Sunteți pe pagina 1din 1

Beijingul va folosi un sistem revoluționar

de detectare a coronavirusului în aer la


Jocurile Olimpice; Cum funcționează
Comitetul care se ocupă de organizare Jocurilor Olimpice de la Beijing a promis că
va garanta „siguranţa” evenimentului cu progrese tehnologice ce vor fi aplicate
inclusiv pentru dezinfectare, care vor cuprinde tehnici de nanofiltrare pentru
sistemele de tratare şi răcire a apei în toate locaţiile în care vor avea loc
evenimente în cadrul competiției.
Scopul Beijingului este acela de a preveni ca Jocurile Olimpice, care vor debuta pe 4 februarie,
să se afle la originea unui nou focar de coronavirus în China, ţară care se mândrește cu politica
de toleranţă zero faţă de Covid-19.

Totuși, în ciuda măsurilor stricte de prevenţie, trei cazuri de Covid-19 au fost deja detectate în
rândul sportivilor care se află în capitala Chinei pentru a participa la probele-test sau la
concursul olimpic în sine.

Beijingul va fi primul oraş din istorie care organizează atât Jocurile Olimpice de vară, cât şi pe
cele de iarnă. Capitala chineză va găzdui însă doar competiţiile pe gheaţă, în timp ce probele
pe zăpadă vor avea loc la Yanqing şi Zhangjiakou, la nord de Beijing.

S-ar putea să vă placă și