Ana Blandiana, La Cules Îngeri, Vol. 2

Editura Liternet 2003 Ana Blandiana- La cules îngeri II
Redactor: Delia Oprea doprea@liternet.ro

ANA BLANDIANA Tehnoredactare: Corina Ungureanu cungureanu@liternet.ro
Copertă şi ilustraţii: © 2003 Dora Ionescu

dionescu@liternet.ro dupa Claude Monet
Editor format Adobe PDF: Dora Ionescu dionescu@liternet.ro
Text: © 2003 Ana Blandiana

Toate drepturile rezervate autorului.
© 2003 Editura LiterNet pentru versiunea Adobe PDF

LA CULES ÎNGERI Este permisă difuzarea liberă a acestei cărţi în acest format,
II în condiţiile în care nu i se aduce nici o modificare şi nu se
realizează profit în urma acestei difuzări. Orice modificare
sau comercializare a acestei versiuni fără acordul prealabil,
în scris, al Editurii LiterNet este interzisă.
LA CULES ÎNGERI 2 Vol - ISBN 973-8475-30-9

Vol II - ISBN 973-8475-32-5
Editura LiterNet
http://editura.liternet.ro/
office@liternet.ro
pag 2 din 162

CUPRINS
OCHIUL DE GREIER (1981).............................................9 O JUMĂTATE DE LUNĂ ........................................ 21

ÎN SOMN ............................................................9 ALTFEL ............................................................ 22
DE-ACOLO ....................................................... 10 LOCUITĂ DE-UN CÂNTEC .................................... 23
CA ŞI CUM ........................................................ 10 ÎN APĂ ............................................................. 23
OUL................................................................. 11 NOAPTE ÎN FÂN ................................................. 24
ŢARA PĂRINŢILOR .............................................. 12 HIBERNARE ....................................................... 25
IATĂ ................................................................ 13 PASUL.............................................................. 25
AM OBOSIT ....................................................... 13 UNA, DOUĂ, TREI ............................................... 26
DEFINIŢIE ......................................................... 14 ŞIRUL .............................................................. 27
METAMORFOZE .................................................. 14 NUMELE ........................................................... 27
LUNTRE ............................................................ 15 ARMURA .......................................................... 28
TRECERI ........................................................... 15 ATÂT DE FRIG ................................................... 29
ÎN ZORI ............................................................ 16 ÎNCĂ UN PAS ..................................................... 29
IMN ................................................................. 16 JOC ................................................................. 30
VEŞMÂNT ......................................................... 17 VÂNĂTOARE ..................................................... 31
MINUNEA.......................................................... 17 CĂRARE ........................................................... 32
ÎNTR-O NUCĂ ................................................... 18 UMBRA ............................................................ 32
ICOANĂ PE STICLĂ ............................................. 19 ÎNTR-O ZI......................................................... 33
ZBOR ............................................................... 20 DOVEZI ............................................................ 33
SINGURĂTATEA.................................................. 20 O UMBRĂ A IERBII............................................... 34
pag 3 din 162

SEMANTICĂ....................................................... 34 PLANETĂ FIERBINTE ............................................ 49

CAMUFLAJ ........................................................ 35 RESPIR, RESPIR ................................................... 50
ÎN POCNETUL SURD ............................................ 36 VOCALĂ ........................................................... 50
SĂMÂNŢA ......................................................... 36 CÂT AŞ FI VRUT ................................................. 51
ÎN CĂDERE ........................................................ 37 PÂNZA ............................................................. 52
LUNA TANGENTĂ ............................................... 38 REFLEX ............................................................ 52
PENEL .............................................................. 39 ÎN LOCUL ......................................................... 53
PĂMÂNT ........................................................... 39 ALA-BALA ........................................................ 53
ÎNTREBARE ........................................................ 40 SEMNUL ........................................................... 54
ILUMINARE ........................................................ 40 SUNT DIMINEŢI .................................................. 55
DACĂ... ............................................................ 41 PORTRET CU CIREŞE LA URECHI ............................ 56
MORFOLOGIE .................................................... 41 REVISTA "AMFITEATRU" (1984) .................................... 57
VĂ MULŢUMESC ................................................. 42 EU CRED .......................................................... 57
OGLINZI ........................................................... 43 CRUCIADA COPIILOR .......................................... 58
MILĂ................................................................ 44 DELIMITĂRI ....................................................... 58
ORICE URMĂ ..................................................... 44 TOTUL ............................................................. 59
TOTUŞI ............................................................ 45 STEA DE PRADĂ (1985) .............................................. 60
ACASĂ ............................................................. 45 FUNINGINE ....................................................... 60
IN MEMORIAM ................................................... 46 ALB ................................................................. 61
CERCUL ............................................................ 46 DEFINIŢIE ......................................................... 61
ELEUSIS ............................................................ 47 GEMENI ............................................................ 62
EPITAF ............................................................. 47 TU TRECI .......................................................... 62
PRINTRE VÂRFURI DE PRUN .................................. 48 ICOANĂ ........................................................... 63
pag 4 din 162

PE CER ............................................................. 64 DESTUL ............................................................ 77

CEL VIU ............................................................ 64 ÎNTREBĂRI ........................................................ 77
CÂNTEC DE LEAGĂN ........................................... 65 TRUP ............................................................... 78
LA CELĂLALT CAPĂT ........................................... 65 TATĂL ............................................................. 78
SOARE AL INSOMNIEI .......................................... 66 STEA ADUSĂ DE VÂNT ........................................ 79
TÂRZIU ............................................................ 66 REMEMBER ........................................................ 79
INFLAŢIE DE PĂSĂRI ............................................ 67 ÎMBLÂNZITORUL CÂNTEC..................................... 80
ÎNLĂUNTRU ....................................................... 68 UN ANIMAL ORBITOR .......................................... 81
25 MARTIE 1942 ................................................ 69 41 .................................................................. 81
DACĂ .............................................................. 69 AX .................................................................. 82
CURAJUL .......................................................... 70 COMPROMIS ..................................................... 82
NEC PLUS ULTRA ................................................ 70 URME .............................................................. 83
CHIHLIMBAR...................................................... 71 OCHIUL MEU ..................................................... 83
GREUTATEA OMĂTULUI ....................................... 71 HOHOTUL ........................................................ 84
UNIRE .............................................................. 72 LA CULES ÎNGERI ................................................ 84
ORGA DE GHEAŢĂ .............................................. 72 CLOPOTUL PE CARE-L AUD .................................. 85
DEZGHIOCARE ................................................... 73 ŢĂRM .............................................................. 85
CÂT DE UŞOR .................................................... 73 LITERE ............................................................. 86
CER SAU PĂMÂNT............................................... 74 CETINA ............................................................ 86
SCHIMB ............................................................ 74 DANS .............................................................. 87
DESCÂNTEC ...................................................... 75 BALANŢA CU UN SINGUR TALGER .......................... 87
ŢIPĂTUL ........................................................... 76 POVESTE .......................................................... 88
CU FAŢA SPRE MUNŢI .......................................... 76 NUMĂRUL PĂSĂRILOR ......................................... 88
pag 5 din 162

BOCET ............................................................. 89 REFREN .......................................................... 102

BĂNUIALA ......................................................... 89 SISTEMATIZARE ............................................... 103
ARHITECTURA VALURILOR (1990).................................90 FĂRĂ NUME (I) ................................................. 104
CURSA ............................................................. 90 MARTORII ....................................................... 105
ARHITECTURĂ-N MIŞCARE ................................... 91 UN INFERN...................................................... 106
SEMNAL ........................................................... 91 ŞI ÎN OGLINDĂ ................................................. 106
SEISM .............................................................. 92 LUNĂ PLINĂ .................................................... 107
TRECERE........................................................... 93 EXASPERAREA.................................................. 107
FRUNTEA MEA ................................................... 94 SUB INSULTĂ ................................................... 108
ORA ................................................................ 94 PUNCTUL BĂTRÂN ............................................ 108
DIES ILLE, DIES IRAE ............................................ 95 A LOVI ........................................................... 109
TOPIREA LA RECE ............................................... 95 GARA DE NORD ............................................... 109
DRUM .............................................................. 96 CÂMPIA ......................................................... 110
TABLOU ........................................................... 97 MODEL .......................................................... 110
DE DRAGOSTE ................................................... 97 ÎN MIŞCARE..................................................... 111
OMPHALOS ....................................................... 98 RÂND PE RÂND ................................................ 111
VIERMI CĂLĂTORI ............................................... 98 SINGUR .......................................................... 112
SOMNUL ........................................................... 99 MĂSURĂ......................................................... 112
SUBIECT ........................................................... 99 ÎN TEACĂ ....................................................... 113
PE NEVĂZUTE .................................................. 100 MOLECULE DE CALCIU....................................... 114
DE-A V-AŢI ASCUNSELEA................................... 100 ARTA DE A MURI .............................................. 114
UN LANŢ ........................................................ 101 SUNETE DE PĂMÂNT ......................................... 115
FĂRĂ UN GEST ................................................. 102 CĂZUT ÎN CER ................................................. 115
pag 6 din 162

DE-A VALMA ................................................... 116 OBSESIE ......................................................... 129

INSCRIPŢIE ...................................................... 116 BALADĂ ......................................................... 130
CU CAPUL ÎN JOS .............................................. 117 SOARELE DE APOI (2000).......................................... 131
PRIN NEFIINŢĂ ................................................. 117 NORD ............................................................ 131
O LINIE DREAPTĂ ............................................. 118 OCEAN .......................................................... 132
NUMĂRĂTOARE INVERSĂ ................................... 118 SUFICIENTĂ MIE ............................................... 132
SINGURĂTATE ................................................. 119 OROLOGIUL .................................................... 133
UN VĂZDUH MAI PUŢIN ÎNCĂRCAT....................... 119 TANGAJ ......................................................... 133
DIN CE ÎN CE ................................................... 120 RUGĂ ............................................................ 134
PASĂREA DESCHISĂ .......................................... 121 ALUNEC, ALUNEC ............................................. 135
DIN HAOS ....................................................... 121 FERICITĂ MI SE SPUNE ....................................... 135
GOL SFÂŞIAT ................................................... 122 AGĂŢAŢI ÎN CRENGI ......................................... 136
COLOSSEUM .................................................... 122 APOLLO ......................................................... 136
OROLOGII PE ŞINE ............................................ 123 DOUĂ CRUCI ................................................... 137
CA O SPUMĂ ................................................... 123 ÎNTREGUL ....................................................... 137
FĂRĂ NUME (II) ................................................ 124 PIETÀ ............................................................ 138
ÎN JAR ............................................................ 124 ÎN VIZITĂ ....................................................... 138
* * * .............................................................. 125 CEARCĂN ....................................................... 139
CA VALURILE ................................................... 125 DE-AR FI SĂ PIERIM .......................................... 140
CLIO .............................................................. 126 CORABIA CU POEŢI ........................................... 140
LIANT ............................................................ 127 SFÂRŞITUL LUMII .............................................. 141
TERMOMETRU ................................................. 128 LASĂ-MĂ ....................................................... 141
GRAMATICĂ .................................................... 128 NIMIC NU E ÎNTÂMPLARE ................................... 142
pag 7 din 162

UN SFÂNT ....................................................... 142

DANGĂT DE FRUCTE ......................................... 143
DEFINIŢIE ....................................................... 144
MIJLOCUL DRUMULUI ........................................ 144
CONFUZIE ....................................................... 145
POEM............................................................. 145
ÎN RATE.......................................................... 146
CEAS DE NISIP ................................................. 146
LAMENTO ....................................................... 147
PIAŢA BUZEŞTI ................................................. 147
BĂTRÂNI ŞI TINERI ............................................ 148
FRAGMENTE DESPRE POEZIE ......................................149
pag 8 din 162

OCHIUL DE GREIER (1981)

ÎN SOMN
Greierii cântă numai în somn,

Greierii ziua sunt numai insecte,
Lăsaţi-i să doarmă şi-ascundeţi-i, ierburi,
De sincerităţile zilei, suspecte;
De adevărul uscat şi zadarnic

Ferească-i al rouăi prea limpede domn
Şi tot ce nu reuşesc să trăiască
Întâmple-li-se în somn;
Lăsaţi-i să doarmă legaţi de coşmare,

Cântând ca din strune din propriile funii,
Subţiri prinţi de ţipăt jertfiţi ascuţit
Singurătăţilor lunii.
pag 9 din 162

DE-ACOLO CA ŞI CUM
De-acolo din frunză Ca şi cum însăşi lumina

Un altul se uită la mine Ar fi doar o plantă ce creşte
Cu o răbdare-mpărţită în veri şi în toamne, Şi stelele ar avea rădăcini
Fără să spună nimic, Raze subţiri care sug,
Mirându-se doar Simt cum din mine îşi trag
De ochii mei închişi înspre el. Inexplicabila hrană
Toţi aştrii, urmând bisturiul
O, pe pleoapele mele a dat colţ iarba, Ca stolul de corbi după plug.
Şi a fost verde, şi s-a uscat Mi-e frică de-atâta lumină,
De când nu s-au mai ridicat în afară, De prea multe flori îmi e frig,
Genele mi s-au înţelenit Mi-e somn de iubirea deplină
Încâlcite, înnodate-ntre ele, Şi nu ştiu pe cine să strig
De când ochii mei Să stingă în mine
Nu mai contenesc să mă vadă Cereasca grădină,
Să spargă din calea oceanului negru
Sub raza cea verde în care mă scaldă Extaticul dig.
Privirea din frunză
Ca în adâncul unui ocean etern răbdător,
Fără să spună nimic,
Pregătindu-mă doar
Pentru mai aspre şi mai lungi învieri.
pag 10 din 162

OUL Ţi-aduci aminte despărţirea

Celulelor de ele înseşi
Ţi-aduci aminte cât de bine Şi spaima sângelui voind
Era în oul de pe ape Să curgă într-un singur trup?
Unde eram zidiţi de-a pururi Pământul se-ntindea prin arbori
Făptură singură, deplină Şi cerul se-ncleşta în crengi,
În care universu-ncape Să nu se vadă, goală, rana
Şi-şi este suficientă sieşi, Pe locul căreia s-au rupt.
Plutind lumină în lumină?
Ţi-aduci aminte ce risipă
Ţi-aduci aminte cum pluteam? De sentimente şi de vorbe,
Iubire fără dor de nimeni De animale şi de plante
Şi, oglindindu-se pe sine, Curgând spre-acelaşi ţărm pierdut
Izvorul fericit şi mut – Şi aşteptând sfârşitul lumii
Durerea nu se născocise, Din care, poate, se va naşte
Singurătatea era plină, Un ou perfect plutind pe ape
Cuvântul nu era născut. În liniştea dintru-nceput.
Cine-a greşit şi până când?

