Sunteți pe pagina 1din 2

Potrivit art.

981 „cererea de partaj cuprinde următoarele elemente specifice


precum, persoanele între care urmează a fi efectuat partajul, bunurile supuse
partajării, valoarea acestor bunuri, precum și locul situării lor, dar și persoana
care le deține sau le administrează, iar în situația solicitării partajării bunurilor
comune ale soților, reclamantului revenindu-i obligația de a indica și cota de
participare la dobândire.”

„În cazul admiterii partajului, efectul constitutiv al acesteia producându-se de la


data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, exeptând situația drepturilor
reale imobiliare al căror efect constitutiv producându-se numai la momentul
înscrierii în cartea funciară a hotărârii judecătorești rămare definitive, caz în
care potrivit cotelor cuvenite în sensul bunurilor stăpânite pe cote părți, acestea
vor fi trecute în proprietatea exclusivă a fiecărui coproprietar, același efect
producânadu-se și privitor sultelor, după caz sumelor cuvenite celorlalți
coproprietari ca urmare a atribuirii bunului supus partajului unuia dintre
copropritari.1”

În ceea ce privește executarea hotărârii de partaj, potrivit art. 995 alin. 2


C.proc.civ, „aceasta constituie titlu executoriu după rămânerea definitivă.2”

În cuprinsul promisiunii de partaj, autentificată în fața notarului public sub


nr. 3949/27.07.2012, părțile au arătat că sub durata căsătoriei, au dobândit
imobilele care fac obiectul prezentei secțiuni, respectiv terenul, cel care a făcut
și obiectul contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.
4253/28.12.2007, în suprafață de 11,963 mp și casa de locuit cu terasă acoperită
și împrejmuire pentru care s-a eliberat certificatul de urbanism nr. 20/
13.03.2010 emis de Primăria Dumbrăvița, despre care s-a specificat că
reprezintă proprietatea extratabulară a părților.
1
Gabriel BOROI, Mirela STANCU, Fișe de procedură civilă, Concursuri și examene, Editura Hamangiu,
București, 2019
2
Gabriel BOROI, Mirela STANCU, Fișe de procedură civilă, Concursuri și examene, Editura Hamangiu,
București, 2019
Potrivit acestui înscris, părțile au decis să se înțeleagă asupra unei posibile
modalități de partajare a imobilelelor de mai sus.

În acest sens, opțiunea de a i se atribui în natură pârâtei terenul și construcția


edificate în localitatea Dumbrăvița, cu obligația acesteia de a achita față de
reclamant suma de 100.000 euro, cu titlu de sultă, iar în caz contrar, cele două
imobile vor fi atribuite în întregime în proprietatea reclamantului, fără ca acesta
să-i plătească vreo sultă.

Această opțiune trebuind a fi efectuată de către pârâtă până la data de


15.04.2013.

Lipsa reclamantei, coroborată cu poziția procesuală, au îndreptățit cererea


reclamantului de atribuire a imobilelor de mai sus supuse partajului, fără
atribuirea vreunei sulte, potrivit înțelegerii celor două părți, autentificată de
către notarul public.

S-ar putea să vă placă și