Sunteți pe pagina 1din 3

„Oamenii spun deseori că nu există scurtături către succes, dar în opinia mea asta nu este adevărat.

Mentoratul
reprezintă o scurtătură către succes.” - dr. Mike Murdoch
Când un om care a parcurs deja călătoria pe care tu o începi te sfătuiește la modul „Iată provocările cu care m-
am confruntat eu pe acest drum. Iată care sunt greșelile pe care le-am făcut eu. Iată soluțiile care au funcționat
pentru mine”, tu poți parcurge mai ușor și mai repede acea călătorie, vei ajunge mai ușor și mai repede la
succes.
Astăzi vreau să vă ofer câteva sugestii legate de leadership, care sunt valabile în orice domeniu.
În primul rând, vreau să precizez că toți oameni dau greș, toți oamenii fac greșeli. Unii învață ceva din
greșelile lor, alții nu învață nimic și continuă să facă alegeri care nu le sunt benefice. Sunt puțini oamenii care
învață din greșelile lor și astfel, sunt capabili să evolueze.
Este important să înțelegem că niciunul dintre noi nu suntem perfecți, că niciunuia dintre noi nu ne vor ieși din
prima absolut toate lucrurile noi pe care le facem, că niciunul dintre noi nu vom găsi întotdeauna soluția cea
mai bună.
Foarte mulți oameni care au o poziție de conducere iau dezamăgirea, rușinea, frustrarea și durerea dintr-un
eșec, se judecă pe ei înșiși, dar asta nu te ajută cu nimic. Eu iau doar lecția dintr-un eșec; nu mă judec, pentru
că știu că voi face multe greșeli de-a lungul vieții, dar din fiecare pot să învăț ceva și astfel, data viitoare să fac
lucrurile mai bine.
1.Dacă ai o poziție de conducere, o poziție de lider într-un domeniu sau altul, să nu fii niciodată
dezamăgit/ supărat de faptul că unii oameni te părăsesc.
De asemenea, să nu fii niciodată supărat/ jenat de faptul că a venit timpul să dai drumul unor oameni care nu
se mai potrivesc cu cine ești tu.
Nu ajunge la axietate pentru că uneori vor avea loc niște despărțiri în afacerea ta, în activitatea ta profesională,
în viața ta personală, etc.
Unele rupturi vor fi bruște, altele vor avea loc în timp. Înțelege că lucrurile evoluează, că tu crești, că afacerea
ta evoluează, viața ta evoluează și că sunt necesare periodic ajustări. Aceste ajustări nu sunt ceva „rău”, sunt
semnul că ai crescut și că sunt necesare niște schimbări pentru ca lucrurile din jurul tău să țină pasul cu nivelul
tău de conștiință.
Divinitatea scoate din realitatea ta oamenii care nu se adaptează la noul tău nivel, care nu fac față noilor
cerințe, care nu evoluează în același ritm cu tine.
Și uneori noi suntem îndurerați că „pierdem” anumiți oameni care ne erau apropiați, dar eu vă pot spune că
privind în urmă la viața mea, am conștientizat că aceste pierderi au fost adevărate binecuvântări.
Și uneori cei care ne părăsesc sunt oameni buni, care ne-au fost apropiați, cu care am colaborat foarte bine, dar
când noi evoluăm și ei rămân pe loc nu mai există rezonanță între noi, nu mai putem merge înainte împreună.
Ca să facă loc în viața noastră pentru oameni care sunt potriviți cu noul nostru nivel, Divinitatea scoate
oamenii care nu mai sunt potriviți, care nu fac față la acel nivel. Și poate că uneori noi ne agățăm de acei
oameni care vedem că se îndepărtează de noi, nu vrem să le dăm drumul, dar Divinitatea face ce face și îi
smulge din mâinile noastre.
Nu poți crea Noul într-o organizație/ comunitate cu exact aceiași oameni cu care ai funcționat în Vechi. Nu
toți oamenii dintr-o organizație/ comunitate sunt pregătiți să intre în Nou; cei mai mulți preferă zona lor de
confort, adică Vechiul.
Una dintre cele mai mari greșeli pe care le-am făcut în viață a fost că am încercat să păstrez cu orice preț
relații pe care Divinitatea le-a tăiat. Și m-a costat foarte mult timp. Am refuzat să dau drumul unor oameni pe
care era evident că Divinitatea voia să-i scoată din viața mea, m-am agățat de ei și apoi am jelit pierderea lor
foarte mult timp, refuzând să mă deschid către oamenii noi pe care Dumnezeu mi i-a trimis. (RC Blakes)

2.Nu presupune că liderii din comunitatea/ organizația ta nu au și ei nevoie uneori de atenția ta.
Nu presupune că liderii din comunitatea/ organizația ta - care sunt puternici, stăpâni pe ei, pe care știi că te
poți baza întotdeauna - nu au și ei nevoie uneori să le spui că îi respecți pentru ceea ce fac, că îi admiri, că te
ajută foarte mult. Și acei lideri sunt oameni, au nevoie și ei să simtă că onorezi eforturile/ priceperea lor.
Noi avem tendința să credem că acei oameni care par atât de puternici nu au nevoie de feedback-ul nostru, dar
nu este așa – ei au nevoie să știe că ceea ce fac este văzut și respectat/ onorat de ceilalți. De aceea este necesar
să le oferim din când în când un astfel de feedback, să le spunem cât prețuim activitatea/ ajutorul lor.
Una dintre greșelile pe care le-am făcut eu în trecut a fost aceea că nu mi-am exprimat suficient de des
aprecierea și recunoștința pentru ceea ce am primit de la liderii cu care am lucrat. Am luat ca și cum mi se
cuvenea tot ceea ce mi-au oferit, am considerat că ei sunt un gen de Superman, am presupus că ei sunt
întotdeauna bine, că ei au întotdeauna totul sub control și am omis să mă opresc din când în când și să le spun
„Faci o treabă extraordinară. Mulțumesc. E totul în regulă? Pot să te ajut cu ceva?”.
Acum nu mai fac această greșeală.

