O scrisoare pierduta

de Ion Luca Caragiale

Ion Luca Caragiale este o personalitate plurivalenta a culturii romane, un scriitor de tip
goethean, plasat sub spiciile autodesavarsirii si ale armoniei intelectuale.
Ion Luca Caragiale se inscrie in epoca marilor clasici ai literaturii roamane alaturi de
Ion Creanga, Mihai Eminescu, Ioan Slavici, fiind creatorul unei opere care aduce in prim plan
spectacolul complex ai lumii contemporane lui si ideea existentei ca “theatrum mundi”.
Opera o scrisoare pierduta se incadreaza in realism. Realismul este o paradigma culturala,
un curent literar artistic, aparut in secolul al XIX-lea in Franta ca reactie la tendinta de evadare
din realitate a romantismului, refacand realitatea in datele ei esentiale si creand un univers fictiv
analog realitatii. Trasaturile realismului sunt: temele realiste, personajele realiste, cronotopul
diegetic si teme realiste.
Comedia “O scrisoare pierduta” dezvolta magistral particularitatile realismului.
In primul rand, opera caragialiana dezvolta, prin tehnica “mise-en-abime” sau “a puterii
in adancime”, teme realiste precum: tema politica, familia, tema sociala, adulterul, parvenitismul,
arivismul etc.
In al doilea rand, personajele caragialiene sunt veridice, cerosimile si autentice,
intruchipand o gama de tipologii realiste: adulterina (Zoe), parvenitul, arivistul, demagogul (Nae
Catavencu), amorezul, seducatorul (Stefan Tipatescu),
In al treilea rand, Caragiale utilizeaza in opera sa tehnici realiste precum: determnismul
ambiental, flashback-ul, tehnica behaviorista, comportamentista, observatia sociala, analizaa
psihologica etc.
De asemenea, cronotopul diegetic este fixat de autor inca din incipit, diegeza fiind plasata
intr-un cadru spatio-temporal generalizat, mereu actual.
Weltanchaungul caragialesc, conceptia despre lume si viata a autorului, are la baza
cugetarea clasica latina “ridendo castigat mores” (“rasul indreapta moravurile”), Caragiale fiind
convins ca “nimic nu-i arde mai tare pe ticalosi decat rasul”. In acest sens, rasul ca forma de
sanctionare a defectelor umane, beneficiaza de o serie de teorii culturale. Spre exemplu, Platon
considera rasul ca fiind nedemn pentru societate, Socrate il considera o forma de sanctiune prin
defecte, Aristotel percepe comicul drept “un defect sau uratenie”. Geniul comic al acestui
dramaturg roman este profund original, George Calinescu afirmand in acest sens ca “umorul lui
Caragiale e inefabil, ca si lirismul eminescian”.
Imaginarul artistic caragialesc penduleaza intre “regimul diurn“ si “regimul nocturn al
constiintei” (Gilbert Durand, “Structurile antropologice ale imaginarului”) Astfel, teatru
caragialesc reliefeaza imaginea unei lumi “nebune, nebune, nebune” demontand mecanismele
parvenitismului si ale clientelismului politic specifice societatii burgheze romanesti, toate acestea
generand o stare oximoronica “de-a rasu’ – plansu’ ”. Caragiale foloseste cu maiestrie satira si
sarcasmul pentru a ilustra moravurile societatii romanesti si pentru a contura personaje
dominante de o tara (defect) morala reprezentativa pentru tipul sau caracterul moral uman.
“O scrisoare pierduta”, de Ion Luca Caragiale, prezinta particularitatile formale si de
continut ale genului dramatic. Genul dramatic cuprinde totalitatea operelor literare scrise sub
forma de dialog si menite a fi reprezentate scenic. Principalele particularitati ale genului dramatic
sunt: utilizarea dialogului ca modalitatea premordiala de expunere, structura specifica pe acte si
scene, tablouri sau canturi, prezenta didascaliilor, configurarea unui conflict dramatic interior sau
exterior.
Ca specie literara, “O scrisoare pierduta” este o comedie. Comedia este specia genului
dramatic, scrisa sub forma de dialog, in care sunt evocate, personaje, imtamplari sau moravuri
intr-un mod care starneste rasul, avnad un final fericit si un puternic sens moralizator.
COMICUL consta intr-un contrast dintre aperenta si esenta, ditnre frumos si urat (Aristotel),
valoare si nonvaloare, mecanic si viu (Henri Bergson), dintre scop si mijloace, dintre vechi si
nou. Marian Popa, in lucrarea “Comicologia” identifica mai multe tipuri de comic: comicul de
situatie, comicul de caracter, comicul de nume, comicul de limbaj, comicul de intentie, comicul
de moravuri.
“Substratul antropologic” vizeaza, in conceptia lui Adrian Marino, conexiunile pertinente
ce se pot stabili intre dimensiunile operei si cele ale realitatii. Principalul element de “substrat
antropologic “ (Adrian Marino) al acestei comedii reprezinta o campanie electorala
contemporana lui Caragiale, farsa electorala din anul 1883, pe care acesta a transfigurat-o artistic
in opera sa.
Comedia “O scrisoare pierduta” a fost citita pentru prima data in cadrul cenaclului
“Junimea” condus de catre Titu Maiorescu si a fost jucata cu un succes rasunator pe scena
Teatrului National din Bucuresti la data de 13 noiembrie 1884.
Titlul este un “element de paratextualitate” (Gerard Genette), un prag textual prin care se
creeaza un orizont de asteptare lectorului. Totodata, titlul are valente de “motiv anticipativ”
(Boris Tomasevski) intrucat aticipeaza tematica si continutul opere fiind dezvoltat prin tehnica
“mise-eb-abime” sau “a punerii in adancime”. Jean Ricardou defineste titlul drept un
“onomatext”. Din punct de vedere structural si morfologic, titlul “O scrisoare pierduta” este unul
analitic, fiind alcatuit dintr-un substantiv comun articulat nehotarat si un adjectiv provenit din
verb la participiu. Conform clasificarii lui Gerard Genette titlul comediei este unul “obiectal”,
scrisoarea dobandind statut de suprapersonaj al operei. Astfel, scrisoarea pierduta de Zoe, gasita
de cetateanul turmentat si subtilizata de Catavencu devine laitmotivul structurat al diegezei,
veritabil element de recurenta care sintetizeaza intriga comediei, provocand o serie de conflicte,
determinand destine si creand noi si noi tensiuni, prin tehnica literara a climaxului.
Tema comediei are valente ontologice si gnoseologice. La nivel macrotextual, “O
scrisoare pierduta” este o comedie de moravuri politice, tema sociala a acesteia fiind prezentarea
societatii burgheze in contextul unei campanii electorale pentru alegerea de deputati in
parlament. La nivel microtextual, comedia dezvolta teme precum: familia, tema politica,
parventismul, arivsimul, adulterul etc., cele doua ipostaze fundamentale pe care le dezvolta
autorul in opera fiind “homo politicus” si “homo ridens”.
Structura comediei este echilibrata, armonioasa, aceasta fiind alcatuita din patru acte,
subdivizate in mai multe scene. Conform “Dictionarului de simboluri” al lui Jean Chevalier si
Alain Gheerbrant, cifra patru este un simbol arhetipal al stabilitatii, al echilibrului oricarei
constructii arhitecturale stabile.
Personajul literar reprezinta principala instanta a comunicarii in textul epic, fiind definit
de catre Roland Barthes drept “o fiinta de hartie”. Veritabil “homo fictus” (Marian Popa),
personajul literar este produsul fictiunii auctorialem o plasmuire a imaginatiei scriitorului, insa
mimeaza realitatea in maniera platoniciana, “face concurenta starii civile” (Balzac) si “creeaza
efectul de real” (Roland Barthes). Provenit din latinescul “personna”, care inseamna “masca”,
personajul literar este un mesager, un “port-parole” al weltenschaungului scriitoricesc, al
conceptiei despre lume si viata a autorului.
Zoe Trahanache ca instanta narativa este personaj principal, Este cea mai distinsa
prezenta feminina din teatrul lui Caragiale si ilustreaza tipologia adulterinei cochete si voluntare
alaturi de alte adulterine din literatura unviersala precum “Doamna Bovary”, eroina lui Gustav
Flaubert, si Anna Karenina, eroina lui Lev Tolstoi. Zoe este sotia lui Zaharia Trahanache si
amanta lui Stefan Tipatescu, reinterand astfel motivul literar de circulatie universala al
triunghiului conujugal. Fire autoritara, Zoe foloseste deseori replica “eu il aleg, eu si barbatul
meu”.
Surprinzatoarea este atitudinea fata de Catavencu pe care il iarta si caruia ii castiga
devotamentul , amintindu-i ca “mai exista si alte camere”.
Cetateanul turmentat o caracterizeaza in mod direct ca fiind “dama buna”, subliniind
astfel abilitatea femeii care-si impune vointa si-i manipuleaza pe cei din jur dupa bunul plac.
Diegeza comediei reda intr-o gradare subtil orchestrata ”vointa de putere” (Friedrich
Nietzsche) a omului, ipostaza ontologica de “homo politicus”, pe fondul agitat al unei campanii
electorale pentru alegerea de deputati in parlament.
Conflictul dramatic este generat de lupta pentru putere dintre Nae Catavencu si grupul
fruntas al Partidului de Guvernamant, reprezentat de Farfuridi. Pentru a-l forta pe Trahanache sa-
si propuna la candidattura in locul lui Farfuridi, Catavencu apeleaza la santaj. Instrumentul de
santaj este o scrisoare de amor trimisa de perfectul Tipatescu Zoei Trahanache, sotia lui Zaharia
Trahanache, “prezidentul mai multor comitia si comitete din judet”. Scrisoarea pierduta de Zoe
este gasita de cetateanul turmentat sisubtilizata apoi de Catavencu prin metoda bahica: “da-i cu
bere, da-i cu vin, da-i cu vin, da-i cu bere”. Scrisoarea devine astfel laitmotivul structurat al
diegezei, traseul ei circular, confiurat prin tehnica bulgarelui de zapada, determinand destine si
creand noi tensiuni.
Incipitul este un termen provenit din latinescul “incipitum” si denumeste formula
introducativa a unui text literar. Rolul incipitului este de a introduce lectorul in universul fictiunii
“in medias res”, intr-o “mundus imaginalis” insolita. Incipitul comediei “O scrisoare pierduta”
este unul de tip “captatio benevolentiae”, marcat de didascaliile incipiente, care au rolul
expozitiunii, fixand, pe de o parte, cronotopul diegetic si, pe de alta parte, inventarul
personajelor.
Cronotopul diegetic are o signaletica aparte, coordonatele spatio-temporale fiind fixate in
didascaliile incipiente. Actiunea este plasata “in capitala unui judet de munte in zilele noastre”.
O prima scena semificativa este scena discursurilor lui Farfuridi si Catavencu, delicioase
monstre din cultura ce evidentiaza ingustimea spirituala a celor 2 candidati la postul de deputat.
Intrunirea politica se desfasoara in contextul unui scandal pus la cale de Tipatescu in speranta
recuperarii scrisorii pierdute
O alta secena semnificativa este scena numararii steagurilor pe care ar fi trebuit sa le
cumpere pentru oras in cinstea apropiatelor alegeri.
Opera are un final inchis, prin care se solutioneaza conflictele dramatice propuse in
diegeza si se definitiveaza destinele personajelor. Catavencu isi face aparitia pentru a cere ajutor
Zoei intrucat, la randul sau, pierduse scrisoarea. Conflictul este finalizat prin numirea lui
Dandanache in postul de deputat intr-o atmosfera de carnaval specifica lumii lui Caragiale
In concluzie, Ion Luca Caragiale este un “spiritus rector” al epocii marilor clasici ai
literaturii romana, un maestru al logosului primordial si un veritabil creator de cosmogonii
artistice a carui opera configureaza “ocaricatura a lumii moderne” (George Calinescu)
In concluzie, Zoe Trahanache imbogateste magistral galeria personajelor adulterine din literatura
universala.