CLASA PINOPSIDA

Ordinul CORDAITALES

cuprinde arbori fosili (Carbonifer-

Permian) cu frunze mari, lanceolate;
florile, repartizate monoic sau dioic, au
aspect de con, fiind reunite în inflorescenţe
amentiforme; sporofilele sunt alungite,
uneori reduse la un peduncul scurt; printre
sporofile se află formaţiuni sterile
bracteiforme, cu rol protector;
camera polenică a ovulului mai este
prezentă, sugerând că fecundaţia se
petrece ca la Cycadopsida. Embrionul nu
este bine diferenţiat.
ex.: Cordaites, Cordaianthus

A- Cordaites laevis - aspect general şi

ramură cu frunze şi inflorescenţe mascule;
B-Cordaianthus - secţiune longitudinală
prin conurile mascul şi femel [A-după Grand’-
Eury; B-după Renault - ambele din Takhtajan 1956]
 ORDINUL PINALES.
FAM. CUPRESSACEAE
arbori şi arbuşti răşinoşi cu frunze persistente, solziforme şi opuse sau
aciculare şi verticilate;
conuri mascule mici, cu câteva microsporofile în formă de scut peltat, ce
susţin câte 2-6 saci polenici;
conuri femele formate din câteva macrosporofile solziforme (plane,
recurbate sau sub formă de scut), cu câte 1-20 ovule;
seminţe de regulă aripate.

Cupressus sempervirens (chiparos) – arbore monoic, cu port columnar, lujeri

tetramuchiaţi şi frunze solziforme; conuri femele mici (2,5-4 cm), sferice, cu 8-14
macrosporofile solziforme, lignificate, penta(hexa)gonale, libere; seminţe îngust aripate.
Originar din regiunea mediteraneană, se cultivă prin parcuri; înfl.: IV-V.
Chamaecyparis lawsoniana (chiparos de California) – se deosebeşte de specia
precedentă în principal prin vârful tulpinii pendul, lujerii turtiţi, conuri femele mai mici (0,8
cm), cu 6-8 solzi, seminţe lat aripate. Originar din Am. de N, este frecvent cultivat prin
parcuri; înfl.: IV-V.
Thuja occidentalis (tuie, arborele vieţii) – arbore
columnar, cu frunze solziforme prevăzute cu câte o
glandă reziniferă proeminentă; conuri femele ovoidale,
cu 3-6 perechi de macrosporofile solziforme alungite,
libere la maturitate. Originar din Am. de N, este
frecvent cultivat, ca plantă ornamentală; înfl.: IV-V.
Th. orientalis – se deosebeşte de specia precedentă
prin: portul ovoidal, glandele rezinifere ale frunzelor
sub forma unor mici adâncituri; conuri femele cu solzi
verzi-albăstrui, îngroşaţi şi recurbaţi la vârf. Originar din
China, este frecvent cultivat ca plantă ornamentală;
înfl.: IV-V.
Juniperus communis (ienupăr) – arbust dioic, de 1-3
m înălţime, cu frunze aciculare, rigide, înţepătoare,
dispuse în verticile, câte 3; conurile femele sferice,
mici, negre-albăstrui-brumate, formate din solzi
cărnoşi, concrescuţi, simulând un fruct. Frecvent la
marginea pădurilor şi în pajişti neîngrijite, în etajul
montan. Este o plantă medicinală; înfl.: IV-VII.
Din genul Juniperus se cultivă frecvent prin parcuri mai
Foto: Sîrbu C.
multe specii: J. horizontalis Moench. (arbust târâtor,
cu frunze ascuţite şi conuri nebrumate, cu peduncul Cupressus sempervirens
recurbat); J. virginiana L. (arbore cu frunze solziforme,
uneori şi cu frunze aciculare) etc.
 Familia PINACEAE
arbori răşinoşi, monoici, cu ramificare monopodială, cu
microblaste (ramuri scurte) şi macroblaste (ramuri lungi);
frunze persistente, aciculare, dispuse spiralat sau în fascicule;
conurile mascule grupate spre vârful ramurilor, sunt mici,
formate din numeroase microsporofile solziforme, dispuse spiralat
pe un ax comun şi purtând pe faţa inferioară câte 2 saci polenici;
de regula, grăuncioarele de polen sunt prevăzute cu câte doi
saci aeriferi;
conurile femele sunt mai mari, solitare, formate din numeroase
macrosporofile constituite din câte doi solzi concrescuţi spre bază:
unul inferior, steril (bracteiform) şi unul superior fertil, pe faţa
căruia se află câte două ovule anatrope;
seminţele sunt însoţite, de regulă, de o aripioară ce rezultă din
stratul superficial al macrosporofilei.
Subfamilii: ABIETOIDEAE si PINOIDEAE
 Subfamilia ABIETOIDEAE
frunze solitare, dispuse spiralat sau pectinat pe macroblaste; microblastele lipsesc.

Abies alba Mill. (brad) – arbore de până la 50 m înălţime, cu trunchiul brun-cenuşiu;

frunze pectinate, sub 3 cm lungime, emarginate la vârf şi prevăzute cu două dungi
albicioase din ceară pe faţa inferioară; conuri femele erecte, cilindrice, cu solzi caduci la
maturitate, cei fertili laţi, rotunjiţi la vârf, ce sterili lanceolaţi, reflecţi, puţin mai lungi.
Frecvent în păduri pure sau în amestec cu fagul sau molidul, în etajul montan; lemn
foarte valoros; înfl.: V-VI.
Din acelaşi gen, se cultivă frecvent prin parcuri: A. nordmanniana (brad de Caucaz) –
care se deosebeşte de specia precedentă prin: frunze îndreptate spre faţa superioară a
lăstarului, îngrămădite sub formă de perie; solzul steril al macrosporofilei mult mai lung
decît cel fertil; seminţe mai mari; A. concolor (brad argintiu) – cu frunze albicioase pe
ambele feţe, uşor curbate în sus, mai lungi de 3,5 cm.
Pseudotsuga menziesii (duglas) – arbore viguros (-80 m), cu frunze lungi, emarginate,
pectinate, cu două dungi albicioase pe faţa inferioară şi cu miros discret de lămâie;
conuri femele de cca. 5-10 cm, cu solzi persistenţi, cei sterili trilobaţi. Originar din Am. de
N, se cultivă prin parcuri; înfl.: V-VI.
Tsuga canadensis (ţuga) – arbore (-30 m) cu frunze mici (1-1,5 cm lungime), pectinate,
cu două dungi albicioase pe faţa inferioară; conuri femele mici (sub 2,5 cm), ovoidale, cu
solzi persistenţi. Originar din Am. de N, se cultivă ca ornamental, prin parcuri; înfl.: V-VI.
Abies alba: a-ramură cu frunze şi conuri femele; b-frunză; c, d-solzi carpelari şi seminţe
aripate (ss-solz steril; sf-solz fertil; sm-sămânţă) [Strasburger et al. 1962]
Picea abies (P. excelsa) (molid) – arbore de până la 50 m înălţime, cu trunchi şi ramuri
brun-roşcate; frunze ascuţite, înţepătoare, în întregime verzi, dispuse spiralat; conuri
femele pendule, cu solzi persistenţi, cei sterili foarte scurţi. Frecvent în păduri pure sau
în amestec cu bradul sau fagul (la altitudini mai mici), în etajul montan (800-1700 m).
Lemn foarte valoros, ca şi cel de brad; înfl.: V-VI.
Picea pungens (molid argintiu) – se caracterizează prin frunze verzi-argintii, rigide;
cultivat prin parcuri în scop ornamental.

Picea abies: a-ramură cu con femel; b-

ramură cu conuri mascule; c-frunză; d-
fragment de ramură cu urme foliare; e-
stamină cu saci polenici (sp); f-
grăuncior de polen; g-solzii
macrosporofilei; h-solz fertil cu 2
seminţe (s) [Turenschi et al. 1982]
 Picea abies

Foto: Sîrbu C.
 Subfamilia PINOIDEAE
frunzele grupate câte 2-40 pe microblaste; macroblastele sunt prevăzute cu frunze
solitare, spiralate

Ramură cu frunze şi conuri mascule

Foto: Sîrbu C. Foto: Sîrbu C.

