INFORMAȚII SUPLIMENTARE

DESPRE ANGIOSPERMELE
 Definiție
Magnoliophyta sau Angiospermae sunt plante care au
semințele închise în fructe.

Rezumat
Încrengătura Magnoliophyta sau Angiospermae,
cunoscute popular ca plante cu flori, cuprinde peste
235.000 de specii de plante, dintre care aproximativ 3.700
de specii sunt reprezentate și în flora României.
Astăzi angiospermele reprezintă grupul dominant de
plante de pe suprafața pământului (loc ocupat încă de
acum 100 de milioane de ani). Aceasta s-a datorat unor
caractere de superioritate ale acestora, care a dus la o
mai bună adaptare la mediul terestru.

Caracteristici generale
Sunt cele mai evoluate plante, cu corpul un corm tipic,
perfect adaptat la viața terestră. Ulterior, unele specii
s-au readaptat la mediul acvatic. Sunt răspândite pe
tot globul terestru, cu excepția zonelor polare.
Angiospermele au apărut la mijlocul Mezozoicului,
prin evoluția unor gimnosperme primitive, față de care
au unele caractere de superioritate:
 marea majoritate sunt fotoautotrofe, dar există și
specii heterotrofe (parazite, semiparazite,
saprofite) sau mixotrofe (cu nutriție carnivoră)
 au o varietate foarte mare a formelor de viață
(bioformelor), angiospermele putând exista ca
erbacee anuale, bianuale și perene, lemnoase
(arbori, arbuști, subarbuști și liane), frutescente,
 suculente etc. Aceste bioforme sunt perfect
adaptate la toate mediile de viață și domină
vegetația actuală
 xilemul tulpinii și rădăcinii este alcătuit din vase
perfecționate (trahee), iar floemul conține, pe
lângă tuburi ciuruite, și celule anexe;
 organul caracteristic este floarea, suprema
realizare morfo-funcțională a regnului vegetal.
Floarea are atât părți reproducătoare (androceu
și gineceu), cât și învelișuri florale specializate
pentru protecția lor
 apare un organ nou, ovarul, care închide unul
sau mai multe ovule. În urma fecundației ovarul
se transformă în fruct și ovulele în semințe,
fructul învelind semințele (gr. "angios"= învelit,
închis)
 la angiosperme apare dubla fecundație, în urma
căreia rezultă doi zigoți: zigotul principal (diploid),
care prin diviziuni mitotice succesive va da
naștere la embrion; zigotul secundar (triploid),
numit și zigot accesoriu, care va da naștere
rezervei nutritive a embrionului, endospermul
secundar. Acest endosperm secundar a dat
posibilitatea diversificării angiospermelor
 are loc reducerea progresivă a gametofitului,
foarte mic și nevascularizat: gametofitul mascul
este reprezentat prin celula vegetativă și celula
generativă a grăunciorului de polen, iar
gametofitul femel este redus la cele șapte celule
ale sacului embrionar
  în același timp, sporofitul este foarte diversificat,
vascularizat și perfect adaptat la viața aeriană
terestră
Cele mai numeroase angiosperme actuale au flori
bisexuate (72%). Cu flori unisexuate sunt 11%, dintre
care 4% sunt dioice, iar 7% sunt monoice. Cca. 17%
sunt plante trioice și poligame. Polenizarea entomofilă
a dus la modificări ale florii: diversificarea periantului,
a staminelor și a carpelelor etc.

Originea angiospermelor
Pentru stabilirea filogeniei lor se ia în considerare, în
primul rând, în afara caracterelor morfo-anatomice,
originea florii angiospermelor.

Se cunosc două ipoteze:

1. Ipoteza pseudantiei (inflorescențială, a florii

false), emisă de Wettstain, Karsten și susținută
de Engler, conform căreia floarea unisexuată a
angiospermelor ar fi derivat din inflorescența unor
gimnosperme evoluate (Ephedrales). Cele mai
primitive angiosperme ar fi plantele (Fagales,
Urticales). cu flori unisexuate grupate în amenți.
Floarea bisexuată ar fi apărut ulterior, dintr-o
inflorescență mixtă, prin reducerea perigonului
fiecărei flori din inflorescență. Florile femele erau
situate central, iar cele mascule la periferie.
2. Ipoteza euantiei (a florii adevărate), emisă de
Hallier, Ch. Bessy, dezvoltată apoi de Arber și
Parkin, conform căreia floarea angiospermelor
provine dintr-un con (strobil) de la
 gimnospermele străvechi, fosile, de tipul
Bennettites, care s-a modificat în sensul că vârful
acestuia s-a transformat în receptacul, iar
frunzele strobilului s-au metamorfozat, devenind
învelișuri florale și sporofile (mascule și femele).
Aceste gimnosperme primitive, la care a apărut
prima dată floarea evoluată, sunt considerate
strămoșii unor angiosperme cu flori mari,
bisexuate, cum sunt policarpigenele
(Magnoliales, Ranales etc.). După această
ipoteză, florile unisexuate ale unor angiosperme
ar fi apărut secundar, prin reducerea până la
dispariție a unuia dintre sexe.

