Lucrare Practica nr.

OASELE ANTEBRAŢULUI
Antebraţul are două oase paralele, unul situat în prelungirea degetului mic, deci
medial, numit ulna, şi altul situat în prelungirea policelui, deci lateral, numit radius. Aceste
două oase se articulează prin epifizele lor, rămânând însă distanţate la nivelul diafizei prin
spaţiul interosos. Examinate pe scheletul articulat, se vede că radiusul depăşeşte ulna prin
epifiza lui inferioară şi este depăşit de aceasta prin epifiza superioară. Ca urmare, ulna
precumpăneşte în formarea articulaţiei cotului, iar radiusul în formarea articulaţiei radio-
carpiene. De asemenea, volumul extremităţilor celor două oase ale antebraţului este diferit:
epifiza superioară a ulnei este mai voluminoasă decât a radiusului, iar inferior epifiza
radiusului este mai voluminoasă decât epifiza ulnei. Atunci când membrul superior este situat
de-a lungul corpului şi antebraţul în supinaţie, cele două oase sunt orientate supero-inferior şi
medio-lateral, formând cu humerusul un unghi obtuz deschis în afară.
Diafizele celor două oase sunt prismatic triunghiulare, fiecare prezentând deci trei feţe
şi trei margini. Diafizele se privesc printr-una din marginile lor, numită margine interosoasă
care delimitează spaţiul interosos.
Ulna sau cubitusul este un os lung, pereche şi asimetric, situat în partea medială a
antebraţului. Prezintă un corp şi două epifize.
Orientare. Se pune superior extremitatea mai voluminoasă, anterior scobitura acestei
extremităţi, iar lateral marginea cea mai ascuţită a osului.
Corpul nu este rectiliniu. El descrie o curbă uşoară cu concavitatea anterior. În plan
vertico-transversal descrie o sinuozitate în “S” italic a cărei concavitate superioară este
medială, iar concavitatea inferioară este laterală. Corpul este mai voluminos superior, fiind
prismatic triunghiular în trei pătrimi superioare şi neregulat cilindric în pătrimea inferioară.
Prezintă trei feţe şi trei margini.

ULNA

Faţa anterioară. Prezintă gaura nutritivă puţin deasupra mijlocului său. În partea
superioară unde este concavă, se inseră muşchiul flexor profund al degetelor, iar în partea
inferioară, unde este convexă, se inseră muşchiul pătrat pronator.
Faţa posterioară este străbătută în treimea superioară de o linie oblică infero-medial.
Deasupra liniei oblice se delimitează o suprafaţă triunghiulară pentru inserţia muşchiului
anconeu. Dedesubtul liniei oblice, faţa posterioară a ulnei este împărţită la rândul ei, printr-o
linie verticală, într-o porţiune medială şi o alta laterală. În porţiunea medială a feţei
posterioare se inseră muşchiul extensor ulnar al carpului. În porţiunea laterală se inseră
superior muşchiul supinator, iar mai jos muşchii: lung abductor al policelui, scurt extensor al
policelui, lung extensor al policelui şi extensorul propriu al indexului.
Faţa medială este largă în porţiunea superioară unde este acoperită de muşchiul
flexor profund al degetelor şi se îngustează în partea inferioară unde este acoperită de piele.
Marginea anterioară este bine pronunţată, începe la procesul coronoidian şi se
termină la procesul stiloidian. Pe ea se inseră superior flexorul profund al degetelor, iar
inferior pătratul pronator.
Marginea posterioară proemină sub piele. Pleacă de pe olecran, coboară sub forma
unei creste sinuoase foarte accentuată în porţiunea mijlocie şi dispare apoi în treimea
inferioară a diafizei. În două treimi sau trei pătrimi superioare ea dă inserţie muşchilor: flexor
profund al degetelor, flexor ulnar al carpului şi extensor ulnar al carpului.
 Vârful olecranului
Incizura trohleară

