Ecologie

Notițe de curs
-AT-
PARTEA l

Economie Agroalimentară și a Mediului

Program ID Tulcea
An universitar 2020-2021
Semestrul al-2-lea
I. Istoric
• Sec.XVll- (Anton van Leeuwenhock) –inițiază studiul relațiilor trofice
• Bradley (botanist)- contribuții la studiul productivității biologice
• Linne- contribuții botanică/sistematică; ”Economia naturii” reprezintă cea
mai importantă schițare a noii științe
• Darwin (1859) – Originea speciilor – teoria evoluției speciilor
• Lupta pentru existență reprezintă forța motrice a evoluției speciilor (suma relațiilor
intra și inter-specifice directe și indirecte
• Haeckel (1868) – definește problematica unui nou domeniu- Ecologie
• A dezvoltat concepte ale teoriei darwiniste (lupta pentru existenta si adaptarea)
• Oikos = casa , economie
• Nou domeniu în cadrul științelor naturii
• 1868- 1900 – relațiile indivizilor cu mediul (metoda analitică descriptivă)
• E necesar să se ia în considerare specia ca unitate organizatorică și relația cu mediul
abiotic
I. Istoric
• Sfârșitul anilor 1800- începutul anilor 1900 exclusiv cercetări autecologie: specii de insecte dăunătoare culturilor agricole și
pădurilor
• 1877 Mobius- biocenoza

• Autecologie (Schroter, 1896) –se explică distributia si abundenta speciilor prin studiul interactiunii organismelor cu mediul
• sf. 1800- înc. 1900 exclusive cercetari autecologie: specii de insecte dăunătoare culturilor agricole si pădurilor
• Teoria reglajului efectivelor populatiilor naturale prin intermediul factorilor climatici (Bodenheimer, 1928, Uvarov, 1931)
• Descrierea dinamicii populatiilor naturale prin expresii matematice (Pearl and Redd, 1920)
• Populatia –ca sub-unitate centrala a specie asupra careia actioneaza selectia naturala
• Sinecologie (după 1900) – studiul comunităților de plante si animale
• 1960- dinamica structurii populatiei si a efectivului sunt determinate de factorii abiotici + relatiile cu alte populatii animale și vegetale
• Studiul asociatiilor de organisme vegetale si animale interconectate
• Structura asoc.vegetale
• Corelatia dintre succesiune si factorii climatici
• Structura/dinamica asociațiilor de specii animale
• 1935 Tansley – conceptul de ”ecosistem”; a fundamentat conceptul de “organizare”- constituie coloana vertebrală a bazei teoretice a ecologiei
• Până în 1940- perioada descriptivă
• Se acumuleaza date de structură, asociatii, biocenoză
• Tranzitie de la perioada descriptivă la cea modernă
• Până în 1980- interpretări limitate
• 1960- 1985
• Analize critice/ sinteze de amploare
• Încercări de clarificare/ înțelegere a relației om- mediu sau organisme animale/vegetale – mediu abiotic
• Perioada centrifugă (ecofiziologie, ecologie biofizica)
• > 1985 tendința centripetă- caracter multi- și interdisciplinar
I. Istoric- știința ecologiei
• Faza de formare
• Ecologie biologică
• Indivizi/ populații
• Asociații/ biocenoze
• Accent pe relații interspecifice
• Ecologia ecosistemelor
• Structură
• Energetică
• Circuite biogeochimice
• Stabilitate/ diversitate
• Faza de dezvoltare
• Ecologie sistemică
• Identificarea dinamicii capacității productive și de suport/ analiza sistemică și
modelare
• Organizare sistemică și ierarhică a mediului natural și transformat/ creat de om
Dezvoltarea bazei teoretice a ecologiei
• După 2005
• Știința integrată a Ecologiei Sistemice și Sustenabilității
Ecologia sistemică
• Este știința care asigură fundamentul teoretic de a percepe și
interpreta mediul înconjurător, care include mediul fizic și biologic
natural precum și mediul controlat/ transformat de om, ca o ierarhie
de unități organizate, dinamice cu proprietăți structurale și
funcționale identificabile și cuantificabile

