Notiunea de suflet la Platon reprezinta ceva care nu poate fi
perceput,un lucru care nu poate fi vazut sau atins la propriu,pe cand,notiunea de corp reprezinta invelisul exterior,ceea ce poate atins si cunoscut oricui. Sufletul reprezinta esenta imateriala a unei persoane sau vietati. Un exemplu concret ar fi cand imbratisam pe cineva.In acel moment doar trupul poate fi atins,nu si sufletul.Acesta din urma poate fi atins doar in cazul diferitelor trairi:unele mai frumoase,altele mai neplacute. Platon considera sufletul ca fiind esenta unei persoane,el este cel care decide cum ne comportam.Sufletul este ceea ce ramane chiar si dupa moartea corpului,deci este ceva necorporal,este un etern al fiintei. In timp ce corpul moare,sufletul renaste in noi corpuri. Premisa de la care porneşte procesul de dovedire a existenţei sufletului este că ceva numit suflet are existenţa sub forma anteexistentei şi a postexistenţei (în corelaţie cu argumentul generării din contrarii, care arata ca sufletul exista dinainte de naşterea trupului şi continuă să existe după moartea acestuia) şi are o natură inteligibilă, similară structurii eidosului. Îmbinarea argumentului anamnezei, ce arata anteexistenta şi postexistenţa sufletului, cu argumentul generării din contrarii este necesară pentru a dovedi nemurirea sufletului, faptul că niciun contrariu nu trece în contrariul său, explicând ideea că simţurile induc în eroare, conturând limitele gândirii discursive.