3. Nu-i poți face pe oameni să îți fie loiali. Nu poți preda loialitatea.
Eu am încercat să-i învăț pe oameni loialitatea și am încercat și să plătesc loialitatea. Am crezut că dacă îi
plătesc bine pe oameni, dacă le recompensez cu generozitate munca, o să-i fac să-mi fie loiali. N-a mers nici
așa, nici așa. Oamenii sunt așa cum sunt – ei sunt loiali sau nu. Și nu descoperi dacă îți sunt loiali până când
nu te pui într-o poziție vulnerabilă, în care poți fi trădat - atunci vezi ce fac acei oameni. Și vei descoperi cu
durere că anumiți oameni nu îți sunt loiali.
Iar dacă ești un adevărat lider, atunci când ești trădat nu-i judeci pe acei oameni, nu-i jignești, nu-i vorbești de
rău, ci îți depășești durerea și îți vezi de drum, mergi mai departe.
Și poate că ești ca mine și vrei să vezi binele din orice om, dar eu, unul, după mai multe experiențe dureroase,
m-am convins că dacă intuiția mea îmi spune „Să nu ai încredere în acest om!”, în 100% din cazuri are
dreptate și acum o ascult de la început.

4. Nu încredința poziții înalte unor oameni care au o stimă de sine scăzută.


Asta este o greșeală pe care am făcut-o ca lider de mai multe ori. Am oferit poziții înalte unor oameni care
aveau o stimă de sine scăzută, care nu simțeau că au valoare; am sperat că dacă le ofer acele poziții ei vor
conștientiza că au valoare, că stima lor de sine va crește automat. Am crezut că în acest fel îi susțin. N-a fost
așa.
Oamenii care o stimă de sine scăzută și ajung în poziții înalte pot să distrugă acea organizație/ comunitate. Ei
își vor folosi poziția/ puterea pentru a distruge alți oameni, din invidie.
Fiți întotdeauna prudenți cu oamenii care nu sunt capabili să sărbătorească succesele voastre, care nu sunt
capabili să se bucure de victoriile voastre. Nu țineți în cercul apropiaților voștri astfel de oameni.
Ei nu sunt capabil să gestioneze la modul sănătos puterea, dacă li se dă putere. Nu contează cât de inteligenți
sunt, cât de competenți sunt în domeniul respectiv, cât de educați sunt, ce experiență au în domeniu; dacă au o
stimă de sine scăzută pot fi distrugători pentru acea organizație/ comunitate, odată ce au ajuns în funcții în care
au putere.

4. Nu amâna anumite lucruri pe care te simți ghidat să le faci, din cauza unor nesiguranțe personale.
Aceasta este una dintre greșelile pe care le-am făcut ca lider. Uneori m-am temut să spun ceea ce mă simțeam
ghidat să spun, m-am temut să fac niște lucruri pe care mă simțeam ghidat să le fac. Și Divinitatea mi-a dat
mai multe semnale, iar eu am tot amânat să fac acele lucruri, din frică și atunci Divinitatea m-a trântit de nu
m-am văzut, ca să înțeleg că e cazul să le fac.
Noi toți avem nesiguranțele noastre și ezităm uneori să facem anumite lucruri pe care ne simțim ghidați să le
facem, amânăm cât putem – și practic, tot ce facem este să ne amânăm evoluția. Uneori avem nevoie de ani de
zile pentru ceea ce puteam face în câteva săptămâni, dacă ascultam ghidarea divină.

5. Nu vă irosiți timpul cu lucruri superficiale și nu vă lăsați atrași în situații lipsite de integritate.


Tu poți avea un dar ca și conducător, dar acesta nu este suficient, dacă nu este dublat de caracter, dacă nu este
dublat de integritate.
Dacă nu lucrezi cu tine însuți, dacă nu lucrezi la a aduce integritate în toate domeniile vieții tale, nu vei ajunge
prea departe. Nu poți împlini o viziune înaltă dacă nu ai un caracter pe măsură.
Unii încearcă să se prezinte ca lideri în public, deși au mult de lucrat cu ei înșiși în privat, pentru că nu au
caracter.
Viitorul vostru ca lideri nu va ajunge mai departe de limita caracterului vostru. Puteți poza în lideri, dar dacă
nu aveți caracter, nu sunteți lideri adevărați. Și la un moment dat caracterul vostru va ieși la iveală. (RC
Blakes)

6. Nu mai tolera în apropierea ta oameni care îți irosesc timpul.


Dacă noi stabilim o întâlnire și tu nu vii și nici nu catadicsești să mă anunți din timp că nu poți ajunge, nu mai
am treabă cu tine. Eu înțeleg că se pot întâmpla diverse lucruri și uneori pur și simplu nu poți ajunge la o
întâlnire pe care ai fixat-o cu un om, dar îl poți anunța că nu ajungi, astfel încât să nu irosești timpul acelei
persoane. Asta este este o lipsă de respect și eu nu permit nimănui să-mi irosească timpul.
Timpul este o resursă foarte prețioasă și cu cât evoluezi mai mult ca lider, cu atât mai prețios este timpul tău.
Sunt o mulțime de oameni care chiar au nevoie de ajutorul tău și sunt o mulțime de lucruri pe care este necesar
să le faci atunci când ești un lider, deci chiar nu îți poți permite să pierzi timpul cu niște persoane care nu
respectă faptul că ai fost dispus să le oferi timpul tău. (RC Blakes)

S-ar putea să vă placă și