Procesul olecranian

Procesul coronoidian
Incizura radială

Gaura nutritivă

Marginea laterală

Faţa anterioară

Marginea anterioară

Capul ulnei
Procesul stiloidian
Ulna - vedere anterioară

Marginea laterală sau interosoasă dă inserţie membranei interosoase, ce uneşte

corpurile celor două oase ale antebraţului. Superior se bifurcă şi delimitează o suprafaţă
triunghiulară în care este situată incizura radială a epifizei proximale. Ramura de bifurcaţie
posterioară poartă numele de creasta muşchiului supinator pentru inserţia muşchiului
omonim.
Extremitatea sau epifiza superioară este formată din două proeminenţe osoase: una
verticală situată posterior numită procesul olecranian şi alta orizontală şi anterioară numită
procesul coronoidian. Cele două proeminenţe formează între ele un unghi drept şi
circumscriu o cavitate articulară ce priveşte anterior, numită incizura trohleară sau marea
cavitate sigmoidă ce se articulează cu trohleea humerusului. Ea este formată de faţa
anterioară a olecranului şi faţa superioară a coronoidei, cele două suprafeţe articulare fiind
separate de către o creastă transversală. Incizura trohleară prezintă şi o creastă antero-
posterioară ce corespunde şanţului de pe trohleea humerusului.
Procesul olecranian prezintă: o faţă posterioară, convexă, rugoasă, triunghiulară, cu
vârful inferior; o faţă anterioară articulară, care contribuie la formarea incizurii trohleare; o
faţă inferioară sau baza prin care olecranul se continuă cu corpul osului; o faţă superioară
sau vârful, rugoasă posterior (unde se inseră tricepsul, care se inseră şi pe faţa posterioară
a olecranului) şi netedă anterior; această faţă se prelungeşte anterior formând o proeminenţă
recurbată numită ciocul olecranului; două feţe colaterale, una laterală şi alta medială, pe care
se inseră ligamentele colaterale medial şi lateral ale articulaţiei cotului. Faţa colaterală
medială dă inserţie în partea sa posterioară muşchiului flexor ulnar al carpului, iar faţa
colaterală laterală dă inserţie muşchiului anconeu.
 Vârful olecranului
Incizura radială
Incizura thohleară

Procesul coronoidian

Faţa posterioară

Marginea
laterală

Şanţul n. ulnar

Capul ulnei Procesul stiloidian

Ulna - vedere laterală

Procesul coronoidian are forma unei piramide patrunghiulare, prezentând un vârf, o bază
şi patru feţe. Vârful, situat anterior, se mai numeşte şi ciocul procesului coronoidian şi este
uşor inflectat superior. Baza este implantată pe faţa anterioară a ulnei, antero-inferior olecranului.
Cele patru feţe ale procesului coronoidian sunt: faţa superioară, articulară, aparţine incizurii
trohleare; faţa inferioară este rugoasă şi pe ea se inseră muşchiul brahial; rugozităţile de pe faţa
inferioară formează tuberozitatea ulnei ; faţa medială este rugoasă şi dă inserţie fasciculelor
anterior şi mijlociu ale ligamentului colateral medial al articulaţiei cotului; se observă aproape
întotdeauna la partea mijlocie a acestei feţe tuberculul conoidian, pe care se inseră
fasciculul mijlociu al acestui ligament; faţa laterală prezintă o suprafaţă articulară eliptică cu
marele ax antero-posterior, concavă lateral, numită incizura radială sau mica cavitate
sigmoidă a ulnei, care se va articula cu circumferinţa capului radiusului. Marginea sa
posterioară, ascuţită, dă inserţie ligamentului inelar al articulaţiei radio-ulnare superioare şi
fasciculului mijlociu al ligamentului colateral lateral al articulaţiei cotului.
Extremitatea sau epifiza inferioară prezintă două formaţiuni: capul şi procesul
stiloidian.
Capul are forma unui segment de cilindru. Suprafaţa laterală a capului este articulară,
pentru incizura ulnară a radiusului. Faţa lui inferioară este uşor convexă şi corespunde
ligamentului triunghiular al articulaţiei pumnului.
Procesul stiloidian este situat în partea medială a capului. Este o prelungire conică cu
vârful inferior, pe vârf inserându-se ligamentul colateral medial al articulaţiei pumnului.
Între cap şi procesul stiloidian se formează pe faţa posterioară a osului un şanţ prin
care trece tendonul muşchiului extensor ulnar al carpului, iar inferior o incizură în care se
inseră ligamentul triunghiular al capului.
 RADIUSUL

Radiusul este un os lung, pereche şi asimetric situat la partea laterală a antebraţului.

Prezintă un corp şi două epifize.
Orientare. Se aşează inferior extre-mitatea cea mai voluminoasă, posterior feţele sale
prevăzute cu şanţuri, lateral procesul descendent al acestei extremităţi.
Corpul descrie o curbă în aşa fel încât el este concav antero-medial. Creşte progresiv
în volum supero-inferior. Este prismatic triunghiular prezen-tând trei feţe şi trei margini.
Faţa anterioară este îngustă în porţiunea superioară, lărgindu-se spre extremitatea
inferioară. Pe ea se găseşte gaura nutritivă puţin deasupra mijlocului său. În porţiunea
superioară a feţei anterioare, unde este uşor concavă, se inseră muşchiul flexor lung al policelui,
iar în cea inferioară muşchiul pătrat pronator.
Faţa posterioară este rotunjită în porţiunea superioară, unde corespunde muşchiului
supinator. Este plană şi uşor concavă în restul întinderii sale, unde se inseră muşchii lung
abductor şi scurt extensor ai policelui.
Faţa laterală este convexă şi rotunjită. Prezintă la partea mijlocie o rugozitate pentru
muşchiul rotund pronator. Deasupra rugozităţii se inseră muşchiul supinator şi vine în raport
intim cu ramura profundă a nervului radial, raport de o mare importanţă practică, deoarece
fracturile osului la acest nivel pot interesa nervul.
Marginea anterioară este pronunţată în partea superioară şi dispare în treimea
inferioară. Ea se întinde de la extremitatea tuberozităţii radiusului până la baza procesului
stiloidian. Pe ea se inseră fasciculul radial al flexorului superficial al degetelor.
Radiusul este situat în partea laterală a antebraţului.
Orientare. Se aşează inferior extremitatea cea mai voluminoasă, posterior feţa
prevăzută cu şanţuri şi lateral procesul descendent al acestei extremităţi.
Corpul este prismatic triunghiular prezentând trei feţe şi trei margini.
Faţele sunt: anterioară, posterioară şi laterală.
Faţa laterală vine în raport intim cu ramura profundă a nervului radial, iar fracturile
osului la acest nivel pot interesa nervul.
 Capul

Colul
Tuberozitatea radială

Marginea anterioară
Gaura nutritivă

Tuberculul interosos

Marginea medială

Faţa anterioară

Extremitatea inferioară

Procesul stiloidian

Radiusul - vedere anterioară

Marginea posterioară . Există numai în porţiunea mijlocie.

Marginea medială sau interosoasă este ascuţită şi se termină în partea inferioară a
corpului, bifurcându-se şi delimitând astfel o suprafaţă triunghiulară. La baza acestui triunghi se
găseşte scobitura sau incizura ulnară a radiusului. Marginea medială prezintă la 4-5 cm
sub tuberozitatea radială o proeminenţă rugoasă, alungită numită tuberculul interosos,
determinat de inserţia radială a principalelor fascicule ale membranei interosoase, care se
inseră pe marginea medială a radiusului.
Extremitatea sau epifiza superioară este compusă din trei elemente: capul, colul şi
tuberozitatea radiusului.
Capul este un segment de cilindru plin, având înălţimea de 7-8 mm. De regulă
înălţimea capului radial este mai mare în partea medială decât în partea laterală. Faţa lui
superioară prezintă o depre-siune numită foseta capului radial sau cupuşoara radiusului,
care corespunde capitulului hume-rusului. Circumferinţa capului corespunde incizurii
radiale de pe ulnă.
Colul cu o lungime de aproximativ 1 cm, este porţiunea îngustă care leagă capul de
corp, fiind oblic supero-inferior şi latero-medial, formând cu capul radiusului un unghi deschis
lateral.
Tuberozitatea radiusului sau tuberozitetea bicipitală, este o proeminenţă ovoidală
situată sub col. Pe ea se inseră muşchiul biceps brahial.
 Capul
Colul

Tuberozitatea radiusului

Marginea posterioară

Tuberculul interosos

Faţa laterală

Tuberculul lui LISTER

Incizura ulnară
Procesul stiloidian
Radiusul - vedere posterioară

Extremitatea sau epifiza inferioară este comparată cu o piramidă patrunghiulară

trunchiată prezentând patru feţe şi o bază.
Faţa medială, triunghiulară, concavă antero-posterior, este limitată prin cele două
ramuri de bifurcaţie ale marginii mediale a corpului osului. Inserţia membranei interosoase se
prelungeşte pe ramura posterioară a marginii mediale. În partea superioară faţa medială este
rugoasă şi dă inserţie fasciculelor profunde ale pătratului pronator. În partea sa inferioară se
află incizura ulnară sau mica cavitate sigmoidă a radiusului, alungită şi concavă antero-
posterior, care se va articula cu capul ulnei.
Faţa laterală priveşte postero-lateral, fiind în continuarea feţei laterale a corpului
osului. Această faţă este străbătută de două şanţuri verticale prin care trec tendoanele
lungului abductor şi scurtului extensor ai policelui.
Faţa laterală se prelungeşte inferior cu o proeminenţă osoasă cilindrică numită
procesul stiloidian al radiusului, ce coboară cu 1-1,5 cm mai jos decât procesul stiloidian al
ulnei. La baza stiloidei se inseră tendonul muşchiului brahioradial pe o mică creastă osoasă,
creasta suprastiloidiană, iar pe vârful procesului stiloidian se inseră ligamentul colateral
lateral al articulaţiei pumnului.
Faţa posterioară prezintă creste verticale care delimitează patru şanţuri, prin care
alunecă tendoanele muşchilor extensori de pe faţa posterioară a antebraţului. Una din aceste
creste este mai proeminentă şi mai voluminoasă, fiind numită tuberculul lui LISTER. Lateral
de acest tubercul alunecă tendoanele lungului şi scurtului extensori radiali ai carpului (în
primul şanţ) şi tendonul lungului extensor al policelui (în al doilea şanţ). Medial de tubercul, în
celelalte două şanţuri alunecă tendoanele muşchilor extensor lung al degetelor şi extensor
propriu al indexului.
 Faţa superioară a epifizei distale face corp comun cu osul.
Faţa anterioară este concavă supero-inferior şi dă inserţie muşchiului pătrat pronator.
Baza sau faţa articulară carpiană are forma unui triunghi al cărui vârf se prelungeşte
lateral de procesul stiloidian. Baza este subdivizată printr-o creastă antero-posterioară,
interscafoulnară, în două feţe secundare: una laterală triunghiulară ce se articulează cu
scafoidul şi alta medială, patrulateră, care se articulează cu semilunarul.

OASELE MÂINII

Scheletul mâinii este format din 27 de oase dispuse în trei grupe: carpul, metacarpul
şi oasele degetelor sau falangele.

