Pedagogie I

Introducere în pedagogie
Teoria și metodologia curriculumului

An universitar 2019-2020

Suport de curs: Constantin Cucoș, Pedagogie

(ediţia a doua, revizuită şi îmbogăţită, Polirom,
Iaşi, 2002, 2006 sau ediția a treia, revizuită și
îmbogățită, Polirom, Iași, 2014)
Introducere în pedagogie

Curs 1
Pedagogia – ştiinţă a educaţiei
Probleme abordate:

 Delimitări conceptuale
 Fundamente epistemologice ale
pedagogiei
 Etape în evoluția Pedagogiei
 O clasificare a științelor educației
 Elemente de cercetare pedagogică
 Probleme actuale ale științelor
educației
Delimitări conceptuale

 Etimologie:
pais, paidos = copil (gr.)
agoge = a conduce, a creşte
paidagogos =sclavul ce ducea copilul la
şcoală
Pedagogia – știința care are drept
obiect de studiu fenomenul educativ
Pedagogia: Ştiință sau artă?
 Fundamente epistemologice
ale pedagogiei/ştiinţelor
educaţiei
 Epistemologia – teoria cunoaşterii științifice
Criterii pentru a defini o știință:
1. Existenţa unui obiect de studiu
2. Existenţa unor metode de cercetare a
obiectului de studiu
3. Identificarea unor legi de funcționare a
obiectului de studiu – principiile didactice
4. Construirea unor teorii
5. Constituirea unui limbaj propriu, univoc
Etape în evoluția Pedagogiei

1. Pedagogia populară: cumulul de observaţii,

generalizări sau abstractizări spontane,
exprimate în proverbe, sentinţe empirice,
material sapienţial care sintetizează experienţa
educativă de la nivelul comunităţilor.

Are o forţă deosebită, chiar şi în societăţile

moderne (sub forma etosului moral-educativ al
familiei, al grupurilor mici, închise etc.).
Etape în evoluția Pedagogiei

2. Pedagogia filosofică: formă a

pedagogiei bazată pe reflecţie, pe
deducţie filosofică, pe intuiţii uneori
geniale ale marilor gânditori.

Mai toţi marii filosofi au emis idei cu privire

la educaţia speciei umane (Socrate,
Platon, Aristotel, Toma d’Aquino,
Comenius, Rousseau etc.).
Etape în evoluția Pedagogiei

 3. Pedagogia experimentală; s-a dezvoltat în

a doua jumătate a veacului al XIX-lea când
în locul deducţiei filosofice se impune
studierea faptelor prin recursul la metoda
experimentală.

 premisa constă în a pleca de la intuirea

directă a realităţilor educaţionale (prin
observaţia sistematică, prin măsurători) şi
apoi prin decelarea şi interpretarea
adevărurilor obţinute.
Etape în evoluția Pedagogiei

 4. Pedagogia ştiinţifică; pedagogia

actuală care s-a autonomizat atât de mult şi
care şi-a perfectat arsenalul investigativ

 Cercetarea pedagogică a dobândit un

caracter interdisciplinar; totodată, s-au
intensificat legăturile cu noi domenii precum
genetica, cibernetica, politologia, statistica
etc.
 O clasificare a ştiinţelor
educaţiei

I. Pedagogia=ştiinţa integrativă şi de sinteză a educaţiei

II. Disciplinele pedagogice=diferenţieri interne ale

Pedagogiei, studiază fenomenul educativ din interiorul
Pedagogiei

III. Ştiinţele Educaţiei=ştiinţe exterioare Pedagogiei, la

interferenţa ei cu alte ştiinţe
 Ipostaze:

I. Pedagogia generală.

II. Discipline pedagogice: Didacticile speciale (metodici); Pedagogia

şcolară (cu subdiviziunile: ante-, pre- şi şcolară); Pedagogia specială
(surdo- , tiflo- , oligofreno-pedagogia); Pedagogiile profesionale
(agricolă, economică, artistică, juridică etc.); Pedagogia comparată;
Istoria pedagogiei, Pedagogia familiei; Pedagogia adulților etc.

III. Științe ale educației: Filosofia educaţiei, Psihologia educației,

Economia educației etc.
 Elemente de cercetare
pedagogică

Cercetarea pedagogică sporeşte relevanţa

pedagogiei ca ştiinţă.

Există două mari paradigme în cercetare:

 pozitivismul sau cantitativismul şi
 calitativismul

Metodele fundamentale de cercetare în Pedagogie sunt

observaţia şi experimentul pedagogic.
 Probleme actuale ale ştiinţelor
educaţiei

 Problema limbajului pedagogic: ”limbaj de lemn”,

metaforic, comun...

 Problema legilor: descriptive, explicative dar şi

normative

 Problema ineficienţei pe termen scurt a demersurilor

educaționale

 Problema simulării, minciunii pedagogice,

teatralizării
Concluzii

 Pedagogia rămâne ştiinţa

fundamentală despre educaţie.

 Suntem mai eficienţi ca educatori

dacă cunoaștem şi dirijăm ştiinţific
procesul educativ
Educaţia şi lumea
contemporană
CURS 2 PARTEA 1
 Stuctura cursului

Partea I
 Etimologie
 Concepte corelative educaţiei
 Definiţii
 Trăsături esenţiale ale educaţiei
Partea a doua
 Fundamentele educaţiei
 Formele educaţiei
 Factorii educaţiei
 Noile educaţii
Etimologie

 Etimologic, termenul provine din:

1. Latină: educo-educare=a alimenta,
îngriji, creşte sau din educo-educere=a
duce, conduce, scoate.
2. Franceză: education=educaţie
 Concepte corelative educaţiei

 Dresajul: formarea unor reflexe

condiţionate la om şi animale
 Îndoctrinarea: inducerea unor convingeri,
atitudini, comportamente, într-un mod
mascat, imperceptibil pentru cel
îndoctrinat, prin ascunderea scopului real
al demersului respectiv
 Instruirea: transmiterea de informaţii, de
cunoştinţe
 Educarea/formarea: modelarea
personalităţii, a caracterului, a trăsăturilor
pozitive de personalitate
 Concepte corelative educaţiei

 Predarea: proces de prezentare organizată a

cunoştinţelor şi deprinderilor de achiziţionat de
către elevi, proces realizat de cadre
specializate: profesori, învăţători etc.
 Învăţarea: proces prin care elevii
achiziţionează cunoştinţe deprinderi şi îşi
formează caracterul.
 Definiţii

1. Kant: educaţia este activitatea de

disciplinare, cultivare, civilizare şi moralizare a
omului, iar scopul ei este să dezvolte în individ
toată perfecţiunea de care este capabil.

2. Herbart: educaţia este acţiunea de educare

a individului pentru el însuşi, dezvoltându-i-se o
multitudine de interese.
 Definiţii

1. Durkheim: Educaţia reprezintă acţiunea

generaţiilor adulte asupra celor tinere, în scopul
de a le forma acestora din urmă anumite stări
intelectuale, estetice şi morale necesare vieţii
sociale şi mediului special pentru care sunt
destinate.
2. Bârsănescu: educaţia este activitatea conştientă
de a-l influenţa pe om printr-o triplă acţiune: de
îngrijire, de îndrumare şi de cultivare în direcţia
sensibilizării faţă de valori şi a creării de valori.
Trăsături esenţiale ale
educaţiei

 Este un demers aplicabil numai la

oameni;
 Presupune acţiuni preponderent
intenţionate, deliberate;
 Presupune organizare, planificare,
eşalonare temporală;
 Urmăreşte un ideal de personalitate
determinat socio-istoric;
 Se întinde pe toată perioada vieţii.
Educaţia şi lumea
contemporană
CURS 2 PARTEA A DOUA
 Fundamentele educaţiei

 Fundamente biopsihice: ereditatea specific umană

(genotipul uman) funcţionează ca un dat
fundamental pentru educaţie. Se transmit:
plasticitatea SNC, dinamica scoarţei cerebrale,
particularităţile analizatorilor.
 Fundamente socioculturale: mediul fizic şi mediul
social condiţionează fenomenul educativ. Se
evidenţiază: elemente naturale şi artificiale, de ordin
fizic; elemente culturale: valori, tradiţii, tipuri de relaţii
interumane etc.
 Fundamentele educaţiei

 Fundamente istorice: educaţia reprezintă o

activitate de reproducţie culturală, de perpetuare a
experienţei omenirii; educaţia se bazează pe un
capital cultural adunat de-a lungul istoriei.

 Fundamente filosofice: demersurile educative au

întotdeauna în subsidiar o filosofie sau o ideologie,
se derulează în acord cu anumite valori.
 Fundamentele educaţiei

 Fundamente politice: educaţia se derulează ca un

program de acţiuni ale celor care conduc la un
moment dat o societate dată; distribuirea
cunoaşterii se realizează în acord cu interesele
clasei politice.
 Fundamente ştiinţifice: educaţia de calitate se
poate face numai în acord cu “ştiinţa predării şi
învăţării”, bazată pe o multitudine de teorii despre
cum învaţă fiinţa umană.
 Formele educaţiei

 Educaţia formală
 Educaţia nonformală
 Educaţia informală

Caracterizare:
 Agenţi
 Structurare
 Validare
 Intenţionalitate/opţionalitate
 Dimensiune temporală
 Exemple de forme de desfăşurare
 Valoare
 Factorii educaţiei

 Familia: socializarea primară, introducerea în

cultură
 Şcoala: socializarea secundară, educaţie formală
 Biserica: spiritualizare, modelare caracterială
 Instituţiile culturale: deschidere culturală complexă
 Mass-media: educaţie informală, actualizare,
ancorare în real şi prezent
 Asociaţiile: afiliere, apartenenţă, spirit civic
 Individul însuşi: autoeducaţia
 Noile educaţii

 Şcoala este în criză?

 Ivan Illich – deşcolarizarea societăţii?
 Învăţare de menţinere versus învăţare
inovatoare

Problemele lumii contemporane au impus noi

cerinţe pentru educaţie. Sistemele educative au
reacţionat prin propunerea “noilor educaţii”.

Probleme şi soluţii - “noi educaţii” :

a) războiul, terorismul: educaţia pentru pace
 Noile educaţii

b) Încălcarea drepturilor omului, femeii, copilului:

educaţia pentru respectarea drepturilor
fundamentale ale omului
c) Poluarea, încălzirea globală: educaţia ecologică
d) Gestiunea resurselor economice: educaţia
economică şi casnică modernă
e) Diminuarea, absenţa spiritului civic: educaţia
pentru participare şi democraţie
f) Problema demografică: educaţia în materie de
populaţie
 Noile educaţii

g) Presiunea mediatică, comunicarea universală:

educaţia pentru comunicare şi mass-media
h) Schimbarea,criza, ruptura: educaţia pentru
schimbare
i) Comportamentul alimentar aberant, obezitatea:
educaţia nutriţională
j) Gestionarea defectuoasă a timpului, “dilatarea”
timpului liber: educaţia pentru timpul liber
k) Interferenţa culturilor: educaţia interculturală.
Componentele
educaţiei
EDUCAŢIA INTELECTUALĂ

CURS 3 PARTEA 1
Cuprins:

 Componentele educaţiei – prezentare generală

 Educaţia intelectuală: definiţii, scopuri, obiective
 Teorii asupra educării inteligenţei (intelectului)
 Detalierea obiectivelor educaţiei intelectuale
Componentele educaţiei
 Componentele educaţiei reprezintă proiecţii ale
valorilor majore ale umanităţii:

 Binele: Educaţia morală

 Adevărul: Educaţia intelectuală

 Frumosul: Educaţia estetică

 Sacrul: Educaţia religioasă

 Sănătatea, vigoarea: Educaţia fizică

 Educaţia intelectuală

 Definiţie: Educaţia intelectuală reprezintă

introducerea sistematică a omului în universul
cunoaşterii adevărului ştiinţific, demonstrat şi
preocuparea pentru sporirea acestui adevăr.
 Educaţia intelectuală urmăreşte două mari scopuri:

1. informarea (cultura materială)

şi
2. formarea (cultura formală) a individului.
 Teorii asupra educării inteligenţei
(intelectului) TIM

Teoria inteligenţelor multiple – Howard Gardner

Gardner redefineşte inteligenţa, considerând-o „capacitatea de a rezolva

probleme ori de a produce bunuri cu o anumită valoare într-un context
cultural sau colectiv determinat” (Gardner, 1996).

