Tema 7. Certificarea produselor şi sistemelor de management al calităţii.

1. Cadrul conceptual al certificării conformităţii.

2. Certificarea conformităţii produselor în UE şi în Moldova.
3. Certificarea sistemelor de management al calităţii.

1. Cadrul conceptual al certificării conformităţii.

Certificarea reprezintă o procedură de atestare a conformităţii unui produs,
a unui serviciu, proces sau sistem de organizare a întreprinderii în raport cu un
referenţial prestabilit (standard, specificaţie tehnică etc.).
Procedura implică intervenţia unei organizaţii neutre, care are toate
atributele pentru a prezenta o credibilitate maximă, organizaţie denumită
“organism de certificare” şi care are dreptul de a emite şi acorda un certificat.
De asemenea, se prevede obligaţia organismului de certificare de a dispune
de proceduri documentate de certificare, de mijloacele necesare pentru certificare
şi supravegherea respectării condiţiilor certificării, proceduri documentate privind
rezolvarea recursurilor, retragerea sau anularea certificatelor acordate şi obligaţia
de a menţine un sistem de înregistrare adaptat condiţiilor proprii şi conform cu
reglementările în vigoare.
Evaluarea conformităţii cu cerinţele standardelor se realizează prin audituri
interne şi analize periodice.
Există trei tipuri de certificări: certificarea de produs/serviciu/proces,
certificarea de întreprindere (sau “de sistem”) şi certificarea de persoane.
a. Certificarea de produs/serviciu/proces, care atestă conformitatea
produselor/serviciilor/proceselor în raport cu reglementări, standarde sau
specificaţii tehnice date.
b. Certificarea de întreprindere (sau “de sistem”) care atestă conformitatea
sistemului de asigurare a calităţii într-o întreprindere în raport cu un standard din
seria ISO 9000.
c. Certificarea de persoane care atestă calificarea şi competenţa oamenilor
într-un anumit domeniu.

2. Certificarea conformităţii produselor în UE şi în Moldova.

Certificarea produselor/serviciilor este o procedură de atestare a
conformităţii acestora cu o reglementare specifică şi/sau cu un anumit standard,
atestare făcută de către un organism de certificare acreditat în acest scop. Acest tip
de certificare poate fi obligatorie sau voluntară.
Certificarea obligatorie se referă la “domeniul reglementat” în care se
încadrează toate produsele/serviciile/procesele ce pot afecta viaţa, sănătatea sau
securitatea persoanelor, animalelor precum şi calitatea mediului ambiant; acestea
constituie probleme reglementate prin acte legislative, standarde obligatorii etc.,
fiind necesară certificarea obligatorie la un organism de certificare acreditat în
domeniul din care face parte produsul.
Certificarea voluntară sau facultativă se referă la “domeniul nereglementat”
din care fac parte toate celelalte produse/servicii/procese pentru care nu sunt
prevăzute reglementări obligatorii; agenţii economici solicită acest tip de
certificare pentru păstrarea pieţelor de desfacere sau/şi în scopul cuceririi de noi
pieţe prin câştigarea încrederii consumatorilor, dar fără a fi obligaţi să facă această
certificare.
Certificarea produselor/serviciilor oferă multe avantaje notabile, dintre care
menţionăm:
 promovarea mai uşoară şi într-un timp mai scurt a produselor pe
piaţă, mai ales dacă organismul care acordă certificarea se bucură de o largă
recunoaştere.
 eliminarea încercărilor, verificărilor, probelor pe care clienţii le cer
pentru confirmarea calităţii produselor/serviciilor ce urmează a fi contractate, în
cazul lipsei certificatului de conformitate;
 reducerea cheltuielilor suplimentare şi a timpului de ofertare -
contractare a produselor/serviciilor;
 pătrunderea mai uşoară pe pieţele ţărilor europene în cazul
recunoaşterii organismului care a făcut certificarea;
 scurtarea ciclului de pătrundere pe pieţele interne a produselor noi sau
modernizate;
 posibilitatea utilizării mărcii de conformitate.
Dovada conformităţii produselor poate fi făcută prin obţinerea unui
certificat de conformitate, a unei mărci de conformitate sau a unei licenţe pentru
certificare.
Certificatul de conformitate reprezintă un document emis pe baza regulilor
unui sistem de certificare, ce indică existenţa încrederii adecvate că un
produs/serviciu/proces corespunzător identificat, este în conformitate cu un anumit
standard sau cu un alt document normativ.
 Marca de conformitate (pentru certificare) este o marcă protejată, aplicată
sau emisă pe baza regulilor unui sistem de certificare, ce indică existenţa încrederii
adecvate că un produs/serviciu/proces corespunzător identificat, este în
conformitate cu un anumit standard sau cu un alt document normativ.
În ţara noastră funcţionează sistemul certificării conformităţii produselor şi
serviciilor cu standardele naţionale de referinţă.
Licenţa (pentru certificare) este un document prin care organismul de
certificare acordă unei persoane sau unui organism dreptul de a utiliza certificate
sau mărci de conformitate pentru produsele sau serviciile sale, în conformitate cu
regulile certificării.
Certificarea produselor/serviciilor presupune parcurgerea următoarelor
etape:
- solicitarea certificării, pe baza unei cereri însoţite de dosarul tehnic şi de
angajamentul întreprinderii privind respectarea cerinţelor din reglementarea
tehnică de referinţă;
- instrumentarea dosarului de către organismul de certificare;
- efectuarea unui audit la întreprindere de către organismul de certificare;
- acordarea certificatului de conformitate şi a dreptului de utilizare a mărcii
de conformitate;
- menţinerea dreptului de a deţine certificatul sau marca de conformitate, pe
baza autocontrolului de întreprindere şi a verificărilor periodice efectuate de
organismul de certificare.

