See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/328699746

Fenomenul orasului Soroca la frontierele istorice in secolele al XIX-lea si XX.

Article · December 2016

CITATIONS READS
0 1,038

1 author:

Vitalie Iatiuc
Academy of Sciences of Moldova
16 PUBLICATIONS   0 CITATIONS   

SEE PROFILE

Some of the authors of this publication are also working on these related projects:

History of Architecture View project

Urban developing of Bacau View project

All content following this page was uploaded by Vitalie Iatiuc on 24 November 2019.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

 Director “Cub” S.R.L. Chișinău

)HQRPHQXORUDśXOXL6RURFDOD
IURQWLHUHOHLVWRULFHvQVHFROHOH
al XIX-lea śL XX

6SeFLîFXl Ge]YRlWĘULL RUaśXlXL 6RURFa vQ

GLIeULWe IRUPaşLXQL VWaWale śL UeJLPXUL SRlLWLFe
vQWUe YeVW śL eVW

arh. Vitalie IAŢIUC

Prezentul articol este dedicat studiului dezvoltării

arhitecturale și urbanistice a orașului Soroca în perioada
1800-1990. În acești ani, dezvoltarea orașului a avut loc în
componenţa a cinci state diferite: Imperiul Otoman, Imperiul Rus,
Regatul Român, Moldova sovietică, în cadrul URSS și Republica
Moldova.

Din 1812 până în 1918 orașul s-a dezvoltat în

conformitate cu tradiţiile și regulile urbanismului și arhitecturii
ruse, bazate pe tradiţia culturii urbanismului clasic european.
Făcând parte din statul român, orașul s-a îmbogăţit cu clădiri
construite în spiritul arhitecturii „neo românești” și Art Nouveau.
Perioada sovietică se caracterizează printr-o rigidă centralizare
de stat a tuturor funcţiilor dezvoltării urbane. Introducerea
unor metode industriale în construcţii a transformat Soroca din
localitate cu clădiri de un singur nivel într-un oraș cu cartiere de
blocuri tipice, multietajate.

Cuvinte-cheie: dezvoltarea orașului Soroca, urbanismul

orașului Soroca, arhitectura orașului Soroca, Vladislav Scovronschi,
arhitect Valentin Voiţehovski, Müntz Johann Heinrich, Biserica
Sf. Teodor Stratilat din Soroca, Marea Sinagogă din Soroca,
PUG-ul orașului Soroca.
Nr. 27/28 repere 2016
30
 «Nu știu… niciun oraș judeţean, care
ar putea să se compare cu Soroca prin
frumuseţea locului amplasării.… soarele
de sud, diversitatea nuanţelor luminii și
curbelor pitorești ale malului râului ce
se ridică lent.
Casele orașului Soroca, risipite în
dezordine de-a lungul dealului, se coboară
până la malul Nistrului, și vara se scaldă
în verdeaţa grădinilor și viilor.»
Principe S. D. Urusov,
«Notiţele guvernatorului», 1907

Este dificil să găsești un oraș atât de norocos prin așezarea sa geografică și în același timp atât de ghinionist pe parcursul istoriei sale.
Istoria orașului este una plină de raiduri și distrugeri în urma luptelor armate. Locul amplasării orașului se datorează intersecţiei
căilor fluviale și rutelor comerciale terestre prin vadurile de peste râul Nistru.

Din punct de vedere geografic - este linia hotarului dintre zona de silvostepă Carpaţi - Nistru și stepele sudice ale Ucrainei, fiind zona
de contact a cultivatorilor sedentari și a păstorilor nomazi.
Iniţial a fost un teritoriu al conflictului dintre civilizaţia romană și popoarele “barbare”. Apoi a fost zona prin care au trecut popoarele
migratoare din Europa de Est spre Europa de Vest și Balcani.

2016 repere Nr. 27/28

31
 Specificul istoric de bază al locaţiei orașului Soroca se caracterizează prin secole de existenţă în zona frontalieră. Astfel, zona
frontalieră a fost utilizată în următoarele patru ipostaze:
1) delimitare simbolică, ce separa “civilizaţia” de “barbarie”;
2) zonă de trecere a populaţiei în perioada marilor migraţii și colonizări;
3) zonă de concurenţă între diferite religii și ideologii;
4) zonă de frontieră, contestată de două sau mai multe centre imperiale.

În Evul Mediu în această regiune s-au intersectat în același timp patru state și trei religii. În acei ani exista o graniţă între
Principatul Moldovei și Rzeczpospolita (Regatul Unit al Poloniei și Letoniei). Pe aici au efectuat în mod constant raiduri tătaro-mongolii
și otomanii, care au concurat cu Imperiul Austro-Ungar.
Astăzi cea mai veche menţiune directă despre Soroca o găsim în Letopiseţul lui G. Ureche; în care este descris un atac al
cazacilor asupra satului situat lângă vadul de peste Nistru, în anul 1475. Ar trebui remarcat faptul că vadul de peste Nistru, cunoscut
încă din cele mai vechi timpuri, a fost un factor de apariţie pe ambele maluri a posturilor vamale.
Nr. 27/28 repere 2016
32
 Aceste două posturi vamale au
fost menţionate împreună încă din 1419.
Dar prima atestare certă, oficială a Sorocii
este la 12 iulie 1499, data încheierii
Tratatului de pace moldo-polonez, în care
printre boierii care l-au semnat era și
un oarecare ”Coste Posadnic, pârcălab de
Soroca.”