• Dacă științele mediului reprezintă o familie de științe care

interpretează mediul ca un ansamblu de factori (apă, aer, sol, biota),
ecologia sistemică argumentează că mediul e organizat și asigură
suportul teoretic și metodologic pentru abordarea sistemică/ holistă a
acestuia
Ecologia sistemică
• Ecologia sistemică urmărește studiul calitativ și cantitativ al
corelațiilor sistemice dintre parametrii structurali și funcționali ai
subsistemelor (ai populațiilor) și între aceștia și cei ai sistemelor
integratoare (ai ecosistemelor), deci relațiile dintre structurile,
funcțiile și legile ierarhiei sistemice

• Analiza sistemică este singura cale care permite prognoza ecologică și,
implicit, controlul sistemelor ecologice
Ecologia sistemică
• Ecologia sistemică are ca bază conceptuală teoria sistemică conform
căreia întreaga natură, inclusiv viața, este reprezentată prin
subsisteme ierarhizate. Prin urmare, relațiile biotic-abiotic nu
reprezintă ceva omogen, amorf, ci constă într-un ansamblu de sisteme
ierarhizate și trebuie abordat ca atare.
• Sistemul – ca unitate organizatorică a materiei, poate fi definit ca fiind
un ansamblu de elemente legate între ele prin conexiuni într-un
întreg. Comportarea unui sistem ca un tot unitar, ca un întreg față de
sistemele înconjurătoare, rezultă din faptul că legăturile și
interacțiunile dintre elementele componente ale sistemului dat sunt
mai tari, mai trainice decât interacțiunile cu sistemele înconjurătoare
Caracterul inter- și multi-disciplinar al ecologiei sistemice

Teoria
Științele vieții sistemelor
cibernetice

Științele Teoria
naturii, matematică a
geologie, sistemelor
chimie, fizică dinamice

Științe sociale
Ecologie Sisteme
economice
sistemică
Sisteme/ sisteme biologice
• Ansamblu de elemente, identice sau diferite, unite prin conexiuni într-un întreg
• Categorii de sisteme:
• Izolate – nu există în natură
• Închise – există doar schimburi energetice cu mediul
• Deschise – există schimburi materiale și energetice cu mediul
• Sisteme biologice- sunt sisteme deschise
• Au caracter istoric, însușirile structurale și funcționale sunt rezultatul evoluției în timp
• Sunt sisteme informaționale: recepționează, prelucrează și acumulează informații de la mediu
sau transmit către mediu
• Informațiile sunt transmise pe căi fizice (sunete, culori), căi chimice (miros, subst.chim. din
sol, apă), căi fiziologice (comportamente, gesturi, activități)
• Caracterul istoric – moștenesc un stoc informațional + informația proprie
• Integralitatea – nu sunt aditive, au însușiri noi
• Echilibru dinamic – schimb de energie și substanță cu mediul
• Sunt entități cu program: program pentru sine, program inferior și program superior
• Sunt sisteme deschise, informaționale
• Au capacitate de autoconservare, autoreproducere, autoreglare, autodezvoltare
Organizarea ierarhică a sistemelor biologice și ecologice

Ierarhia Ierarhia
sistemelor sistemelor
biologice ecologice

Ierarhia Specia/
populația
taxonomică:

Specie/ populație
Biocenoze Ecosisteme
Gen
Familie
Ordin Complexe de
Complexe
regionale de
Clasă biocenoze
ecosisteme
Regn
Complexe
Biomi macroregionale
de ecosisteme

