Tema 2 Metode şi tehnici ale analizei economico-financiare

1. Noţiunea de procedee metodice ale analizei activităţii eeonomico-financiare şi

clasificarea lor .
2. Metode ale analizei calitative a fenomenelor economico-financiare.
3. Modelarea determinată şi transformarea sistemelor factoriale.
4. Metode ale analizei cantitative a fenomenelor economico-financiare.
4.1. Metoda balanţieră.
4.2. Metoda substituţiilor în lanţ.
4.3. Varietăţile metodei substituţiilor în lanţ.
4.3.1. Metoda diferenţelor absolute.
4.3.2. Metoda recalculării indicatorilor.

1. Noţiunea de procedee metodice ale analizei activităţii eeonomico-financiare şi

clasificarea lor .
Realizarea practică a funcţiilor analizei economico-financiare necesită utilizarea unui
ansamblu de metode specifice din punct de vedere al conţinutului şi sferei de aplicabilitate.
Prin metode (procedee) în analiza economică se subînţeleg acele mijloace prin intermediul
cărora se efectuează prelucrarea analitică a informaţiei economice.
Ansamblul de procedee utilizat arată calea pe care trebuie s-o urmeze gândirea în cercetarea
proceselor şi fenomenelor ce au loc într-un domeniu de activitate.
Ansamblul de procedee folosite constituie aşa numitul aparat ştiinţific al analizei.
în teoria şi practica analizei economico-financiare a unităţilor economice prezintă o
deosebită însemnătate metodologică gruparea metodelor, care se referă la cele două laturi
fundamentale ale analizei, şi anume: latura calitativă şi latura cantitativă.
Analiza calitativă urmăreşte cunoaşterea în esenţă a fenomenelor economico-financiare
şi a legăturilor cauzale, iar cea cantitativă are în vedere măsurarea influenţelor factorilor şi a
elementelor ce explică fenomenul. Măsurarea factorilor este posibilă numai după stabilirea
raporturilor de cauzalitate dintre fenomene şi factorii respectivi, ceea ce înseamnă că analiza
calitativă precede analizei cantitative. în acest sens, numeroasele procedee, folosite de analiza
economică, sunt convenţional unite în următoarele grupe:
1. Metode ale analizei calitative a fenomenelor economico-financiare,
2. Metode ale analizei cantitative a fenomenelor economico-financiare.
 2. Metode ale analizei calitative a fenomenelor economico-financiare.

Metodele analizei calitative a fenomenelor economico-financiare sunt bazate în mare

