„După cum ne purtăm noi cu aproapele, așa se

va purta Dumnezeu cu noi”.

Sfântul Ioan Gura de Aur

Predica datornicului nemilostiv

Dreptmăritori creștini,

Evanghelia pe care tocmai am ascultat-o este una dintre cele

mai tulburătoare prin textul pe care ni-l înfățișează, dar mai ales
prin învățăturile duhovnicești pe care ni le dezvăluie. Este
tulburătoare deoarece ne descoperă că Dumnezeu ne iartă nouă
greșelile, cu o singură condiție: să iertăm și noi, la rândul nostru,
greșelile altora. Iar dacă noi nu iertăm altora, Dumnezeu trece de la
iertare la dreptate, pedepsind pe cei insensibili la darul iertării.
Așadar evanghelia ne spune că un împărat a dorit să
se socotească cu slujitorii săi, să-și facă într-un fel bilanțul anual.
Atunci i-au adus pe unul cu o datorie foarte mare de 10.000 de
talanți, pentru care neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a
poruncit să fie vândut el şi femeia lui și copiii şi toate câte are, ca
să se plătească datoria. Datornicul însă a apelat la unele gesturi
liturgice am spune și anume căzându-i în genunchi, sluga aceea i se
închina, zicând: Stăpâne, îngăduieşte-mă şi-ți voi plăti ție tot! Iar
stăpânul, plin de iubire milostivă, face un gest neașteptat și anume
nu numai că a amânat plata datoriei, ci a anulat-o, a șters-o complet.
Cu toate acestea, ne spune evanghelia că omul
care a fost iertat de datoria foarte mare, nu a voit sa ierte unui
semen al său o datorie foarte mică punând mâna pe el, îl sugruma,
1
zicând: Plătește-mi ce ești dator! Deci, căzând cel ce era slugă ca și
el, îl ruga zicând: Mai îngăduieşte-mă şi îți voi plăti! ...
...Iar el nu voia, ci, mergând, l-a
aruncat în închisoare până ce va plăti datoria. Un gest revoltător,
mai ales că 10.000 de talanți însemna o valoare imensă aproximativ
490 tone de aur, iar o astfel de datorie foarte greu putea fi returnată,
pe când 100 de dinari era o datorie mică, dinarul reprezenta salariul
zilnic al unui muncitor agricol, 100 de dinari valora cca jumătate de
kg de argint. Văzând ceilalți slujitori aceste fapte, și anume
că cel iertat peste măsură, la rândul său nu a putut ierta pe semenul
său care-i datora foarte puțin, s-au întristat și au spus Stăpânului
cele întâmplate. Slujitorul care a beneficiat de generozitatea
stăpânului, s-a dovedit nemilos și neînțelept. În loc să fi fructificat
șansa care i s-a oferit, el a lucrat astfel încât darul milostivirii să-i fie
revocat. Atunci, chemându-l stăpânul său îi zise: Slugă vicleană,
toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se
cădea, oare, ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine,
precum şi eu am avut milă de tine?
Stăpânul iertător și milostiv a revenit
asupra hotărârii sale inițiale și a trecut de la bunătate la dreptate,
pedepsind pe cel care nu a avut milă de semenul său. Ș i ne spune
Sfânta Evanghelie că mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna
chinuitorilor până ce-i va plăti toată datoria.
Tâlcul acestei evanghelii este așadar
pe de o parte relația noastră cu Dumnezeu, iar pe de altă parte
relația noastră cu semenii noștri. Evanghelia s-a încheiat
2
avertizându-ne: Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă,
dacă fiecare dintre voi nu va ierta greșelile fratelui său, din toată
inima. Așadar relația și
apropierea noastră de Dumnezeu este condiționată de relația și
apropierea față de semenii noștri.

Stăpânul care se socotește cu slugile sale este Însuși

Dumnezeu, Care are mulți datornici, și anume pe toți oamenii care
au primit de la El darul vieţii, sufletul nemuritor și chemarea la
viaţa veşnică. Când noi folosim rău darurile pe care El ni le-a
oferit ne îndatorăm lui Dumnezeu pentru că îi folosim darurile,
uitând de Dumnezeu, manifestându-ne fără recunoștință.
Datoria înfricoșătoare a slujitorului către stăpânul
adică mulțimea talanților -10.000 - cu care era dator, reprezintă
mulțimea păcatelor noastre, pe care le săvârșim, risipind darurile
lui Dumnezeu.
Judecata cu stăpânul poate fi înțeleasă ca fiind fiecare
spovedanie unde primim iertare, dar și fiecare clipă când noi
săvârșim o faptă rea și totuși Dumnezeu nu ne pedepsește. Dar
dacă noi nu iertăm semenilor noștri, vine judecata - ca pedeapsa în
timpul vieţii pământești sau ca osândire a omului neiertător în ziua
judecății particulare.

Adeseori nu doar că nu iertăm semenilor noștri, ba mai mult

ajungem să-i urâm, le dorim răul, am dori să fie pedepsiți, fără a ne
judeca pe noi înșine dacă nu cumva am greșit mai mult și ni s-a
iertat mai mult.