Cea mai veche imagine a orașului

și cetăţii aparţine unui arhitect și pictor
pe nume Müntz Johann Heinrich.
Autorul acestui desen este un
neamţ de origine elveţiană, care s-a
născut pe 28 septembrie 1727 în
Mulhausen și a murit în mai 1798 în
Kassel. În perioada 1780-1785 el a
Muntz 1781
efectuat o călătorie din Polonia prin
Bielorusia și Ucraina. O parte a traseului
trecea de-a lungul malului stâng al
Nistrului, de la Tighina (Bender) până la
Kamenetz-Podolsk. Rezultatul acestor
călătorii a fost publicarea unui album de
acuarele “Voyages pictoresques de la
Pologne par Müntz 1781-1783”. Albumul
original este păstrat la Biblioteca
Universităţii din Varșovia.

Printre cele 140 acuarele este un

desen numit „Soroki. Twierdza - widok”
(Soroca. Cetatea - priveliște). Lucrarea are
dimensiuni de 197mm x 313 mm, este
datată 1781, iar numărul de inventar
este Inw.G.R. 829/8. Desenul original a
fost prezentat publicului larg în 2016.

Acuarela în culori este complet

diferă faţă de desenul alb-negru. Un
studiu detaliat al întregului album a
confirmat faptul că alte imagini originale,
cu vedere spre cetatea Soroca, făcute
de Müntz, nu există. Studiind albumul,
atenţia este atrasă de acuarela cu
denumirea simplă “Bender-widok„
(Bender-priveliște). Un desen de 120 x 185
mm, datat cu anul 1781.
Acest peisaj original în culori al
cetăţii Bender, este surprinzător de
similar cu bine cunoscutul desen alb-
negru, care era denumit până acum -
Cetatea Soroca și se considera ca fiind al
lui Johann Heinrich Müntz.

2016 repere Nr. 27/28

33
 Studiul comparativ detaliat arată că acuarela originală a Cetăţii Bender a fost copiată și retușată pentru a duce la o mai
mare asemănare cu Soroca. În primul rând a fost modificată cetatea pentru o cât mai bună asemănare cu silueta Cetăţii Soroca.
Ca spectatorul să nu aibă nici o îndoială că aceasta este cetatea creștină Soroca, și nu o cetate musulmană turcească, a adăugat
deasupra Cetăţii Bender o cruce. În partea stângă, lângă cetate, a fost desenată, în plus, o biserică.
Probabil „pictorul” știa despre biserica Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, afectată de un cutremur în 1802 și demolată în 1821.
De asemenea, au fost puţin modificate bastioanele din lut între cetate și Nistru. Pe prim-planul imaginii au fost pictate mai detaliat
animale și au fost adăugate figuri umane. În partea stângă a picturii s-a adăugat gardul și o căsuţă.
Fără îndoială, avem în faţă o falsificare istorică, al cărei scop nu-l cunoaștem. Probabil că cineva, care știa despre călătoria
lui Müntz și cunoștea componenţa albumului lui, dar nu avea acces la colecţia originală completă, a încercat să completeze lipsa imaginii
Cetăţii Soroca. Dar având peisajul cetaţii Bender, a decis să facă o replică, un mic “ajutor” știinţei istorice și a găsit o „rezolvare„ a aceastei
probleme.

Cea mai veche și mai cunoscută reprezentare cartografică a Cetăţii este datată cu anul 1769. Cu toate acestea, planul cartografic
profesional, la scară și orientare nord-sud a fost făcut în 1789 de inginer-căpitan Kirilo Neverov (redescoperit de arhitect Tamara
Nesterov). Precizia hărţii este atât de mare încât atunci când este suprapusă cu hârţile moderne diferenţa nu depășește 0,5 -1,0 metru.

Nr. 27/28 repere 2016

34
 Orașul în componenţa Imperiului Rus, în anii 1812-1917
Din 1789 până în 1849 orașul Soroca, cu satele Zastănca
și Bujerovca, era în moșie privată.
Primul plan general de sistematizare a orașului a fost
elaborat de inginerul topograf judeţean Vladislav Gasper Scovronschi
în 1841 (în literatură până acum greșit este indicat anul
1842). La acest moment este cea mai veche imagine
cartografică în culori a orașului Soroca și a satului suburban
Zastânca.
Tot el a fost autorul celui de al doilea plan al situaţiei
existente și a planului de sistematizare a orașului, avizat
de împăratul Nicolai I la data de 31 ianuarie 1846. Până la
sfârșitul secolului al XIX-lea a fost documentul urbanistic
principal al orașului Soroca pentru terasa inferioară.
Planul noilor cartiere, numit „Planul Nou”, pe terasa
superioară a orașului era aprobat de guvernatorul Basarabiei la
data de 23 august 1875. Următorul plan al întregului oraș
Soroca a fost făcut de inginerul - topograf judeţean Alexandr
Pavlovici Donskoi în anul 1886.
1841 harta Soroca color
Primele recensăminte în Moldova au fost efectuate
de dregători numiţi de către Divanul Moldovei. Conform
recensământului din 1772, la Soroca existau 170 case și
bordeie; 8 ţigani; 5 slujitori ai cultelor, 107 moldoveni liberi
(bărbaţi, capi de familie); 1 armean; sârbi și evrei —50; din
bărbaţii orașului, 4 făceau serviciul în calitate de cazaci pe
lângă ispravnici; 42 — la poștă; 7 erau podari. Datele statistice
din 1774 le completează pe cele precedente: la Soroca erau
171 case, 20 fugari din Ţara Leșească cu 10 evrei, 151 bresle,
44 podari, 20 cazaci, 8 podari, 18 târgoveţi, 4 preoţi, 3 dascăli,
4 mazili, 5 ţigani, 37 evrei bejenari. Populaţia număra
aproximativ 500-700 de locuitori.
Conform recensământului judeţean din 1899, în orașul
Soroca populaţia se constituia din 12.875 persoane, iar
împreună cu satele suburbane Zastânca și Bujerovca – 15.351
persoane. Din anul 1812 populaţia a crescut de 6,5 ori. La
acel moment cartierele „orașului nou rus”, pe terasa inferioară,
prevăzute conform planului din anul 1846, au fost populate,
în oraș fiind 1120 clădiri.
2016 repere Nr. 27/28
35
 Casele de locuit aveau un nivel
de piatră și erau construite din chirpici.
Forma stilistică nu avea diversificări
mari – de obicei, toate clădirile civile
semănau cu clădirile neoclasicismului
rusesc cu elemente de eclectism.
Orașul a început să se dezvolte
pe terasa superioară din 1870, de-a
lungul drumurilor care duceau la
Bălţi și Mogilev-Podolski, care au evoluat
în străzile Beleţkaia și Mogilev.

