Sunteți pe pagina 1din 2

lecat la 

Dorna în preajma sărbătorii Sfântului Dumitru (26 octombrie) pentru


a cumpăra niște oi de la niște ciobani de pe Rarău, Nechifor Lipan nu se
mai întoarce la casa lui de pe măgura Tarcăului și nu mai dă niciun semn
de viață.[8] Soția sa, Vitoria, începe să se neliniștească deoarece oierul nu
lipsise niciodată de acasă, în ultimii douăzeci de ani, o perioadă mai mare
de douăzeci de zile. El nu se dusese nici la popasul de iarnă al turmelor de
oi din satul Cristești (din apropiere de Iași) aflat pe balta Jijiei, unde urma
să plătească taxele de pășunat, nutrețul animalelor și simbriile ciobanilor și
de unde trebuia apoi să se întoarcă acasă cu fiul său, Gheorghiță.
Perioada de întârziere depășește o lună, iar Vitoria visează într-o noapte
că Nechifor traversa călare, spre asfințit, o întindere de apă și începe să
bănuiască că acesta a murit.
După ce se sfătuiește cu părintele Dănilă și cu baba Maranda, Vitoria
decide să se roage Maicii Domnului și să țină post negru douăsprezece
vineri la rând, sperând că Nechifor se va întoarce până atunci. După ce
Gheorghiță se întoarce acasă în preajma sărbătorilor de iarnă, Vitoria
pleacă la mănăstirea Bistrița pentru a se ruga la icoana făcătoare de
minuni a Sfintei Ana și a cere un sfat duhovnicesc, apoi se deplasează
la Piatra Neamț pentru a anunța stăpânirea de dispariția soțului ei.
Prefectul județului afirmă că este posibil ca Nechifor Lipan să fi fost prădat
de bani și ucis, confirmând temerile Vitoriei. Femeia se hotărăște să plece
în căutarea soțului dispărut la terminarea celor douăsprezece săptămâni de
post negru, împreună cu Gheorghiță, luând cu ei un baltag pentru a se
apăra de răufăcători.[8]
După ce-și vinde restul de marfă negustorului evreu David, Vitoria pornește
în zorii zilei de 10 martie, împreună cu Gheorghiță, pe drumul parcurs de
Nechifor Lipan până la Dorna. Ei urmează cursul Bistriței, trecând
prin Bicaz, Călugăreni (unde se despart de
David), Farcașa, Borca, Broșteni și Crucea și întrebând peste tot dacă
oierul dispărut a trecut pe acolo. În cele din urmă, Vitoria ajunge la Vatra
Dornei unde află din registrele de vânzări că Nechifor cumpărase 300 de
oi, învoindu-se apoi să vândă 100 de oi către doi gospodari munteni
necunoscuți. Turmele de oi au fost trimise pe valea pârâului Neagra
Șarului către popasul de iarnă de la Ștefănești (de la apa Prutului), iar cei
trei tovarăși au pornit pe urmele lor.

Vitoria și Gheorghiță pornesc pe valea Negrei pe urmele turmelor de oi,


trecând prin Șaru Dornei, Păltiniș, Dârmoxa, Broșteni, Borca și Sabasa și
traversând apoi Pasul Stânișoara (pe Drumul Talienilor) până
în Suha (localitate înglobată astăzi în satul Mălini). Ajunsă la Suha, Vitoria
află de la crâșmarul Iorgu Vasiliu și de la soția lui, Maria, că au trecut acolo
prin toamnă numai doi oieri și nu trei. Cei doi oieri, Calistrat Bogza și Ilie
Cuțui, locuiau în valea Doi Meri și păreau că s-au îmbogățit brusc în ultima
vreme, iar nevestele lor deveniseră fudule și începuseră să facă risipă.
Chemați la primărie și întrebați, Bogza și Cuțui afirmă că au cumpărat toate
oile lui Lipan și s-au despărțit de acesta la Crucea Talienilor, Nechifor
întorcându-se înspre casa lui. După ce se sfătuiește cu Vitoria, crâșmărița
Maria lansează un zvon în Suha că vânzarea oilor către cei doi gospodari
este discutabilă, deoarece s-ar fi făcut fără martori și fără semnarea
vreunui document doveditor.
Ageră la minte, Vitoria trage concluzia că uciderea lui Nechifor Lipan a avut
loc între Suha și Sabasa și traversează înapoi Pasul Stânișoara. Ea îl
găsește în curtea unui gospodar din Sabasa pe Lupu, câinele credincios al
soțului ei. Animalul le semnalează râpa unde zăceau osemintele lui
Nechifor Lipan, alături de cele ale calului său. Craniul mortului era spart de
o lovitură de baltag, dovedind că moartea oierului fusese una violentă.
Chemate la fața locului, autoritățile îi cercetează pe Bogza și pe Cuțui, care
continuă să susțină că ei se despărțiseră de Lipan după ce-i plătiseră toți
banii.
Vitoria organizează un praznic mare la Sabasa cu ocazia înmormântării
oaselor lui Lipan, invitându-i pe subprefect și pe cei doi gospodari din
Suha. Femeia îl acuză pe Calistrat Bogza că i-ar fi lovit soțul pe la spate cu
baltagul pentru a-i lua oile, în timp ce Cuțui stătea de pază ca să nu fie
surprinși de vreun drumeț. Furios, gospodarul îi dă pe toți la o parte și iese
din casă, unde îl atacă pe Gheorghiță. Flăcăul se apără și-l lovește pe
Bogza în frunte cu muchea baltagului, iar câinele Lupu îl mușcă de gât pe
ucigaș. Ilie Cuțui se predă și confirmă acuzațiile femeii, în timp ce Bogza,
grav rănit de mușcătura câinelui, își recunoaște vina și cere să fie iertat.

S-ar putea să vă placă și