Iluminismul

Iluminismul numit și Epoca Luminilor sau Epoca Rațiunii este o mișcare ideologică și

culturală, antifeudală, desfășurată în perioada pregătirii și înfăptuirii revoluțiilor din sec. XVII-XIX
în țările Europei, ale Americii de Nord și ale Americii de Sud și având drept scop crearea unei
societăți „raționale”, prin răspândirea culturii, a „luminilor” în mase (cf. Carp Maxim). Iluminismul
este o replică la adresa barocului, în încercarea de a înlătura dogmele religioase și de a
propaga luminarea maselor pe baza experienței proprii.

Caracteristici generale
luminismul a pretins eliberarea ființei umane de sub tutela sa autoindusă. "Tutela este
incapacitatea ființei umane de a-și folosi abilitățile cognitive în lipsa instrucțiunilor de la o altă
persoană. Această tutelă este auto-indusă atunci când cauza sa nu rezidă în absența rațiunii, ci
în absența hotărârii și a curajului de a lua hotărâri fără instrucțiuni de la o altă
persoană". Sapere aude! "Aveți curajul de a vă folosi propriul simț al rațiunii!" – acesta este
motto-ul Iluminismului (Immanuel Kant).
Acesta este termenul aplicat curentului de gândire din Europa și America secolului al
XVIII-lea. Evenimentele științifice și intelectuale din secolul al XVII-lea – descoperirile lui Isaac
Newton, raționalismul lui René Descartes, scepticismul lui Pierre Bayle, panteismul lui Benedict
de Spinoza și empirismul lui Francis Bacon și John Locke – au promovat credința în legile
naturale și în ordinea universală, precum și încrederea în rațiunea ființei umane și în abilitățile
inovatoare ale acesteia care au reușit să influențeze întreaga societate a secolului al XVIII-lea.
Au existat multe și diverse curente de gândire, însă numai o serie de idei pot fi
caracterizate drept pătrunzătoare și dominante. O abordare rațională și științifică a aspectelor
religioase (conform vechii teorii și divergențe pe tema adevărului dublu), a problemelor de ordin
social, politic și economic a promovat o viziune seculară asupra lumii și o orientare generală
către progres și perfecționare. Principalii promotori ai acestor concepte au fost filosofii, care au
popularizat și promulgat ideile noi pentru publicul larg. Acești "profeți" ai Iluminismului aveau o
serie de atitudini de bază comune. Având o credință în rațiune care era de nezdruncinat, au
căutat să descopere principii valabil universale care să guverneze umanitatea, natura și
societatea, și să acționeze în baza acestora.
Au atacat în diverse feluri autoritatea de ordin religios și științific, dogmatismul,
intoleranța, cenzura, precum și constrângerile economice și sociale. Considerau că statul este
instrumentul adecvat și rațional al progresului. Raționalismul extrem și scepticismul epocii au
condus în mod firesc la deism; aceleași calități au avut un rol important în determinarea reacției
de mai târziu a romantismului. Reacționând la dogmatism, iluminismul a găsit un culoar
favorabil într-o perioadă în care Biserica își pierduse autoritatea sa atotputernică de a impune
ordinea socială cu aceeași fervoare și implicare precum în evul mediu și la începutul
modernității. Conceptele filosofice din Franța mijlocului de secol al XVIII-lea au transformat
perspectiva mecanicistă asupra universului într-o variantă revizuită radical a creștinătății, pe
care au denumit-o deism, care însăși este o orientare filozofică-religioasă din secolele XVII-
XVIII, care recunoștea existența lui Dumnezeu numai ca o cauză primară, impersonală a lumii,
negând ideea întruchipării lui Dumnezeu într-o persoană și teza intervenției acestuia în viața
naturii și a societății.
Deistul crede în existența unui Dumnezeu, sau unei ființe supreme, dar neagă religiile,
bazându-și credința numai pe lumina primită de la natură, trecută prin filtrul rațiunii. Deiști
renumiți au fost: Voltaire,Benjamin Franklin, Thomas Jefferson, Napoleon I ș.a.  Pentru un cadru
istoric corect al secolului al XVIII-lea în Europa, cu privire la relația dintre autoritatea politică și
religioasă și clasa superioară, trebuie să menționăm că, în Franța, Voltaire și aliații săi s-au străduit
să impună valorile libertății și toleranței într-o cultură în care fortărețele gemene ale monarhiei și
bisericii constituiau opusul a tot ceea ce reprezentau aceste valori. Voltaire și-a dedicat o mare parte
din timp atacului împotriva elementelor fundamentale ale religiei creștine: inspirația din Biblie,
încarnarea lui Dumnezeu în Iisus Hristos, damnarea necredincioșilor. Kant a situat punctul forte al
Iluminismului în principal în chestiunile ce țin de religie, întrucât conducătorii săi, așa cum a spus,
"nu au nici un interes să joace rolul gardianului cu privire la arte și științe și, întrucât incompetența de
ordin religios nu este numai cea mai dăunătoare, ci și cea mai degradantă din toate".
"Enciclopedia" lui Denis Diderot reprezintă chintesența spiritului Iluminismului, sau al Epocii
Rațiunii, după cum i s-a mai spus. Având centrul la Paris, mișcarea a dobândit un caracter
internațional prin faptul că s-a răspândit în saloane cosmopolite. Cei mai reprezentativi promotori ai
Iluminismului s-au aflat în Franța: baronul de Montesquieu, Voltaire și contele de Buffon, baronul
Turgot și alți fiziocrați, Jean-Jacques Rousseau, care a avut o influență foarte mare asupra
romantismului.
În Anglia, cafenelele și presa în curs de înflorire au stimulat critica politică și socială, precum
comentariile urbane ale lui Joseph Addison și Sir Richard Steele. Jonathan Swift și Alexander Pope
au fost satiriști conservatori cu o mare influență. Teoriile lansate de Locke cu privire la învățarea prin
percepția senzorială au fost dezvoltate în continuare de către David Hume.

