4.Ovogeneza.

La sexul feminin maturarea celulelor germinative

primordiale cu formarea gametului matur debuteaza
inainte de nastere proces numit ovogeneza.Celulele
germinative dau nastere ovogoniilor, dupa un nr limitat de
diviziuni mitotice, unele dintre acestea raman blocate in
profaza meiozei I si se transforma in ovocite primare.In
luna a 7a aproape toate ovogoniile au involuat a.i. raman
numai ovocite primare care sunt inconjurate de un strat de
celule foliculare. Aceste celule si ovocitul corespunzator
formeaza impreuna foliculul primordial.

5.Spermatogeneza.
Diferentierea celulelor germinative primordial la barbat
incep la pubertate in timp ce la femeie din luna a 3. La
nastere ele apar ca niste cellule palide mari inconjurate de
celule de suport si dispuse in cordoane. Celulele de
suport, deriva in epiteliul celomic, de la suprafata
gonadei, similar cu aparitia celulelor foliculare la femeie,
devenind celule de sustinere septolica. Putin inainte de
pubertate aceste cordoane celulare capata lume, devenind
tub seminifer. Aproximativ in acelasi timp celulele
germinative primordiale, dau nastere spermatogoniilor,
care se vor diferentia in spermatocite primare.
Dupa replicarea ADN-ului incepe 1 diviziune meiotica, in
urma careia apar spermatocitele secundare, haploide si
dicromatidice. Spermatocitele secundare intra in cea de a
2 diviziune meiotica, rezultind 2 spermatide, care sunt
celule haploide monocromatidice.

Derivatele mezodermului:
 Initial celulele foitei mezodemale vor forma un strat
subtire de tesut lax, aflat de fiecare parte a liniei mediane.
Aproximativ in ziua 17, celulele paramediane,
prolifereaza si formeaza o placa de tesut ingrosat denumit
mezodermul para-axial ; in lateralele acestuia,
mezodermul ramane subtire formand placile laterale. 

Aparitia si cofluenta cavitatilor intercelulare in placa

laterala, imparte acest tesut in 2 lame: 
-o lama care se continua cu mezodermul care acopera
amniosul, denumit mezoderm somatic sau parietal sau
somatopleura; 
-un strat continuat cu mezodermul ce acopera sacul
vitelin, denumit mezoderm splahnic sau visceral sau
splahnopleura
Impreuna aceste straturi limiteaza cavitatea nou
formata si denumita celomul intraembrionar, care se va
continua cu celomul extraembrionar. 
Tesutul mezodermal care leaga mezodermul
paraaxial de placile laterale se ca numi mezoderm
intremediar sau nefrogen.
La finele saptamanii a3-a mezodermul para-axial se
fragmenteaza in blocuri segmentare, numite somito-mere.

Fiecare somitomer este format din celule

mezodermale aranjate concentric in jurul centrului
somitomerului. In regiunea capului aceste somitomere
aflate in asociatie cu segmentele ce apartin crestelor
neurale, vor forma neuromerele, din care va deriva
mezenchimul capului.
 Incepand din regiunea occipitala catre caudal
somitomerele vor forma somitele. Prima pereche de
somite apare in portiunea cefalica in ziua 20 pentru ca la
finele sapt a5-a sa se gaseasca 42 pana la 44 perechi de
somite, organizate astfel : 4 occipitale, 8 cervicale, 12
toracale, 5 lombare, 5 sacrate,8 -10 coccigiene. 
Primul somit occipital si ultimele 5-7 coccigiene se vor
resorbi.

Evolutia timpurie a ectodermului si a mezodermului

intra embrionar, duc la inchiderea corpului embrionar,
prin bascularea cu peste 90 de grade ale celor 4 plice
embrionare.( cefalica, caudala si 2 laterale) 
O plica este formata dintr-o zona periferica à discului
embrionar, unde sunt separate 2 straturi embrionare, de
catre un strat imtraembrionar.  

Diferentierea somitelor:

La inceputul sapt a4-a celulele epiteliale care

formeaza peretii anteriori si mediali ai somitelor, devin
polimorfe si migreaza sper nodocord; aceste celule se vor
numi sclerotoame si va forma mezenchimul tanar, ce va
inconjura maduva spinarii si nodocordul, formand
coloana vertebrala. 
Peretele dorsal al somitelor va forma dermatomul si
miotomul, din miotom derivand metametric musculatura
fiecarui segment al corpului embrionar. 
Dupa ce celulele dermatomului au format miotomul
se aseaza sub ectoderm( care le acopera) si formeaza
dermul. 
 Astfel fiecare somit formeaza un sclerotom din care
se vor forma oase si cartilaje, in miotom din care se vor
forma muschi si un dermatom din care se va forma
dermul: fiecare dintre aceste structuri vor fi inervate
metameric de catre un nerv, care impreuna cu teritoriul
sau de inervatie, va forma neuronerul. 