Biosfera Ecosfera
 Sistem Socio-Ecologic
GLOBAL
Ierarhia
Sistem Socio-Ecologic
SISTEMELOR SOCIO-
MACROREGIONAL
ECOLOGICE
Sistem Socio-Ecologic
NAȚIONAL în funcție de scara spațială
la care ne raportăm:
Sistem Socio-Ecologic
REGIONAL
➢ SSE global
➢ SSE macroregional
Sistem Socio-Ecologic
MICROREGIONAL ➢ SSE național
Sistem Socio-Ecologic ➢ SSE microregional
LOCAL include:
-Compoziția și structura ➢ SSE local
capitalului fizic construit
-Compoziția și structura
capitalului social
-Capitalul uman
-Compoziția și structura
biofizică a capitalului natural
Biodiversitatea / Capitalul Natural și Dezvoltarea sustenabilă/ durabilă

• Dezvoltarea sustenabilă, ca obiectiv al politicilor de dezvoltare naţională, regională şi globală, nu

se poate realiza decât prin măsuri de:

• stopare a erodării (reducerii) biodiversității/Capitalului Natural;

• conservare şi/sau restaurare a biodiversității/Capitalului Natural;

• utilizare sustenabilă a resurselor şi serviciilor;

• management integrat/”ecosistemic” şi adaptativ al biodiversității/Capitalului Natural, respectiv al

interacţiunilor Capital Natural - Sisteme Socio-Economice la diferite scări de spaţiu (local-global)
şi timp (ani/decenii- secole);
II. Structura ecosistemelor
• Ecosistem= unitatea organizatorică elementară a ecosferei alcătuită
din biotop, biocenoză și relațiile dintre acestea

• Structura ecosistemului este reprezentată de structura biotopului și

structura biocenozei
• Cuprinde, de asemenea, relațiile dintre factorii abiotici și populațiile
biocenozei
• Interacțiunile dintre componente sunt complexe, astfel încât nici un
factor biotic sau abiotic nu acționează singur ci reprezintă rezultatul
unor interrelații
Biocenoza
• reprezintă o comunitate de organisme (Möbius 1877)
• reprezintă unitatea supraindividuală de integrare (organizare) a vieții
• reprezintă un ansamblu de populații care se găsesc pe un teritoriu sau
habitat fizic bine determinat. Este o unitate organizată cu
caracteristici în plus față de componente și funcționează ca o unitate
prin transformări metabolice cuplate (Odum 1971)
• sunt sisteme cu structură dinamică, iar modificările sunt determinate
de specificul fluxului de energie (procese entropice), fluxului de
materie (transformări chimice) și fluxului informațional
(transformarea sistemelor) (Constantinov 1972)
Trăsături ale biocenozei
• Interdependența- integralitatea
• Dependența întregului atât de factorii abiotici (biotop) cât și de nr. de
specii /indivizi din fiecare compartiment

• Reprezintă primul nivel la care apare însușirea productivității

biologice, ca o consecință a relațiilor interspecifice
Structura biocenozei
• Este alcătuită din elementele componente și din relațiile spațiale și
temporale dintre acestea

• Componente: producători
consumatori
descompunători

• Rolul fiecărei componente trebuie exprimat atât prin nr. de indivizi/

specii cât și prin biomasă
Biocenoza
• Biocenoza reprezintă o rețea de conexiuni care determină:

• Integralitatea acesteia sau a ecosistemului

• Organizarea biocenozei (nr./structura nivelului trofic, a lanțurilor trofice sau a
rețelelor trofice)
• Circuitul substanțelor (în cadrul circuitelor biogeochimice)
• Fluxul de energie
• Transformarea informației
• Autocontrolul
Indici structurali ai biocenozei
• Frecvența (%)- reprezintă raportul dintre nr. de probe ce conțin o anumită specie/ nr. total de
probe colectate în același timp
• Abundența relativă (%)- reprezintă raportul dintre nr. de indivizi sau biomasa une specii față de
celelalte specii dintr-o probă/ dintr-un nr. de probe/ nr. total de probe. Se exprimă atât numeric
cât și în biomasă.
• Dominanța- măsoară influența unei specii asupra structurii și funcționării biocenozei și
ecosistemelor. Este importantă prin nr. de indivizi, prin biomasă, prin spațiul ocupat, prin
productivitate. Se calculează pe baza abundenței relative.
În funcţie de valoarea acestui indicator, speciile se distribuie în următoarele clase:
- subrecedente (sub 1,1%),
- recedente (între 1,1-2%),
- subdominante (între 2,1-5%),
- dominante (între 5,1-10%)
- eudominante (peste 10%).