În absenţa căii ferate și în

imposibilitatea de dezvoltare a
industriei și a comerţului în volume mari,
conducerea orașului a pus accentul pe
dezvoltarea instituţiilor de învăţământ.
La începutul secolului XX Soroca
începe să se transforme, dintr-un centru
administrativ și comercial judeţean
obișnuit, într-un centru educaţional din
partea de nord-est a Basarabiei. În oraș
începe să se construiască o varietate
de instituţii de învăţământ.

Prima școală a fost deschisă

în 1843, apoi școala parohială pentru
fete în 1864 și școala parohială
pentru băieţi în 1873. Liceul pentru
fete a fost deschis pe 28 septembrie
1900. Pentru liceul de pe str. Poștală
(actualmente str. Ion Creangă, 19) în
1904-1905 a fost construită o clădire
cu 2 etaje pentru 300 de elevi. Autorul
proiectului a fost arhitectul din orașul
Odessa, V.I. Șmidt.

Pentru pregătirea cadrelor didactice, în 1912 a fost deschisă o școală profesională, așa numita seminarie pentru învăţători, cu
durata de 4 ani. Pentru dezvoltarea agriculturii moderne, pe data de 5 februarie 1907 se deschide primul Colegiu Agrotehnic în
Basarabia căruia i se alocă suprafeţe de teren mari pe terasa superioară a orașului. În 1912, colegiul a primit o clădire nouă, construită
la intersecţia străzilor Beleţkaia și Mogilev (actualmente str. Bălţului, nr 2), autorul proiectului, academician-arhitect Marfeld Robert
Robertovici din Sankt-Petersburg.

Cheltuielile totale anuale pentru educaţie în anul 1913 au ajuns la 28 000 de ruble, adică mai mult de 1/3 din bugetul orășenesc.
Nicăieri în provincia Basarabiei și nici în cele vecine, învăţământul nu a fost finanţat la un așa nivel. Numărul total de elevi era de 1200,
800 de băieţi și 400 de fete. Astfel, în acea perioadă orașul avea deja 12 școli, 4 medii și 8 primare. Comparativ cu anul 1894, când
erau numai 5 școli cu 439 de elevi.

Nr. 27/28 repere 2016

36
Biserica Sf. Stratilat
Începutul secolului XX a fost marcat
de o participare activă a cetăţenilor
orașului Soroca la construcţia clădirilor
publice din fonduri proprii. Cetăţeanul
de onoare, președintele Adunării Dumei
Orășenești, Fiodor Aleinikov, la 7 iunie 1916
termină construcţia clădirii bisericii Sf.
Teodor Stratilat.

În apropierea bisericii s-au mai

construit:
- casa pentru paznic, cu un hambar
și morgă;
- școala bisericii, cu un apartament
cu dotările necesare pentru învăţător;
- o casă pentru preot, pe o parcelă
atribuită din terenul orășenesc,
- vis-a-vis de faţada bisericii, de-a
lungul zonei cimitirului și a casei preotului
s-a construit un zid de piatră, în unele
locuri cu plase din fier.

Biserica a fost proiectată și

construită sub conducerea inginerului-
arhitect Koch Edmund Karlovici. (În
literatură, până acum, este indicat greșit
Bolșacov Ivan-nota autorului). Această
biserică este construită în așa-numitul
stil „neo-rus” - versiunea rusă Art Nouveau.

2016 repere Nr. 27/28

37
 Un alt model remarcabil și original de clădire construită în stilul Art Nouveau a fost teatrul Illusions al doamnei filistene
Mainfeld Raina Gerșcovna (în literatura de până acum s-a scris greșit - teatrul domnului R.G. Maierfeld – nota autorului), amplasat
la intersecţia străzilor Dubovaia și Bulivarnaia (acum str. Al. cel Bun - M. Eminescu). Acest stil este remarcat și la o clădire din zidărie
de cărămidă roșie de pe strada Dvoreanskaia (acum str. Independenţei, 54).