Oul perfect, tăiat în două,
S-a rupt în cer şi în pământ
Însingurând deodată-o lume –
Ţi-aduci aminte cât de nouă? –
Iar lama străbătu prin mijloc,
Reinventându-ne pe rând.
pag 11 din 162

ŢARA PĂRINŢILOR Pieptănând

Fete cu plete
Părul îmi ajungea până la pământ Până-n pământ.
Şi treizeci de ani
Mi se părea o vârstă atât de îndepărtată
Încât nu credeam cu putinţă
Să o ating vreodată,
Plină de cruzime lunecam
Dinspre ţara părinţilor
Spre o lume încă neinventată.
Lumea nu s-a inventat nici acum,

Părul nu mai mi-e atât de lung,
Treizeci de ani e numai merinde pe drum,
Dar în ţara părinţilor ce n-aş da să ajung!
Dar în ţara părinţilor

Se ajunge întotdeauna târziu,
Numai când totu-i pustiu,
Şi doar în lumina de lună
Se mai strâng împreună,
Sub tăiaţii castani,
Umbre de taţi condamnaţi
Şi mame de treizeci de ani
pag 12 din 162

IATĂ AM OBOSIT
Iată, mă spăl într-un râu de secunde Am obosit să mă nasc din idee,

Şi mă şterg cu un ştergar de ore curat, Am obosit să nu mor –
Şi pletele mele de ani Mi-am ales o frunză,
Mi le pieptăn într-o oglindă de timp, Iată din ea mă voi naşte,
Şi firul ierbii e un anotimp verde, După chipul şi asemănarea ei, uşor
Şi firul fânului, unul uscat, Seva răcoroasă o să mă pătrunză
Şi cerul, o vreme care Şi nervurile îmi vor fi fragede moaşte;
Din lipsă de graniţi se pierde; De la ea o să învăţ să tremur, să cresc,
Căci timpul nu e miez niciodată, Şi de durere să mă fac strălucitoare;
Ci numai început şi sfârşit – Apoi să mă desprind de pe ram
Până n-ai murit Ca un cuvânt de pe buze.
Moartea e şi ea durată, În felul acela copilăresc
Apoi, nemainăscut de minutare, În care
Fluviul zăcând în sine Se moare
Ca o mare. La frunze.
pag 13 din 162

DEFINIŢIE METAMORFOZE
Casă împletită din ramuri de salcie Îngerii au îmbrăcat haine de păsări

Şi cioplită apoi ca Adam din pământ, Care îi strâng pe sub aripi,
Casă acoperită cu-o orgă de papură Păsările au îmbrăcat haine de peşti
Gata să curgă în cânt; Ca să zboare sub mări.
Fiarelor le creşte iarbă la subţiori
Casă spălată de rouă şi ştearsă de soare, Şi subţiri rădăcini din copite,
Casă-nvelită, ca un zeu mic, într-un nor Vorbele se-mperechează îndrăgostite
Şi care asemenea mării se trage spre lună Ca să nască ocări.
Din noaptea cu greieri şi cu pridvor; Ca şi cum nu eu
Sunt cel care strig
Casă apărată de pomi şi de viţe cu struguri Ajutor,
Şi vegheată de albine, de licurici, de lăstuni, Îmi astup urechile să nu mai aud
Pe care se caţără vitejeşte dovlecii Şi ochii-i întorc
Şi se-ncaieră crengi încărcate de pruni; Greu, ca pe nişte pietre de moară săracă,
Scrâşnind.
Casă zidită din litere pe stâlpi de silabe, Sunt
Sprijinită-n cuvinte, suspendată de stele, Ca o sămânţă-ngropată
Liniştea pune foi albe în juru-ţi, Care nu vrea să se facă
Cerul şi-aşterne cerneala pe ele. Nici plantă, nici pământ.
pag 14 din 162

LUNTRE TRECERI
Să îmi fac o luntre împletită din ierburi şi flori La un capăt şi la altul al somnului
Şi să mă las să alunec pe râu ca un plaur, Mă simt în pericol,
Egal depărtată de maluri, La trecerile acelea nesigure
Străină de peşti, Şi prost încopciate între vieţi,
Să mă mântuie stelele noaptea şi-n zori Bărci abia apropiate să înjghebe un pod
Să mă-nconjure-ai apei ochi vitregi de aur. Peste râul învolburat
Şi gata să le despartă;
Să nu văd nimic prin pleoapele-nchise, Adorm încet şi cu grijă
Un roşu-ntuneric încet mă pătrundă Să nu calc cumva în moarte
Atent doar la ritmul somnatec de undă, Şi mi-e frică mai ales de momentul trezirii,
Uşor se-nsteleze şi moartea-mi de vise Când aş putea să alunec
Lăsate târziu să răspundă. Într-o viaţă străină,
De unde n-aş mai şti să mă întorc
Târziu legănată de luntrea de ierbi, Şi-n care tot ce-a fost aici e vină.
Miresme sărate şi verzi m-or cuprinde,
Împletită în alge şi şerpi,
Asfinţită-n al mării pustiu,
Să nu mai ţin minte.
pag 15 din 162

ÎN ZORI IMN
În zori, Răsari de unde ochii mei nu văd

Când aerul nopţii Şi creşti spre unde văzul meu n-ajunge,
Se retrage uşor Pod înfrunzit, întins peste prăpăd,
În emisfera de dor, Materie primă pentru cruce;
Caliciul minuscul al florii
Tresare scoţând Stâlp fraged susţinând cu fructe cerul,
Un sunet afund, Al binelui şi-al răului egal,
Rezonant ca un geamăt de dom, Prin care curge, sevă, adevărul
Cu dangătul celui mai asurzitor Încolăcit de şarpele vasal;
Clopot la fel;
Ce păcat Sens răsturnat al lumilor văzute,
Că auzul nostru nu e făcut pentru el Cu rădăcinile întoarse în văzduh
Şi nouă nu ni se spune nicicând Pe ale cărui frunze, stranii plute,
Pentru cine bat Trece pe râul morţii câte-un duh;
Clopotele din flori.
Înaltă bărbăţie din pământ,
Maternitate pururea fecioară,
Foşneşte-mă în fiecare vânt
Şi-nvaţă-mă să mor a doua oară.
pag 16 din 162

VEŞMÂNT MINUNEA
Uneori dimineaţa Minunea trosneşte sub tălpile mele

Mă trezesc îngheţată Abia îmbrăcată în frageda formă
Şi, pe jumătate adormită încă, A crengilor ude,
Trag, somnoroasă şi zgribulită, pe mine Deasupra capului meu se dezlănţuie
Trupul meu tânăr, Şi picură-n mine,
Cald, mătăsos, Glasul ei limpede
În care mă învelesc Şi neînţeles se aude.
Clănţănind copilăreşte din dinţi, Ea curge pe pietre
Fericită că încă o zi, Şi le face frumoase,
O zi întreagă Adoarme în fragi
Voi fi Şi le coace în somn,
La adăpost de veşnicie. Conul de brad i-e palat,
Leagăn ochiul de cârtiţă,
Lumânare
Oricare pom.
În ea încap
Şi fructele şi rădăcinile,
Şi fluturii şi albinele,
Şi răul şi binele
Din cer şi de pe pământ,
pag 17 din 162

Şi chiar şi eu, ÎNTR-O NUCĂ

Nevrednica,
Nealungată Împletite din fire de iarbă
Niciodată Şi-ncuiate cu frunze
Din raiul Lanţurile mi se vor usca în curând
Pe care-am încercat Şi vor cădea.
Să-l pângăresc Voi fi atât de liberă
Pricepând. Că-mi va fi frig
Şi cine şi ce
Mă va putea învăţa?
Cine a fost vreodată-ntr-o nucă

Să-mi arate chiliile
Unde-aş putea să mă-ncui,
Când universul întreg
Nu-i decât o-ncăpere
Luminată slab de gutui?
Într-o nucă sunt patru odăi şi e cald,

Şi-n întuneric miroase dulce a miez,
De-afară pătrunde doar o mirare de greier –
Într-o nucă aş vrea să-ntomnez,
pag 18 din 162

Să m-acopere straturi de frunze ICOANĂ PE STICLĂ

Şi umbre de cârduri
Zbătându-se-n dorul de ducă, Călare pe-un roib portocaliu
În timp ce din tot ce-i noroc pe pământ Sfântul Gheorghe trece pe deasupra patului meu
Eu să ştiu să aleg Cu aureola crăpată şi suliţa strâmbă hazliu
Cât de bine-i să dormi într-o nucă! Înfiptă în limba unui balaur de pleu.
Cerul e verde deasupra şi sfântul viteaz are barbă

Şi-un fel de barbă verzuie are şi bietul balaur,
Calul c-un ochi dinspre mine se uită mirat şi întreabă
Ce să facă în aer cu copita-i de aur.
Ce-aş putea oare să-l învăţ, sau să râd, sau să-i spun?
Capul sfântului, greu, să se prăvale-ameninţă.
Îmi e milă şi de fiara urâtă cu arípi de tăun
Şi de calul naiv priponit în credinţă.
pag 19 din 162

ZBOR SINGURĂTATEA
De boala de care sufăr Singurătatea e un oraş

Nu se moare, În care ceilalţi au murit,
Ci se trăieşte – Străzile sunt curate,
Substanţa ei este chiar eternitatea, Pieţele goale,
Un fel de cancer al timpului Totul se vede deodată
Înmulţindu-se din sine fără oprire. Dilatat în pustiul
E o boală impecabilă, Atât de limpede sortit.
O suferinţă perpetuă ca o vocală de sticlă Singurătatea e un oraş
Laminată în văzduhul asurzitor, În care ninge enorm
O cădere Şi nici un pas
Căreia, numai pentru că e fără sfârşit, Nu profanează lumina
I se spune zbor. Depusă în straturi,
Şi numai tu, ochiul treaz
Deschis peste cei care dorm,
Priveşti, şi-nţelegi, şi nu te mai saturi
De-atâta tăcere şi neprihană
În care nimeni nu luptă
Şi nu e minţit,
Unde-i prea clară
Ca să mai doară
Până şi lacrima de animal părăsit.
pag 20 din 162

În valea O JUMĂTATE DE LUNĂ

Dintre suferinţă şi moarte,
Singurătatea e un oraş fericit. O jumătate de lună
Cade stângace prin cer –
Fă-mă să uit,
Înger stingher,
Fă-mă să uit,
Sau fă-mă s-adorm
În singurătatea
Crescută diform.
Iar dacă visez,

Înger înţelept,
Să nu mai ţin minte
Când mă deştept.
Fă-mă să uit,
Sau fă-mă să scriu
Cu ţipăt continuu,
Înger pustiu.
pag 21 din 162

Ochiul meu rece ALTFEL

Acoperă-l, îngere,
Cu o pleoapă Dar dacă soarele şi luna
În stare să sângere Sunt unul şi acelaşi astru
Pe care spuma de-ntuneric
Peste prealimpede- Îl travesteşte diferit?
Le înţeles. Dar dacă eu sunt numai una
Minte-mă blând Clipind sub ochiul tău albastru
Şi du-mă-n eres, Sau scrijelind-o cu privirea
Bolta străină de granit?
Dă-mi jumătatea
De lună-n neştire, Aceleaşi biete haine-trupuri
Dar fă-mă să uit, Menite să îmbrace spaime
Înger subţire. La fel de mari şi totuşi altfel,
Mereu de altceva fugind,
Sfâşie-mi al Acelaşi râu curgând întruna
Neuitării delir, Tot alte mâluri să îngaime
De singurătate-mi Din care să se stingă-n mare
Să nu mă mai mir. Nerăzgândit, acelaşi jind.
pag 22 din 162

LOCUITĂ DE-UN CÂNTEC ÎN APĂ
Cântecul nu e al meu, Mă uit în apă,

El numai trece uneori prin mine Mă uit pe mine în apă.
Neînţeles şi nestăpânit,
Numele meu îl îmbracă uşor Stau pe un mal ţesut din ierburi
Aşa cum zeii vechimii Şi mă uit în apă,
Treceau printre oameni Chipul meu mereu curgător îl contemplu,
Îmbrăcaţi într-un nor. Străin,
Încreţit de furtuni,
Nu ştiu când vine, Schimonosit de unde şi vânt,
Nu ştiu când pleacă, Îmbătrânit de trecerea
Unde e-n timpul Fără întoarcere a undei.
Când nu e în mine,
Destinul meu nu-i decât să aştept Stau pe un mal
Bunăvoinţa clipei străine. Ţesut din ierburi vrăjite,
Buruieni fermecate şi flori
Locuită de-un cântec, Care îşi trag tinereţea uitucă din râu
Părăsită de-un cântec, Şi nu mi-e destul că exist,
Poate chiar văduva unui cântec Vreau să mă văd
Necunoscut şi iubit, Şi mă las răsfrântă
Nu merit frunzele voastre de laur De pagina strâmbă
Decât pentru umilinţa A undei.
De a-i fi rămas credincioasă
La nesfârşit.
pag 23 din 162