• Constanța- se calculează pe baza frecvenței.

-frecvența> 50 % -specii constante
-25-50% -specii accesorii
-frecvența <25% -specii accidentale
Indici structurali ai biocenozei
• Fidelitatea exprimă tăria legăturilor unei specii cu alte specii:
-specii caracteristice
-specii preferențiale
-specii întâmplătoare
-specii indiferente (ubiquiste)
• Diversitatea
• reprezintă bogăția de specii (nr.de specii)
• depinde și de abundența relativă a speciilor

• Echitabilitatea
• exprimă modul în care este distribuită abundența relativă la speciile unei biocenoze
sau a unei componente a acesteia. Echitabilitatea maximă se realizează când speciile
sunt reprezentate prin același număr de indivizi
Relații interspecifice
• Reprezintă sistemul de conexiuni, de relaționare dintre speciile din
cadrul unui ecosistem
• Pot fi relații directe și indirecte
• Relația dintre două specii poate fi benefică (pozitivă), neutră sau
negativă pentru una sau pentru ambele specii
Relații interspecifice

• Neutralism – relația este neutră pentru ambele specii (0 0)

• Competiție (concurență) – relația este negativă pentru ambele specii
(- -) exemplu: competiția pentru hrană, adăpost, spațiul de existență/
habitat)
• Mutualism- speciile sunt dependente una de alta; relația este pozitivă
pentru ambele (+ +) exemplu: bacteriile fixatoare de N+ - plantele
leguminoase; alge+ciuperci- formează lichenii; ciuperci + arbori-
formează micorize; plante cu flori +insecte polenizatoare
• Protocooperare – relația este pozitivă pentru ambele specii, dar nu
este obligatorie (+ +)
Relații interspecifice
• Comensalism – relația este pozitivă pentru una dintre specii și neutră
pentru cealaltă (+ 0); exemplu: specii care își găsesc adăpost în
spongieri sau în scoici
• Reprezintă un prim pas către parazitism
• Amensalism – relația este negativă pentru una dintre specii și neutră
pentru cealaltă (- 0); substanțele produse de o specie au efecte
negative asupra celeilalte specii; exemplu: antibioticele de la bacterii
• Parazitismul – relația este pozitivă pentru o specie și negativă pentru
cealaltă (+ -); în acest caz parazitul nu omoară gazda
• Predatorismul - relația este pozitivă pentru o specie și negativă
pentru cealaltă (+ -); în acest caz răpitorul omoară gazda
Relații interspecifice

• În cazul relațiilor dintre trei specii

A B C
gazdă parazit hiperparazit

aceasta poate fi diferită:

B A (+ -)
C B (+ -)
C A (0 0)
A C (+ +)
Relații interspecifice- clasificare
• de răspândire
• de reproducere
• relații trofice
• relații de apărare
• relații complexe