Caracteristici literare

Curent ideologic și cultural: promovarea raționalismului, caracter laic, antireligios, anticlerical,

combaterea fanatismului și a dogmelor, răspândirea culturii în popor, literatura preocupată de
problemele sociale și morale;
Teme și motive: «monarhul luminat», «contractul social», emanciparea poporului prin cultură; Genuri
și specii: liric, epic (povestire, nuvelă, roman), dramatic (tragedie, comedie);
Opere reprezentative:

 Pierre Beaumarchais - Bărbierul din Sevilia (1775);

 Daniel Defoe - Robinson Crusoe (1719);
 Henry Fielding - Tom Jones (1749);
 Carlo Goldoni – Gondolierul (1753);
 Louis de Montesquieu – Scrisori Persane (1721);
 Jean-Jacques Rousseau – Noua Eloiză (1761);
 Jonathan Swift – Călătoriile lui Gulliver (1726);
 François Voltaire - Candid (1759).
 Citate
„Trăim în climatul și secolul filosofiei și rațiunii, cele mai mari genii ale tuturor timpurilor își
reunesc lecțiile spre a ne instrui... totul contribuie la perfecționarea înțelegerii noastre și la
dăruirea fiecăruia dintre noi a tot ce poate să formeze și să cultive națiunea. Am devenit prin
aceasta mai buni sau mai înțelepți?”
—Jean-Jacques Rousseau

„Sunt un bun cetățean, dar în oricare țară m-as fi născut, tot așa aș fi fost. Sunt un bun cetățean,
fiindcă am fost întotdeauna mulțumit cu starea în care m-am aflat. Fiindcă am consimțit mereu
soartei care mi-a fost hărăzită și nici n-am roșit vreo dată de ea, nici n-am pizmuit pe a altora.”
—Montesquieu

