Filip Constantin-Claudiu

Grupa 330
Drept ID
Anul III
DREPT PROCESUAL PENAL
Cazurile care împiedică punerea în mișcare
și exercitarea acțiunii penale

Acțiunea penală, așa cum reiese din codul de procedura penală, reprezintă
mijlocul prevăzut de lege prin intermediul căruia se realizează in justiție tragerea la
răspundere penala a persoanelor care au săvârșit infracțiuni si pedepsirea acestora.

Acțiunea penala se pune in mișcare prin actul de inculpare prevăzut de lege

(ordonanța procurorului de punere in mișcare a acțiunii penale, rechizitoriul de
trimitere in judecata, daca acțiunea penala nu a fost pusa in mișcare in cursul
urmăririi) si constituie mijlocul de sesizare a instanței, care, odată investita, este
obligata sa judece.

Acțiunea penala se poate exercita in tot cursul procesului penal.

Punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o activitate procesuală prin

care procurorul sau instanţa, la plângerea părţii vătămate, în cauzele prevăzute de
art. 279 lit. a) C. proc. pen., declanşează acţiunea penală împotriva unei persoane.
Din acest moment făptuitorul devine inculpat. Punerea în mişcare a acţiunii penale
de către procuror are loc prin ordonanţă sau prin rechizitoriu.

Acțiunea penală se pune în mișcare de procuror, în cursul cercetării penale,

de îndată ce se constată că există probe din care rezultă motive întemeiate de a
crede că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există vreunul dintre cazurile de
împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1).

Punerea în mișcare a acțiunii penale este comunicată inculpatului de către

organul de urmărire penală care îl cheamă pentru a-l audia. Dispozițiile art. 108 se
aplică în mod corespunzător, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.

La cerere, inculpatului i se eliberează o copie a ordonanței prin care a fost

dispusă măsura.

1
Filip Constantin-Claudiu
Grupa 330
Drept ID
Anul III
DREPT PROCESUAL PENAL
Atunci când consideră necesar, procurorul poate proceda personal la
audierea inculpatului și la comunicarea prevăzute la alin. (2).

Organul de urmărire penală continuă urmărirea și fără a-l audia pe inculpat

atunci când acesta lipsește nejustificat, se sustrage sau este dispărut.

Conform Codului de Procedură Penală, acțiunea penală nu poate fi pusă în

mișcare, iar dacă a fost pusă în mișcare nu poate fi exercitată, atunci când:

a) fapta nu există;
b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția
prevăzută de lege;
c) nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea;
d) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate;
e) lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent
ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a
acțiunii penale;
f) a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului
persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană
juridică;
g) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;
h) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care
retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a
fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii;
i) există autoritate de lucru judecat;
j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii .

Fapta nu există

Dacă fapta nu există, în accepțiunea art. 16 alin. (1) lit. a) Cod procedură
penală, acest lucru se rezumă la inexistența acțiunii sau inacțiunii care constituie
elementul material al textului de incriminare, chiar dacă o anumită acțiune sau
inacțiune există, dar care excede elementului material al infracțiunii.

2
Filip Constantin-Claudiu
Grupa 330
Drept ID
Anul III
DREPT PROCESUAL PENAL
Spre exemplu, dacă persoana M.C. reclamă că persoana I.L. a forțat-o să
întrețină relații sexuale, infracțiunea cercetată va fi cea de viol. Dacă probatoriul
administrat în cauză atestă că a existat un act sau raport sexual, dar acesta a fost
liber consimțit, soluția ce se impune este achitarea, dar nu pe motiv că fapta nu este
prevăzută de legea penală, ci pentru că fapta care constituie elementul material al
infracțiunii (constrângerea în întreținerea de relații sexuale) nu există. Totodată dacă
probatoriul administrat nu poate dovedi mai presus de orice bănuială legitimă că
infracțiunea de viol a fost comisă, achitarea se impune tot în baza art. 16 alin. (1) lit.
a) Cod procedură penală, și nu în baza art. 16 alin. (1) lit. c) Cod procedură penală,
întrucât dubiul nu se referă la autorul faptei, ci la existența în sine a acțiunii care
constituie elementul material al infracțiunii de viol.

Fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu

vinovăția prevăzută de lege

Dacă o faptă nu este incriminată printr-o lege penală, atunci ea nu poate

constitui o infracțiune. Astfel, prin norma de drept penal trebuie să se prevadă
condițiile de existență ale infracțiunii, fără acest element legal neputându-se continua
analiza despre o faptă infracțională.

Fapta comisă în concret de o persoană trebuie să corespundă modelului

abstract descris de legea penală, acest principiu numindu-se tipicitate. Cu alte
cuvinte, infracțiunea presupune preexistența unui cadru legal care atribuie faptei
concrete caracterul de faptă prevăzută de legea penală.

O altă condiție esențială pentru a putea fi vorba de existența unei infracțiuni

este săvârșirea faptei cu vinovăție. Astfel, infracțiunea este o manifestare a voinței și
a conștiinței făptuitorului, fiind o expresie a atitudinii psihice și a personalității
acestuia. Vinovăția reprezintă elementul subiectiv al infracțiunii.

Vinovăția ar putea fi definită ca acea atitudine psihică a subiectului activ care

a săvârșit cu voință neconstrânsă o faptă incriminată de legea penală și care a avut
în momentul comiterii infracțiunii reprezentarea faptei și a consecințelor acesteia sau
ar fi avut posibilitatea reală să aibă această reprezentare.

3
Filip Constantin-Claudiu
Grupa 330
Drept ID
Anul III
DREPT PROCESUAL PENAL
Vinovăția are mai multe forme, astfel:

a) intenția directă - apare atunci când făptuitorul are reprezentarea consecinței

faptei pe care urmează să o comită și urmărește rezultatul periculos ce va
apărea în urma săvârșirii acesteia; de multe ori, intenția directă se poate
deduce din analiza și observarea împrejurărilor în care a fost comisă fapta;
b) intenția indirectă - apare în momentul în care, deși făptuitorul nu urmărește
rezultatul periculos al faptei sale, el are reprezentarea urmărilor acesteia
și acceptă posibilitatea producerii lor, lăsând această posibilitate pe seama
hazardului, adoptând o atitudine oarecum indiferentă față de această
posibilitate, în sensul că nu face nimic pentru a preîntâmpina consecința
faptei;
c) culpa cu prevedere - este incidentă în cazul în care persoana, deși prevede
rezultatul periculos al faptelor sale, nu acceptă posibilitatea producerii lui,
bazându-se pe anumite criterii neîntemeiate, care nu o fac să se gândească la
această posibilitate; diferențierea între culpa cu prevedere și intenția indirectă
se face pe baza faptului că, în vreme ce, la intenția indirectă, atitudinea
subiectului activ de indiferență față de producerea rezultatului denotă faptul că
acesta nu face nimic pentru a preîntâmpina acest rezultat, la culpa cu
prevedere, individul se bazează pe anumite condiții obiective sau subiective
care ar putea duce la evitarea incidentului, dar care se dovedesc a fi, totuși,
insuficiente sau apreciate greșit;
d) culpa simplă - în acest caz individul nu prevede rezultatul periculos al faptei
sale, deși, printr-o minimă diligență, ar fi trebuit să fi putut prevadă acest
rezultat; doar dacă se demonstrează că individul ar fi trebuit sau ar fi putut să
prevadă această urmare periculoasă a faptei sale, putem stabili vinovăția sub
forma culpei simple; astfel, dacă se înlătură previzibilitatea rezultatului, am
putea fi în incidența unui caz fortuit, urmând a se cerceta și dacă făptuitorul
putea să prevadă rezultatul, printr-o analiză a personalității acestuia;
e) intenția depășită - este o formă mixtă de vinovăție care reunește atât intenția,
cât și culpa, în sensul că aceasta apare după săvârșirea unei fapte cu intenție
care produce un rezultat mai grav decât cel urmărit sau acceptat de
individ, rezultat produs din culpa făptuitorului pentru că acesta a considerat, în
4
Filip Constantin-Claudiu
Grupa 330
Drept ID
Anul III
DREPT PROCESUAL PENAL
mod nejustificat, că acest rezultat nu se va produce ori pentru că nu l-a
prevăzut, deși ar fi trebuit; de cele mai multe ori, fapta inițială este comisă cu
intenție directă, chiar pentru obținerea unui anumit rezultat, iar culpa în
producerea rezultatului mai grav duce la înlăturarea intenției indirecte.