• Comunicațiile interspecifice reprezintă unul din factorii integratori ai

ecosistemului care contribuie la asigurarea supraviețuirii speciilor prin
realizarea reproducerii, răspândirii, apărării, nutriției
Comunicarea cu mediul
• Se realizează prin:
• transmiterea de semnale codificate
• recepție de semnale prin organele de simț și apoi decodificare, interpretare și
răspuns
• Comunicarea se realizează:
• pe căi fizice (unde sonice, ultrasonice, luminoase, radiații termice, electromagnetice)
• pe căi chimice (prin excreție se elimină compuși biochimici, sau prin descompunerea
cadavrelor)
• Comunicarea se utilizează pentru:
• orientarea în spațiu
• dezvoltarea organelor receptoare
• alarmarea receptorului
• influențarea înmulțirii, a creșterii
• ca armă chimică/ de apărare
Mijloace de apărare- relații de apărare
• Ca rezultat al relațiilor bilaterale
• Mijloace de apărare individuală
• Pasivă: carapace, cochilii, țepi, substanțe urticante
• Activă: fuga, îngropare, gheare, dinți
• Mijloace de apărare colectivă
• Agregări de apărare
• Ecloziuni concentrate
• Indivizi specializați în apărarea colectivității
• Ca rezultat al relațiilor multilaterale
• Mimetism
• Homocromie
• Imitație
Relații interspecifice legate de răspândire
• Răspândirea se poate realiza la întâmplare
• Exemplu: transportul unor semințe, părți ale plantei, ouă de nevertebrate sau
pești agățate de corpul păsărilor

• Existența unor relații specializate - fructe și semințe cu structuri

speciale care înlesnesc răspândirea lor de către animale
• Exemplu: cârlige ce permit agățarea de blană; formațiuni nutritive căutate de
furnici (la sp. de plante- Viola sp., Chelidonium sp.); mirmechohoria
(răspândirea plantelor cu ajutorul furnicilor)
• Ouăle și semințele trec nevătămate prin intestinul păsărilor
• Depunerea unor ouă de rezistență (în cazul unor condiții neprielnice de
mediu) –Phylopoda, Copepoda, Cladocera
Relații interspecifice legate de reproducere
• Reproducerea poate fi condiționată de prezența altor specii
• Exemple:
• Pentru cuibărit, depunerea pontelor, parcurgerea stadiilor de dezvoltare
• Arbori cu scorburi pentru păsări
• Plante acvatice ca substrat pentru depunere ponte de nevertebrate și
pești
• Necesitatea existentei unei perioade de parazitare pe pești a larvelor de
unionidae pentru dezvoltarea ulterioară a moluștei
• Necesitatea unor specii de păsări de a depune ouă în cuibul altor specii
(Cuculus canorus -cuc)
• Necesitatea prezenței speciilor de insecte indispensabile polenizării
multor plante
Relații trofice
• Reprezintă cea mai importantă legătură dintre specii, care se realizează sub
diferite forme
• Conținutul legăturilor trofice este același, respectiv fiecare specie
reprezintă o verigă în transferul și transformarea substanțelor și energiei în
ecosistemul dat
• Relațiile trofice cu transfer de materie și energie se desfășoară între nivele
trofice succesive, respectiv între verigile trofice ale lanțurilor trofice. Din
relațiile trofice derivă și alte forme de relații interspecifice
• Între speciile aceluiași nivel trofic (relațiile sunt fără schimb de substanță și
energie) are loc competiția pentru resursele de hrană, de nutrienți, de
lumină, de spațiu
• Rezultatul competiției este elaborarea prin acțiunea selecției a diferitelor
adaptări ale populațiilor ca separări parțiale sau totale ale nișelor ecologice
prin specializări nutritive, comportamentale, succesiuni la locul de hrană,
separare spațială, inhibarea dezvoltării concurenților
Relații trofice
• Aceste adaptări afectează structura și funcționarea lanțurilor trofice
• Din relațiile trofice între nivele trofice diferite rezultă și relații legate
de apărare. Apărarea individuală se poate transforma în apărare
colectivă
• Abordarea la nivel populațional este cel mai potrivit mod de abordare
în examinarea relațiilor interspecifice deoarece:
• Relațiile se desfășoară între populații
• Populația e veriga esențială în transformarea materiei, energiei și informației
• Populația este obiectul evoluției, selecției care se desfășoară corelat cu
evoluția altor populații (co-evoluție)
Relații complexe
Factori • Interacționează permanent cu componentele
abiotici biotice (vii) ale sistemului