Nr. 27/28 repere 2016

38
 Orașul Soroca sfârșitul secolului
al XIX-lea - începutul secolului XX

2016 repere Nr. 27/28

39
 1819-1944
În componenţa Regatului României

Vederea generală, sfârșitul anilor

1920. În planul întâi Piaţa Unirii cu
monumentul generalului Stan Poetaș

Planul schematic din 1923

Nr. 27/28 repere 2016

40
 Pe lângă creșterea populaţiei, un indicator caracteristic al
dinamicii dezvoltării orașului este bugetul orașului.
Anul 1898 1900 1902 1909 1913
Buget 42263 44263 48369 54935 82771
(ruble)
Potrivit raportului Consiliul Local al orașului Soroca
pentru anul 1913, ultimul an înainte de Primul Război Mondial,
populaţia era constituită din 17500 de oameni, în oraș fiind
înregistrate 1467 clădiri. Numărul de lucrători din Primăria
orașului era de 16 persoane, inclusiv primarul Nikolai Mihailovici
Soltuz și arhitectul orașului - Carl Iosifovici Negruș.
Anii 1918 -1944
– În Componenţa Regatului României
Din 1918 până în 1944 orașul Soroca a făcut parte
din Regatul Român, cu excepţia perioadei iulie 1940 - iulie
1941, când a fost parte din U.R.S.S. Din 1920 două sate
suburbane au fost incluse în componenţa orașului - Zastânca
și Bujerovca; ca urmare populaţia orașului a ajuns la
20 000 de persoane, iar suprafaţa era de 650 ha. În perioada
dificilă din punct de vedere economic, după Primul Război
Mondial, statul și societatea românească au reacţionat cu
atenţie și înţelepciune la problemele existente în Basarabia
unită cu statul român. În anii 20 au fost publicate
numeroase lucrări cu privire la aspectele economice și
problemele Basarabiei. În toate, obligatoriu, se prezenta și se
analiza situaţia acesteia, inclusiv a orașului Soroca. La primul
congres al inginerilor români din 1921, inginerul
Cincinati Sfinţescu a făcut o analiză detaliată a orașelor
basarabene în ceea ce privește abordarea problemelor de
planificare și dezvoltare urbană. A evidenţiat că orașul
Soroca nu are plan cadastral, iar ultimul fiind întocmit
în 1886. Lungimea totală a străzilor era de 13 km. În1914
a fost începută, dar nu și finalizată, construcţia reţelelor
de alimentare cu apă. Alimentarea cu energie electrică,
asigurată de două centrale electrice, acoperea doar o mică
parte a orașului, iar pentru iluminarea stradală erau folosite
numai 26 felinare. Bugetul orașului în 1920 a fost de
800 000 de lei.
Potrivit analizei din monografia „Basarabia”, pregătită
pentru Expoziţia jubiliară din 1925, populaţia orașului Soroca
era de 22 450 de persoane, dintre care: români - 7857, ruși
- 2694, evrei - 11225, polonezi – 449, alte naţionalităţi - 225.
Orașul a devenit un important centru educaţional și cultural.
În afară de așa-numita școală normală (școala profesională
reală) pentru băieţi, mai funcţiona un liceu pentru băieţi și unul
pentru fete, un liceu agrotehnic, o școală tehnică elementară,
10 școli primare și 5 grădiniţe.
În orașul Soroca și în satele Zastânca și Bujerovca au
funcţionat 5 biserici ortodoxe, o biserică catolică, o sinagogă și
17 case evreiești de cult. Tot aici funcţionau 24 mici întreprinderi
locale de nivel judeţean.
Schimbările în amenajarea centrului orașului au început
în perioada interbelică, la 10 octombrie 1921, atunci când în
centrul pieţei comerciale, între orașele „vechi” și „nou”, a fost
ridicat monumentul generalului Stan Poetaș, căzut în
bătălie în ianuarie 1919. Piaţa nouă a fost redenumită
Piaţa Unirii.
Până la 1930, toate magazinele au fost transferate în
zona pieţii comerciale noi. Piaţa Unirii a fost amenajată ca un
parc și plantată cu copaci. În același parc, în 1936 a
început construcţia unei noi catedrale în stil neoromânesc -
Sf. Parascheva Cuvioasă, proiectată probabil de arhitectul
Constantin Joja. Construcţia sa însă a fost întreruptă de al
Doilea Război Mondial, zidurile rămânând astfel timp de 20
de ani. În 1962 aceasta este distrusă.
Sub egida Comisiunii Monumentelor Istorice a României,
în 1928-1936, cu îndrumarea lui Virgil Drăghiceanu au fost
excavate și efectuate măsurători în Cetatea Sorocii. În același
timp, s-au realizat lucrări cartografice la scara 1: 500 și
proiectul amenajării teritoriului. Aceste lucrări, precum
și o schiţă de amenajare a teritoriului adiacent, cu organizarea
unui bulevard de la Cetate până la Catedrala Adormirea Maicii
Domnului din strada Regele Carol I (actualmente Ștefan cel Mare,
50) au fost efectuate de conducătorul tehnic V. Costin.
Inundaţia mare din 5-6 aprilie 1932 a schimbat
peisajul de coastă al orașului Soroca și a satului Ţekinovka de
pe malul opus al Nistrului. Barajul de gheaţă de pe lângă
s. Vărăncău a ridicat nivelul apei în zona Sorocii cu 8-9 metri.
Apa a stat 2 zile până când barajul a fost aruncat în aer cu
ajutorul bombardierelor sovietice și a artileriei române. Însă
mai periculoase decât apele erau lespezile groase de gheaţă,
care au distrus clădirile din piatră și din cărămidă. A fost
complet distrusă una dintre cele mai vechi clădiri din oraș,
Sinagoga Mare. Această clădire a fost construită în stil baroc
în 1775. (Reconstrucţia volumetrică a clădirii a fost făcută pe
baza documentelor din arhive de autorul acestui articol).
Clădirea din cărămidă a Liceului de băieţi “A. D. Xenopol” și
clădirea liceului tehnic au fost distruse până la sol.
După inundaţie, în 1934-1936, a fost construită o nouă
clădire cu 2 etaje pe strada F. Aleinikov (acum str. Alecu Russo,
16) pentru Liceul „A. D. Xenopol”, vis-a-vis de Liceul de fete
„Domniţa Ruxandra”. Clădirea aceasta cu un nivel a fost
conacul urban al familiei Fleksor, dar în perioada 1919-1933,
ea a devenit Prefectura judeţului Soroca. Reconstrucţia clădirii
a fost executată după proiectul arhitectului Valentin Voiţehovski.
2016 repere Nr. 27/28
41
 Orașul Soroca cu satele Zastănca și Bujerovca
Plan 1930, scara 1:10 000 Planul zonei Cetăţii din anul 1930, sc. 1:500.
Gardul cimitiruluivechi corespunde bastioanelor de
pe harta anului 1789.

