Sunteți pe pagina 1din 2

Tema 1

Speţa №  1.  Prima instanţă 1-a condamnat pe inculpatul N. Gh. pentru săvârşirea infracţiunii
de vătămare corporală gravă, care a cauzat decesul victimei din imprudenţă, prevăzută de art.
151 alin. 4., în următoarele împrejurări. În timpul nopţii, a aplicat numeroase lovituri cu
cureaua concubinei sale, de o deosebită intensitate şi pe tot corpul, ceea ce a produs multiple
echimoze pe mai mult de jumătate din corpul victimei, precum şi fracturi şi dezarticulări ale
coastelor. Victima a decedat ca urmare a şocului traumatic. Instanţa a menţinut încadrarea
juridică dată faptei în rechizitoriul procuraturii, motivind că obiectul cu care au fost aplicate
loviturile  nu a fost apt da a ucide, iar inculpatul a încercat să salveze victima atunci când şi-a
dat seama că aceasta se află în stare gravă în urma loviturilor primite.

În urma acestei hotărâri, rămasă definitivă prin respingerea recursului inculpatului, s-a
declarat recurs extraordinar, apreciindu-se că s-a comis o încălcare esenţială a legii în ceea ce 
priveşte încadrarea juridică dată faptei.

În ce texte ale legii penale se încadrează şi cu ce  formă a vinovăţiei a acţionat acesta?

Fapta inculpatului se încădrează în prevederile art. 145 al. (2) lit. (j), deoarece inculpatul
cu cruzime, o deosebită intensitate, pe tot corpul a aplicat multiple lovituri victimei cu o
curea, prin asta i-a produs multiple eschimoze, fracture, dezarticulări ale coastelor.

Consider că omorul este săvârșit cu intenție directă, inculpatul îşi dădea seama că fapta sa
are caracter prejudiciabil, a prevăzut urmările ei prejudiciabile şi a dorit producerea lor,
adică moartei concubinei sale, deoarece în urma la așa fapta aplicarea încontinuu
multiplor lovituri pe tot corpul cu o curea este foarte mare probabilitate survenirea
decesului, și dacă inculpatul este din punct de vedere juridic responsabil, acesta inevitabil
înțelegea că prin aceasta fapta el își va ucide concubina.

Speţa № 2. Victima nu a început tratamentul recuperatoriu fizio-terapeutic concomitent cu


tratamentul medicamentos, împrejurare care a prelungit durata îngrijirii medicale necesare
pentru vindecare  de la 56 la 70 de zile.

Victima a explicat că întârzierea tratamentului fizico-terapeutic s-a datorat necunoaşterii de la


început a gravităţii urmărilor traumatismului suferit. Care este încadrarea juridică a faptei
inculpatului?

Fapta se va încădra în prevederile Articolul 151. Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii


corporale sau a sănătăţii

Speţa №  3.  Instanţa a reţinut că, după ce a consumat băuturi alcoolice împreună cu alţi tineri,
inculpatul a pornit, împreună cu aceştia, spre comuna unde domicilia. La un moment dat, a
observat un cal, care păştea pe marginea şoselei legat la gât cu un lanţ lung de circa 3 m.
Pentru a face o glumă, inculpatul a luat lanţul de la capătul liber şi 1-a legat de piciorul drept
al victimei, a sărit în faţa animalului cu mâinile ridicate, simulând că îl loveşte şi îndemnându-1
să fugă. Calul a început să alerge, târând victima pe asfalt pe o distanţă de peste 1 km, iar
acesta, datorită leziunilor grave produse prin târâre şi lovire, precum şi a şocului traumatic, a
decedat în aceeaşi zi.

Care este încadrarea juridică a faptei săvârşite?

Încadrarea juridical a faprei săvârșite este - Articolul 149. Lipsirea de viaţă din imprudenţă

Forma vinovăției este culpa, sineîncrederea, inculpatul îşi dădea seama ca acţiunile sau
inacţiunile sale au un caracter prejudiciabil, prevede posibilitatea survenirii unui rezultat
periculos, ca urmare a activităţii desfăşurate, rezultat pe care nu l-a dorit şi nu l-a admis
,considerînd fără temei că acest rezultat nu se va produce.

S-ar putea să vă placă și