Modernismul PERIOADA INTERBELICĂ - POEZIA

RIGA CRYPTO ŞI LAPONA ENIGEL,

de Ion Barbu

Modernismul este o orientare largă şi diversă în plan doctrinar şi estetic, prin care literatura
noastră devine sincronă cu modelele europene. Dintre poeţii ce se înscriu în această orientare se remarcă,
în perioada interbelică, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu
Poezia Riga Crypto şi lapona Enigel face parte din ciclul Uvedenrode din volumul Joc secund,
este publicată în anul 1930, şi este subintitulată de Ion Barbu «Baladă», deoarece este o poveste stranie
de dragoste cu aspect de cântec medieval, spus de un menestrel «la spartul nunţii, în cămară».
Tema baladei este ilustrarea unei iubiri imposibile, deoarece fiinţele care alcătuiesc cuplul
erotic fac parte din lumi diferite, incompatibile, Enigel aparţinând regnului animal, iar ciuperca-rege
Crypto, regnului vegetal.
Viziunea despre lume pe care o propune balada se înscrie în paradigma modernismului, punând
în evidenţă legătura cu Luceafărul şi construind un model probabil al lumii care îl completează pe cel
eminescian.
Titlul indică numele celor două „personaje” între care se stabilește un raport de coordonare
copulativă („și”). Acesta este construit asemenea titlurilor unor opere ai căror protagoniști trăiesc iubiri
neîmplinite („Romeo și Julieta”, „Tristan și Isolda”). Din punctul de vedere al semnificațiilor denumirii
celor doi, aceștia sunt în antiteză, deoarece substantivul „Riga” sugerează un spațiu oriental, exotic, pe
când „Lapona”, un spațiu nordic, boreal, al înghețurilor albe. Numele lor au și rol anticipativ, întrucât
„Crypto” presupune enigmă, ascundere, încifrare, ceea ce îi dezvăluie statutul de neînțeles, iar „Enigel”,
care provine de la cuvântul „angel” sugerează dorința de evoluție, statutul de ființă superioară.
Ca structură, poemul Riga Crypto şi lapona Enigel este alcătuit din douăzeci şi şapte de strofe,
cele mai multe catrene, dar există şi altele de cinci sau şapte versuri.
Formula literară este aceea de poveste în poveste sau poveste în ramă, narată de un cântăreţ
popular la rugămintea unui nuntaş, aceasta constituind rama, sau prologul poeziei: Mult- îndărătnic
menestrel,/ Un cântec larg tot mai încearcă,/ Zi-mi de lapona Enigel/ Şi Crypto, regele ciupearcă!
Partea întâi, considerată ramă a povestirii, are și rolul de incipit și sugerează câteva detalii spațio-
temporale, substantivul „menestrel” făcând trimitere la un Ev Mediu european. Este conturată o atmosferă
lumească, de nuntă, momentul surprins fiind cel al spartului nunții, în cămară, când, îndemnat de nuntaș,
menestrelul zice despre o poveste de dragoste tristă, dintre Lapona Enigel și Crypto, regele ciupercă.
Povestea propriu-zisă o începe menestrelul prin prezentarea regelui-ciupercă: Împărăţea peste
bureţi/ Crai Crypto, inimă ascunsă, înfăţişat ca un inadaptat, cu o fire ciudată, închisă, pe care supuşii îl
bârfeau cu dispreţ: Şi răi ghioci şi toporaşi/ Din gropi ieşeau să-l ocărască,/ Sterp îl făceau şi nărăvaş/
Că nu voia să înflorească. 
În antiteză cu el, lapona este prezentată cu tandreţe, sugerând gingăşie şi fragilitate:  În ţări de
gheaţă urgisită,/ Pe-acelaşi timp trăia cu el,/ Lapona mică, liniştită,/ Cu piei: pre nume – Enigel. . Tânăra
Enigel plecase din ţinuturile arctice, geroase, spre sud, în căutare de soare şi lumină, şi poposeşte, în
drumul său, ca să se odihnească şi să-şi adape renii, la Crypto, regele poienii. Ca şi în Luceafărul lui
Eminescu, cei doi, regele-ciupercă şi lapona, se întâlnesc în vis, iar Crypto rosteşte o chemare
ademenitoare, încărcată de dorinţe, ca aceea a fetei din poemul eminescian: Lin adormi, torcând
verdeaţă,/ Când lângă sân, un rigă spân,/ Cu eunucul lui bătrân,/ Veni s-o-mbie cu dulceaţă. 
Fiecare strofă a discursului rostit de Crypto începe patetic, fiind încărcată de pasiune, prin
repetarea numelui fetei: Enigel, Enigel, sentimente calde şi emoţionante, contrare firii reci a regelui-
ciupercă. Lapona îi explică faptul că el trebuie să rămână în lumea lui, întrucât orice încercare de a ieşi la
soare l-ar distruge: Şi eşti umed şi plăpând/ Teamă mi-e, te frângi curând,/ Lasă. Aşteaptă de te coace.