Schiţa bulevardului spre cetate

Materialele Comisiunii Monumentelor
Istorice din anii 1929-1931

Nr. 27/28 repere 2016

42
 Inundaţia din 5-6 aprilie 1932
Blocajul de gheaţă de lângă s. Voroncău a ridicat apa în zona Sorocii cu 8 metri.
Inundaţia a atras atenţia guvernului cu privire la
problemele urbane ale orașului. S-a decis începerea lucrărilor de
construcţie a digului de protecţie de-a lungul malului. În locul
clădirilor distruse și a grădinilor, pe malul Nistrului a apărut o
promenadă cu gard metalic și o plajă publică bine amenajată,
pentru întreţinerea căreia au fost alocate fonduri speciale.
În a doua jumătate a anilor 30, s-a decis alocarea
de fonduri speciale pentru crearea unei infrastructuri
urbane inginerești moderne. Bugetul proiectului din anul 1935,
pentru asigurarea cu energie electrică a întregului oraș și
trecerea de la sistemele electrice cu o singură fază la cele cu
trei faze, a fost evaluat la 500 mii lei. Problema acută a
sistemului de alimentare cu apă a orașului a început să fie
rezolvată în cadrul proiectului din 1939, cu un buget total de
9,2 milioane lei.
În timpul celui de al Doilea Război Mondial, primarul
orașului, V. Muntean, s-a implicat activ în reconstrucţia întregii
localităţi. În acest scop, la 18 aprilie 1942 a fost trimis
guvernatorului Basarabiei un raport detaliat privind
reconstrucţia și dezvoltarea orașului pentru o perioadă de
25-30 de ani, cu o estimare a bugetului de
114,225 milioane lei. Bugetul Primăriei alocat pentru
reconstrucţia orașului Soroca pentru perioada 1942-1943 a
fost calculat la circa 11,803 milioane lei. În primul rând, au
început să se demoleze casele și să se corecteze străzile din
cartierele vechi ale orașului. În plus, în mod activ s-a început
prelungirea amenajării promenadei și a unui parc în jurul
cetăţii, construirea unui drum nou pentru a lega terasa
inferioară cu partea superioară a orașului. Lucrările de
reconstrucţie a orașului din perioada 1941-1943 au fost
conduse de către șeful serviciului tehnic orășenesc
Alexandr E. Voiţehovski, tatăl arhitectului V.A. Voiţehovski. Din
păcate războiul a stopat realizarea acestor planuri. În martie
1944, în oraș a intrat Armata Roșie.
2016 repere Nr. 27/28
43
 Sinagoga Mare - orașul Soroca,
construită în 1775, distrusă de
inundaţie în 1932. Imaginea din 1920

În 1900 în oraș au mai fost 17

sinagogi mici. În 1880-1920 comunitatea
evreiască constituia 40-60% din populaţia
orașului

35

Nr. 27/28 repere 2016

44
Transformarea Pieţii Unirii în parc și strămutarea pieţii comerciale.

Catedrala Sf. Parascheva, 1936-1944

Distrusă în 1962.
Arhitect Constantin Joja

2016 repere Nr. 27/28

45
 Construcţii noi din anii 1930

Orașul în componenţa Uniunii Sovietice, în anii 1944-1991

După al Doilea Război Mondial, în 1945, începe etapa de dezvoltare a istoriei moderne a orașului Soroca. Din acel moment, istoria
orașului poate fi împărţită în patru etape:
I. 1944-1955 - perioada reconstrucţiei postbelice;
II. 1956-1971 - stadiul de dezvoltare a industriei și introducerea unor metode industriale la construcţii cu utilizarea primelor
proiecte de amenajare a microraioanelor pe teritoriul liber;
III. 1971-1991 - creșterea industriei, populaţiei și trecerea la proiectele-tip în masă a construcţiilor, în baza unui plan general de
dezvoltare și a planurilor de detaliu și reconstrucţia centrului;
IV. după 1991 - sfârșitul monopolului de stat, trecerea la economia de piaţă.

În primii ani de după război Institutul de Stat „Moldavstroiproiect”, acum „Urbanproiect”, a elaborat proiecte-scheme de
reconstrucţie și dezvoltare a orașelor RSS Moldovenești. În baza acestor scheme a avut loc renovarea orașelor, cu posibilităţi ulterioare
de alocare a terenurilor adiacente pentru construcţii noi. Schemele au ajutat la efectuarea lucrărilor de restaurare în conformitate cu
planul, cu un buget mare și la evitarea lucrărilor nedorite. După aceste scheme au fost efectuate primele construcţii de după război.

