Toamna lui Orfeu

... Trenul se puse în mișcare, contemplam din cupeu

Cum aleargă înapoi: halte, poduri, salcâmi.
Alergam și eu, ca stâlpii de telegraf, înapoi,
Înapoi spre tine, văzându-te în gară,
Prin tufișurile aprinse de soarele roșu,
Prin ploaia ce-și vărsa lacrimile pe geam.
... Avionul decolă în azurul grozav
Și orașul ațipi, ca o turmă lângă ape.
Zbura avionul, dar parcă nu zbura
Pe deasupra troienelor albe, de calcar,
Înghețase soarele pe aripile lui,
De unde tu-mi fluturai cu batista.
... Vaporul ieși în larg, elegant,
Din ceață se tânguiau pescărușii.
Þărmul se clătina, alungit,
Buiau talazurile negre la proră.
Nu era nimeni pe mare, dar eu te zăream
Cu ghiocei în mână pe cheiul pustiu.
... Luna își anina de nuc cosița
Într-o toamnă brumată și nouă.
Tu erai de mult plecată în lume.
Greierii amuțiră și ei în grădină.
În solititudinea nopții vedeam cum răsai:
Din iarbă, din aer, din valuri.