3. Certificarea sistemelor de management al calităţii.

Certificarea de sistem este o procedură prin care se atestă că un sistem al
calităţii implementat de către o organizaţie este în conformitate cu un referenţial
din cadrul standardelor din seria ISO 9000 (SR EN ISO 9001 Sisteme de
management al calităţii. Cerinţe). Certificarea poate fi făcută şi pe baza unui alt
standard sau document normativ, cu condiţia ca organismul de certificare să
dovedească faptul că documentele respective au în vedere un sistem al calităţii
corespunzător (comparabil) standardelor ISO 9000.
Organismele care intervin în certificarea sistemelor calităţii sunt private şi
acreditate de organisme naţionale.
Cerinţele generale de competenţă pe care trebuie să le îndeplinească un
organism de certificare a Sistemelor de management al calităţii, sunt cele
prevăzute în standardul SR EN 45012:2000.
Dacă certificarea conformităţii cu "Cerinţele Esenţiale" (Conformity with
Essentials) a devenit obligatorie pentru tot mai multe grupe de produse,
condiţionându-le admiterea pe piaţa UE, certificarea conformităţii producătorilor
cu standardele din familia ISO 9000 are încă un caracter voluntar pentru
majoritatea domeniilor. Cu toate acestea, existenţa unui sistem de management al
calităţii certificat constituie o bază solidă pentru asigurarea consecvenţei
satisfacerii cerinţelor referitoare la calitate. De asemenea, deşi certificarea ISO
9001 nu este o cerinţă obligatorie pentru a avea acces pe pieţele externe, ea derivă
din relaţiile contractuale cu partenerii străini care preferă să colaboreze cu firme a
căror profesionalism este certificat de către o terţă parte recunoscută ca autoritate
în domeniu.
Agenţii economici doresc să-şi certifice sistemul de management al calităţii
implementat în firmă, din mai multe considerente, care sunt atât de ordin extern cât
şi de ordin intern.
Din punct de vedere extern:
 Furnizarea încrederii partenerilor în realizarea în mod constant a unor
produse şi servicii de calitate;
 Îmbunătăţirea imaginii şi a poziţiei pe piaţă;
 Diminuarea efectelor presiunii concurenţiale;
 Acces neîngrădit la licitaţii;
 Câştigarea unor noi segmente de piaţă;
 Dobândirea statutului de furnizor / partener preferat;
 Reducerea auditurilor clienţilor;
Deşi ştim că avantajele de ordin extern sunt deosebit de atractive pentru
întreprinzători şi manageri, considerăm totuşi că aceştia au mai mult de câştigat
din avantajele de ordin intern, mai ales în ceea ce priveşte managementul
organizaţiei în general. Respectarea cerinţelor standardului internaţional ISO 9001,
conduce la schimbarea mentalităţii salariaţilor în abordarea problemelor referitoare
la calitate, “face ordine în curte” şi lasă timp managementului de vârf pentru a se
ocupa de probleme care vizează în mod special viitorul firmei. Mai mult, dacă
avantajele de ordin intern sunt conştientizate şi urmărite consecvent de către
managementul de vârf, avantajele de ordin extern vor veni de la sine.
Aşadar, din punct de vedere intern, considerăm că principalele avantaje se
regăsesc în:
 Furnizarea către managementul de vârf a încrederii că toate procesele din
firmă sunt ţinute sub control şi funcţionează la un nivel calitativ constant;
 Claritatea responsabilităţilor şi respectiv uniformitate în îndeplinirea
sarcinilor;
 Implicarea crescută a angajaţilor prin conştientizarea calităţii îmbunătăţite;
 Utilizarea mai eficientă a personalului;
 Utilizarea mai eficientă a resurselor;
 Reducerea costurilor noncalităţii;