• Există relații între populațiile și speciile aceluiași

Nivel trofic nivel trofic

Nivele
trofice • Există relații între nivele trofice diferite
diferite
Relații complexe
• Este foarte importantă cunoașterea lor pentru cunoașterea organizării
și legilor dinamicii ecologice si pentru prognoza soluțiilor economice,
de amenajare sau protecție a ecosistemelor

• Exemplu: schimbările climatice (cantitatea de precipitații) determină

modificări ale învelișului vegetal care conduc la schimbări ale nutriției unor
specii, ceea ce determină schimbări ale stării fiziologice, modificări ale
relației cu paraziții, modificarea structurii spațiale a populației și apoi
intensificarea acțiunii prădătorilor și declinul speciei-pradă
Biotop
• Reprezintă totalitatea factorilor abiotici (factori ecologici) în dinamica lor și în
interacțiune unii cu ceilalți
• Factorii abiotici nu au valori constante, ci variază între anumite limite în timp și
spațiu
• Există variații cu anumită periodicitate și amplitudine- variații cu caracter de
regim (ex. alternanța zi-noapte, succes. anotimpuri, fazele lunii, maree, direcția și
intensitatea vânturilor)- care determină funcționarea biocenozei în regim
comandat (respectiv regimul, ritmul impuse de variații periodice)
• Există variații fără periodicitate, care apar neașteptat și depășesc o anumită
amploare- variații cu caracter de zgomot (ex. temp. neobișnuite, secete
prelungite, vânturi neobișnuit de puternice, valuri f. mari, pătrundere agenți
poluanți, incendii naturale)
Biotop
• Efectul variațiilor cu caracter de regim este adaptarea. Diferiți factori
variază între anumite limite care devin limite de toleranță ale
popul./speciei față de factorul respectiv
• Efectul variațiilor cu caracter de zgomot este apariția factorilor
limitanți- care pot determina eliminarea unui nr. f.mare de indivizi din
una sau mai multe populații
• Cele două categorii de variații pot avea efecte directe (respectiv
adaptarea/limitarea mărimii popul.) și efecte indirecte (respectiv
modificarea corelată a altor popul. din biocenoză)
 Factori geografici
• Poziția geografică – latitudine și longitudine – indică integrarea
ecosistemului într-o zonă climatică, respectiv anumite caracteristici ale
factorilor ecologici
• Altitudinea- la fel, există condiții climatice diferite
• Expoziția geografică- ecosisteme situate pe pante cu expuneri diferite
față de soare , față de vânturi dominante se deosebesc f.mult intre ele
• Morfologia unui ecosistem- sinuozitatea malurilor (care influențează
mărimea ecotonului)- influențează repartiția vegetației acvatice, a
locurilor de adăpost, hrană și reproducere- DECI, influențează
productivitatea (bălților, lacurilor..)
Factori mecanici
• Vântul- deplasarea maselor de aer (paralel cu supraf. Pământului)- curenți aerieni
• Cauze: diferențele de presiune atmosferică, determinate de diferențele de temperatură (scade
de la Ecuator spre Poli)
• Direcția și viteza vântului sunt determinate de un complex de factori (condiții locale de presiune,
temp., relief)
• Pot fi: vânturi cu caracter de regim, constante (ex. alizee) sau care au o anumită periodicitate,
regularitate (crivăț, brize, musoni) sau cu caracter de perturbări (furtuni, uragane)
• Vântul poate avea efecte directe și indirecte
• Rol de transport- energie termică (aer cald), nori (umiditate- determinând condensarea lor sau doar
umezeala temporară a solului), cenușă vulcanică, praf, nisip, radionuclizi –din explozii atomice)
• Rol în reproducerea plantelor (polenizare- transport polen cu ajutorul vântului- plante anemofile-
conifere, graminee- polen uscat, ușor, în cantitate mare).
• Rol în răspândire- bacterii , ciuperci, plante verzi (fructe și semințe cu structuri specializate), ouă de
rezistență și chiar adulți (insecte)
• Sp. De păsări folosesc curenții de aer pentru a economisi energie (planare- pelicani, berze, pescăruși)
• Există adaptări la forța vântului- talie mică la altitudini mari, aripi reduse sau lipsesc,
• Efectele indirecte – se referă la interacțiunea vântului cu apa- mișcări ale apei- curenți verticali,
orizontali, ascendenți si descendenți, valuri, oscilații de nivel, chiar curgerea ghețarilor
• Pot conduce la eroziune, aluviuni
Factori fizici
• Temperatura- fluctuații cu caracter de regim într-un domeniu (determinate de
poziția pe glob, expoziție, altitudine) sau cu caracter de zgomot (care determină
apariția adaptărilor speciilor/ populațiilor pentru asigurarea supraviețuirii)
• Adaptări:
• Insecte- cavitate ce se umple cu aer pentru protecție împotriva temperaturilor din desert, picioare
lungi- pentru a distanta corpul de nisipul fierbinte, colorit deschis, îngroparea în nisip,
• Estivarea (nevertebrate si vertebrate- din zone cu veri f. calde) si hibernarea, evitarea habitatelor
neprielnice, adăpostire, reducerea intensității metabolismului
• Migrația de iarnă,
• Lumina
• Surse cosmice (soare, stele din afara sist solar)
• Surse biologice (bioluminiscenta- dat unor procese chimice care se desfășoară la nivelul
individului)
• Surse artificiale- determinate de procese tehnice antropice (radiații electromagnetice din
spectrul vizibil !!)
• Determina efectuarea fotosintezei
• Apa. Umiditatea
• Surse: precipitații, umiditate aer, apa din sol si subterana
Factori chimici
• Compoziția ionică- este reprezentata de concentrația unor cationi ca: sodiu,
magneziu, calciu, potasiu, stronțiu, și anioni: clor, sulfat, brom, carbonat
• Salinitatea-
• Marea Neagră 15-22 ‰
• Marea Mediterană si Marea Egee 38 ‰
• Marea Roșie- 41 ‰
• Marea Moartă 280-330 ‰

