1. Descrieți principalele funcții ale comunicării.

Din punct de vedere cronologic, comunicarea este primul instrument spiritual al omului în
procesul socializării sale.
Comunicarea umană se ocupa de sensul informației verbale, prezentată în forma orală sau scrisă
și de cel al informației non verbale, reprezentată de paralimbaj, mișcările corpului și folosirea
spațiului.
Jakobson a fost printre primii care au sugerat o schemă a comunicarii lingvistice. Roman
Jakobson operează distincția dintre formă și conținutul mesajului, atasînd funcții distincte acestor
două componente. Se ajunge astfel la o clasificare cuprinzînd următoarele funcții:
Functia EMOTIVĂ SAU EXPRESIVĂ a comunicarii este indeplinită de emițător și constă în
evidențierea stărilor interne ale acestuia.
O valoare emotională foarte mare au interjectiile, unele forme verbale (modul optativ), epitetele
și o sumă intreagă de mijloace stilistice prin care exprimăm reacțiile noastre sufletești.
Funcţia orientată spre receptorul mesajului este cea CONATIVĂ, ce serveşte la incitarea
acestuia la acţiune/respectiv la încetarea acţiunii prin ordine, îndemnuri, rugăminţi, interdicţii,
etc. Prin acesta functie se urmareste un anumit raspuns de la receptor. Funcţia conativă se
concentreaza pe strategia lingvistică a contactării receptorului, bazată pe mărci ale vocativului (la
substantive, pronume, numerale şi adjective) şi imperativului (mod verbal personal), de
propoziţii imperative, exclamative, afirmative şi negative. 
Funcţia aferentă mesajului este cea POETICĂ, prin care  limbajul se  orientează spre sine,
spre propria organizare. Limbajul poetic pune accentul pe modul cum se spune, cum se vorbeşte,
spre deosebire de limbajul ştiinţific, care pune accentul pe ce se spune. Anumite reclame fac apel
la acest tip de mesaj, în special reclamele pentru serviciile turistice. Funcţia poetică presupune
modul în care este concentrat mesajul poetic de la emiţător spre receptor şi constituie funcţia
esenţială a artei verbale. 
Funcţia corespunzătoare codului este cea METALINGVISTICĂ, ce are în vedere înţelegerea
corectă şi completă a mesajului. Ea presupune intervenţii prin care se verifică folosirea şi
înţelegerea cuvintelor, a sensului lor, a implicaţiilor colaterale ale semnelor din cod. Este necesar
să se atragă atenţia asupra codului utilizat, fie prin gesturi, fie în perifraze explicative (explicaţii
de genul glumesc, desigur).
Funcţia limbajului corespunzătoare contextului este cea REFERENŢIALĂ. Aceasta
ilustrează modul de folosire a limbajului pentru a exprima o realitate, o interpretare personală, o
imagine, o părere sau o idée, aşa cum o percepe emiţătorul. Funcţia referenţială transmite
informatii despre lumea reală sau imaginară, trimite la context şi stabileşte referentul.  
Funcţia limbajului corespunzătoare canalului este cea FATICĂ, interacţională. Ea serveşte
la stabilirea relaţiei de comunicare şi la cultivarea interesului pentru aceasta până la încheierea
mesajului, prin verificarea funcţionării optime a circuitului. 

2. Stilul. Particularitățile stilului. Clasificarea stilurilor funcționale.  

Stilul < fr. Style (lat. Stylus, gr. Stylos) - inițial = condei de metal, ascuțit la vârf, cu care se
imprimau literele pe tăblițele de ceară; - astăzi = mod de exprimare verbală sau scrisă.
Stilul = însumarea trăsăturilor caracteristice care particularizează modul de exprimare al unui
individ, al unui grup social bine definit sau chiar al unui popor
Buffon (scriitor francez): Stilul este omul însuși.
Tudor Vianu: Stilul este expresia unei individualități.
CALITĂȚI PARTICULARE ALE STILULUI
1) NATURALEŢEA - exprimarea firească, degajată; vorbitorul stapânește perfect resursele
limbii și cunoaște pe deplin obiectul / scopul comunicaării -abateri: afectarea si emfaza.
2) SIMPLITATEA - exprimarea sobră, corectă, prin folosirea cuvintelor și structurilor obișnuite
ale limbii.
3) ARMONIA - organizarea în acord perfect a tuturor elementelor care formează comunicarea.
-sursele armoniei sunt multiple: accentul cuvintelor, sonoritatea lor plăcuta ( eufonia ), gruparea
cuvintelor în propozitii și a propozițiilor în fraze.
4) DEMNITATEA - folosirea doar a cuvintelor si expresiilor admise de vorbirea cultivată,
elevată, evitând ceea ce este necuviincios, trivial, grosolan.
5) RETORISMUL - nota de patetism măsurat și de entuziasm din enunțare, destinate să
mobilizeze și să însuflețească auditoriul.
6) FINEŢEA - subtilitatea în exprimarea sensurilor, prin folosirea aluziilor fine, a expresiilor
elegante, delicate sau chiar a limbajului laconic ( al subîntelesurilor).
7) IRONIA - exprimarea ascunde anumite intentii satirice ale vorbitorului; -modalități de
realizare: zeflemeaua, persiflarea, batjocura, maliția, autoironia, sarcasmul etc.
8) CONCIZIA - utilizarea, în exprimare, a mijloacelor lingvistice strict necesare.
9) ORALITATEA - folosirea consecventa a particularitatilor de exprimare proprii limbii
vorbite.
10) FLUENŢA - cursivitatea exprimării orale sau scrise.
Stilurile funcționale sunt variante specializate ale limbii literare, supraindividuale, care asigură
comunicare în sfere de activitate specifice.
STILUL ARTISTIC (BELETRISTIC)
Stilul beletristic are drept caracteristica fundamentala functia poetica a limbajului (expresiva,
sugestiva); (artistic) se foloseste in operele literare.
CUPRINDE: operele literare în proză, versuri şi operele dramatice; tot aici pot fi incluse
eseurile, jurnalele, memoriile, amintirile.

CARACTERISTICI:
libertatea pe care autorul şi-o poate lua în raport cu normele limbii literare;
contrastul dintre sensul denotativ şi sensul conotativ al cuvintelor (în special în poezie, prin
modul neobişnuit în care se folosesc cuvintele);
caracterul individualizat al stilului;
unicitate şi inovarea expresiei;
bogăţie lexicală - din punct de vedere statistic;
sensuri multiple ale aceluiaşi cuvânt;
înglobează elemente din toate stilurile funcţionale, dar şi din afara limbii literare (arhaisme,
regionalisme, elemente de argou, elemente de jargon);
mesajul are funcţie poetică, centrată asupra lui însuşi, asigurându-i acestuia o structură care îl
face perceptibil la nivelul formei şi adesea uşor de fixat în memorie. Prin funcţia poetică, un
mesaj nu mai e un simplu instrument, un vehicul pentru informaţie, ci un text interesant în sine:
plăcut, frumos, obsedant, amuzant etc. Pregnanţa mesajului e produsă de simetrii, repetiţii, rime,
ritm, sensuri figurate etc. Funcţia poetică se manifestă desigur în poezie, dar nu numai în ea; e
prezentă în vorbirea curentă, în expresii şi locuţiuni populare, în sloganuri, proverbe etc.
folosirea termenilor cu sens figurat ca si a celora care, prin anumite calitati, trezesc in constiinta
cititorilor imagini plastice, emotii, sentimente;
o mare complexitate, data fiind diversitatea operelor literare cat si faptul ca fiecare autor isi are
propriul stil;
bogatia elementelor lexicale (cuvinte din fondul principal lexical, termeni regionali, arhaici,
neologisme, termeni de jargon sau argou etc);
extinderea semantica prin utilizarea sinonimiei si a polisemiei unor termeni;
cuvintele sunt utilizate cu functia lor conotativa;
relieful enuntului poate fi intarit chiar si prin abaterea de la uzul curent al limbii.
CALITĂŢILE GENERALE ALE STILULUI:
Claritate: exprimarea clară a gândurilor şi a sentimentelor.
Proprietăţi: utilizarea mijloacelor lingvistice adecvate pentru exprimarea gândurilor şi
sentimentelor.
Corectitudine: respectarea normelor limbii în organizarea comunicării.
Precizia: utilizarea riguroasă a termenilor în organizarea enunţurilor.
Puritatea: utilizarea mijloacelor lingvistice admise de limba literară.
STILUL ȘTIINȚIFIC
Se utilizează în lucrările care conțin informații asupra unor obiecte, fenomene, fapte, investigații,
cercetări, caractere tehnice etc, cu alte cuvinte, în lucrările științifice; comunicarea este lipsită de
incarcatura afectivă; accentul cade pe comunicare de noțiuni, cunoștințe, idei etc., astfel că
funcția limbajului este cognitivă.
CUPRINDE: articole științifice, lucrări de specialitate scrise de cercetători, savanți, persoane
creditabile în domeniul științific. Textele științifice urmăresc să exploreze, să explice, să
argumenteze cunoștințe factuale.
STILUL ADMINISTRATIV (OFICIAL) - sfera relaţiilor oficiale, administrativ-juridice -
domeniul legislativ, texte elaborate de organul judiciar
Formă: - enunţul este organizat judicios (de exemplu, în lege conţinutul este organizat în articole,
puncte, alineate, paragrafe).
Conținut - caracteristici ale stilului: respectarea normelor de comunicare, corectitudine şi
simplitate, claritate şi precizie - caracter obiectiv, impersonal,
- folosirea clișeelor formale (alineat, paragraf chenar etc.)
- terminologie specifică (stil funcţional conservator)
- prezenţa unor clişee/ formule verbale obligatorii pentru un anume tip de redactare oficială (se
completează cu majusculă etc);
- cuvintele sunt folosite exclusiv cu sens denotativ (propriu);
- emițător: Guvernul României, Parlamentul;
- receptorul specializat: judecător, avocat.
Domeniul de utilizare: în relaţiile administrative, oficiale. (legi, cereri etc.)
STILUL JURNALISTIC SAU PUBLICISTIC - îndeplineşte funcţia de informare, mai ales în
legătură cu evenimentele recente, contribuind la formarea sau exprimarea opiniei publice/ funcție
de mediatizare a evenimentelor.
Formă - structură pe paragrafe, specific mass-mediei.
Conținut
- termeni economici, științifici, juridici, politici
- influențeaza opinia publică/ discurs persuasiv
-limbaj cotidian de maximă accesabilitate/ actual
- formulări tipice limbajului cotidian/ sau limba literară
- receptivitate la termeni noi/ inovație lingvistică/ creații lexicale proprii/ titluri eliptice/
construcții retorice
- mijloace menite să atragă publicul: exclmații, grafice, imagini etc.
- emițător:jurnalist/ receptor: publicul larg
- calități ale stilului: claritate corectitudine obiectivitate
Domeniul de utilizare: mass-media/ publicitate .
STILUL COLOCVIAL -în sfera relațiilor de familie, în viața de zi cu zi - relaţii interpersonale
în planul vieţii cotidiene.
Forma
-texte în proză/ texte epistolare (scrisori)
Conținut
- discurs ficţional/ stil artistic, discurs nonficţional/ stil ştiinţific;
-recurge la elemente nonverbale și paraverbale (ton, gestică, mimică);
-are o mare încărcătură afectivă;
-regulile gramaticale pot fi încălcate.

3. Analiza stilistică a unei opere literare.(la liberă alegere).

REVEDERE

– Codrule, codruţule,
                        Ce mai faci, drăguţule,
                        Că de când nu ne-am văzut
                        Multă vreme au trecut
                        Şi de când m-am depărtat,
                        Multă lume am umblat.
 
                        – Ia, eu fac ce fac de mult,
                        Iarna viscolu-l ascult,
                        Crengile-mi rupându-le,
                        Apele-astupându-le,
                        Troienind cărările
                        Şi gonind cântările;
                        Şi mai fac ce fac de mult,
                        Vara doina mi-o ascult
                        Pe cărarea spre izvor
                        Ce le-am dat-o tuturor,
                        Umplându-şi cofeile,
                        Mi-o cântă femeile.
 
                        – Codrule cu râuri line,
                        Vreme trece, vreme vine,
                        Tu din tânăr precum eşti
                        Tot mereu întinereşti.
 
                        – Ce mi-i vremea, când de veacuri
                        Stele-mi scânteie pe lacuri,
                        Că de-i vremea rea sau bună,
                        Vântu-mi bate, frunza-mi sună;
                        Şi de-i vremea bună, rea,
                        Mie-mi curge Dunărea.
                        Numai omu-i schimbător,
                        Pe pământ rătăcitor,
                        Iar noi locului ne ţinem,
                        Cum am fost aşa rămânem:
                        Marea şi cu râurile,
                        Lumea cu pustiurile,
                        Luna şi cu soarele,
                        Codrul cu izvoarele.

Analiza stilistică a operei «Revedere» de Mihai Eminescu

Nivelul fonetic. În text apar cîteva fonetisme populare, utilizate de poet pentru a realiza un
limbaj familiar: „am umblat”, „umplîndu-și"', „scînteie”.
Nivelul morfo-sintactic. Pentru a realiza comunicarea om-natura poetul folosește
vocativele: „Codrule, codruțule’’, precum și forme verbale de persoana a II-a: «faci», „ești”,
„întinerești”. Aceste forme verbale alternează cu cele la persoana I care reprezintă răspunsurile
calme, liniștite și filosofice ale codrului: «fac», «ascult», «am dat».
Tot la nivel morfologic ar fi de semnat și prezența dativului posesiv, cu referire la codrul care
expune elementele care-i aparțin: „stele-mi’', „vîntu-mi’', „frunza-mi’'.
Un alt element de factura populară este și prezența interjecției: ‚’,, ia’’ eu fac ce fac de mult’’.
Nivelul lexico-semantic. Inspirația folclorică este evidența în prezența regionalismelor: crengile,
troienind, gonind, doina, cărarea, cofei/e. Acestea dau și senzația de vechime, durabilitate,
eternitate a spațiului rustic.
Nivelul figurilor de stil. Procedeul de baza este antiteza: om -codru, etern - efemer. Sunt
prezente epitetele calificative: „rîuri line'', „multă vreme’’, „multă lume’’, „vreme rea’’, „omul
schimbător’’. Între aceste epitete descoperim epitetul „multă’’ cu valoare metaforică: „multă
vreme’’ și ,, multă lume’’, sintagme care fac referire la cele două noțiuni fundamentale ale
filozofiei: timpul și spațiul. În aceste contexte, epitetul multă nu se referă la infinitate, pentru că
este vorba de planul terestru, și, nici la un timp dilatat, ci dă senzația de timp și spațiu greu de
apreciat și de acea imposibilitate a omului de a se fixa într-un anume cadru care să-i proiecteze
existența spre un ideal.
Răspunsurile codrului se organizează pe baza unor enumerații, el demonstrează repetabilitatea
fenomenelor din univers, folosind un limbaj simplu, relevînd astfel firescul tuturor proceselor.
Sunt enumerate elementele naturale care asigură durabilitatea naturii: „Marea și cu raurile,/
Lumea cu pustiurile,/ Luna și cu soarele,/ Codrul cu izvoarele'.
În text apare substantivul „vreme' cu sensuri variate: În sintagma „multă vreme au trecut' sunt
sugestii temporale, în timp ce în versul „Ca de-i vremea rea sau bună', substantivul „vremea' se
referă la fenomenele naturale tipice anotimpurilor.
În text nu este prezența o descriere tipica creațiilor despre natură, pentru că totul se ordonează
sub forma unui dialog. Totuși sunt cîteva elemente care conțin sugestii vizuale, de exemplu cele
care redau succesiunea anotimpurilor: vara, iarna. Elemente auditive apar în repetarea
verbului „ascult' și în substantivele „cîntările' și „doina'.
Poezia ’’Revedere’’ rămîne creația reprezentativă pentru viziunea nostalgică, tipic eminesciană,
legată de dramatismul vieții umane raportate la infinitatea naturii.
Receptare critică
Poezia care cu cea mai firească înfățișare poporană cuprinde cele mai înalte idei culte- e fară
îndoială «Revedere». Codrul vorbind este un mit desăvîrșit, fiindcă simbolul poetic pe care-l
conține (inerția indiferentă a spetelor) stîrnește peste tot procesul intelectual.