Pe urmele italienilor din Bucovina.

Istorie, origini, profesii

(material de Ioana Grosaru, cu contribuția Ancăi Filoteanu și a lui Victor

Partan)

Pentru noi, astăzi, Bucovina înseamnă o parte a județului Suceava. Numită așa de
pe vremea ocupației austo-ungare, de la bogatele păduri de fagi pe care le avea,
Bucovina cuprinde ținuturi care se întind și dincolo de granițele țării.
Astfel, dacă vorbim de italieni în Bucovina, trebuie să ținem seama de contextul
istoric, de evenimentele care au influențat venirea lor pe aceste meleaguri și,
bineînțeles, de interesele care îi atrăgeau spre aceste ținuturi, determinându-i chiar
să și rămână.
Așadar, legăturile „Bucovinei”cu Italia și cu italienii se pierd în timp.
Evul Mediu îi aduce în atenție pe negustorii, misionarii, ostașii, constructorii de
cetăți, artiștii, aventurierii, bărbierii sau medicii care îndeplineau și alte misiuni sau
roluri cum ar fi, de exemplu, cele de tălmaci. Sunt dovezi că printre cei mai
cunoscuți dintre „italienii” acelor timpuri, datorită științei și faimei lor, venețienii
erau cei mai solicitați de către domnitorii autohtoni.

Ștefan cel Mare și Sfânt avea o strânsă legătură cu Italia acelor vremuri, cu Papa de
la Roma, cu Florența, cu Genova și, mai ales, cu Veneția. Încurajând schimburile
comerciale, se aduceau de acolo prețioase brocarturi și obiecte de lux. La curtea sa,
întâlnim specialiști din aceste republici, folosiți pentru diverse servicii. În cartea sa
Interferențe spirituale italo-române, istoricul Gheorghe Macarie amintește de un
„maestro Zoanno barbero”, folosit ca toți bărbierii de atunci și pentru mici
tratamente pe care aceștia le aplicau după știința medicinii acelor vremuri. Printre
aceștia se numărau medicul sicilian Don Anton Branca, de exemplu, sau Matteo
Muriano, medicul venețian care i–a tratat rana domnitorului, dar care îndeplinea,
foarte devotat, și alte misiuni în slujba Serenissimei Republici. După moartea lui
Muriano, la Suceava a fost trimis medicul venețian Girolamo da Cesena. Se pare că
întârzierea sosirii lui la timp, pentru a-i fi de folos domnitorului bolnav, se explică
și prin faptul că venețienii nu găsiseră o altă persoană potrivită și instruită
corespunzător.
Epoca lui Ștefan cel Mare consemnează multe alte episoade de emigrație italiană
temporară. Medicii erau pe primul loc, urmați de arhitecți, constructori, decoratori,
pictori, appaltatori. Se vede clar influența renascentistă exercitată în timpul său și
continuată apoi și de urmașii săi. Chiar și la Mănăstirea Putna se resimte influența
Italiei, unde domnitorul își doarme somnul cel de veci. (Salvatore Sibilia, 1937)
Un alt semn palpabil al prezenței italiene pe aceste meleaguri îl reprezintă și piatra
funerară datând de la 1512, a unui magister în diversibus artibus, Baptista de
Vesentino, descoperită în cimitirul parohiei catolice a Sucevei (sursa: Gheorghe
Macarie).
Multe alte episoade, unele chiar triste din istoria locurilor de origine, au favorizat
rămânerea italienilor pe aceste meleaguri, unde profitau și de spiritul de toleranță
specific localnicilor, simțindu-se aici bine și ocrotiți. Este cunoscut cazul
italianului Dorio Cataneo, care devenise vameș și cămătar și care a intervenit
pentru salvarea tinerilor ostași italieni, în trecerea lor prin Moldova, scăpați din
asediu, după cucerirea Caffei de către turci. Astfel de întâmplări atestă faptul că
posibilitatea existenței istorice, în zonă, a unor italieni este o realitate. În acest
teritoriu de graniță avem deseori ocazia să întâlnim multe familii cu nume ce au
rezonanță italiană, precum Piticari, Merticari, Boca, ale căror rădăcini se pierd în
timp. Aceste nume ne duc cu gândul la nume cu origini genoveze, venețiene,
florentine, dar și de proveniență italiană pe linie bizantină.

Între anii 1767 - 1918, prezența italienilor în zonă este legată și de situația
administrativă a teritoriului pe care s-au așezat. Localitățile Rădăuți, Gura
Humorului, Câmpulung Moldovenesc,Vatra Dornei, Siret și Vicovu de Sus erau în
teritoriul aflat în stăpânire austro-ungară, sub denumirea de Bucovina.

