„Prin creația sa, Mihai Eminescu, rămane într-adevar cel mai mare poet al neamului pe care l-

a ivit și-l va ivi vreodată, poate pământul românesc”. (G.Calinescu)

Opera “Pe lângă plopii fără soț” de Mihai Eminescu este un text liric. Acesta reprezintă
sentimentul de respingere simțit de autor. Prin versurile ușor accesibile ale lui Eminescu eu
regăsesc sentimente de regret și tristețe. Titlul îmi sugerează singurătate. Poeziile lui Mihai îmi
sugerează un amestec dintre idilă şi pastel, astfel sugerând ideea că iubirea nu poate fi
compartimentată de natură.
Atmosfera gravă inundată de tristeţe ,,Și te privesc nepăsător /C-un rece ochi de mort.’’ ,
singurătatea , sentimentul înstrăinării convertit în obiect de meditaţie ,, Pe lângă plopii fără soț/
Adesea am trecut; /Mă cunoșteau vecinii toți - /Tu nu m-ai cunoscut.’’ şi caracterul dureros
abordat ,,Căci te iubeam cu ochi păgâni/ Și plini de suferinți’’ sunt elemente care indică faptul că
opera ,, Pe lângă plopii fără soţ’’ este o elegie .

Tema principală pe care o abordează poezia reprezintă dragostea ideală, care nu poate fi
împlinită, ce atrage dezamăgirea, dar și nefericirea eului liric și își pierde speranța în dragoste.
Mesajul acestui text este neîmplinirea unei iubiri, iar plopi semnificând singurătatea.În această
poezie Eminescu a regretat că nu a avut parte de o iubire reciprocă şi că nu a fost capabil să
aprindă candela iubirii "Şi noaptea candela s-aprinzi / Iubirii pe pământ". Titlul constă dintr-o
metaforă care sugerează singurătatea îndrăgostitului, dar și imposibilitatea împlinirii poveștii de
dragoste și dezamăgirea ce rezultă din aceasta. Plopii reprezintă natura, care în poeziile lui
Eminescu este întotdeauna în strânsă legătură cu iubirea și cu sentimentele pe care le
experimentează eul liric.

Stările de spirit implicate - meditaţie, tristeţe, resemnare, dor, sunt potenţate de epitete ”farmec
sfânt”, ”ochi păgâni”, ”brațe reci”; personificarări ”iubim cu dor”, ”plopii fără soţ”; antiteză ”Din
timpurile vechi / Azi nici măcar îmi pare rău”; inversiune ”rece ochi” care vin să sugereze că eul
liric era copleşit de un sentiment profund de regret şi suferinţă, şi reliezează ideea că dragostea
cu timpul capătă noi nuanţe. În urma figurilor de stil enumerate pot spune că poeziia sunt
prezente tablouri erotice și natural.

Opera are rimă încrucișată, măsura versurilor este de 6-8 silabe, ritmul este iambic, iar strofele
sunt catrene. Autorul folosește puține arhaismele dar totuși fiind prezente ca – ”timpilor”. Figurile
de stil dominante în poezie sunt epitetele. Toate aceste elemente de versificație vin să solidifice
sentimentele eului liric.

Eu consider poezia fiind, ca și toate celelalte opere ale lui Eminescu, o capodoperă ce aduce
tema iubirii și comnuniunea omului cu natura la un loc așa cum nimeni nu o poate face. În text
mi sa părut unic modul în care singurătatea este reprezentată de plopi. În concluzie pot spune
că această elegie își merită locul printre celelate capodopere ale lui Mihai Eminescu.