Rezolvarea de probleme se referă la orice situaţie ce presupune atingerea

unui obiectiv, determinarea drumului ce urmează a fi parcurs pentru
aceasta, de la crearea unui final pentru o poveste până la anticiparea
matului la jocul de şah. Bunuri culturale sunt teoriile ştiinţifice, dar şi
compoziţiile muzicale ori campaniile politice victorioase (Gardner, 1996).
Teoria inteligenţelor
multiple
Teorii asupra educării inteligenţei
(intelectului) TIM
 inteligenţa muzicală reprezintă capacitatea de a rezolva probleme (de viaţă) şi de a
produce bunuri culturale specifice utilizând muzica;
 inteligenţa kinestezică oferă posibilitatea rezolvării de probleme specifice (returul unei mingi la
tenis) şi creează bunuri valorizate (obiecte, invenţii, un dans);
 inteligenţa logico-matematică contribuie esenţial la rezolvarea problemelor specifice şi
produce bunuri culturale (sisteme logice, raţionamente, descoperiri ştiinţifice);
 inteligenţa verbală sprijină rezolvarea problemelor legate de semantică şi de pronunţie,
contribuie la producţia de bunuri specifice (operele literare);
Teorii asupra educării inteligenţei
(intelectului): TIM

 inteligenţa spaţială susţine rezolvarea de probleme ce presupun manipularea spaţiului (orientare,

navigare), conducând la crearea de bunuri culturale specifice (hărţi, machete, picturi, schiţe
arhitectonice);
 inteligenţa interpersonală ajută la rezolvarea problemelor specifice (de pildă, conflictele cu alţii),
conducând la crearea de bunuri specifice (relaţii interumane, chiar educaţia!...);
 inteligenţa intrapersonală rezolvă problema înţelegerii de sine, iar produsul poate fi reprezentat, de
pildă, prin o corectă imagine de sine;
 inteligenţa naturalistă, rezolva problemele vizând cunoaşterea şi explorarea meniului înconjurător, iar
produsele, bunurile se pot obiectiva în desene, fotografii din natură.
Componentele educaţiei
EDUCAȚIA INTELECTUALĂ
CURS 1 PARTEA 2
 Teoria Novici-Experţi

Indivizii cu performanţe superioare într-un domeniu poartă numele de

experţi, iar cei cu performanţe modeste – novici. A dezvolta inteligenţa
înseamnă a transforma novicii în experţi” (Miclea, Lemeni, 1999).
 Teoria Novici-Experţi

Problema diferenţelor cognitive dintre novici şi experţi.

 volumul şi modul de organizare a cunoştinţelor;

 puterea strategiilor rezolutive;
 metacogniţia;
 adâncimea procesării informaţiei;
 capacitatea de transfer. (Miclea, Lemeni, 1999, pag.79).

A modifica sau îmbunătăţi performanţa inteligentă înseamnă a interveni la unul

sau mai multe din nivelele menţionate.
 Educaţia intelectuală

 Obiectivele educaţiei intelectuale:

1. Dotarea omului cu un sistem de informaţii;

2. Formarea deprinderilor de ordin intelectual;
3. Exersarea proceselor de cunoaştere;
4. Formarea motivaţiei pentru cunoaştere şi învăţare;
5. Formarea concepţiei despre lume;
6. Formarea deprinderilor de igienă a muncii intelectuale.
Educaţia intelectuală: Dotarea omului cu un sistem de
informaţii
 Informaţia va consta din:
A) Cultură generală
B) Cultură profesională

A) Cultura generală va cuprinde:

 Cunoştinţe ştiinţifice despre natură şi om
 Cunoştinţe din istorie şi ştiinţele socioumane
 Cunoaşterea limbii materne şi a două limbi internaţionale
 Cunoştinţe de matematică
 Cunoştinţe de tehnică, tehnologie, informatică
 Cunoştinţe din domeniul artei
 Educaţia intelectuală: Dotarea omului cu
un sistem de informaţii

B) Cultura profesională vizează influenţarea omului pentru a-l face

apt de exercitarea unei profesii.
Ea va cuprinde: Cunoştinţe de specialitate;Deprinderi de
specialitate; Un anumit ethos profesional, adică o anumită ţinută
morală a profesionistului în raport cu cei pe care-i serveşte.
Educaţia intelectuală: Formarea deprinderilor
de ordin intelectual
 Deprinderi: componente simple
şi relativ automatizate ale
activităţii.

 Capacităţi: posibilitatea de a
aplica cunoştinţele şi
deprinderile în contexte variabile
 Educaţia intelectuală: Formarea deprinderilor de
ordin intelectual
 Tipuri de deprinderi:

a) De nivel elementar: scris, citit, socotit

b) De nivel mediu, de translare a culturii: întocmirea de fişe, rezumate, compuneri, sistematizări

c) De nivel superior: de cercetare ştiinţifică propriu zisă: de a emite şi testa ipoteze, de a investiga
de a manevra metode de cercetare, de a interpreta informaţia, de a o sintetiza etc.
 Educaţia intelectuală: exersarea proceselor de
cunoaştere
 Dezvoltarea percepţiei şi a
spiritului de observaţie
 Dezvoltarea atenţiei
 Dezvoltarea memoriei
 Dezvoltarea gândirii
 Dezvoltarea limbajului
 Dezvoltarea imaginaţiei
Educaţia intelectuală: alte obiective

 Formarea motivaţiei pentru cunoaştere şi învăţare: extrinsecă, intrinsecă,

optimum motivaţional
 Formarea concepţiei despre lume: ansamblul de reprezentări,
convingeri, explicaţii, privitoare la o realitate dată: natura,omul şi
societatea
 Formarea deprinderilor de igienă a muncii intelectuale: organizarea
timpului, a condiţiilor fizice, spaţiale de învăţare
Componentele educaţiei
Educaţia morală
Curs 4
Cuprins:

• Delimitări conceptuale, definiţii

• Paradigme ale educaţiei morale
• Finalităţi şi obiective ale educaţiei morale
• Metode de educaţie morală
 Delimitări conceptuale, definiţii

• Ethos (gr.) = obicei, morav, uz

• Mos, mores (lat.) = obicei, stil de viaţă
• Etica este un domeniu teoretic, academic, preocupată de
cunoaşterea Binelui
• Morala este un domeniu practic, acţional, preocupată de
înfăptuirea Binelui
• ”Virtute”: integritate, forţă morală
• Morala (etica) constă dintr-un ansamblu de norme şi de valori
morale definite care determină în mod imperativ conduita.
• Întrebare: Care domeniu este mai important pentru
educatie: Etica ori Morala?
Delimitări conceptuale, definiţii

Definiție
• Educaţia morală este un proces complex, constând din
transformarea normelor/valorilor morale externe în
norme/valori morale interne, adică din trecerea de la
heteronomie la autonomie morală.

• Educaţia morală îşi propune informarea morală şi modelararea

caracterului.

• Întrebare: Când putem vorbi de suficientă autonomie morală a

individului?
Paradigme ale educaţiei morale
1. Paradigma socratică
• Teza socratică este: “orice virtute (valoare morală) este o
ştiinţă”. Așadar, morala se învață.

