Academia de Studii Economice

- Facultatea de Marketing -

Dezvoltarea durabilă

Student:

Seria :

Grupa :

1
 1.Conținutul și principalele obiective ale dezvoltării durabile

Conceptul de dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor şi metodelor de dezvoltare

socio-economică, al căror fundament îl reprezintă în primul rând asigurarea unui echilibru între
aceste sisteme socio-economice şi elementele capitalului natural.O altă definiție a dezvoltării
durabile o reprezintă capacitatea de a satisface necesitățile populației actuale fără a compromite
șansa generațiilor viitoare de a-și satisface propriile necesități.

Deşi iniţial dezvoltarea durabilă s-a vrut a fi o soluţie la criza ecologică determinată de
intensa exploatare industriala a resurselor şi degradarea continuă a mediului şi cauta în primul
rând prezervarea calităţii mediului înconjurător, în prezent conceptul s-a extins asupra calităţii
vieţii în complexitatea sa, şi sub aspect economic şi social. Obiect al dezvoltării durabile este
acum şi preocuparea pentru dreptate şi echitate între state, nu numai între generaţii.Dezvoltarea
durabilă a umanității trebuie să asigure menținerea și îmbunătățirea condițiilor de viață, pentru
cât mai mulți din membrii societății,aceasta presupunâand o creștere economică în concordanță
cu cerințele echilibrului ecologic și cu întreaga dezvoltare umană

Conform raportului Brundtland (1992), ,,dezvoltare durabilă este concepută în viziunea

reconcilierii dintre economie si mediul înconjurător, ca o nouă cale de dezvoltare care să susțină
progresul uman nu numai în câteva locuri și pentru câțiva ani, ci pentru întreaga planetă si pentru
un viitor indelungat

O organizație direct implicată în realizarea acestui proiect, care a adoptat și a concretizat

conținutul conceptului de dezvoltare durabilă, o reprezintă ONU. Un bun exemplu il constituie
sectorul pescuitului maritim,cunoscut pentru importanța sa pentru umanitate atat in ceea ce
privește pentru asigurarea hranei cât și in ceea ce privește locurile de muncă generate și
beneficiile economice obținute.În acest caz, perspectiva dezvoltării durabile este limitată nu
numai de disponibilitățile de resurse naturale, ci și de existența unore tehnici si tehnologii
capabile sa asigure utilizarea lor eficientă.Se consideră că o dată cu îmbogățirea cunoștințelor și
cu dezvoltarea pescuitului, umanitate incepe să înțeleagă ca aceste resurse sunt regenerabile, nu

2
insa și infinite.Ele trebuie gestionate corect pentru a contribui la bunăstarea nutrițională,
economică și socială a populației pe termen lung.

Există două modele de dezvoltare: economia concurențială sau de piață și economia

planificată,centralizată;cel de-al doilea model a dispărut cu timpul,datorită ineficienței
economice, în prezent funcționând primul sistem atat cu avantaje cat si cu dezavantajele aferente:
săracie crescândă, somaj, deteriorare a mediului înconjurător.

Analiza dezvoltării durabile se face pe baza interdependenței sistemelor economic-social-

ecologic.Deși nu se poate vorbi despre o ierarhie a celor 3 sisteme, se consideră că cel ecologic
este cel mai complex din următoarele puncte de vedere:

- are o dimensiune globală, planetară (nu ține seama de granițe)

- a preexistat apariției omului pe Terra
- include existenta omului, prin componenta sa biotică
- procesele economice au loc in cadrul acestui sistem și se desfățoară pe baza resurselor
acestuia
- preia ineficiențele din celelalte două sisteme

Conform Raportului Brundtland, dezvoltării durabile i se pot atașa doua categorii de obiective:
generale sau fundamentale ( cu caracter permanent) și preliminare ( cu caracter temporar)

Obiectivele generale ale celor trei sisteme componente ale dezvoltării durabile:

Obiective economice:

Eficiență/Creștere

Obiective sociale: Obiective ecologice:

Bunăstare/Echitate Biodiversitate/resurse

3
 - obiective economice: maximizarea cantității de bunuri si servicii produse la nevilul
tehnosferei, maximizarea eficienței utilizării fluxurilor de resurse minerale, biologice, de
energie si informații, adaptarea tehnologiilor la fluxurile de resurse minerale și
reprocesarea deșeurilor.
- obiective sociale: alocare echitabilă a bunurilor și serviciilor între partenerii contractului
social, la nivel local, național șsi global,menținerea diversității culturale/
- obiective ecologice: menținerea biodiversității, respectarea mecanismelor de autoreglare
si a duratelor ciclurilor naturale.
- obiective de coordonare: optimizarea stabilirii funcțiilor scop la nivelul sistemelor
economic,social,ecologic

Obiective de politică economică și social ale dezvoltării durabile ( conform

Raportului Brundtland):

a) redimensionarea creșterii economice în sensul conservării resurselor natural (scăderea

ratei de exploatare a resurselor natural pe baza reducerii consumurilor si a reciclării
sau reutilizării produselor secundare si finale, și indentificarea materiilor prime și a
surselor de energie alternative)
b) modificarea calității procesului de creștere economică
c) satisfacere nevoilor esențiale de muncă, de hrană,energie, apă
d) asigurarea sporului rezonabil si tolerabil al populației
e) conservarea si sporirea bazei de resurse
f) restructurarea tehnologică și punerea sub control a riscurilor pe care le impilcă
g) integrarea deciziilor privind economia și mediul înconjurător

Așadar, pornind de la cele menționate mai sus, au fost formulate cele patru principii ale
dezvoltării durabile: gestiunea resurselor minerale, fluxul resurselor biologice, eficiența
utilizării resurselor si asigurarea echilibrului social.

În urma analizei relației economie-capital natural putem identifica cele trei criteria ale
dezvoltării durabile:

4
 - stocul de resurse regenerabile nu trebuie sa scadă în timp, în condițiile creșterii nivelului
de tari al populației
- consumul de resurse neregenerabile trebuie astfel eșalonat în timp, încat să poată fi
înlocuit sau compensate de resursele regenerabile si de alte resurse epuzabile nou
descoperite
- știința și progresul tehnologic acționează atât în direcția economisirii de resurse
regenerabile și/sau neregenerabile cât și a substituției lor

2.Dimensiunea conceptuală a dezvoltării durabile

Resursele naturale pot fi definite ca fiind toate resursele produse în mod natural și toate
sistemele care sunt sau ar putea fi folositoare omului în circumstanțe tehnologice, economice și
sociale plauzibile.Utilizarea resurselor naturale include consumul direct al resurselor.

Clasificarea resurselor:

a) resurse regenerabile (energia solară,solul,apele)

b) resurse neregenerabile ( substanțe minerale, combustibili fosili)

Problematici fundamentale în domeniul resurselor naturale:

1.Cât de mult și in ce condiții își poate continua umanitatea existența cu o rezervă finită de
stocuri?

2.Localizarea resurselor cunoscute.Rezervele de petrol sunt enorme si se descoperă tot mai

multe în fiecare an, însă este extrem de important localizarea acestora( cele mai multe nu sunt
amplasate în ariile tarilor consumatoare)

3.Trecerea de la dependența de resurse regenerabile la dependența de resurse

neregenerabile.

5
4.Evaluarea modelelor comportamentale utilizate în trecut, referitoare la utilizarea
resurselor natural

5.Rolul și importanța resurselor natural și a serviciilor de mediu, ca factori ai dezvolatării

noastre economice.

6.Accentuarea dependenței crescânde de rezervele naturale inferioare

7.Evoluția condițiilor restrictive glubale ridicate de mediul înconjurător

a) Schimbările climatic globale

b) Epuizarea păturii de ozon

c) Acidifierea

d) Substanțele chimice toxice și deșeurile periculoase

e) Poluarea atmosferică

f) Poluarea apei

8. Rolul acordat proceselor de piață în determinarea modului de administrare a resurselor

natuarale în timp

Istoricul evenimentelor mondiale ce au stat la baza dezvoltarii durabile

Ultimele decenii ale secolului XX marchează conștientizarea tot mai accentuată de către om a
unei noi crize, una global și fara precedent: criza mediului înconjurător.

Conceptul de dezvoltare durabila a luat nastere acum 30 de ani, ca raspuns la aparitia

problemelor de mediu si a crizei resurselor naturale, in special a celor legate de energie. Practic,
Conferinta privind Mediul de la Stockholm din 1972 este momentul in care se recunoaste ca
activitatile umane contribuie la deteriorarea mediului inconjurator, ceea ce pune pericol viitorul

6
Planetei.
Cativa ani mai tarziu, in 1983, isi incepea activitatea Comisia Mondiala pentru Mediu si
Dezvoltare (WCED), dupa o rezolutie adoptata de Adunarea Generala a Natiunilor Unite.
In 1985 era descoperita gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii si, prin Conventia de la
Viena a inceput cautarea unor solutii pentru reducerea consumului de substante care dauneaza
stratului protector de ozon care inconjoara Planeta.
In 1987, la un an de la catastrofa de la Cernobal, in cadrul Raportului WCED de la
Brundtland a fost formulata cea mai citata  definitie a dezvoltarii durabile: “Dezvoltarea durabila
este cea care urmareste nevoile prezentului, fara a compromite posibilitatea generatiilor viitoare
de a-si satisface nevoile lor”.

Termenul de dezvoltare durabila a inceput sa devina, insa, foarte cunoscut abia dupa
Conferinta privind mediul si dezvoltarea, organizata de Natiunile Unite la Rio de Janeiro in vara
lui 1992, cunoscuta sub numele de “Summit-ul Pamantului”. Ea a avut ca rezultat elaborarea mai
multor conventii referitoare la schimbarile de clima (reducerea emisiilor de metan si dioxid de
carbon), diversitatea biologica (conservarea speciilor) si  stoparea defrisarilor masive. Tot atunci
a fost elaborata si Agenda 21 - planul de sustinere a dezvoltarii durabile.

Dezvoltarea durabila a devenit un obiectiv si al Uniunii Europeane, incepand cu 1997, cand a

fost inclus in Tratatul de la Maastricht, iar in 2001, la summit-ul de la Goetheborg a fost adoptata
Strategia de Dezvoltare Durabila a UE, careia i-a fost adaugata o dimensiune externa  la
Barcelona, in 2002.

In 2005 Comisia a demarat un proces de reviziure a Strategiei de Dezvoltare Durabila, proces

care a cuprins mai multe etape:
     - in februarie 2005 Comisia a publicat o evaluare initiala si critica la adresa progresului
inregistrat din 2001 si a evidentiat o serie de viitoare directii de urmat.  Au fost evidentiate o
serie de directii de dezvoltare non-durabila care au avut efecte negative: schimbarea climatica,
amenintari la adresa sanatatii publice, cresterea saraciei si a excluziunii sociale, epuizarea
resurselor naturale si afectarea biodiversitatii;
     - in iunie 2005, sefii de stat si de guverne din UE au adoptat o declaratie privind liniile

7
directoare ale dezvoltarii durabile, care sustinea ca Agenda reinnoita de la Lisabona este o
componenta esentiala a obiectivului atotcuprinzator al dezvoltarii durabile;
     - pe 13 decembrie 2005, dupa consultarea cu mai multe institutii si persoane implicate,
Comisia a prezentat o propunere de reviziuire. Se punea accent pe 6 prioritati: schimbarea
climatica, sanatate, excluziune sociala, transport, resurse naturale si saracie si erau identificate
caile care trebuie urmate pentru a solutiona aceste probleme.
     - in iunie 2006 a fost adoptata Strategia de Dezvoltare Durabila pentru o Uniune Europeana
extinsa, bazata pe strategia de la Goetheborg si rezultat al procesului inceput  inca din 2004.

Strategia de dezvoltare durabila a Uniunii Europene intampina mai multe provocari.

Unele dintre aceste provocari sunt foarte asemanatoare cu problemele intalnite de o alta
strategie a Uniunii, agenda de la Lisabona.
Cu toate ca UE a stabilit ca dezvoltarea durabila este principiul atotcuprinzator al tuturor
politicilor europene, in realitate problema competitivitatii economice a ajuns sa domine agenda
politica.
Cei trei piloni ai Strategiei de la Lisabona (competitivitate economica, incluziune sociala si
protejarea mediului inconjurator) au fost comparati cu trei copii, dintre care unul –
competitivitatea economica – are nevoie de mai multa atentie.  In acest proces, Strategia de
Dezvoltare Durabila este, uneori, redusa numai la pilonul mediu – al Strategiei de la Lisabona.
Mai multi comisari europeni au declarat, cu diferite ocazii, referitor la aceste probleme, ca  UE
are nevoie in primul rand de crestere economica, inainte de a putea actiona pentru protejarea
mediului ori implementarea unor politici de protectie sociala.

Pentru ca dezvoltarea durabila este un concept atat de vast, uneori prea multe probleme diferite
sunt puse sub umbrela Strategiei de Dezvoltare Durabila a UE, indepartand atentia de la
adevaratele directii de dezvoltare non-durabila (lipsite de sustenabilitate).

Scopul declarat al Strategiei reinnoite este acela de actiona pentru o imbunatatire continua a
calitatii vietii atat pentru generatiile prezente, cat si pentru cele viitoare. Dar acest lucru nu se
poate obtine decat in cadrul unor comunitati capabile sa utilizeze resursele in mod rational si
eficient si sa descopere potentialul ecologic al economiei, asigurand prosperitate, protectia

8
mediului si coeziune sociala.

Strategia de Dezvoltare Durabila reinnoita priveste intreaga Europa si de aceea propune mijloace
de imbunatatire a cooperarii cu nivelul guvernamental si ceilalti factori de decizie, cu ONG-uri si
cu cetatenii, entitati care trebuie sa isi uneasca eforturile pentru dezvoltare durabila.
Cooperarea pentru o dezvoltare durabila trebuie sa fie o preocupare atat pentru UE, cat si pentru
statele membre. Politica comunitara de dezvoltare durabila trebuie sa fie complementara
politicilor derulate de de statele membre.

Raportul Brundtland realizează o prezentare extreme de cuprinzătoare a zonelor și domeniilor

confruntate cu problem economice si de mediu si a zonelor si domeniilor confruntate cu
probleme economice si de mediu, si descrie masuri tenologice si organizatorice care ar trebui
luate in fiecare domeniu pentru a contribui la dezvoltarea durabilă.Raportul prezinta un punct de
vedere referitor la modul in care pot fi realizate atat prosperitatea economica, cat si conservarea
mediului inconjurator.Cele doua obiective se afla in competitive, deoarece satisfacerea unor
cerinte de mediu necesita utilizarea unor resurse care ar fi putut fi alocate cresterii economice si
invers.

În cadrul raportului Brundtland se definesc șapte obiective economice și sociale:

a) asigurarea creșterii economice , cu luarea în considerare a conservării resurselor

b) asigurarea cerințelor esențiale de muncă, hrană,energie,apă
c) asigurarea unei noi calități a proceselor de creștere economic
d) asigurarea unei creșteri controlate a populației
e) restructurarea tehnologiei si menținerea sub control a posibilelor riscuri
f) asigurarea unei abordari integrate a protectiei mediului incojurator,a cresterii economice
și a necesarului de energie
g) asigurarea conservării și sporirii resurselor

9
 3.Acțiuni vizând necesitatea unei noi concepții de dezvoltare

Printre provocările majore ale dezvoltării se numeră:

a) Producția alimentară: dublarea consumului de alimente ca urmare a creșterii populației

la 9 miliarde in următorii 40 de ani.Opțiuni posibile: intensificarea producției pe
pămantul aflat deja în folosință sau extinderea productiei pe suprafete noi.
b) Creșterea rapidă a populației: sporirea rapidă a populatiei și a volumului de activități
crește presiunea asupra ecosistemelor fragile
c) Urbanizarea și poluarea: reducere consecințelor poluării în unele tări cu creștere rapidă
presupune ca poluarea pe unitatea de output industrial sa scada cu 90% pana in 2030

Abordarea economică a dezvoltării durabile

Dezvoltarea lumii industrializate s-a concentrat pe outputul economic, astfel că, modelul
postbelic al țărilor in curs de dezvoltare a fost dominat de creșterea economic. În present se
incearcă din ce in ce mai mult sa se gasească căi de dezvoltare sustenabilă. Scopul este
maximizarea bunăstării ca rezultat al activităților economice, concomitant cu menținerea sau
creșterea în timp a stocului de active economice,ecologice, socio-culturale

Dezvoltarea economic durabilă este în mod obișnuit interpretată ca fiind un process de

menținere a bunăstării proiectate pe un termen nedefinit în viitor.Optimalitatea economică,
definită ca maximizare a valorii prezentate a consumului, se deosebește de sustenabilitate.

Abordarea ecologică a dezvoltării durabile

Este deosebit de importantă pentru realizarea dezideratelor dezvoltării durabile. Rezultă astfel
nevoia de a suprapune ecologia economiei, respectiv nevoia de a integra cerinţele ecologice în
evaluarea activităţilor economice.Acest lucru devine necesar dat fiind faptul că semnalele pe care
le transmite piaţa sunt incorecte, ele nu reflectă pagubele produse mediului, respective costurile

10
care vor trebui suportate de societate „ O pădure localizată în bazinul superior al unui curs de
apă poate furniza servicii cum sunt

controlul debitului şi reciclarea precipitaţiilor înspre interiorul uscatului, servicii care sunt de
câteva ori mai valoroase decât producţia ei de buşteni. Din nefericire, semnalele pieţei nu
reflectă aceasta, din cauză că cei care taie copacii nu suportă costurile reducerii serviciilor
pădurii.”
Brown, L. (2001), Eco-economia, Editura Tehnică, Bucureşti, p.88
Pe de altă parte, aceasta va constitui o provocare extraordinară, întrucât nu există precedent
în acţiunea de transformare a unei economii bazate în mare măsură pe forţele pieţei, într-o
economie formulată pe principiile ecologie. Astfel, dat fiind faptul că problemele de poluare
sunt, în mare măsură, legate de arderea combustibililor fosili, iar majoritatea produselor de unică
folosinţă sunt fabricate din materiale ieftine, cum este plasticul, nebiodegradabil, într-o abordare
ecologica ele vor constitui ultimul nivel al opţiunilorposibile. În ceea ce priveşte însă eco-
economia energiei, în pofida progreselor remarcabile din domeniul energie eoliene, costurile de
mediu pot fi considerabile în cazul în care aceasta se dezvoltă foarte puternic în
condiţiile unor randamente scăzute.

Abordarea sociologică a dezvoltării durabile:

Dezvoltarea socială durabilă se referă la evitarea unor problem majore precum: tensiuni
generate de discrepanțele majore între bogați și saraci, deoarece o societate profund divizată
dupa acest criteriu nu poate fi stabilă pe termen lung; refuzul de a permite unei comunități de
limbă sau de cultură, unei etnii sau nei națiuni sa oprime alte comunități; nerespectarea
sistematica a drepturilor omului.

11
 4.Evaluări ale dezvoltării durabile în România

Estimarea deprecierii economice a resurselor minerale în România

Estimarea deprecierii economice a resurselor minerale constituie obiectivul contabilitatii

acestora si premisa elaborarii indicatorilor din conturile nationale care încorporeaza mediul.
Conform regulii Hartwick, deprecierea economica a resurselor minerale poate fi determinata prin
ponderarea cantitatii extrase cu pretul marginal net curent.
Stocul de resurse minerale nu poate fi niciodata cunoscut cu exactitate. Cu toate acestea,
descoperirile si revizuirile de rezerva nu se reflecta în modificari ale stocului de resurse, ci în
modificarea informatiilor privind aceste stocuri. Aparent nu este necesar un tratament special al
descoperirilor si revizuirilor de rezerve în calcularea deprecierii economice. În ipoteza
capitalizarii instantanee a descoperirilor si revizuirilor în preturile curente de piata, proprietarul
resurselor minerale poate sa îsi stabileasca imediat noul nivel optim al extractiei, astfel încât
preturile nete curente si cantitatea extrasa pot fi utilizate în modalitatea obisnuita pentru a
determina depreciere aeconomica. Descoperirile si revizuirile trebuie însa luate în calcul în mod
explicit la estimarea deprecierii economice a resurselor al caror stoc se regenereaza.
În România, nu sunt disponibile informatii statistice cu privire la preturile marginale nete si
costurile marginale. Acesta este motivul pentru care deprecierea economica a resurselor minerale
nu poate fi obtinuta direct, prin multiplicarea cantitatilor extrase cu preturile marginale nete
corespunzatoare, ci prin estimarea rentei totale si repartizarea acesteia pe cele doua categorii:
renta Hotelling si renta intra-marginala. Aceasta repartizare are la baza elasticitatea costului total
în raport de productie.Renta totala este stabilita ca fiind egala cu excedentul de exploatare al
industriilor extractive. La rândul sau, excedentul de exploatare este estimat prin scaderea din
valoarea adaugata a costurilor cu serviciile fortei de munca si ale capitalului. Conturile nationale
din România permit includerea în calcule, în principiu, a 10 industrii extractive (carbune, petrol,
gaz natural, minerale feroase, minerale neferoase, minerale pentru materiale de constructie,
nisipuri si pietris, minerale pentru industria chimica, sare si alte minerale nemetalifere). Aceste
industrii acopera totalitatea resurselor minerale din România, cu exceptia mineralelor

12
radioactive. Statistici detaliate cu privire la costurile cu forta de munca si stocurile de capital fix
sunt limitate, cel putin pentru uzul public, astfel încât cele 10 industrii extractive amintite trebuie
agregate în: extractia carbunelui; extractia petrolului si a gazelor naturale; extractia mineralelor
metalifere; alte industrii extractive.
Estimari preliminare pentru România releva faptul ca excedentul de exploatare (în
preturi constate) este negativ pentru majoritatea industriilor extractive . Nivelul negativ al
excedentului de exploatare trebuie interpretat cu precautie, acesta indicând faptul ca pretul
resurselor minerale a fost extrem de redus, astfel încât nu a permis nici macar un câstig normal la
capitalul investit. În general, excedentul negativ de exploatare indica faptul ca pretul marginal
net curent nu este egal cu nivelul costului la utilizator, iar cantitatea extrasa nu coincide cu
programul optim de extractie. Cu toate acestea, situatia României poate fi considerata o exceptie
de la regula generala. Preturile resurselor minerale interne nu au fost determinate pe piata, ci au
fost administrate si mentinute artificial sub nivelul costului social de oportunitate, masurat de
preturile CIF ale importurilor competitive. Nu exista indicii ale faptului ca guvernul – care are în
proprietate resursele minerale si controleaza extractia acestora – nu s-ar fi comportat în mod
rational în ceea ce priveste stabilirea nivelului extractiei.
Presupunând un comportament rational al guvernului în ceea ce priveste programele de
extractie, cantitatile extrase pot fi considerate ca fiind determinate pe baza costului social de
oportunitate, corespunzator ipotezei de maximizare a valorii de capital a stocului de resurse. În
acest cadru de analiza, preturile explicite au fost mentinute sub nivelul costului social de
oportunitate, singurul rezultat constând din transferul implicit al rentelor dinspre industriile
extractive catre utilizatorii resurselor minerale. Comparatia dintre preturile resurselor minerale
interne si preturile CIF ale importurilor competitive sugereaza faptul ca transferurile implicite,
dinspre industriile extractive catre utilizatorii resurselor minerale, au fost semnificative.
În aceste conditii, excedentul explicit de exploatare din industriile extractive se afla
cu mult sub nivelul real al rentei de resursa. Acesta ar trebui estimat ca suma a excedentului
explicit de exploatare si a transferurilor implicite dinspre industriile extractive catre utilizatorii
resurselor minerale. Daca ipoteza comportamentului rational al guvernului privind programele de
extractie nu este acceptata, atunci conturile nationale trebuie ajustate pentru a lua în calcul
utilizarea suboptimala a resurselor minerale. Atunci când resursele se epuizeaza într-un ritm prea
rapid, indicatorii macroeconomici rezultativi sunt mai mari decât ar trebui sa fie. Pe de alta parte,

13
atunci când resursele nu sunt epuizate într-un ritm prea rapid, indicatorii macroeconomici
rezultativi sunt mai mici decât ar trebui sa fie.