măsură pe abstracţia ştiinţifică şi au ca obiect de bază: cunoaşterea în esenţă a fenomenelor
economico-financiare; stabilirea elementelor şi factorilor care explică un fenomen economic;
mărimea şi variaţia acestor fenomene; construirea - în final - a modelelor abstracte ale acestor
fenomene economico-financiare.
Analiza calitativă foloseşte mai multe metode din numărul cărora fac parte: comparaţia,
gruparea, calcularea indicatorilor analitici, diviziunea şi descompunerea rezultatelor.
Metoda comparaţiei permite a caracteriza fenomenul studiat prin alte fenomene sau
procese. Cu ajutorul ei se studiază schimbările ce au loc în obiectele (fenomenele) studiate,
caracterul şi tendinţele dezvoltării lor.
Comparaţia este prima lucrare efectuată în cadrul analizei activităţii economice şi are o
aplicare largă.
în funcţie de criteriul luat în considerare, comparaţiile pot fi de mai multe feluri.
 Compararea mărimilor efective cu cele de plan ale perioadei analizate. Ea se aplică
pentru efectuarea unui control asupra planului şi aprecierea nivelului de îndeplinire a
acestui plan. Pe baza rezultatelor comparaţiei date, se relevă rezervele evidente
de producţie, care pot fi obţinute prin înlăturarea diminuărilor, ce au avut loc faţă
de plan. Acest tip de comparaţie, poate fi folosit şi pentru a controla corectitudinea
fondării indicatorilor planificaţi.
 Compararea mărimilor efective cu cele normate - pentru a efectua controlul
asupra consumurilor (materiale, materie primă, energie-electrică, apă etc), a
evidenţia economia sau supraconsumul resurselor, a aprecia eficienţa utilizării lor în
producţie şi a determina posibilităţile neutilizate la reducerea costurilor.
 Comparaţiile în timp. Ele sunt efectuate între rezultatele perioadei raportate şi
rezultatele dintr-o perioadă sau mai multe perioade precedente, în scopul aprecierii
ritmului de modificare a indicatorilor studiaţi. Aici este necesar să se acorde o mare
atenţie alegerii bazei de comparaţie şi, respectiv, intervalului de timp în care se
compară variaţia fenomenului.
 Comparaţiile în spaţiu sunt cele care se pot efectua între: rezultatele obţinute de
unitatea economică analizată şi rezultatele medii obţinute în ramură din care face parte;
rezultatele a două unităţi economice cu profil de activitate similară etc. în urma acestei
comparaţii se apreciază: locul unităţii analizate faţă de cealaltă unitate, rezultatele
obţinute şi se determină rezervele neutilizate.
 Comparaţiile mixte sunt acele care se efectuează între rezultatele urmărite atât în timp,
 cât şi în spaţiu. Comparaţii cu rezultate mai bune (rezultatul experienţei înaintate), cu
performanţele noi ale ştiinţei şi tehnicii. Astfel de comparaţii pot fi efectuate atât în cadrul
unităţii economice analizate, cât şi după hotarele ei. în cadrul unităţii economice se
compară mărimile medii pe întreprindere a indicatorilor cu indicatorii sectoarelor fruntaşe.
Aceasta permite a releva prezenţa noilor posibilităţi de creştere a producţiei.
în efectuarea oricărei comparaţii, utilizate într-o investigare ştiinţifică a fenomenelor
economico-financiare, este absolut necesară asigurarea comparabilităţii datelor care trebuie să
aibă un conţinut omogen, să fie exprimate într-un etalon unic şi să fie determinate după o
metodologie unică de calcul.
Rezultatul comparaţiei se exprimă în valori care arată măsura în care situaţia
efectivă a fenomenului se abate faţă de nivelul de bază. Evidenţierea abaterii se exprimă prin:
a) abaterea absolută, respectiv, comparaţia fenomenului efectiv cu cel din
perioada de bază, exprimat astfel:
Ai - Ao = AA,
unde: Ai - nivelul efectiv al fenomenului; Ao- nivelul fenomenului în perioada de bază; A
A - abaterea absolută.
b) variaţia relativă arată de câte ori nivelul efectiv al fenomenului a crescut sau a
scăzut faţă de nivelul din perioada de bază. Variaţia relativă se exprimă ca raport între
mărimea indicatorului efectiv şi cel de bază şi se determină după relaţia:
A1
100  Ia
A0

c) abaterea relativă este abaterea nivelului fenomenului exprimat în procente,care

indică cu cât la sută nivelul efectiv s-a modificat faţă de cel de bază considerat 100%
şi care se calculează pe baza relaţiei:
A1
 100  100  Ia
A0