Socrate argumentează astfel:

Nu este posibilă o conduită justă fără cunoaştere
Unde există cunoaştere, conduita justă urmează cu
necesitate

Întrebare: Susțineți afirmația lui Socrate: Unde există

cunoaştere, conduita justă urmează cu necesitate?
 Paradigme ale educaţiei morale
2. Paradigma spiritual-religioasă
Se defineşte esenţial prin raportul religie-morală, caracterizat prin
următoarele:
Asemănări:
a)Ambele consideră omul drept o fiinţă înzestrată cu voinţă liberă;
b)Ambele operează cu ideea de răsplată şi sancţiune;
Deosebiri:
a)Principiile morale ale religiei nu provin din experienţa socială,
precum în cazul moralei, ci sunt de natură transcendentală.
b)O parte dintre valorile morale ale religiei sunt formulate într-o
manieră negativă; ele nu prescriu, ci proscriu.

Întrebare: Care valori morale sunt mai ”înalte”: ale religiei sau ale
moralei laice?
Paradigme ale educaţiei morale
3. Paradigma socială: E. Durkheim
• Educaţia morală trebuie să fie pur laică, raţionalistă, întrucât nu
există nimic în real care să fie în mod radical refractar explicaţiei
ştiinţifice

• Un fapt nu poate fi apreciat din punct de vedere moral decât dacă cel
care l-a înfăptuit a fost liber

• Educaţia morală trebuie să se bazeze pe: spiritul de disciplină

(respectarea regulilor), ataşament faţă de grupuri sociale şi libertatea
voinţei.

• A preda morala înseamnă a o explica rațional.

• Întrebare: Cât de corectă considerați că este ultima din afirmațiile

de mai sus?
 Paradigme ale educaţiei morale
4. Paradigma constructivistă – Piaget, Kohlberg
• Piaget:

• Moralitatea se construieşte în stadii, prin elaborarea,

construirea regulilor de către copii înşişi, spontan, în jocurile
lor.

• Există două tipuri de morală: una eteronomă,

constrângătoare, autoritară, a familiei şi lumii adulţilor, şi
una autonomă, a cooperării cu covârstnicii.

• Întrebare: Cum poate evolua morala eteronomă în morală

autonomă?
 Paradigme ale educaţiei morale
Paradigma constructivistă – Piaget, Kohlberg
• Kohlberg:

• Judecata morală a copiilor evoluează în niveluri şi stadii.

a) nivelul preconvenţional (4-10 ani), când un act este bun sau rău
prin consecinţele pe care le produce.
b) Nivelul convenţional (10-13 ani), când un act este bun sau rău
dacă respectă ordinea socială, rolurile atribuite fiecăruia.
......?
c) Nivelul postconvenţional (20-25 de ani), sau al moralei
autonome, când principiile sunt definite abstract.

• Întrebare: De ce nu există ”nimic” între 13 și 20 de ani?

Finalităţi şi obiective ale educaţiei morale
• Finalităţi:
A) Formarea conştiinţei morale
B) Formarea conduitei morale
Formarea conştiinţei morale implică trei dimensiuni: cea cognitivă,
cea afectivă şi cea volitivă, din care rezultă trei obiective:

Obiective privind formarea conştiinţei morale:

a) Formarea reprezentărilor, noţiunilor, judecăţilor şi teoriilor
morale
b) Formarea sentimentelor morale
c) Formarea convingerilor morale
Întrebare: care e cel mai important element al conștiinței morale?
Finalităţi şi obiective ale educaţiei morale

Obiective privind formarea conduitei morale:

• Formarea deprinderilor morale

• Formarea obişnuinţelor morale
• Formarea capacităţii de a săvârşi mari acte morale

• Întrebare: Ce legătură ar putea exista între autonomia

morală și obiectivele privind formarea conduitei morale?
Metode de educaţie morală

• Supravegherea
• Exemplul
• Sancţionarea şi aprecierea pozitivă şi negativă: laudă,
aprobare nonverbală, recompensă, respectiv somaţia,
admonestarea, mustrarea, pedeapsa.

• Întrebare: Ce metode de educație morală ar putea

funcționa pentru copiii lumii de mâine?
Componentele
educaţiei
Educaţia estetică
Curs 5
Cuprins

 Delimitări conceptuale preliminare.

 Educaţie şi artă.
 Argumente pentru educaţia
estetică.
 Educaţia estetică şi kitsch-ul.
 Finalităţi ale educaţiei estetice.
 Principii ale educaţiei.
 Delimitări conceptuale
preliminare
 Termenul estetică își are originea în termenul
grecesc aistheton însemnând ceva ce are proprietăți ce pot fi
percepute prin intermediul simțurilor.

 Corelat acestuia apare cuvântul grecesc Aisthēsis, înţeles drept

percepție globală, multisenzorială, căreia îi este asociată impresia
pe care această percepție o lasă.

 Estetica este un domeniul al filosofiei care are ca obiectiv principal

analizarea frumosului în sens larg.

 Estetica se adresează simțurilor?

 Delimitări conceptuale preliminare
 În filosofie termenul este introdus de Baumgarten în 1750 în
lucrarea Aesthetica. Conform acestuia estetica este știința
cunoașterii senzoriale. Baumgarten distinge între
cunoașterea senzorială și cunoașterea pură (a gândirii).

 De regulă, educaţia estetică este definită drept educaţia

prin şi pentru frumos.

 Însă în afară de frumos există o mulţime de alte categorii

estetice: tragicul, grotescul, comicul, sublimul, urâtul,
graţiosul etc.

 Dați exemple de grotesc, sublim, grațios.

Delimitări conceptuale
preliminare
 Frumosul are în estetica românească un înţeles
restrâns: armonie, echilibru, simetrie etc, dar şi un
înţeles larg, în care înglobează celelalte categorii
estetice pomenite.

 Definiție: Educaţia estetică reprezintă educaţia

pentru frumosul / esteticul din natură, artă şi
societate.

 Ce alte canoane estetice, în afara armoniei,

simetriei și echilibrului mai pot fi definite?
Educaţie şi artă. Argumente
pentru educaţia estetică.

 Relaţia dintre educaţie şi artă se configurează pe trei

dimensiuni:
1. Educaţia poate fi evaluată din perspectivă estetică.
2. Arta este sursă pentru educaţie.
3. Arta are, prin natura şi conţinutul ei, finalitate
educativă.

