Tradiționalismul

Tradiționalismul este o mișcare literară manifestată în perioada interbelică, o orientare

literară a literaturii române către folclor și etnografie.
Ideologia tradiționalismului s-a cristalizat în jurul revistei Gândirea, care a apărut în
perioada 1921 – iunie 1944. O orientară literară care a făcut referire la folclor și etnografie, dar
și la civilizația rurală în tematica operelor literare, concomitent cu respingerea culturii urbane
moderne.
Tradiționalismul este un curent cultural apărut de la începutul secolului al XX-lea, care
promovează tradiția și este perceput ca o însumare a valorilor arhaice, tradiționale.
Tradiționalismul românesc cuprinde trei curente literare înrudite prin apropierea de
tradiția rurală și diferite prin modul în care această apropiere se realizează și anume:
sămănătorismul, poporanismul și gândirismul.
În ortodoxie, tradiționalismul românesc capătă expresia românism militant, elită
apărătoare și paternală, antimaterialism.

Tradiționalismul – trăsături
o Tema predominantă a curentului literar este cea a întoarcerii în trecut.
o Se pune accentul pe efemeritatea ființei umane și pe ciclicitatea existenței.
o În tradiționalism, satul este văzut ca un topos sacru al realităților primordiale.
o Istoria, dar și folclorul sunt văzute ca principale surse de inspirație.
o Reconcilierea cu universul natural prin regăsirea tiparelor universului arhaic este
o caracteristică esențială a curentului.
o Spaima de civilizația citadină, văzută ca o sursă a degradării morale.
o Cultivarea aspectelor tradiționale precum sărbători, costume, muzică,
gastronomie, obiceiuri, în opoziție cu cele străine.
o Tipologia preferată a tradiționalismului este ciobanul, călugărul, preotul, răzeșul
sau haiducul.
Particularitățile poeziei tradiționaliste
o Se construiește o viziune poetică pe repere ale unui univers existențial rustic.
Exemplu: plai natal, spațiu imaginar, natură umanizată.
o Idealizarea modelului existențial arhaic;
o Idealizarea modelului uman rustic;
o Tonalitatea afectivă dominantă precum fiorul religios;
o Prezența unor simboluri selectate din planul naturii și al reprezentărilor biblice;
o Limbajul poetic bogat în arhaisme, regionalisme și termeni religioși;
o Model de versificație clasic;
o Tipologia poeziei tradiționaliste – lirica religioasă.

Particularitățile prozei tradiționaliste

o Este cultivată proza de observație socială și de problematică morală;
o Temele au o dominanță morală în mod frecvent;
o Narațiune heterodiegetică, la persoana a III-a, narator omniscient;
o Perspectiva narativă unilaterală;
o Construcție narativă închisă.