Acad.

Ion Guceac DREPT CONSTITUȚIONAL ȘI INSTITUȚII POLITICE Suport de curs

SUBIECTUL II. DREPTUL CONSTITUŢIONAL CA ŞTIINŢĂ JURIDICĂ ŞI DISCIPLINĂ

DIDACTICĂ

Obiective:
- a identifica noţiunea şi importanţa Constituţiei;
- a compara constituţiile după, formă, modalităţi de adoptare, revizuire şi abrogare;
- a argumenta calitatea de supremaţie a Constituţiei şi de garanţie a supremaţiei;
- a estima formele de control al constituţionalităţii.
- a descrie trăsăturile Constituţiei RM;
- a aprecia posibilităţile legale de revizuire a Constituţiei.

II.1. CONCEPTUL ŞTIINŢEI DREPTULUI CONSTITUŢIONAL

Ştiinţa este considerată drept un ansamblu sistematizat de cunoştinţe sau metodele şi

presupunerile ce caracterizează căutarea cunoştinţelor verificabile şi transmisibile. Deoarece ştiinţa
presupune că lumea experienţei şi observaţiei este obiectiv cogniscibilă, că relaţiile repetabile sunt pasibile
de a fi descoperite şi că se poate ajunge la cunoaşterea acestor relaţii printr-o observare atentă, teoretizare
şi testare a ipotezelor, putem formula o altă definiţie a ştiinţei şi anume: ştiinţa constă dintr-un ansamblu
mai mult sau mai puţin sistematizat de cunoştinţe, inclusiv o varietate de teorii explicative, utilizate în
sfera activităţii de cercetare în scopul obţinerii unor conoştinţe noi despre natură, societate, gîndire şi care
include în sine toate condiţiile şi momentele acestei activităţi.
Funcţia ştiinţei este de a dezvolta teoria ce va ajuta să explice şi să se anticipeze evenimentele din
lumea observabilă. În dependenţă de funcţia promovată, ştiinţele se împart în pure şi aplicate.
Ştiinţa pură se preocupă de cunoaştere de “dragul” cunoaşterii. Ştiinţa aplicată aspiră să se
folosească de cunoaşterea ştiinţifică pentru a atinge scopuri umane.
În dependenţă de sfera activităţii de cercetare, realizată de o ştiinţă sau alta, acestea se divizează în
ştiinţe sociale sau umaniste şi ştiinţele naturii.
Ştiinţele sociale sunt considerate ştiinţele angajate în investigaţia comportamentului uman.
Prin ştiinţele naturii subînţelegem ştiinţele care au ca obiect de cercetare natura şi legile ei de
existenţă.
Un loc aparte în cadrul ştiinţelor sociale este rezervat ştiinţelor juridice ca un compartiment
distinct al ştiinţelor sociale, cu un sistem propriu, cu discipline multiple, potrivit diverselor ramuri de
drept.
Despre ştiinţele juridice s-a putut vorbi doar în epoca modernă şi contemporană, în special în
sec.XIX şi XX.
Obiectul ştiinţelor juridice îl constituie studierea dreptului, a fenomenului juridic în toată
complexitatea sa: ca ansamblu de norme, raporturile juridice şi ordinea de drept din societate, răspunderea
juridică şi modalităţile ei, elaborarea şi realizarea dreptului, conştiinţa juridică etc...
În literatura de specialitate se consideră că, spre deosebire de ştiinţele naturii, ştiinţa dreptului are
ca obiect nu natura şi descoperirea legilor ei de existenţă şi manifestare, ci un aspect al vieţii sociale -
dreptul. În cadrul ştiinţelor sociale, cele juridice se disting prin faptul că sunt ştiinţe normative, deoarece
"fragmentul din realitatea socială pe care le studiază este reprezentat de normele juridice". La etapa