Stratul decidual de pe polul aembrionar va forma decidua

capsulara. Odata cu cresterea in volum a veziculei
corionice, acest strat va degenera. Ulterior corionul neted
vine in contact cu decidua parietala a partii opuse a
uterului, cele doua fuzionand si disparand lumenul
uterului. 
Astfel singura portiune a corionului care va participa la
procesele de schimb este corionul frondos, care impreuna
cu decidua bazala, va forma placenta. 
 
Structura placentei

La inceputul lunii a 4-a placenta are 2 componente:

portiunea fetala formata din corionul frondos si portiunea
materna formata din decidua bazala. De partea fetala
placenta este marginita de placa corionica, iar pe fata
materna, de decidua bazala a carui placa deciduala este
intim incorporata in placenta. 
In zona de jonctiune, celulele trohoblastului si
deciduei sunt intricate. Majoritatea celulelor
citotrohoblastului degenereaza creeand intre placa
corionica si deciduala spatiile interviloase; ele provin din
lacunele sinctitiului trohoblastului. 
 In lunile 4 si 5 decidua formeaza un numar de septe
deciduale care proemina in spatiile interviloase dar nu
ating placa coriala; aceste septe au un ax de tesut matern
iar suprafata lor este acoperita de celule sinccitiale, care
separa sangele matern de tesutul fetal. Urmare a acestor
septuri, placheta se imparte intr-un numar de
compartimente denumite cotiledoane. Pentru ca nu ating
placa coriala este mentinuta comunicarea dintre
cotiledoane. 
Placenta creste concomitent cu sarcina, atingand la
maturitate circa 30% din suprafata uterina; cresterea in
grosime a placentei rezulta din arborizarea vilozitatilor si
nu datorita unei penetrari in continuare a tesuturilor
materne.  

Circulatia in placenta este asigurata de :

- Circulatia feto-placentara
- Canalul venis Arantius
- Vena porta

103.Fata externa a coxalului.

Prezinta in partea superioara fosa iliaca externa
corespunzatoare aripii osului iliac. Pe ea se gasesc 3
creste:
- linia fesiera posterioara, inferioara si anterioara.
In partea mijlocie a fetei laterale se gaseste acetabulum
marginit de o circumferinta- spranceana acetabulului.
Partea articulara are o forma si se numeste fata lunata .
Sub acetabulum se afla gaura obturatoare.

104.Fata interna a osului coxal.

In partea superioara este scobita si formeaza fosa iliaca. In
jos si posterior fosa iliaca este delimitata de linia arcuata
care o separa in partea superioara si posterioara de fata
articulara auriculara.
Anterior si inferior linia arcuata se continua cu creasta
pectineala de pe ramura superioara a pubelui.

105.Femurul.
Os lung care formeaza scheletul coapsei (pulpei). femurul
se articuleaza in partea de sus cu osul iliac si in partea de
jos cu tibia.
El constituie locul de insertie al principalilor muschi ai
coapsei. Extremitatea sa superioara cuprinde o
proeminenta articulara rotunjita, numita capul femurului,
care se articuleaza la o cavitate osoasa apartinand osului
iliac, cotilul, pentru a forma articulatia soldului, si doua
proeminente rugoase, marele si micul trohanter.
Capul femurului se racordeza la cele doua trohantere
printr-o scurta piesa osoasa, colul femurului. La
extremitatea sa inferioara, femurul se rotunjeste in doua
mase, condilele, separate printr-o rascroitura profunda,
fosa intercondiliana.

99.Humerus.
Este un os lung si formeaza scheletul bratului. Este
alcatuit dintr-un corp si 2 extremitati. In partea mijlocie a
fetei antero laterale se afla tuberozitatea deltoidiana. Si
posterior de ea santul nervului radial prelungit pe fata
posterioara.
Epifiza superioara are un cap articular numit capul
humeral prin care se articuleaza cu cavitatea glenoida a
scapulei. Lateral si anterior prezinta tuberculul mare si
tuberculul mic. Intre cei 2 se afla santul intertubercular.
Epifiza inferioara are in partea laterala o fata articulara
numita condilul humeral. Medial se afla trohlea. Superior
si medial de trhlee se afla epicondilul medial iar in partea
opusa epicondilul lateral.Anterior si deasupra trohleei se
afla fosa coronoida iar lateral de ea fosa radiala.