Nr. 27/28 repere 2016

46
 Schema de dezvoltare a orașului,
executată de arhitect V. A. Voiţehovski, a
fost aprobată de către Consiliul de Miniștri
al RSSM la 10 august 1946. În 1956
s-a început elaborarea planului general al
orașului, dar proiectul nu a fost aprobat
din cauza lipsei de date cu privire la
inundaţiile în partea de jos a acestuia
datorită construcţiei planificate a
hidro-electrocentralei orașului Camenca.

Dezvoltarea rapidă a industriei a

atras după sine și creșterea cu un sfert
a numărului de muncitori industriali
în perioada 1949-1950. La mijlocul
anilor 50, din cauza creșterii demografice
rapide, s-a simţit acut nevoia de locuinţe
pentru populaţie. Din acel moment începe
implementarea metodelor industriale în
construcţii. În oraș apar primele case cu
2-3 niveluri, cu 8-16 apartamente,
construite în baza proiectelor-tip. Astfel
de clădiri se amplasează pe platforma
inferioară a orașului, unde există deja
infrastructură. Pe platforma superioară
și în Bujerovca erau alocate terenuri
pentru gospodării particulare. În extravilanul
satului Bujerovca începe să se dezvolte
zona industrială. În anul 1959, populaţia
orașului Soroca se dublează în comparaţie
cu perioada de dinaintea războiului. În
1961 satul Bujerovca intră în componenţa
orașului.

Din cauza diferenţei prea mari de

nivel dintre platforma superioară și cea
inferioară, care ajunge până la 150 m,
a fost luată decizia de a aloca teritorii
noi pentru amplasarea construcţiilor
rezidenţiale cu multe etaje și pentru zona
de dezvoltare industrială și anume teritoriul
din amontele râului Nistru, după graniţa
satului Bujerovca.

Astfel, la începutul anilor 1960, orașul a început să se dezvolte în afara hotarelor istorice. Acest cartier a fost numit „Soroca Nouă”.
Creșterea bruscă a populaţiei a impus o planificare urbană coordonată. În baza sarcinii de proiectare a Comitetului de Stat în Construcţii
(Gosstroi) al RSSM din 22 mai 1961 institutul „Moldghiprostroi” (acum „Urbanproiect”) începe elaborarea planului general de dezvoltare
al orașului pentru perioada anilor 1962-1980.

În perioada 1962-1964 proiectul a fost condus de autorul - arhitect V. Voiţehovski. Începând cu etapa elaborării studiului de
fezabilitate a dezvoltării orașului și a schiţelor, autorul analizează complex dezvoltarea orașului împreună cu satele din suburbie
Zastânca, Bujerovca și Ţekinovka, situat pe malul opus al Nistrului.

2016 repere Nr. 27/28

47
 Prima ridicare topografică modernă
Sc. 1:2000 și 1:5000, anii 1951-1953

Cunoscând specificul orașului în care a crescut, V. Voiţehovski a luat în consideraţie relieful complicat și reţeaua stradală existentă.
Legăturile dintre raioanele rezidenţiale, părţile superioară și inferioară ale orașului au fost dublate.
Cu toate acestea, versiunea din anii 1962-1963 nu a fost acceptată din punct de vedere economic. În decembrie 1963 a fost
prezentată o versiune simplificată a proiectului, fără satele Zastănca și Ţekinovka. Comitetul de Planificare de Stat și Gosstroiul au
cerut repetat simplificarea proiectului și reducerea cheltuielilor de infrastructură inginerească. Ultima variantă a planului general, din
decembrie 1964, a fost elaborată fără participarea arhitectului V. Voiţehovski. Această variantă conţine, mai mult formal desenată,
reţeaua de transport, fără ajustarea la reţeaua stradală existentă, la relieful complicat și la geologie. Legăturile dintre zonele rezidenţiale
n-au fost dublate.

Nr. 27/28 repere 2016

48
 Ridicarea topografică Sc. 1:25 000, anul 1962.
Schema primului plan general profesionist, februarie 1963. Autor arhitect Valentin Voiţehovschi. Dezvoltarea orașului
și satelor din suburbie sunt gândite ca o localitate unică. Sunt luate în consideraţie străzile existente și relieful. Căile de
comunicare între zonele rezidenţiale sunt dublate. Vezi pagina 50.

2016 repere Nr. 27/28

49
 PUG Voitsehovski

Nr. 27/28 repere 2016

50
 A doua versiune a planului
general, autor Voiţehovschi, decembrie
1963.
Satele Tsekinovka și Zastânca
nu sunt incluse în planul de dezvoltare
al orașului Soroca.

A treia variantă, decembrie 1964

realizată fără participarea arhitectului
Voiţehovschi. Schema formal desenată,
care nu ţine cont de străzile existente,
de relief și geologie. Legăturile dintre
zonele rezidenţiale nu sunt dublate.

2016 repere Nr. 27/28

51
 În urma inundaţiei de la 20 martie
1967, a fost necesară demolarea caselor
avariate din orașul „vechi”. În conformitate
cu planul de detaliu al centrului orașului
Soroca, elaborat după inundaţie în 1967,
s-a decis reconstrucţia părţii centrale,
așa-numitul oraș vechi și amenajarea cu
clădiri-tip cu 5 niveluri. Însă acestea nu
corespund regimului de înălţime în zona
dată și cartierelor orașului vechi.