• Oxigenul- in general nu este factor limitant

• 20.95% in aer
• În ecosistemele acvatice poate deveni limitant

• pH- concentrația ionilor de hidrogen

Structura trofică
• Este rezultatul relației de nutriție dintre specii

• Producătorii primari sunt populațiile/ speciile producătoare de

substanță organică; acestea transformă energia radiantă solară în
energia legăturilor chimice ale substanțelor organice pe care le
sintetizează din substanțe anorganice, apă, dioxid de carbon, compuși
cu N și P

• Producătorii primari sunt reprezentați de:

• Plante
• Bacterii fotosintetizante
• Bacterii chemosintetizante
Structura trofică
• Consumatorii reprezintă cel de-al doilea nivel trofic după producătorii
primari, care, în funcție de hrană, se împart în:
• Consumatori de ordinul 1 – fitofagi
• Consumatori de ordinul 2 – carnivori
• Consumatori de ordinul 3 – prădători

• Detritofagii consumă detritus, respectiv fragmente de materie organică

rezultate din fărâmițarea sau descompunerea parțială a plantelor și
animalelor moarte. Aceștia sunt importanți atât ca și consumatori de
ordinul 1 cât și ca descompunători

• Speciile de animale care se hrănesc cu plante moarte – necrofage

• Organismele vegetale care își procură hrana din resturile în descompunere
ale altor plante - saprofite; toate acestea grăbesc fragmentarea și
descompunerea materiei organice vegetale și animale
Structura trofică
• Descompunătorii – degradează substanțele organice din cadavre,
excrete, deșeuri, în mai multe etape, rezultând eliberarea elementelor
minerale
• Sunt reprezentați de bacterii și fungi
• Reutilizarea elementelor minerale de către plantele autotrofe
reprezintă procesul de mineralizare – reversul procesului de
fotosinteză