Iluminismul românesc
Iluminismul românesc a servit cauzei idealului național pentru a căror fundamentare a
activat și contribuit din plin, aplecându-se asupra istoriei, asupra istoriei limbii și a poporului.
Iluminismul românesc a adus, nu în ultimul rând, puternice argumente istorice pentru
imperioase și pregnante revendicări politice naționale.
Iluminismul românesc se identifică în mare măsură cu Școala Ardeleană și cu
reverberațiile ei transcarpatine. Acest iluminism a stat în serviciul idealului național, la a cărui
fundamentare a contribuit hotărâtor, prin demersul la istorie, la istoria limbii și a poporului.
Iluminismul românesc va recurge, la rândul său, la argumentele istorice în favorea unor
revendicări politice.
Școala Ardeleană a pus în mișcare un amplu proces de afirmare națională și culturală a
românilor din Transilvania în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și la începutul secolului al
XIX-lea. Cărturarii acestui curent au combătut superstițiile, au popularizat știința și au adus
argumente pentru afirmarea drepturilor românilor din Transilvania. Activitatea lor științifică s-a
manifestat în plan didactic prin redactarea de manuale școlare, înființarea de școli și
promovarea literaturii și științei. O vastă activitate în acest sens a desfășurat Gheorghe Șincai,
directorul școlilor Bisericii Române Unite cu Roma. Acesta a redactat mai multe manuale
școlare, inclusiv de aritmetică. Cartea Volksnaturlehre zur Dämpfung des Aberglaubens a
superintendentului Johann Heinrich Helmuth (1732-1813) a fost sursa de inspirație a lui Șincai
(1754-1816) pentru lucrarea Învățătură firească spre surparea superstiției norodului.
Cea mai reprezentativă operă literară realizată în spirit iluminist este
epopeea Țiganiada de Ioan Budai-Deleanu, care pledează în sensul democrației.
Academiile domnești întemeiate în Țara Românească între 1678-1688,
în Moldova la 1707, au reprezentat de asemenea focare de cultură în spațiul românesc. O altă
formă de manifestare a spiritului iluminist a fost interesul pentru tipărirea de cărți.
Între 1700 și 1800 s-au tipărit în Țara Românească 799 de cărți dintre care 617 în românește,
iar 182 în grecește, latinește, slavă, etc. Procentul de carte laică a crescut necontenit, în dauna
subiectelor religioase.
Printr-un jurnal de călătorie răspândește idei iluministe și Dinicu Golescu, luminatul boier
muntean, care în "Însemnare a călătoriei mele", surprinde contrastele dintre civilizația țărilor
vizitate și realitățile triste din patria sa.
În Țara Românească și în Moldova Chesarie Râmniceanul și Leon Gheuca răspândiseră
idei iluministe datorate lecturilor din raționaliștii francezi și, în special, din Enciclopedia lui Denis
Diderot.
 Lucrările filologice
 Samuil Micu și Gheorghe Șincai au scris „Elementa linguae daco-romane sine valachicae”.
 Petru Maior scrie lucrarea „Dizertație pentru începutul limbii române”.
 Samuil Micu, Petru Maior și alții scriu Lexiconul de la Buda, primul dicționar etimologic al
limbii române

Continuitatea și unitatea sa etnică

Studiile lingvistice își propuneau să demonstreze originea latină a limbii, punându-se în discuție
următoarele probleme:

 Înlocuirea alfabetului chirilic (slav) cu cel latin.

 O ortografie etimologică.
 Purificarea lexicului de toate elementele străine limbii latine.
 Îmbogățirea vocabularului prin neologisme din limbile romanice. Aveau idei exagerate
precum eliminarea cuvintelor nelatine din limbă sau propagarea originii pur romane a poporului
român. Acest fenomen s-a numit „purismul în limbă” și a plecat de la ideea că romanii îi
distruseseră pe daci complet, iar limba coloniștilor daci (latina) s-a păstrat în forma ei cea mai
pură. Mai târziu Hașdeu va combate teza exterminării dacilor în articolul „Perit-au dacii”.
Reprezentanții școlii au fost istorici, filozofi, cărturari, astfel că ei prelungesc umanismul
cronicarilor în atmosfera înnoitoare a iluminismului. Idei iluministe continuă să apară în toată prima
jumătate a secolului XIX în operele unor autori ca: Poeții Văcărești, Dinicu Golescu, Costache
Conachi.

Figuri importante ale Iluminismului

În Anglia : În Franța : În Transilvania : În SUA :

 David Hume  Denis Diderot  Samuil Micu  Benjamin

 John Locke  D'Alembert  Gheorghe Șincai Franklin
 Isaac Newton  Montesquieu  Petru Maior  Thomas
 Daniel Defoe  Jean-Jacques  Ion Budai Deleanu Jefferson
 Jonathan Swift Rousseau  Daniel Georg  Thomas
 Voltaire Neugeboren Paine
În Germania :
În Italia :  György Aranka
 Immanuel Kant În Țările Române :
 Friedrich von  Cesare Beccaria
Schiller  Francesco Mario  Ienăchiță
 Gotthold Ephraim Pagano Văcărescu
Lessing  Anton Pann