Nevoia de a elimina 

reprezintă necesitatea organismului de a se debarasa de substanţele

nefolositoare, vătămătoare, rezultată din metabolism, astfel încat sa fie pastrată
homeostazia si mentinuta starea de bine specifica sanatatii.
Căi de excreție
Organismul recurge la modalitati diferite si la cai diferite pentru a ‘scapa’ de produsii
nefolositori sau un surplus :
– aparat renal – urină;
– piele – transpiraţie – perspiraţie;
– aparat respirator- aerul expirat;
– aparat digestiv – scaun ;
– aparat genital feminin – menstruatie, secretii eliminate prin tractul genital;
– prin tegumente si mucoase : transpiratie, secretii diverse.
In stări patologice, apar eliminări pe cale digestivă, sub formă de vărsături şi pe cale
respiratorie prin expectoratie.
Generalităţi
Menţinerea constantă a compoziţiei mediului intern se realizează prin procesul de
homeostazie.

Toate schimbările volumului extracelular antrenează modificări în compoziţia lichidelor

celulare de unde rezultă importanţa menţinerii constante a compoziţiei mediului intern.
Rinichii fiind organe principale ale homeostaziei menţin compoziţia chimică a lichidelor
din organism la un nivel normal, menţin echilibrul hidric, hidroelectrolitic şi acido-bazic
al mediului intern şi debarasează organismul de produsele toxice rezultate din
metabolism.

Substanţele folositoare organismului (sodiul şi apa) sunt absorbite prin osmoză.

Prin rolul său de excepţie, pielea completează eliminarea renală.
Un rol important îl au plămânii, care controlează CO2 şi O2.
Organismul trebuie deasemenea să se debaraseze de deşeurile rezultate în urma digestiei
(fibre celulozice, pigmenţi biliari, celule descuamate de la nivelul tubului digestiv etc).
Şi alte substanţe nefolositoare trebuie eliminate; spre exemplu, la femei, de la pubertate
la menopauză, se elimină o secreţie sanguină menstruală, ce se produce la sfârşitul
fiecărui ciclu menstrual, dacă ovulul nu a fost fecundat.

Factorii care influenţează satisfacerea nevoii de a elimina

Factori biologici
– alimentaţia:
– cantitatea şi calitatea alimentelor ingerate de individ influenţează satisfacerea nevoii
de eliminare;
– o bună hidratare şi o alimentaţie bogată în reziduuri (legume, fructe, cereale)
facilitează eliminarea intestinală şi vezicală;
– mesele luate la ore fixe favorizează ritmul eliminărilor;
– exerciţiile – activitatea fizică ameliorează randamentul muscular fortifică musculatura
abdominală şi cea pelviană, care au un rol important în eliminarea intestinală;
– vârsta:
– are rol important în satisfacerea nevoii dacă ţinem seama de controlul sfincterelor;
– la copii, controlul se obţine în 2-3 ani;
– la persoanele vârstnice, diminuarea tonusului musculaturii abdominale poate provoca
lipsa de control a eliminării;
– programul de eliminare intestinala:
– regularitatea programului de eliminare este un factor ce influenţează satisfacerea
acestei nevoi; flora intestinală joacă un rol extrem de important în fiziologia si patologia
aparatului digestiv; momentul ales pentru defecare poate varia de la un individ la altul;
– consumul de alcool;
– starea de sanatate;
– obiceiurile si cutumele personale: cafeaua, ceaiurile sau alte alimente au efect diuretic;
– tonusul muscular: conditie necesara in mentinerea functiei urinare normale;
– lichidele ingerate:
– cresterea aportului lichidian produce o crestere a eliminarii urinare;
– scaderea aportului lichidian produce o scadere a eliminarii urinare;
– medicamentele;
– pozitia in timpul eliminarilor; pozitia confortabila faciliteaza o eliminare corecat.
Factori psihologici
– stresul si anxietatea nu altereaza caracteristicile urinei, dar pot influenta frecventa
mictiunilor;
– emoţiile puternice – pot modifica frecvenţa, cantitatea şi calitatea eliminării urinare şi
intestinale (senzatie de vezica plina, golire incompleta a vezicii urinare, etc).
Factori sociologici
– normele sociale – fiecare societate îşi stabileşte măsuri de igienă, astfel încât indivizii
să respecte salubritatea locurilor publice;
– cultura;
– educaţia;
– igiena şi controlul eliminărilor, orarul eliminărilor;
– controlul şi profilaxia stării de sănătate, normele de igienă elementară;
– menţinerea salubrităţii;
– motivaţie pentru eliminare, obiceiuri de igienă personală şi de eliminare;
– respectarea normelor sociale privind organizarea şi salubritatea locurilor publice;
Independență în satisfacerea nevoii de a elimina
Urina
– soluţie apoasă, prin care sunt eliminate substanţele rezultate din metabolismul
intermediar protidic, inutile şi toxice pentru organism.

Prin urină se elimină din organism substanţele toxice. Eliminarea acestor substanţe se
face în soluţie apoasă împreună cu săruri minerale şi alte substanţe de dezasimilaţie care
nu sunt necesare organismului.

In mecanismul de eliminare intervin, alături de rinichi şi tubul digestiv, ficatul, glandele

cu secreţie internă, starea funcţională a aparatului circulator – toate fiind influenţate de
activitatea sistemului nervos.
De aici se vede interacţiunea între nevoia de a elimina şi celelalte nevoi fundamentale.
Terminologie:
Micţiune – emisiune de urină, act fiziologic conştient de eliminare;
Diureză – cantitatea de urină eliminată din organism timp de 24 ore
Diureza reprezintă eliminarea din organism a substantelor inutile provenite din
metabolismul intermediar protidic care, acumulate în sânge devin toxice pentru
organism.
Manifestări de independenţă
Cantitatea – variază în funcţie de vârstă:
– nou-născut 30-300 ml/24 h
– copii 500-1200 ml/24 h
– adult 1200-1400 ml/24 h  – 1800 ml/24 h (Titirca Lucretia,Ghid de nursing); 1500-
1600 ml ( Marcean Crin , Tratat de nursing, Editura medicala 2010).
Frecvenţa micţiunilor
– nou-născut – micţiuni frecvente
– copil 4-5/zi
– adult 5-6/zi
– vârstnic 6-8/zi
Ritmul micţiunilor – 2/3 din numărul micţiunilor în timpul zilei, 1/3 noaptea
Culoarea urinei – galben deschis până la galben închis datorită pigmentului numit
urocrom; Cu cât urina va fi mai diluată cu atât va fi mai deschisă şi invers; până la
galben-închis spre brun).
-modificare în funcţie de alimente;
– culoarea închisă – în regim bogat în carne;
– culoare deschisă – în regim vegetarian;
Mirosul urinei
-de bulion – urină proaspătă;
-amoniacal – după un timp din cauza fermentaţiei alcaline,
Reacţia urinei
– normal – reacţie acidă – pH-ul între 5,5-6,5 (Marcean Crin , Tratat de nursing, Editura
medicala 2010) in cursul diminetii si intre 4,8-7,4 in cursul zilei.
Reacţia urinei în funcţie de alimentaţie;
-regimul bogat în carne – acidifică urina;
-regimul vegetarian – scade aciditatea urinei;
Densitatea urinei
– se determină imediat după emisie, pentru că prin răcire se schimbă densitatea;
– normal 1015-1030- la regim mixt; la temperatura de 15°C (temperatura mai mică sau
mai mare modifică densitatea);
– este influentata de cantitatea lichidelor ingerate.
Compozitia urinei (analiza chimica) – urina este constituita din apa, in care sunt
dizolvate substante minerale (sodiu, potasiu,calciu, magneziu sub forma de cloruri,
sulfati, fosfati) si organice (uree, creatinina, acid uric, acizi aminati, enzime, hormoni,
vitamine), celulele epiteliale sunt rare ,leucocite -2500 pe ml/minut , eritrocite -3000 pe
ml/minut, urobilinogen in cantitate mica.
Scaunul
– resturile alimentare supuse procesului de digestie, eliminate din organism prin actul
defecaţiei.
Scaunul este alcătuit din:
-reziduurile rămase în urma digestiei alimentelor;
-celulele descuamate de pe suprafaţa tubului digestiv şi a glandelor digestive;
-produsele de excreţie a tubului digestiv şi a glandelor anexe;
-număr mare de microbi.
Terminologie:
– defecaţie – eliminarea materiilor fecale prin anus.
Manifestări de independenţă
Frecventa
– normal – 1-2 pe zi sau unul la două zile;
-1-2 scaune pe zi la nou-nascut;
Orarul – ritmic, la aceeaşi oră a zilei, dimineaţa după trezire;
Cantitatea – zilnic 150-200 g materii fecale;
– cantitatea materiilor fecale este determinată de cantitatea şi calitatea alimentelor
consumate, gradul lor de digerabilitate şi digestie, intensitatea proceselor de absorbţie,
viteza tranzitului intestinal.
Consistenţa – păstoasă, omogenă;
Forma – cilindrică, cu diametrul de 3-5 cm, lungime variabilă;
Culoarea – brună, la adult, dată de stercobilină;
– modificari în funcţie de alimentaţie :
– deschis-galben – regim lactat;
– brun închis – regim carnat;
– negru – alimente preparate care conţin sânge;
– verde – legume verzi;
– culoare caracteristică alimentului – mure, ciocolată, afine;
– modificari în funcţie de medicamente:
-brun-negru – bismut;
-negru-verzui – fier;
-alb – bariu;
-negru mat – cărbune.
Mirosul – caracteristic influentat de alimentatie.
La copilul mic
Culoarea – în primele 2-3 zile după naştere = verde-brun închis (meconiu);
La sugari:
• aspectul şi culoarea se modifică în funcţie de felul alimentaţiei.
Astfel:
-galben-auriu – sugar alimentat la sân, în contact cu aerul, prin oxidarea bilirubinei
devine verzui sau verde;
-galben-deschis – sugar alimentat artificial-
-brun -după introducerea făinii în alimentaţie;
Numărul – 3-4 pe zi până în luna a Vl-a când se reduce la 2-3 pe zi; dacă sugarul este
alimentat pe cale artificială, numărul scaunelor este de 1-2 pe zi;

Mirosul – uşor acru, reacţie acidă – sugar alimentat la sân;

– fad, reacţie alcalină sau neutră – alimentaţie artificială;
Transpirația
– fenomen fiziologic prin care organismul îşi intensifică pierderea de căldură şi funcţia
sa excretorie, prin intermediul glandelor sudoripare.

Terminologie:
– sudoare – soluţie apoasă, constituită din apă 99 g%< şi 1 % reziduu uscat (uree, uraţi,
acizi graşi, acizi organici volatili, săruri minerale,0,20g azot neproteic).
Manifestări de independenţă
Reacţia – acidă pH =3,9- 5,6 sau uşor alcalină;
Cantitatea – minimă, pentru a menţine umiditatea pliurilor-200ml/24h;
Mirosul – variază în funcţie de alimentaţie, climat şi de deprinderile igienice ale
individului;
Perspiraţia
– pierderi insensibile de apă prin evaporare la nivelul pielii şi prin expiraţie;
Menstra
– pierdere temporară sau periodică de sânge, prin organele genitale.
– apare la pubertate şi dispare la menopauză şi în timpul sarcinii;
Menarha-prima menstruatie.
Leucoreee fiziologica – cantitate redusa de lichid secretata de glandele mucoasei
genitale cu rol in autoaparare.
Manifestări de independenţă
Ritmul – la 28-35 zileDurata – 3-5 zile
Aspectul – mucus amestecat cu sânge şi detritusuri celulare; nu coagulează;
Culoarea – roşu negricios, la început, apoi roşu deschis;
Cantitatea – 50-200 g;
Mirosul – dezagreabil;
Evoluţia – fără dureri, uşoară jenă fiziologică;
Aerul expirat
Compoziţia aerului expirat:
– CO2- 16%
– O2 – 3%
– N – 74%
– H20 – 7%.
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea
independenţei în satisfacerea nevoii de a elimina
– cercetează deprinderile de eliminare ale pacientului;
– planifică programul de eliminare, ţinând cont de activităţile sale;
– planifică exerciţii fizice;
– îl învaţă tehnici de relaxare;
– cercetează deprinderile alimentare ale pacientului;
– recomandă consumarea alimentelor şi a lichidelor ce favorizează eliminarea.
Dependență în satisfacerea nevoii de a elimina
Atunci când nevoia de eliminare nu este satisfăcută, survin mai multe probleme de
dependenţă:

1. Eliminare urinară inadecvată/anormala prin deficit sau prin surplus.

2. Retenţie urinară.
3. Incontinenţă de urină.
4. Incontinenţă de materii fecale.
5. Eliminarea intestinala inadecvata/anormala.
6. Diaree.
7. Constipaţie.
8 Eliminare menstruală inadecvată.
9. Diaforeza.
Surse de dificultate
Surse de ordin fizic
– alterarea mucoasei intestinale (diaree, constipaţie);
– diminuarea peristaltismului intestinal (constipaţie);
– slăbirea sau relaxarea sfincterelor (incontinenţă);
– lipsa de control a sfincterelor (incontinenţă);
– alterarea centrilor nervorşi (incontinenţă);
– accidente cerebro-vasculare (incontinenţă);
– spasme vezicale (retenţie urinară);
– anomalii ale căilor urinare (retenţie urinară, eliminare urinară inadecvată);
– alterarea căilor urinare (eliminare inadecvată);
– alterarea parenchimului renal (eliminare inadecvată);
– tumori (constipaţie);
– intoxicaţii alimentare şi medicamentoase (drog) (diaree, retenţie urinară);
– dezechilibru metabolic, electrolitic, endocrin, neurologic (eliminare urinară
inadecvată, diaforeză);
– durere (eliminare urinară inadecvată);
Surse de ordin psihologic
– anxietate (diaree, constipaţie);
– stres (diaree, constipaţie);
– situaţie de criză (eliminare urinară inadecvată, diaforeză, constipaţie);
– tulburări de gândire (incontinenţă urinară şi fecale);
Sursa de ordin sociologic
– poluarea apei (diaree);
– alimente alterate (diaree);
– schimbarea modului de viaţă (constipaţie);
– program de lucru inadecvat pentru satisfacerea nevoii (constipaţie);
– insalubritatea mediului (eliminare urinară inadecvată);
– temperatura ambiantă prea ridicată (diaforeză);
Lipsa cunoaşterii
– lipsa de cunoştinţe;
– insuficienta cunoaştere a sinelui, a celorlalţi, a mediului înconjurător;
1. ELIMINARE URINARĂ INADECVATĂ PRIN DEFICIT SAU
PRIN SURPLUS
– dezechilibrul constituentilor normali din urina, sau prezenta in urina a unor substante
care in mod normal nu sunt eliminate prin aceasta.

Surse de dificultate
Surse de ordin fizic

– alterarea mucoasei vezicale;

– intoxicaţii alimentare;
– medicamentoase;
– obstrucţia;
– infecţia;
– dezechilibre metabolice, elecrolitice;
– alterarea centrilor nervosi.
Surse de ordin psihologic

– tulburări de gândire;
– situaţia de criza;
– stresul;
– anxietatea.
Sursa de ordin sociologic
– schimbarea modului de viata;
– insalubritatea mediului ambiental.
Lipsa cunoaşterii – insuficienta cunoaştere a sinelui, a celorlalţi, a mediului
înconjurător.

Manifestări de dependenţă relevante pentru afectarea aparatului renal sunt:

• tulburările diurezei;
• tulburări în emisiune a urinei;
• modificările caracteristicilor urinei;
• durerea.
Tulburari ale diurezei
Poliurie • eliminarea unei cantităţi de urină mai mare de 2500 ml/24 h;
• poate fi:
– fiziologica, dupa ingestia unei cantitati mari de lichide, a unor alimente cu actiune
diuretica sau sub influenta frigului;
– patologica, care apare in starile febrile, diabet, hipertiroidism, crize dureroase, etc.
– trecătoare, este intalnita in faza de defervescenta a unor boli infectioase acute
(pneumonie, febra tifoida, la sfarsitul crizelor de angina pectorala, tahicardie
paroxistica, dupa colicile renale, accesele epileptice sau isterice), in urma tratamentului
din insuficienta cardiaca cu cardiotonice si diuretice, în perioada de resorbţie a
edemelor, transsudatelor şi exsudatelor seroase;
– de durata, se intalneste in:
– nefropatiile care evolueaza cu insuficienta renala cronica (glomerulonefrita cronica,
pielonefrita cronica, scleroza renala- când rinichiul şi-a pierdut capacitatea de
concentrare si cantitatea poate să crească până la 5-6 litri în 24 ore, TBC renala);
– afectiunile endocrine cum ar fi diabetul zaharat decompensat (eliminarea cantităţii
mari de glucoza prin urină necesită o mare cantitate de apă,conform legilor osmotice);
diabetul insipid (lipsa da secreţie a hormonului antidiuretic hipofizar împiedica
reabsorbţia tubulară a apei, cantitatea de urină putand ajunge până la 10-30 litri pe zi)
hipertiroidism, hiperparatiroidism.
Oligurie – excreţia urinei sub 500 ml/24 ore (conform Dictionar Medical- ROmedic);
800 ml/24 h (conform Marcean Crin, Tratat de nursing, Editura Medicala, 2012);
Oliguria poate fi determinată de cauze renale şi extrarenale.
Apare în:
– afecţiuni însoţite de deshidratarea organismului prin:
– transpiraţii abundente,
– vărsături incoercibile,
– diaree accentuată,
– hemoragii abundente;
– perioada de formare a colecţiilor seroase;
– insuficienţă circulatorie cu formare de edeme;
– perioada acută a bolilor infecţioase (pneumonie, hepatită etc.)
– glomerulonefrite acute însoţite de edeme;
– ciroza hepatica;
Anuria – absenta urinei in vezica urinara;
– poate fi:
– secretorie (adevărată)- apare atunci când se produce încetarea formării urinei;
– excretorie (falsă) – are drept cauză imposibilitatea drenării urinei
formate.
Cauze:
a) Cauzele prerenale sunt acelea care determina scaderea fluxului plasmatic renal :
– scaderea volumului de sange (hipovolemia) : hemoragii, arsuri;
– scaderea debitului cardiac: valvulopatii;
– vasoconstrictie renala in conditiile in care exista vasodilatatie sistemica: hepatorenal;
– medicamente care impiedica autoreglarea circulatiei renale: inhibitori de
ciclooxigenaza (ex: aspirina).
Scaderea perfuziei renale determina reducerea presiunii hidrostatice .
b) Cauze renale intrinseci sunt determinate de :
– cauze glomerulare: infiltratul inflamator glomerular scade suprafata de filtrare;
– cauze tubulare: necroza tubulara acuta determinata de substante nefrotoxice sau de
ischemie (daca hipovolemia este prelungita apare necroza ischemica a tubilor renali –
deci o cauza initial prerenala – care poate determina necroza tubilor si astfel devine o
cauza renala intrinseca);
c) Cauze postrenale sunt determinate de obstructia cailor renale la orice nivel (tubi,
ureter, uretra). Cresterea presiunii la nivelul capsulei Bowmann scade presiunea de
filtrare.
Tulburări de emisiune urinară
Polakiuria – reprezinta o crestere a numarului de mictiuni cu reducerea proportionala a
cantitatii de urina care este eliminata in timpul unui act mictional. Polakiuria este
descrisa de catre pacient ca urinat putin si des.
Cauzele pot fi:
– acţiuni iritative asupra mucoasei vezicale;
– procese intravezicale şi de vecinătate: cistită, tuberculoză şi neoplasm vezical,
calculoză vezicală, inflamaţii pelviene, afecţiuni uterine, uretrite, prostatite;
– hiperexcitabilitatea mucoasei vezicale la nevropaţi.
Tipuri:
– prin reducerea capacitatii vezicale;
– prin stagnare vezicala;
– prin poliurie;
– prin disectatie(greutate de deschidere a colului vezical).
Nicturia – inversarea raportului dintre numărul micţiunilor şi cantitatea de urină emisă
în timpul zilei faţă de cea emisă în cursul nopţii. Apare în insuficienţă ventriculară
stângă – se datorează faptului că în cursul zilei inima nu a asigurat trecerea prin rinichi a
unei cantităţi necesare de sânge. Nicturia fiziologica – apare la peroaele care lucreaza in
schimbul de noapte.
Disuria – dificultate de a urina; se manifesta prin mictiuni lente, penibile, in mai multi
timpi, cu necesitatea de a forta pentru evacuarea vezicii.
Apare în:
– inflamaţii acute ale uretrei,
– stricturi uretrale,
– edeme ale mucoasei uretrale,
– hipertrofie de prostată etc.
Ischiuria (retentia urinara) – reprezinta imposibilitatea de golire a vezicii urinare,
producerea ei la nivel renal fiind normala.
– tipuri de retentie de urina:
– retentia completa (evacuarea este imposibila) de urina este provocata de cele mai
multe ori, la barbat, de un adenom al prostatei si, la femeie, de o tulburare neurologica
sau sfincteriana. Ea se dezvaluie brutal: nevoia de a urina este imperioasa, vezica este
tensionata, dureroasa si palpabila (glob vezical). Aceasta retentie impune un sondaj
vezical evacuator pe cale uretrala sau prin aplicarea unui cateter vezical suprapubian,
apoi cautarea cauzei prin diferite examene.
– retentia incompleta de urina (evacuare partiala a vezicii) are uneori o origine
neurologica (legata de un diabet sau consecutiva unei rahianestezii), de cele mai multe
ori obstructiva (ingustare a colului vezical, un calcul sau un cancer al prostatei, un
fibrom uterin). Ea se dezvaluie in mod treptat prin tulburari de mictiune: mictiuni
apropiate in timp unele de altele, jet slab al urinei, senzatie de golire vezicala
incompleta, uneori incontinenta sau infectie urinara. Vezica este de cele mai multe ori
relaxata, domul ei fiind palpabil deasupra pubisului.