Teritoriile din nordul Italiei - Piemonte, Lombardia, Trento, Friuli, Veneto erau și
ele provincii ale Imperiului Habsburgic. În acest spațiu al Imperiului, italienii vor
circula în calitate de cetățeni austrieci.

În aceste condiții, o situație statistică cu privire la numărul exact de italieni aflați în

acest teritoriu este greu de stabilit, ei declarându-se, în diverse recensăminte,
cetățeni austrieci.

În schimb, avem mai multe informații despre influențe ale stilului italian, iar
prezența italienilor se remarcă peste tot în partea bucovineană a județului prin
construcțiile rămase. Renumiți specialiști în construcții, italienii au lăsat urme ale
zidirilor lor în toate localitățile din teritoriile ocupate. Clădiri, drumuri, poduri la
care au lucrat, pot fi văzute și azi, la Suceava (Gara de Nord), la Vatra Dornei
(clădirea Primăriei), la Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Rădăuți etc.
Zonă cu multe păduri, Bucovina i-a atras pe italieni și în domeniul exploatărilor
forestiere, unde au lăsat urme. De la ei s-au păstrat în limbajul de specialitate multe
denumiri: ”hei-volta” când trebuie pus bușteanul pe poziție, ”vardo”, când se dă
drumul la buștean pe jgheab sau ”țapina” unealta de prins bușteni.

Din anul 1832 funcționa în zonă și o societate care se ocupa de fabricarea

țesăturilor pentru îmbrăcăminte liturgică: Ditta Cavaler Carlo Buttarelli, care în
anul 1888 obține și o medalie de aur la expoziția organizată la Vatican.

În partea de teritoriu care a rămas în regat (zona Fălticeni, Broșteni, munții

Stânișoarei), o prezență importantă a italienilor va fi remarcată odată cu
deschiderea șantierelor, care aveau nevoie de mână de lucru calificată.
Urcarea pe tron a Regelui Carol I corespunde unei largi politici de modernizare a
Principatelor Române. Pe întreg teritoriul se vor deschide șantiere care vor atrage,
pe lângă lucrători autohtoni, și o importantă forță de muncă din afara țării.
Renumiți meseriași, pricepuți constructori și pietrari, italienii vor fi printre cei mai
căutați.
Confruntată cu mari probleme economice, Italia sfârșitului de secol XIX și început
de secol XX devenise țară de emigrație. Un număr mare de persoane în căutare de
lucru soseau în România, mai ales din provinciile nordice ale Peninsulei: Udine,
Fruli Veneția Giulia, Trento, Lombardia, Piemonte. Specializați în diverse meserii:
mineri, constructori de căi ferate, de viaducte sau galerii de mină, tăietori în piatră,
muncitori forestieri, vor sosi în România, în Moldova, pe Valea Bistriței, la Bacău,
Piatra Neamț și până sus spre Ostra, la Crucea (astăzi jud. Suceava), la Fălticeni,
Mălini, Liteni etc.
Marele flux migrator va determina autoritățile italiene să dea atenție tot mai mare
situației create. Încercând să țină sub control fenomenul și să obțină date cât mai
reale despre mobilitatea emigranților lor, ele solicitau periodic informații de la
consulatele lor teritoriale, colaborând cu instituțiile administrative românești.
A fost elaborat chiar și un ghid cu recomandări pentru cetățenii italieni care doreau
să vină în România.
Pentru Italia, exodul populației în căutare de lucru începe încă din sec XIX. Prin
anii 1860 se înregistrau cifre alarmante, care au determinat autoritățile italiene să
se implice foarte serios în problema emigranților. Chiar și cu această prevedere era
greu de făcut o estimare a situației emigrației din acea perioadă de început, din
lipsa statisticilor oficiale.
În anul 1871, Consulatul italian de la București propune autorităților române
susținere pentru realizarea unui recensământ în noaptea dintre ani. Legea fusese
aprobată în Parlamentul italian și ratificată de Regele Vittorio Emanuele II.
Cetățenii italieni aveau obligația să se declare (declarațiile putând fi făcute verbal
sau în scris) la consulatele sau viceconsulatele italiene existente pe teritoriul
României sau, unde nu existau, la prefecturi sau subprefecturi de județ. Amenda
pentru neprezentare era de 50 franci.
De reținut că printre multele județe unde nu s-a prezentat nici un italian se numără
și Suceava. Nici următoarele recensăminte din anii 1874, 1879, 1881 nu au adus
mai multe informații.
Numărul de italieni aflați în Bucovina nu a putut fi stabilit cu precizie nici chiar
atunci când recensământul a fost făcut după un criteriu de identificare care părea
determinativ și realist: declararea etniei după limba vorbită (recensământul 1930).
Și chiar dacă statisticile au indicat cifre mici de italieni în Bucovina, în realitate
numărul lor ar fi fost mult mai mare, ei declarându-se supuși ai altui stat decât
Italia.