Principii de determinare a prețului resurselor naturale

Sistemul de formare a preturilor într-o economie de piata exclude numeroase produse si servicii
asigurate de natura. De exemplu, reciclarea bioxidului de carbon si furnizarea oxigenului necesar
vietii este exclusa. La fel si “bunurile libere”. Atunci când tranzactiile cu “bunuri libere” devin
economice, acestea sunt considerate externalitati. Tot mai multe bunuri ce erau considerate mai
demult bunuri libere (de exemplu, aerul curat, apa curata) sunt în prezent bunuri rare cu semnificatie
Sistemul presupune ca producatorul este bine informat asupra costurilor, iar consumatorul este bine
informat asupra celor ce îi sunt necesare pentru a-si asigura satisfactia. Acestea sunt ipoteze
nerealiste, pentru ca în prezent nici producatorul, nici consumatorul nu au cunostintele necesare
pentru a lua decizii prudente la nivel microeconomic, dar cu impact global. Practicile în lumea reala,
mai ales cele care implica politica guvernamentala în domeniul impozitelor si subventiilor,
influenteaza semnificativ eficienta economica. Datorita impactului lor, sistemul contabilitatii si
sistemul de preturi influenteaza deciziile politice.
Obiectivul principal al conturilor si contabilitatii este acela de a oferi informatii pentru
fundamentarea deciziilor, evaluarea performantelor si stabilirea situatiei financiare. În conturi se
înregistreaza tranzactii, acestea ajuta la alocarea veniturilor si costurilor, la stabilirea situatiei
financiare a unitatilor economice si determina profitabilitatea întreprinderilor.

Principii de determinare a pretului resurselor naturale.Cazul apei brute

Experienta economiilor dezvoltate a demonstrat ca evaluarea costurilor totale ale activitatii

permite si identificarea corecta a costurilor pe agenti economici care le genereaza. O asemenea
situatie modifica comportamentul agentilor si conduce la reducerea costurilor. Unele întreprinderi au
profitat pe seama cheltuielilor comunitatii pentru ca activitatea lor nu a fost evaluata pe baza
principiului “full-cost”. O economie globala, care include sute de milioane de decizii individuale cu
impact asupra economiei, este condusa catre decizii auto-distructive din cauza informatiilor eronate,
de exemplu a preturilor

14
nerealiste la resursele naturale.Sistemul de preturi presupune ca deciziile vor fi rationale si prudente.
Managementul preturilor este necesar pentru situatii globale, regionale sau locale unde
proprietarii de active tangibile sau drepturi de utilizare sunt dispusi sa îsi vânda resursele la un pret
situat sub nivelul valorii resursei la nivel regional, national sau global si cu mult sub nivelul valorii
date de importanta se sociala viitoare. Exemple relevante în acest sens sunt petrolul, terenul arabil,
apa etc.
Factorul pentru care trebuie efectuate de urgenta aceste corectii este mediul. O modificare
directa în modelul de productie si consum va influenta marimea si dinamica PNB, deoarece
activitatile cele mai mari consumatoare de resurse naturale (industria petrolului, metalurgia,
agricultura, mineritul, utilitatile publice constructia de cai de transport si transportul) contribuie în
mare masura la cresterea PNB. Mai mult chiar, în termenii conturilor nationale activitatile mai
putin daunatoare reprezinta o pondere mai redusa.
Prima cerinta pentru elaborarea unui cont satelit de mediu este descrierea sistematica a
resurselor naturale si a starii mediului în termeni cantitativi, fizici, precum si modificarea acestor
cantitati în timp. Numeroase tari au deja experienta cu asemenea conturi privind mediul si resursele
(de exemplu, Norvegia, care este una dintre cele mai avansate în domeniu). A doua cerinta este
evaluarea monetara a resurselor naturale si a calitatii mediului, si a schimbarii lor, care pot fi astfel
comparabile cu marimile calculate în conturile nationale conventionale.
Apa nu este un simplu bun economic. Unii specialisti sustin ca apa ar
trebui considerata un „bun eco-social”, deoarece, în contrast cu alte bunuri „pur
economice”, apa are importante functii ecologice si sociale, pe lânga cele legate de
procesul de productie.Apa este esentiala pentru existenta vietii si, spre deosebire de alte bunuri
economice, nu are înlocuitor. Aceasta face dificila abordarea pretului apei din perspectiva fortelor
pietei si aplicarea modelelor economice obisnuite nu este suficienta în acest caz.
Cererea pentru apa este determinata de preferinte (influentate si de educatie si clima), venit,
pret, pretul de substitutie (pretul apei provenite dintr-o sursa alternativa) si pretul altor factori (în
cazul agriculturii). Într-o economie de piata, pretul reprezinta elementul esential pentru asigurarea
unei utilizari durabile a resurselor naturale. Din aceasta perspectiva, determinarea pretului apei brute
trebuie sa se bazeze pe particularizarea principiilor generale privind utilizarea durabila a resurselor
naturale în cazul resurselor de apa. În conditiile segmentarii cererii si ofertei de apa pe bazine
hidrografice, pretul unic la nivelul economiei nationale nu asigura o utilizare durabila a resurselor

15
disponibile. Consideratiile de natura economica sustin necesitatea trecerii la preturi diferentiate pe
bazine hidrografice.
Principiile de stabilire a preturilor resurselor naturale – si, implicit, a pretului apei brute – prin
respectarea cerintelor utilizarii durabile sunt:
Principiul „full cost”;
Principiul marginal;
Principiul costului de oportunitate.
Prin aplicarea celor trei principii, pretul apei brute trebuie sa includa 3:
Costul marginal al gospodaririi resurselor de apa (respectiv, costul ofertei ultimului metru cub de
apa bruta ce satisface cererea anticipata);
Costul marginal al utilizatorului (respectiv, cea mai avantajoasa alternativa viitoare de utilizare la
care se renunta prin exploatarea resurselor de apa în prezent);
Costul marginal al efectelor externe (respectiv, costul marginal al efectelor negative asupra
mediului înconjurator).

Concluzii:

Din perspectiva strict economica, se poate aprecia ca cele mai importante functii pe care trebuie
sa le îndeplineasca pretul apei brute se refera la:
- Asigurarea unei utilizari durabile a resurselor de apa;
- Acoperirea cheltuielilor de gospodarire a apelor, de întretinere si deexpansiune a capacitatii de
oferta.
Conturile nationale ar trebui sa se bazeze pe preturile economice în scopul reflectarii corecte a
alocarii si utilizarii resurselor de apa. Daca preturile curente sunt mai reduse decât cele economice,
determinate pe baza costului mediu incremental, atunci se produc transferuri de renta de la furnizorul
apei brute la consumatori. În aceste conditii, furnizorul apei brute nu mai este capabil sa-si acopere
cheltuielile de gospodarire a resursei, de întretinere si de expansiune a capacitatii de oferta, iar
consumul se îndeparteaza de cerintele dezvoltarii durabile. Conturile nationale ar trebui sa masoare
aceste transferuri de renta si sa le încorporeze în evaluarile resursei.

16
Bibliografie:

1. Dezvoltarea durabila : o perspectiva romaneasca, Popescu, Ion A., Bondrea, Aurelian

A. ,Editura Economica, Bucuresti ,2003
2. Investitiile si dezvoltarea durabila , Stoica, Maricica,Editura Universitara, Bucuresti
2005
3. Evaluari ale dezvoltarii durabile in Romania
Prof.univ.dr.Anca DACHIN (coord); Prof.univ.dr.Cornel TARHOACA;
Conf.univ.dr.Zizi GOSCHIN; Prof.univ.dr.Catalin HUIDUMAC; Asist.univ.drd.Cosmin
MARINESCU; Asist.univ.drd.Cosmin ROGOJANU
4. http://www.addjb.ro/?id=3&L=0

17