97.Coastele. Sunt arcuri osteo cartilaginoase situate in

partea laterala a toracelui . Intinse intre coloana vertebrala
si stern .Primele 7 perechi de coaste se articuleaza prin
cartilajul costal direct cu sternul si se numesc coaste
sternale sau coaste adevarate , celelalte perechi sunt
coaste false . Perechile 8 9 si 10 se leaga de stern prin
intermediul arcurilor cartilaginoase ale coastelor.
Perechile 11 si 12 se termina liber in peretele
abdomenului si se numesc coaste flotante.

98.Sternul. Este un os lat situat pe linia mediana

anterioara a toracelui. Este alcatuit din 3 parti : manubriul
sternal, corpul sternului si apendicele xifoid. Intre
manubriu si corpul sternului se formeaza unghiul sternal.
Fetele sternului sunt plane si servesc la insertii
musculare . Pe marginea superioara a manubriului se
gaseste incizura claviculara a sternului. Pe marginile
laterale ale manubriului si corpului se afla incizurile
costale pentru articulatia cu cartilajele costale.

113.Articulatia cotului.Este o diartroza completa care

face legatura intre osul bratului si oasele antebratului.
Constituie o singura articulatie ,functional este alcatuita
din 3 articulatii: Articulatia humero-ulnara:dintre trohleea
humerala si incizura trohleara a ulnei, articulatia humero-
radiala se face intre fata condilului humeral si foseta
capului radial, articulatia radio ulnara proximala se face
intre circumferinta articulara a radiusului si incizura
radiala a ulnei.Miscarile din articulatia cotului sunt de
flexie si de extensie.

114.Articulatia coxo-femurala.
Este o articulaţie sinovială, sferoidală, cu trei axa de
mişcare, foarte importantă în statică şi locomoţie,
alcătuită din următoarele componente:suprafeţele
articulare:capul femural (prezintă foseta capului
femural);acetabulul (cu suprafaţa articulară semilunară şi
fosa patrulateră a acetabulului);labrul sau cadrul
acetabular – fibrocartilaj inelar la periferia acetabulului şi
care îi măreşte adâncimea (cuprinde două treimi ale
capului femural), contribuind la menţinerea capului
femural în cavitatea de recepţie;mijloace de unire :capsula
articulară – manşon conoid cu baza mare pe coxal şi baza
mică pe femur;ligamentul iliofemural - cel mai puternic
ligament al articulaţiei , prezintă două fascicule:
iliopretrohanterian lateral şi medial;ligamentul
pubofemural;ligamentul ischiofemural;ligamentul capului
femural.

115.Articulatia genunchiului. Articulaţia genunchiului

este alcătuită din condilii uşor concavi (partea îngroşată
sau proeminentă a osului care asigură articularea cu osul
învecinat) ai tibiei şi suprafaţa articulară a rotulei. În
articulaţia genunchiului se află două discuri, denumite
meniscuri, care se utilizează pentru integrarea suprafeţelor
articulare în timpul mişcării. Există două tipuri de
meniscuri (cartilaje în formă de semilună): medial şi
lateral. Rolul de bază al acestora este de a asigura
aderenţa între suprafeţele articulare ale femurului şi tibiei
şi de a asigura capacitatea de rotaţie a genunchiului în
poziţie îndoită. Articulaţia genunchiului este o articulaţie
complexă care răspunde de funcţia motorie a corpului
uman, de aceea rezerva acesteia de lichid sinovial trebuie
completată în mod constant. În regiunea genunchiului se
află câţiva saci (burse) care asigură furnizarea de lichid
sinovial pentru această articulaţie, dar şi pentru altele.

139.Plamanii:cofiguratie externa , raporturi si

structura interna. Plamanul drept este format din 3 lobi:
superior, mijlociu si inferior. Plamanul stang este format
din 2 lobi: superior si inferior.
Lobii sunt delimitati de niste santuri adanci - scizuri - in
care patrunde pleura viscerala.

Fiecarui plaman i se descriu:

- 2 fete: costala, in raport direct cu peretele toracic;
mediastinala, la nivelul caruia se afla hilul pulmonar;
- 3 margini: anterioara, posterioara si inferioara; - o baza
sau fata diafragmatica, in raport cu diafragmul si prin el
cu lobul hepatic drept in dreapta si fundul stomacului in
stanga;
- varful, care are forma rotunjita; vine in raport cu
coastele unu si doi, si corespunde regiunii de la baza
gatului.
Plamanii sunt alcatuiti din arbore bronsic, lobuli,
ramificatiile vaselor pulmonare si bronsice, nervi si
limfatice.Bronhia principala patrunde in plamani prin
hilul pulmonar si se imparte intrapulmonar in bronhie
lobara superioara, mijlocie si inferioara pentru plamanul
drept si bronhie lobara superioara si inferioara pentru
plamanul stang. Bronhiile lobare se divid ulterior in
bronhii segmentare. Bronhiile segmentare se divid in
bronhiole lobulare care la randul lor se ramnifica in
bronhiole respiratorii de unde pornesc ductele alveolare
care se termina prin saculeti alveolari.

