Sunteți pe pagina 1din 1

Rusia a trecut la represalii împotriva

rudelor colaboratorilor lui Alexei Navalnâi


Rusia a trecut la represalii împotriva rudelor colaboratorilor apropiați ai lui Alexei
Navalnîi, încarcerat în prezent într-o colonie penitenciară situată la 100 de
kilometri de Moscova. Unul dintre apropiații lui Navalnâi, Ivan Jdanov, a acuzat
autoritățile ruse că i-au arestat tatăl, o tentativă prin care se încearcă practic să se
pună presiune asupra sa informează Agerpres.
Ivan Jdanov, şeful Fondului de luptă împotriva corupţiei (FBK) întemeiat de Navalnîi, a declarat
că tatăl său, pensionar, a fost arestat sâmbătă la Rostov-pe-Don (sudul Rusiei) pentru un
presupus abuz în serviciu, după ce poliţia i-a percheziţionat vineri domiciliul şi l-a interogat
până târziu noaptea.

„Urmărirea penală împotriva tatălui meu, care suferă de multe boli, reprezintă un nivel nou de
josnicie şi de ticăloşie la care a coborât administraţia prezidenţială”, a spus Jdanov, care a
adăugat că „acesta este cel mai rău lucru care mi se putea întâmpla”.

Numeroşi colaboratori ai lui Navalnâi, printre care purtătoarea sa de cuvânt Kira Iarmîş şi
fratele său se află în arest la domiciliu.

Autorităţile au declanşat represalii împotriva aliaţilor lui Navalnâi, cel mai proeminent critic și
opoyzant al preşedintelui rus Vladimir Putin, arestat pe 17 ianuarie la revenirea în Rusia din
Germania, unde timp de cinci luni primise îngrijiri după otrăvirea sa în august cu agent
neurotoxic Noviciok.

Arestarea lui Navalnâi a declanșat în ianuarie proteste în masă în mai multe orașe din
Federația Rusă.

Alexei Navalnâi a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare pentru încălcarea
controlului judiciar într-un dosar privind presupuse acte de delapidare datând din 2014, caz
despre care atât el, cât şi opoziţia şi Occidentul susţin că a fost orchestrat de autorităţi.

Autoritățile ruse spun că aliaţii și colaboratorii apropiați ai lui Alexei Navalnâi i-au încurajat pe
oameni să iasă în stradă la protestele din ianuarie, fapt ce a reprezentat un risc pentru
sănătatea publică din cauza epidemiei de COVID-19.

S-ar putea să vă placă și