SIMPOZION NAŢIONAL

„ALIMENTAŢIA MEA DE AZI-SĂNĂTATEA MEA DE

MÂINE”

-REFERAT-

NUMELE AUTORULUI: MARCHIŞ ANDREEA-DENISA

UNITATEA DE PROVENIENŢĂ: GRĂDINIŢA CU

PROGRAM PRELUNGIT NR.1

LOCALITATEA: ZALĂU
 Alimentaţia omului reprezintă unul dintre stâlpii fundamentali a construcţiei sale. 
Sănătatea şi echilibrul fiecăruia, se află în corelaţie directă cu hrana. Deprinderea unei
alimentaţii adecvate, aduce, împreună cu alte elemente corecte de comportament, o viaţă
sănătoasă.
După cum se ştie, nu numai hrana nesănătoasă dăunează corpului uman, ci şi un mod
de hrănire necorespunzător, derivat din deprinderea unui comportament alimentar greşit.
Alimentul reprezintă un produs mai mult sau mai puţin natural capabil să îi asigure omului
energia necesară desfăşurării activităţilor biologice, intelectuale şi fizice, dar şi nutrienţii
necesari construcţiilor şi modificărilor celulare. Alimentul potoleşte senzaţia de foame, iar
multora le procură senzaţia de plăcere şi de satisfacţie.
Se cunoaşte foarte bine faptul că nu orice aliment este benefic corpului uman. Astăzi,
aproape că a intrat în vorbirea cotidiană, expresii ca; "hrană nesănătoasă" sau "hrană
sănătoasă". Calitatea unui aliment rezidă atât din sursa din care provine, cât şi din modul  de
prelucrare industrială sau casnică al acestuia.
Regimul trebuie să fie echilibrat, nevoile energetice fiind asigurate aproximativ în
proporţie de 15 – 20% dimineaţa, 35 – 40% la prânz, 15 – 20% seara şi câte 10 – 15% la
gustările de la ora 10 şi 17.

Pe măsură ce copilul creşte, ponderea mesei de dimineaţă va creşte, scăzându-se din

cea a gustărilor şi, apoi, a mesei de prânz.Meniul va fi cât mai diversificat de la o masă la alta
şi mai ales de la o zi la alta.

Cantitatea de lapte va fi de 500 – 600 ml pe zi. Trebuie evitat excesul de lapte întrucât
consumarea unei cantităţi mai mare se face în dauna altor alimente mai bogate în vitamine,
săruri minerale, proteine vegetale etc. Nu se va încuraja obiceiul de a se da între mese lapte în
loc de apă. Se recomandă ca laptele să fie dat dimineaţa simplu sau cu cicoare, malţ, eventual
cu puţină cacao şi după amiaza sau seara sub formă de iaurt, budinci, brânză de vaci, făinos
cu lapte.

La această vârstă, dimineaţa copilul nu se satură numai cu lapte ci trebuie să mai

primească cereale, pâine, unt sau margarină, gem, miere, eventual ou.

La ora zece este bine să se dea fructe. Încă de la această vârstă trebuie stimulată
deprinderea de a nu mânca în exces dulciuri şi făinoase care creează premisele instalării
obezităţii. În lipsa fructelor crude se pot da fructe din compot.
 Masa de prânz este cea principală întrucât copilul îşi desfăşoară maximum de
activitate în cursul dimineţii. De obicei primul fel este constituit dintr-o supă, de preferinţă un
bulion de carne sau ciorbă acrită cu borş sau lămâie pentru a excita secreţia gastrică; se va da
în cantitate mică pentru a nu crea senzaţia de saţietate.

Este de dorit ca de 2 – 3 ori pe săptămână, în locul supelor, să se ofere salate de

crudităţi, mămăliguţă cu brânză, omletă cu legume. Felul doi va avea o bază de zarzavaturi cu
carne şi, în lipsa lor, făinoase cu brânză şi ou. Este recomandat ca zilnic copilul să primească
cel puţin 2 – 3 feluri de zarzavaturi şi legume diferite.