1
Acad. Ion Guceac DREPT CONSTITUȚIONAL ȘI INSTITUȚII POLITICE Suport de curs

actuală se discută despre un sistem al ştiinţelor juridice, în cadrul căruia, în funcţie de sfera şi modul de
abordare a studiului dreptului, se disting:
a) ştiinţele juridice teoretice, globale;
b) ştiinţele juridice istorice;
c) ştiinţele juridice auxiliare;
d) ştiinţele juridice de ramură.
În cadrul primei categorii se include Teoria generală a dreptului, care are drept obiect de studiu
abordarea teoretică a dreptului în ansamblul său, studiul global al dreptului ca fenomen social, cu funcţiile
şi formele sale de manifestare.
Ştiinţele juridice istorice sunt determinate în existenţa lor de studiul istoric al dreptului. În funcţie
de modul în care este abordată cercetarea istorică a dreptului, în toată lumea, într-o anumită ţară sau numai
într-o anumită instituţie, se pot distinge: Istoria universală a statului şi dreptului (Istoria generală a
dreptului), istoria dreptului dintr-o anumită ţară, cum ar fi Istoria statului şi dreptului Republicii Moldova,
istoria unei ramuri sau instituţii: Istoria dreptului constituţional sau Istoria dreptului civil. La această
categorie se înscrie şi istoria doctrinelor (gîndirii) juridice, ce are ca obiect analiza evoluţiei istorice a
diferitelor teorii sau şcoli juridice.
Ştiinţele juridice auxiliare contribuie la studiul fenomenului juridic prin folosirea unor mijloace
proprii altor ştiinţe - medicina, fizica, chimia, psihologia. În cadrul acestor ştiinţe, numite şi
interdisciplinare, se includ: criminologia, criminalistica, medicina legală, psihiatria judiciară, statistica
judiciară, cibernetica sau informatica judiciară.
Ştiinţele juridice de ramură s-au întemeiat pe măsura dezvoltării şi extinderii reglementărilor
juridice în cele mai diverse domenii ale vieţii sociale şi constituirea ramurilor de drept, astfel încît fiecare
ramură de drept formează obiectul unei ştiinţe juridice de ramură. În acest sens, dreptului constituţional îi
corespunde ştiinţa dreptului constituţional, dreptului administrativ - ştiinţa dreptului administrativ,
dreptului financiar - ştiinţa dreptului financiar etc.. În opinia unor autori, în denumirea curentă nu se
foloseşte terminologia completă, dar cea a ramurii, pentru a desemna disciplina ştiinţifică respectivă (de
exemplu: nu ştiinţa dreptului constituţional, ci drept constituţional). Vorbind despre conceptul ştiinţei
dreptului constituţional, trebuie să menţionăm diversitatea opiniilor şi concepţiilor.
Astfel, unii consideră că ştiinţa dreptului constituţional reprezintă un sistem de cunoştinţe istorice,
logic fundamentalizate, căpătate în rezultatul cercetării dreptului constituţional ca ramură de drept, a
relaţiilor reglementate de această ramură, precum şi a practicii realizării normelor constituţionale. Alţi
autori o definesc drept o ramură deosebită a ştiinţelor juridice, ce are drept obiect de studiu organizarea
societăţii în stat, raporturile din domeniul instituirii, menţinerii şi exercitării puterii publice, precum şi
normele de drept care reglementează aceste raporturi.
În opinia noastră, punctul de pornire în determinarea justă şi completă a conceptului ştiinţei
dreptului constituţional îl constituie obiectul său de studiu. Dacă admitem că obiectul de studiu al ştiinţei
dreptului constituţional îl constituie cele mai importante relaţii social-economice şi politice, care sunt
reglementate de norme de drept constituţional, putem conchide că ştiinţa dreptului constituţional este
ştiinţa juridică, ce are ca obiect de studiu normele de drept constituţional şi relaţiile sociale din domeniul
instituirii, menţinerii şi exercitării puterii de stat, reglementate de aceste norme, precum şi concepţiile
specialiştilor în materia dreptului constituţional.