NOAPTE ÎN FÂN Ca şi cum pe mine

Nu m-aş înţelege.
Noapte în fân, Aş putea rămâne
Stele şi prune în crengi Vieţi şi morţi întrege.
Aş putea să rămân
Vieţi şi morţi întregi
În tăcerea bună
Toarsă-ncet de-un greier
Exilat din lună
La mine în creier;
În miresme-amare
Uitate de mult
Recunoscătoare
Aş sta să-l ascult,
Ca şi cum eu însumi
Nu m-aş şti deplin;
Vrăjită de plânsu-mi
Ca de-un cânt străin,
pag 24 din 162

HIBERNARE PASUL
Nu-i asculta pe fraţii mei, ei dorm, Am hotărât

Ei nu-nţeleg cuvintele care le strigă, Să ies din glasul meu
În timp ce urlă ca nişte fiare aprobatoare Ca dintr-o biserică părăsită
Sufletul lor visează stupi de albine De dumnezeu mai nainte,
Şi înot în seminţe. O celebră biserică
Devenită muzeu,
Nu îi urî pe fraţii mei, ei dorm, Cu altar din silabe
S-au învelit în somn ca într-o blană de urs, Şi bolţi din cuvinte,
Care-i păstrează cruntă şi apăsătoare în viaţă, Sub care, ameninţători
În mijlocul frigului fără-nţeles De atâta iubire,
Şi fără sfârşit. Credincioşii se-nghesuie
În pronaosuri sfinte.
Nu-i judeca pe fraţii mei, ei dorm,
Rar câte unul este trimis în trezire Am hotărât
Şi, dacă nu se întoarce, e semn c-a pierit, Să fug din glasul meu
Că încă e noapte şi frig Ca dintr-o închisoare pe care
Şi somnul continuă. Singură mi-am închinat-o
Pentru nenumăratele mele crime,
Nu îi uita pe fraţii mei, ei dorm O închisoare celebră
Şi-n somn se înmulţesc şi cresc copii Devenită muzeu,
Care-şi închipuie că viaţa e somn şi, nerăbdători,
Abia aşteaptă să se trezească
În moarte.
pag 25 din 162

Cu versuri zăvoare UNA, DOUĂ, TREI

Şi gratii de rime –
Publicul o vizitează Una, două, trei prune cad
Şi înfiorat de tortúri În albastrul întâi, apoi verdele iad.
Nu se miră Trec prin cer, trec prin ierbi,
Că nu mai zace-n ea nime. Întâlnesc păsări, şerpi,
Nu se opresc la nici un îndemn,
Îşi urmează drumul solemn.
Când ajung, trupul dulce şi gol
Şi-l aşează atente pe-o pernă
Umplută cu foi de lucernă
Şi aşteaptă cuminţi
Să se facă alcool.
Sâmburii apoi pornesc pe rând,
Mai departe, în pământ,
Ca să câştige printr-o durere mai mare
Viaţa viitoare.
Cât de uşor, cât de sigur
Poate o prună să moară!
Viaţa ei de-apoi e la primăvară.
pag 26 din 162

ŞIRUL NUMELE
Cuvintele trec strada Cât de străin mi-e numele meu,

Ca şirul de orfani Nu-i nici o fiinţă pe care s-o cheme astfel,
De la casa copilului, Nu înţeleg cum şi-a permis să m-aleagă,
Fiecare cu pumnu-ncleştat Cum m-am închis, de bună voie, în el.
În haina celui din faţă,
Cu singura grijă Poveste stângace – o să plec, o să trec
De-a nu se pierde Şi-o să rămână uzurpator în locul meu
Unul de altul. Acest cuvânt lipsit pentru mine de sens
Al cărui înţeles, pentru ceilalţi, sunt eu.
Cântec mereu fragmentat şi reluat mai scrâşnit

Cărora alţii-i găsesc melodie şi îi bat darabana,
Cântec pe care-l aştept şi de care mă mir
Ca de o rimă, prea feminină, în ana.
Viaţa întreagă pentru o viaţă de-apoi

Neînţeleasă şi istovitoare de-acum,
Destin strivitor şi zadarnic, lăsându-mi doar dreptul
Orgolios să mi-l asum.
pag 27 din 162

Dar printre seminţe şi ierburi, printre viermi şi albine ARMURA

Nu se poate să nu am eu însămi un nume
Pe care nu pot să-l discern din vacarmul Trupul meu
Prăvălit peste mine anume. Nu-i decât armura
Pe care un arhanghel
Totul se-nvârte, şi curge, şi cântă Şi-a ales-o să treacă prin lume
Triumfătoare legi de care-s inapt Şi, astfel travestit,
Şi împotriva cărora nu pot decât să adorm Cu aripile împachetate
Ca să visez cum mă cheamă de fapt. Înlăuntru,
Cu viziera zâmbetului
Coborâtă etanş peste faţă,
Pătrunde în iureşul luptei,
Se lasă-acostat cu măscări,
Împroşcat cu priviri,
Şi chiar mângâiat
Pe platoşa rece a pielii
Sub care repulsia cloceşte
Îngerul exterminator.
pag 28 din 162

ATÂT DE FRIG ÎNCĂ UN PAS
Mi-e atât de frig, Atât de puţine lucruri mă pricep să fac

Încât cred că Nici piersici ca piersicii,
Aş mai putea fi salvată Nici struguri ca via,
Numai asemenea acelor îngheţaţi Nici măcar nuci
Care erau cusuţi Ca arborii cu umbră amară
În burţile animalelor Şi foşnet uşor,
Să se încălzească Un singur lucru ştiu să fac
Şi încotoşmăniţi bine Cu o pricepere extraordinară:
În şuba îndurerată, Ştiu să mor.
Năclăiţi în sânge de jivine
Mai veneau pe lume o dată. Nu mă laud,
Prea departe de Ştiu să mor cum puţini oameni ştiu –
Flăcările din iad, Mă învelesc întâi în tăcere,
Am îngheţat Apoi în pustiu
În singurătatea mea îngerească, Şi pornesc astfel încet, un pas,
Dar cine-i în stare Încă un pas, şi încă un pas,
Să-şi deschidă coastele Până nu se mai vede din mine
Ca să mă primească? Decât un glas
Aşezat somptuos
În al cărţii sicriu.
pag 29 din 162

Nu mă laud, JOC
Credeţi-mă, ştiu să mor
Şi ştiu, mai ales, să înviu, Uite, ploaia coase
Dar asta e, bineînţeles, Cerul de pământ
Mult mai uşor. Cu fir de mătase
Răsucit de vânt.
Uite, iarba ţese

Pământul de nori.
M-am gândit adese-
Ori, adeseori:
De la voi se vede
Iarba ca o ploaie
Care curge verde
Peste cer şi-l moaie,
Iar ploaia o fi
Pe-a norilor cale
O iarbă mai gri
Sub tălpile tale.
pag 30 din 162

Hai să facem schimb, VÂNĂTOARE

Să vezi şi tu cum e –
Tu îmi dai un nimb, N-am alergat niciodată după cuvinte,
Eu îţi dau un nume; Tot ce-am căutat
Au fost umbrele lor
Iar dacă ne-ntreabă Lungi, argintii,
Care-or fi din două – Târâte de soare prin iarbă,
Ploaia-n nori e iarbă, Împinse de lună pe mare;
Iarba-n ceruri plouă; Nu am vânat niciodată
Decât umbrele vorbelor –
De ne ispiteşte E o foarte iscusită vânătoare
Care-i adevărul – Învăţată de la bătrâni
Ploaia-n nouri creşte, Care ştiu
Iarba spală cerul. Că din cuvânt
Nimic nu e mai de preţ
Decât umbra
Şi nu mai au umbră
Cuvintele care şi-au vândut sufletul.
pag 31 din 162

CĂRARE UMBRA
Cărare dreaptă Cine merge înainte

Trasă prin iarbă Şi nu întoarce capul
De pieptenul tălpilor goale S-a părăsit pe sine în urmă;
Ca printr-un păr Cine aleargă
Al ţărânii, De spaimă o face
Creştet fierbinte de somn Să nu fie ajuns
Şi gata să se prăvale De el însuşi;
De bună voie din toamnă Cine nu-şi spune ţelul
Precum din viaţă, bătrânii. Se teme
Să nu se găsească
Pe sine acolo,
Ca şi cum umbra
N-ar fi chiar balta de întuneric
Scurs prin venele noastre deschise
Din dorinţa de-a înainta...
pag 32 din 162

ÎNTR-O ZI DOVEZI
Într-o zi trebuie să vină Îngeri bătuţi cu pietre

Cineva dinspre moarte, Care mai au tăria
Într-o zi mi se va spune Să nu se-ndepărteze în văzduh
Cum e mai departe. Îmi cer, răniţi
Într-o zi mă vor învăţa, sunt sigură, Şi frânţi de oboseală, găzduire
Cum trebuie să mă port Şi-n timp ce încă fâlfâie uşor
Pe partea cuvintelor dinspre nord. Adorm umili şi fragezi prin caiete,
Va trebui să înţeleg din vreme Trăgându-şi doar în somn
Ce să răspund când or să mă cheme Când li se face frig
Şi ce să fac din clipa-n care scapăt, Câte o filă albă peste aripi.
Căci nu se poate Dimineaţa ştiu că n-am visat
Să mai fiu silită După amprentele penelor pe pagini
S-o iau de la capăt. Şi mă grăbesc să le memorez
Tot nepregătită. Înainte de a-mi fi confiscate
Ca să se decreteze specii noi
De păsări de pradă.
pag 33 din 162

O UMBRĂ A IERBII SEMANTICĂ
O umbră a ierbii, Trebuie să recunosc că încă n-am reuşit

Ce poate fi mai firav Să descifrez limba greieră,
Decât o umbră a ierbii, Deşi de ani şi ani mă pregătesc
Decât o linie subţire de noapte În acest scop,
În lumina cotropitoare şi rea, Am urmat prestigioasele universităţi
Ce poate fi mai eroic Ale lunii lui august,
Decât o umbră a ierbii Am scris studii savante
Escaladată cu greu Despre stele şi nopţile care le treieră
De-o umbră la fel de stinsă Şi doctoratul mi l-am luat
De buburuză? În dialectul, oarecum înrudit,
Desprinse de mult de formele Al frunzei de plop.
Pe care le întorc împotriva luminii
Şi existând patetic Şi toate numai pentru a pătrunde
În după-amiaza toridă: În palatul isteric
O umbră de buburuză urcând Plutind în văzduh pe stâlpi de vocale,
Chinuitor Cu lungi coridoare de ţipăt,
O umbră de iarbă, Temniţi de bocet profunde
Ce poate fi mai firav Şi turnuri suind osanale.
Şi mai imposibil de şters?
pag 34 din 162

Uneori mi se părea că-ncep să-nţeleg CAMUFLAJ

Răsucirea de sunete vibrând ascuţit
Şi mă grăbeam să creez sisteme, Am putea cere paradisului
Morfologii şi sintaxe Mai mult decât să fie asemenea
Aiuritoare, Cuibului de rândunică?
Pe dinlăuntru
Până când un strigăt Imaculat, strălucitor,
Mai sfâşietor şi mai nestăpânit Căptuşit cu fulgi
Spărgea înţelesul Ca de îngeri,
Şi se scurgea din tipare. Pe dinafară
Lut zgrunţuros,
O, ce de limbi sonore aş fi putut Un perfect camuflaj
Inventa pe de-a-ntreg, Căruia noi îi spunem –
De nu mi-ar fi fost dat să aud Cu atâta precauţie –
Greierul pe care nu-l înţeleg. Moarte.
pag 35 din 162

ÎN POCNETUL SURD SĂMÂNŢA
În pocnetul surd al prunelor vinete Cu mâinile murdare de pământ

Pe pământul umed, afund, Mi-ating obrazul singură şi îl mângâi,
Voluptuos şi cu neruşinare Ţărâna pe ţărână lasă urmă
Viaţa şi moartea se întrepătrund. Gingaşă ca în ziua cea dintâi
Durere-plăcere egal vinovate Şi simt cum o sămânţă din noroiul

Că putrezirea e dulce şi împlinirea sfârşit – Ce mi se urcă pe obraz
În pocnetul surd al prunelor vinete Întinde rădăcini duioase-n carnea
Viaţa şi moartea violent se desfid Înfiorată de amiaz.
Triumfătoare deodată, înlănţuite etern Nu m-aş mira să se deschid-o floare

În luptă şi dragoste, crude şi pline de Cu sângele meu sevă-n ea curgând,
Acelaşi cântec fără scăpare, Precum o hrană mult mai de departe
În pocnetul surd al prunelor vinete. Ajunsă-n mine însămi din pământ.
pag 36 din 162

ÎN CĂDERE Şi, când nu mai e nimic

De aruncat,
Întâi îmi arunc Nici o haină, cât de subţire,
Unul câte unul Pielea mototolită mi-o dezbrac
Cuvintele, Şi carnea amorţită de pe oase
Savant picurate, Acesta e marele striptease
Împerechindu-se Pe care îl fac
În cădere; Aproape de bunăvoie.
Apoi anii,
Unul câte unul,
Egal depărtaţi între ei,
Cu ştiinţa subtilă-a gradării;
Mă precipit apoi
Şi ca-ntr-un naufragiu arunc
Tot ce e lest,
Tot ce mă poate trage la fund,
Amintirile, dorinţele, patimile,
Iubirile, în cele din urmă,
pag 37 din 162

