Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Procesul planificării carierei este unul deosebit de complex şi constă în stabilirea obiectivelor
carierei, elaborarea şi aplicarea strategiilor, autoevaluarea şi analiza oportunităţilor, precum şi
evaluarea rezultatelor.
Evaluarea performanţei
Planuri de acţiuni privind dezvoltarea individuală, bazată pe evaluarea performanţei, pe costurile educaţionale şi pe opţiunile înaintării sau schimbării carierei
Figura 6.2 Principalele variabile care afectează planificarea carierei (după Lloyd L. Byars şi Leslie
W. Rue)
Planificarea carierei se poate realiza atât la nivel organizaţional, cât şi la nivel individual, avându-
se în permanenţă în vedere interesul comun (vezi tabelul 6.1).
Tabelul 6.1
b) cel netradiţional, care rezultă atât din practicile şi experienţele vieţii organizaţionale,
cât şi din aspiraţiile angajaţilor. Acest tip de traseu se caracterizează prin faptul că:
- prezintă destulă flexibilitate pentru a ţine seama de potenţialul şi calităţile
salariaţilor;
- oferă mobilitate ascendentă, laterală şi descendentă angajaţilor;
- reprezintă o formă de răspuns reactivă la nevoile organizaţiei;
- constituie un ansamblu de posturi exprimate prin cunoştinţe, abilităţi şi alte
caracteristici cerute.
4.mediul social, respectiv spaţiul de viaţă în care se exercită influenţele cosmice, socio-
economice, educative, etc. şi în care se realizează, schimburile psiho-afective între indivizi. De
fapt, acesta cuprinde familia, educaţia, pregătirea profesională, situaţia forţei de muncă, modelul
socio-cultural specific, mobilitatea profesiilor, etc.
6.3 Stadiile carierei
Fără a ţine cont de activităţile desfăşurate de-a lungul vieţii lor profesionale, majoritatea indivizilor
trece prin patru stadii principale (vezi figura 6.4):
- explorare;
- stabilire;
- mijlocul carierei;
- eliberarea
Specialiştii în domeniu au avut în vedere corelarea celor patru stadii ale carierei cu performanţa
şi intervalele de vârstă (figura 6.5). Cele patru stadii ale carierei pot fi caracterizate pe scurt
astfel:
3. MIJLOCUL CARIEREI (40-45 ani) este stadiul în care indivizii fac, adesea, o
evaluare a succeselor obţinute, eliminând acele obiective pe care le recunosc ca fiind
nerealiste. În această perioadă mulţi indivizi percep începutul crizei propriei cariere,
îşi conştientizează limitele, pregătindu-şi opţiunile finalului de carieră;
4. ELIBERAREA (PENSIONAREA) (peste 60-65 ani) este stadiul ieşirii din carieră sau
retragerea, îmbrăcând forme multiple sau variate. Pentru că, acest stadiu presupune
adaptarea la schimbarea stilului de viaţă şi de muncă, angajaţii trebuie să fie consiliaţi,
astfel încât să întâmpine schimbarea respectivă într-un mod cât mai avantajos, atât
pentru ei, cât şi pentru organizaţie. Deoarece, pensionarea îi sperie pe unii oameni, iar
pentru alţii este binevenită, rolul organizaţiei este de a încuraja şi de a sprijini
indivizii, pentru ca aceştia să-şi îndeplinească, în continuare, cât mai bine sarcinile
profesionale.
O prezentare sugestivă atât a stadiilor carierei, cât şi a principalelor probleme care se cer
soluţionate în cadrul fiecărui stadiu, se poate vedea în
figura 6.6.
Figura 6.6 Stadiile carierei (după G. Milkovich şi J. Boudreau)
După unii specialişti, varianta cea mai simplistă a stadiilor carierei include:
- stadiul premuncă (frecventarea şcolii);
- stadiul iniţial al muncii (trecerea de la un post la altul);
- stadiul stabil al muncii (menţinerea unui post);
- stadiul pensionării.
Cunoaşterea şi înţelegerea cât mai deplină a stadiilor carierei au cel puţin următoarele avantaje:
a) identitatea carierei;
c) adaptabilitatea carierei;
d) performanţa carierei.
Eficacitatea carierei trebuie apreciată atât din punct de vedere individual, cât şi din punct de
vedere organizaţional. În acelaşi timp, eficacitatea carierei este strâns legată de performanţa
organizaţiei. Astfel, specialiştii în domeniu menţionează relaţiile posibile care există între
criteriul (caracteristicile) eficacităţii carierei şi cele ale eficacităţii organizaţionale (figura 6.7).
Revenind la cele patru criterii fundamentale de apreciere a eficacităţii carierei (identitate,
atitudine, adaptabilitate şi performanţă) se poate spune faptul că ele intercondiţionează în mod
diferit, pentru persoane diferite, iar importanţa lor relativă variază atât între organizaţii, cât şi
între diferitele persoane:
Performanţa Producţia
Atitudinile Eficienţa
Adaptabilitatea Satisfacţia
Identitatea Adaptabilitatea
Dezvoltarea
Figura 6.7 Relaţiile între caracteristicile eficacităţii carierei
Indiferent de tipul lor (individuale sau sociale, favorabile sau defavorabile, pozitive sau negative),
atitudinile reprezintă un ansamblu de reacţii personale faţă de un anumit obiect determinat:
persoană, idee sau lucru. Astfel, atitudinile sunt înrudite cu trăsăturile de caracter, fiind parte
integrantă din personalitatea individului. Conform opiniei specialiştilor, atitudinile faţă de carieră
reprezintă modul în care indivizi percep şi evaluează carierele lor, astfel că: