1. Istoria Egiptului antic se împarte într-o serie de regate.

Datarea evenimentelor în
Egiptul Antic este încă subiect de cercetare, iar datele calendaristice nu sunt
confirmate de nici o dată certă pentru o perioadă de aproximativ trei milenii.
2.Egiptul antic a fost o veche civilizație din nord-estul Africii , care sa dezvoltat în
zonele joase de-a lungul fluviului Nil ,pe suprafața actuală a statului modern Egipt .
Civilizația egipteană sa format în prin unificarea politică a Egiptului de Sus și a
Egiptului de Jos sub conducerea primului faraon .
3.Arta este foarte conservatoare, stilul schimbându-se foarte puțin de-a lungul
timpului. O mare parte a artei care a supraviețuit provine din morminte și
monumente, oferind mai multe informații despre credința egiptenilor în viața de apoi,
cultul mortilor fiind ca element de baza al religiei. Are ca si trasatura esentiala
caracterul funerar, vizibilitatea ei nu era destinata celor vii ci defunctiilor.

Un accent ideologic explicit asupra exaltarea cultului faraonului și a elitei dominante

este o trăsătură distinctivă a acelei perioade. Acest lucru sugerează că arta
Egiptului antic a fost prima reflectare a inegalității de clasă. În mod clar, aceste
tendințe pot fi urmărite în pictura monumentală.

4.Principalul mesaj al artei egiptene antice este continuitatea- adica un interval de

timp neintrerupt, coborand de la inceputurile istoriei si extinzandu-se inainte in viitor.

Arta egiptenilor este dominata net de pictura si este prezenta la egipteni peste tot
fiind din ambundenta policromat in exerior si interior.

ciob de ceramică – sau ostracon.

-Printre numeroasele simboluri ale Egiptului Antic, Sistrumul (zdrănitoarea) era un

instrument muzical cu un rol esențial. Deși a apărut pentru prima dată legat de
muzică, simbolismul și scopurile sale mistice au crescut dincolo de asta. Iată o
privire mai atentă la Sistrum.

Sistrum (pluralul Sistra ) a fost un instrument muzical de percuție, oarecum

asemănător unui zdrănător, care a fost folosit de egiptenii antici în diferite rituri și
ceremonii. Sistrum a apărut pentru prima dată în Vechiul Regat și a devenit conectat
cu zeițele Isis și Hathor . Echivalentul modern este tamburinul.
5, Caracteristica artei acestei perioade poate fi definită succint prin: semeție,
grandoare, mister, liniște interioară, seninătate și echilibru.
Caracteristic mai este si apelul la geometrie pentru organizarea volumelor a
formelor anatomice structurate si definite hotarat cu preferinte pentru o morfologie
simpla cu planuri clare, drepte si transate net. Reprezentarea omului si a animalelor
impresioneaza si prin justetea si armonia proportiilor.
Papirusi cartea mortilor Vrăji de Chemare.- plasate în sicriul din camera mortuară a
decedatului.[

Cântărire a inimii, scenă de pe Papirusul lui Ani, cca. 1200 î.Hr.

Cartea Morților nu stabileste principiile religioase ce trebuiesc respectate de un

credincios. Cartea nici nu a fost considerată de vechii egipteni care fiind produsul
unei revelații de natură divină, astfel încât conținutul ei să nu poa

Ani a fost un scrib regal care a trăit în jurul anului 1300 î.Hr. la Teba, capitala
Imperiului egiptean, nu mulţi ani după faimosul faraon Tutankhamon (1332-1323
î.Hr.). Cu siguranţă, ocupa un rang înalt în ierarhia templului egiptean de la Teba.
Era supraveghetor al darurilor votive oferite zeilor la Teba şi Abydos. tă fi schimbat
în timp. Într-o parte a balanţei apar nişte zeităţi de rangul doi : Şai, zeul destinului,
şi, în spatele lui două zeiţe, Meşkenet şi Renenet. De fapt, ei sunt zeii care îl cunosc
cel mai bine pe Ani.  Înaintea lor este o pasăre cu cap uman, aceasta fiind de fapt
spiritul lui Ani.

Supravieţuirea sufletului său nu depindea atât de un anume comportament moral,

de o bună purtare, ci de ştiinţa lui de a-i fermeca pe judecatori, Dacă sentinţa era
favorabilă, mortul era admis în cer, în lumea zeilor, dacă nu, fiinţa monstruoasă care
se afla lângă cântar, numită Devoratoarea

6. Egiptenii aveau un stil clasic folosit de mii de ani care cuprinde figuri arătate cu
capete în profil, corpuri orientate spre înainte și picioare în profil (adesea arătate ca
două stânga sau două picioare drepte). Artistul respectă o convenție impusă de
credințele sale religioase. în arta egipteană există o mulțime de trăsături care au
rămas aceleași de-a lungul unor îndelungate perioade

Trăsăturile, ipostazele și atitudinile lor erau idealizate, cu alte cuvinte, personajele

erau reprezentate potrivit standardelor generale pe care egiptenii le aveau cu privire
la frumusețe, demnitate și atitudinea etică care aparțineau zeilor, regilor și
demnitarilor de rang înalt. Identitatea personajului real reprezentat de statuie era
stabilită doar în cazuri excepționale prin înfățișarea trăsăturilor individuale.
Identificarea era de regulă stabilită cu ajutorul unei inscripții ce includea numele
persoanei reprezentate. De aceea, scrierea era un aspect sine-qua-non al artei –
alcătuită din semne pictografice, scrierea era, de fapt, în sine, o operă de artă.
Pentru egipteni, la fel ca și pentru noi astăzi, frumusețea estetică, superba
măiestrie, precum și materialele alese augmentau forța lucrărilor de artă.
7.