LUNA TANGENTĂ Mă fac că nu bag în seamă

Felul cum picură-n mine
Luna tangentă la turn Clipa de care mi-e teamă
Suie spre crucea din vârf Şi-atât de ruşine.
Obrazul ei taciturn
Şi galben, de stârv. Păşesc rar prin aer şi-ascult,
Încet mă dezbrac să amân:
Apoi se desprinde încet Luna e moartă de mult,
Şi se prelinge piezişe Cerul întreg e bătrân!
Peste întinsul tibet
De acoperişe.
Răsfrântă din când în când

De câte-o fereastră
Se-opreşte abia tremurând
Pe casa noastră.
Ştiu că m-aşteaptă să ies

Rea, răbdătoare,
Clipeşte doar rar cu-nţeles
Din ochiul ei mare.
pag 38 din 162

PENEL PĂMÂNT
Iarna crengile scriu Acest trup

Poezii japoneze Pe care-l rănesc
Cu penel fumuriu Şi mângâierile,
Pe mătasea zăpezii, Cu umeri din care aripile
Au renunţat să mai crească,
Ca şi cum s-ar feri Este singura fâşie de pământ.
Să-nţeleg, ca şi cum Unde îmi pot clădi
În zadar şi deşi O împărăţie lumească.
Plânsem toţi şi şezum Când te voi pierde,
Plăpând univers
Sub aceiaşi copaci Mai trecător decât frunza,
Ai aceluiaşi veac – Fraged imperiu de-o oră
Îngeri muţi şi stângaci Pe care-l conduce norocul,
Mă învaţă să tac Toate armatele mele de îngeri
Jucându-se de-a v-aţi ascunsa
Nenţelese poeme Îţi vor putea ţine locul?
Picurând din zăpadă:
Ieri era prea devreme,
Azi au fost altădată.
pag 39 din 162

ÎNTREBARE ILUMINARE
Ce simte lampa pentru flutur, Ce mari şi luminoase

Ce simte luna pentru mare Sunt secundele aici,
Şi soarele pentru pământ, Te orbesc cu umerii şi frunţile lor –
Pământul însuşi pentru lună, Cum fac
Ce simte vorba pentru gând De nu mai îmbătrânesc
Şi pentru rugă ochiul mare Şi nu mor
Mişcându-şi în albuşul zării Şi numai rar,
Privirea care ne-mpreună? Din când în când,
Într-o doară,
Frunze, şi crengi, şi flori, dar nici Câte una se hotărăşte
Un singur animal-răspuns, Să devină
Nici o fiinţă vie-n stare Odinioară?
Să spună limpedele da, – Mamă Moarte, ce mari
Prin ceruri tot întâmplătoare, Sunt secundele aici
Dar nestrăine îndeajuns Între gutui şi furnici,
Cădem cu aripi împletite Între salcâmi şi albine!
Şi fără a mai întreba. Nu găsesc una
Mai miloasă sau mai nătângă
Să se îndure
Şi să se stingă
În mine.
pag 40 din 162

DACĂ... MORFOLOGIE
Şi dacă, în noaptea din jur, Dor aproape stins de lume,

Mi-aş da, cu un gest cunoscut, Dor aproape stins de mine,
Foc în piaţa cea mare Substantive şi pronume
S-ar trezi cineva din somn Ale unei limbi străine
De prea multă lumină
Sau ar întreba cineva Dintre frazele căreia,
De unde mirosul de fum? Moi şi vechi, de catifea,
O pace fierbinte-ntreruptă Verbe fermentând ideea
Din când în când de asfaltul Să visez în limba mea.
Crăpând senzual sub puterea
Pumnului ierbii. Miroase Singura din limbi pe care
Un pom înflorit într-o curte O murmur în somn şi-n gând,
Şi-aproape cu pulsul se-aude Răscolită declinare
Fructul în floare crescând. Între leagăn şi mormânt;
Istorie,
Mai slabă şi mai fără rost decât firul Cea pe care o-nţelege
Nevăzut de polen Marea şi-o vorbesc şi munţii –
Care naşte un rod... Dulce, nenvăţată lege,
Adjective şi conjuncţii,
pag 41 din 162

Interjecţiile fierbinţi, VĂ MULŢUMESC

Gândul care vrea să fie,
Dor de-o lume cu părinţi Vă mulţumesc că mi l-aţi lăsat,
Şi cu o copilărie. Pietre în sufletul cărora cred,
Şi ţie, al cărui sens l-am pătruns,
Îţi sunt recunoscătoare, prăpăd.
Îţi mulţumesc că nu mi l-ai luat,

Ochi galben din fruntea cerului mort,
Lună vorace a cărei privire
În ceafă şi-acum o mai port.
Şi vouă, cioburi scrâşnind de icoane,

Aureolă tăind şi veşmânt ascuţit, îngeresc,
Pentru că nu mi l-aţi acoperit de tot
Smerită vă mulţumesc.
Vă cer iertare că nu v-am iubit până-acum

Zidiri, şi bârne, şi stâlpi ai aceluiaşi vis,
Şi râuri de lavă din burta bolnavă-a pământului,
Care nu l-aţi ucis.
pag 42 din 162

Aţi fi putut să o faceţi. Sfârşitul OGLINZI

Ironic al lumii vă dase-acest drept înmiit.
Pleoapele blânde cu gene de raze-ale stelelor Cât de greu să descoperi,
Nici n-ar fi clipit. Ce uşor să invenţi,
Pentru un rege mort
Mii şi mii de regenţi,
Pentru-o singură lună,

Mii de lacuri întinzi;
Îmi e sete de mine
Şi beau numai oglinzi.
Mii de vorbe ţipate

Pentru-un sens care piere;
Îmi e sete de somn,
Îmi e somn de tăcere.
pag 43 din 162

MILĂ ORICE URMĂ
O cucuvea lătra Orice urmă-i o rană,

Pe casa noastră azi-noapte Nu-ntoarce capul
Ca un căţel părăsit Şi nu zgândărî cu privirea
Singur printre simboluri, Amprentele inflamate
Jalnic lătra, Pe care le-ai lăsat pe obiecte
Disperată ea însăşi Şi plăgile, sângerând cu noroi,
De ceea ce spune, Ale paşilor.
Hidoasă şi singură, Orice urmă-i o rană
Pe casa noastră În carnea albă-a ratării,
O cucuvea. Nu-ţi mai lăsa visul
O priveam Să se răsucească
În lumina speriată a stelelor Avid de suferinţă
Şi nu-nţelegeam În trecut.
Ameninţarea pe care-o rostea, Treci înainte
Îmi era numai milă Îmbălsămat în uitare,
Şi aş fi vrut să i se împlinească Golit de-amintiri ca un mort
Urarea De putrezitele lui măruntaie.
Ca să se poată şi ea bucura.
pag 44 din 162

TOTUŞI ACASĂ
Şi dacă, totuşi, ne vom trezi Era un timp când mă simţeam

Cândva din somnul acesta grăbit În trupul meu acasă,
Vom ţine minte cum într-o zi Ştiam locul fiecărui lucru –
Cu multă zăpadă-am murit? Fereastra în care răsare soarele
Şi peretele dinspre nord,
Cum se făcuse pământul de platină, Nu-mi era niciodată urât,
Orele-n turnuri şi fulgii în aer să-ncapă? Îmi găseam de dimineaţa
Gândul mirat încă se clatină Până seara de lucru,
Ca o limbă de clopot sub apă. Iar dacă plecam undeva
Abia aşteptam să mă-ntorc.
Prea mult alb ca să poţi ţine ochii deschişi Acum de-atâta ordine mi-e silă
Şi ce linişte-n moarte şi-n lume! Şi de ştiutulpederost mi-e somn,
Să fi fost, oare,-anume ucişi Nu mai ţin minte când am fost adusă
Şi zăpada să fie anume? În încăperea prea frumoasă pentru mine.
Căutam pe cineva şi i-am rămas în loc?
Sau poate-a fost o cursă
În care-s prinsă încă?
Aştept de mult şi am uitat pe cine...
Oh, mi-e atât de frig în casa asta!
Dac-aş pleca acum, ar fi detot.
pag 45 din 162

IN MEMORIAM CERCUL
Cum va fi vântul N-am cum să mă bucur de cercul

În stare Bănuit în jurul capului meu,
Să scuture stelele Abia dacă noaptea în vis
Toamna; Îmi mai amintesc forma lui minunată –
Cum va fi toamna De pe vremea când mă jucam
În stare Rostogolindu-l prin ţărână cu-un băţ,
Să ofilească aştrii Alergând să nu-l pierd
În cer; Şi lovindu-l din nou
Cum va fi cerul Ca să se rostogolească
În stare Încă o dată.
Să se clatine În oglinzi nu se vede,
De trecerea timpului La pipăit nu se simte,
Şi să cadă în bot; Numai ochii uimiţi
Cum va fi timpul Ai celorlalţi îmi sunt dovadă –
În stare Încleştat cu raze în craniu,
Să treacă Mi l-aş rostogoli cu cap cu tot în ţărână,
De tot? Dac-aş fi sigură că umerii mei ştiu să vadă.
pag 46 din 162

ELEUSIS EPITAF
Totul se termină cu spicul de grâu Aici să dormi,

Arătat mulţimii pe treptele templului În miros de hârtie
Tăinuitor de orgii. Scrisă cu greu
Oh, puteam să ne rostogolim Şi-abia pe înţeles,
Pe lespezile reci lovite de trupurile Prea firav zeu din templul
Încă vii, încă vii, Numit copilărie –
Încleştate de dorinţă şi ură pe rând, Jertfe întregi
Iubind sau luptând, Şi sferturi de eres.
Aceeaşi zbatere fără frâu
Care cere mai mult decât speră, Aici să dormi,
Când cine nu ştie Înmormântat în rime
Că totul se termină cu spicul de grâu... Pe care nu mai poţi
Să le auzi,
Sfânt fără voie
Şi în întregime
Printre episcopi laşi
Şi îngeri cruzi.
Aici să dormi,
În pace şi visând
Apoteoza
Nu ştiu câtor Iovi,
Trecut prin închisori
pag 47 din 162

Şi flăcări blând PRINTRE VÂRFURI DE PRUN

Spre-un paradis
Din zahăr de cartofi. Printre vârfuri de prun împletite de viermi,
Peste vii scuturate,
Aici să dormi, Porumbişti neculese,
Mutat a doua oară, O jumătate de lună
Fie-ţi ţărâna literei uşoară. Şi liniştea spartă de-un tren
Trec maiestuoase, ridicole, ca două
Detronate de mult,
De foarte de mult,
Împărătese
Care mai cred că sub ochiul lor mare
Imperii
Tresar
Şi se-nalţă palate...
Singurătate ţesută din ierburi, şi foi, şi ciulini,
Sateliţi şi stele amestecate
În acelaşi cer uruitor
Răsturnat peste pământ brutal,
Aripi însemnate roşu-n vârf
Unor îngeri singuri, de metal.
pag 48 din 162

Totuşi încă greieri, PLANETĂ FIERBINTE

Totuşi încă frunze,
Focuri mari de crengi rupte şi de fân, Planetă fierbinte explorată de-un greier,
Vorbe nerostite, Febră cântătoare ascuţit,
Păsări mari de pradă Trupul meu vrăjit de sine însuşi
Şi pământul aspru şi stăpân. Se ascultă fericit.
Prizonier cu lanţuri moi şi foşnitoare

Şi purtând cătuşe încă vii de fân,
Dulce-nvins de ierburi şi pe jumătate
Îngropat în cântul marelui stăpân –
Cel supus şi aspru, fermentând miresme,

Inventând alcooluri, viermi şi buruieni,
Gata să primească trupul meu subţire
Ca pe un ştiut de mult refren.
Câtă frumuseţe sfântă risipită

Ca să-ascundă lumii durerosul creier
Reîntors în ţărnă mândru de-a fi fost
Hăituit de-un greier...
pag 49 din 162

RESPIR, RESPIR VOCALĂ
Respir, respir, Aşa cum cel în care bisturiul pătrunde

Cum stau cu ochii-nchişi, Nu-şi cântă durerea,
Simt stelele-ascuţite prin pleoape Aşa cum cel înjunghiat pe la spate
Scriindu-mi pe retină semne moi Nu are timp să-şi versifice
Ca peştii morţi pe luciul unei ape. Revolta şi moartea
Se-ntâmplă ca în vis – respir, respir, Şi nu reuşeşte să scoată
Bolta de sticlă groasă dă să crape Decât un A înfundat,
Când sângele luceferilor îngheţat Superior în concentrare
Se umflă-n ea şi nu îl mai încape; Poemelor lumii rămase în viaţă,
Şi-atunci lumina scârţâie prelung, Aş putea pur şi simplu
Ca un pietriş sub botul unei sape, Să strig o lungă, nestinsă vocală,
Şi paşii tăi îndepărtându-se răsună Pentru că nu ştiu
Cu dangăt surd de clopote sub ape Ce poem
Înaintând atât de transparente A reuşit să străbată
Că nu se văd – aproape, mai aproape; În măruntaiele suferinţei
Se-ntâmplă ca în vis, – respir, respir Mai adânc decât litera A.
Cleştarul care vine să mă-ngroape.
pag 50 din 162

CÂT AŞ FI VRUT Cât aş fi vrut

Să fim egali totdeauna,
Cât aş fi vrut să fie Tineri mereu alunecând pe o pantă
Totul perfect ca o plantă La capătul căreia umed, adânc
Pe care doar toamna târzie Răsfrânge-se luna
Are puterea s-o stingă În viaţa cealaltă.
Şi peste care ninsoarea
Are norocul să ningă Cât aş fi vrut.
Viaţa cealaltă. N-am pierdut
Decât o clipă înaltă,
Cât aş fi vrut Destulă urii să ne împroaşte
Să nu semănăm nimănui, Cu moarte,
Frumoşi şi curaţi Să ne rostogolească tot mai departe
Să nu ştim lupta niciodată, Deolaltă,
Să trecem prin lume Singuri şi-atât de bătrâni
Străini de minciună, Că nu ne-am putea recunoaşte,
De durere miraţi, Chiar de ne-am mai întâlni
Fericiţi de-a ajunge-mpreună În viaţa cealaltă.
În viaţa cealaltă.
pag 51 din 162

