See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/332427053

CONCEPȚIA LUI MISES DESPRE NATURA BANILOR Silviu CERNA Universitatea

de Vest din Timişoara

Article · April 2019

CITATIONS READS

0 268

1 author:

Cerna Silviu
West University of Timisoara
87 PUBLICATIONS   30 CITATIONS   

SEE PROFILE

All content following this page was uploaded by Cerna Silviu on 15 April 2019.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

 1

CONCEPȚIA LUI MISES

DESPRE NATURA BANILOR

Silviu CERNA
Universitatea de Vest din Timişoara

https://www.zf.ro/opinii/silviu-cerna-universitatea-de-vest-din-timisoara-conceptia-lui-mises-
despre-natura-banilor-18085102#_ftn14

În contextul discuțiilor din ultima vreme despre banca centrală, dobânzi, aur, euro,
criptomonede etc., este utilă reamintirea unor principii fundamentale ale teoriei banilor și
creditului. O contribuție majoră la formularea acestor principii a avut Ludwing von Mises
(1881-1973), a cărui capodoperă, „Acțiunea umană. Un tratat de economie”, a apărut
recent în Colecția „Biblioteca Băncii Naționale a României” (Curtea Veche, 2018).

Mises a fost discipolul lui Carl Menger (1840-1921), fondatorul școlii austriece de
economie și unul dintre autorii revoluției marginaliste. În această calitate, el își începe
prezentarea concepției despre bani și credit cu analiza naturii și originii banilor. Alte teme
tratate de Mises sunt: cantitatea optimă de bani și modul de realizare a acesteia; mitul banilor
neutri și corolarul său: stabilitatea prețurilor; activitatea bancară cu rezerve fracționare și
limitarea emisiunii de mijloace fiduciare; teoria monetară a ciclului economic. Aceste teme
sunt strâns legate între ele și cu celelalte probleme majore abordate de Mises în opera sa:
funcționarea pieței libere și consecințele intervenției statului în economie. Sistemul de
gândire economică misesian este, într-adevăr, un sistem.1
Cu privire la natura banilor, Mises se bazează pe lucrările lui C. Menger, care a arătat
că banii nu pot fi definiți pe baza caracteristicilor fizice ale mărfurilor utilizate ca mijloc de
schimb.2 După Menger, pentru ca un bun să fie utilizat ca bani, este necesar ca aceasta să
îndeplinească trei condiții: 1) să fie marfă; 2) să fie utilizat ca mijloc de schimb indirect; 3) să
fie cumpărat și vândut în principal în scopul realizării unui schimb indirect. Menger a arătat,
de asemenea, că banii apar în mod spontan ca urmare a dezvoltării schimbului liber pentru a
rezolva problemele practice născute din faptul că nevoile și dorințele oamenilor se
armonizează foarte rar. Conform demonstrației sale, apariția banilor este posibilă fără
intervenția statului și fără existența prealabilă a unui contract social.3
Mises a dezvoltat și nuanțat această analiză. În primul rând, el a respins ideea că
principalele funcții ale banilor—mijloc de schimb, mijloc de tezaurizare (rezervă de valoare)
și mijloc măsură a valorii (unitate de calcul, numerar 4 )—au aceiași importanță. Mises a
1
- S. Cerna, Contribuția lui Mises la teoria banilor și creditului, în curs de apariție,
Oeconomica, 1, 2019.
2
- C. Menger, The Origins of Money, Ludwig von Mises Institute, February 24, 2016,
https://mises-media.s3.amazonaws.com/On%20the%20Origins%20of%20Money_5.pdf;
accesat 13.04.19.
3
- V. și S. Cerna, Nu statul face banii, http://www.contributors.ro/cultura/nu-statul-
face-banii/
4
- Termenul de „numerar” se explică prin faptul că în literatura vremii se făcea
distincţie între unitatea de calcul abstractă şi unitatea de calcul concretă, care îmbracă forma
unei monede care circulă efectiv în economie. Aceasta din urmă a fost numită „numerar” de
către L. Walras, iar termenul s-a încetățenit cu acest sens. (L. Walras, Elements d’economie
politique pure, 1874, republic., Sirey, 1952).
 2