Mictiunea incompleta – este reprezentata de imposibilitatea de a elimina intreaga

cantitate de urina in timpul unei mictiuni asa zis fiziologice. Cu timpul cantitatea de
urina care ramane in vezica (reziduu vezical) creste foarte mult, ducand la retentia acuta
completa de urina sau lent (retentie cronica completa de urina cu distensie vezicala si
urinare prin” prea plin” sau falsa incontinenta urinara); apare frecvent in boli ale
prostatei si afectiuni neurologice.
Mictiune dureroasa – poate fi premictionala (inainte de urinare cand vezica e “prea
plina”), initiala (la inceputul mictiuni) sau totala (in tot timpul mictiunii); poate fi
insotita de tenesme vezicale (senzatia continua, permanenta, dureroasa de mictiune).
Micţiuni imperioase – scurtarea timpului de la apariţia senzaţiei de urinare până la
nevoia de a urina propriu-zis.
– senzaţia imperioasă de a urina – tenesme vezicale.
Apare în:
– perturbări ale activităţii motorii sfincteriene ale vezicii urinare;
– tulburări de sensibilitate ale colului vezical – afecţiuni neurologice;
– afecţiuni uretrale, prostatice.
Incontinenta urinara – reprezinta emisia involuntara/accidentala de urina (vezi
problema de dependenta nr.2 -retentia urinara).
Enurezis – emisie de urina, involuntara si inconstienta, in general nocturna, la un copil
care a depasit varsta deprinderii de a fi curat si care nu sufera de vreo leziune organica a
cailor urinare. Enurezia se deosebeste de incontinenta, in care copilul nu este curat nici
ziua, nici noaptea. Enurezia este numita primara atunci cand copilul nu este in masura
sa-si controleze vezica la varsta normala a curateniei, adica intre 2 si 4 ani; ea este
numita secundara atunci cand survine dupa o perioada in care curatenia fusese deprinsa.
Tipuri de enurezie:
– enurezia nocturna izolata sau enurezia adevarata se observa mai ales la baieti si
prezinta adesea un caracter familial (parinti, frati si surori). Ea nu survine decat noaptea.
– enurezia prin imaturitate vezicala, cauzata de persistenta unei vezici de tip infantil,
foarte contractila, ea este cea mai raspandita la fete. Ea se caracterizeaza mai ales prin
nevoia frecventa si imperioasa de a urina (mai mult de 6 mictiuni pe zi) sau prin pierderi
de urina in timpul rasului, tusei, jocului.
Modificările caracteristicilor urinei
Modificările cantitatii
– absenta in anurie;
– scazuta in oligurie, polachiurie;
– crescuta in poliurie.
Modificările frecvenţei micţiunilor
– scazuta in oligurie;
– crescuta in polachiurie, poliurie.
Modificările ritmului micţiunilor
– nicturia- inversarea ritmului zi/noapte;
– opsiuria = intarzierea in eliminare a cantitati de lichide ingerate; poate fi determinata
si de boli extrarenale (boli endocrine, cardiace, hepatice).
Modificările culorii urinei
– se modifică atunci când se elimină prin ea substanţe colorante, parte componentă a
urinei în cantitate mare şi în cazuri patologice:
– urină foarte deschisă – poliurie;
– urină incoloră – diabet zaharat/insipid, scleroză renală;
– urină închisă, galben brună sau roşie brună – oligurie, eforturi musculare accentua¬te,
care provoacă pierdere mare de apă pe cale extrarenală (transpiraţie);
– urină brun închis – ictere;
– urină sangvinolentă colorată mai intens după cantitatea de sânge pe care o conţine (a
se delimita provenienţa de altă natură, ex. uterină) – (menstruaţie) ;
– numeroase medicamente pot schimba culoarea urinei;
– roz, roşu-cărămiziu – tratament cu aminofenazona-piramidon;
– albastru-verde – tratament cu albastru de metilen, amitripilina, vitamine B Complex;
– cafeniu-roşu sau brun negru – tratament cu chinină, sau acid salicilic;
– portocaliu-tratament cu sulfamide;
– rezenţa sângelui în urină – roşu deschis, roşu-închis sau roşu-brun. Uneori, în caz de
hematurie, urina este tulbure asemănătoare cu spălătura de carne;
– hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină:
– hematuria macroscopică in cazul prezentei > 0,5 ml sange/litru de urina; determina
aparitia urinei de culoare rosie sau bruna;
– hematuria microscopică este decelabilă numai prin metode de laborator.
Provenienţa hematuriei o stabilim prin proba celor trei pahare.
Modificările mirosului urinei
– miros aromatic de fructe coapte sau de cloroform, datorită acetonei în stările însoţite
de acidoză ca in diabet zaharat ;
– miros putred în infecţii cu germeni microbieni anaerobi;
– miros amoniacal imediat după evacuare în fermenţia alcalină intravezicală a urinei;
– miros caracteristic alimentelor şi medicamentelor ingerate.
Modificările reacţiei urinei
– urina în contact prelungit cu aerul şi datorită fermentaţiei amoniacale devine alcalină;
reacţia alcalină şi hiperacidă favorizează precipitarea substanţelor dizolvate în urină şi
formarea de calculi în căile urinare.

Modificările aspectului urinei

– patologic aspectul tulbure al urinei la emisie sau după un timp de la emisie este cauzat
de:
– puroi sau microbi;
– mucozităţi şi săruri minerale;
– eliminarea de calculi.
Piuria– reprezintă prezenţa puroiului în urină.
-examenul microscopic pune în evidenţă prezenţa unor leucocite polinucleare alterate
sau nu, iar macroscopic urina prezintă aspect tulbure;
-piuria este determinată de leziuni ale aparatului urinar, şi pentru a preciza originea se
poate recurge la proba celor trei pahare;
Modificările densitatii urinei
– urina prezintă densitate mică în poliurie şi densitate mare în oligurie;
– densitatea urinei creşte în stările febrile (din cauza eliminării substanţelor de dezasimi-
laţie din arderile mai intense), diabet zaharat;
– densitatea urinei scade când rinichiul pierde capacitatea de concentrare= hipostenurie
ca în cazul bolilor renale cronice;
– fixarea densităţii scăzute la 1010 se numeşte izostenurie.
Modificările compozitiei
– albuminuria- prezenţa albuminelor în urină;
– proteinurie- prezenta proteinelor in urina;
– glicozuria- prezenţa glucozei în urină.
Alte manifestari ce insotesc tulburarile eliminarii urinare
Edeme – acumularea de lichid seros în ţesuturi, manifestat prin creşterea în volum a
regiunii edemaţiate, ştergerea cutelor naturale, pierderea elasticităţii ţesutului edemaţiat,
cu păstrarea urmelor presiunii digitale (semnul „godeului”); pielea este palidă, lucioasă
şi străvezie;
– edem generalizat, mai accentuat matinal la nivelul feţei, care înspre seară coboară la
nivelul memebrelor inferioare: retromaleolar. Este moale, alb, pufos, nedureros,
bilateral.
– anasarca– acumulare de lichid in cavitatile seroase ale organismului si in spatiile
limfatice tisulare
Durerea
1.Durerea lombară
Nu este caracteristică bolilor renale putând apărea şi în suferinţe ale coloanei vertebrale,
biliopatii, pancreatopatii, afecţiuni ginecologice (uter retroversat).
a) Difuză permanentă
– percepută sub formă de jenă, discomfort;
– are tendinţa de iradiere spre flancurile abdomenului;
– se accentuează în ortostatism şi trepidaţii;
– diminuă în clinostatism.
Poate fi:
– bilaterală- caracterizează bolile ce afectează simultan ambii rinichi = nefropatii
medicale (glomerule acute, cronice, rinichi polichistic).
– unilaterală – caracterizează nefropatii chirurgicale (litiază, hidronefroză, pionefroză,
tuberculoză, calcul renal, ptoză renală, abces perirenal).
b) Colicativă
Este în majoritatea cazurilor unilaterală.
Cauze – apare prin migrarea pe ureter :
– calculilor (litiază reno-ureterală);
– cheagurilor de sânge (hematurii);
– fragmente de cazeum (tuberculoză);
– fragmente tumorale (cancer renal).
2.Durerea hipogastrică
– simptom al sindromului cistitic alături de tulburările de micţiune (disurie, polakiurie,
tenesme vezicale);
– localizare: suprapubiană; nu iradiază;
– intensitate: medie;
– caracter: jenă dureroasă, arsuri, cistalgia- durerea vezicii urinare, permanentă, cu
exacerbare micţională;
– cauze: patologia vezicii urinare- cistite acute, cronice, litiază vezicală, tumori ale
vezicii urinare, retenţie acută de urină( cand durerea are caracter de presiune, distensie,
se accentuează la mers sau presiune locală, cedează după sondaj vezical).
3.Durerea pelviperineală
– sub forma de tensiune, înţepătură;
– iradiază spre organele genitale externe;
– însoţită de tulburări micţionale.
Cauze:
-tuberculoză genitală,
-afecţiuni prostatice (prostatite, adenom periuretral, litiaze, calculi),
-litiază uretrală.
4. Durerea la micţiune = alguria
Pe parcursul actului micţional durerea poate surveni:
– iniţial – sugerează afecţiunile uretrei posterioare sau prostatei;
– pe tot parcursul micţiunii – micţiuni dureroase total– uretrita gonocică, polipi uretrali;
– terminal – tensiune dureroasă la sfârşitul micţiunii (boli vezicale) – tenesme vezicale,
deoarece se acompaniază de micţiune imperioasă, polakiurie şi senzaţia de golire
incompletă a vezicii urinare.
Sete intensă – nevoia imperioasa de a bea apă din pricina deshidratării țesuturilor
organismului.
Greţuri şi vărsături – greata- senzatie de a vomita, urmata sau nu de varsatura.
– varsatura- reprezintă expulzie fortata, brusca a conţinutului stomacal pe gură.
Intervenţiile asistentei medicale – pacient cu eliminare urinară
inadecvată/anormala  prin deficit sau prin surplus
Obiective – Intervenţiile autonome şi delegate

Pacientul sa beneficieze de confort fizic

– observa si noteaza:
– cantitatea si calitatea urinei emise,
– starea de constienta a pacientului,
– functiile vitale,
– aparitia, cresterea sau diminuarea edemului;
– recolteaza si colecteaza urina;
– administreaza medicatia recomandata de medic si urmareste efectul acesteia;
– pregateste pacientul pentru investigatii specifice;
Pacientul să fie echilibrat hidroelectrolitic şi acido-bazic
– urmareste bilantul ingesta- excreta;
– observa evoluţia curbei ponderale a pacientului;
– corectează dezechilibrul hidric, prin hidratarea sau reducerea aportului de lichide şi
electroliţi, în funcţie de ionograma serică şi urinară si dezechilibrul acido-bazic, în
funcţie de rezerva alcalină, la indicaţia medicului;
Pacientul să nu prezinte complicaţii cutanate, respiratorii, urinare
– recoltează urina pentru examene chimice şi bacteriologice;
– administrează antiseptice urinare, sulfamide, antibiotice, conform antibiogramei, la
indicaţia medicului;
– asigură igiena corporală riguroasă;
– serveşte pacientul la pat (când este cazul) cu urinar şi bazinet;
– schimbă lenjeria de pat şi de corp ori de câte ori este nevoie;
Pacientul să fie echilibrat psihic
– asigură o atmosferă caldă, răspunde prompt şi plină de solicitudine la chemare;
– încurajează pacientul să-şi exprime gândurile şi sentimentele în legătură cu problema
de dependenţă (comunicarea joacă un rol foarte important);
– explica pacientului necesitatea si scopul ingrijirilor.
2. RETENŢIA URINARA – ISCHIURIE
Ischiuria sau retenţia de urină reprezintă incapacitatea vezicii urinare de a-şi evacua
conţinutul. Ea nu trebuie confundată cu anuria, care înseamnă lipsa secreţiei renale.

Poate fi datorată unui obstacol în calea de eliminare a urinei, ca: stricturi cicatriceale,
calculi inclavaţi în uretră, hipertrofia prostatei sau alte procese de vecinătate, care
comprimă calea de evacuare a urinei, sau unei paralizii a vezicii urinare sau sfincterelor,
precum în mielită, tabes, poliomielită, traumatisme medulare sau unei pareze trecătoare
în cursul infecţiilor grave (de exemplu febră tifoidă, meningită, encefalită, septicemie,
după intervenţii chirurgicale intraabdominale) şi în comă.

Tipuri de retentie:

– retenţiei completă producându-se distensia vezicii care poate ajunge până la ombilic,
bombând în hipograstru = glob vezical (prin palpare deasupra simfizei pubiene
delimităm globul vezical în timp ce în anurie vezica rămâne goală. Datorită presiunii
crescute din vezică şi lipsa unui obstacol mecanic sfincterul uretral cedează şi urina se
evacuează picătură cu picătură prin prea plin, reprezentând ischiuria paradoxală sau
incontinenţa prin regurgitare.

– retenţie incompletă, când pacientul deşi urinează nu-şi poate goli complet conţinutul
vezical care se poate infecta rapid.
Retenţia de urină apare în leziuni ale sistemului nervos, hemoragie cere¬brală,
tetraplegie, stări comatoase, tabes, tumori ale prostatei, calculi sau stricturi uretrale,
traumatisme medulare, etc.
Surse de dificultate :
– spasme vezicale;
– anomalii ale cailor urinare;
– anxietate;
– afectiuni ale mucoasei uretrale;
– calculi inclavati in uretra;
– hipertrofia prostatei , la barbat;
– stres;
– intoxicatii alimentare si medicamentoase;
– lipsa cunoasterii de sine , a celorlalti.
Manifestări de dependenţă
Glob vezical – distensia vezicii urinare deasupra simfizei pubiene, cauzată de retenţia
urinară; vezica dureroasa, tensionata si palpabila;
Cauze:
– retenţia acută de urină – cauze obstructive (intrinseci, extrinseci);
– obstrucţie uretrală (adenom de prostată, stricturi şi calculi uretrali, tumori de
vecinătate, cistorectocel);
– tulburările reflexului sau actului micţional;
– vezica neurogenă (disectazia colului vezical, areflexia detrusorului, leziuni medulare).
micţiuni – absente sau mici si frecvente (prin prea plin)
polakiurie – micţiuni frecvente, în cantităţi mici (eliminare prin prea plin).
Intervenţiile asistentei medicale – pacient cu ischiurie –
retenţie urinară
Obiective – Intervenţiile autonome şi delegate

Pacientul să aibă micţiuni spontane

– verifică prezenta globului vezical;
– încearcă stimularea evacuării, asltfel:
– introduce bazinetul cald sub bolnav;
– pune comprese calde (buiotă) pe regiunea pubiană;
– lasă robinetul deschis să curgă apă (să fie auzită de bolnav);
– introduce mâinile pacientului în apă caldă;
– efectuează sondaj vezical pentru eliminarea urinei la indicaţia medicului.
Pacientul să aibă echilibrul psihic
– învaţă pacientul că trebuie să existe o relaţie între nevoile de a bea, a mânca, a face
exerciţii fizice şi a elimina, pentru a-şi stabili propriul orar de ingestie şi eliminare;
– învaţă pacientul poziţia corectă pentru uşurarea micţiunii şl golirea completă a vezicii;
– linişteşte pacientul şi îl încurajează să-şi exprime sentimentele în legătură cu problema
sa;
– asigură un climat cald, confortabil.
3. INCONTINENŢA DE URINĂ
Incontinenţa urinară este definita ca o eliminare involuntara, inconstienta, accidentala,
de urina. (prof.dr. Crin Marcean, Tratat de nursing).
O formă particulară de incontinenţă urinară la copii este reprezentată de enurezisul
nocturn, cu cauze multiple ce necesită îngrijiri complexe.

Surse de dificultate:
– infectii urinare;
– traumatisme ale maduvei;
– pierderea starii de constienta;
– deteriorare a activitatii sfincterelor;
– cresterea presiunii abdominale;
– leziuni obstreticale;
– leziuni ale sistemului nervos central.
Copiii şi persoanele în vârstă sunt predispuse la incontinenţă fie prin lipsa de control a
sfincterelor, fie prin procesul de îmbolnăvire.

Tipuri de incontinenţă:
• acuta: apare pentru o perioada scurta de timp, corelata cu diferite boli sau tratamente;
poate dispare odata cu indepartarea cauzei (infectii urinare, adenom de prostata);
• cronica:
-incontinenta urinara de efort apare in cadrul diverselor activitati care implica cresterea
presiunii in vezica urinara, cum ar fi stranutul, tusea, rasul, ridicarea obiectelor, etc.
-incontinenta urinara datorata necesitatii imperioase de a urina, care este aparitia unei
senzatii de mictiune imperioasa, care este atat de puternica incat pacientul nu mai are
timp sa ajunga la toaleta. numita si “vezica iritabila”, acest tip de incontinenta apare la
contractia brusca si nepotrivita a vezicii urinare. Aceasta se poate intampla si la o
cantitate mica de urina in vezica;
-incontinenta urinara prin prea-plin este un tip de incontinenta ce apare atunci cand
golirea vezicii urinare e insuficienta, fie datorita unui blocaj (obstructii), fie datorita
unor contractii ineficiente ale musculaturii vezicii urinare. obstructia este corelata, de
obicei, fie cu marirea de volum a prostatei, fie cu ingustarea lumenului (diametrului)
uretrei datorita unor stricturi uretrale;
-incontinenta totala e reprezentata de scurgerea continua a urinei in mediul exterior,
datorata pierderii functionalitatii sfincterului urinar;
-incontinenta functionala este o forma rara de incontinenta urinara, ce e corelata cu
limitarile fizice sau psihice ale pacientului, care nu are capacitatea de a ajunge la
toaleta;
– incontinenţă prin vezică neurogenă = cauzate de accidente vascularei cerebrale sau
alte afecţiuni cerebrale.
Apare în:
– leziuni medulare;
– sfârşitul accesului de epilepsie;
– afecţiuni neurologice;
– slăbirea funcţiunii sfincterului;
– traumatisme.
Manifestări de dependenţă
Pierderea involuntara, inconstienta, accidentala a urinei.
Enurezis – emisie de urină, noaptea, involuntară şi inconştientă, care se manifestă mai
frecvent la copiii cu tulburări nevrotice, după vârsta de 3 ani.
Iritatia regiunii genitale – congestia, inflamatia regiunii genitale.
Senzatia de arsura la mictiune
Dureri in pelvis
Intervenţiile asistentei medicale – pacient cu incontinenţă de
urină
Obiective:
Pacientul să prezinte tegumente şi mucoase integre şi curate.
Pacientul să-şi recapete controlul sfincterelor.
Pacientul să fie echilibrat psihic.
Interventii:
• asigurăm o ambianţă în care să fie respectată intimitatea pacientului;
• încurajăm bolnavul să-şi exprime ceea ce simte în legătură cu această problemă;
• arătăm simpatie, toleranţă, răbdare, răspundem plină de solicitudine;
• administrăm medicaţie simptomatică la indicaţia medicului;
• iniţiem măsuri de control şi toaletă:
– supraveghem permanent pacientul pentru funcţiile vitale: puls, tensiune arteriala,
diureză şi le notăm grafic în foaia de temperatură;
– asigurăm toaleta parţială şi generală a pacientului;
– schimbăm lenjeria de corp şi de pat după fiecare eliminare dacă este cazul;
– combatem apariţia tulburărilor trofice cutanate la pacienţii cu uremie;
– recomandăm purtarea de pampers pentru absorbţia urinei;
– recomandăm prezervativ urinar pacienţilor de sex masculin (acestora li se poate ataşa
si punga de colectare a urinei, eliminând astfel sondajul);
– supraveghem apariţia semnelor generale ca: paloare, scădere în greutate, diverse
hemoragii;
– combatem atitudinea pacientului şi a familiei pentru a nu se hidrata, în ideea că acesta
nu va mai urina;
– pentru scurgerea necontrolată a urinei mai ales la femei după naştere, dar şi în timpul
tusei, strănutului, visului sau al eforturilor fizice initiem pacientul pentru antrenament
regulat al muschilor abdominali si bazinului. Antrenamentul sfincterului vezicii, a
musculaturii bazinului va fi efectuat de mai multe ori pe zi prin contractarea muşchilor
şi menţinerea contracţiei cât mai mult timp. Alt exerciţiu constă în întreruperea jetului
de urină.
• recomandăm măsuri de autoprotectie:
– recomandăm tehnici de relaxare şi autosugestie în cazul stresului psiho-social;
– recomandăm să se evite cât mai mult carnea şi mâncărurile condimentate deoarece
urina deosebit de acidă, irită şi mai mult vezica;
– recomandăm renunţarea la alcool, ceai, cafea, etc.
– pentru inflamaţia vezicii urinare (cistită) recomandăm împachetări şi comprese cu
aburi pe partea inferioară a abdomenului, băi calde de şezut cu o durată de 30 minute şi
tem¬peratura apei să nu depăşească 38°C şi ceaiuri cu proprietăţi diuretice;
– recomandăm descărcarea rinichilor cu ajutorul alimentaţiei, prin regim sărac în
proteine, compus mai ales din legume proaspete consumate de preferinţă crude: dovleac
crud sau fiert, praz, pătrunjel, sucuri de zmeură, coacăze);
– formăm deprinderi de eliminare la ore fixe pentru pacient;
– învăţăm pacientul să adopte poziţia adecvată, favorabilă golirii complete a vezicii;
– asigurăm cadrul de intimitate al pacientului şi răspundem cu solicitudine, toleranţă
înţelegere la nevoile pacientului;
•aplicăm intervenţii pentru declanşarea micţiunii:
– introducem plosca sub pacient;
– pe regiunea pubiană punem un termofor;
– lăsăm robinetul deschis să curgă apa nu în jet şi condiţie obligatorie- să fie auzită de
pacient;
– controlăm gradul de distensie al vezicii urinare pentru a prevenii ruperea acesteia;
– in caz de nereusita se evacueaza urina prin cateterism vezical efectuat în condiţii
riguros sterile (la indicaţia medicului);
– evacuarea urinei postsondaj se va efectua lent;
– evacuarea rapidă a urinei poate provoca hemoragii şi/sau reacţii vegetative (colaps);
– deoarece defecaţia este însoţită de micţiune se poate încerca printr-o clismă, excitarea
şi evacuarea vezicii urinare;
– reeducarea micţiunii prin reeducarea vezicii paralizate cu redarea capacităţii de
cumulare şi de evacuare;
– controlăm dacă există scurgere de urină;
– controlăm dacă pacientul are micţiune spontană sau declanşată;
– monitorizăm cantitatea, calitatea, orarul micţiunilor;
– evaluăm perceperea de sensibilitate a pacientului, evaluăm efortul micţional;
– recomandăm pacienţilor de sex masculin un urinar portativ când nu se realizează o
continenţă perfectă;
– evităm distensia vezicală prin asigurarea unei diureze corespunzătoare;
– eliminăm posibilitatea infecţiilor urinare prin evacuarea completă şi dezinfecţia vezicii
urinare (se poate efectua antibiogramă); evacuarea completă este foarte importantă
deoarece rezidul întreţine infecţia şi favorizează rezistenţa la antibiotice.
Metode utilizate:

Sondajul repetat:
• folosim sonde Folley număr 14-16-18;
• sonda se schimbă în primele două săptămâni de 2 ori pe săptămână apoi o dată pe
săp¬tămână;
• sondajul repetat împiedică apariţia afecţiunilor ca: uretrite, litiază vezicală;
• sondajul repetat oferă posibilitatea reeducării micţionale timpurii;
• sondajele repetate sunt recomandate numai timp de 3-4 săptămâni.
Sondajul A’demeure:
• este recomandat a fi utilizat de la bun început;
• poate provoca stază şi hipercalciuria de imobilizare;
• metoda în sine este infectantă;
• sondajul se efectuează o dată la 4-5 zile;
• la apariţia scurgerii urinei în jurul sondei trecem la sondaj repetat;
• prevenim complicaţiile urinare prin menţinerea unei urini sterile cu un pH acid;
• menţinem diureză abundentă şi imobilizarea pacientului;
• prin stimulare electrică sau medicamentoasă se facilitează drenajul urinar.
4. INCONTINENTA DE MATERII FECALE
– pierdere involuntara/ incostienta de materii fecale.

Surse de dificultate:
– infectii intestinale;
– traumatisme ale maduvei;
– pierderea starii de constienta;
– deteriorare a activitatii sfincterelor;
– cresterea presiunii abdominale;
– leziuni obstreticale;
– leziuni ale SNC.
Manifestări de dependenţă
Scurgerea scaunului fara control – pierderi de materii fecale involuntar şi inconştient.
Iritarea, descuamarea tegumentelor regiunii anale – inflamatia, congestia tegumentelor
regiunii anale.
Interventiile asistentei medicale la pacientul cu incontinenta
de materiile fecale
Obiective – Interventii autonome si delegate

Pacientul sa prezinte tegumente si mucoase curate si intacte permanent – asistenta

schimba lenjeria de pat si de corp dupa fiecare eliminare a pacientului;
– asigura igiena riguroasa a tegumentelor si mucoaselor dupa fiecare mictiune si
defecatie;
– aplica o crema protectoare la nivelul tegumentului si mucoasei;
– schimba pozitia pacientuli in pat la interval de 2 h;
– aplica colaci de cauciuc si de vata in zonele predispuse aparitiei escarelor;
– efectueaza masaj bland zonelor de risc;
– aplica pampers corespunzator varstei.
Pacientul sa-si recapete controlul sfincterelor 
– asistenta asigura aport hidric in functie de bilantul hidric;
– stabileste un orar al eliminarilor;
– ii formeaza pacientului deprinderi de eliminare la ore fixe, la inceput la un interval
mai scurt , iar pe masura ce se obtine controlul sfincterelor , intervalul se va mari;
– invata pacientul exercitii de intarire a musculaturii perianale prin contractarea
acesteia.
Pacientul sa fie echilibrat psihic permanent – asigura intimitatea pacientului;
– incurajeaza pacientul sa se exprime in legatura cu problema sa;
– arata simpatie , toleranta , rabdare pacientului;
– administreaza medicatia prescrisa de medic.
5. ELIMINARE DE MATERII FECALE INADECVATĂ
Surse de dificultate:
1. Fizice
– procedurile chirurgicale: anestezicele au efect secundar incetinirea tranzitului
intestinal;
– durerea: defecatia dureroasa este o experienta care genereaza feed-back si
conditionare. Expectaţia in sine este o experienţa stresanta care devine premiza unei
eperienţe dureroase;
– medicatia:
– analgezicele narcotice, opiaceele şi alte substanţe depresoare ale SNC, au efect
depresor şi asupra motilităţii gastro-intestinale, favorizând apariţia constipaţiei;
– unele modifica culoarea( fierul);
– anticolinergicele inhibă secreţia acidului clorhidric la nivelul stomacului şi suprimă
activitatea peristaltică intestinală;
– unele antibiotice irită mucoasa gastro-intestinală producând diaree, în timp ce altele
distrug flora intestinală, favorizând constipaţia.
– pozitia in timpul defecatiei; pozitia neconfortabila influenteaza negativ eliminarea
intestinala( ex: pacientii imobilizati la pat);
– activitatea fizica redusa sau absenta;
– sedentarismul;
– alimentatia si hidratarea inadecvata;
– sarcina datorita presiunii exercitate asupra intestinelor;
– patologia tubului digestiv; boala ulceroasa, pancreatita,etc.
2.Psihologice:
– stresul, anxietatea, tulburarile de gandire.
3.Sociologice:
– conditiile de mediu nefavorabile;
4.Lipsa de cunostinte.