140.Plamanii vascularizatie si inervatie.

La nivelul plamanului exista doua circulatii sanguine:
a) functionala;
b) nutritiva.
a) Circulatia functionala este asigurata de artera
pulmonara care ia nastere din ventriculul drept si se
capilarizeaza la nivelul alveolelor pulmonare. Circulatia
functionala de intoarcere este asigurata de venele
pulmonare, care se varsa in atriul stang. Se incheie astfel,
circulatia mica, in care artera pulmonara continand sange
neoxigenat, cu CO2; se incarca cu O2 si se intoarce prin
venele pulmonare care contin sange oxigenat, rosu, la
atriul stang.
b) Circulatia nutritiva face parte din marea circulatie si
aduce plamanului sange incarcat cu substante
nutritive si oxigen. Este asigurata de arterele bronsice,
ramuri ale aortei toracice; ele iriga arborele bronsic . O
parte din sange se intoarce in venele bronsice, care se
varsa in venele azygos si acestea in vena cava superioara
si atriul drept; o alta parte din sange se intoarce prin
venele pulmonare in atriul stang.
Inervatia plamanilor este:
a) motorie, asigurata de simpatic (fibre opstganglionare)
si parasimpatic (nervul vag).
               · simpaticul are actiune:
- bronhodilatatoare si vasodilatatoare;
                           - relaxeaza musculatura bronsica;
               · parasimpaticul are actiune:
-  bronhoconstrictorie;
-  vasoconstrictorie;
-  hipersecretie de mucus.
b) senzitiva, anexata simpaticului si parasimpaticului;
cele mai multe fibre senzitive sunt in legatura cu nervul
vag.

144.Configuratia externa a cordului.

Inima este organul central al aparatului cardiovascular
situat in mediastin .
Prezinta o fata convexa sterno-costala si o fata plana
diafragmatica.
Cele 2 fete se unesc printr-o margine mai ascutita,
marginea drepta.Marginea stanga se prezinta ca o
adevarata fata, fata pulmonara .Varful inimii orientat in
jos si spre stanga este situat in spatiul intercostal stang pe
linia medioclaviculara stanga.
Baza inimii priveste inapoi si la dreapta.
Pe fata sterno-costala intre cele 2 ventricule se afla santul
interventricular posterior.Intre atrii si ventricule se gasesc
santurile coronare stang si drept. In aceste 4 santuri se
gasesc arterele si venele inimii.

147.Miocardul.
MIOCARDUL cuprinde două categorii de formaţiuni
anatomice, cu rol funcţional diferit:
• miocardul propriuzis care execută contracţiile ritmice
prin care sângele este pus în circulaţie;
• miocardul de tip embrionar care formează sistemul
excitoconductor, de comandă cu rol în generarea şi
transmiterea impulsurilor automatismului cardiac.

149.Vascularizatia si inervatia inimii.

Artera circumflexă sau atrioventriculară parcurge
porţiunea stângă a şanţului coronar (atrioventricular
anterior), înconjoară marginea stângă a inimii, trece în
şanţul coronar posterior şi se termină la locul unde acest
şanţ întâlneşte şanţul interventricular posterior.
Artera coronară dreaptă porneşte din bulbul aortei printr-
un orificiu situat deasupra valvulei semilunare drepte.
Vena coronară mare colectează marea majoritate a
sângelui venos al inimii. Vena coronară mică îşi are
originea la marginea dreaptă a inimii, străbate porţiunea
dreaptă a şanţului coronar posterior şi se varsă în sinusul
coronar.
Vena interventriculară posterioară porneşte de la nivelul
vârfului inimii, parcurge şanţul interventricular posterior
şi se deschide în sinusul coronar.
Vena atrioventriculară anterioară dreaptă îşi are originea
la marginea dreaptă a inimii, Inervaţia extrinsecă provine
din plexul cardiac în alcătuirea căruia intră fibre nervoase
vegetative simpatice şi parasimpatice.
INERVAŢIA este intrinsecă şi extrinsecă. Inervaţia
intrinsecă este realizată de miocardul embrionar sau
ţesutul nodal sau sistemul excitoconducător sau sistemul
cardiovector.

152.Vena azygoz si hemiazygos.