Astfel, daca fapta nu este prevăzută de legea penală și nu este săvârșită cu

vinovăție, atunci acțiunea penală este înlăturată.

Nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea

Când nu exista suficiente probe din care sa rezulte ca o persoana a săvârșit

infracțiunea, atunci își găsește aplicarea principiul ”in dubio, pro reo”, care statuează
ca atunci când exista vreo îndoiala in cursul procesului penal, aceasta profita celui
urmărit sau cercetat. Nu contează daca insuficienta probelor pe care sa se
construiască ”presupunerea rezonabila” despre care vorbește art. 15 Noul Cod de
procedura penala este datorata excluderii unor probe nelegal administrate sau daca
probele au fost insuficiente încă de la începutul urmăririi penale. Ceea ce contează
este doar daca probele strânse sunt suficiente ca număr si ca forță probatorie pentru
a îndrepta urmărirea penala către o persoana.

Probele obținute in mod nelegal, chiar suficiente si grăitoare, nu pot fi utilizate

in procesul penal, sancțiunea constând in excluderea probei de la dosar. Prin decizia
din 18 ianuarie 2018 a Curții Constituționale s-a stabilit ca vor fi eliminate nu doar
probele nelegal obținute, ci si mijloacele de proba care provin din administrarea
probelor excluse pe motive de nelegalitate.

Există o cauză justificativă sau de neimputabilitate

Cauzele justificative sunt legitima apărare, starea de necesitate, exercitarea

unui drept sau îndeplinirea unei obligații si consimțământul persoanei vătămate. Spre
deosebire de cauzele de neimputabilitate, acestea produc efecte ”in rem” cu privire la
fapta, efectul cauzelor justificative extinzându-se si asupra participanților. Mai mult
decât atât, cauzele justificative au prioritate înaintea cauzelor de neimputabilitate, in
sensul ca atunci când exista si o cauza justificativa si una de neimputabilitate, va fi
luata in considerare in primul rând cauza justificativa, fapta nemaifiind considerata

5
Filip Constantin-Claudiu
Grupa 330
Drept ID
Anul III
DREPT PROCESUAL PENAL
infracțiune, iar efectele referitoare la masurile de siguranța si obligațiile civile vor fi
luate in raport de cauza justificativa.

Cauzele de neimputabilitate sunt constrângerea fizica, constrângerea morala,

excesul neimputabil, minoritatea făptuitorului, iresponsabilitatea, intoxicația, eroarea
si cazul fortuit.

Dacă există una din cauzele justificative sau de neimputabilitate, atunci

acțiunea penala este paralizata, întrucât nu mai are in mod efectiv niciun temei, fapta
nemaifiind infracțiune.

Lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului

competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în
mișcare a acțiunii penale

Dacă lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului

competent ori o alta condiție prevăzută de lege, atunci când aceasta este necesară,
face ca acțiunea penală sa nu poată fi exercitată, chiar dacă celelalte condiții ar fi
îndeplinite.