PÂNZA REFLEX
Răstignită pe-o pânză de păianjen Văzduhul e un ocean

Căreia îi admir murind ţesătura, Tulbure uneori,
Nu-ncerc să scap de ceea ce mi-e scris Altădată curat,
Cu propria mea mână. Ca şi ura Dar niciodată destul de transparent
Poemul a ţesut năvoade-n jur Pentru ca fiinţele
Să prindă-n ele semne şi cuvinte. Care trăiesc acolo sus
Învinsă astfel: un cuvânt eu însămi, Pe plajele lui
Al cărui sens nu mi-l aduc aminte. Să ne poată zări
Prinşi în mâlul adâncurilor
Şi să plonjeze,
Ţinându-şi respiraţia
Până la noi,
Dar, văzându-ne,
Nu şi-ar închipui
Că se răsfrâng
Ele însele în noroi?
pag 52 din 162

ÎN LOCUL ALA-BALA
În locul viitoarelor mări Doamnă toamnă, iartă-mă că te întreb,

Legănate senzual de furtuni Cum ţi se par prunele putrezite în ierbi?
Şi umflate de lună,
Ascunzând în adâncuri de-a valma, Doamnă ţărână, ai putea să-mi răspunzi
Splendori şi dezastre, Ce gust au sâmburii umezi, rotunzi?
Eu am ales
Punând în balanţă Doamnă vreme, poate sunt prea curioasă,
Această picătură de rouă Îţi place obrazul meu prins în plasă?
În echilibru nesigur pe-o frunză,
Unde încape soarele întreg Doamnă moarte, tare-aş vrea să îmi spui
În lupa scurtă a privirii noastre. Ce simţi înghiţind cuvinte amărui?
Eu singură am ales,
Fericită şi fără speranţă. Doamnă veşnicie, doar o întrebare,
Sufletul meu cum ţi se pare?
pag 53 din 162

SEMNUL Nu pot să plec,

N-am înţeles
Cu blana lor de păduri Rostul întreg
Mişcată de-un tremur nervos Al acestui eres
Colinele încă aşteaptă
Un semn de sus sau de jos; Sortit să-l încheie un semn
Făcut fără voie de mine:
Cu ochii lor caşti Mai daţi-mi o vară, păduri,
Miraţi de o presimţire Fiţi blânde, coline.
Căprioarele tot mai pândesc
Semnalul subţire;
Şi orbi lilieci,
Şi păsări în zbor,
Stau gata la semnul
Hotărâtor.
Răbdare, păduri,
Păsări oarbe, răbdare,
Mai rămâneţi la pândă,
Caste căprioare.
pag 54 din 162

SUNT DIMINEŢI Da, eu trebuie să fi fost,

Şi eu vă cunosc,
Sunt dimineţi în care Zei mititei
Zeii seminţelor mă recunosc, Risipiţi în ţărână şi rouă,
Mă privesc cu uimire
Şi-mi spun Chiar dacă minte nu ţin,
„Parcă te-am mai văzut undeva“, Şi eu simt că vin
Eu am aceeaşi impresie Dintr-o lume
Dar nu-mi amintesc unde În care mă închinam vouă.
Şi ca să nu-i dezamăgesc
Le zâmbesc O lume în care
Şi le fac semn că da. Avusesem un rost
Şi căreia o să-i cer cândva
„Azi primăvară Adăpost.
În palatul acela de sub pământ
În întunericul gingaş
Nu erai dumneata?
Se auzeau paşi din când în când
Desluşit...“
Iar eu, fără să-mi fi amintit,
Murmuram – da, da.
pag 55 din 162

PORTRET CU CIREŞE LA URECHI Luni şi cu marţi

Şi joi cu vineri
Mi se mai coc De anii tineri
Lângă urechi Să mă desparţi
Astăzi perechi
Mâine deloc Cireşe port
Cireşe dulci Cercei de-o oară
Copilăreşti Ce-mi înconjoară
Tu încă eşti Obrazul mort
Ca şi atunci
Şi cât de straniu
Uşor din umeri Cununi de flori
Când te-ndoi Maci şi bujori
Foi de trifoi Îmi stau pe craniu.
Tu încă numeri
Tu încă-mi pui
Ca alteori
Cununi de flori
Pe sub gutui
Şi pe sub pruni
Pe sub caişi
Cu ochii-nchişi
Tu încă-aduni
pag 56 din 162

REVISTA "AMFITEATRU" (1984)

EU CRED
Eu cred că suntem un popor vegetal,

De unde altfel liniştea
În care aşteptăm desfrunzirea?
De unde curajul
De-a ne da drumul pe toboganul somnului
Până aproape de moarte,
Cu siguranţa
Că vom mai fi în stare să ne naştem
Din nou?
Eu cred că suntem un popor vegetal-
Cine-a văzut vreodată
Un copac revoltându-se?
pag 57 din 162

CRUCIADA COPIILOR DELIMITĂRI
Un întreg popor Noi, plantele,

Nenăscut încă Nu suntem ferite
Dar condamnat la naştere, Nici de boală,
Foetus lângă foetus, Nici de nebunie
Un întreg popor (N-aţi văzut niciodată
Care n-aude, nu vede, nu înţelege, O plantă
Dar înaintează Înnebunită,
Prin trupuri zvârcolite de femei, Încercând să intre
Prin sânge de mame Cu mugurii în pământ?),
Neîntrebate. Nici de foame,
Nici de frică
(N-aţi văzut niciodată
O tulpină galbenă
Încolăcindu-se printre gratii?).
Singurul lucru
De care suntem ferite
(Sau poate private)
E fuga.
pag 58 din 162

TOTUL
Frunze, cuvinte, lacrimi,

cutii de chibrituri, pisici,
tramvaie câteodată, cozi la făină,
gărgăriţe, sticle goale, discursuri,
imagini lungite de televizor,
gândaci de Colorado, benzină,
steguleţe, portrete cunoscute,
Cupa Campionilor Europeni,
maşini cu butelii, mere refuzate la export,
ziare, franzele, ulei în amestec, garoafe,
întâmpinări la aeroport, cico, batoane,
Salam Bucureşti, iaurt dietetic,
ţigănci cu kenturi, ouă de Crevedia,
zvonuri, serialul de sâmbătă seara,
cafea cu înlocuitori,
lupta popoarelor pentru pace, coruri,
producţia la hectar, Gerovital, aniversări,
compot bulgăresc, adunarea oamenilor muncii,
vin de regiune superior, adidaşi,
bancuri, băieţii de pe Calea Victoriei,
peşte oceanic, Cântarea României,
totul
pag 59 din 162

STEA DE PRADĂ (1985)

FUNINGINE
La ce te gândeşti când vezi

Un arhanghel murdar de funingine?
La poluarea stratosferei, desigur.
Şi la mai ce?
La obiceiul îngerilor
De-a se vârî peste tot.
Şi la mai ce?
La sobele care primăvara
Încep să fumege şi să se înfunde.
Şi la mai ce?
Oh, dacă mă gândesc bine,
Un arhanghel murdar de funingine
Poate fi şi un arhanghel care
Şi-a dat foc
Uitând că nu poate să ardă...
pag 60 din 162

ALB DEFINIŢIE
Căzând de sus, acoperind, Să fii frunză

Ca o-ncercare eşuată Şi obligată
De a lua totul de la capăt, Să te porţi
Dacă astfel putuse fi cândva începutul, Asemenea tuturor frunzelor,
Curat, cu germinaţia oprită, amânată. Deşi înţelegi
Şi chiar poţi
Căzând de sus, acoperind, Cu totul şi cu totul
Disperată secreţie Altceva:
A trupului cosmic Fapt din care
În tentativa de a se uita, – Uluitor –
De a se elibera Să nu tragi concluzia
De propria sa imagine Că eşti altfel decât frunzele,
Devenită insuportabilă. Ci că ele, frunzele,
Sunt altfel decât ele însele.
Iată o definiţie.
pag 61 din 162

GEMENI TU TRECI
Gemeni în uterul spaimei, Tu treci prin ceaţă

Locuitori ai aceleiaşi celule, Şi eu ştiu că treci,
Orbi şi muţi Şi e destul ca norii
În bezna sonorizată sălbatec Să nu-mi mai pară reci
Numai de pulsul hrănitor, Sicrie fără saţiu
Smulgându-ne din nevertebrate, Umflându-se să-ncapă
Din peşti şi din păsări, din fiare, Întreaga omenire
Ca să ne poată naşte În pulberea de apă,
După chipul şi asemănarea Ei. Inconsistent şi acru
Dospindu-se-n văzduh.
Fără drept de apel Tu treci prin ceaţă:
Condamnaţi la naştere, Clar şi-nalt, un duh
Singuri şi neputincioşi în faţa Ordonator de sensuri,
Creşterii noastre-nvelite Scoţând din moarte lumi
În trupul ei crescător Ce tremură uimite
Ca-ntr-un mormânt ce dospeşte viaţa viitoare. Pe când uşor le-ndrumi
Noi doi, Ţinându-le de umeri
Gemeni în uterul spaimei. Să nu le fie frică:
Tu treci prin ceaţă
Şi-ochiul tău despică
Logice pârtii-n
Haosul de veci;
pag 62 din 162

Tu treci, iubire, ICOANĂ

Şi eu ştiu că treci...
Femeia cu pruncul în braţe,
Serioşi amândoi şi bătrâni
Privind spre un colţ al tabloului:
Cu naivitate şi tristă lumină femeia,
Cu înţelegere mai presus de a ei
Şi mai tragică, fiul.
Împotriva voinţei lor
Uniţi prin verbul a naşte,
Cel iradiind suferinţă
Prin toate sensurile vărsate din dicţionar,
Stau îmbrăţişaţi, lipsiţi de apărare şi singuri,
Salvaţi doar prin iubirea
Care i-a legat
Fără să-i întrebe
Şi – cine ştie? –
Poate chiar fericiţi, solidari
În spaima egală
Care-i face să privească
Spre un colţ al tabloului.
pag 63 din 162

PE CER CEL VIU
Treceau clipe mari zdrenţuite pe cer, E chiar atât de greu să ghiciţi?

Mişcând pe zăpadă umbre-abia colorate, După numărul de frunze căzute
Le priveam cum răsar, cum vâslesc şi cum pier Nu vă daţi seama?
În lumina din care izvorâseră toate. Nici după foşnetul de ziar
Al norilor?
Vinovate de-a fi doar atât se-oglindeau Nici după aceste pietre
Înmulţindu-şi himera în omătul complice, Gata să mă urmeze prin văzduh
Ca şi cum s-ar scuza că-s prea gingaşe sau Vâjâind?
Ca şi cum, uluite, ar cerca să explice Nu bănuiţi după ochii mei
Semănând atât de tare cu ochiul,
Veşniciei fiorul împăcat şi intens După mâinile mele atât de asemenea
Al făpturii lor lungi, de nor auster. Mâinii supreme,
Căci, scăpate istoriei şi curate de sens, După rănile mele zugrăvite
Treceau clipe mari zdrenţuite pe cer. De atâtea milioane de ori?
Nici după excitaţia
Arborilor-femele
Gata la trecerea mea
Să lepede crucile înainte de vreme?
Iertaţi-mă, uit mereu
Că e totul prestabilit.
Şi totuşi, un ultim cuvânt:
„Nici după cele ce spun
Nu ştiţi cine sânt?“
pag 64 din 162

CÂNTEC DE LEAGĂN LA CELĂLALT CAPĂT
Închide ochii, dormi şi tu, Totul neterminat.