CARPUL
Carpul este format din opt oase scurte dispuse pe două rânduri; un rând superior,
proximal sau antebrahial în care, începând de la police în direcţia degetului mic, se găsesc
patru oase: scafoidul, semilunarul, piramidalul şi pisiformul; în al doilea rând, inferior,
distal sau carpian se găsesc în aceeaşi ordine alte patru oase: trapezul, trapezoidul,
capitatul şi osul hamat. În ansamblul lor formează un masiv osos numit masivul carpian,
care are formă semicilindrică, mai lat decât înalt, prezentând patru feţe.
Faţa anterioară este concavă formând şanţul carpian, transformat într-un canal de
retinaculul flexorilor, pe unde alunecă tendoanele flexorilor degetelor (învelite de teci şi
sinoviale) şi nervul median. Şanţul carpian este mărginit lateral de tuberculii scafoidului şi
trapezului, iar medial de pisiform şi cârligul osului hamat.
Faţa posterioară este convexă în toate sensurile şi vine în raport cu tendoanele
extensorilor.
Faţa superioară (antebrahială), de asemenea convexă, formează condilul carpian
care se va articula cu radiusul şi ligamentul triunghiular.
Faţa inferioară (metacarpiană), neregulată, se va articula cu oasele metacarpiene.
Oasele carpiene au o formă aproximativ cubică, prezentând şase feţe, dintre care două
feţe sunt nearticulare: anterioară (volară sau palmară) şi posterioară (dorsală) şi patru
articulare cu oasele vecine: superioară, inferioară, laterală (radială) şi medială (ulnară). Fac
excepţie numai oasele de la extreme care au numai câte o faţă articulară, laterală sau
medială.
 Medius
Index

III
Falangele distale II
Inelar
III
Falangele medii II IV

IV
Auricular
Police II III
Falangă distală V
I IV
police
V

I
V Falangele
proximale
II
III IV

I
Oasele
V
metacarpiene
Trapezoidul

Trapezul
Osul cu cârlig
Osul capitat
Scafoidul Pisiformul
Piramidalul
Semilunarul
Radius - epifiza distală
Ulna - epifiza distală

Fig. 49 - Oasele mâinii - vedere dorsală

Oasele mâinii – vedere dorsală

SCAFOIDUL

Scafoidul este cel mai lateral os al rândului întâi fiind alungit supero-inferior şi medio-
lateral. A fost comparat cu o bărcuţă din cauza concavităţii pe care o prezintă. Scafoidul mai
prezintă pe faţa lui palmară tuberculul scafoidului pe care se inseră ligamentul colateral
lateral al articulaţiei pumnului şi retinaculul flexorilor. Scafoidul se articulează superior cu
radiusul, inferior cu trapezul şi trapezoidul, medial cu semilunarul şi cu osul capitat. Pe faţa
sa laterală se află un şanţ pentru artera radială.
 SEMILUNARUL

Semilunarul îşi datorează numele formei sale. El se articulează superior cu radiusul,

inferior cu osul capitat şi osul hamat, lateral cu scafoidul şi medial cu piramidalul.

PIRAMIDALUL

Piramidalul îşi datoreşte numele formei sale de piramidă patrunghiulară. El se

articulează superior cu ligamentul triunghiular, inferior cu osul hamat, lateral cu semilunarul.
Faţa anterioară a osului prezintă o feţişoară articulară pentru pisiform. Faţa posterioară
prezintă o proeminenţă rugoasă transversală, creasta piramidalului, pe care se inseră
ligamentul colateral medial al articulaţiei pumnului.

PISIFORMUL

Pisiformul este un os lenticular situat anterior piramidalului cu care se articulează.

Lateral prezintă un şanţ puţin profund pentru artera ulnară. Pe faţa sa anterioară se inseră
muşchii flexor ulnar al carpului şi adductor al degetului mic şi retinaculul flexorilor. Pe partea
sa medială se inseră ligamentul colateral medial al articulaţiei pumnului.

TRAPEZUL

Trapezul este cel mai lateral os din rândul al doilea. Faţa lui anterioară prezintă un
şanţ (în care alunecă tendonul muşchiului palmar) şi tuberculul trapezului care limitează
lateral acest şanţ. Trapezul se articulează superior cu scafoidul. Faţa lui inferioară are formă
de şa şi se articulează cu metacarpianul I, iar faţa medială se articulează cu trapezoidul şi
metacarpianul II.