2
Acad. Ion Guceac DREPT CONSTITUȚIONAL ȘI INSTITUȚII POLITICE Suport de curs

Cu denumirea de Drept constituţional această ştiinţă este recunoscută în majoritatea statelor lumii
(S.U.A., Franţa, Anglia, Italia, România).
În Republica Moldova, ca şi în alte republici ex-sovietice şi statele aderente, această ştiinţă a fost
cunoscută sub denumirea de “drept statal”, considerîndu-se că noţiunea "Drept de stat" subliniază faptul că
această ştiinţă are drept obiect de studiu nu numai normele juridice cuprinse în constituţie, dar şi altele.
După proclamarea suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova, această ştiinţă, ramură
juridică şi disciplină didactică, începe să fie denumită "Drept constituţional".
În unele state, precum Franţa, România, denumirea dată acestei ştiinţe este de "Drept constituţional
şi instituţii politice", motivată prin faptul, că obiectul de studiu al ştiinţei respective nu poate constitui
numai normele de drept constituţional şi relaţiile sociale reglementate de ele, ci şi aspectele practice,
concrete ale funcţionării structurilor care contribuie la realizarea puterii de stat. Recunoscînd că ştiinţa
dreptului constituţional are ca obiect de studiu relaţiile sociale cu caracter politico-juridic din domeniul
organizării societăţii în stat şi exercitării puterii publice, trebuie să recunoaştem şi faptul că ştiinţa
dreptului constituţional apare mult mai tîrziu decît ştiinţele cu caracter politic.
Astfel, până la apariţia dreptului constituţional ca ştiinţă, în operele unor mari gânditori, precum
Platon, Aristotel, Cicero şi Polibiu în antichitate, Toma d`Aquino, Marsilio din Padova, William Ockam,
Ibn Khaldiin, Dante Alighieri în Evul Mediu, Machiavelli şi J.Bodin în epoca Renaşterii, Tomas Hobles,
J.Locke, J.J.Rousseau şi Ş.L.Montesquieu în timpul pregătirii revoluţiilor burgheze, întîlnim nişte idei mai
mult sau mai puţin sistematizate despre stat, despre fenomenele politice în general. Separarea expresă a
ştiinţei dreptului constitiţional de la filosofie, sociologie s-a petrecut doar în prima jumătate a secolului
XIX, adică mult mai tîrziu decît alte ştiinţe juridice (civil ,penal, procesual).
Se consideră că germenii autentici ai ştiinţei dreptului constituţional au început să apară atunci,
cînd constituţiile burgheze s-au transformat din “ius condentum” (dreptul care trebuie să fie creat), în “ius
conditum” (dreptul creat). În această perioadă, inclusiv în cea premergătoare, apar o serie de concepţii
referitoare la stat şi drept, care cuprindeau unele principii situate mai apoi la temelia ştiinţei dreptului
constituţional. Astfel s-a fundamentat principiul suveranităţii poporului, principiul separaţiei puterilor în
stat, s-a elaborat şi argumentat ideea existenţei unor drepturi naturale ale omului, pe care statul este obligat
să le asigure.
Pînă la apariţia primelor constituţii, perioada în care începe a fi întemeiat dreptul constituţional ca
ştiinţă, în unele universităţi din nordul Italiei, la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, începe a fi predată
disciplina didactică "Drept constituţional". Prima catedră de drept constituţional a fost creată în anul 1796
la Ferrara, iar puţin mai tîrziu asemenea catedră se crează la Pavia şi la Bologha. În anul 1834 o catedră de
drept constituţional este creată la facultatea de drept din Paris condusă de contele Pellegrino Rossi.
Această etapă este numită "perioada obsedărilor textuale", 7 deoarece dreptul constituţional se confundă cu
dreptul Constituţiei, limitat la dimensiunea sa politică, la care se încadra juridic, adică la organizarea
activităţii autorităţilor publice centrale din cadrul statului, precum şi relaţiile dintre aceste autorităţi. Se
vorbea, deci, de un drept constituţional strict instituţional şi pe de asupra un pic elitist.
În această perioadă dreptul constituţional se rezumă, deci, la studiul interpretativ a dispoziţiilor
Constituţiei în şcolile de drept existente.
La finele secolului XIX şi începutul secolului XX apar primele şcoli naţionale de drept
constituţional, reprezentate de A.Esmein şi L.Duguit în Franţa, C.J.Jellinek şi Ihering în Germania,
A.V.Dicey în Anglia, V.Orlando în Italia şi F.F.Kokoşkin în Rusia. În România un aport însemnat la
3
Acad. Ion Guceac DREPT CONSTITUȚIONAL ȘI INSTITUȚII POLITICE Suport de curs