Pinus sylvestris (pin) – arbore cu trunchiul brun-roşcat; frunze verzi-deschis, uşor
spiralate, de 4-6 cm lungime, grupate câte două în vârful unui microblast; conuri femele
de cca. 3 cm lungime, ovoidale, cu solzi persistenţi, cei fertili cu vârful lăţit, romboidal, cu
o mică ridicătură în mijloc. Sporadic în etajul montan. Se cultivă frecvent ca arbore
ornamental; înfl.: V-VI.
Din acelaşi gen, se mai întâlnesc spontan: P. mugo (jneapăn) – arbust (-3 m) cu
numeroase tulpini târâtoare, cu vârful ascendent; frunze câte două, de 3-8 cm lungime;
formează tufărişuri (jnepenişuri) în etajul molidului şi în subalpin; P. cembra (zâmbru) –
arbore (-25 m), cu frunze grupate câte 5 şi seminţe nearipate, comestibile; sporadic în
etajul molidului şi în subalpin. În parcuri se mai cultivă frecvent: P. nigra (arbore cu
frunze rigide, verzi-închis, lungi de 10-12 cm, grupate câte două şi conuri femele mari,
ovoidale); P. strobus (arbore cu frunze moi, grupate câte 5, lungi de cca. 10 cm şi
conuri femele mari, cilindrice, pendente) etc.

Larix decidua (larice, zadă) – arbore (-50 m) cu frunze moi, câte 30-40 pe microblaste,
căzătoare în toamnă; conuri femele ovoide, mici, cu solzi ovali, rotunjiţi, persistenţi. În
ţara noastră creşte subsp. carpatica (Domin) Šiman (larice de Carpaţi), caracterizată
prin conuri femele cu solzi glandulos-pubescenţi şi prin seminţe mici. Este întâlnită
sporadic în etajul subalpin din Carpaţi, iar uneori este cultivată prin parcuri; înfl.: IV-VI.

Cedrus deodara (cedrul de Himalaia) – arbore (-20 m) cu frunze rigide, câte 25 pe

microblaste şi solitare pe macroblaste; conurile femele ovoidale, mari, la maturitate se
dezarticulează. Originar din Asia, se cultivă (rar) ca plantă ornamentală.
A- Pinus sylvestris; B- Larix decidua; C- Cedrus deodara
[A-după Turenschi et al. 1982; B,C-după Takhtajan 1956]
 Familia TAXODIACEAE
arbori (adeseori gigantici) cu ramificare monopodială sau
simpodială,
frunze aciculare sau solziforme, spiralate
spre deosebire de Pinaceae, solzii fertili ai conurilor femele,
concrescuţi complet cu cei sterili, susţin 2-12 ovule;
solzii conurilor mascule susţin 2-8 saci polenici;
grăuncioarele de polen nu au saci aeriferi.
Sequoiadendron giganteum (Sequoia gigantea) (arborele mamut) – este un arbore
gigantic, cu trunchiul de aproape 100 m înălţime şi până la 11 m în diametru, care creşte
în munţii Sierra Nevada din America de N (California), până la 2700 m altitudine. Atinge
o vârstă impresionantă (3200 de ani). Numele de “arbore mamut” vine de la configuraţia
ramurilor, înconvoiate ca nişte fildeşi de mamut. În ţara noastră se află câteva
exemplare tinere cultivate (la Cluj, Gurahonţ, Băile Herculane, Ploieşti etc.).

Din aceeaşi familie se mai cultivă sporadic: Taxodium distichum (chiparosul de baltă),
originar din Am. de N; Cryptomeria japonica (L. f.) D. Don. (criptomeria), originară din
Japonia etc.
ORDINUL TAXALES, FAM. TAXACEAE
arbuşti (arbori) dioici, cu ramificare simpodială, fără canale rezinifere;
frunze aciculare, alterne;
flori mascule conice, cu microsporofile în formă de scut peltat, cu câte
2-8 saci polenici;
floarea femelă redusă doar la un ovul ortotrop situat în vârful unui
peduncul foarte scurt (macrosporofila);
sămânţa este învelită de o cupă cărnoasă, roşie, vâscoasă, numită
aril, ce se formează prin proliferarea ţesutului de la baza ovulului.
Ordinul cuprinde o singură familie (Taxaceae Gray) cu mai multe genuri fosile sau
actuale, dintre care, în ţara noastră creşte Taxus baccata L. (tisa) – plantă toxică,
întâlnită sporadic prin pădurile montane, dar frecvent cultivată ca plantă ornamentală;
înfl.: IV-V.

Foto: Sîrbu C.
 CLASA GNETOPSIDA
Ephedra distachya (cârcelul) – arbust de cca. 50 cm înălţime, cu ramuri răsucite la vârf
şi seminţe învelite în bractei roşii, cărnoase. Creşte sporadic, mai ales pe litoral şi în alte
câteva localităţi din ţară. Este o plantă medicinală (conţine efedrină); înfl.: IV-V.

Foto: Sîrbu C.