Legumele sunt necesare copilului pentru că aduc vitamine, minerale şi fibre. În afară
de morcovi, cartofi, păstârnac, spanac, urzici, dovlecei, conopidă, roşii, ardei gras, gulii, după
vârsta de un an şi jumătate se pot da fasole verde, mazăre fină pasată, iar după 2 ani: fasole
albă, linte. Legumele se dau modificate prin fierbere, cu excepţia morcovului, a roşiei şi a
ţelinei care se pot da şi crude. Datorită faptului că legumele au o valoare calorică mai mică,
ele vor fi preparate cu unt, ulei, margarină, smântână (fiartă, înainte de a se da copiilor mai
mici de 2 – 3 ani, întrucât se prepară din lapte nefiert). Se va evita ca felul doi să fie constituit
din paste făinoase, recomandabil a fi rezervate mesei de seară.

Se va da carne de 4 – 6 ori pe săptămână, preparată sub formă de rasol, friptură la

cuptor, pe grătar sau mâncăruri cu carne şi legume. Tocăturile se vor prepara corect, fără
ceapă prăjită, de preferinţă sub formă de perişoare; până la 1 an şi jumătate chiftelele se vor
prăji la grătar sau în tigaie de teflon. Este primită cu plăcere carnea tocată sub formă de
umplutură pentru dovleci, roşii, ardei. Carnea slabă de porc este bine să fie dată numai ca
excepţie. În loc de carne se poate da (chiar este preferat) rasol de peşte de apă dulce. Masa de
prânz se încheie cu un desert, de preferinţă fructe, compot.

Se vor evita formule de mâncare care includ caloriile necesare într-un volum mare al
porţiei, pentru a evita senzaţia neplăcută de prea mare plenitudine şi pentru a nu învăţa
copilul să fie lacom. Pentru acelaşi motiv, porţiile nu trebuie să fie mari, încât copilul să
poată mânca fără insistenţe ceea ce i se pune în farfurie.

La ora 17 se poate oferi o prăjitură de casă sau gustarea va fi compusă din fructe, iaurt
sau o tartină cu caşcaval, caş, urdă, brânză telemea (nu foarte sărată!).

Seara, masa va fi constituită din budinci, soteuri, papanaşi, mămăliguţă, mezeluri de

bună calitate, sandvişuri cu unt şi brânză. Masa se va încheia cu o cană cu lapte sau făinos cu
lapte. Nu se dau dulciuri la masa de seară (favorizează cariile) şi nici alimente ce pot agita
copilul (ciocolată, cacao). Bomboanele ce se oferă „la culcare”, ca şi cele oferite între mese
au multiple consecinţe negative deci sunt total inoportune.

Apa se va da la sfârşitul meselor, cel mult între două feluri „solide” de mâncare.
Volumul alimentelor date la o masă nu trebuie să depăşească 250g la vârsta de 1 an şi 300 –
350g la 2 -3 ani.

Unele greşeli comise în desfăşurarea „ceremonialului” mesei pot sta la baza lipsei
poftei de mâncare a copilului. Dintre acestea, mai frecvent se întâlnesc:

 starea de tensiune nervoasă;

 graba cu care se serveşte masa;
 oferirea unui alt mediu decât cel al familiei;
 forţarea copilului să mănânce mai mult decât doreşte (golirea farfuriei prea
încărcate);
 comentarea nefavorabilă a meniului de către adult;
 lipsa de confort (scaun prea scund sau prea înalt) sau prelungirea excesivă a
duratei mesei;
 excluderea copilului din conversaţia generală;
 mustrarea copilului în timpul mesei pentru „greşeli” comise în timpul zilei.
Regimul de viaţă al copilului trebuie astfel alcătuit încât alimentaţia să nu devină o
preocupare centrală nici pentru copil şi nici pentru familie.

Numai printr-o atitudine plină de afecţiune dar în acelaşi timp fermă, adultul va învăţa
copilul să mănânce ce şi cum trebuie.

Drepturile nutriţionale, dreptul la sănătate al copiilor nu trebuie să fie prejudiciate de

inerţie, trebuie susţinute de profesionişti competenţi, de mame, de părinţi informaţi în
problemele de alimentaţie.