3
 De aceea evanghelia de astăzi ne determină să înțelegem
ca Dumnezeu este în acelaşi timp milostiv si drept. Când ne pocăim
și cerem să ne ierte păcatele, El este bun, milostiv si iertător.
Când noi însă nesocotim bunătatea Lui manifestată față de noi,
și în mod viclean doar profităm de ea, dar la rândul nostru nu
arătăm bunătate față de semenii noștri, atunci Dumnezeu ne arată
dreptatea Sa pentru îndreptarea noastră.
El iartă pe cei păcătoşi, însă ceartă pe cei ce
nesocotesc iubirea Lui iertătoare și n-o arată mai departe semenilor
prin iertare și fapte bune.
Pentru noi creștinii, iertarea greșelilor
semenilor este o condiție pentru a ne împărtăși cu Trupul și Sângele
Domnului Hristos, Cel ce S-a rugat pentru iertarea păcatelor celor
care L-au răstignit și care ne învață că de nu veți ierta oamenilor
greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre.
Iubiți credincioși,
Iertarea nu este totdeauna o
lucrare ușoară, deşi, teoretic, mulți știm că dacă ești creștin adevărat
trebuie să ierți altora greșelile lor. Sunt însă și situații dificile în care
iertarea nu se realizează așa de ușor. Sunt oameni care au suferit
mult din cauza semenilor, iar pentru a le ierta greșelile, "din toata
inima", au nevoie ei înșiși de o schimbare interioară.
Cu alte cuvinte, iertarea adeseori
produce o lupta interioară, prin care trebuie să răstignim dorința
egoistă de răzbunare și tentația de a răspunde la răutate cu răutate
și să lăsăm răzbunarea pe seama lui Dumnezeu, care ceartă și
4
pedepsește cu dreptate. Ș i spune Sf. Ioan Gură de
Aur, ocrotitorul sfintei noastre biserici:

Dacă iubești pe cel care te

iubește, ți-ai primit răsplata; dar dacă iubești pe cel care nu te
iubește, îți este dator Dumnezeu în locul aceluia. Și în afară de
aceasta : Când te iubește cineva nu trebuie să-ți dai multă silință
să-l iubești şi tu ; când însă nu te iubește, ai nevoie de ajutorul lui
Dumnezeu. Prin urmare,
atunci când nu putem ierta sincer, mai întâi trebuie să ne rugăm
pentru cei ce ne-au greșit. Trebuie să ne rugăm mai întâi ca Hristos
Domnul, prin harul Duhului Sfânt, să ne curățească pe noi înșine de
toată întinăciunea și de toată răutatea și apoi să-I cerem să ne
dăruiască puterea de a ierta pe ceilalți așa cum și Dumnezeu ne
iartă pe noi. Uneori se întâmplă să săvârșim și noi tocmai păcatele
pentru care am judecat pe alții, iar Dumnezeu îngăduie aceasta
pentru ca să înțelegem că datoria noastră este să ne rugăm pentru
semenii noștri ca să se ridice din păcate, și nu să-i judecăm
situându-ne pe noi pe o treaptă superioară, considerându-ne fără
greșeli. Evanghelia acestei duminici poate fi numită a
iertării, dar si a responsabilizării - a milostivirii, dar si a dreptăţii.
În această evanghelie Dumnezeu, deşi este
milostiv si îndelung răbdător, totuși nu trece cu vederea lipsa de
recunoștință a celor care au primit iertare de la El. Nu este
nepăsător când vede viclenia acelora care nu vor sa ierte puțin deși
lor le sunt iertare foarte multe. Dumnezeu voiește ca iubirea Lui

5
milostivă și iertătoare să nu se oprească doar la noi, ci dorește ca
iubirea Lui sa ajungă prin noi și la alții, astfel încât și noi sa
devenim asemenea lui Dumnezeu Cel milostiv si iertător.
Așadar Evanghelia ne
îndeamnă, să înmulțim binele, nu să-l limităm. Să purtăm în
suflet mereu acest cuvânt și anume ca iertarea noastră din partea lui
Dumnezeu este condiționată de iertarea greșelilor semenilor noștri
de către noi. Când din iubire
milostivă devenim răbdători si iertători cu semenii noștri se
luminează viața noastră și atunci cu siguranță se schimbă în bine si
relațiile intre noi. Astfel se poate
opri violența, se poate stinge ura, se înlocuiește răutatea cu
bunătatea, se schimbă "iadul" vieții noastre în "bucurie a raiului",
încă din viața aceasta pământească.

De aceea Sf. Ioan Gură de Aur ne învață că:

NU pentru semeni, ci pentru păcatele tale, Dumnezeu te-a
făcut pe tine judecător. Dacă ierți puține, puține ți se vor ierta; dacă
ierți multe, multe ți se vor ierta; dacă ierți din inimă, la fel îți va
ierta şi Dumnezeu ție.

Dreptmăritori creștini doresc să închei cu două cuvinte pe

care să le purtăm permanent în inimile noastre.

Unul al Sf. Ap. Pavel (auzit și în apostolul de astăzi), care

spune: fiţi buni între voi, milostivi, iertându-vă unul pe altul, cum
v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos Și altul de la :

6
 Sf. Ioan Gură de Aur, care ne încredințează că atunci : Când
vom ierta totul, le vom câștiga pe toate.
Amin.