• Detritofagii – mărunțesc detritusul în particule fine care sunt

amestecate cu enzime, ușurând astfel activitatea bacteriilor și fungilor
și participând la realizarea funcției de mineralizare
 Structura trofică
• Grupările de specii care îndeplinesc aceeași funcție trofică = nivel trofic. Acesta nu
reprezintă o clasificare a speciilor ci a funcției trofice
• Multe specii sunt polifuncționale – fac parte din mai multe nivele trofice
• Exemplu: plantele carnivore (Drosera sp., Utricularia sp.) sunt atât producători
primari cît și consumatori de ordinul 2 și consumatori de ordinul 3
• Speciile de crap pot fi zoofage (unele specii sunt carnivore) sau pot consuma hrană
vegetală (rizomi de Potamogeton sp., semințe)
• În ecosistemele acvatice producătorii primari sunt organismele cele mai numeroase, au
dimensiunile cele mai mici, un ciclu de viață scurt și ritm intens de reproducere
Structura trofică
• Piramida eltoniană (Elton, 1927) reprezintă distribuția nr. de indivizi
sau a biomasei acestora pe diferite nivele trofice; există deosebiri
majore între ecosisteme acvatice, ecosisteme forestiere din zona
temperată și ecosisteme forestiere din zona tropicală din acest punct
de vedere
• Viteza mare de reînnoire a biomasei = turnover
• Raportul dintre producția brută/ biomasă (P/B) poate avea o valoare
mare, ceea ce arată o productivitate mare a sistemului (respectiv
cantitatea de substanță organică produsă pe unitatea de timp)
Structura trofică – lanțuri și rețele trofice
• Lanțurile trofice reprezintă căile prin care se produce transferul de substanțe și energie
• Ex- tundră: licheni-reni-om
• Ecosisteme agricole: culturi agricole (grâu) -om; culturi agricole (porumb)-animale (porc) -om
• Există lanțuri trofice bazate pe producători primari sau lanțuri trofice bazate pe detritus
• Cu cât sunt mai scurte, lanțurile trofice sunt mai productive
• Un consumator nu poate consuma hrana în întregime- aceasta ar conduce la dispariția speciei:
• 9/10 din hrană este utilizată pentru cheltuieli energetice
• 1/10 este utilizată pentru creștere în biomasă
Dacă cantitatea de hrană consumată este mai mare decât cantitatea procesată- veriga dispare
• Lanțurile trofice principale sunt alcătuite din speciile dominante care au un rol decisiv în ecosistem.
Reprezintă căile principale ale fluxului de energie și ale circulației materiei. Sunt importante pentru
structura și funcționarea (inclusiv autoreglarea) sistemului
• Lanțurile trofice secundare sunt alcătuite din alte specii din ecosistem
• Retelele trofice sunt alcătuite din nivele trofice (cuprind specii care îndeplinesc același rol în
ecosistem). Între nivele trofice diferite există relații complexe
Structura trofică – lanțuri trofice
• Lanțurile trofice nu sunt izolate și nu sunt structuri simple. Speciile fac
parte din mai multe lanțuri trofice, acestea fiind interconectate
• Lanțurile trofice intră în alcătuirea unor structuri complexe- rețele
trofice
• Rețelele trofice integrează toate componentele biotice dintr-un
ecosistem, toate lanțurile trofice și toate conexiunile, atât din
interiorul lanțurilor trofice cât și conexiunile dintre acestea
Investigarea lanțurilor trofice
• Studiul lanțurilor trofice – importanța:
• Permite evaluarea rolului speciei în funcționarea ecosistemelor
• Permite cunoașterea circuitelor biogeochimice
• Metode de studiu:
• Observare directă
• Analiza conținutului digestiv
• Analiza ingluviilor (părți nedigerate de hrană care sunt adunate de păsări sub
forma unui ”ghem”, care este apoi eliminat din cavitatea bucală)
• Metoda izotopilor radioactivi
• Metode experimentale
Succes în pregătire!