Dimpotrivă, statuaria din lemn și metal era mult mai expresivă – brațele puteau fi
reprezentate întinse și ținând obiecte separate, spațiul dintre membrele inferioare
era deschis, pentru a creea o aparență mai realistă, deci erau posibile și mai multe
poziții. Statuaria peronajelor elitelor, realizată din piatră, lemn sau metal, servea
însă aceleași funcțiuni și păstra același tip de formalizare și frontalitate. Doar
statuetele oamenilor cu statut inferior prezentau o largă gamă de posibile acțiuni.
Aceste piese se concetrau asupra acțiunilor înseși, dar de care beneficiau
proprietarii aparținând elitelor, și nu oamenii reprezentați în statuete.

8.

Arta bidimensională reprezenta lumea total diferit. Artiștii egipteni acopereau

suprafața bidimensională și încercau să ofere cele mai reprezentative aspecte ale
fiecărui element din scenă, în loc să prezinte perspective care să reproducă lumea
reală. Fiecare obiect sau element dintr-o scenă era reprezentat din unghiul în care
erau cel mai bine recunoscut, iar apoi acestea erau grupate toate pentru a creea un
întreg. Din acest motiv imaginile oamenilor le prezintă fețele, taliile și membrele din
profil, dar ochii și umerii frontal. Aceste scene sunt imagini compuse complexe ce
oferă informații complete cu privire la variate elemente, și nu doar perspective
singulare care nu oferă prea multe detalii4 . Scenele sunt ordonate în rânduri
paralele, cunoscute sub denumirea de registre. Acestea separau scena dar totodată
ofereau nivelul solului, de susținere pentru personaje. Scenele fără registre sunt
neobișnuite și erau folosite doar atunci când se urmărea a fi evocat haosul. Scenele
de bătălie sau de vânătoare prezintă adesea vânatul sau armatele străine inamice
fără linia solului. Totodată, registrele erau folosite pentru a oferi informații cu privire
la scenă: cu cât mai sus era poziționat în scenă, cu atât mai înalt era statutul
social/ierarhic. Suprapunerea personajelor presupune că cele de dedesubt sunt mai
îndepărtate decât acele elemente care sunt mai sus în interiorul registrului
 9. Canonul artstic egiptean

Canonul artistic egiptean este compus din trei elemente guvernatoare, unul
dintre ele fiind dominant: linia conturului. Această linie definește forma generală a
unui obiect prin trasarea suprafeței sale externe. Bazându-se exclusiv pe linia
conturlui, artistul egiptean ignoră detaliile interioare ale formei, cu excepția cazurilor
în care acestea nu pot fi eliminate. Acest rezultat este un indiciu ale forței musculare
prinn intermediul folosirii unei ușoare protuberanțe în linia conturului. Fața este o
trăsătură căreia în general i se dă mai multă atenție, dar și în acest caz se constată
aceeași tehnică a folosirii ca intermediar a liniei conturului. Ochii și urechile sunt
reprezentate prin intermediul formei pe care o posedă, așa cum aceasta este
descrisă de linia conturului. Pleoapele pot fi reprezentate acoperite cu forma sferică
a ochiului perceptibil dedesubtul lor.

O altă trăsătură importantă a canonului din pictură este prezentarea picturală a

personajului uman. Capul unei persoane este întotdeauna văzut din profil, adică
este expusă doar laterala feței. Umerii sunt văzuți în lărgimea lor completă, ceea ce
implică o prezentare frontală. Labele picioarelor și membrele inferioare sunt din nou
reprezentate în profil, cu torso-ul într-o expunere tranzitorie, nu chiar frontal, dar nici
din profil în totalitate. Mâinile sunt întotdeauna reprezentate astfel încât se văd toate
cele cinci degete, mai puțin atunci când apucă un obiect. Ambii genunchi sunt văzuți
cu gambele ușor depărtate într-o poziție „în repaus”. Cu alte cuvnte, această poziție
arată un personaj care este, în general, staționar.