Diviziunea şi descompunerea rezultatelor. Ea este o metodă de analiză deductivă,

de la general la particular, de la întreg la parte componentă.
Prin utilizarea metodei diviziunii se determină contribuţia fiecărui element la formarea,
dezvoltarea şi abaterea totală a fenomenului analizat. De asemenea, se localizează în timp şi
spaţiu provenienţa rezultatelor şi a cauzelor acestora.
Descompunerea poate fi efectuată din mai multe puncte de vedere, dintre care mai des
întâlnite sunt:
 •diviziunea după timpul de formare a rezultatelor permite urmărirea variaţiei în
timp a fenomenelor economico-financiare cercetate, evidenţierea abaterilor fie de la tendinţa
generală de desfăşurare în timp a rezultatului, fie de la ritmicitatea planificată pentru un
anumit indicator (de exemplu, asigurarea cu materii prime, materiale la intervale optime)
sau
pe diviziuni de timp în cadrul anului (semestre, trimestre, luni, decade, zile). Spre exemplu,
vânzările nu se realizează în mod ritmic în cursul anului din cauza caracterului aleator al
cererii de mărfuri. Pentru corelarea ofertei cu cererea de mărfuri indicatorii de plan
ai vânzărilor se defalcă pe trimestre, luni, decade, zile, oferind posibilitate managementului
întreprinderii să aprecieze activitatea depusă şi măsura în care au fost satisfăcute cerinţele
consumatorilor.
•diviziunea în spaţiu sau după locul de formare a rezultatelor vizează localizarea
în spaţiu a fenomenului economic. Diviziunea în spaţiu permite depistarea anumitor structuri
organizatorice, unde fenomenul a înregistrat variaţii favorabile sau nefavorabile şi
există posibilităţi mai largi pentru îmbunătăţirea activităţii.
Practic, aceasta înseamnă necesitatea stabilirii sectorului (locului de muncă) concret,
unde s-a format un rezultat pozitiv sau negativ; aportul fiecărui sector de activitate la tendinţa
generală a rezultatului pe total unitate economică. Spre exemplu, profitul întreprinderii poate
fi divizat în funcţie de tipul de activitate din care provine: din activitatea operaţională, de
investiţii, financiară. Această metodă permite cunoaşterea activităţii care este rentabilă,
precum şi a celei mai puţin rentabile.
• descompunerea în elemente componente. Spre exemplu, descompunerea planului total al
volumului de vânzări pe grupe şi sortimente de mărfuri permite cunoaşterea structurii ofertei, măsura
în care aceasta corespunde cantitativ şi calitativ cererii de mărfuri a populaţiei.
în unităţile de producţie descompunerea pe părţi şi elemente componente se poate referi la:
mijloace fixe pe categorii; personal pe funcţii; costuri pe elemente primare etc.
Metoda calculării indicatorilor analitici. De regulă, indicatorii folosiţi în mersul analizei se
iau: o parte din planuri, evidenţa contabilă şi statistică, iar altă parte se calculează în mersul analizei.
Ca urmare, se lărgeşte simţitor sistemul de indicatori ce caracterizează volumul, nivelul şi eficienţa
resurselor întreprinderii.
Din cadrul indicatorilor calculaţi fac parte astfel de indicatori, ca: ritmul de creştere, ritmul de
sporire, ponderile, coeficienţii, procentul de îndeplinire a planului, abaterea de la plan sau perioada
precedentă; mărimile medii, indicatorii ce exprimă eficienţa utilizării resurselor ş.a.
 3. Modelarea determinată şi transformarea sistemelor factoriale.
Fenomenele şi procesele economice, care au loc la nivelul unităţilor economice şi
formează obiectul analizei, se găsesc în raporturi de cauzalitate.
Una dintre sarcinile analizei factoriale o constituie construirea modelului relaţiilor de
reciprocitate dintre indicatorii rezultativi şi factorii ce determină mărimea lor.
Modelarea este una din importantele metode cu ajutorul căreia se creează modelul
obiectului de studiu. Esenţa ei constă în faptul că relaţiile de reciprocitate dintre indicatorul
analizat şi factori se exprimă în formă de ecuaţie matematică.
în analiza factorială se deosebesc următoarele tipuri de dependenţe:
 determinate (sau funcţionale);
 nedeterminate (sau stocastice).
în dependenţele determinate legătura dintre factori şi indicatorul analizat poate fi
exprimată printr-o formulă (model) analitică concretă, iar mărimea influenţei fiecărui din factori
poate fi calculată cu o mare exactitate. Aici modificarea unui factor (a unei variabile)
determină modificarea fenomenului analizat.
în cazul în care este prezentă o dependenţă nedeterminată, probabilă şi nestrictă se
spune că avem o dependenţă de tip stocastic. în astfel de cazuri modificarea factorilor nu
duce nemijlocit la modificarea rezultatulur economic studiat sau îl schimbă, dar nu în aceeaşi
măsură şi direcţie în care s-a schimbat factorul. în aceste cazuri, dependenţele pot fi doar
estimate statistic, ele având un anumit grad de probabilitate.
Aplicarea unui sau altui procedeu pentru calcularea influenţei factorilor asupra
indicatorului analizat la dependenţa determinată este cauzată, la rândul său, de natura
legăturii dintre factori în dependenţa factorială.
Astfel, în cadrul dependenţei determinate se deosebesc următoarele tipuri de legături:
1. Aditivă. în acest caz, indicatorii ce caracterizează rezultatele sunt exprimaţi sub
formă de sumă, diferenţă sau sumă şi diferenţă de elemente componente (factori).
Exprimarea matematică a acestei legături:
A = a + b; A = a - b; A=a+b-c
unde: A - indicatorul analizat; a, b, c - factorii de influenţă.
2. Multiplicativă. Factorii corelează între ei sub formă de produs sau raport de factori.
Formularea matematică:
A = axb; A = a/b
3. Combinată. Aici concomitent se folosesc primul şi al doilea tip de legătură. Modelul
matematic poate fi:
ab ab
A ; A ; A  ( a  b)  c
ac c
 în sistemele determinate se folosesc şi diverse metode de modelare. Cea mai
răspândită este descompunerea succintă a factorilor de gradul I, din sistemul iniţial, în factori de
gradul II ce caracterizează fenomenul studiat, ţinând cont de logica economică. Spre exemplu,
în mersul analizei volumului producţiei fabricate, care se exprimă iniţial prin dependenţa:
VPF  Ns  Ws

Nz x Wz
D x Wh
Ca urmare, se obţin următoarele modele lărgite:
VPF  Ns  Nz  Wz; VPF  Ns  Nz  D  Wh

unde: VPF - volumul producţiei fabricate;