Lasă-ţi pleoapele să cadă Sau numai mi se pare?
Ca un cuţit de ghilotină Frunza aceasta n-ar fi trebuit
Pe gâtul lumii din afară, Să mai continue cumva?
Închide ochii, spune nu, Sau fluturelui
Nu e nimic de înţeles în Să i se isprăvească într-un fel
Eresul care începu. Desenul de pe aripi?
Înalt ca într-un turn de veghe Dar liniile mele din palmă,
Sfărâmă punţile şi du Evident, numai schiţe ale unui
Ţărânei ultima din arme: Tablou abia început?
Închide ochii, dormi şi tu, Totul neterminat
Întreg poporul clipei doarme. Şi aşteptându-şi emoţionat
Întregirea
Care nu se poate distinge
În orbitoarea lumină
De la celălalt capăt.
pag 65 din 162

SOARE AL INSOMNIEI TÂRZIU
Soare al insomniei, E prea târziu:

Alb metal topit, Celula însăşi se destramă,
Insuportabil retinei, Nu mai recunosc nici un pact –
Străbătând prin pleoapă, Apusul de soare e rânced
Nesomn orbitor, Şi răsăritul trucat.
Privire fără nici o speranţă de umbră O stea de pradă pândeşte
Ţinându-mă suspendată Clipa lucirii supreme
Sus, deasupra tuturor simţurilor, Pe cerul acid ca un scâncet
Deasupra întunericului dulce, Care dizolvă blesteme;
Promiscuu, de iad,
În cea mai nemiloasă şi indecentă Dar raza se face prăfoasă
Lumină Şi vântul o spulberă scurt,
Din care nu-mi doresc decât Grămezi de nisip luminos
Să cad, să cad... Se troienesc prin unghere.
E prea târziu:
Seninul, de este, e doar furt,
Când norii etalează
Cereştile viscere
pag 66 din 162

Cu o neruşinare exorcizând iubiri. INFLAŢIE DE PĂSĂRI

Indiferentă sieşi, celula se destramă,
Lumina se usucă de propria ei putere Cuib în care-şi aşteaptă ouăle
Asupra universului pustiu, Păsări adesea străine,
Când ţipătul e moarte, Având cel mult dreptul
Tăcerea e infamă Să alegi pasărea,
Şi bezna are rădăcini subţiri Nu şi destinul de cuib,
În prea târziu. În analele tale
Nu s-a înscris
De la facerea lumii
Nici o revoltă
Împotriva acestui univers
Tot mai
Sortit falimentului
Din cauza
Inflaţiei de păsări.
pag 67 din 162

ÎNLĂUNTRU O fugă fără oprire,

Mereu înlăuntru,
O fugă neoprită decât rar Mereu mai adânc, mai fetid,
Între două aniversări, Şi totul ştiut de milenii,
Cât să-ţi tragi răsuflarea Frumoasele milenii de altădată
Ca să poţi fugi din nou, Când fugeam în păduri...
O fugă în somn, în tăcere, Acum, numai în propriile noastre măruntaie.
În cărţi, în alcool,
N-are importanţă unde,
În ură, în dragoste,
Tot ce contează este să fie
Cât mai completă;
O fugă în tine însuţi cât mai adânc,
De afară, din calendar,
Să nu se mai vadă
Decât cel mult o spinare acoperită de muşchi
Sau, când bate vântul,
Două palme mişcându-se,
Lovindu-se fără convingere între ele;
pag 68 din 162

25 MARTIE 1942 DACĂ
Durerea aceea, Dacă aş fi fost făcută

Bătrână de mult, Să mă plimb printre frunze de mentă
Începută la 5 dimineaţa, Pe margini subţiri de pâraie
Ale cărei răcnete neomeneşti Curgând peste ierburi
Le ascult Cu mirosuri străvechi;
Şi le răscumpăr
Cu viaţa; Dacă nu mi-ar fi fost
Durerea, în vidul căreia Zidit între tâmple
Toate literele mele, Clopotul a cărui bătaie
Ca să îl umple, se-aruncă, Sparge pereţii de os şi inventă
Dar, mai reală decât istoria Spaime legate-ntre ele prin rime perechi;
Literaturilor lumii, femeia
Se zbate urlând Dacă nu mi s-ar da mereu
Sub cea mai totală poruncă Şi mereu aceeaşi dovadă dementă
A universului Că stelele curg şi munţii se-nmoaie
Expulzat înainte Sub marea poruncă
De contracţii şi hohote Rostogolită ameninţător în urechi...
Nemaiînnăbuşite de plâns;
Durerea aceea
Cuminte,
Schimbată pe mine
Spre prânz...
pag 69 din 162

CURAJUL NEC PLUS ULTRA
Mă uit la mâinile mele: Mi s-a spus să te caut

Rămurele pe care Şi eu însămi nu voiam decât căutarea.
N-au clipit niciodată Nici măcar nu mă gândisem
Pleoape de frunze; Ce m-aş face cu tine
Vârfuri de aripi pe care Dacă te-aş găsi.
Penele n-au îndrăznit Te-aş pune în pământ ca pe o sămânţă?
Niciodată să crească; Te-aş hrăni ca pe-un animal domestic
Şi nici măcar gheare Socotindu-ţi foloasele blănii şi cărnii,
N-au fost în stare, la capete, Lânii şi laptelui?
Să dea colţ ca nişte Sau, dimpotrivă, m-aş lăsa eu devorată
Gingaşi muguri de fiară. Ca de o fiară?
Mă uit la mâinile mele Sau ca printr-o pădure
Ca la nişte litere M-aş rătăci cu spaimă prin tine?
Care nu au curajul Sau ca într-o prăpastie
Să formeze singure M-aş lăsa să cad nebănuind adâncimea?
Un cuvânt. Sau ca într-o mare
M-aş înmormânta în peşti?
Mi s-a spus să te caut,
Nu să te găsesc.
pag 70 din 162

CHIHLIMBAR GREUTATEA OMĂTULUI
Atâta lumină în aer, Arborii s-au frânt sub greutatea omătului.

Atâta miere în cer, Cine-ar fi crezut?
Încât văzduhul întreg pare Păreau atât de fericiţi,
Un bulgăre de chihlimbar Îmbrăcaţi în nori eleganţi
În care Croiţi pe măsură,
Zei fosilizaţi Încât nimeni nu s-a gândit
Şi proiecte neterminate de îngeri Să inventeze
Se întrevăd Un aparat de cântărire a norilor!
Uimitor de exact
Şi aproape se mişcă.
pag 71 din 162

UNIRE ORGA DE GHEAŢĂ
Unire de care mă mir şi acum, Se aude ceva,

Cum mă mir primăvara de frunze: Nu-i aşa?
Tot ce e firesc e miracol. E muzica
„S-a întâmplat“ Orgii de gheaţă
Ce imn mai complet Care-mi atârnă de streaşină.
Decât aceste două cuvinte? Nu reuşesc să disting
Înaintau prin zăpadă păstorii, Nici un sunet,
Coborând de pe munţi Dar ştiu,
Cu turmele lor de umbre mirate. Sunt convinsă,
Că nu se poate
Să nu se audă nimic,
Iar acest instrument
Perfect
Şi atât de repede pieritor
Să fi fost inventat
Numai
Pentru cine ştie ce
Nevăzut, îndepărtat,
Indiferent
Ascultător.
pag 72 din 162

DEZGHIOCARE CÂT DE UŞOR
Totul se micşorează Dacă zeii ar fi plante,

Într-un fel măsluit: Cum însuşi Platon înclină să admită,
Secundele intră unele într-altele Cât de uşor ne-ar fi
Ca păpuşile. Să-i cultivăm,
Îmbrăcată fiecare în trupul următoarei Să le satisfacem minimele nevoi
Şi goală pe dinlăuntru, (Puţină apă, puţin bălegar),
Pentru a putea cuprinde la rândul ei
Alta.
O dezghiocare din ce în ce mai rapidă, Cerându-le în schimb
Hoaspe şi coji risipite în grabă, Florile, frunzele, rădăcinile, fructele,
Pleavă-a grăuntelui inexistent... Şi chiar şi secretul, vegetal,
Al învierii din morţi...
pag 73 din 162

CER SAU PĂMÂNT SCHIMB
Cer coborât pe pământ Ca două mari oglinzi

Material, consistent, În care crezi că vezi
Linguşitor puţin, Şi numai tot pe tine
Încercând să semene ţărânei Te regăseşti răsfrânt,
Şi aproape reuşind; Unul pe lângă altul
Cer în care, Alunecăm, dând totul
Dacă aş fora spre înalt, Şi reprimind mereu
Aş găsi sfinţi şi zei Ce-am dat şi până când.
Îngropaţi strict ierarhic,
Asemenea scheletelor
Cronologic depuse
În straturile arheologilor,
Dar nici o pasăre vie
În stare să vâslească
Prin pasta groasă
Unde
Eu încă mă mişc,
Greu, cu gesturi bătrâne,
Uitate la jumătate,
Fără să ştiu dacă substanţa
Din care abia mai respir
E cer sau pământ.
pag 74 din 162

DESCÂNTEC Oh, atunci n-ai decât să te faci

Ochi din nou, îi spun obosită
Fă-te frunză, îi spun ochiului meu Şi el mă ascultă, dar uită
Oricum clipitor, Să nu-şi ia şi marea.
Şi el mă ascultă, dar uită
Să nu-şi ia privirea Fă-te stea, îi spun ochiului meu
Şi din adâncul pădurilor Oricum strălucitor,
Îl aud strigând răzbunător Să nu-şi ia privirea
Văd văd văd văd. Şi din adâncul cerurilor
Oh, atunci n-ai decât să te faci Îl aud strigând răzbunător
Ochi din nou, îi spun ameţită, Văd văd văd văd.
Şi el mă ascultă Oh, atunci n-ai decât să te faci
Dar uită să nu mai fie verde. Ochi din nou, îi spun înspăimântată
Fă-te peşte, îi spun ochiului meu Să nu-şi ia şi zeul.
Umed oricum şi lunecător,
Să nu-şi ia privirea
Şi din adâncul mărilor
Îl aud strigând răzbunător
Văd văd văd văd.
pag 75 din 162

ŢIPĂTUL CU FAŢA SPRE MUNŢI
O virgulă, câteva pietricele, Dacă aş înceta să aud,

Puţină zăpadă, Lumea mi s-ar părea deodată ridicolă
Un fir subţire de soare, Ca o emisiune căreia i s-a luat sunetul
Mai multe case şi crengi – La televizor?
Ce recuzită modestă Un Dumnezeu surd
Pentru declanşarea ţipătului! Peste care apele se fac de lână şi cad,
Ţipătul Iar norii se ciocnesc fără tunet
Încercând să se-agaţe cu unghiile Ca nişte ghemotoace de hârtie
Şi lunecând mereu înapoi În coşul de gunoaie al cerului
Pe pereţii de sticlă, Ar da semnalul încetării de sens
Încercând să urce Acestui univers ce nu există
Rupt în bucăţi Decât prin scrâşnetul produs.
Clădite una peste alta, Iar palmele lui mari,
Echilibru nesigur, Care-i amplifică uneori
Până la dinţii Pavilionul urechii,
Încleştaţi cu sălbăticie Mi s-ar pune pe umeri
În tăcerea fără sfârşit. Întorcându-mă încet
Cu faţa spre munţi.
pag 76 din 162

DESTUL ÎNTREBĂRI
O frunză cu cinci degete, De ce nu se-amestecă totul?

O stea cu cinci degete, De ce nu se-acoperă
Şi mâna mea Pielea lucioasă a pământului cu blană?
Căreia nu-i e destul De ce nu răsare iarba verde şi fragedă
Să se lase bătută de vânt, Pe spinarea fierbinte a fiarelor din păduri?
Să stăpânească în noapte. De ce nu le cresc pomilor aripi
Şi păsărilor rădăcini?
De ce nu ciripesc pietricelele fericite
De pe marginea râului?
Eu de ce nu învăţ să urăsc?
Eu de ce?
– O, Doamne, ce copil obositor,
Oftează îngerul.
pag 77 din 162

TRUP TATĂL
Doar aureolă Nu eu hotărăsc.

În jurul cuvântului – Atomii se fac nisip,
O aureolă palpabilă, desigur, Nisipul formează pietricele,
Şi chiar voluptuoasă, Pietricelele se transformă în litere,
Dar nu mai puţin inconsistentă, Literele încolţesc, dau muguri,
Nu mai puţin trecătoare; Rodesc cuvinte,
O aureolă care poate fi biciuită, Cuvintele se fac animale, se împerechează
Flămânzită, siluită, ucisă Şi nasc.
Sau care poate muri pur şi simplu Nu eu hotărăsc.
Stingându-se de la sine Niciodată
După ce şi-a făcut datoria, Când văd o vorbă gravidă,
După ce a luminat ca un semn, Nu ştiu cine e tatăl.
Ca o flacără deasupra comorii.
pag 78 din 162

STEA ADUSĂ DE VÂNT REMEMBER
De la început ai fost adusă de vânt Toţi – oraşul, ţara, planeta –

Ca o sămânţă. Dormeau.
Am şi glumit: „Cine-a mai văzut La urma urmei,
Stea adusă de vânt?“ Ce altceva ar fi putut face,
Dar mai târziu, Mă întrebam
Când mi te-ai aşezat pe frunte Şi-i priveam înduioşată cum dorm:
Şi-ai început să-ncolţeşti Unii cu eleganţă şi graţie,
Am înţeles că eşti o sămânţă. Alţii grosolani, lăbărţaţi peste ceilalţi,
Lacomă, înfiptă sălbatec în creier, Alţii zvârcolindu-se, munciţi de coşmaruri,
Cu raze aspre închipuind rădăcini, De remuşcarea că dorm,
Eşti o sămânţă. Alţii, dimpotrivă, fericiţi
Ce păcat Că au reuşit, în sfârşit,
Că planta pe care, Cu neuroleptice, cu exerciţii yoga,
Lumină din lumină, o naşti S-adoarmă.
Nu se poate vedea O mare de trupuri inerte –
Decât după ce Acoperind până în zare
Mă voi fi întunecat. Străzile, văile, munţii –
Pe valurile căreia oricine
(Cu singura condiţie să fie treaz
Sau cel puţin somnambul)
Ar putea înainta
(Dar spre ce?),
pag 79 din 162

O mare fără ţărmuri, inertă, ÎMBLÂNZITORUL CÂNTEC

Aproape moartă.
Aproape moartă? Blândă visare a palmei lunecând
Şi deodată m-a cuprins o spaimă nebună Pe mătasea electrică a unei blăni
Că nu vor mai fi în stare să se trezească Sau zvâcnet al micului trup
În zori, Sub cutremurul trilurilor
Că vor uita până atunci gesturile trezirii, Şi chiar ochiul meu cufundându-se
Că vor uita chiar şi somnul, Ca într-o apă mai caldă
Această ultimă dovadă a fiinţei. În ochiul lor plutitor
Şi am început să le strig – Printre frunze –
Vă implor, vă conjur Ce grosolană eroare să crezi
Nu uitaţi că dormiţi, Că îmblânzitorul cântec
Aduceţi-vă aminte A putut fi topit de Orfeu
Că sunteţi în viaţă... Din cuvinte...
pag 80 din 162