argumentat că o marfă nu poate servi ca mijoc de măsură a valorii decât cu condiția să poată
fi utilizată ca mijloc de schimb. De asemnea, o marfă nu poate juca rolul de mijloc de rezervă
decât dacă poate fi schimbată ușor pe altă marfă.
În al doilea rând, Mises a elaborat o tipologie detaliată a formelor banilor. La un nivel
mai profund, el a făcut o distincție fundamentală între „banii propriu-ziși” și „substitutele
monetare”. Banii propriu-ziși au o valoare intrisecă. Substitutele monetare sunt titluri legale
(certificate) asupra banilor propriu-ziși. Aceste titluri, emise, de regulă, de către bănci, sunt
convertibile în bani propriu-ziși la ghișeele băncilor emitente.
Această distincție între bani și diverse forme de titluri asupra banilor se bazează pe
lucrările lui E. Böhm-Bawerk, un alt reprezentant al școlii austriece de economie și unul din
pionierii studiului economic al structurilor juridice. Mises precizează că: „Dacă debitorul,
guvernul sau banca păstrează o rezervă de 100% de bani propriu-ziși în raport cu întreaga
cantitate de substitute monetare, atunci numim substitutele monetare drept certificate
monetare”.5 De asemenea, el subliniază că un certificat monetar este o promisiune de plată la
vedere și fără nici o condiție. Această promisiune de plată imediată poate fi întotdeauna
îndeplinită, deoarece banii propriu-ziși, aflați în rezerva metalică a băncilor emitente, asigură
convertirea în bani-marfă a tuturor certificatelor prezentate la preschimbare în timpul unei
zile. Certificatele monetare funcționează ca bani, deoarece sunt echivalentul banilor-marfă pe
care îi reprezintă. Pentru fiecare certificat monetar emis, echivalentul în bani propriu-ziși este
retras din circulație.
Această distincție este importantă pentru înțelegerea modului în care teoria misesiană
a banilor și creditului se integrează în teoria sa a valorii și prețurilor, respectiv în analiza sa a
rolului sistemului bancar în funcționarea economiei. Elementul central al acestora este studiul
comparativ al semnificației economice pe care o au diverse tipuri de substitute monetare.
Mises a observat că sustitutele monetare pot fi acoperite integral printr-o cantitate egală de
bani propriu-ziși ținuți în rezervă (caz în care le numește „certificate monetare”) sau acoperite
parțial (caz în care le numește „mijloace fiduciare”—Umlaufsmittel). El a consacrat a o mare
parte a operei sale analizei consecințelor economice ale utilizării acestor Umlaufsmittel.
În al treilea rând, Mises a respins ideea că prețurile exprimate în bani reprezintă
măsura valorii bunurilor. După el, măsurarea sau calcularea valorii unui bun nu sunt posibile.
Banii nu au o valoare constantă și, deci, nu pot constitui un etalon de măsură al valorii
mărfurilor. În plus, dat fiind faptul că prețurile se formează prin procesul de evaluare a
bunurilor realizat de fiecare individ în parte, ele depind întotdeauna de împrejurările specifice
în care se efectuează aceste evaluări. După cum arată Mises: „Ele sunt determinate, pe de o
parte, de evaluările cumpărătorului marginal și cele ale vânzătorului marginal care se abține
de la vânzare, iar pe de altă parte, evaluările vânzătorului marginal și cele ale cumpărătorului
marginal potențial care se abține să cumpere”.6
În acest cadru, Mises respinge încercările economistului american Irving Fisher
(1867-1947) de a construi o ecuație cantitativă care să exprime relația macroeconomică dintre
cantitatea de bani în circulație și nivelul general al prețurilor. 7 Mises a pus accent pe
implicațiile metodologice ale acestui element esențial al teoriei sale a banilor: „Pentru a
demonstra faptul că prețurile și cantitatea de bani cresc și scad proporțional, teoria banilor a
recurs la o metodă complet diferită de cea aplicată de știința economică modernă în

5
- Acțiunea umană, p. 448.
6
- Acțiunea umană, p. 345.
7
- Idem p. 416-417. Ecuația lui Fisher este cunoscută în literatură sub denumirea de
MV
„ecuația schimbului” și are forma: P  , unde: P-nivelul general al prețurilor; M-
T
cantitatea de bani (masa monetară); V-viteza de circulație a banilor; T-volumul tranzacțiilor.
 3