Ce dimensiuni ale educației pot fi evaluate din

punct de vedere estetic?
Educaţie şi artă. Argumente
pentru educaţia estetică
 Argumentul psihologic: există un element de
senzorialitate specific receptării dimensiunii estetice
a existenţei: simţul estetic.
 Argumentul ontologic: lumea înconjurătoare, sub
raport fenomenologic, prezintă o dimensiune estetică.
Sensibilul estetic fiinţează obiectiv şi subiectiv.
 Argumentul gnoseologic: arta reprezintă o formă de
cunoaştere, o cunoaştere intuitivă, transfigurată a
realităţii, o alternativă la cunoaşterea raţională.

 Cunoașterea rațională este superioară

cunoașterii estetice? Argumentați.
Educaţie şi artă. Argumente
pentru educaţia estetică.
1. Arta imită viaţa, sau viaţa imită arta?

2. Ne naştem cu sau ne formăm simţul estetic?

3. Frumuseţea este în obiect sau în subiectul care

percepe?

4. Gusturile estetice se discută sau nu?

 Educaţia estetică şi kitsch-ul.

 Etimologic: kitschen=a face ceva de mântuială;

verkitschen=a degrada, a poci, a măslui.
 Kitsch-ul înseamnă lipsă de stil, de originalitate, de
autenticitate, la baza sa stând caracteristicile
civilizaţiei de consum şi consecinţele democratizării
artei. (Abraham Moles, psihologia kitsch-ului)
 Kitsch-ul nu este o categorie estetică, el se opune
tuturor categoriilor estetice – a nu se confunda cu
urâtul.

 Discuţie: unii sunt de părere că pentru a ajunge la

bunul gust trebuie să treci prin prostul gust... Ce
credeți?
Finalităţi ale educaţiei
estetice
 I. Finalităţi care vizează capacitatea de a percepe şi
aprecia valorile estetice, în calitate de receptor şi de
interpret, de evaluator:

- Identificarea şi cultivarea simţului estetic

- Formarea gustului estetic
- Formarea judecăţii estetice
- Formarea atitudinii estetice

Care dintre aceste finalități este cea mai

importantă?
 Finalităţi ale educaţiei
estetice
 Finalităţi care vizează capacitatea de a crea
valori estetice:

- Identificarea şi cultivarea aptitudinilor estetice

- Formarea deprinderilor de creaţie estetică
- Însuşirea tehnicilor de expresie artistică
- Cultivarea stilului original, a individualităţii.
Principii ale educaţiei
estetice
1. Principiul educaţiei estetice pe baza valorilor
autentice
2. Principiul receptării creatoare a valorilor estetice
3. Principiul perceperii unitare, globale a conţinutului şi
formei obiectului estetic
4. Principiul înţelegerii şi situării contextuale a
fenomenului estetic.

Care dintre aceste patru pricipii este cel mai

important în educația estetică?
 Educaţia fizică
Educaţia copiilor cu nevoi speciale
Noţiuni de cercetare pedagogică

1
 Definiţie: componentă a educaţiei care urmăreşte
realizarea unei armonii şi a unui echilibru
psihofizic.

 Obiective:

1. Întărirea
sănătăţii şi călirea organismului
2. Formarea deprinderilor de igienă
3. Formarea deprinderilor şi priceperilor motrice
4. Dezvoltarea unor calităţi morale şi estetice.

Ce calități intelectuale, morale, estetice se dezvoltă

prin educație fizică?

2
 Principii ale educaţiei fizice:

1. Principiul respectării particularităţilor anatomo-

fiziologice ale elevilor.

2. Principiul continuităţii şi sistematizării.

3. Principiul multilateralităţii.

Care este, în opinia dumneavoastră, dintre cele

trei principii - cel mai important?
3
 Delimitări conceptuale

Deficienţă: lipsă de integritate anatomică şi

funcţională a unui organ, stabilă, ireversibilă, care
afectează capacitatea de muncă sau de învăţare.

Incapacitate: limitare funcţională a activităţii psihice

sau fizice, ca urmare a unei deficienţe.

Handicap: defavorizarea socială a persoanei,

limitarea şanselor de a lua parte la viaţa
comunităţii, la un nivel echivalent cu ceilalţi
membri ai săi.

4
Cerinţe educative speciale:
=cerinţe (nevoi) consecutive unor disfuncţii sau
deficienţe de natură intelectuală, senzorială,
psihomotrică, fiziologică, sau ca urmare a unor
condiţii psiho-afective, socio-economice sau de
altă natură, care plasează copilul într-o stare de
dificultate în raport cu cei din jur.

De ce condițiile psihoafective îi plasează în

dificultate pe unii copii?

5
 Clasificarea deficienţelor:

1. Deficienţe fizice şi neuromotorii:

Boli de creştere: rahitismul, piciorul plat, nanism,
malformaţii ale coloanei vertebrale, paralizii.

2. Deficienţe de auz, cu pierderi de diferite grade:

hipoacuzie uşoară, medie şi severă.

3. Deficienţe de vedere, cu diferite grade de diminuare

a acuităţii vizuale:
 ambliopie uşoară; ambliopie medie;ambliopie forte.

6
4. Deficienţe de limbaj: dislalia, rinolalia, bâlbâiala,
tahilalia, bradilalia, tulburările de voce, tulburări ale
limbajului citit-scris (dislexii, disgrafii), alalia,
întârzierea în dezvoltarea limbajului, mutismul
psihogen.

5. Deficienţa de intelect se clasifică astfel:

1. Copiii cu intelect de limită au IQ -ul cuprins între 70
şi 79
2. Copiii cu deficienţă mintală uşoară au un IQ cuprins
între 50 şi 69
3. Copiii cu deficienţă mintală moderată au un IQ
cuprins între 20 şi 49
4. Copiii cu deficienţă mintală profundă au un IQ
inferior valorii de 20.
7
6. Tulburările de comportament: disfuncţiile socio-
afective (furt, fugă de acasă, vagabondaj), fobia
şcolară, tulburările de somn, agresivitatea, consumul
abuziv de alcool, consumul de droguri, jocul de şansă
patologic.

7. Polihandicapul:
surdocecitatea (orbi surdomuţi)
autismul: sindrom patologic apărut în prima copilărie,
caracterizat printr-o stare de înstrăinare / retragere,
o lipsă de răspuns social şi / sau interes faţă de cei
din jur, dificultate de comunicare şi de limbaj,
imposibilitatea de a dezvolta un ataşament normal şi
reacții bizare la stimuli din mediul înconjurător.

8
 Întrebări:

 Care dintre deficiențele prezentate este cea mai

gravă? De ce?

 Boala sau bătrânețea sunt fome de deficiență?

Argumentați!

 ”Corectitudinea politică” apără drepturile

persoanelor cu cerinte educative speciale. Este
corectă această poziție? Argumentați.