fundamentarea ştiinţei dreptului constituţional l-a constituit opera unor mari profesori, precum C.Stere de
la Universitatea din Iaşi şi C.G.Disescu de la Universitatea din Bucureşti.
La etapa actuală ştiinţa dreptului constituţional este orientată primordial în direcţia conservării
formelor clasice de organizare a statului şi admiterii unor restructurări politico-statale, care nu ar afecta
valorile şi interesele fundamentale ale societăţii.
Pentru ştiinţa dreptului constituţional din occident este caracteristică existenţa mai multor şcoli şi
curente, situaţie determinată de pluralismul politic şi lipsa unei ideologii unice " dictate " de sus , de
specificul naţional şi cultural din diferite state.
Importanţa ştiinţei dreptului constituţional este destul de semnificativă, deoarece ea satisface o
serie de necesităţi practice, principalele dintre care sunt următoarele:
1. Ea ajută la explicarea şi cunoaşterea ştiinţifică a normelor de drept constituţional, ajungîndu-se
la o mai bună interpretare şi aplicare a lor.
2. Ea constituie un sprijin deosebit de importat pentru organele competente în adoptarea normelor
de drept constituţional deoarece, analizînd condiţiile care au determinat adoptarea unor anumite norme, se
poate constata în ce măsură aceste norme corespund cerinţelor societăţii.

II.2. SCOPUL ŞI METODOLOGIA ŞTIINŢEI DREPTULUI CONSTITUŢIONAL

Este cunoscut deja faptul că apariţia şi dezvoltarea ramurilor de drept se produce în funcţie de
epoca istorică, de condiţiile economice, sociale, politice, culturale şi de alţi factori de configurare a
dreptului din fiecare ţară în parte. Aceasta impune studierea ştiinţifică a ramurilor de drept, inclusiv de
drept constituţional, a condiţiilor care influenţează modificarea, transformarea normelor din care sînt
constituite pe viitor, a modalităţilor potrivite pentru a asigura aplicarea şi respectarea normelor de drept
constituţional.
Scopul final al ştiinţei dreptului constituţional constă în fundamentalizarea ştiinţifică a activităţii
zilnice a statului respectiv. Investigaţiile în această direcţie elucidează probleme diverse după valoare şi
complicaţie, după cum diversă şi complicată este activitatea, prin intermediul căreia se realizează puterea
de stat. Ştiinţa dreptului constituţional, la fel ca alte ştiinţe, se bazează pe folosirea unei metodologii, a
unui ansamblu de metode şi procedee, cu ajutorul cărora are loc studierea normelor de drept constituţional
şi a relaţiilor sociale reglementate de ele.
În dezvăluirea conceptului metodologiei încă nu s-a ajuns la un numitor comun. În filosofie, să
zicem, sunt cunoscute diverse opinii privind concepţia de metodologie a ştiinţei. După unii, metodologia
reprezintă totalitatea procedeelor şi metodelor de cercetare folosite într-o ştiinţă oarecare. Alţii înţeleg prin
metodologie teoria despre metoda cunoaşterii ştiinţifice şi de transformare a lumii. Conform altei opinii
prin metodologie se subînţelege, în primul rînd teoria marxist-leninistă ca bază metodologică generală, în
al doilea - totalitatea metodelor particulare de cunoaştere a obiectului dat. Conform altei opinii
metodologia cuprinde principiile de bază ale cunoaşterii, metodele şi procedeele de cercetare. Într-o altă
opinie se consideră că metodologia este un ansamblu concentrat de operaţii intelectuale constituite din
anumite principii, norme care sunt folosite pentru atingerea unuia sau mai multor obiective privind
cunoaşterea unui fenomen.
Fără a acorda preferinţă unei anumită definiţie, considerăm că prin metodologia ştiinţei dreptului
constituţional se are în vedere o parte integră a acestei ştiinţe, care reprezintă argumentarea aplicării unor
4
Acad. Ion Guceac DREPT CONSTITUȚIONAL ȘI INSTITUȚII POLITICE Suport de curs