Crypto o roagă pe Enigel să rămână în lumea lui rece şi întunecoasă, îndemnând-o să uite de idealul spre
care ea se îndreaptă, de soare şi lumină. Este prezent aici motivul soare-umbră, sugerând cele două lumi
incompatibile, cărora le aparţin cele două fiinţe, care nu pot comunica ideatic şi sentimental.
 Soarele este simbol al vieţii spirituale, al luminii sufleteşti, ce sugerează capacitatea fiinţei superioare de
a aspira spre absolut. Umbra, întunericul şi umezeala simbolizează condiţia omului obişnuit, neputinţa lui
de a se înălţa către aspiraţii spirituale superioare.
Enigel îi mărturiseşte teama de întuneric – Eu de umbră mult mă tem  - şi aspiraţia spre idealul
absolut –  Mă-nchin la soarele-nţelept. Ca orice muritor de rând, Crypto nu poate înţelege lumea omului
superior, care trăieşte cu întreaga fiinţă spre împlinirea idealului, sugerat aici de lumina solară, pe care nu
oricine o poate suporta, sufletul fiind asemănat sugestiv cu o fântână, simbol al aspiraţiei spre cunoaştere:
Mă-nchin la soarele-nţelept,/ Că sufletu-i fântână-n piept/ Şi roata albă mi-e stăpână/ Ce zace-n sufletul-
fântână.  Omul obişnuit, muritorul neputincios de a avea aspiraţii superioare, nu se poate înălţa spre
absolutul cunoaşterii: Că-i greu mult soare să îndure/ Ciupearcă crudă de pădure,/ Că sufletul nu e
fântână/ Decât la om, fiară bătrână,/ Iar la făptură mai firavă/ Pahar e gândul, cu otravă. 
Regele Crypto va cădea victimă propriei neputinţe şi cutezanţei de a-şi depăşi limitele, de a
încerca să intre într-o lume pe care nu o înţelege şi cu care nu se potriveşte: Şi sucul dulce înăcreşte !/
Ascunsa-i inimă plesneşte,/ Spre zece vii peceţi de semn,/ Venin şi roşu untdelemn/ Mustesc din funduri
de blestem; Riga Crypto devine o ciupercă otrăvitoare, însoţindu-se cu măselariţa mireasă, o fiinţă din
lumea lui, o plantă medicinală toxică, ce se potriveşte cu el şi face parte din acelaşi regn. Referirea la
Laurul-Balaurul  sugerează aceeaşi idee a « nuntirii posibile» numai între două fiinţe aparţinând aceleiaşi
lumi, deoarece ,,laur” este o plantă veninoasă, cu miros neplăcut, cu fructul ţepos: Cu Laurul- Balaurul/
Să toarne-n lume aurul,/ Să-l toace, gol la drum să iasă,/ Cu măselariţa-mireasă/ Să-i ţie de
împărăteasă.  Aşadar, condiţia omului obişnuit, comun este tragică prin neputinţa acestuia de a aspira
către valori spirituale superioare (Că-i greu mult soare să îndure/ Ciupearcă crudă de pădure), precum şi
setea de absolut de care este stăpânit omul superior, ce aspiră spre cunoaştere, lumină spirituală (Mă-
nchin la soarele-nţelept) a făcut ca balada Riga Crypto şi lapona Enigel a lui Ion Barbu să fie numită un
luceafăr întors. Incompatibilitatea celor două fiinţe ce aparţin a două lumi diferite din
Luceafărul eminescian este şi ideea acestei balade, numai că omul superior este fata, iar fiinţa inferioară
este regele-ciupercă. Simbol al fiinţei superioare, al omului de geniu, Enigel deplânge fiinţa umană
duală, ce oscilează în permanenţă între ideal şi material, între raţional şi instinctual, între viaţă şi moarte,
conştientizând drama geniului care ar putea fi tentat de o iubire efemeră ce stinghereşte aspiraţia spre
cunoaşterea absolută.
Stilul este dominat de elemente-simbol, exprimate într-un limbaj oral, familiar, narativ, ce face
din poem o creaţie alegorică şi filozofică, trimiţând la filonul popular prin utilizarea unor cuvinte ca:
« iacă », « puiacă », « adăsta », « poposi ». Modurile de expunere folosite în baladă sunt naraţiunea şi
dialogul, alegoria ideatică fiind transpusă într-o poveste în ramă.
Referitor la prozodie, se remarcă faptul că versurile au o măsură variabilă, de la 5 la 9 silabe, iar
rima este o îmbinare savantă între rimă încrucişată, îmbrăţişată şi monorimă, după cum şi strofele
sunt inegale, având între patru şi şapte versuri.
Textul se înscrie în estetica modernistă atât prin teme și motive literare, cât și prin interpretarea
parodică a concepției de baladă. Privit în cheie imediată, poemul redă o iubire imposibilă; pătrunzând
însă, în sensurile ascunse, descoperim o amplă și tristă meditație pe tema imposibilității omului de a
atinge absolutul, de a-și depăși limitele.