Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Articol Arpia
Articol Arpia
Articol Arpia
1
Ți-aduci aminte prietene?
Și tu ai urmat cursurile unei asemenea școli. Acolo ți-ai desăvârșit, în prag de viață, forma
de “om”. Primejdia fortifică creierul și corpul, îmi spuneai adesea. Din punct de vedere sufletesc,
voi ați intrat în viață sărind deadreptul de pe trambuluină în apa rece, nu ca tot omul treaptă cu
treaptă, până se obișnuiesc picioarele. Ați atins o culme, pentru care o mulțime ”cumsecade” vă
pizmuiește, dar de care se tem prea mulți. Ei vă privesc cu admirație și compătimire ca pe niște
ființe capabile de-un eroism demn de cauze mai bune. Și cum ar putea vedea altfel niște oameni
obișnuiți să judece cât lungimea unei străzi și înălțimea unei case?
Într-adevăr, spre a învăța arta fermecată a zborului, trebuie să ai curaj. Dar acest curaj nu-
l putem numi eroism. Pentru că, a pilota un avion rămâne încă o faptă de amator pasionat de zbor,
care cere îndrăzneală, instinct și măestrie, dar nu acel eroism de care dă dovadă, de pildă, un pilot
militar în timp de război. Îți trebuiesc multe calități pentru a ajunge zburător, dar încă îți mai
trebuiesc pentru a fi pilot într-un război... Aceasta reunește cele mai variate facultăți ale omului
într-un singur tot, pentru o fracțiune de timp rezultând de fiecare dată cele mai tari senzații și
terminându-se întotdeauna sublim: victorie sau moarte!
Oricât s-ar spune, omul nu stăpânește cerul și nu-l va stăpâni niciodată. Îi place omului să
se creadă învingătorul și stăpânul naturii înconjurătoare care, spre norocul lui, n-are ambiție. Omul
a crezut doar dealungul timpului că a cucerit rând pe rând elementele acestei naturi. E ca și cum
cineva ți-ar stăpâni picioarele, fiind convins că prin asta te-mpiedică să gândești.
Iată însă că fără voie las să se creadă că zburătorii sunt supraoameni crescuți de mici în
spiritul zborului și al disprețului de primejdie. În primul rând nu sunt supraoameni: pentru că acest
cuvânt este exagerat și deci fals. Sunt cei mai admirabili și extraordinari oameni... În al doilea rând,
un zburător, ca să poată fi crescut în spiritul zborului și al disprețului de primejdie, se naște cu
aceste calități. Odată ce-am întrebuințat cuvântul pasiune, se-nțelege de la sine de ce sunt rari acești
oameni. Astfel, în conșiința zburătorului primejdia este... ca și cum n-ar exista.
S-a spus și s-a scris de-atâtea ori că aviația, în înțelesul zborului, e o beție! Nimic mai
adevărat! E o pasiune! O pasiune care poate ajunge chinuitoare și poate domina toate celelalte
pasiuni ale zburătorului pâna la completa lor nimicire.
E necesară o mică explicație. E vorba în aceste rânduri de zburătorul curat și pasionat, nu
de orice aviator căruia calitățile l-au ajutat să ajungă astfel în urma cine știe căror gusturi sau
raționamente. Și totuși zborul nu îndepărtează celelalte pasiuni. Din contră se pare că se
completează în mod necesar.
...Zborul, femeia, vinul, cântecul și țigarea – pe care ca nefumător o las la urmă... – rămân
elemente de intensă trăire ale zburătorului. Se poate aranja oricum ordinea celor cinci de mai sus,
după preferințe, dar zborul va rămâne întotdeauna primul, insist, primul pentru zburătorul de rasă.
Aceste gânduri NU le poți avea înainte de a gusta zborul. Zorul singur, zborul la bordul
avionului tău, plutind peste o lume plină de culoare în mijlocul cerului curat și tare, astfel că din
înălțimea ta te simți cu adevărat “nemuritor și rece”... Rece la toate îngăimările plăpânde și mici
ale oamenilor... de jos.
Ți-aduci aminte prietene?