9
 Integrarea copiilor cu CES – argumente PRO:

a) Fenomenul de interacţiune socială conduce la

conformismul social şi fenomene afective de
apărare a in-group-ului

b) Societatea contemporană devine din ce în ce mai

mozaicată, mai eterogenă

c) Persoanele cu CES au drepturi egale cu celelalte

d) Există posibilitatea efectivă de a se asigura

integrarea copiilor cu CES (infrastructură,
specialişti, politici educaţionale - în România).

10
 Definiţie: cercetarea pedagogică reprezintă un tip
special de cercetare ştiinţifică, având drept scop
explicarea ştiinţifică a activităţii instructiv-
educative, în vederea optimizării acesteia.

Ea se exercită asupra: educaţilor, educatorilor,

curriculum-ului, manualelor, activităţilor didactice,
mediului educativ.

Cercetarea pedagogică poate fi realizată de cadrele

didactice, profesori de diferite specialităţi, dar şi de
alţi specialişti (cercetători, profesori în
învăţământul superior).

De ce e nevoie de cercetare în pedagogie?

11
 Etape ale cercetării pedagogice:

 1. Delimitarea problemei de cercetat – presupune

identificarea unei probleme şi indicarea domeniului
în care ea se încadrează, formularea clară a
problemei şi documentarea bibliografică asupra ei.

 2. Proiectarea activităţii de cercetare înseamnă

stabilirea obiectivelor cercetării, a ipotezelor
acesteia şi construirea unui plan de cercetare.

12
 3. Desfăşurarea cercetării, prin aplicarea în practică
a proiectului cercetării, în vederea verificării
ipotezei.

 4. Analiza, prelucrarea şi interpretarea datelor

cercetării.

 5. Elaborarea concluziilor cercetării.

 6. Valorificarea cercetării.

 7. Introducerea noului în practica educativă.

13
 Curs 7 și Curs 8
Elemente introductive de teoria curriculum-ului

1
Partea I – curs 7
Etimologia termenului curriculum
Evoluţii semantice
Tipuri de curriculum

Partea a doua – curs 8

Finalităţile educaţiei în perspectivă didactică
Clasificări ale obiectivelor educaţionale

2
 Curriculum (pl. curricula) (lat.)=cursă,
alergare,curs, parcurs

 Curs al lunii, soarelui, vieţii

 Curse de cai, întreceri

 Curriculum vitae=curs sau parcurs al vieţii

3
 Prima menţionare în context educaţional: Universitatea
din Leiden, Olanda, 1582.

 The Oxford English Dictionary=curs obligatoriu de

studiu sau de instruire, dintr-o şcoală sau
universitate.

 John Dewey, 1902: curriculum=discipline studiate în

şcoală şi experienţa de învăţare a copilului organizată
de şcoală.

Comentați relația dintre ”discipline” și ”experiențe de

învățare”

4
 Tipurile de curriculum pot fi diferenţiate din două
perspective: teoretică și de dezvoltare.

a) Din perspectiva teoriei curriculum-ului,

deosebim: curriculum general, curriculum
specializat, curriculum subliminal şi curriculum
informal

b) Din perspectiva dezvoltării curriculumului

deosebim: curriculum recomandat, curriculum
scris, curriculum predat, curriculum de suport,
curriculum testat şi curriculum învăţat.

Atenție: Cele două tipuri de curriculum se pot

suprapune!
5
1. Curriculum general: oferă o bază de cunoştinţe,
abilităţi şi comportamente obligatorii pentru toţi
cursanţii, pe parcursul primelor stadii de şcolarizare
(învăţământ obligatoriu). El reprezintă fundamentul
pe care pot fi dezvoltate ulterior aptitudinile
speciale.
Exemplu: planul de învățământ pentru învățământul
primar și gimnaziu.

2. Curriculum specializat: se centrează pe îmbogăţirea

şi aprofundarea competenţelor, pe dezvoltarea
aptitudinilor. Acest curriculum este specializat pe
categorii de cunoştinţe şi aptitudini:literatură, ştiinţe
umaniste, exacte, muzică, arte plastice, sport etc.
Exemplu: planurile de învațamant la licelel
vocaționale. 6
 Curriculum subliminal: acele experienţe de învăţare
ce provin din mediul psihosocial al clasei, din
cultura şcolii. Concret, este alcătuit din climatul de
studiu, relaţiile interpersonale, personalitatea
profesorilor, sistemul de recompense şi pedepse,
sistemul propriu de valori etc.

 Curriculum informal: acele experienţe formative

trăite în afara şcolii, preluate din mass-media,
familie, din activitatea instituţiilor etc.

 Cât de mult contează curriculumul subliminal și cel

informal în ansamblul curriculumului școlar?

7
 Curriculum recomandat: acel segment de
curriculum care este propus de autorităţi (experţi
din minister, IȘE) ca fiind cel mai bun la un moment
dat. El este util profesorilor, dar adeseori ignoră
specificul instituţiei şcolare (programe școlare).

 Curriculum scris: acea parte a curriculum-ului

recomandat care este fixată în scris (programe
școlare).

 Curriculum predat: experienţa de învăţare ce este

oferită direct elevilor, ca o traducere a curriculum-
ului recomandat şi scris.

8
 Curriculum (de) suport: compus din materialele
curriculare: culegeri, timp şcolar, cadre didactice,
cursuri de perfecţionare/specializare, echipamente
electronice etc.

 Curriculum testat: experienţa de învăţare care este

supusă testării; probele de evaluare (teste, teze
unice etc.

 Curriculum învăţat: acea parte din curriculum

învăţată efectiv de către elevi.

9
 Obiectivele sau finalităţile educaţiei se propun, se
susţin ideologic, valoric.

 Finalităţile educaţiei se ordonează după criteriul

complexităţii, de la ideal, prin scopuri către
obiectivele educaţionale concrete. De asemenea,
ele se ordonează după criteriul gradului de
generalitate, de la generale spre specifice. În
sfârşit, ele se grupează după criteriul “domeniul
vieţii psihice”, în cognitive, afective şi psihomotorii.

 Finalitățile educației pot fi studiate în mod riguros

științific?