TRAPEZOIDUL

Trapezoidul este foarte neregulat. El se articulează superior cu scafoidul, inferior cu

metacarpianul II, lateral cu trapezul şi medial cu osul capitat.

OSUL CAPITAT

Osul capitat numit şi osul mare, este cel mai voluminos os al carpului. Alungit supero-
inferior, axul său corespunde axului mâinii. Prezintă un cap, un col şi un corp. Osul capitat
se articulează superior cu semilunarul, inferior cu metacarpienele II, III şi IV, lateral cu
scafoidul şi trapezoidul, medial cu osul hamat. Faţa posterioară se prelungeşte inferior cu
procesul osului capitat.

OSUL HAMAT
 Osul hamat numit şi osul cu cârlig are forma unei piramide triunghiulare de pe a cărei
faţă palmară se desprinde o prelungire osoasă ca un croşet sau cârlig numit şi procesul
unciform. Acest proces este aplatizat latero-medial. Faţa sa laterală, concavă, limitează
medial şanţul carpian, iar faţa sa medială prezintă un şanţ pentru ramura profundă a nervului
ulnar şi pentru ramul palmar profund al arterei ulnare. În partea infero-medială a cârligului se
inseră muşchii scurtul flexor şi opozantul degetului mare.

METACARPUL

Metacarpul constituie scheletul palmei şi dosului mâinii. Este format din cinci oase
lungi numite metacarpiene . Numerotarea lor se face latero-medial, de la I la V. Ele se
articulează superior cu oasele celui de al doilea rând de carpiene, iar inferior cu primele
falange ale degetelor. Prezintă caractere generale, comune pentru toate metacarpienele şi
caractere particulare pentru fiecare dintre ele, care permit să le deosebim unele de altele.

Caracterele generale ale metacarpienelor

Metacarpienele sunt oase lungi şi pereche. Prezintă un corp, o bază şi un cap.
Corpul este prismatic triunghiular, fiind curb cu concavitatea anterior. Prezintă o faţa
dorsală, o faţa laterală şi o faţa medială. Feţele laterală şi medială sunt în raport cu spaţiile
interosoase şi pe ele se inseră muşchii interosoşi. Corpul prezintă şi trei margini: laterală şi
medială, mai accentuate în jumătatea inferioară şi o margine anterioară concavă.
Baza sau extremitatea superioară este cuboidală. Prezintă o faţă superioară pentru
oasele carpiene, o faţă laterală şi una medială, articulare cu metacarpienele vecine, o faţă
dorsală şi una palmară, ale căror rugozităţi dau inserţie la muşchi şi ligamente.
Capul sau extremitatea inferioară este rotunjit şi se articulează inferior cu falanga
proximală. Pe feţele medială şi laterală prezintă o depresiune deasupra căreia se găseşte un
tubercul pentru inserţia ligamentului colateral lateral al articulaţiei metacarpo-falangiene.
Caracterele proprii ale metacarpienelor
Metacarpianul I este cel mai scurt şi cel mai gros, fiind aplatizat antero-posterior. Baza
sa are formă de şa şi se articulează cu trapezul, dar nu se articulează cu metacarpianul II,
neavând suprafaţă articulară laterală.
Metacarpianul II este cel mai lung. Baza sa se articulează cu trapezul, trapezoidul şi
osul capitat, respectiv cu metacarpianul III. Nu prezintă faţetă articulară laterală. Pe faţa
dorsală prezintă în partea laterală o suprafaţă triunghiulară pentru inserţia muşchiului lung
extensor radial al carpului. Unghiul superior al acestei suprafeţe de inserţie prezintă o
proeminenţă ascuţită, numită procesul stiloidian al celui de al doilea metacarpian, pe
care se inseră muşchiul lung extensor radial al carpului.
Metacarpianul III prezintă la nivelul bazei sale un proces stiloidian îndreptat lateral,
la baza căruia se inseră muşchiul scurt extensor radial al carpului. Se articulează cu osul
capitat, respectiv cu metacarpienele II şi IV, prezentând două suprafeţe articulare: medială şi
laterală.
Metacarpianul IV se articulează prin baza sa cu osul capitat şi cu osul hamat,
respectiv cu metacarpienele III şi V.
Metacarpianul V se articulează prin baza sa cu osul hamat, respectiv cu metacarpianul
IV. La partea medială a bazei prezintă un tubercul pentru inserţia muşchiului extensor ulnar al
carpului. Nu prezintă faţetă articulară medială.
Structura metacarpienelor. Corpul lor este constituit dintr-o teacă groasă de ţesut
compact care circumscrie un scurt canal medular. Extremităţile spongioase sunt acoperite de
ţesut osos compact.

OASELE DEGETELOR

Degetele sunt în număr de cinci, numerotate latero-medial de la I la V. Fiecare deget

are câte un nume: police sau degetul mare, indice sau arătător, medius, inelar şi
degetul mic sau auricular.
Oasele care formează degetele se numesc falange. Se găsesc în total 14 falange,
fiecare deget având câte trei falange, în afară de police care are numai două falange. Sunt
numite prima, a doua şi a treia falangă, dinspre metacarp spre extremitatea degetului sau
falangă, falangină, falangetă.
Falanga proximală are caracterele unui os lung ce prezintă un corp, o bază şi un cap.
Corpul este turtit antero-posterior şi prezintă două feţe: anterioară sau palmară, plană sau
uşor concavă şi dorsală, convexă.
Baza prezintă o cavitate glenoidă ce se articulează cu capul metacarpianului şi doi
tuberculi laterali pentru inserţia ligamentelor laterale ale articulaţiei.
Capul sau extremitatea inferioară prezintă o trohlee pentru falanga mijlocie. Pe feţele
laterală şi medială se observă o depresiune deasupra căreia se află un tubercul determinat
de inserţia ligamentului colateral corespunzător.
Falanga mijlocie are şi ea corp, bază şi cap.
Corpul este asemănător cu cel al falangei proximale, dar mai scurt.
Baza sau extremitatea superioară prezintă o suprafaţă articulară cu două versante
separate printr-o mică creastă, pentru capul falangei proximale. Fiecare versant este reprezentat
de o faţetă concavă.
Capul prezintă, ca şi cel al falangei proximale o trohlee pentru falanga distală.
Falanga distală are un corp foarte redus, convex posterior şi plan anterior. Baza
seamănă cu cea a falangei mijlocii.
Falanga distală se termină cu o tuberozitate dispusă ca o potcoavă ce corespunde
unghiei.
Falangele degetului mare. Prima este asemănătoare falangei celorlalte degete, dar
prin unele caractere se aseamănă şi cu o falangină. A două este asemănătoare falangetei.
Ambele sunt mai masive ca falangele corespunzătoare celorlalte degete.
Oasele sesamoide. Sunt oase mici de forma grăunţelor de susan, unele situate în
grosimea unor tendoane, altele în vecinătatea unor articulaţii ale mâinii. La mână există un
număr variabil de oase sesamoide, toate situate pe faţa palmară. Două sunt constante şi îşi
au sediul pe faţa palmară a articulaţiei metacarpo-falangiene a policelui: unul medial rotunjit
şi altul lateral ovalar. Fiecare dintre ele are o faţă posterioară plană, articulară şi o faţă
anterioară sau palmară, convexă, pe care se inseră muşchii eminenţei tenare.
Se pot întâlni oase sesamoide şi la nivelul articulaţiilor metacarpo-falangiene ale
indexului şi degetului mic şi mult mai rar la nivelul mediusului, inelarului şi la nivelul
articulaţiei interfalangiene a policelui.