 Alinierea la cerinţele standardelor internaţionale.
Un certificat de conformitate a sistemului calităţii demonstrează că
desfăşurarea proceselor din întreprindere, începând cu cercetarea pieţei şi până la
urmărirea comportării produselor în exploatare, îndeplineşte condiţiile certificării
prevăzute în standardul sau documentul normativ de referinţă.
Preocupările pentru ridicarea nivelului calitativ nu încetează odată cu
obţinerea certificării, ci dimpotrivă trebuie în continuare depuse eforturi pentru
respectarea condiţiilor prevăzute în documentul referenţial după care s-a făcut
certificarea, evitându-se apariţia neconformităţilor pe întregul ciclu de viaţă al
produsului.
Chiar dacă o firmă ar fi tentată să “rupă ritmul” asigurării şi îmbunătăţirii
calităţii, odată intrată în familia organizaţiilor certificate nu mai poate face acest
lucru deoarece certificatul obţinut nu-i conferă o atestare pe durată nedeterminată.
El are o valabilitate de trei ani de zile, după care, dacă organizaţia doreşte să
rămână “în familie”, solicită o recertificare. De asemenea, pe parcursul celor trei
ani de valabilitate a certificatului, anual (sau în cazul unor organisme de certificare
chiar la şase luni), se efectuează audituri externe de supraveghere care au ca scop
verificarea menţinerii şi îmbunătăţirii funcţionalităţii SMC.
Menţionăm şi faptul că, organizaţia are obligaţia efectuării unor autoevaluări
a conformităţii SMC cu cerinţele standardelor, autoevaluărie ce pot fi realizate prin
audituri interne şi analize periodice.
Cheltuielile pentru implementarea şi certificarea unui sistem de
management al calităţii sunt destul de semnificative, motiv pentru care
întreprinderile de mici dimensiuni au ezitări în efectuarea acestui pas. De
menţionat însă, că sistemul odată implementat şi certificat va aduce numai avantaje
a căror cuantum va fi mult superior eforturilor depuse.
Certificarea conformităţii sistemelor calităţii nu este o obligaţie decât pentru
anumite domenii (ex: pentru producătorii de distilate alcoolice), dar ea poate
înlocui parţial sau chiar în întregime certificarea produsului sau serviciului.
Prin recunoaşterea reciprocă a certificatelor furnizate de către organismele
abilitate din diferite ţări, se asigură libera circulaţie transfrontieră a bunurilor şi
serviciilor între ţările respective. Aşadar, certificarea a contribuit în mod
substanţial la facilitarea schimburilor comerciale internaţionale, motiv pentru care
s-a bucurat de un deosebit interes extinzându-şi continuu aria geografică precum şi
aria de aplicabilitate, mai ales după apariţia standardelor internaţionale din familia
ISO 9000 şi a standardelor europene EN 45000.
Sistemele calităţii, în conformitate cu standardele din familia ISO 9000, au
cunoscut o răspândire enormă pe plan mondial în ultimii ani.
De menţionat, că certificarea sistemului de management al calităţii
presupune transformări fundamentale privind organizarea muncii şi conducerea
întreprinderii, în sensul aplicării principiilor calităţii totale.
Un sistem de management al calităţii certificat crează o bază a încrederii
esenţială pentru relaţia client-furnizor, precum şi îmbunătăţirea structurii
organizatorice şi a organizării proceselor, reducerea timpului necesar derulării
proceselor, reducerea costurilor etc.
Centrul Naţional de Acreditare din Republica Moldova (MOLDAC)  este
organism naţional unic de acreditare şi are drept scop implementarea politicii de