norme, categorii, legi şi principii în procesul cunoaşterii fenomenelor şi ideilor juridico-statale, precum şi
modul de aplicare a metodelor generale şi particulare de cercetare.
Studiul metodelor de cercetare, utilizate în domeniul de investigare a ştiinţei dreptului
constituţional ne permite să evidenţiem următoarele metode:
Metoda logică. În cercetarea fenomenului juridico-statal ştiinţa dreptului constituţional se
foloseşte de categoriile, legile şi raţionamentele logice.
Metoda istorică. Potrivit acesteia ştiinţa dreptului constituţional cercetează relaţiile sociale
fundamentale şi normele de drept constituţional, care reglementează aceste relaţii în perspectiva şi
evoluţia istorică a lor.
Metoda comparatismului. Cercetarea comparativă a diferitor instituţii juridice de la o ţară la alta,
compararea sistemelor juridice naţionale contribuie la desprinderea factorilor ce determină trăsăturile lor
comune şi specifice. Metoda comparatismului indică calea de utilizare a experienţei legislative şi de
reglementare normativă în domeniul relaţiilor sociale, ce ţin de dreptul constituţional, luîndu-se în
considerare faptul că orice reglementare juridică trebuie să răspundă, în primul rînd, necesităţilor
naţionale, specificului şi particularităţilor statului respectiv, iar pentru găsirea soluţiilor optime se studiază
şi experienţa constituţională a altor sisteme de drept.
Metoda cercetărilor sociologice concrete. Această metodă rezultă din analiza factorilor sociali de
configurare a dreptului.
Metoda experimentală. Proprie, de regulă, ştiinţelor naturii, această metodă nu este străină nici
ştiinţei dreptului constituţional. Astfel, în domeniul ştiinţei dreptului constituţional, punîndu-se problema
unor transformări de ansamblu la nivel naţional, se recurge în prealabil la verificarea noilor măsuri în una
sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale.
Metoda sistematică. Este metoda ce impune cunoaşterea normelor de drept constituţional în
strînsă legătură cu relaţiile sociale care le-au determinat.
Metoda exegetică. Constă în utilizarea interpretării gramaticale şi logice întru stabilirea sensului
diferitor texte de lege. Exegeza se mărgineşte exclusiv la textul juridic, fără a analiza cauzele fenomenelor
juridice, legile lor interne de dezvoltare. Tot ce se realizează prin această metodă este interpretarea,
explicarea, comentarea din punct de vedere filologic şi logic a textului de lege.
Metoda analitico-sintetică. Prin aplicarea acestei metode, pornindu-se de la analiza diferitor
norme juridice în vigoare, se urmăreşte identificarea principiilor juridice care stau la baza lor. Ulterior,
comparînd principiile între ele pe calea sintezei, se stabilesc nişte principii superioare care servesc la
interpretarea celorlalte dispoziţii ale constituţiei.

II.3. OBIECTUL, SISTEMUL ŞI IZVOARELE ŞTIINŢEI DREPTULUI CONSTITUŢIONAL

Sistemul (din greacă systema - alcătuit din părţi, unit) este un ansamblu de elemente, care se află în
raporturi şi legături reciproce şi care formează un anumit întreg, o unitate.
Ştiinţa dreptului constituţional cercetează instituţiile dreptului constituţional şi problemele care se
desprind în legătură cu aceste instituţii, într-o ordine anumită. Această ordine de cercetare este, în fond, o
grupare a cunoştinţelor şi reprezintă însuşi sistemul ştiinţei dreptului constituţional.
Prin urmare, sistemul ştiinţei dreptului constituţional este următorul:

5
Acad. Ion Guceac DREPT CONSTITUȚIONAL ȘI INSTITUȚII POLITICE Suport de curs

1. Dreptul constituţional ca ramură a dreptului din Republica Moldova (noţiunea, obiectul,

izvoarele).
2. Teoria constituţiei (noţiunea, esenţa şi caracterul constituţiei, apariţia şi dezvoltarea sa istorică,
adoptarea, modificarea şi abrogarea, supremaţia constituţiei).
3. Teoria generală a statului.
4. Forma de guvernământ, structura de stat, regimul politic din Republica Moldova.
5. Organizarea administrativ - teritorială a republicii.
6. Cetăţenia, drepturile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor.
7. Sistemul electoral.
8. Sistemul autorităţilor publice, formarea şi activitatea lor, actele emise şi responabilitatea acestor
autorităţi.
În urma acestor cercetări pot fi obţinute anumite cunoştinţe, care constituie în ansamblu ştiinţa
dreptului constituţional şi care se conţin în izvoarele ei. Izvoarele ştiinţei dreptului constituţional sunt
cunoştinţe sistematizate despre obiectul de studiu al acestei ştiinţe, elucidate în lucrările ştiinţifice,
(monografii, articole, manuale).

II.4. ISTORIA ŞTIINŢEI DREPTULUI CONSTITUŢIONAL DIN REPUBLICA MOLDOVA.