Vena azygos se formeaza in abdomen prin unirea
venelor lombara ascendenta dreapta cu vena
subcostala dreapta.
Traiectul este ascendent pe flancul drept al coloanei
vertebrale pana la nivelul vertebrei T4 de la care se
arcuieste anterior formand crosa venei azygos.Aceasta
trece pe deasupra pediculului pulmonar drept si se varsa
in vena cava superioara.
Vena hemiazygos se formeaza prin unirea venei lombare
ascendente stangi cu vena subcostala stanga avand un
traiect ascendent pe flancul stang al coloanei vertebrale
pana la nivelul vertebrei T7 de aici face o curba spre
dreapta si se varsa in vena azygos.

155.Esofagul.
Esofagul se situează pe linia mediană, cu o deviere la
stânga în porţiunea inferioară a gâtului şi cea superioară a
toracelui, şi revine în regiunea mediană a toracelui, în
apropierea bifurcaţiei traheale. În porţiunea inferioară a
toracelui, esofagul este deviat din nou către stânga şi
anterior, pentru a trece prin hiatusul diafragmatic.
Topografic, esofagului i se descriu trei porţiuni:
1. porţiunea cervicală (pars cervicalis);
2. porţiunea toracică (pars thoracica);
3. porţiunea abdominală (pars abdominalis).
Raporturi:
- portiunea cervicala vine in raport anterior cu traheea,
posterior cu muschii prevertebrali si coloana vertebrala si
lateral cu lobii tiroidei.
- Portiunea toracica vine in raport cu segmentul retro-
traheal posterior cu coloana vertebrala lateral cu artera
carotida comuna stanga si trunchiul brahiocefalic.
-Portiunea abdominala vine in raport anterior cu lobul
stang al ficatului posterior cu diafragma si aorta si lateral
cu lobul caudat al ficatului.

Vascularizatia esofagului: artera tiroidiana inferioara,

arterele bronhice si intercostale artera gastrica stanga,
vina tiroidiana inferioara , vena azygos, hemiazygos
,venele bronhice si vena gastrica stanga.
Inervatia extrinseca este realizata de plexul periesofagian
iar inervatia intrinseca este realizata de plexul nervos
mienteric auerbach si plexul nervos submucos meissner.

156.Configuratia externa a stomacului raporturi si

proiectie topografica.
Stomacul prezintă:
• porţiunea verticală – cuprinde 2/3 din stomac şi este
împărţită într-o zonă cardială (pars cardiaca), care
corespunde cardiei;
 fornixul (fundusul) situat deasupra orizontalei care
trece prin cardia; corpul gastric (corpus ventriculi),
situat sub această orizontală până la verticala care
continuă mica curbură la nivelul unghiului;
 • porţiunea orizontală - numită pilorică (pars
pylorica) şi cuprinde 1/3 distală a stomacului. Se
întinde de la verticala care continuă mica curbură
până la pilor. Această porţiune are două segmente:
antrul piloric (antrum pyloricum) şi canalul piloric
(canalis pyloricus);
 • faţă anterioară - ce conţine la rândul ei o porţiune
toracică şi o porţiune abdominală (acoperită de ficat,
peretele anterior al abdomenului în triunghiul Labbe:
 delimitat de cartilajul costal IX drept, IX stâng,
xifoid);
 • faţa posterioară - vine în raport cu pancreasul,
mezocolonul transvers, artera splenică, polul superior
al rinichiului stâng, suprarenala stângă, splina;
 • mica curbură – are o porţiune orizontală şi una
verticală, care se întinde la nivelul unghiului; oferă
inserţie micului epiploon şi constituie un veritabil hil
al stomacului, deoarece pe ea se găseşte arcada micii
curburi, nervii vag anterior şi posterior;
 • marea curbură – are raporturi cu colonul
transvers; este legată epiploonul gastrocolic şi splina.

157.Vascularizaţia şi inervaţia stomacului.

Stomacul are o vascularizaţie bogată caracteristică,
provenită din patru artere majore şi câteva minore,
toate luând naştere din trunchiul celiac. Mica curbură
este vascularizată de artera gastrică dreaptă (care ia
naştere din artera hepatică) şi artera gastrică stângă (cu
origine directă din trunchiul celiac). Marea curbură este
vascularizată de artera gastroepiploică dreaptă şi
stângă, care ia naştere din arterele gastroduodenale,
respectiv splenică.
Vasele gastrice scurte iau naştere direct din artera splenică
şi vascularizează fundusul şi porţiunea proximală a
corpului gastric.
Nervii provin din nervii vagi si din plexul celiac.