analizarea tuturor celorlalte probleme ale ei. În loc să plece de la acțiuni individuale, așa cum
trebuie să procedeze, fără excepție, catalactica, formulele erau construite astfel încât să aibă
în vedere sistemul economic de piață în ansamblu. ... Totuși, acest mod de gândire reprezintă
cazul tipic al argumentației de tip circular, deoarece ecuația schimbului implică, din start,
ideea de <nivel> pe care încearcă s-o justifice.”8
Critica făcută de Mises variantei pur mecanice a teoriei cantitative a banilor a
exercitat o influență care transcede câmpul problematic al științei economice. Este vorba
despre aplicarea metodelor cantitative în științele sociale. După Mises, nu există nici o relație
cantitativă constantă între acțiunea umană și efectele acesteia la nivel social. De exemplu,
creșterea cererii față de un anumit bun trebuie să ducă în mod necesar la creșterea prețului
acestuia, însă nu există nici o lege universală care să permită să se afirme că o creștere cu
10% a cererii determină creșterea prețului cu 8% sau cu 15%. Datele reale depind întotdeauna
de împrejurările specifice ale fiecărei situații.
În al patrulea rând, Mises a evidențiat mai clar decât Menger greșelile comise de
„chartaliștii” — partizanii concepției etatiste asupra banilor. Spre deosebire de Menger, care a
arătat că banii apar spontan ca urmare a dezvoltării schimbului liber, economiștii etatiști au
afirmat că banii sunt creația statului.
Această dezbatere este foarte veche, începând încă pe vremea lui Platon și Aristotel și
continuând apoi în tot Evul Mediu. Ea a fost temporar tranșată de economiștii clasici, care au
susținut o concepție similară cu cea a lui Menger. Însă, la sfârșitul secolului XIX, etatiștii au
revenit în forță: H. Cernunschi — în Franța, J. Neupau — în Austria, W. Lexis — în
Germania etc., au reafirmat ideea că statul este cel care decide care anume lucru trebuie
utilizat ca bani.
Principalul reprezentant al acestei concepții „nominaliste” a fost economistul german
Georg Knapp (1842-1926). În cartea sa întitulată „Staatliche Theorie des Geldes”, el susține
că banii sunt o creație a sistemului juridic și că, deci, teoria banilor este o ramură a istoriei
dreptului.9 După Knapp, banii există ca urmare a decretului statului, care are puterea de a
proclama că un anumit lucru este bani, conferindu-i instantaneu o valoare de schimb față de
bunurile și serviciile reale. Banii sunt, deci, în esență, o bucată de hârtie (charta - lat.)
proclamată de guvern ca având statutul de mijloc de plată cu curs legal.10
Ideile lui Knapp au fost respinse încă de la început de unii economiști11, însă s-au
bucurat rapid de o largă susținere din partea marilor bancheri12, iar teoria sa a raliat în final

8
- Ibidem. „Catalactica” este termenul folosit de Mises pentru a desemna știința
economică.
9
- G. Knapp, Staatliche Theorie des Geldes, 2nd éd., Duncker & Humblot, Munich et
Leipzig, 1918, p. 1.
10
- Idem, p. 31. Pentru a-şi exprima ideile, Knapp a elaborat un adevărat limbaj
esoteric: chartalism; mijloacele de plată sunt pensatorice şi proclamatorice; cele pensatorice
pot fi numai hilogenice, şi anume amorfice şi morfice; cele proclamatorice pot fi numai
morfice, şi anume hilogenice (ortotipice şi neortotipice) şi autogenice (metaloplatice şi
nemetaloplatice) ş.a.m.d. (V. și Ș. Dumitrescu, Tratat de monetă. Schimbul și tehnica
monetară, Colecția „Biblioteca Băncii Naționale a României”, (serie nouă), Editura Curtea
Veche, 2018, p. 265).
11
- O critică foarte aspră a venit din partea lui A. Voigt, unul dintre liderii grupului de
economiști care se opuneau ideilor „tinerei” școli istorice germane conduse de G. Schmoller.
(A. Voigt, Die staatliche Theorie des Geldes, Zeitschrift für die gesamte Staatswissenschaft,
62, 1906, p. 317-340).
12
- L. Calligaris, Staatliche Theorie des Geldes, Münchener Allgemeine Zeitung
February 1, 1906; F. Bendixen, Das Wesen des Geldes, Leipzig: Duncker & Humblot, 1908,
 4

numeroși alți simpatizanți. În definitiv, teoria sa „chartalistă” a completat perfect concepția

etatistă deja dominantă în epocă în rândul profesorilor de economie germani. După cum a
observat Mises mai târziu: „Școala economică etatistă din Germania și-a atins, probabil,
apogeul cu Staatliche Theorie des Geldes a lui G. Knapp. Apariția acestei teorii nu este
surprinzătoare. În definitiv, principiile pe care această teorie se bazează au fost apărate de
secole în scrierile canonicilor, juriștilor și ale unor socialiști. Ceea este remarcabil este
succesul acestei cărți”.13
Eroarea fundamentală a lui Knapp a fost aceea că nu a văzut că guvernul nu poate
decreta statutul legal al unei forme de bani dacă aceasta nu a fost selecționată în prealabil de
piață ca mijloc contractual de stingere a creanțelor. Ex post, guvernul poate determina ce
anume trebuie utilizat ca „bani” și, deci, ca mijloc de plată. Însă, el nu are puterea să impună
de la bun început participanților la piață mijlocul de schimb pe care să-l utilizeze în
tranzacțiile viitoare. După cum arată Mises: „Doar comerțul poate transforma o simplă marfă
în mijloc de schimb comun. Nu statul, ci tranzacțiile efectuate de agenții economici în fiecare
zi pe piață au creat banii.”14

p. 3; W. Lexis, Eine neue Geldtheorie, Archiv für Sozialwissenschaften und Sozialpolitik, 5

1906, p. 557–574 etc.
13
- L. Mises, Staat, Nation und Wirtschaft, Vienna: Manz, n. 3, 1919, p. 5.
14
- L. Mises, Theory of Money and Credit, New Haven: Yale University Press, 1953,
p. 93

View publication stats