p. 199)