158.Duodenul : configuraţia externă. Mijloace de

susţinere. Raporturi. Vascularizaţie. Inervaţie.
CONFIGURAŢIE EXTERNĂ
Duodenul are, astfel, patru porţiuni:
• prima porţiune superioară, subhepatică (pars superior) –
se întinde de la pilor la genunchiul superior;
• a doua porţiune, descendentă (pars descendens) ţine de
la genunchiul superior la cel inferior;
• a treia porţiune, orizontală, prevertebrală (pars
horizontalis);
• a patra porţiune, ascendentă (pars ascendens).
Prima portiune a duodenului vine în raport :
• pe fata anterioara cu vezicula biliara si ficatul
• pe fata posterioara , în vecinatatea pilorului se
insinueaza un vestibul al bursei omentale
• pe fata superioara se insera omentul mic .
Fata superioara delimiteaza în jos hiat – ul lui Winslow •
pe fata inferioara cu capul pancreasului si cu o portiune
din omentul mare Portiunea a doua a duodenului vine
în raport :
• pe fata posterioara cu fata anterioara a rinichiului drept ,
bazinet , ureter , vasele renale si vena cava inferioara
• anterior cu fata inferioara a ficatului unde se observa
amprenta duodenala • medial cu capul pancreasului si la
acest nivel penetreaza ductul pancreatic si cel biliar
• lateral în etajul supramezocolic vine în raport cu colonul
ascendent .

Arterele duodenului provin din următoarele artere:

artera gastroduodenală (din artera hepatică); artera
pancreaticoduodenală superioară şi inferioară (din
artera mezenterică superioară). Vascularizaţia arterială
a duodenului (după Voll). Venele urmează traiectul
arterelor şi sunt tributare venei splenice, venei
mezenterice superioare şi venei porte.
Nervii duodenului provin din plexul celiac
160.Colonul: configuraţia externă. Raporturi.
Mijloace de susţinere. Cecul este prima portiune a
intestinului gros , cu o lungime medie de 6 cm , latime 7
cm , volumul de 200 – 400 ml .
Peretele anterior al cecului vine în raport cu peretele
anterior al abdomenului , iar peretele posterior cu
muschiul iliac si muschiul psoas prin intermediul
peritoneului posterior .
Inferior are raporturi cu unghiul format de peretele
abdominal anterior si fosa iliaca dreapta .
Pe fata postero – mediana în cec , la o distanta de 2 – 3
cm de valva ileocecala se deschide apendicele
vermiform , un organ rudimentar , de forma cilindrica si o
lungime ce variaza între 2 – 20 cm .

161.Colonul: Vascularizaţie. Inervaţie Vascularizatia

cecului si apendicelui :
Arterele sunt ramuri ale arterei ileocolice , ramura
dreapta a arterei mezenterice superioare care la rândul ei
se ramifica în : ramura recurenta ileala , artera cecala
anterioara si posterioara si artera apendiculara .
Venele sunt afluenti ai venei ileocolice si prin aceasta a
venei mezenterice superioare .
Inervatia se realizeaza prin fibre efectoare care provin
din nervul vag si simpatic si fibre receptoare care patrund
în maduva prin radacinile posterioare L 1 – T 10 .

162.Rectul: configuraţia externă. Raporturi. Mijloace

de susţinere. El are doua portiuni :
- una pelviana , mai lunga si mai larga , numita ampula
rectului ,
- alta perineala , îngusta si mai scurta numita canalul
anal .
Rectul prezinta în plan sagital doua curburi , una cu
concavitatea anterioara , care urmeaza fata anterioara a
sacrului si alta cu concavitatea posterioara .
Are aspect fusiform , deoarece cele doua extremitati sunt
mai înguste , iar portiunea din mijloc mai dilatata . Când
este gol rectul are aspect aproape tubular .
Loja rectala este delimitata astfel :
• Posterior : sacrul si coccisul , pe care se insera muschii
piriformisi coccigian
• Pe partile laterale : muschii ridicatori anali
• Anterior : se gaseste fascia prostatoperitoneana la barbat
; parametrul la femeie
• În jos : loja este închisa prin aderentele ridicatorilor
anali si a fasciilor lor la peretii rectului
Canalul anal are urmatoarele raporturi :
• fata posterioara : ci chinga ridicatorilor anali ,
ligamentul anococcigian si prelungirile posterioare ale
foselor ischiorectale
• fetele laterale : dreapta si stânga formeaza o buna parte a
peretelui madial al fosei ischiorectale respective
• fata anterioara are raporturi diferite la barbati si la femei

163.Rectul. Vascularizaţie. Inervaţie.

Circulatia arteriala este reprezentata de artere
rectale,artera rectala superioara mijlocie si inferioara.
Venele: vena retala uperioara mijlocie si inferioara.
Inervatia somatica a rectului este asigurata prin ramuri
din plexul rusinos pentru muschiul sfincterului extern la
portiunea superioara a ampului vine plexul rectal
superior ; la portiunea suoerioara a rectului vine plexul
rectal mijlociu .
Inervatia vegetativa este asigurata prin plexul
hipogastric .