Atunci când acțiunea penala poate fi pusa in mișcare doar după înaintarea
plângerii prealabile, aceasta sesizare trebuie sa se facă in termenul prevăzut de
lege, care este de 3 luni, conform art. 296 alin. (1) Noul Cod de procedura penala, in
caz contrar, fiind respinsa ca tardivă.

Mai mult, trebuie să îndeplinească condițiile de fond si de forma specifice si

sa fie introdusa de o persoana cu capacitate procesuala ceruta de lege, lipsa calității
procesuale a celui care realizează plângerea prealabila fiind sancționata cu
respingerea plângerii ca inadmisibila. Condiții specifice se impun in funcție de situație
si in cazurile când este necesara o anumita autorizație prealabila de la organul
competent pentru a putea fi pusa in mișcare acțiunea penală.

6
Filip Constantin-Claudiu
Grupa 330
Drept ID
Anul III
DREPT PROCESUAL PENAL
A intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al
inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului
persoană juridică

Tot din lipsa de obiect, acțiunea penala nu va putea fi pusa in mișcare sau
exercitata si in acest caz. Atunci când intervine amnistia, prin efectele sale, amnistia
”înlătura răspunderea penala pentru infracțiunea săvârșita”. Mai mult decât atât,
potrivit art. 152 Noul Cod penal, ”Daca intervine după condamnare, ea înlătura si
executarea pedepsei pronunțate, precum si celelalte consecințe ale
condamnării.” Prescripția răspunderii penale înlătură, de asemenea, răspunderea
penala, după cum ii spune si numele. Aceasta este o forma de sancționare a
organelor de urmărire penala pentru pasivitatea cu care si-au gestionat activitatea cu
privire la anumite fapte penale. Nu toate infracțiunile sunt prescriptibile, unele dintre
acestea, având o gravitate deosebita fiind imprescriptile prin lege, ca spre exemplu
infracțiunile de genocid, cele contra umanității si cele de război.

Situația in cazul decesului suspectului sau a inculpatului este previzibila,

întrucât încetându-și existenta, făptuitorul nu mai poate fi tras la răspundere penala,
iar in temeiul principiului răspunderii personale in fata legii penale, nici moștenitorii
acestuia nu pot fi sancționați pentru fapta ascendentului lor. In planul acțiunii civile,
însă, situația diferă, dar articolul este dedicat acțiunii penale si cazurilor prevăzute de
art. 16 alin. (1), prin urmare voi continua cu aceasta analiza. In ipoteza radierii
suspectului sau inculpatului persoana juridica, acțiunea penala rămâne de asemenea
fără obiect.

Există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege

Exista doua tipuri de cauze de nepedepsire, unele generale (desistarea si

împiedicarea producerii rezultatului si împiedicarea săvârșirii infracțiunii), iar altele
speciale, specifice anumitor infracțiuni si care au aplicabilitate exclusiv pentru
infracțiunea căreia ii sunt atașate. Cauzele de nepedepsire se mai numesc si cauze
de neimpunitate si nu coincid nici cu cauzele justificative si nici cu cauzele de
neimputabilitate.

7
Filip Constantin-Claudiu
Grupa 330
Drept ID
Anul III
DREPT PROCESUAL PENAL
Cauzele generale de neimpunitate au in vedere situația când autorul (in cazul
prevăzut la art. 34 NCP ”Desistarea si împiedicarea producerii rezultatului”) sau
participantul (in cazul prevăzut la art. 51 NCP ”Împiedicarea săvârșirii infracțiunii”) in
mod voluntar si înaintea de descoperirea faptei fie încetează actele de executare si
încearcă împiedicarea producerii rezultatului sau anunța autoritățile despre comiterea
acestei fapte, astfel încât consumarea infracțiunii sa fie împiedicata (in cazul art. 34
NCP), fie denunța săvârșirea infracțiunii sau ii împiedica consumarea (art.51 NCP).