10
A) Idealul educativ al unei societăţi reprezintă
chintesenţa valorilor acelei societăţi la un moment
dat.
De-a lungul timpului au existat mai multe idealuri
educative:

 kalokagathia (ideea dezvoltării armonioase şi depline

a trupului şi sufletului) în Grecia Antică,
 formarea omului religios (a bunului creştin),
 formarea cavalerului
 formarea gentlemanului în Evul Mediu;
 “personalitatea socialistă multilateral dezvoltată” în
comunism - RSR
 personalitatea democratică şi autonomă (ideal al
educaţiei în ţările democratice).
11
 Idealurile nu sunt stabilite de pedagogi, ci de
regimul politic, uneori de aspiraţiile celor mai mulţi
(sau mai puternici) membri ai unei societăţi. Idealul
educativ se găseşte astăzi în acte normative
precum Legea Învăţământului, dovadă a faptului că
este elaborat de instanţele politice (Parlamentul
României).

 În contextul cultural, politic și social al României de

azi, ce alte instanțe ar fi îndreptățite să propună
idealul educației românești?

12
 LEN 1/2011, Art 2 (3): ”idealul educaţional al şcolii
româneşti constă în dezvoltarea liberă, integrală şi
armonioasă a individualităţii umane, în formarea
personalităţii autonome şi în asumarea unui sistem
de valori care sunt necesare pentru împlinirea şi
dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului
antreprenorial, pentru participarea cetăţenească
activă în societate, pentru incluziune socială şi pentru
angajare pe piaţa muncii”.

 Comentați realismul idealului educațional românesc

13
 B) Scopul (scopurile) educaţiei: instanţă
intermediară între ideal şi obiectivele educaţionale.

 Funcţie: a traduce, de a detalia idealul educativ,

astfel încât acesta din urmă sa devină
comprehensibil şi accesibil educatorilor.

 Scopul vizează finalitatea unei acţiuni educative

relativ bine determinate.

 Există mai multe scopuri ale educaţiei. În funcţie de

situaţie, identificăm scopul unei laturi a educaţiei,
scopul unui ciclu sau a unei forme de învăţământ,
al unei lecţii etc.

14
 C) Obiectivele educaţionale: finalităţi ale educaţiei
cu cel mai scăzut nivel de generalitate.

 Ele desemnează tipuri de schimbări pe care

procesul de învăţământ le aşteaptă (anticipează) şi
le realizează.

 Obiectivele educaţionale la nivel micro (obiectivele

operaţionalizabile) sunt „invocabile în fiecare lecţie
sau secvenţă de educaţie similară lecţiei”

 Prin operaţionalizare, ele se exprimă în termeni de

comportamente concrete, vizibile şi măsurabile.

15
 Obiectivele educaționale sunt definite în raport cu
domeniul vieții psihice astfel:

 a) Domeniul cognitiv: Taxonomia (clasificarea) lui B.

Bloom.
 b) Domeniul afectiv: Taxonomia lui Krathwohl
 c) Domeniul psihomotor: Taxonomia lui A. J.
Harrow

De ce trebuie clasificate obiectivele educaționale?

16
 I) Domeniul cognitiv: Taxonomia lui B. Bloom:

 a) Cunoaşterea: achiziţia cunoştinţelor,

cunoaşterea datelor particulare cunoaşterea
reprezentărilor abstracte.
 Comprehensiunea (înţelegerea): interpretarea
datelor particulare.
 Aplicarea: transpunerea datelor și procedurilor
 Analiza: căutarea elementelor, căutarea
relaţiilor, căutarea principiilor de organizare.
 Sinteza: producerea unei opere personale,
elaborarea unui plan de acţiune.
 Evaluarea: exprimarea unei judecăți de valoare.

17
Curs 9

1
Finalităţile educaţiei în noul Curriculum
Naţional

Profilul
de formare a absolventului de
învățământ obligatoriu
Competențele generale
Competențele specifice

2
Curriculumul Național românesc propune,
pornind de la LEN 1/2011 și de la cadrul
competențelor europene – cele 8 competențe
cheie, un ansamblu de termeni cu caracter
finalist, după cum urmează:

◦ profilul de formare al absolventului de

învățământ (pe niveluri)

◦ competenţele generale;

◦ competenţele specifice.

3
 Curriculumul naţional pentru învăţământul primar
şi gimnazial se axează pe formarea competenţelor
cheie, iar curriculum-ul naţional pentru
învăţământul liceal este centrat pe dezvoltarea şi
diversificarea acestor competenţe. Pornind de la
această premisă, profilul de formare al
absolventului de învăţământ preuniversitar este
structurat pe baza a 8 competenţe cheie, care
reprezintă un ansamblu de cunoştinţe, abilităţi şi
atitudini necesare oricărei persoane pe parcursul
întregii vieţi.

4
Cele 8 competențe cheie:

 comunicare în limba maternă;

 comunicare în limbi străine;
 competenţe matematice şi competenţe de bază
în ştiinţe şi tehnologii;
 competenţă digitală;
 a învăţa să înveţi;
 competenţe sociale şi civice;
 spirit de iniţiativă şi antreprenoriat;
 sensibilizare şi exprimare culturală.

5
 Analizați profilul de formare al
absolventului de gimnaziu. Care
competențe cheie sunt vizate de disciplinele
pe care le veți preda?

 În ce măsură regăsim cele 8 competențe

cheie la absolventul de gimnaziu?

6
 Competenţele generale se definesc la nivelul unei
discipline de studiu şi se formează pe durata unui
ciclu de învăţământ.

 Ele au un grad ridicat de generalitate şi

complexitate şi au rolul de a orienta demersul
didactic către achiziţiile finale dobândite de elev
prin învăţare.

 Se regăsesc în programele școlare, la începutul

acestora.

7
 Competenţele specifice din programele școlare:

 Se definesc pe obiect de studiu şi se formează pe

parcursul unui an şcolar.
 Ele sunt derivate din competenţele generale,
reprezentând etape în dobândirea acestora.
 Competențele specifice sunt însoțite de exemple de
activități de învățare, care constituie modalități
de organizare a activității didactice cu elevii.
 Competenţelor specifice li se asociază în
programele școlare unităţi de conţinut.

8
 Curs 10
Documentele curriculare
Cuprins
 Planul de învățământ: definiție, premise,
principii de construcție.

 Programa școlară: definiție, structură.

 Manualul școlar: definiție, caracteristici,

cerințe de realizare.
Planul de învăţământ – definiție
 Reprezintă un document şcolar emis de
Ministerul Educaţiei şi are funcţia de a
orienta procesul instructiv-educativ. Planul
de învăţământ are caracter unitar şi
obligatoriu pentru toate unităţile de acelaşi
grad şi tip.

 Un plan de învăţământ cuprinde în esenţă

următoarele elemente: disciplinele şcolare
care urmează a fi studiate de-a lungul
anului (anilor) şcolar (şcolari) şi numărul
săptămânal de ore alocat fiecărei discipline.
Planul de învăţământ - premise
 Premisele care stau la baza configurării planului
de învățământ:
 Planul de învăţământ reflectă modul în care sunt
convertite valorile culturale sociale în sarcini
educative generale, ilustrate de numele
disciplinelor şcolare. De mare importanţă sunt în
acest sens următoarele aspecte:
 Ordinea disciplinelor pe ani şcolari
 Momentul inserării sau eliminării unei discipline
 Numărul de ore alocat fiecărei discipline

Comentați cele trei aspecte de mai sus prin prisma

disciplinei/disciplinelor pe care o/le veți preda.
Planul de învăţământ - principii
În România, planul de învăţământ pentru
învăţământul obligatoriu se numeşte Plan Cadru. El
respectă o serie de principii specifice:

1. Principiul selecţiei şi ierarhizării culturale:

domeniile culturii şi cunoaşterii umane sunt
convertite în discipline şcolare. Ca urmare a
acestui principiu s-a optat pentru gruparea
domeniilor cunoaşterii în 7 arii curriculare.

2. Principiul funcţionalităţii: disciplinele şi ariile

curriculare vor fi racordate la vârstele şcolare. Ca
urmare a acestui principiu s-au diferenţiat 4
ciclurile curriculare.
Planul de învăţământ - principii
3. Principiul coerenţei – are în vedere integrarea verticală şi orizontală a
ariilor curriculare şi, în interiorul lor, a disciplinelor. Ca urmare a
acestui principiu fiecare disciplină are o anumită pondere procentuală
într-un an şcolar.

4. Principiul egalităţii şanselor are în vedere ca fiecare elev să

descopere şi să valorifice maximal potenţialul propriu. Ca urmare a
acestui principiu s-a instituit învăţământul obligatoriu de 10 ani şi
trunchiul comun.
Planul de învăţământ - principii
5. Principiul flexibilităţii şi parcursului individual
urmăreşte trecerea de la învăţământul pentru toţi la
învăţământul pentru fiecare. Ca efecte ale acestui
principiu a apărut plaja orară, adică diferenţa dintre
numărul minim şi maxim de ore din CDŞ.

6. Principiul racordării la social implică necesitatea ca

planurile de învăţământ să fie concepute astfel încât
să permită ieşiri diferite din sistem: către pregătirea
postliceală, universitară sau piaţa muncii. Ca urmare
a acestui principiu au apărut diverse tipuri de liceu:
teoretic, tehnologic, vocaţional, postliceal, SAM.
Programa şcolară – definiție
Programa şcolară

Este un document care configurează competențele

generale, competențele specifice și conţinutul
procesului instructiv-educativ la o disciplină de
învăţământ.

Pentru profesor, programa şcolară este principalul

ghid în proiectarea şi desfăşurarea activităţilor.

Programa școlară este asociată cu un alt instrument

didactic, manualul școlar.
Programa şcolară - structură
 Structura programelor şcolare în
învăţământul obligatoriu:

1. Notă de prezentare

2. Competenţele generale
 Se definesc pe obiect de studiu şi se
formează pe durata unui ciclu de
învățământ.
 Ele au un grad ridicat de generalitate şi
complexitate
Programa şcolară - structură
3. Competențele specifice se formează pe
parcursul unui an școlar, sunt derivate din
competențele generale și reprezintă etape în
dobândirea acestora. Competențele specifice
sunt însoțite de exemple de:

4. Activități de învățare, adică modalități de

organizare a activității didactice în scopul
formării competențelor la elevi. Programa
școlară propune, cu caracter de exemplu,
diferite tipuri de activități de învățare, care
integrează strategii didactice și care
valorifică experiența concretă a elevului.
Cadrul didactic are libertatea de a utiliza
exemplele de activități de învățare.
Programa şcolară - structură
5. Conținuturile învățării sunt organizate pe domenii și
reprezintă achiziții de bază, mijloace informaționale prin care
se urmărește formarea competențelor la elevi.

6. Sugestiile metodologice sunt recomandări referitoare la

proiectarea didactică, la strategiile didactice care contribuie
predominant la realizarea competențelor, precum și elemente
de evaluare.
Programa şcolară - structură
4. Competente specifice

 Componenta fundamentală a programei

este cea referitoare la competenţe specifice.
 Competenţele specifice se definesc pe
obiect de studiu şi se formează pe parcursul
unui an şcolar. Ele sunt derivate din
competenţele generale, fiind etape în
dobândirea acestora.

5. Conținuturi :
Competenţelor specifice li se asociază prin
programă unităţi de conţinut.
Programa şcolară - structură
 Sugestiile metodologice

Cuprind recomandări generale privind metodologia de

aplicare a programei. Acestea se pot referi la:
- desfăşurarea efectivă a procesului de predare-învăţare
centrat pe formarea de competenţe;
- sugestii privind cele mai adecvate metode şi activităţi de
învăţare;
- dotări materiale necesare pentru aplicarea în condiţii
optime a programei;
- sugestii privind evaluarea continuă.
Manualul şcolar – definiție
 Manualul şcolar este unul dintre instrumentele de
lucru pentru elevi, poate cel mai important pentru
ei, care detaliază sistematic temele recomandate de
programele şcolare la fiecare obiect de studiu şi
pentru fiecare clasă.

 Funcții ale manualului școlar:

 Din punctul de vedere al activităţilor

învăţământului, manualul are trei funcţii principale:
 1. Funcţia de informare
 2. Funcţia de structurare a învăţării
 3. Funcţia de ghidare a învăţării
Credeți că vă este necesar un manual școlar pentru a
preda disciplina de specialitate? Argumentați.
Manualul şcolar – caracteristici
 În manual sunt cuprinse informaţii prelucrate
şi integrate după principii didactice,
psihologice şi praxiologice.

 El este instrumentul de lucru al elevului şi,

prin urmare, în afară de informaţii, acesta
trebuie să conţină şi modalităţi sau
metodologii de lucru.
Manualul şcolar – cerințe
 Pentru realizarea unui manual se cer a fi respectate o serie
de exigenţe:

 cerinţe didactice (modalităţi convenabile de înfăţişare a

informaţiei, respectarea unui stil cognitiv adecvat vârstei
etc.);
 cerinţe igienice (lizibilitatea textului sau a materialului
iconografic, calitatea hârtiei şi a cernelii tipografice,
formatul manualului) şi
 cerinţe estetice (calitatea tehnoredactării, a ilustraţiilor
utilizate, a legării, a coloritului).
Manualul şcolar
 Care sunt avantajele și dezavantajele manualelor
alternative?

 Ce părere aveți despre utilitatea manualul digital in actuala

perioadă generată de criza coronavirusului?