Ultima porțiune a canonului are în vedere proporționalitatea. Acesta este un

subiect cenușiu care a fost în cea mai mare parte lăsat la dispoziția ochiului
artistului. În general, iscusința artistului era precisă, permițând următoarele
generalizări: – Individual aflat în poziție verticală putea fi separat în optsprezece
unități egale, dintre care capul avea aproximativ două unități înălțime, corpul
principal, adică porțiunea de la talie la gât, cuprindea douăsprezence unități,
membrele inferioare, nouă unități, antebrațele, patru unități și jumătate, iar
membrele superioare, trei unități.
 10 .Aspectivitatea

concept, „aspectivitatea*=Acest neologism, de origine germanică, trebuie

înțeles ca „fără perspectivă”, cu alte cuvinte ca reprezentarea fără perspectvă a
obiectelor, plecând de la o combinație de mai multe imagini.

Artistul egiptean reprezenta obiectul așa cum este el, și nu cum apărea
acesta: un obiect pătrat, care nu este văzut frontal, va fi fost desenat cu unghiurile
sale drepte, și nu în trapez cum ar fi impus perspectiva, culoarea sa va fi curată,
sinceră, fără umbră. Pictura descrie o viziune circulară a obiectului și nu percepția
sa mentală; artistul egiptean va descompune obiectul în atâtea fațete juxtapozabile.
Asamblarea lor poate fi considerată drept o reconstituire a integralității lucrului
figurat, spre deosebire de perspectivă, care reprezintă o imagine imperfectă a
realității. Nu trebuie uitat că egipteanul nu se înscria într-o activitate figurativă, ci
într-un univers magic în care reprezentarea este realitatea. Era de neconceput a se
figura un cufăr conținând veșmintele defunctului fără a le figura deasupra.

Ex-mormantul lui Sennefer, sandaua (mormântul TT 96, peretele estic)

„plutește” deasupra casetei care o conținea: ea nu putea exista în mod magic în
lipsa figurării ei.

Banala scenă a mesei de ofrande, care se găsește pe o mulțime de stele

funerare, prezintă o suprapunere de provizii care, într-o perspectivă clasică, trebuia
să fie plană pe masă.

11.Transparența, suprapunerea, simetria

Transparența a fost folosită pentru a arăta ceea ce în realitate era mascat de

către obiectele opace. Locuințele, casa, palatul nu au zid plin: mobilierul și
personajele care stau acolo sunt figurate în interiorul unui cadru, ca și cum se
privește printr-un material transparent.

Combinația de suprapuneri sau juxtapuneri de perspective din interior și din

exterior putea avea ca rezultat un fel de recipient. Un rând de personae sau de
animale era alcătuit potrivit modului compensației siluetei, picioarelor sau labelor.
Un șir de ființe sau de lucruri era reprezentat de către primul individ sau obiect din
rând, celelalte neavând dreptul decât la o serie de siluete paralele, desenate fără
niciun detaliu. În mod aproape sistematic, conținutul apărea reprezentat deasupra
container-ului: pâinea deasupra morii de măcinat, obiectele de toaletă peste cufărul
de depozitare etc.20.

12.Simbolistica

Simbolistica joacă un rol important. Faraonii erau reprezentați deținând însemnele

puterii. Culorile folosite sunt expresive

Suprafețele care au fost pictate au fost probabil pregătite cu straturi de vopsea și /

sau gesso, vopsea asemănătoare grundului. Se sugerează că mineralele au fost
folosite cu un liant necunoscut (posibil tempera de ouă). Se acorda culorilor o
semnificație anume, culorile fiind de fapt simboluri religioase.

 13 - Galbenul reprezenta aurul, un material prețios simbol al nemuririi zeilor și

de aceea avea un caracter sacru, el fiind destinat numai în reprezentările
zeilor și faraonilor -
 Albul—simbol al purității și bucuriei era culoarea coroanei Egiptului de Jos- a
veseliei si a fastului (coroana sudului)
 14-Roșul era o culoare negativă, aceasta fiind culoarea zeului SETH, zeul
deșertului lipsit de viață și de acea zeul morții, al răului și totodată al dezordinii
 15- verdele, culoarea vieții vegetale și de aceea culoarea bucuriei și tinereții si
sanatatii era închinată zeului Osiris, zeu al reînvierii și a nemuririi ce stăpânea
lumea de dincolo- renaterea succesiva.
 16- 17 negru avea aceeași semnificație —culoarea pământului fertil al Nilului –
fluviu, care, prin revărsările sale, asigurarea „reînvierii“ veșnică a Egiptului an
după an și garantarea puterii și prosperității țării zeul mortii – in general tip
sacal sau caine salbatic ANUBIS
 18- Albastrul era culoarea cerului și a zeului aerului Amon. Primele utilizări ale
pigmentului albastru au fost găsite până în anul 3000 î.en. Ulterior au folosit
coloranți vegetali pe lângă pigmenții minerali și au fost primii din istoria
cunoscută pentru a crea "pigmenți lac". Un pigment de lac este un pigment
care a devenit insolubil prin amestecarea cu tanin, sare metalică sau alt
compus. Acest tip de pigment a fost folosit de mii de ani după această
perioadă, permițând crearea unei game mai largi de pigmenți. „albastru
egiptean”, produs prin topirea siliciului și cuprului , precum și a unui alcalin,
natronul ( (carbonat de sodiu decahidrat),