Astfel, în silueta terasei inferioare a

orașului s-a pierdut dominanţa spaţială a
Cetăţii de 500 de ani. Pe fundalul acestor
clădiri-tip, modeste ca expresivitate
arhitecturală, dar impunătoare ca volum,
Cetatea și-a pierdut importanţa și inundaţia de la 20 martie 1967
unicitatea în cadrul peisajului urban. În
anul 1968 a venit rândul amenajării
terasamentului-baraj de pe malul
Nistrului. Pentru protecţia împotriva proiectul de sistematizare
inundaţiilor, nivelul barajului de piatră al orașului Soroca
a fost ridicat cu 5-7 metri mai sus de executat în anul 1967,
nivelul normal al apei. Lungimea barajului după inundaţie
este de 5 km.

Reconstrucţia părţii centrale a

orașului, împreună cu construcţia
complexurilor masive pe teritoriile libere,
caracterizează a treia etapă a dezvoltării
postbelice a orașului Soroca. După
1971, arhitecţii au început să acorde mai
multă atenţie plasticităţii și expresiei
arhitecturale a clădirilor.
Construcţia în masă a unor noi
cartiere rezidenţiale se face în complex
cu organizarea obiectivelor social-culturale
și a dotărilor necesare. O mare influenţă
asupra dezvoltării orașului a avut noul
plan general al orașului Soroca, elaborat în
1981 de către un grup de specialiști
ai Institutului „Moldghiprostroi” și planul
de detaliu al centrului istoric, elaborat în
1982, sub conducerea arhitectului-șef de
proiect Vladimir P. Bocaciov.

În aceste studii erau prevăzute

construcţia noilor cartiere și reconstrucţia
centrului orașului. În jurul Cetăţii s-a
propus crearea unei zone de protecţie
istoric sub forma unui parc, astfel eliberând
teritoriul din jur de construcţii ieftine, dar
accentuând valoarea dominantă a Cetăţii
istorice în lunca râului Nistru.
Nr. 27/28 repere 2016
52
 În silueta terasei inferioare a orașului s-a pierdut dominanţa spaţială de 500 de ani a cetăţii.

Pe fundalul acestor clădiri-tip, modeste ca expresivitate arhitecturală, dar impunătoare ca volum. Cetatea și-a pierdut
exclusivitatea în peisajul urban

2016 repere Nr. 27/28

53
 Arhitecţii evitau monotonia construcţiilor-tip folosite În anul 1968 a venit rândul amenajării terasamentului-baraj
anterior la edificarea noilor cartiere din anii 60. Malul amenajat de pe malul Nistrului.
al Nistrului a fost propus ca faţadă principală a întregii terase Pentru protecţia împotriva inundaţiilor, nivelul barajului de
inferioare a orașului Soroca. piatră a fost ridicat cu 5-7 metri mai sus de nivelul normal al apei.
Lungimea barajului este de 5 km.
Imposibilitatea de a organiza construcţia complexă a
cartierelor centrale după acest proiect a dus la necesitatea
adoptării construcţiilor punctiforme, care a denaturat complet
ideea de bază din proiectul de detaliu al centrului istoric. Drept
rezultat, astăzi putem vedea amplasări haotice ale clădirilor
înalte în centrul orașului, care nu sunt unite printr-o compoziţie
arhitecturală unică.
Creșterea zonei industriale și mărirea forţei de muncă a
dus la creștere bruscă a populaţiei. Pe la mijlocul anilor 80,
populaţia orașului Soroca a ajuns la 40 000 de oameni.
Rezervele funciare ale cartierului Soroca Nouă au fost epuizate.
În conformitate cu planul general de dezvoltare, în 1982 a fost
elaborat proiectul de reconstrucţie a cartierului Bujerovca
pentru 17,5 mii de locuitori. Proiectul prevedea înlocuirea
cartierelor rezidenţiale unifamiliale cu un nivel, cu construcţii
multifamiliale multietajate după principiul microraionării.
Erau prevăzute cartiere locative formate din grupuri de clădiri
rezidenţiale cu 5-7-10 niveluri. Dar destrămarea Uniunii
Sovietice, în 1991, a stopat dezvoltarea orașului. Din 15 grupuri
rezidenţiale planificate au reușit să fie construite doar două, o
grădiniţă cu 280 de locuri și o școală cu 30 de clase.
Ultima tentativă de sistematizare din secolul XX a fost
efectuată în anul 1985 de către institutul „KievNIIPGrad”,
elaborată ca proiect-etalon al planului general pentru orașe
mici. Trebuie menţionat faptul că în această lucrare arhitecţii
din Ucraina s-au apropiat de ideile și principiile arhitectului V.A.
Voiţehovski (versiunea planului general din februarie 1963).
Nr. 27/28 repere 2016
54
 O influenţă considerabilă în
evoluţia urbei l-a avut proiectul
planului general de dezvoltare al
orașului Soroca, care a fost lansat de
un grup de specialiști al Institutului
I.N.C.P. Urbanproiect în 1981.

Proiectul de sistematizare a
centrul orașului, realizat în 1982,
sub conducerea arhitectului-șef
V. Bokachev în cadrul Institutului
URBANPROIECT.

Această lucrare propunea

reconstrucţia centrului orașului și
construirea complexă a cartierelor noi.
În jurul Cetăţii s-a propus crearea unei
zonei istorice protejate.