stat în domeniul acreditării şi evaluării conformităţii, conferind încredere în
competenţa tehnică, imparţialitatea şi integritatea organismelor de evaluare a
conformităţii acreditate, precum şi promovarea liberei circulaţii a produselor,
creşterea competitivităţii produselor şi serviciilor, apărarea drepturilor şi
intereselor consumatorului, asigurarea protecţiei vieţii, sănătăţii şi securităţii
persoanelor şi a mediului.
Obiectivul primordial al MOLDAC este menținerea statutului de semnatar al
Acordului de Recunoaştere Bilaterală cu Cooperarea Europeană pentru Acreditare
și cel de semnatar al Acordului de Recunoaștere Mutuală cu Cooperarea
Internațională pentru Acreditarea Laboratoarelor ILAC-MRA.
       MOLDAC a fost supus evaluării la nivel de omologi pe baza unor
criterii şi proceduri de evaluare clare şi transparente stabilite de organismele
europene şi internaţionale de acreditare EA, IAF, ILAC.
       MOLDAC respectă în activitatea sa principiile de bază ale acreditării:
   -   folosire a unor proceduri de evaluare unice, armonizate cu regulile
europene şi cu cele internaţionale, pentru acreditarea    organismelor de evaluare a
conformităţii;
    -    competenţă şi imparţialitate;
    -    transparenţă, disponibilitate publică şi credibilitate;
    -    reprezentare a intereselor publice;
    -    acces liber, fără discriminare, al tuturor solicitanţilor la procesul de
acreditare;
    -    independenţă faţă de posibila predominare a oricăror interese
specifice;
     -    asigurare a confidenţialităţii şi păstrare a secretului profesional şi a
celui comercial;
    -    examinare imparţială a apelurilor şi a reclamaţiilor;
    -    caracterul voluntar al acreditării.
Activitatea de acreditare este o activitate de autoritate publică
recunoscută oficial.
La nivel regional, european și internaţional Organismul National de
Acreditare este membru al:
 EA Cooperarea Europeană pentru Acreditare
 ILAC Cooperarea Internaţională pentru Acreditarea Laboratoarelor
 IAF Forumului Internațional pentru Acreditare
 EASC Consiliul Euro Asiatic de Standardizare, Metrologie și Certificare
 IRSA  Asociaţia Interregională de Standardizare
MOLDAC a încheiat contracte de cooperare cu următoarele
Organisme Naţionale de Acreditare:
 RENAR - Asociaţia de Acreditare din România
 NAAU - Agenţia Naţională de Acreditare din Ucraina
 PCA - Centrul Naţional de Acreditare din Polonia
 TURKAK - Agenţia de Acreditare din Turcia
 SNAS - Serviciul Naţional de Acreditare din Slovacia
 KЦA - Centrul Naţional de Acreditare din Kîrgîstan
 НЦA - Centrul Naţional de Acreditare din Kazahstan 
 BSCA- Centrul de Acreditare de Stat din Belarus
 IARM- Institutul de Acreditare din Republica Macedonia
 CYS-CYSAB- Organizaţia pentru Promovarea Calităţii din Cipru
 BATA - Institutul de Acreditare din Bosnia şi Herţegovina
 EAK - Centrul de Acreditare din Estonia
 HAA - Agenţia de Acreditare din Croaţia
 CAI - Institutul de Acreditare din Cehia
 РОСАККРЕДИТАЦИЯ - Serviciul Federal de Acreditare din Rusia
 ATCG - Organismul de Acreditare din Muntenegru
 АЦА - Organismul de Acreditare din Republica Azerbaidjan
 LATAK - Biroul Național de Acreditare din Letonia

Toate cele menţionate atestă promovarea unei politici unitare în materie de

certificare şi acreditare la nivelul UE, asigurarea unei coerenţe generale în ceea ce
priveşte evaluarea conformităţii, perfecţionarea legislaţiei, mecanismelor şi
procedurilor specifice, în scopul eliminării obstacolelor tehnice din calea
schimburilor comerciale.