UN ANIMAL ORBITOR 41
Lumina este şi ea carne, Număr penele verzi

Dacă o smulgi se rupe Din aripa bradului.
Şi sângeră – Dacă îmi vor ieşi
N-aţi văzut niciodată Mai puţine de 41
O halcă de lumină El va avea dreptul să zboare.
Aruncată la marginea cerului Îmi ies chiar 41.
Şi începând să putrezească? Da, e mai complicat,
Sau n-aţi simţit niciodată Dar oricum de mine depinde
Mirosul de sânge Să-i acord dreptul în continuare.
Al câte unui pârâiaş prelins încet – Zbori, îi spun.
Dintr-o rază, – Eşti o proastă, îmi răspunde bradul.
Gata să se poticnească – Nu, sunt o luptătoare pentru drepturile bradului,
De la o piatră la alta, Zbori!
Şi nu v-aţi gândit atunci – O, murmură el, se vede
La zeiasca durere Că n-ai încercat niciodată
Consumată acolo Să-ţi încleştezi rădăcinile-n nori.
În inima lumilor, – Nu. De altfel, am greşit numărătoarea:
Unde un animal orbitor Îţi creşte şi următoarea.
Şi în eternitate rănit
Ne ţine pe toţi
În viaţă?
pag 81 din 162

AX COMPROMIS
Înălţat între bine şi rău, Împăcarea dintre întuneric şi lumină

Ascunzând la un capăt zeul, Nu e umbra,
La celălalt antizeul, Cum nu e mlaştina
Să fie numai o falică răzvrătire Împăcarea dintre mare şi pământ.
A celui de-al doilea Întinde mâna în somn
Împotriva celui dintâi? Şi nu respira până-mi atingi
Sau este o punte Vârful suspendat spre tine al degetelor –
La mijlocul căreia, în echilibru nesigur, Pe deasupra stinghiei
Deasupra prăpastiei am fost aşezaţi, Mai pot face punţi
Între prima şi ultima clipă a lumii Numai braţele noastre
Şi depinde numai de noi să schimbăm ceva, Visând.
Târându-ne un milimetru într-o parte sau alta,
În raportul nebunesc al puterii?
Sprijinit puternic la un capăt şi la altul,
El este axul
Pe care nori învolburaţi de nesiguranţă
Şi straturi mereu mai adânc săpate de ţărnă
Îl rotesc în jurul lui însuşi
Ca nişte aripi neînstare să-l smulgă
În zbor.
pag 82 din 162

URME OCHIUL MEU
Păşesc în urme mai mari Ochiul meu este

Decât ale mele şi rare, Un animal
Îngheţate-n zăpada Care a încetat de mult
Duioasă şi moale cândva. Să fie omnivor.
Merg în aceeaşi direcţie La început
Cu necunoscutul, dar fără Se mulţumea cu puţin:
Să bănuiesc spre ce se-ndrepta; Câteva crengi, câteva frunze,
O floare, un fir.
Apoi a trecut la esenţe
Mă căznesc să-l urmez Şi numai boabele, grăunţele, seminţele
Şi e ca un spasm lubric Îi mai stârneau interesul
Repetata-ncleştare Şi pofta de sens.
În întrebare şi nea. Iar acum refuză pur şi simplu
Să mai înghită ceva,
Îşi încleştează genele ca pe nişte dinţi
Înfricoşaţi de ei înşişi
Şi nu mai acceptă nimic,
Strigând că are tot ce-i trebuie înlăuntru.
Cantităţi enorme de merinde
Pe care le devoră cu lăcomie,
Dovadă lacrimile care picură din când în când
De sub pleoapele închise
Ca o salivă scăpând indecent şi senil...
pag 83 din 162

HOHOTUL LA CULES ÎNGERI
În fiecare hohot ...Din când în când

Un zeu se dezvăluie Un pocnet înfundat
Umflându-şi faldurile Ca la căderea
Hainei lui largi prin văzduh. Unui fruct în iarbă.
Sunt atâtea feluri de zei Cum trece timpul!
Pe pământ S-au copt şi-au început să cadă
Încât nu vom prididi niciodată Îngerii:
Să plângem sau să râdem destul S-a făcut toamnă şi-n cer...
Pentru a-i scoate din ascunzători.
De râs sau de plâns,
Nici nu contează:
Important este hohotul.
pag 84 din 162

CLOPOTUL PE CARE-L AUD ŢĂRM
Clopotul pe care-l aud Somnul pulsează ca un ocean

Bate atât de departe, Şi ritmic loveşte în ţărmul viu
Încât nu pot să spun Ce încă mai sunt, şi mă surpă, şi scriu
Dacă prin pământ, sau prin cer, sau prin apă Cu spinii pleoapei plecate viclean;
Străbate
Glasul lui, ca un animal Mai smulg o silabă din ape, pământ
Obosit de moarte, Moale de somn, lângă una mai veche,
Mai târându-se un Oceanu-mi scandează chemări în ureche
Metru până-n bârlogul-mormânt Şi ritmic loveşte în ţărmul ce sânt;
În stare să-l tăinuie şi să-l încapă,
În înspăimântata ascunzătoare Mă surp cu o literă, cu o vorbă, cu-un an,
Ce sânt, Din dulci calendare mă nărui şi-adorm,
În care moare Pe când, morfolindu-şi poemul diform,
De fiecare dată Somnul pulsează ca un ocean.
Înainte de-a spune
Unde e clopotul,
Al cui şi de ce
Începuse să bată...
pag 85 din 162

LITERE CETINA
Această spaimă a curgerii Spectre de brazi mai vântură stindarde

Dinspre A, De ceaţă, proorocind sfârşituri noi,
Niciodată spre A, Dar cine are forţa în casandre
Această spaimă De cetini, chiar, să creadă, dintre noi?
De-a trece
Prin toate literele Pe-acelaşi loc, dar măturând cu părul
Pe care le ştii dinainte Mult călătoare zări de căpătâi,
De la ceilalţi Topindu-şi în răşină adevărul,
Care le-au străbătut Cel necrezut în scrâşnet, mai întâi,
Cum le-a fost norocul,
Până la Q, până la T, Nu pot să plece, nici măcar năluci.
Cei mai fericiţi până la Z, În jurul lor şi cerul şi apa emigrează
Dar neîntorşi niciodată Vântul întreabă-ntruna „Nu te duci?“
Nici unul, Cetina plânge-n hohot „Sunt acasă“.
Nici unul în stare
Să sară înapoi
Peste A,
Nici unul care să bănuiască măcar
Ce este înainte
Sau după sfârşitul alfabetului:
Tot litere?
Tot litere?
Tot litere?
pag 86 din 162

DANS BALANŢA CU UN SINGUR TALGER
Trădează litera Sunt vinovată numai pentru ceea ce n-am făcut.

Tăcerea minte Păduri tropicale crescute printre coloanele
Semnul e-ambiguu Unor temple în care nu m-am închinat,
Ţipătul fals Oceane de frunze
Şoapta nesigură În care nu m-am lăsat îngropată,
Ochiul duplice Duşmani pe care nu i-am urât,
Îmbrăţişarea Săbii pe care am refuzat să le mânui,
Numai un dans. Cuvinte pe care n-am învăţat să le ţip,
Trupuri pe care nu le-am iubit,
Mesaje infirme Fiare pe care nu le-am ucis,
Cifruri pierdute Fluvii în care nu m-am înecat,
De-a lungul de-a latul Răsărituri pe care n-am apucat să le văd,
Pe înalt sau pe cant Piscuri pe care n-am ajuns să le urc,
Cerul albastru Muzee amenajate în corola unor crini
E doar adâncimea Pe care nu i-am mirosit niciodată!
Stratului gros Toate vor avea dreptul să mă acuze.
De neant. Şi faptele mele, oricât de bune,
Nu vor reuşi să menţină un echilibru
Oricât de instabil,
Pentru că nu între bine şi rău
Va fi balanţa din urmă,
Ci între a fi fost şi a nu fi fost.
pag 87 din 162

POVESTE NUMĂRUL PĂSĂRILOR
Înaintez cu grijă, încet, Ce am uitat?

Pe un drum Doamne, ce am uitat?
Pe care îl tai eu însămi Sufletele-păsări care zboară
Păşind: Din mine când dorm
Ca să ştiu să mă întorc, Nu se întorc niciodată aceleaşi
Presar în urmă În cuibul ce sunt,
Fărâme de litere şi de cuvinte. Sau poate doar eu
Sunt pornită de mult, Nu-s niciodată sigură
Mi s-au terminat De-a fi aceleaşi,
Puţinele silabe pe care le avusesem Stăpânită mereu de senzaţia
Merinde de drum, Că am uitat ceva,
Din fericire, am descoperit Că am pierdut
Că totul Din nesfârşitul şir de existenţe
Poate fi transformat în cuvinte Pe care le socoteam
Şi am continuat să înaintez După numărul păsărilor.
Presărând
Vorbele în care mă destram
Cum se destramă un pulovăr vechi
În căpeţele de lână-ncreţită de atâta purtare...
pag 88 din 162

BOCET BĂNUIALA
Închide ochiul, ochiul gol Este liberă floarea

Rămas deschis în piscul Căreia i s-a stabilit cu precizie
Catapetesmei vechi, Data când se va deschide
Semn al privirii numai, Şi data când se va ofili,
Orb acum, Mireasma pe care
Încremenit în primul lui eres. Trebuie s-o răspândească
Şi culoarea pe care trebuie s-o aprindă?
Închide ochiul, fă ceva, Ea spune că da.
Mişcă puţin pupila de sub fum, Şi petalele spun da, fiecare în parte,
Apleacă-ncet pleoapa, Şi staminele, şi firişoarele de polen,
Zgâriind vopseaua veche Şi frunzele, şi turnul subţire şi fraged
Cu genele, Al gâtului. Da.
În semn c-ai înţeles. Dar ce este atunci libertatea? întreb
Stânjenită puţin de bănuiala răspunsului.
Ce întrebare! se miră
Îngerul clipind din petale.
pag 89 din 162

ARHITECTURA VALURILOR (1990)

CURSA
Aşa o să fac:
În loc de piatră, oglinda.
Şi-n loc de nume,
O oglindă de asemenea.
Va fi ca o cursă
În care veţi cădea
În sfârşit.
Ce-mi pasă că nimeni nu va mai şti
Unde-mi este mormântul,
Când voi vă veţi apleca peste el
Curioşi să vedeţi
Al cui poate fi
Şi vă veţi vedea
Pe voi înşivă.
pag 90 din 162

ARHITECTURĂ-N MIŞCARE SEMNAL
Cine şi ce ar putea să oprească vreodată Staţi,

Această arhitectură-n mişcare Nu vă mai mişcaţi,
Mereu renăscând şi murind, Încremeniţi!
Această mănăstire ce vine spre mine Orice mişcare
Se-apropie, se umflă, şi creşte, şi iată, E o degradare.
Cu bolţi şi cupole de spumă Fructul e începutul putrezirii
Ca nişte scufe-coroane atârnând, Ideii care se deschide-n floare,
Se-aruncă în aer, se-mprăştie lent, se prăvale, Iar zămislirea, primul pas greşit
Se destramă-ntr-un nor de meduze, şi alge, şi crabi Al celor ce iubesc şi sunt iubiţi.
Şi se scurge-n pământ?
Staţi,
Cine-ar putea să încremenească odată Nu vă mai mişcaţi,
Mişcarea aceasta prea vie pentru a nu mai muri Opriţi
Şi pentru a nu mai renaşte prea muritoare, În crisalida voastră ţărănească
Cine-ar putea să strige valurilor „Staţi!“ Fluturul navetist, fatal!
Şi apelor să nu mai fie mare, Dar cine, oare,
Şi-acestei mănăstiri mereu surpată Ar putea s-oprească
În sine însăşi ca într-un ecou Rostogolirea apei nebunească
Să îi clocească stâlpii-osificaţi Spre a se sparge iar şi iar de mal...
În aerul făcut în juru-i ou?
pag 91 din 162

Staţi, SEISM
Nu vă mai schimbaţi,
Speraţi Pământul cutremurat, neliniştit, isteric,
Să nu mai moară nimeni şi nimic: Pământ cu valuri
S-ar naşte alţi călăi Ca o mare,
Mai răi Taină zbătându-se să-şi ţină
Şi cel mai mic pitic Ascuns în grâne
Ar fi mai mic. Sufletul de foc,
Vânat bogat şi slab din fire-n stare
Când orele sunt sfărâmate, marele S-amestece cu spaimă la un loc
Curaj e să opreşti arătătoarele. Străvechi ruini şi demolări viitoare...
Ce-ar mai putea
Din val să nască decât val,
Sfărmat şi iarăşi luând-o de la capăt,
Oare?
Pământ natal
Făcut ulcioare
Din care timpu-a curs la întâmplare
Şi-a devenit istorie
În treacăt...
pag 92 din 162

Intertimp,
TRECERE Regn de trecere,
Eternitate
Totul se schimbă, La fel de străină
S-a schimbat De trecut şi viitor...
Sau se va schimba,
Stâncilor le cresc rădăcini
Şi dau muguri,
Apoi încep să se mişte încet
După credinţa cuiva,
Ţăranii altoiesc abonamente de tren
Pe coarne uscate de pluguri.
Aha!
Plante cu gheare şi aripi încearcă
Să-şi salveze seminţele învăţate să treacă
Dintr-o lege într-alta,
Zbor
Lung de nori prin pământ,
Clorofilă cu puls,
Peşti pe ramuri cântând
Şi suspansul maşinii cu pâine
La un capăt de-ogor;
pag 93 din 162

FRUNTEA MEA ORA
Fruntea mea e o piatră Oasele mele de-argint

Peste care trec şi se-ntorc În jurul cărora
Valurile fluxului şi ale refluxului, Se torc lungi orbite de sori
O spală şi o tocesc, Luminând disperării,
O sculptează, Simt că se-apropie ora
O fac nisip, Anunţată de atâtea ori.
Se scurg printre firele lui Totul e pregătit.
Tot mai fine, Înşiră-ţi, stăpâne,
Tot mai fără chip, Generaţiile mute de sclavi
La dus şi la-ntors Sub catarg!
Sub razele lunii Valurile mării se trag
Coborâte în bernă – Ca nişte gingii bătrâne
O piatră de mult dispărută De pe dinţii bolnavi.
Şi uitată de mult
Sub mişcarea insultei, eternă.
pag 94 din 162