Ambele ipoteze susțin monofiletismul angiospermelor,

adică evoluția lor dintr-un strămoș comun. Există,
însă și ipoteze care susțin bifiletismul, chiar
polifiletismul angiospermelor.

În prezent, ipoteza cea mai plauzibilă, acceptată de

cei mai mulți sistematicieni, este cea a euantiei. S-au
facut eforturi pentru elaborarea unui sistem filogenetic
de clasificare, care să țină seama de cercetările
experimentale, de morfogeneza florilor, fructelor,
semințelor, polenului, organelor vegetale, date care
corelate cu cele fitopaleontologice, trebuie să
stabilească descendența grupelor de dicotiledonate și
monocotiledonate.

Dintre caracterele vechi (primare) pot fî enumerate

următoarele:
  flori solitare, bisexuate, cu periant, dialipetale și
actinomorfe
 număr mare (nedeterminat) al părților
reproducătoare și dispoziția spirociclică a
acestora
 gineceul cu ovar superior
 sămânța are endosperm și două cotiledoane
 polenizarea entomofilă

Caractere derivate (tinere) pot fi considerate:

 florile grupate în inflorescențe, cu periant

simplu (sau fără periant)
 corola gamopetală și zigometria (sau
asimetria)
 număr redus de organe ale părților
reproducătoare (stamine și carpele) și
dispoziția ciclică a acestora
 gineceul cu ovar inferior
 florile unisexuate și dispuse mai ales dioic
 sămânța fără endosperm și cu un singur
cotiledon
 polenizarea anemofilă
 Alte caracteristici
Floarea este formată din: peduncul floral, receptacul,
sepale, (totalitatea lor formează caliciul), petale,
(totalitatea lor formează corola), stamine, (formează
androceul) și carpele, care formează împreună, gineceul.

Dicotiledonate
Au sămânță cu 2 cotiledoane.

 Rozacee
o Rădăcina: lemnoasă/ierboasă
o Tulpina: lemnoasă/ierboasă
o Frunza: zimțată pe margini
o Floarea: roz/albă
o Fructul: cărnos, poamă, drupă
o Rude: mărul, părul, prunul, piersicul, caisul,
cireșul, vișinul, trandafirul, măceșul, porumbarul.
 Vitacee
o Rădăcina: lemnoasă
o Tulpina: lemnoasă
o Floare: inflorescențe-ciorchini
o Fructul: baca
o Planta: Viță-de-vie
 Leguminoase
o Rădăcina: pivotantă
o Tulpina: ierboasă
o Floarea: bărcuță; roz
o Fructul: păstaie
 o Rude: fasolea, lintea, mazărea, lucerna, trifoiul,
măzărichea, sulfina, salcâmul, soia.
 Solanacee
o Rădăcina: ierboasă
o Tulpina: ierboasă/tubercul (subpământeană)
o Floarea: roz-liliachie
o Fructul: mic, verde, baca
o Rude: roșia, cartoful, vânata, ardeiul, tutunul,
mătrăguna, măselarița (ultimele 2 sunt
otrăvitoare)
 Crucifere/Brasicacee
o Rădăcina: scurtă
o Tulpina: scurtă
o Frunze: suculente
o Floarea: galbenă
o Fructul: seamănă cu o păstaie, silicvă
o Rude: varza, ridichea, muștarul, traista ciobanului
 Fagacee
o Rădăcina/Tulpina: lemnoasă
o Frunze: ca niște foi
o Floarea: mai multe grupate în amenți
o Fructul: achenă
o Rude: stejar
 Compozite
o au flori compuse
o Fructul: achena/nucula
o Rude: păpădia, mușețel, cicoare, dalie.
 Cucurbitacee
o plante cu fructe foarte mari
o Rude: castravetele, dovleacul, pepenele.
 Ranunculacee
o Rude: piciorul cocoșului, bujorul românesc,
pintenul cocoșului, floarea Paștelui, bulbuci-de-
munte
o Fructul: folicula/baca/achena
 Apiacee
o Rădăcina: pivotantă
o Tulpina: ierboasă
o Floare: inflorescențe-umbele
o Rude: morcov, pătrunjel, mărar.
 Chenopodiacee
o Tulpina: ierboasă
o Frunze: suculente
o Rude: sfecla de zahăr, sfeclă furajeră, spanacul,
loboda de grădină.