Declararea naționalității, cu toate criteriile care păreau realiste și stimulative pentru

cetățeni, nu a rezolvat problema cunoașterii exacte a numărului cetățenilor italieni
rezidenți, nici în țară și, prin urmare, nici în Bucovina.
Dintr-un recensământ solicitat de Legația Italiană din București la 17/29 august
1881, care își propunea să identifice numărul italienilor aflați la muncă temporar,
în trecere sau rezidenți în România, aflăm și situația italienilor care se declaraseră
în județul Suceava. Astfel, în comuna Liteni s-a declarat un singur italian, iar cei
din comuna Broșteni s-au declarat supuși ai unui alt stat decât Italia.

Între 1890 și 1892 România și Italia făceau din nou un schimb de date statistice
pentru un nou recensământ. O nouă statistică făcută în anul 1896 indică numărul de
13 lucrători italieni la Fălticeni și 100 la Mălini, iar alți 160 angajați la Societatea
Veneto din Dorohoi, Stânișoara (Fălticeni) și Cernavodă, după un studiu al Alinei
Dorojan.
Adesea, Legația Italiană de la București, pentru a avea o evidență cât de cât exactă
a italienilor intrați în țară, utiliza date furnizate de Ministerul Român de Interne.
Aflăm, de exemplu, că între 1 ianuarie 1896 și 1 ianuarie 1897, prin stația vamală
de la Burdujeni au intrat 217 italieni, pe la Dorna, 4 italieni, la Iași, 12 etc. În total,
în acel an, intraseră (legal înregistrați) peste 7.931 de italieni în România. (Sursa:
Emanuele Beccaria Incisa)
Potrivit recensământului general din 1899, pentru județul Suceava s-au declarat 69
de italieni iar la Putna 48 de italieni (Colescu op.cit:89-91), la Mălini 41, Sabasa
25, Preutești 2.
Pe la 1905 se înregistra în județ un număr de 14 persoane, puține în comparație cu
județele limitrofe ca de exemplu: Bacău, 217 sau Botoșani, 58 etc.

Construirea peste munții Stânișoarei, între anii 1901-1903, a drumului strategic,

cunoscut ca „ Drumul Talienilor”, a adus în zonă o echipă mare de meseriași
pietrari italieni. Și astăzi întâlnim în unele localități de pe traseul lui, descendenți ai
lucrătorilor italieni stabiliți locului.
Recensământul din 1930 indică un număr mic de italieni stabiliți în Bucovina,
vorbindu-se de un procent de 0,4% în mediul rural și 0,3% în mediul urban.

Până la cel de al Doilea Război Mondial, italienii reușiseră să își formeze

numeroase colectivități prin diferite zone și localități din țară. Astfel, și în
Bucovina existau multe familii de italieni, numărul lor neputând fi însă niciodată
precizat cu exactitate, o parte din motive fiind relatate, mai sus, în materialul de
față. După război, situația s-a schimbat pentru italieni. Ei au fost puși să aleagă
între întoarcerea în Italia sau renunțarea la cetățenia italiană pentru a rămâne în
România. Nu s-a mai vorbit despre italieni nici în județul Suceava și, totuși, familii
ca Teruzzi, Vettor, Stella, Tassotti, Amzollini, Grappinni, Antoniu au locuit aici.
După anul 1989, noua conducere a țării recunoaște drepturile omului și acordă
libertate de exprimare tuturor cetățenilor. Astfel, cetățenii de origine italiană vor fi
și ei între minoritățile care își vor reafirma identitatea. Și, astfel, cu entuziasmul de
început vor căuta să facă vizibilă și să reafirme o colectivitate despre care puțin s-a
știut și vorbit. Poate și din acest motiv dar mai ales din prea marea asemănare cu
populația majoritară, italienii au fost ușor de integrat și foarte repede de asimilat.
Ei sunt o realitate care continuă să existe însă, ca persoane cu o identitate, cu o
istorie bine definită, în cadrul colectivității majoritare de azi.
În anul 1992, din iniţiativa unui grup de descendenţi ai emigranţilor italieni stabiliţi
în zona Bucovinei, cu mult entuziasm și mai ales cu dorinţa explicită de a reface
unitatea comunităţii italienilor din țara noastră, a luat naștere Asociația Italienilor
din România - RO.AS.IT.
Apartenenţa strămoşilor lor la o cultură milenară, bogată în valori extraordinare,
de referinţă pentru umanitate, i-a determinat pe etnicii italieni să-şi dorească
refacerea comunităţii, care a avut tradiție în România în secolul trecut.
Asociația Italienilor din România - RO.AS.IT. a devenit astăzi, datorită activității
sale, o organizație foarte cunoscută, fiind recunoscută de statul român drept
continuatoare a comunităților de italieni care au existat în țară până la sfârșitul
celei de-a doua conflagrații mondiale, și prin urmare și în Bucovina.
Obiectivele asociației sunt conservarea și promovarea identității minorității italiene
prin cultură, artă și educație.

