Contribuția cronicarilor la dezvoltarea limbii române

Cronicile sunt lucrări istoriografice care prezintă evenimente istroice într-o

ordine cronologică. Acestea oglindesc eforturile de transformare a limbii dintr-un
mijloc de comunicare într-un mijloc de transmitere a culturii.
În opinia mea, cronicarii au avut un mare impact asupra dezvoltării literaturii
românești, scrierile acestora fiind surse importante pentru trecutul românilor.
În primul rând, în fiecare cronică apar pentru prima dată procedee ale prozei
artistice. Primul cronicar care a scris în limba țării, Grigore Ureche, ilustrează în
,,Letopisețul Țării Moldovei” ,,naratiunea pura’’, caracterizată prin limpezimea
intuiției, siguranța in reprezentarea lucrurilor, nervul si vigoarea relatării.
Grigore Ureche, prin intermediul portretului, prezintă imaginea lui Ștefan cel
Mare într-un mod cât mai somptuos, pentru a emoționa cititorii. Astfel, figura
domnitorului se definitivează prin straturi succesive de observații si referințe.
Tehnica portretului cuprinde: date fizice, morale, obiceiuri, limbaj, fapte de
arme, fundatiile bisericești, înmormântarea, elemente aglomerate amănunțit. Ureche
excelează în tehnica portretului dinamic și în orice loc din cronică apare, voievodul
acționează, recurgând la insinuare, ironie, antiteză, portretizarea prin reacțiile sale.
În al doilea rând, prin lucrările sale, cronicarii au pus bazele istoriografiei
românești și au contribuit la dezvoltarea acesteia, cronicile fiind cea dintâi imagine
scrisă a istoriei noastre. Grigore Ureche prezintă în “Letopisețul Țării Moldovei”
evenimentele de la “descălecatul cel de-al doilea”, surpinzând astfel schimbări de
domnii, comploturi, luptă pentru putere, obiceiuri de înscăunare, stiluri de viața și
fapte exemplare.
Miron Costin, continuitorul cronicii lui Ureche, surprinde in letopisețul său
elemente din istoria Moldovei, de la a doua domnie a lui Aron Voda până la urcarea
pe tron a lui Dabija Voda, timp în care se succed douăzeci și doi de domnitori, fiind o
perioadă a marilor confruntări politice si sociale.
În cronica lui Ion Neculce este admirată oralitatea extraordinară a autorului,
care dă o anumită familiaritate evenimentului istoric.
În concluzie, prin contribuția documentară cea mai bogată pentru istoria noastră
medievală, cronicarii, printr-o muncă remarcabilă pentru vremurile trecute, au excelat
prin punerea bazelor literaturii românești.