Ns - numărul mediu de salariaţi;
Ws - productivitatea medie anuală a unui salariat;
Nz - numărul mediu de zile lucrate de un salariat pe an;
D - durata medie a zilei de lucru;
Wh - productivitatea medie pe oră a unui salariat.
În mersul modelării este necesar să se ţină cont şi de faptul că nu totdeauna sistemul
iniţial exprimă o dependenţă factorială între indicatori. Dependenţa poate fi „formală", precum şi

VPF
„cauzală". Astfel, modelul: Ws  este construit pe baza abstracţiei matematice. Aici factorii
Ns
se găsesc într-o relaţie matematică şi exprimă o dependenţă formală, deoarece volumul
producţiei fabricate şi numărul mediu de salariaţi nu influenţează productivitatea muncii. Pe
când modelul: VPF  Ns  Nz  Wz ; exprimă deja o dependenţă factorială sau dependenţă
cauzală.

4. Metode ale analizei cantitative a fenomenelor economico-financiare.

După stabilirea modelelor pentru determinarea mărimii şi sensului în care acţionează

fiecare factor asupra rezultatului, pentru evidenţierea factorilor care au o contribuţie mai
importantă asupra evoluţiei fenomenului, se utilizează metodele analizei cantitative.
Metodele analizei cantitative a fenomenelor eeonomico-financiare pot fi grupate în funcţie
de scopul analizei, de sursele de informaţie şi tipul relaţiilor de cauzalitate dintre variabilele
modelului. în practica de analiză economico-financiară s-au diferenţiat o serie de procedee
(metode) în funcţie de forma pe care o îmbracă relaţia de condiţionare a fenomenului şi de
modul de exprimare a modificării acestuia. Din numărul lor amintim:
- metoda balanţieră;
 - metoda substituţiilor în lanţ;
- varietăţile metodei substituţiilor în lanţ;
- metoda integrală;
- metoda participării prin cotă etc.
în continuare, vom examina mai concret esenţa unora dintre aceste metode.