PROBLEMELE ŞTIINŢEI LA ETAPA ACTUALĂ

După cum s-a menţionat mai sus, despre dreptul constituţional ca ştiinţă s-a vorbit mai tîrziu decît
despre stat şi ştiinţa acestuia. Începînd, însă, cu secolul XVII, dar mai ales al XVIII-lea, în unele state din
Europa încep să apară germenii ştiinţei dreptului constituţional (a dreptului de stat). În această epocă apar
primele opere de valoare ştiinţifică, pe care s-au întemeiat un şir de principii, folosite la crearea ştiinţei
dreptului constituţional.
În Republica Moldova, pînă la declararea suveranităţii şi independenţei statale, ştiinţa dreptului
constituţional, fiind determinată de concepţiile marxist-leniniste privind dezvoltarea societăţii şi statului,
practic nu recunoştea orientările doctrinelor occidentale de drept constituţional.
În această perioadă ştiinţa dreptului constituţional s-a limitat mai mult la proslăvirea organelor
puterii de stat existente şi la analiza lor prin prisma reglementărilor juridice. Unele caracteristici ale
ştiinţei la această etapă ne dovedesc inutilitatea sa, printre ele:
-gradul neînsemnat al cercetărilor în domeniul relaţiilor constituţionale ;
-adaptarea cercetărilor ştiinţifice la caracterul real şi acordarea unei atenţii nejustificate instituţiilor
constituţionale rituale (puterea de stat aparţine poporului, participarea maselor la elaborarea şi adoptarea
actelor normative, Sovietele – ca organe reprezentative, democraţia socialistă, legalitatea socialistă...);
- rolul şi prestigiul neînsemnat al constituţiei în societate şi stat;
- nerecunoaşterea studiilor constituţionale comparate.
Neajunsurile enumerate mai sus au dat naştere la o nouă etapă a constituţionalismului actual.
Specificul dezvoltării istorice a ştiinţei dreptului constituţional crează posibilitatea de a evidenţia
etapele concrete în dezvoltarea ei. Aşadar, menţionăm următoarele criterii, care servesc drept bază la
periodizarea ştiinţei dreptului constituţional:
1. Factorii externi - etapele principale de dezvoltare a societăţii şi a statului.
6
Acad. Ion Guceac DREPT CONSTITUȚIONAL ȘI INSTITUȚII POLITICE Suport de curs

2. Factorii interni - etapele de dezvoltare a legislaţiei, specificul dezvoltării ştiinţei însăşi.

Dreptul de stat sovietic (sau statal), foarte rar "Dreptul constituţional", era recunoscut ca ramură de
drept fundamentală, ramură ce conţine dispoziţii şi prevederi pentru alte ramuri de drept. În calitate de
obiect de reglementare a dreptului constituţional se recunoştea organizarea social-economnică şi politică a
societăţii, realizarea suveranităţii poporului şi a naţiunilor.
Paralel, continua polemica cu adepţii conceptului tradiţional de drept de stat ca ramură de drept, al
cărui obiect de reglementare îl formează relaţiile ce apar în procesul realizării puterii de stat, structura de
stat şi relaţiile autorităţilor publice cu cetăţenii în procesul de realizare a puterii publice.
Un eveniment important îl constituie editarea în anul 1975 a manualului "Drept constituţional
sovietic", elaborat de către juriştii din Sanct-Petersburg.Dreptul constituţional era recunoscut ca o ramură
de drept cu influenţă majoră asupra altor ramuri. Este semnificativă şi abordarea problemei
constituţionalismului ca valoare şi concept.
Cu toate acestea, Comisia superioară de atestare din URSS păstrează specialitatea 12.00.2 "Drept
de stat şi administrarea".
Începînd cu anul 1985, ia amploare procesul de renovare şi perfecţionare a relaţiilor sociale,
economice şi politice. Treptat, sunt date uitării vechile teorii constituţionale, fiind întemeiate teorii
constituţionale noi, influenţate de curentele social-democratice contemporane.
În torentul reformelor politice, economico-sociale şi de drept, unii admit posibilitatea de a accepta
începutul istoriei dezvoltării constituţionale a Republicii Moldova de la zero, adică de la etapa actuală,
aruncînd la coşul istoriei constituţionalismul cunoscut de statul nostru pînă în prezent. Ei motivează
aceasta prin faptul că tot ce a fost pînă acum nu a fost aşa cum trebuia să fie ci mult mai rău.
Ca orice ştiinţă, ştiinţa dreptului constituţional trebuie să analizeze fenomenele juridice în mod
obiectiv, să încerce a corespunde cerinţelor întregii societăţi şi nu doar cerinţelor înaintate de minorităţi ori
un grup de guvernanţi, care au interesul ca realitatea să fie prezentată în roz.
Ştiinţa dreptului constituţional din Republica Moldova va trebui să îndeplinească nu numai o
funcţie descriptiv-explicativă, ci şi o funcţie prospectivă de cercetare a relaţiilor din domeniul exercitării
puterii de stat şi a normelor care le reglementează, precum şi a vieţii constituţionale potrivit idealurilor
poporului nostru.
La etapa actuală funcţia prospectivă preia locul întîi, sarcina ştiinţei dreptului constituţional
constînd, mai ales, în a oferi legiuitorului soluţii pentru noile reglementări.
Vorbind despre întemeierea dreptului constituţional ca ramură fundamentală în sistemul de drept
din Republica Moldova, trebuie să menţionăm necesitatea argumentării ştiinţifice a ramurii menţionate.
Deoarece dreptul constituţional ocupă un loc de frunte în cadrul sistemului de drept, datorită rolului
crescînd al Constituţiei şi reformelor constituţionale, el capătă o funcţie socială importantă de reglor al
reformelor sociale şi determinant al statutului juridic aparţinînd autorităţilor publice, partidelor şi
organizaţiilor social-politice, altor subiecţi de drept constituţional. În acest context trebuie să menţionăm
principalele probleme de preocupare a ştiinţei dreptului constituţional.
Putem nominaliza următoarele probleme care se află în centrul atenţiei investigatorilor ştiinţifici:
1. Obiectul dreptului constituţional în diversele sale forme de manifestare.
2. Teoria constituţiei, izvoarele dreptului constituţional.
3. Studierea comparativă a constituţiilor din diferite state.
4. Constituţia în coraport cu sistemul de drept al Republicii Moldova.
7
Acad. Ion Guceac DREPT CONSTITUȚIONAL ȘI INSTITUȚII POLITICE Suport de curs