Cauze de neimpunitate speciale sunt prevăzute, spre exemplu, la infracțiunea

de nedenunțare, de inducere in eroare a organelor judiciare sau la infracțiunea de
încăierare, enumerarea prezentata nefiind exhaustiva.

Indiferent de cauza de nepedepsire, efectul este același, chiar daca in speță

este incidenta o cauza de neimpunitate generala sau speciala specifica unei anumite
infracțiuni.

A fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care

retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a
fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii

Plângerea prealabila odată introdusa, poate fi retrasa într-un termen suficient

de lung, raportat la termenul desfășurării procesului penal, aceasta putând sa fie
retrasa de persoana îndreptățita, si anume de persoana vătămată pana la
pronunțarea unei hotărâri definitive, ceea ce adesea echivalează cu momentul
terminării dezbaterilor in apel. Cu toate acestea, uneori hotărârea judecătorească
rămâne definitiva prin neapelare.

Împăcarea poate interveni pentru infracțiunile la care legea penala prevede in

mod expres aceasta posibilitate si pentru care acțiunea penala se pune in mișcare
din oficiu. Trebuie menționat ca împăcarea este definitiva si înlătura nu doar
răspunderea penala, așa cum se întâmpla in cazul retragerii plângerii prealabile, ci si
răspunderea civila. Cu privire la momentul pana la care este posibila in cursul
procesului penal, aceasta poate avea loc ”pana la citirea actului de sesizare a
instanței”. Si in cazul încheierii unui acord de mediere, atunci când părțile hotărăsc

8
Filip Constantin-Claudiu
Grupa 330
Drept ID
Anul III
DREPT PROCESUAL PENAL
sa stingă conflictul dintre ele, acțiunea penala nu mai poate fi exercitata, daca fusese
anterior pusa in mișcare, iar daca nu a fost anterior pusa in mișcare, nici nu va mai
putea fi dispusă.

Există autoritate de lucru judecat

În situația in care într-o cauza penala exista autoritate de lucru judecat,

acțiunea penala nu mai poate fi pusa in mișcare sau exercitata, întrucât instanța deja
a pronunțat o hotărâre definitiva cu privire la acel caz. O aplicație a principiului ”ne
bis in idem” este reprodusa in articolul 6 din Noul Cod de procedura penala care
prevede ca „nicio persoana nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârșirea unei
infracțiuni atunci când fata de acea persoana s-a pronunțat anterior o hotărâre
penala definitiva cu privire la aceeași fapta, chiar si sub alta încadrare juridica.”

A intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii

Cazul prevăzut la lit. j) a art. 16 alin. (1) Noul Cod de procedura penală are in
vedere ipotezele in care s-a realizat o cooperare judiciara internaționala si atunci vor
fi aplicabile regulile incidente privitoare la aceste situații.

Așadar, atunci când este incident vreunul din cazurile prevăzute la art. 16
alin. (1) Noul Cod de procedura penala, acțiunea penala nu poate fi pusa in mișcare,
iar daca aceasta a fost dispusa anterior, nu va mai putea fi exercitata. Daca aceste
cazuri apar in cursul urmăririi penale, procurorul va dispune soluția clasării, conform
art. 315 alin. (1) lit. b) care prevede ca ”Clasarea se dispune, când: (…) b) exista
unul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1).” Daca aceleași cazuri menționate
anterior vor apărea nu in cursul urmăririi penale, ci in cursul judecații, atunci pentru
ipotezele prevăzute la literele a)-d) se va dispune achitarea, acțiunea penala fiind, in
aceste cazuri, lipsita de temei, iar pentru cele de la e)-j), încetarea procesului penal,
acțiunea penala fiind lipsita de obiect, conform art. 396, alin. (5)-(6) Noul Cod de
procedura penală.

9
Filip Constantin-Claudiu
Grupa 330
Drept ID
Anul III
DREPT PROCESUAL PENAL

Bibliografie:

1. Noul Cod Penal

2. Noul Cod de Procedură Penală

10