Metoda balanţieră.
în analiza economică acest procedeu se aplică pentru a stabili influenţa elementelor
componente care acţionează asupra unui fenomen economic concretizate într-o relaţie
matematică de sumă şi/sau diferenţă. Modelul analitic de exprimare a acestui tip de relaţii
deterministe este următorul:
F = a+b-c Având în vedere cele două situaţii care se compară:
- situaţia din perioada de bază: Fo = ao + b0 – c0
- situaţia din perioada curentă: F1= a1+ b1 - c1
măsurarea acţiunii celor trei componente (factori) „a", „b" şi „c", asupra variaţiei
indicatorului analizat (ΔF), poate fi efectuată, potrivit metodei balanţiere, cu ajutorul
următoarelor formule: ΔF = F1 - Fo
Influenţa absolută a fiecărui element se determină prin simpla comparare a elementelor
realizată faţă de plan (perioada precedentă), adică:
- influenţa elementului „a": ΔF(a)=a1-a0
- influenţa elementului „b": ΔF(b) = b1- bo
- influenţa elementului „c": ΔF(C) = -(c1- co)
Suma algebrică a influenţei factorilor trebuie să fie egală cu ΔF
ΔF = ΔF(a)+ ΔF(b)+ ΔF(c)
După cum rezultă din cele menţionate, esenţa metodei balanţiere constă în aceea că
modificarea indicatorului analizat este egală cu suma abaterilor factorilor (elementelor) de
influenţă.
în analiza economică, metoda balanţieră este aplicată pentru:
1. a verifica dacă a fost exprimată corect egalitatea a două grupe de indicatori
economico-financiari interdependenţi în cazul în care între ei există relaţii de sumă şi diferenţă.
Drept exemplu poate servi formula balanţei producţiei, în care se observă clar egalitatea a două
grupe de indicatori interdependenţi:
Si + VPF = VV + S f unde: Si ; Sf - stoc de producţie la începutul şi finele perioadei; VPF -
volumul producţiei fabricate; - venitul din vânzarea producţiei finite,
de aici: VV = Si + VPF-Sf
 sau ΔVV = ΔSi + ΔVPF-ΔSf
Pentru a stabili factorii ce au determinat modificarea volumului producţiei vândute faţă de
perioada de bază se alcătuieşte balanţa abaterilor factorilor de influenţă.
Exemplu de determinare a influenţei factorilor asupra volumului producţiei vândute (cazul
sumei şi diferenţei de factori).
Tabelul 4.1.1.
Calculul mărimii influenţei factorilor asupra volumului producţiei vândute prin
metoda balanţieră
(mii lei)
Indicatori Perioada Abaterea Influenţa
Prece- raportată absolută factoruiu
dentă
1. Stoc iniţial (S,) 2010 2420 +410 +410
2.Volumul producţiei 30702 32104 +1402 +1402
fabricate (VPF)
3. Stoc final (Sf) 2420 1986 -434 +434
4. Venitul din vânzarea 30292 32538 +2246 X
producţiei finite (W)
Analiza factorială a volumului producţiei vândute:
a) abaterea absolută: ΔVV = VV1- VV0 = 32538 - 30292 = + 2246 mii lei
b) calculul influenţei factorilor:
ΔSi= Si1 – Si0 = 2420 -2010 = + 410 mii lei;
ΔVPF = VPF1 - VPF0 = 32104 - 30702 = + 1402 mii lei;
ΔSf = - (Sf1 – Sf0 ) = - (1986 - 2420) = + 434 mii lei.
în continuare, se verifică dacă este respectată corelaţia: ΔVV = ΔSi + ΔVPF-ΔS f.
înlocuind mărimile respective, obţinem balanţa de verificare a factorilor:
+ 2246 = 410+1402-(+434)
Deci + 2246 = + 2246, ceea ce înseamnă că determinările sunt corect efectuate.
Concluzie: Astfel, în perioada de gestiune, volumul producţiei vândute a crescut cu 2246
mii lei, ceea ce a fost rezultatul creşterii volumului producţiei fabricate cu 1402 mii lei; a
prezenţei la începutul perioadei a unui stoc mai mare faţă de cel al perioadei de bază cu 410 mii
lei şi reducerii mărimii stocului final faţă de mărimea perioadei de bază cu 434 mii lei.
2. a verifica corectitudinea cuantificării acţiunii factorilor asupra indicatorului
analizat cu ajutorul altor metode (metoda substituţiilor în lanţ, metoda diferenţelor absolute etc.)
Totdeauna suma mărimilor influenţei factorilor trebuie să fie egală cu mărimea abaterii
indicatorului analizat.
ΔA = ΔA(a) + ΔA(b) + ΔA(c) + ΔA(d)
Exemplu: Admitem că volumul producţiei fabricate s-a modificat faţă de perioada de bază
cu (+ 502mii lei). Asupra modificării date au influenţat doi factori:
-modificarea numărului mediu de salariaţi, care a redus volumul producţiei fabricate cu
186 mii lei;
-modificarea productivităţii medii anuale a unui salariat, care a mărit volumul
producţiei fabricate cu 688 mii lei.
Deci influenţa: I factor = - 186 mii lei;
II factor = + 688 mii lei
Balanţa de verificare a factorilor: + 502 = - 186 + 688 + 502 = + 502.
3. a determina influenţa factorilor şi elementelor atunci când se cunoaşte
modificarea totală a indicatorului analizat (într-o perioadă faţă de alta), influenţele a „n-1"
factori şi se cere să se stabilească influenţa celui de al „n"- lea factor din dependenţa
factorială. Acest caz de aplicare a metodei balanţiere se mai numeşte metoda soldului.
Mărimea influenţei factorului, a cărui acţiune nu este stabilită, se calculează ca diferenţa dintre
modificarea totală (ΔA) a indicatorului analizat şi suma influenţei factorilor a căror mărime a fost
determinată. In cazul unui rezultat economic influenţat de trei factori (x 1, x2, x3), în care
cunoaştem influenţa primilor doi, influenţa factorului „x 3" rezultă din comparaţia:
Δ A(x3) = ΔA- [ΔA(x,) + ΔA(x2 )]
Exemplu: în dependenţa factorială A = a x b x c s-a determinat că modificarea
indicatorului analizat este de (+178 lei), influenţa factorului „a" - de (+27 lei) şi influenţa
factorului „b" - de (-52 lei). Se cere să se determine mărimea influenţei factorului necunoscut
„c".
Influenţa factorului „c" se va determina prin corelaţia: ΔA (C) = ΔA- (ΔA(a) + ΔA(b)) = (+178) -
(+27 - 52) = + 178
+ 25 = + 203 lei
Acest procedeu este simplu, însă are anumite dezavantaje:
- posibil că eventualele greşeli de calcul privind influenţa celorlalţi factori sunt în
mod automat trecute asupra factorului a cărui influenţă trebuie determinată;
- posibil că în sistemul factorial nu au fost inclus toţi factorii de influentă.

Metoda substituţiilor în lanţ.