164.Ficatul: configuraţie externă, raporturi. Mijloace

de susţinere. Ficatul este un avoid  sectionat oblic, cu
extremitatea mare orientata la dreapta si fasa convexa
superior.
Are doua fete:
- superioara  (convexa) sau fata diafragmatica;
- inferioara (plana sau fata viscerala).
Are doua margini:
- inferioara, ascutita care nu depaseste rebordul costal
drept;
- posterioara, rotunjita in raport cu diafragmul.
Pe fata diafragmatica a ficatului, peritoneul trece de pe
ficat pe diafragm, formand o plica sagitala numita
ligamentul falciform sau suspensor care contine in el
ligamentul falciform sau suspensor care contine in el
ligamentul rotund al ficatului care marcheaza limita
anatomica dintre lobul drept si stang. Fata viscerala are 2
santuri, santul santul sagital drept si sagital stang
impartite fiecare in doua jumatati printr-un sant
transversal.
Raporturi:
- Fata diafragmatica vine in raport prin diafragm cu
baza plamanului drept, inima si pemcard care la nivelul
lobului stang formeaza impresiunea cardiaca a ficatului.
- Fata viscerala vine in raport cu rinichiul drept, glanda
suprarenala dreapta, duoden, flexura dreapta a colonului,
fata anterioara a stomacului si esofagului abdominal.
Toate acestea lasa pe fata viscerala impresiuni cu acelasi
nume.
Vena cavă inferioară este un mijloc important de
susținere și fixare a ficatului
Peritoneul hepatic formează un aparat ligamentar
hepatic, ansamblu de plici care, alături de vena cavă
inferioară, presiunea abdominală Ligamentul coronar,
veritabil ligament hepatic, cu rol principal în suspensie și
fixare; Ligamentele triunghiulare, drept și stâng,
reprezintă extremitățile confluente ale ligamentului
coronar; Ligamentul falciform (suspensor sau marea
„coasă” peritoneală); Omentul hepato-eso-gastro-
duodenal.

168.Pancreasul: configuraţia externă. Mijloace de

susţinere. Raporturi. Vascularizaţie. Inervaţie.
Pancreasul este un organ anex aparatului digestiv, fiind o
glandă cu secreție internă, având funcție atât exocrină, cât
și endocrină. Are o greutate de aproximativ 80 g și o
lungime de 15 - 20 cm.
Pancreasului i se descriu un cap, un col (gât), un corp și
o coadă. Capul pancreasului este porțiunea lățită a
organului înconjurat de potcoava duodenală. Este atașat
porțiunii interne a duodenului. Prezintă o prelungire mică,
în formă de cârlig, numit procesul uncinat, orientat spre
linia mediană a corpului.
Colul (gâtul) pancreasului este mai îngust decât capul,
din cauza venei porte, de mare calibru situată în spatele
său. Este așezat deasupra vaselor mezenterice superioare.
Corpul pancreasului are, în secțiune, formă triunghiulară,
și se găsește în fața aortei; este orientat în sus și spre
stânga, pentru a fuziona cu coada.
Coada pancreasului prezintă un vârf ascuțit, care intră în
concavitatea splinei.
Vascularizația și inervația pancreasului.
Pancreasul este un organ bogat vascularizat.
Capul pancreasului este irigat de două arcade arteriale
formate din arterele pancreaticoduodenale superioară
și inferioară.
Corpul și coada pancreasului sunt irigate de ramificații
ale arterei splenice. Sângele venos de la nivelul
pancreasului este colectat de ramuri ale venei porte.
Inervația vegetativă a pancreasului provine din plexul
celiac (simpatic) și de nervul vag (parasimpatic).
174.Rinichii: configuraţia externă. Mijloace de
susţinere. Raporturi. Proiecţie topografică.
RINICHI Sunt organe pereche situate retroperitonal, de
o parte şi de alte a coloanei vertebrale lombare.
Rinichiul are formă caracteristică, circa 300 grame, are
două feţe (anterioară şi posterioară) şi două margini
(laterală convexă şi medială concavă).
In zona marginii concave se găsesc hilul şi pediculul
renal în care se văd vasele renale (artera şi vena), uretrul
şi fibre nervoase vegetative. Zona corticală este formată
în principal din glomeruli, tubi uriniferi şi vasele de
sânge care le aparţin.
Zona medulară conţine 6-18 piramide renale
(Malpighi), formate din tubi colectori care drenează
mai mulţi nefroni. Piramidele sunt orientate cu baza spre
periferie şi vârful spre sinusul renal, deschizându-se în
papilele renale, acestea se deschid în calicele mici care
confluează formând calicele mari (2-3) şi apoi pelvisul
renal (bazinet) continuat cu ureterul.
O piramidă Malpighi cu substanţa corticală din jurul
său formează un lob cortical.