5. Bazele constituţionale ale dezvoltării economice şi sociale.

6. Statutul constituţional al omului şi cetăţeanului.
7. Teoria generală a statului şi forma de stat.
8. Organizarea puterii de stat şi autorităţile publice.
9. Autoadministrarea şi instituţiile democraţiei directe.
10. Republica Moldova în cadrul comunităţii internaţionale.
După o perioadă în care ştiinţa dreptului constituţional s-a limitat mai mult la descrierea şi
elogierea instituţiilor existente, la analiza lor prin prisma reglementărilor juridice şi nu a modului în care
se realizau practic sarcinile societăţii, este necesar să trecem la analiza minuţioasă a instituţiilor acestei
ramuri de drept, care nu aveau implicaţii politice directe.
Punîndu-şi scopul să cunoască cît mai profund, cît mai exact relaţiile din domeniul exercitării
puterii de stat ca putere a poporului în ţara noastră, ştiinţa dreptului constituţional nu trebuie să se
mărginească la descrierea lor, ci să promoveze metode care au ca scop descoperirea legităţilor ce
acţionează în această sferă de relaţii. Renunţîndu-se la ideea partinităţii ştiinţei dreptului constituţional, va
trebui să se depună toate eforturile în sensul redării caracterului ei obiectiv, făcînd faţă imperativelor
societăţii şi nu doar imperativelor unei categorii sociale restrînse.
Avînd ca obiect de investigare normele de drept constituţional în vigoare, ştiinţa naţională a
dreptului constituţional necesită a fi analizată în lumina evoluţiei lor, a posibilităţii şi necesităţii abrogării
unor reglementări normative vechi şi a apariţiei altor noi.
Specialiştii în materia dreptului constituţional trebuie să cunoască trecutul poporului şi al statului,
ca să poată găsi în acest trecut puncte de reper pentru dezvoltarea societăţii în viitor. De aici şi porneşte
legătura ştiinţei dreptului constituţional cu istoria statului şi dreptului.