Metoda dată se aplică la determinarea influenţei factorilor în dependenţele determinate la
legăturile sub formă de produs, raport. Măsurarea mărimii influenţei fiecărui factor se face prin
evidenţierea acţiunii unuia dintre factori, fiind exclusă acţiunea celorlalţi asupra fenomenului
analizat.
Esenţa metodei substituţiilor în lanţ se reduce la înlocuirea succesivă a mărimii de plan
(perioadei de bază) a unui factor cu mărimea lui efectivă într-o anumită relaţie, presupunându-
se că toţi ceilalţi factori în momentul respectiv sunt factori cu acţiune permanentă. Un astfel de
mod de înlocuire poartă denumirea de substituţie.
La baza acestei metode stau următoarele principii:
• în toate cazurile ordinea de analiză a influenţei factorilor se face astfel: se aranjează
întâi factorii cantitativi, apoi factorii de structură şi factorii calitativi;
• substituţiile se fac succesiv, începând de la factorii cantitativi şi încheind cu cei
calitativi;
• fiecare factor este considerat variabil în momentul substituirii, ceilalţi fiind menţinuţi
constanţi;
• un factor substituit se menţine la mărimea lui efectivă în operaţiunile ulterioare;
• ultimul factor care se substituie este cel de natură calitativă.
1. determinarea influenţei factorilor în cazul relaţiei de produs.
Se consideră că indicatorul analizat „A" este un produs a 3 factori cu acţiune directă
(a,b,c) A = a x b x c
Se cere să fie explicată variaţia acestui indicator sub acţiunea celor 3 factori.
Stabilirea influenţei factorilor din model asupra rezultatului cu ajutorul iterării succesive
se face astfel:
Tabelul 4.2.1.
Schema calculului influenţei factorilor prin metoda substituţiilor în lanţ
Nr. Nr. Factorii de influentă Indicatorul Metoda Influenţa Denumire
Calc Substi analizat calculului factorului a
a b c
ululu tuţiei factorului
1 0 a0 bo Co Ao X X X
2 1 a1 bo Co Ai1 Ai1 -Ao ΔA(a) Infl. Δa
3 2 a1 b1 Co Ai2 Ai2 – Ai1 ΔA(b) Infl. Δb
4 3 a1 b1 C1 A1 A1-Ai2 ΔA(c) Infl. Δc
 Balanţa de verificare a influenţei factorilor:
A1 - A2 = ΔA = ΔA(a) + ΔA(b) + ΔA(c)
Suma influenţei factorilor trebuie să fie egală cu abaterea indicatorului analizat.
Exemplu: Să se analizeze volumul producţiei fabricate în funcţie de folosirea forţei de
muncă pe baza datelor din tabelul de mai jos:

Tabelul 4.2.2.
Informaţia iniţială privind utilizarea forţei de muncă
Indicatori Semne Perioada Abaterea
convenţional precedentă raportată absolută
e
A 1 2 3 4
1.Volumul producţiei VPF 59546,8 59700 +153,2
fabricate, mii lei
2. Numărul mediu de Ns 78 77 -1
salariaţi, pers.
3.Numărul mediu de zile, Nz 266 268 +2
lucrate de un salariat pe
an
4. Productivitatea medie Wz 2870 2893 +23
pe zi a unui salariat, lei
în cazul dat, dependenţa dintre indicatorul analizat şi factorii de influenţă se exprimă prin
următoarea formulă:
VPF  Ns  Nz  Wz;

Folosind datele tabelului 6 şi metoda substituţiilor în lanţ obţinem:

Tabelul 4.2.3.
Calculul influenţei factorilor prin metoda substituţiilor în lanţ
Nr. Nr. Factorii de influentă Indicatorul Metoda de calcul Influenţa Denum.
calc. substit Ns Nz Wz analizat, mii factorului, mii Fact.
uţiei lei lei
1. 0 78 266 2870 59546,8 X X X
2. 1 77 266 2870 58783,3 58783,3 59546,8 -763,5 Infl.ΔNs
3. 2 77 268 2870 59225,3 59225,3 58783,3 +442,0 Infl.ΔNz
4. 3 77 268 2893 59700,0 59700,0 59225,3 +474,7 Infl.ΔWz
Balanţa de verificare a influenţei factorilor:
59700,0 - 59546,8 = -763,5 + 442,0 + 474,7
+ 153,2 = + 153,2
Din calculele efectuate rezultă că asupra indicatorului analizat au influenţat:
 reducerea numărului mediu de salariaţi;
 mărirea numărului mediu de zile, lucrate de un salariat pe an;
 sporirea productivităţii medii zilnice a unui salariat.
 Concluzie: Indicatorul analizat în perioada de gestiune a crescut cu 153,2 mii lei, inclusiv
în urma influenţei pozitive a modificării numărului mediu de zile, lucrate de un salariat pe an şi a
productivităţii medii zilnice a unui salariat. Concomitent, s-a înregistrat o reducere a numărului
mediu de salariaţi, care a dus la diminuarea volumului de producţie fabricată cu 763,5 mii lei.
Prin urmare, rezultatele obţinute corespund cerinţelor prezentate privind dezvoltarea
întreprinderilor în condiţiile economiei de piaţă şi permit a aprecia pozitiv activitatea întreprinderii
în perioada analizată.
Avantajele metodei substituţiilor în lanţ: răspândirea largă, operativitatea ei şi
accesibilitatea în calitate de instrument matematic, simplă în folosire, veridicitatea rezultatelor
obţinute la întrebările puse. Acestea, în ansamblu, contribuie la larga răspândire şi folosire a
metodei date.
Dezavantajele metodei substituţiilor în lanţ:
1. la aplicarea metodei substituţiilor în lanţ într-o măsură anumită rezultatele obţinute
depind de consecutivitatea substituţiilor, însă logic nu totdeauna este posibil de a stabili
care consecutivitate este corectă şi care nu. Această dificultate creşte odată cu mărirea
numărului de factori;
2. la aprecierea nivelului de acţiune a unuia din factori se presupune că toţi ceilalţi factori
rămân neschimbaţi pe când în realitate influenţa fiecărui factor se manifestă nu izolat de
alţii şi nu consecutiv, ci paralel cu ei;
3. nerepartizarea în totalitate a abaterii indicatorului asupra factorilor luaţi în calcul,
anulând astfel avantajul relaţiei deterministe de la care porneşte, nedând în mod distinct
contribuţia fiecărui factor la modificarea indicatorului.

4.3. Varietăţile metodei substituţiilor în lanţ.

Varietăţile metodei substituţiilor în lanţ se aplică pentru determinarea mărimii influenţei
factorilor în condiţiile unor calcule mai simple.

4.3.1. Metoda diferenţelor absolute.

Metoda diferenţelor absolute se aplică pentru determinarea influenţei factorilor asupra

indicatorului analizat în dependenţele funcţionale exprimate numai printr-un produs.
Este eficientă aplicarea metodei diferenţelor absolute în cazurile când informaţia iniţială
deja include abaterile absolute ale factorilor.
Calculul influenţei factorilor pentru modelul: A=a x b x c
Influenţa factorului „a" se va determina pe baza comparaţiei: ΔA (a) = Δa x b0 x c0
Influenţa factorului „b", după ce a fost stabilită influenţa lui „a" rezultă din comparaţia:
 ΔA(b) = a1 x Δb x co
Influenţa factorului „c", după ce au fost stabilite influenţele lui „a" şi „b" rezultă din
comparaţia: ΔA(c)= a1 x b1 x Δc
Prin urmare, putem constata că mărimea influenţei factorului prin metoda diferenţelor
absolute se calculează prin înmulţirea abaterii factorului respectiv la mărimile efective a
factorilor, situaţi în formula de calcul în stânga lui şi mărimile de plan (de bază) ale factorilor din
dreapta lui.
Aplicând această metodă şi datele din tabelul 4.2.2., obţinem:
Tabelul 4.3.1.1.
Calculul influenţei factorilor prin metoda diferenţelor absolute
Factorii Metoda de Calculul Mărimea
calcul influenţei influenţei
factorilor,
mii lei
1. Modificarea (-1)*266*2870 -763,5
numărului mediu de
salariaţi
2. Modificarea 77* (+2)*2870 +442
numărului mediu de
zile, lucrate de un
salariat pe an
3. Modificarea 77* 268 •(+23) +474,7
productivităţii medii
zilnice a unui
salariat
Balanţa de verificare a influenţei factorilor:
59700,0 - 59546,8 = -763,5 + 442,0 + 474,7
+ 153,2 = + 153,2
Concluzie: Astfel, depăşirea volumului producţiei fabricate cu 153,2 mii lei a avut loc, în
primul rând, pe seama creşterii productivităţii medii zilnice (+474,6 mii lei) şi, în al doilea rând,
pe seama modificării numărului mediu de zile, lucrate de un salariat pe an cu o influenţă de
(+442 mii lei). Dacă unitatea analizată ar fi păstrat numărul de salariaţi la nivelul anului
precedent, ea ar fi putut mări volumul producţiei fabricate încă cu 763,4 mii lei.
Pentru cazul când în dependenţa factorială sunt doi factori, acţiunea factorului cantitativ
se determină prin înmulţirea abaterii lui cu mărimea de plan (perioadei de bază) a factorului
calitativ. Matematic, aceasta se înscrie ca:
ΔA(a) = Δa *b0
iar pentru determinarea influenţei factorului calitativ, abaterea lui se înmulţeşte cu
mărimea efectivă a factorului cantitativ:
ΔA(b) = a1 * Δb
Exemplu. Să se analizeze producţia fabricată (VPF) a unei întreprinderi, exprimată
valoric, pe perioada de gestiune analizată, în funcţie de utilizarea forţei de muncă, pe baza
datelor prezentate în tabelul 10.
 Tabelul 4.3.1.2.
Calculul influenţei factorilor prin metoda diferentelor absolute
Indicatori Perioada de Abaterea din care în
gestiune absolută urma:
plan efectiv ΔNs ΔWs
1 .Volumul producţiei 5326 6302 +976 +213 +763
fabricate, mii lei
2.Numărul mediu de 175 182 +7
salariaţi, pers.
3. Productivitatea 30434,3 34626,4 +4192,1
medie a unui salariat,
lei

Ţinînd seama de legăturile ce există între factori, corelaţia va avea următoarea formă:
VPF=Ns x Ws
Pe baza datelor din tabel, calculul mărimii influenţei factorilor asupra producţiei fabricare
se va face astfel:
1. Influenţa modificării numărului mediu de salariaţi: (+7) x 30434,3 = + 213 mii lei;
2. Influenţa modificării productivităţii medii a unui salariat:
(+4192,1) x 182 = +763 mii lei.
Balanţa de verificare a factorilor:
+ 976 = (+213)+ (+763)
Concluzie: Prin urmare, volumul producţiei fabricate, in perioada de gestiune, a crescut
cu 976 mii lei. Creşterea aceasta a fost condiţionată atât de mărirea numărului mediu de
salariaţi, cat şi de sporirea productivităţii medii a unui salariat. însă creşterea volumului
producţiei fabricate preponderent a avut loc din contul sporirii productivităţii medii a unui salariat,
rezultat care caracterizează pozitiv activitatea unităţii economice analizate.

4.3.2. Metoda recalculării indicatorilor

în cazul când în compararea datelor nu sunt toate elementele identice (omogene), atunci
se recurge la nivelarea lor, folosind procedeul recalculării datelor. Acest procedeu se aplică
când în intervalul dintre etapa de planificare (de bază) şi darea de seamă au avut loc schimbări
în volumul şi structura producţiei (vânzărilor). Comparabilitatea indicatorilor planificaţi (perioadei
de bază) şi a celor efectivi se va obţine cu ajutorul metodei recalculării indicatorilor. Exemple de
astfel de recalculări pot servi:
- cheltuielile comerciale variabile recalculate la volumul efectiv de vânzări (în unităţile
comerciale);
- fondul de salarii pentru categoria de muncitori recalculat la volumul efectiv al
 producţiei
fabricate;
- numărul de muncitori recalculat la volumul efectiv al producţiei fabricate etc.
în aceste cazuri, indicatorul planificat (perioadei de bază) se recalculează după formula:
Ind . pl.  % pl.vv.( sau Ivv)
Ind rec 
100
unde: lndrec - indicatorul recalculat;
Ind. pl. - indicatorul planificat (sau din perioada de bază);
% pl.vv. (sau Ivv) - procentul îndeplinirii planului la volumul de vânzări (sau indicele
volumului vânzări).
Exemplu: Să se recalculeze cheltuielile comerci variabile la volumul efectiv de vânzări
din perioada analizata
Tabelul4.3.2.4.
Informaţia iniţială
Indicatori Perioada de Abaterea %
gestiune absolută îndep.
plan efectiv planulu
i
1. Volumul de vânzări, mii 3665 3724 +59 103,7
lei
2. Cheltuielile comerciale 1642 1581,7 -60,3 96,3
-total, mii lei
inclusiv: - variabile 987,8 943,9 -43,9 95,5
- constante 654,2 637,8 -16,4 97,5
Conform formulei de recalculare a indicatori menţionate mai sus, cheltuielile comerciale

988  101,6
varia recalculate vor constitui: Chv.rec   1003,6 mii lei
100
 Pentru volumul de vânzări de 3724 mii lei întreprinderii ar fi trebuit să i se programeze
cheltuieli comerciale variabile în mărime de 1003,6 mii lei. Prin urmare, real, în perioada de
gestiune analizată, întreprinderea a obţinut o economie la cheltuielile comerciale variabile nu de
43,9 mii lei, ci de 59,7 mii lei (943,9 - 1003,6), ceea ce constată un rezultat pozitiv mai
satisfăcător.