DIES ILLE, DIES IRAE TOPIREA LA RECE
O să vină ea, Decenii întregi aşteptând

Nu se poate altfel, Întoarcerea cheii în broască;
O să sosească Din ce în ce mai ruginită,
Şi ziua aceea Pândind-o decenii întregi
Amânată de veacuri, Fără cuvinte,
O să vină, Fără destin.
Se apropie, Din când în când
Se şi aude Părând că se mişcă puţin
Pulsul ei bătând Şi atunci –
Între zări, Oh, împărţirea pe voci
O să vină ea, După iluzia mişcării:
Se simte în aer, Cei cărora li s-a părut
Nu mai poate întârzia, Că s-a învârtit înainte,
Nu vă îndoiţi, o să vină Cei cărora li s-a părut
Ziua aceea Că s-a învârtit înapoi,
Orbitoare ca o sabie Cei cărora chiar nemişcarea
Vibrând în lumină. Li se pare-un atu...
Cine şi ce ar putea să oprească
Himera?
Dar, nu,
Numai înaintarea ruginii
În inima fierului,
Topirea la rece,
pag 95 din 162

Praful roşu înlocuind DRUM

Moleculă cu moleculă zăvorul
(Şi iarăşi corul de semne, Grinzi de vechime curbe, oase
Presupuneri, opinii: Bătrâne-n carnea stinsă de sub var,
Într-un secol, în două, Carii săpând tuneluri nisipoase
Într-un mileniu...) În lemnul unui timp murdar
Istorie cu încetinitorul.
Şi streşini devenite moi de vreme,
Nemaizburătăcite de lăstuni –
Pe cine să dispreţuieşti când geme?
Lipsa puterii cui să o răzbuni?
Cine ezită încă să străbată

Singurul drum pe care-l mai avem,
Când, prins sub roată de buldozer, iată,
Se sparge ultimul poem
Ca o clepsidră neînstare
Să mai prefacă suferinţa-n timp?
Un ţipăt putrezit de amânare
Cerşind istorie în schimb...
pag 96 din 162

TABLOU DE DRAGOSTE
Şase sau şapte Nu mă lăsa, aşează-mi-te-alături

Cu boturile încleştate Şi ţine-mi capul strâns să nu tresar
În aceeaşi pradă, Când somnul bont la care-s condamnată
Cu trupurile prelungite Se-ascute, răsucindu-se-n coşmar;
De cozi halucinant
Aşezate radial Cuprinde-mi tâmplele în palme-aşa
Pe asfalt, Cum ţii să nu se verse un potir
Formaseră un soare Şi pune-ţi gura peste gura mea:
Cu raze grase, tremurătoare, Inspiră ţipătul care-l expir,
Răsărite din canal.
Soare de şobolani Să nu se-audă hohotul de plâns
Pe-un cer de-asfalt, Ce-şi hotărăşte trupul meu contur;
Apollo al gunoaielor, viitor Îmbrăţişează-mă să nu mă smulgă
Astru cu blană pentru alt Valul de spaimă care creşte-n jur
Ev de subsoluri şi rigole
Scurse spre ziua de apoi, Şi duce totul, şi în urma lui
Zeu rozător Rămâne doar moloz şi ghilimele,
Hulpav din ani Şi se chircesc bolnave şi se sting
Cu-aureole Şi soarele şi celelalte stele...
De gunoi...
pag 97 din 162

OMPHALOS VIERMI CĂLĂTORI
O piatră e un zeu care Viermi călători, înaripaţi, pe roate,

Se mişcă atât de încet Viermi cărora li s-a repartizat
Încât ochiul meu repede muritor Un cimitir mai nou
Nu-i în stare Şi mai modern;
Să-i recunoască mişcarea, Valuri de viermi,
Aşa cum nu poţi să-i ceri Cadavre vechi mutate
Unui val, În mai ambigua eternitate
Unui nor A unui secularizat infern:
Să înţeleagă ce-i marea. Valuri de viermi
Când totul se năruie Migrând în cripte noi,
Şi-apoi se dizolvă Viermi călători
Într-un toxic amestec Spre ziua de apoi,
De ieri şi de mâine, În timp ce-n viitorul lac, mai fermi,
O piatră e sâmburul lumii Peştii vor învăţa să fie viermi.
Viu încă,
Sensul chircit ce rămâne,
Omphalos şi mugur din care întreg
Universul ucis
Va mai creşte o dată,
Când zeu-mpărţit
Între pietre egal
Se va strânge-ntr-o baricadă.
pag 98 din 162

SOMNUL SUBIECT
Ce răzbunare! A te descoperi
Ultimul dintre sclavi, Închis în comparaţie
Căruia nu i-a trecut niciodată prin minte Ca într-o cuşcă
Cum ar fi liber Pe care singur
Şi care începe să tremure Ţi-ai clădit-o în jur
Numai la gândul Şi-n care nu mai poţi trăi,
C-ar putea face Aşa cum nu puteai
Cel mai neînsemnat gest de revoltă, Nici în afara ei;
Evadează A muri din lipsă de libertate
Prin simpla plecare a genelor, Ca din lipsă de aer,
Scapă oricărui control, Nu pentru că eşti închis,
Fuge, Ci pur şi simplu
Nu poate fi urmărit, Pentru că ea, cuşca, există –
Pentru că stăpânul Ce subiect
Rămâne întotdeauna Pentru o propoziţie
Pe mal, Care îşi aşteaptă predicatul!
Muşcându-şi pumnii de furie
Şi insomnie,
Veghind.
pag 99 din 162

PE NEVĂZUTE DE-A V-AŢI ASCUNSELEA
Pe nevăzute, Şi iată, bisericile

Aşa cum întinzi mâna Pornesc să alunece pe asfalt
Să numeri ouăle din cuib, Ca nişte corăbii
Abia atingându-le Încărcate de spaimă,
Cu emoţie şi spaimă Cu turnul catarg
În faţa misterului etanş Şi pânze umflate
Dinlăuntru De vântul
(Ouă pe care pasărea Bătând mereu din altă direcţie,
Va refuza să le mai clocească Încât,
Socotindu-le impure), Dacă mergi neatent pe stradă,
Pe nevăzute Poţi fi oricând călcat de o biserică
Mâna lui se-ntinde-n somn Înnebunită,
Şi năruie Grăbită să se ascundă.
Cu fiecare vis
O mănăstire,
În timp ce Pasărea
Plutind deasupra apelor
Tot mai uşoară, tot mai liberă de balast,
Se înalţă cu fiecare cădere
Până nu se mai vede.
pag 100 din 162

UN LANŢ Solidari-té-tá-ty-tate-nosc...
Gramatică a lichidelor
O funie răsucită ca un şarpe Făcând ape-ape
Înnodat de el însuşi, În vasele totuşi comunicante,
Un lanţ Ştiind pe de rost
Strângând la un loc, Diateza activă, pasivă, reflexivă
Aducând la aceeaşi culoare; (Ultimele două confundate
Un cuvânt intraductibil Aproape),
Dintr-o durere într-alta, Ape înlănţuite, legate,
Însemnând în fiecare loc altceva. Scurgându-se printre nisipuri mişcătoare
Ce este Fără speranţă, fără mâine, fără azi,
Un cuvânt intraductibil? Când toate frunzele
O frunză care vrea să exprime Îmi dau reţete de salvare
Funcţiile unui mamifer, Strigându-mi
Un perete încercând să realizeze Ofileşte-te, cazi,
Fotosinteza, Mori, mori, mori...
O mănuşă de forma unui pantof Speranţă cu înlocuitori.
Pentru mâini umblătoare,
O tulpină firavă
Clătinată să scape
De propriile ei petale de fier:
pag 101 din 162

FĂRĂ UN GEST REFREN
Fără un gest, cu ochii-nchişi, La cei ce acum îşi încep călătoria prin regnuri
Lăsând să cadă peste mine timpul În pântecele mamelor lor
Ca o insultă binemeritată – (Ah, viitorul!)
Pentru că sunt în stare să-nţeleg Sau poate nici n-au ajuns până acolo
De tot ce înţeleg sunt vinovată. Şi mamele lor sunt încă fetiţe jucându-se
Cu elementele chimice nedevenite sămânţă
O neputinţă care urcă-n simţuri (Ah, viitorul!)
Până le depăşeşte risipind La ei mă gândesc,
Bobi de mercur otrăvitor – La momentul în care vor vrea să afle
Ştiu că nu pot nimic şi umilită Cum am reuşit;
Pe treptele batjocurii cobor.
La cei ce vor fi
Nu frică, oboseală că-i zadarnic, Incapabili să-şi imagineze
Durere că-i târziu, dispreţ de sine Şi neînstare să vadă
Şi scrâşnetul de dinţi, ritmat cuminte – Prin fereastra murdară
Cern semnele vieţii şi găsesc Întotdeauna închisă
O grămăjoară neagră de cuvinte. Între decenii
(Ah, viitorul!)
Cruzi şi încă oneşti,
Netrecuţi prin târgul de sclavi,
Prin mezatul ideilor
(Ah, viitorul!)
pag 102 din 162

Pe ei îi visez SISTEMATIZARE
Întrebându-se
Cum de nu mi-am pierdut Nostalgia arhitecturii
Nici viaţa, nici minţile; Într-un peisaj de chirpici,
Nostalgia munţilor
Cei ce acum nu sunt Printre coline de apă –
Decât o iluzie incertă, Cine-ar putea să priceapă?
O presupunere optimistă Tot ce se năruie-aici?
(ah, viitorul!)
Mă vor întreba Înţelepciune dospită
În limba lor necunoscută Din bălegar şi noroi,
Cum de am reuşit să ajung Muruită pe crengi încă vii,
Până la ei, Delirantă,
Dacă voi ajunge Împletind în aceeaşi ispită
(ah, viitorul!) Arhitravele moi
Şi coloane sculptate-n paiantă.
Şi eu voi simţi
Că nu le pot răspunde Visul pietrei visat
„Prin absurd“, Într-un somn de pământ
Pentru că absurdul e o noţiune Vălurit de-arături şi de ploaie,
Intraductibilă Dimineaţă cu temple
Dintr-o epocă în alta. Ce rodesc vinovat
Şi bătute de vânt
Se îndoaie.
pag 103 din 162

FĂRĂ NUME (I) Nu prin ştiinţa,

Ci prin exasperarea de a zidi;
Destin rostit de-o ursitoare Zburător cu aripi de şindrilă
Întârziată, jignită, De două ori victimă
Urându-ne pentru A operei sale;
Darurile prea multe Blestem
Pe care ni le-au dat celelalte; În zidul de litere-al căruia
Constructor E închis un popor.
Al infernului nostru particular
În care zilele şi nopţile
Se anulează între ele la nesfârşit
Şi nu obosesc,
Şi nu se dau bătute,
Încât nici mănăstirea,
Nici ruina ei
Nu se pot încheia vreodată;
Arhitect de valuri
Înălţate mereu
Şi mereu năruindu-se
Ca s-o poată lua de la capăt;
Meşter mare
Întrecându-i pe ceilalţi
pag 104 din 162

MARTORII Stăm suspendaţi

De propria-ne-ntrebare
Mai vinovaţi decât cei priviţi Ca de-o spânzurătoare
Sunt doar cei ce privesc, Un drapel.
Martorul care nu împiedică crima, „În van, răspunde timpul, aşteptaţi:
Atent s-o descrie, La judecata marilor coşmare
Scuzându-se „Nu pot să fac Şi martorii sunt vinovaţi“.
Două lucruri în acelaşi timp“,
Sau „Portretul victimei, îngeresc,
E mai important decât viaţa ei
Pământească“.
Vinovaţi nu pot să fie
Doar unul, doar doi sau doar trei,
Când armate de martori privesc
Şi aşteaptă să se sfârşească,
De bătrâneţe să moară călăul,
Şi victima, a doua oară, de uitare,
Să se sfârşească de la sine răul
Cum se sfârşeşte pur şi simplu un tunel...
pag 105 din 162

UN INFERN ŞI ÎN OGLINDĂ
Un infern fără diavoli Şi în oglindă sunt valuri,

De cine-ar fi putut fi inventat Şi apa ei se supune
Dacă nu de cei ce se chinuie-n el? – Fluxului zilelor bune
Sunt obligată să mă întreb Suindu-şi iluzia-ntre maluri
Şi să mi-i imaginez
Făcând eforturi să aprindă focul De criză, de plâns, de-ntrebări,
În umezeala aceea din centrul pământului, Ca să descrească din nou
Apoi cărând deşelaţi căldările cu smoală, Cu undele silnicei mări
Şi furcile, şi celelalte unelte, Zbătute-ntr-o coajă de ou
Şi apoi, când totul este gata,
Repartizându-şi rolurile cu schimbul Din care se nasc şi o sparg
(Care sunt astăzi dracii, care sunt păcătoşii) Mutându-se-n alt ou mai mare,
Ca într-un mister medieval Purtând clătinat un catarg
În care mascarada nu interzice delirul. Frânt de oglinzi mişcătoare
De altfel, faptul de a şti cu exactitate
Orele între care diavolul eşti tu însuţi Sub secera grea a-ntrebării
Nu-i nici pe departe un argument Tăiate stângaci dintr-un nimb:
Că diavolul nu există. În valul de sare al mării
Se clatină valul de timp.
pag 106 din 162

LUNĂ PLINĂ EXASPERAREA
Vino, lună, şi ne desprinde din somn, