Sunteți pe pagina 1din 1

Lucrările de cercetare implica studierea detaliată a unui subiect şi presupune

implicarea timpului propriu şi efort. Realizarea acestui de tip de lucrare poate


părea dificilă la început şi orice student poate întâmpina anumite obstacole. Cu
toate acestea, cunoscând regulile de bază ale elaborării unei lucrări de cercetare,
obstacolele pot fi evitate.

Elaborarea unei lucrări de cercetare

Primul lucru care trebuie realizat este alegerea temei – elaborarea lucrării va
decurge mult mai lin şi mai uşor dacă subiectul ales este interesant pentru cel
care scrie lucrarea. În cazul în care acest lucru nu este posibil, studentul poate
aborda tema dintr-un punct de vedere sau o perspectivă diferită. În orice caz, tema
aleasă nu ar trebui să fie prea generală pentru că studentul să se poată concentra
pe elementele importante.

În al doilea rând, studentul trebuie să se informeze dacă şi ce surse de informare


sunt disponibile pe tema aleasă. În momentul în care dispui de anumite surse de
informare, elaborarea lucrării este mult mai uşoară pentru că studentul dispune
deja de o anumită parte a informaţiilor necesare.
Aceste surse pot fi de natură diferite: cărţi, periodice, lucrări, internetul şi
altele, dar se recomandă a se folosi doar surse de încredere (anumite site-uri cum
este şi Wikipedia nu este tocmai o sursă de încredere pentru că poate fi redactată
de oricine, cu sau fără cunoştinţe reale).

S-ar putea să vă placă și