175.Rinichii: Vascularizaţie. Inervaţie. .

VASCULARIZAŢIA RENALĂ .
Artera renală, ramură a aortei abdominale, pătrunde
prin hil şi apoi se împarte în ramuri interlobare (între
piramide), din care se desprind arterele arcuate, ce
formează o ansă în jurul bazei piramidelor, arterele
interlobulare, din care glomerulul.
După ce se regrupează în arteriole, se capilarizează din
nou în jurul tubului respectiv (în medulară) şi se deschid
în venele interlobulare, apoi în venele arcuate.
Venele, având un traiect aproape asemănător cu cel al
arterelor, se colectează în vena renală care se deschide în
vena cavă inferioară. INTERVAŢIA RENALĂ Provine
din plexul situat în hilul organului format în
majoritate din fibre simpatice, dar şi din câteva fibre
parasimpatice venite prin nervul vag.
Fibrele nervoase, situate perivascular, se distribuie
celulelor musculare din peretele arteriolar şi
componentelor tubulare.

177.Vezica urinară: configuraţia externă. Mijloace de

susţinere. Raporturi. Proiecţie topografică.
VEZICA URINARĂ este un rezervor
musculomembranos în care urina se acumulează în
intervalul dintre micţiuni.
Vezica prezintă un vârf, un corp şi un fund.
- Vârful (apex vesicae) este orientat în sus şi înainte.Se
continuă cu ligamentul ombilical median.
- Segmentul intermediar cuprins între vârf şi fund se
numeşte corp (corpus vesicae). Formează cea mai mare
parte a vezicii.
- Fundul (Fundus vesicae) priveşte în jos şi înapoi.
Partea sa cea mai declivă se numeşte colul vezicii (cervix
vesicae). De la nivelul colului pleacă uretra.
Vezica goală prezintă: o faţă anterioară, una posterioară,
2 margini laterale, vârful şi fundul vezicii.
La vezica plină marginile laterale devin feţe laterale.
Raporturi:
- Anterior: oasele pubiene peretele abdominal anterior in
partea inferioara a sa,
- lateral: muschii obturatori interni si ridicator anal;
- superior: peritoneu parietal pelvin;
- posterior: fascia de coalescenta recto-vezico-prostatica
la barbat respectiv fascia de coalescenta recto-vezico-
vaginala la femei.

Mijloace de sustinere:perineul,ligamente pubo-prostatice

si pubo-vezicale si prelungiri ale tunicii vezicale spre rect
sau spre uter.

178.Uterul: configuraţie externă, raporturi,

vascularizaţie inervaţie, mijloace de fixare.
Este un organ cavitar, nepereche şi median în care se
dezvoltă oul. Conformaţie exterioară Are forma unui
trunchi de con cu baza în sus şi vârful în jos.

Prezintă un corp, un istm şi un col.

Corpul uterului (corpus uteri), mai voluminos situat în
partea superioară prezintă:
-o faţă vezicală (facies vesicalis) situată anterior;
-o faţă intestinală (facies intestinalis) situată posterior;
-o margine dreaptă (margo uter dextri) şi una stângă
(margo uter sinster);
-un fund (fundus uteri);
-2 unghiuri în raport cu tubele uterine.

Colul uterului (cervix uteri) situat în partea inferioară.

Inserţia vaginei pe el îl împarte într-o porţiune
supravaginală (portio supravaginalis) şi o porţiune
vaginală (portio vaginalis)

Istmul uterului (Isthmus uteri) o porţiune îngustă între

corp şi col.

Mijloacele de susţinere sunt reprezentate de aderenţele la

organele învecinate
Vascularizaţie şi inervaţie
Arterele care irigă uterul sunt reprezentate de artera
uterină, artera ovariană şi artera ligamentului rotund.
Inervaţia este de natură organovegetativă.

Raporturi.
Partea supravaginala:
- Anterior: fundul vezicii urinare;
- posterior: ampula rectala;
- superolateral: artera uterina.
Si partea intravaginala delimiteaza impreuna cu fornixul
vaginal fundurile de sac vaginale.
GLANDA MAMARA
-glanda tegumentara
-asezata in pielea regiunii pectoral a toracelui, unde
formeaza organ special
=> mamela
-situate in dreptul coastelor 3 si 7
-forma emisferica
-mamela prezinta mamelonul
-in jurul mamelonului => areola ( zona circular mai
inchisa la culoare) ce
prezinta tuberculii Montgomery
-fiecare mamela prezinta glande maamre elementare
formate din mai multi
lobuli glandulari.
-acinii glandulari produc laptele
-dezvoltarea glandei mamare este influentata de
progesteronul produs de
corpul galben.