Manifestari de dependenta
Tulburarile frecventei scaunelor
• patologic evacuările variază în funcţie de viteza tranzitului intestinal;
• tranzitul crescut provoacă scaune frecvente = diaree;
Numarul scaunlor in diverse afectiuni:
– 3-6 în enterite, enterocolite
– 20-30 în dizenterie
– 80-100 în holeră.
• tranzitul întârziat determină evacuare de scaun la 3,4 zile = constipaţie;
• oprirea tranzitului intestinal fără scaun si emisie de gaze = ileus.
Tulburarile orarului scaunelor
– orarul scaunelor se modifică din cauze pur funcţionale atunci când nu există
intervenţii chirurgicale, neurochirurgicale, traumatisme, stări comatoase, afecţiuni ce
impun imobilizarea la pat şi un anume regim alimentar.
– sunt cauzate şi de :
– lipsa de educaţie a senzaţiei de defecare;
– regim alimentar necorespunzător menţinut timp îndelungat;
– dezechilibru endocrin;
– lipsa activităţilor recreative sau a exerciţiilor fizice;
– profesiuni sedentare.
Aceste modificari de orar pot constitui factori premergatori pentru constipatia
habituala.
Modificari cantitative
• in constipaţie, cantitatea materiilor fecale este redusă;
• in dizenterie scaunele reduse caracteristic (chiar 10-15 g) sunt însoţite de tenesme şi
durere;
• cantitatea scaunului creşte în: afecţiunile pancreasului, afecţiunile colonului – diaree
gastrogene de natură aclorhidrică;
– cantitatea scaunului până la câteva Kg este întâlnită în anomalii de dezvoltare ale
colonului.
Modificari de consistenţa
– scăzută în caz de diaree;
– lichidă apoasă după administrarea de purgative saline;
– dură în constipaţie, având aspect de coproliţi;
– consistenţă neomogenă reprezentată prin evacuare de scaun solid urmată de scaun
semilichid sau lichid (falsă diaree);
– lichida, semilichida , grunjoasa- se intalnesc in patologie;
Modificari de forma
– filiformă având caracter pasager în spasme ale regiunii ano-rectale;
– de panglică sau de creion în malformaţie anatomică sau cancer a porţiunii anorectale a
tubului digestiv având caracter permanent;
– aspect asemănător excrementelor de capră sau măslinelor în constipaţia spastică;
– masă fecaloidă abundentă în caz de constipaţie atonă;
– aspect de balegă de vacă în colite.
Modificari ale culorii
Viteza tranzitului intestinal este cauza principală a determinării culorii scaunelor în
condiţii patologice:
– culoarea galben-aurie în diaree;
– culoarea verde mai ales la copii, când bilirubina se oxidează la nivelul intestinului
gros;
– culoare mai închisă decât brună în constipaţie;
– culoare albicioasă ca argila în icterul mecanic, prin lipsa pigmenţilor biliari sau
prezenta unei cantităţi mari de grăsimi nedigerate în scaune;
– culoare neagră ca păcura, moale şi lucios, în hemoragiile digestive superioare =
melena;
– culoare roşie în hemoragiile digestive inferioare( are sediul distal de ligamentul lui
Treitz) – hematochezie;
– anumite medicamente colorează caracteristic materiile fecale (bariul în alb, fierul in
negru-verzui).
Modificari ale mirosului
– miros acid în caz de fermentaţie intestinală;
– miros rânced pătrunzător datorat grăsimilor nedigerate;
– miros fetid în caz de putrefacţie la nivelul colonului;
– miros foarte fetid în cancer al colonului şi al rectului;
– consistenţa scaunului determină şi penetrabilitatea mirosului (în diaree aproape nu are
miros, iar scaunele dure au miros mai pronunţat)
Modificari ale aspectului
– aspect de zeamă de pepene în febră tifoidă;
– aspect de zeamă de orez în unele intoxicaţii, lambliază, holeră.
• elemente patologice:
– mucus, puroi, sânge în colite ulceroase, pseudomembranoase, cancer rectal/intestinal,
dizenterie;
– resturi de alimente nedigerate în pancreatite cronice = creatoree (ţesutul muscular nu
poate fi digerat prin lipsa sucurilor respective);
– grăsimi nedigerate -„steatoree” prin insuficientă digestie sau absorbţie;
– paraziţi intestinali amestecaţi în scaun sau eliminaţi independent;
– scaune mucoase caracterizate prin conţinut bazat în mucus;
– scaun muco-purulent caracterizat prin eliminarea de puroi în diferite cantităţi;
– scaun muco-sanguinolent conţinând sânge în cantităţi variabile;
– scaune lichide şi semilichide rezultate în urma proceselor fermentative din intestin
emisie în jet, caracter spumos uneori aproape transparent (10—30/24 h);
– scaune muco-grunjoase având consistenţă neomogenă semilichidă cu particule solide
(mucusul este format dintr-o substanţă gelatinoasă incoloră, galbenă sau verde, iar
grunjii au formă neregulată, volum mai mare, albi sau galben-verzui) – (5-10/24 h).
Tulburarile emisiei de gaze
– emisia de gaze poate avea loc prin cavitatea bucală sau intestinală;
– eructatia -liminarea de gaze prin cavitatea bucală(afecţiuni esofagiene, gastrice sau
intesti¬nale);
– flatulenţă: evacuarea frecventă, abundentă și necontrolată a gazelor din intestine( prin
anus);
– meteorismul sau balonarea este acumularea de gaze întâlnită in afecţiuni gastrice,
hepatice;
– ileus – oprirea tranzitului pentru materii fecale si gaze.
Cauze:
– cauze de natură funcţională = paralizia musculaturii pereţilor intestinali (peristaltismul
este abolit) sau spasmul pereţilor intestinali (puternice contracţii intestinale); în aceste
cazuri avem de-a face cu „ileusul dinamic”;
– cauze mecanice = ocluzii, strangulaţii, obstrucţii intestinale, etc.- „ileus mecanic”;
Manifestari de acompaniament
Durerea intestinală
– intensitatea durerilor este variabilă mergând de la simplă jenă la colică:
– colici intestinale : durerile determinate de miscarile peristaltice exagerate intestinale
cu caracter violent spasmodic, de crampe, sfâşieri sau torsiuni; apar spontan şi nu se
exacerbează la presiune precum durerile peritoneale; originea lor este indicată de
fenomenele care le însoţesc: diaree, constipaţie, meteorism, gheorăituri;
– crampe abdominale: contractie involuntara si pasagera a musculaturii(involuntara);
apar printr-o tulburare a muschiului peretelui din tubul digestiv. Fiind un muschi cu
fibre musculare de tip neted, el nu poate fi controlat voluntar si nu are specificitate.
Ritmicitatea contractiilor este data de alimentele introduse in tubul digestiv.
Tenesmele: reprezintă senzaţia imperioasă de defecare însoţită de arsură şi tensiune
dureroasă la nivelul rectului; apar în afecţiunile recto-sigmoidiene sau procesele
inflamatoare ale regiunii perirectale.
Anorexie – lipsă a poftei de mâncare.
Cefalee – durere ce cap.
Obiective :
– pacientul sa exprime stare de confort fizic si psihic;
– pacientul sa prezinte tegumente si mucoase integre ;
– pacientul sa prezinte eliminari adecvate.
Atitudini si interventii ale asistentei medicale
Evaluăm tulburările în eliminarea de fecale:
• observăm, notăm cu mare atenţie şi anunţăm medicul pentru dejecţiile anormale si
delimităm caracterul durerilor intestinale, tenesmelor;
• supraveghem apariţia durerilor înainte, în timpul sau după evacuarea scaunelor;
• observăm dacă aceste dureri au încetat după evacuare.
Aplicam intervenţii specifice:
• administrăm medicaţia prescrisă pentru calmarea durerilor intestinale şi tenesmelor;
• păstrăm pentru vizită scaunele suspecte sau care prezintă modificări patologice;
• captăm materiile fecale pentru examenle de laborator solicitate de medic;
• scaunele copilului mic sunt păstrate împreună cu scutecele/ pampersul;
• recoltăm timp de 3-4 zile probe de scaun ale pacientului pentru suspiciune parazitară;
• evaluăm cantitativ forma, culoarea, mirosul, aspectul, consistenţa materiilor fecale; si
înregistrăm cu fidelitate frecvenţa scaunelor;
• educăm pacientul pentru evacuare ritmică la aceeaşi oră a zilei;
• efectuăm masaj abdominal pacientului;
• educăm şi asigurăm pacientului poziţia pe closet cât mai fiziologică;
• respectăm obişnuinţele individuale ale pacientului;
• urmărim apariţia zilnică sau la două zile, la aceeaşi oră, a scaunelor;
• administrăm frecvent apă în cantităţi mici;
• când pacientul se poate mobiliza îi asigurăm poziţia pe WC cât mai fiziologică;
• avem în vedere obişnuinţele individuale;
• urmărim cantitatea, aspectul, calitatea bolului fecal;
• urmărim apariţia zilnică sau la două zile la aceeaşi oră a scaunelor;
• declanşăm eliminarea bolului fecal după dejun;
• efectuam masaj abdominal;
• pentru constipaţie regimul alimentar va fi constituit din celuloză şi lichide;
• in constipatie, la indicaţia medicului vom administra laxative sau efectuăm clisma
evacuatoare;
• în diaree constituim un regimul alimentar specific de cruţare a intestinelor fără
celuloză;
• la indicaţia medicului vom administra antimicrobiene, fermenţi digestivi;
• efectuăm exerciţii pentru reeducarea rectului în realizarea unei continue evacuări
ritmice, în mod obligatoriu toaleta pacientului va fi efecuată ori de câte ori este nevoie
pentru ca acesta să aibe tegumentele şi mucoasele integre şi curate.
Educăm pacientul pentru auto-asistenţă in cazul balonarilor:
• educăm pacientul pentru a mânca încet şi a mesteca foarte bine alimentele indiferent
de consistenţa;
• educăm pacientul pentru a evita conversaţiile în timpul mesei şi a înghiţi mai puţin aer;
• educăm pacientul să renunţe la băuturi gazoase sau la bere în timpul mesei;
• educăm pacientul să evite consumul alimentelor care balonează (ceapa,
leguminoasele);
• educăm pacientul să evite consumul de legume împreună cu fructe respectând regimul
disociat;
• educăm pacientul să evite alimentele şi consumul de alcool care întârzie sau frâneaza
digestia (zahăr, dulceaţă, alcool);
• recomandăm alternarea regimurilor alimentare în cazul unei alergii alimentare;
• supraveghem şi delimitam alimentul care a generat intoleranţa alimentară;
• încurajăm consumul de ceaiuri de plante cu efect inhibitor asupra balonărilor (anason,
coada şoricelului);
• recomandăm şi efectuam cu pacientul pentru stimularea mişcărilor peristaltice:
– mişcare şi activitate fizică, gimnastică abdominală, băi de şezut;
– masajul regiunii abdominale.
• efectuăm cu pacientul exerciţii de respiraţie pentru balonarile cauzate de absorbtia
excesivă de aer.
6. DIAREEA
Diareea se caracterizeaza prin cresterea frecventei scaunelor si/sau diminuarea
consistentei lor, ca si prin cresterea cantitatii totale a scaunelor.

Tranzitul intestinal accelerat provoacă diaree. Când numărul scaunelor este prea mare
au loc pierderi importante de apă şi electroliţi, ceea ce determină un dezechilibru
hidroelectrolitic şi starea de diaree se prelungeşte.

Surse de dificultate:
Fizice:
– exacerbarea peristaltismului intestinal;
– creşterea secreţiei intestinale;
– scăderea resorbţiei;
– greşeli alimentare;
– modificarea/ alterarea mucoasei intestinale;
– afectiuni nervoase;
– conţinut intestinal cu efect excitant (chimic sau mecanic);
– infecţii bacteriene ale tractului digestiv datorită contaminării alimentelor sau a apei
potabile cu tulpini cum ar fi: Campylobacter, Salmonella, Shigella si Escherichia coli;
– infecţii virale: multe virusuri sunt cauzatoare de diaree: cytomegalovirus, herpes
simplex virus şi virusul hepatitei. Virusul cel mai frecvent implicat în producerea diareii
este rotavirusul (virus cu ARN din familia Rellviridae, responsabil de gastroenterite
infecţioase benigne la copii);
– intoleranţa alimentară; un exemplu frecvent de intoleranţă alimentară este cea la
lactoză, un element glucidic din lapte;
– infestarea cu paraziţi – microorganisme ce pot contamina apa şi alimentele, infestând
astfel şi tractul digestiv (exemplu: Giardia lamblia, Entamoeba histolytica si
Cryptosporidium);
– reacţii adverse apărute la diferite medicamente, cum ar fi: antibioticele,
antihipertensivele, medicamentele antiacide ce conţin magneziu;
– afecţiuni intestinale inflamatorii, ca de exemplu colonul iritabil şi alte afecţiuni ce
perturbă funcţionalitatea normală a intestinului etc.;
– intervenţiile chirurgicale la nivelul stomacului, colecistului, colonului – intervenţii ce
pot induce tulburări în digestia alimentară;
– cauze necunoscute provocatoare de diaree (investigaţiile prea elaborate de multe ori
nu îşi au rostul atâta timp cât afecţiunea este autolimitantă).
Psihologice:
– stres, anxietate, situatia de criza.
Sociologice:
– apa poluata; alimente depreciate;
Lipsa de cunostinte: insuficienta cunoastere de sine si a mediului inconjurator.

Manifestări de dependenţa
Frecvenţa – număr mare în 24 h:
– 3-6 scaune/zi, în enterite şi enterocolite;
– 20-30 scaune/zi, în sindrom dizenterie;
– 80-100 scaune/zi, în holeră;
Consistenţa
– scăzuta, scaune moi, păstoase,
– semilichide,
– apoasă, după purgative saline;
Cantitatea – mărită în diareele gastrogene de natură aclorhidrică;
– scăzută, foarte redusă în dizenterie, 10-15 g;
Culoarea – galben aurie, în diaree (în funcţie de viteza tranzitului intestinal, bilirubina
nu are timp să se reducă, din cauza tranzitului intestinal accelerat);
– verde când bilirubina se oxidează la nivelul intestinului gros;
– albicios ca argila – icter mecanic, din cauza lipsei pigmenţilor biliari; pancreatite
cronice din cauza unor cantităţi mari de grăsimi nedigerate;
– hipercolorat – brun-închis = icter hemolitic;
– negru ca păcura, moale şi lucios = hemoragii în porţiunea superioară a tubului
digestive sau ca “zatul de cafea”=melena;
– scaun amestecat cu sânge proaspăt = hemoragii în porţiunea inferioară a tubului
digestiv;
Mirosul-  In funcţie de procesele de fermentaţie şi putrefacţie de la nivelul intestinului
gros:
– acid = fermentaţie exagerată;
– putred = putrefacţie exagerată;
– rânced = grăsimi nedigerate (steatoree);
– foarte fetid = cancer al colonului şi rectului;
– de varză stricată = infecţii cu colibacil;
Aspect deosebit şi cu elemente anormale

Aspect asemănător cu:

– zeamă de pepene sau supă de linte = febră tifoidă;
– zeamă de orez = intoxicaţii, lambliază, holeră;
– balegă de vacă = în colite;
Cu conţinut de elemente patologice:
– mucus, puroi, sânge = colite ulceroase, cancer rectal sau intestinal, dizenterie;
– ţesut muscular nedigerat = creatoree – în achilie gastrică, pancreatită cronică;
– scaune cu paraziţi intestinali sau ouă de paraziţi;
Crampe – contracţii dureroase, involuntare şi pasagere ale muşchilor abdominali;
Colică – durere cauzată de mişcări peristaltice exagerate;
Durere locală – durere la nivelul anusului şi iritata tegumentelor perianale;
Semne de deshidratare -tegumente şi mucoase uscate;
-oboseală, slăbiciune;
-greaţă şi vărsături.
Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu diaree
Obiective – Intervenţii autonome şl delegate

Pacientul să aibă tranzit intestinal în limite fiziologice

– recunoaşte diferenţa între diaree benignă trecătoare şi diaree cronică;
– pregăteşte bolnavul pentru examinări endoscopice;
– alimentaţia este hidrică, în primele 24-48 ore;
– asistenta serveşte pacientul cu ceai neîndulcit (mentă, coarne, muşeţel) supă de
morcov, zeamă de orez;
– treptat, introduce mici cantităţi de carne slabă, fiartă, brânză de vaci, pâine albă
prăjită, supe strecurate, din legume;
– după 4-5 zile, trece la o alimentaţie mai completă;
– recomandă pacientului şi îi reduce provizoriu alimentele bogate în proteine, legumele
şi fructele crude;
– educă pacientul pentru a nu consuma legume şi fructe la aceeaşi masă;
– merele rase reglează funcţia intestinală şi absorb toxinele din peretele intestinal;
– recomandă consumul de banane, morcovi, gutui, pentru vindecarea diareii;
– administrăm medicaţia prescrisă pentru regenerarea florei intestinale , simptomatice,
spasmolitice, antimicrobiene, fermenţi digestivi, sedative.
Pacientul să aibă tegumente şi mucoase perianale curate şi integre
– curăţă şi usucă regiunea anală, după fiecare scaun;
– aplică creme protectoare;
– efectueaza toaleta anusului de mai multe ori pe zi şi dezinfectează cu acid boric 2-3%.
– asigura lenjerie curata si uscata.
Pacientul să-şi satisfacă celelalte nevoi fundamentale
– asigură repaus la pat, când starea generală este alterată;
– menţine constantă temperatura corporală (au loc pierderi de energie);
– încălzeşte pacientul cu termofoare, pături, perne electrice in caz de frison;
– protejează patul cu aleza şi muşama;
– serveşte pacientul cu bazinet.
Pacientul să fie echilibrat hidro-electrolitic
– hidratează pacientul pe cale orală şi prin perfuzii, urmărind înlocuirea pierderilor de
apă şi electroliţi;
– recoltează sânge pentru hemocultură şi scaun, pentru coprocultură;
– monitorizează funcţiile vitale şi vegetative şi le notează în foaia de observaţie;
– calculează cantitatea de lichide ingerate şi perfuzate şi pe cea eliminată;
Pacientul să fie echilibrat psihic – dă dovadă de înţelegere şi răbdare, menajând
pudoarea pacientului;
– îl linişteşte şi îl încurajează să-şi exprime emoţiile şi sentimentele în legătură cu starea
sa;
– pregateste psihic pacientul inaintea oricarei tehnici de nursing sau investigatii.
7. CONSTIPAŢIA
Constipaţia este defecatia cu dificultate ; se caracterizeaza prin scaune rare, dure , uscate
la 2-4 zile, sau mai rar , uneori, chiar cu un ritm regulat, dar la intervale mai mari decât
cele fiziologice; eliminare mult prea lenta a scaunului.
Fecalele sunt de consistentă dura sau obişnuită, de volum redus, fără resturi alimentare
digerabile.
Surse de dificultate:
Fizice:
– carenţă de lichide;
– reţinerea frecventă a nevoii naturale de defecare; „amânarea” defecaţiei voluntar
creează o adaptare în sensul unei presiuni tot mai mari necesare pentru declanşarea
defecaţiei;
– obişnuinţa cu laxativele care nu mai au efect;
– igiena alimentara defectuoasa: dieta saraca in fibre; mesele “pe fugă” sau suprimarea
micului dejun pot avea efecte nefavorabile asupra reflexului gastro-colic;
– imobilizare;
– deficienţa funcţională a intestinului, a vezicii biliare;
– tonus insuficient al muşchilor abdominali;
– medicaţie: opiacee, analgezice în special, dar şi antiacide, antispastice, antidepresive,
antiparkinsoniene, antiepileptice, antihipertensive (atenolol, nifedipină, losartan),
tuberculostatice (izoniazidă), unele antibiotice, diuretice, substanţe de contrast (sulfatul
de bariu), laxative în exces;
– boli organice care induc constipaţia pe cale hormonală, nervoasă, psihică
(hipotiroidism, diabet, hiperparatiroidism, boală parkinson, depresie), dar şi elemente
compresive (tumori); boli gastrointestinale: intestin iritabil, diverticuloza; boli anale:
hemoroizi, fisuri anale.
– varsta: la vârstnici este relativ frecventă constipaţia idiopatică, posibil explicată prin
modificările de motilitate, de secreţie, imune şi de floră intestinală, ce apar odată cu
înaintarea în vârstă, precum şi prin scăderea reflexului defecaţiei.
Psihologice:
• stres, Parkinson, depresie.
Sociologice:
– schimbarea modului de viata;
– orar inadecvat de lucru;
– esec sau conflict de rol.
Lipsa de cunostinte: insuficienta cunoastere de sine si a mediului inconjurator.

Tipuri de constipatie:
• constipaţie habituala– de natură funcţională;
• constipaţie sigmoidă– tulburări în evacuarea sigmoidiană;
• constipaţie spastică prin hipersensibilitatea nervilor intestinali ;
• constipaţie atonă –determinata de scaderea tonicitatii musculaturii intestinului.
Manifestări de dependenţă
Frecvenţa – scaun la 2-4 zile din cauza unui tranzit întârziat
Orarul – pierderea orarului obişnuit a evacuării
Cantitatea – redusă, în constipaţie;
– mare (câteva kg), în anomalii de dezvoltare a colonului (megadolicocolon).
Consistenţa – uscată, dura (scibale, coproliţi)
Forma – bile dure, de mărimea măslinelor, în constipaţia spastică;
– masă fecaloidă abundentă, în constipaţia atonă;
– bile conglomerate, multiglobale, când materiile fecale au stagnat mult în rect.
Culoare – închisă.
Crampe – contracţii dureroase, involuntare, pasagere, ale musculaturii abdominale.
Meteorism – acumulare de gaze în intestin, datorită absorbţiei lor insuficiente,
producerii în cantităţi exagerate, în urma unei alimentaţii bogate în celuloză sau în urma
aerofagiei.
Flatulenţă – eliminarea frecventă a gazelor din intestine ( prin anus).
Tenesme – senzaţia dureroasă de defecare, fără eliminare de materii fecale.
Fecalom – acumulare de materii fecale în rect.
Anorexie – lipsa de poftă de mâncare.
Cefalee – durere de cap
Iritabilitate – nervozitate
Notă: Modificările patologice ale scaunului la copilul mic pot fi:
– lichide-semilichide – au caracter spumos – din cauza unor procese fermentative în
intestin;
– muco-purulente – se elimină puroi, scaunul este foarte fetid;
– muco-sanguinolent – conţine sânge.
Intervenţiile asistentei medicale – pacient cu constipaţie
Obiective – Intervenţii autonome şi delegate

Pacientul să aibă tranzit intestinal în limite fiziologice

– determină pacientul să îngere o cantitate suficientă de lichide;
– recomandă alimente bogate în reziduuri;
– stabileşte, împreună cu pacientul, un orar regulat de eliminare, în funcţie de activităţile
sale;
– determină pacientul să facă exerciţii fizice cu regularitate;
– urmăreşte şi notează în foaia de observaţie consistenţa şi frecvenţa scaunelor;
– efectuează, la nevoie, clismă evacuatoare simplă sau uleioasă;
– administrează, la indicaţie, laxative;
Pacientul să aibă tegumente şi mucoase perianale curate şi integre
– curăţă şi usucă regiunea anală, după fiecare scaun;
– aplică creme protectoare;
– educa pacientul pentru toaleta anusului dupa defecatie.
Pacientul să-şi satisfacă celelalte nevoi fundamentale
– asigură repaus la pat, când starea generală este alterată;
– menţine constantă temperatura corporală (au loc pierderi de energie);
– încălzeşte pacientul cu termofoare, pături, perne electrice;
– protejează patul cu aleza şi muşama;
– serveşte pacientul cu bazinet;
Pacientul să fie echilibrat hidro-electrolitic
– determina pacientul sa se hidrateze corespunzator;
– urmăreste înlocuirea pierderilor de apă şi electroliţi;
– recoltează probe biologice pentru laborator;
– monitorizează funcţiile vitale şi vegetative şi le notează în foaia de observaţie;
– calculează bilantul ingesta-excreta.
Pacientul să fie echilibrat psihic
– dă dovadă de înţelegere şi răbdare, menajând pudoarea pacientului;
– îl linişteşte şi îl încurajează să-şi exprime emoţiile şi sentimentele în legătură cu starea
sa;
Pacientul să dobândească atitudini, obiceiuri şi deprinderi noi
– solicitam şi educăm pacientul pentru a mânca încet, mesteca bine, favorizând astfel
formarea bolului alimentar;
– educăm pacientul pentru consumul alimentaţiei bogată în fibre şi predominant
alcalina;
– educăm pacientul să consume dimineaţa şi între mese legume crude, fructe proaspete
sau sucuri de morcovi, portocale, piersici, struguri;
– educăm pacientul ca la apariţia nevoii de defecaţie să nu amâne mersul la toaletă;
– recomandăm pacienţilor sedentari în scopul stimulării organelor interne să efectueze
exerciţii fizice complete;
– recomandăm şi efectuăm cu pacientul în caz de constipaţie spastică exerciţii de
relaxare;
– efectuăm pacientului pe zona inferioară a abdomenului masaje prin frământare sau
malaxare;
– incurajăm sau educăm pacientul pentru consumul de ceaiuri laxative (cruşin);
– sfătuim pacientul să meargă în fiecare zi la aceeaşi oră la toaletă pentru reeducarea
reflexului de defecaţie;educam pacientul pentru a înceta administrarea de laxative după
ce a fost rezolvată constipatia.
8. ELIMINARE MENSTRUALA ŞI VAGINALĂ INADECVATA
Menstra este o pierdere de sânge prin organele genitale, care apare la sfarşitul fiecărui
ciclu menstrual, dacă ovulul nu a fost fecundat (de la pubertate până la menopauză).
Menarha, prima menstră, apare între 11 şi 14 ani şi este influenţată de mediu, climă,
viaţa în aer liber.
Glandele mucoasei genitale secretă o cantitate redusă de lichid, care contribuie la
procesul de autoapărare a aparatului genital faţă de infecţie — leucoree fiziologică.
Când această secreţie devine abundentă, se exteriorizează sub forma unei scurgeri
iritante, în cantitate variabilă – leucoree patologică.
Surse de dificultate:
Fizice:
– afectiuni ale mucoasei uterine si/sau vaginale;
– tumori;
– dezechilibru hormonal.
Psihologice:
– tulburari de gandire;
– anxietate, stres;
– situatia de criza.
Sociologice:
– schimbarea modului de viata, aclimatului.
Lipsa de cunostinte: insuficienta cunoastere de sine si a mediului inconjurator.
Manifestari de dependenta
Amenoree – absenţa menstruaţiei ; lipsa completă a menstrelor.
Dismenoree – menstruaţie dureroasă ; apariţia durerilor în timpul menstrei.
Metroragii – hemoragii neregulate, aciclice, survenite între două menstre succesive.
Menoragii – hemoragii menstruale prelungite.
Oligomenoree – intervale lungi între menstre.
Polimenoree – intervale scurte între menstre.
Hipomenoree – tulburare ce consta in reducerea cantitatii de sange
Hipermenoree – menstruatie cu flux foarte abundent.
Leucoree patologică – de la câţiva ml, când pătează lenjeria, până la 200-400 ml.
Hidroree – scurgere cronică a unui lichid apos dintr-o mucoasă inflamată ; secreţie
vaginală abundentă: 200-400 ml.
Culoarea şi aspectul scurgerilor vaginale – albă lăptoasă, în leucoreea femeilor tinere;
– galben verzuie, în gonococie;
– roşie apoasă sau cafenie, în tumori;
– seroasă, mucoasă, muco-purulentă, purulentă.
Ritmul scurgerilor – continue sau sporadice, mai ales la oboseală.
Intervenţiile asistentei medicale – pacienta cu eliminare
menstruală şi vaginală inadecvată
Obiective – Intervenţiile autonome şi delegate

Pacienta să aibă o stare de bine, de confort şi securitate

– asigură repausul la pat;
– efectuează spălaturi vaginale cu soluţii antiseptice (după ce s-a recoltat secreţie
vaginală pentru examen bacteriologic şi citologic);
– aplică pansament absorbant şi îl fixează;
– schimbă pansamentul des;
– învaţă pacienta tehnici de relaxare;
– protejează patul cu muşama şi aleza, la nevoie;
– calmează durerea cu antialgice.
Pacienta să aibă o stare de bine psihic
– linişteşte pacienta în legătură cu problema sa;
– îi explică scopul intervenţiilor (examen genital, examenul secreţiei vaginale,
examinări radiologice si ecografice);
– îi administrează medicaţie sedativă la indicaţia medicului.
9. DIAFOREZA- HIPERHIDROZA
(TRANSPIRAŢIA ÎN CANTITATE ABUNDENTĂ)

Sudoarea contribuie la eliminarea apei şi a unor deşeuri ca: uree, amoniac, acid uric şi
altele, completând astfel eliminarea renală. într-o cantitate excesivă, are semnificaţie
patologică, putând duce, uneori, la deshidratare.

Producerea transpiraţiei are loc în funcţie de o serie de factori: temperatura mediului

ambiant, efort fizic şi intelectual, ingestie de lichide, activitatea rinichilor, starea
fiziologică a organismului.

Glandele sudoripare se află sub controlul sistemului nervos vegetativ simpatic în

susţinerea termoreglării, intervine evaporarea lichidelor de la suprafaţa pielii (în
transpiraţie), ceea ce ajută la pierderea de căldură; prin evaporarea fiecărui ml de
sudoare, se pierd 0,58 cal.

Manifestări de dependenţă
Orar – mai mult sau mai puţin regulat;
Cantitate – 600-1000 ml/24 h, ajungând, în cazuri extreme, la 10 litri/ 24 ore;
Localizare – generalizată, când temperatura mediului este crescută -semnificaţie critică
atmosferică;
– localizată la palme şi plante (boala Basedow, alcoolism cronic, rahitism, SIDA,
tulburări preclimax);
– hiperhidroză – cantitate plantară crescută, ce stagnează interdigital şi determină
apariţia de micoze şi infecţii.
Miros – puternic – variază în funcţie de alimentaţie, temperaturii ambiantă, deprinderile
igienice ale bolnavului.
Intervenţiile asistentei medicale– pacientul cu diaforeză
Obiective – Intervenţiile autonome şi delegate

Pacientul să aibă o stare de bine, de confort fizic

– ajută sau menţine tegumentele pacientului curate şi uscate;
– spală tegumentele ori de câte ori este necesar;
– schimbă lenjeria de pat şi de corp;
– învaţă pacientul să poarte şosete din bumbac (absorbante) şi să le schimbe frecvent;
– menţine igiena riguroasă a plicilor şi a spaţiilor interdigitale;
– asigură îmbrăcăminte uşoară şi comodă.
Pacientul să prezinte echilibru psihic
– cu tact şi cu blândeţe, va solicita pacientului să se spele;
– îl încurajează să-şi exprime sentimentele în legătură cu problema de dependenţă.