II.5. LOCUL ŞI ROLUL ŞTIINŢEI DREPTULUI CONSTITUŢIONAL ÎN SISTEMUL

ŞTIINŢELOR

Poziţia deosebită a dreptului constituţional în cadrul sistemului dreptului determină, după cum şi
firesc, un loc de vârf al ştiinţei dreptului constituţional în cadrul sistemului ştiinţelor juridice, astfel încât
ştiinţa care analizează normele de drept constituţional urmează să aibă o poziţie superioară.
Această poziţie superioara este determinaţă de:
1. Importanţa relaţiilor care formează obiectul de reglementare al normelor de drept constituţional.
2. Ponderea specifică a activităţilor din domeniul relaţiilor sociale, care formează obiectul da
cerceare în comparaţie cu toate celelalte activităţi, dirijate prin intermediul reglementării juridice.
3. Funcţia prospectivă a ştiinţei dreptului constituţional, care face ca fenomenele politico-statale să
fie analizate aşa cum sunt, aşa cum ar trebui să fie şi să se transforme în viitor, potrivit idealurilor
societăţii contemporane.
a) Această ramură a ştiinţei juridice este cel mai strîns legată de activitatea politică a partidelor şi
statului nostru, de înnoire şi perfecţionarea activităţii de organizare şi conducere a societăţii.
Ştiinţa dreptului constiuţional se află în legătură indisolubilă cu teoria generală a dreptului, care
elaborează dispoziţiile teoretice generale folosite de ştiinţele juridice ramurale.

8
Acad. Ion Guceac DREPT CONSTITUȚIONAL ȘI INSTITUȚII POLITICE Suport de curs

Cît priveşte raporturile dintre politologie şi dreptul constituţional, s-au manifestat, în principiu,
două tendinţe: cea de opoziţie între cele două ştiinţe şi cea de apropiere pînă la contopirea lor.
Promotorii primei poziţii consideră că obiectul de studiu al ştiinţei politice îl formează sistemul de
guvernămînt, instituţiile politice prin modul de organizare reală şi exercitare efectivă a puterii politice, pe
cînd obiectul ştiinţei dreptului constituţional îl formează doar normele juridice care urmăresc scopul să
dea forma, să fixeze şi să reglementeze funcţionarea procesului politic. Cei care susţin a doua poziţie
afirmă că obiectul dreptului constituţional îşi extinde preocupările şi asupra funcţionării reale a
mecanismelor politice şi guvernamentale. Astfel, scoţînd în evidenţă elementele comune ale celor două
ştiinţe, uneori se ajunge la contopirea lor.
Există şi a treia poziţie, şi probabil, şi cea mai justă. Ea aparţine acelora, care consideră că fiecare
dintre cele două ştiinţe îşi are obiectul său de studiu, şi mai ales, metoda sa, dar între ele există nenumărate
puncte tangenţiale.

II.6. DREPTUL CONSTITUŢIONAL - DISCIPLINĂ DIDACTICĂ

Dreptul constituţional, ca disciplină didactică, se predă la toate instituţiile şi facultăţile de drept.

Volumul şi formele de predare se elaborează la catedrele de profil (de regulă "Drept public") şi se aprobă
de către Senatele instituţiilor sau Consiliile ştiinţifice ale facultăţilor respective.
Ca disciplină didactică dreptul constituţional reprezintă de postulate teoretice şi date
informative din sfera relaţiilor sociale, reglementate de normele ramurii de drept constituţional. În
corespundere cu programele de predare a cursului de " Drept constituţional," prezenta disciplină este
constituită din partea generală, care tratează în mod conceptual instituţiile juridice ale dreptului
constituţional, şi partea specială, care conţine date informative privitor la instituţiile ramuriii de drept
constituţional.
Scopul predării disciplinei dreptului constituţional constă în cunoaşterea şi însuşirea de către
studenţi a instituţiilor de drept constituţional din Republica Moldova. În cadrul acestor instituţii un loc de
frunte revine democraţiei şi elementelor sale, precum suveranitatea naţională, pluripartidismul, statutul
juridic al persoanei, cetăţenia, forma de stat şi altele.
Procesul de democratizare a societăţii, proces ce a căpătat o amploare vertiginoasă în momentul
actual, contribuie în permanenţă la remodelarea instituţiilor juridico-statale. O atenţie deosebită în
procesul de predare a disciplinei dreptului constituţional li se acordă problemelor cu conţinut teoretic şi de
importanţă metodologică (teoria Constituţiei, suveranitatea, forma de stat, statutul juridic al persoanei).
Importanţa majoră pusă în seama acestor probleme va face posibilă o orientare sănătoasă şi
constructivă a studenţilor în timpul evenimentelor actuale, le va oferi posibilitatea de a aprecia corect (din
punct de vedere ştiinţific) evenimentele din viaţa politică şi socială, să rezolve la nivel superior diferite
probleme cu conţinut practic.