2016 repere Nr. 27/28

55
 Un rol important în cadrul proiectului de sistematizare al centrului a fost atribuit bulevardelor verzi longitudinale ce
coborau spre Nistru.
Respectând tradiţia istorică, la începutul bulevardelor verzi care coboarau spre râu au fost amplasate clădiri publice
realizate după proiecte individuale.
De-a lungul acestor bulevarde au fost propuse obiective social-culturale.
Malul amenajat al Nistrului a fost gândit ca faţada principală a întregii terase inferioare a orașului Soroca.

Nr. 27/28 repere 2016

56
Clădirea istorică a Zemstvei (Prefecturei) distrusă.

Imposibilitatea de a organiza
o reconstrucţie integral coordonată
a cartierelor centrale, conform
proiectului, a cauzat construirea
selectivă a clădirilor, denaturând
complet ideile conţinute în proiectul
sistematizării.

Amplasarea întâmplătoare a
clădirilor înalte în centrul orașului, care
nu sunt unite printr-o compoziţie unică.

2016 repere Nr. 27/28

57
 În 1983 a fost elaborat proiectul
de sistematizare al zonei Bujerăuca
pentru 17,5 mii de locuitori. Cartierele
locative erau alcătuite din grupuri de
clădiri rezidenţiale cu 5-7-10 niveluri.

Amplasarea clădirilor și numărul

de niveluri, care creșteau în sus pe
deal, subliniau relieful expresiv. Ca un
accent final al zonei, în partea de sus
a dealului, se propuneau blocuri-turn
tip cu 14-16 nivele. Pe un teritoriu
separat, în conformitate cu planul
general, a fost prevăzut complexul
spitalului raional.

Nr. 27/28 repere 2016

58
 Ultima încercare de sistematizare
din perioada socialistă a fost
efectuată în anul 1985, când Institutul
«KievNIIPGrad» a elaborat varianta
sa a planului general de dezvoltare al
orașului Soroca.

În 1989 «KievNIIPGrad» a realizat schema

zonelor și monumentelor istorice.

2016 repere Nr. 27/28

59
 După al Doilea Război Mondial a existat o creștere accentuată a populaţiei, cu aproximativ 50% în fiecare 10 ani, dar care
s-a diminuat după prăbușirea Uniunii Sovietice. În perioada 1944-1989 populaţia orașului a crescut de 5 ori, de la 8000 până la
42 de mii de oameni.

Prima etapă 1945-1955

Principalul factor de influenţă asupra dezvoltării - necesitatea de a reconstrui infrastructura, zonele industriale și instituţiile
publice, cu scopul de a revitaliza viaţa economică a orașului. Construcţii rezidenţiale noi aproape că nu au fost realizate.

A doua etapă 1956-1971

Creșterea populaţiei afectează dezvoltarea orașului și impune sporirea considerabilă a volumului de construcţii. Se începe
punerea în aplicare a metodelor industriale în construcţiile rezidenţiale. Dezvoltarea orașului se face utilizând terenuri libere.
Pentru a reduce costul dezvoltării reţelelor edilitare, zona industrială a fost amplasată între orașul vechi și zona nouă rezidenţială,
ca va genera în viitor probleme urbanistice.

A treia etapă 1971-1991

Suprafeţele libere disponibile pentru construcţii noi se termină. Creșterea bruscă a populaţiei orașului, împreună cu construcţia
în masă pe teren viran forţează începerea reconstrucţiei cartierelor rezidenţiale existente în centrul istoric.

Soroca în anul 1982.

Satul Ţechinovka este separat
numai de râul Nistru.

Harta anului 2013,

Din nou Nistrul este hotar între state,
la fel ca în anii 1918-1940.

Nr. 27/28 repere 2016

60
 Concluzii
În ultimii 200 de ani Soroca a fost permanent în zona
frontalieră:
- la marginea Imperiului Otoman, la hotar cu Imperiul Rus,
înainte de 1812;
- la marginea Imperiului Rus, în Gubernia Basarabiei, 1812-
1917;
- la marginea Regatului României la hotar cu U.R.S.S., 1918-
1944;
- la marginea Imperiului U.R.S.S., în componenţa R.S.S.
Moldovenești, 1944-1991;
- la marginea Republicii Moldova, la hotar cu Ucraina, din
1991.

În perioada aceasta Soroca a fost componentă a cinci state

distincte, cu diferite sisteme politice. Desigur, aceste fapte istorice,
au determinat într-un anumit fel dezvoltarea orașului.

Din cauza perioadelor de tranziţie de la un stat la altul

și a schimbării regimurilor politice, orașul putea să stagneze
sau chiar să înregistreze un declin. Aceste fluctuaţii pot fi observate
în graficul situaţiei demografice a populaţiei.

Creșterea numărului populaţiei a coincis întotdeauna cu

perioada de creștere economică și vice versa. Exact aceleași
fluctuaţii au avut loc și în dezvoltarea arhitectural-urbanistică
a orașului. Dinamica creșterii teritoriului orașului Soroca în
perioada de 200 de ani poate fi ilustrată cu următoarele cifre:

Anul sec. al XVIII-lea 1846 1923 1945 1962 2013

Suprafaţa (ha) aprox. 50 93 212 304 506 1370

Populaţia orașului Soroca.

După al Doilea Război
Mondial a existat o creștere
accentuată a populaţiei, cu
aproximativ 50% la fiecare 10
ani, dar care s-a diminuat după
prăbușirea Uniunii Sovietice.

2016 repere Nr. 27/28

61
View publication stats