Cultură – Prin personalități importante, care s-au ridicat din rândurile etniei, prin
obiective de referință și proiecte implementate, Bucovina a contribuit la
patrimoniul național al României cu numeroase personalități. Multe dintre aceste
personalități au fost direct sau indirect legate de italieni. Profesori, scriitori,
jurnaliști, medici, artiști, muzicieni, ingineri, constructori, arhitecți, cu origini
italiene, toți au lăsat urme ale trecerii lor prin aceste locuri.
Amintim, pe scurt, dintre strămoșii membrilor RO. AS. IT. stabiliți în Bucovina:
Cazaban a fost o familie de origine franco-italiană, foarte numeroasă, stabilită în
Fălticeni, din care s-au ridicat numeroase personalități dintre care amintim:
sculptorul Ion Irimescu, pianista Rodica Soutzou, artistele Nora Marinescu și
Marioara Cădere, compozitoarea Mansi Barberis, scriitorii Theodor și Alexandru
Cazaban, arhitecții Georges Cazaban și Silvia Păun, academicianul și profesorul
Alexandru Timotin, actorul Jules Cazaban și fiul acestuia, compozitorul Costin
Cazaban, regizoarea Sorana Coroama Stanca și fiul ei, istoricul Radu Coroama și
mulți alții. Majoritatea s-a format la Fălticeni, unii au fost elevi ai Liceului „Nicu
Gane” și toți reprezintă o mândrie a urbei.

Primul din familie a fost François Cazaban (francez - occitan, n.1810 la

Carcassonne), inginer constructor de drumuri și poduri. Unul dintre fiii săi, ing.
Jules Cazaban, s-a căsătorit cu italianca Ida Ademollo (1844, la Florența). Una
dintre fiicele lor, Margherita Cazaban, s-a căsătorit în 1897 tot cu un constructor
italian, inginerul de drumuri și poduri Giuseppe Barberis, născut la Parma,
absolvent al Politehnicii din Torino (1892). Membru al Societății Politehnice încă
din 1894, Giuseppe Barberis a lucrat la Serviciul de Întretinere CFR de la Iași,
Botoșani, Chișinău, Galați, București și Bacău. Familia Barberis a locuit temporar
și la Botoșani și la Fălticeni, unde Giuseppe Barberis a avut lucrări.

Fiica lui Giuseppe Barberis și a Margheritei Cazaban, Clemansa, discipola lui

Alfonso Castaldi și George Enescu, a devenit violonistă, compozitoare și
profesoară la Conservator, cunoscută sub numele de Mansi Barberis. Mansi
Barberis a fost mama celebrei regizoare de teatru Sorana Coroamă Stanca și bunica
istoricului Radu Coroamă, fost director al Muzeului Național de Istorie a
României.

Cea de-a doua fiică a familiei Barberis, Margherita (Migheta), căsătorită Timotin, a
fost mama arhitectei Silvia Păun și a academicianului Alexandru Timotin,
specialist de excepție în electrotehnică.

În anul 1938, pentru o perioadă de câteva luni, din februarie până în iulie,
localitatea Vatra Dornei a avut un primar etnic italian, Alexandru Pedimonte.
Acesta, în perioada dintre cele două Războaie Mondiale, a fost și unul dintre cei
mai bogați oameni din zonă.
Dintre construcțiile realizate de italieni în județ amintim: „Drumul talienilor” și
„Crucea talienilor”. Urmașii ai unor lucrători la acest drum au azi descendenți care
duc mai departe tradiția de buni specialiști. Un exemplu este cel al familiei
Pesamosca prin dl ing. doctor Mihai Niculiță, constructor și specialist în
consolidări și restaurări.
Constructorii italieni (din familia Pesamosca și alții) au participat la ridicarea mai
multor biserici (ex. Pipirig, Borca centru) și la toate lucrările anexe de pe Drumul
Talienilor (podul peste Moldova, mai multe poduri metalice, podețe în boltă,
clădiri cantonale, școala din Mălini ș.a.)
Printre lucrările rămase de la italieni mai amintim: clădirea Prefecturii din Vatra
Dornei, clădirea Cazinoului, biserici (Văleni, Panaci, Broșteni), clădiri în Rădăuți,
Câmpulung Moldovenesc etc.
La capitolul manifestări culturale, Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. a
realizat proiecte cu diverse instituții de cultură și învățământ din județ:
Universitatea Ștefan cel Mare, Biblioteca I.G. Sbierea, Muzeul Județean de Istorie,
Muzeul „Ion Irimescu” sau cu organizații ale celorlalte minorități.
Dintre cele mai importante menționăm:
Neoumanismul și dialogul intercultural - edițiile 2005, 2006. 2007;
Expoziția de fotografie documentară ”De la emigrare la integrare”;
Expoziții de pictură : Angela Tomaselli, ”De la Garullo Garulli la arta decorativă
contemporană” (2017) etc.
Simpozionul „Contribuția bibliotecii la afirmarea diversității culturale în spațiul
românesc” (2018);
Cursuri de limba italiană, editare și prezentări de carte bilingvă;
Spectacole de muzică și dans;
Cupa Interetnică Bucovina, organizată anual din 2011.

3. Tradiții, meșteșuguri, obiceiuri

Pe lângă Paște și Crăciun, cele mai importante sărbători respectate de etnicii de
religie catolică, italieni din România, sunt:
Santa Lucia – se sărbătorește în fiecare an în ziua de13 decembrie. Ea este aleasă
ca patroană a cioplitorilor în piatră.
Joia verde - Biserica Romano-Catolică celebrează în fiecare an la începutul verii
solemnitatea Trupul și Sângele Domnului, o zi cunoscută ca Joia Verde.
Ca meșteșugari, italienii veniți în România sunt renumiți pentru confecționarea
scarpeților/ espadrile (încălțări din materiale textile), dar și pentru arta cioplitului
pietrei (Foto: Palmiro Stella în curtea casei sale de la Vadul Moldovei, explicând
cum se confecționează scarpeții).
Dansul italian este una dintre tradițiile păstrate până în zilele noastre, fiind
promovat în cadrul activităților organizate de Asociația Italienilor din România –
RO.AS.IT. și prin participări la diverse evenimente unde este invitată.
Tradițiile gastronomice sunt poate cele care îi apropie cel mai mult pe oameni. În
ce casă de român nu se gătesc astăzi pizza, spaghete, risotto ș.a.? Multe rețete din
bucătăria italiană sunt preluate azi cu mare plăcere de români.
Mari și foarte pricepuți vânători, italienii au adus în zonă arta panoplierii trofeelor
de vânătoare și tradiția împăierii animalelor vânate.

4. Contribuția etniilor la progresul statului român modern

Fie că au rămas definitiv în România sau numai pentru o perioadă, importanța
contribuției italienlor la dezvoltarea domeniilor în care au lucrat este remarcabilă.
Nu putem omite niciun domeniu, fie cel al artei sau al muncii de șantier, unde să
nu fie întâlniți. Simpli muncitori, arhitecți sau ingineri, italienii se regăsesc peste
tot în țară la contrucțiile de drumuri, poduri, căi ferate, de edificii impozante, de
gări, biserici, case, sedii de instituții etc. Au fost medici, profesori, educatori și
formatori în muzică, pictură, teatru, jurnaliști, cu toții contribuind remarcabil la
dezvoltarea domeniilor în care au activat.
Prezența și contribuția lor se găsesc peste tot în România, rămânând mărturie peste
timp precum „Crucea talianului” construită în vârful muntelui Stânișoarei de
muncitorii italieni, ca simbol al lucrului bine făcut și încheiat.

Comunitate italienilor din România este în continuă evoluție, minoritatea italiană

fiind și astăzi reprezentată în toate județele țării, numai în Suceava înregistrându-
se, în prezent, 59 de etnici italieni.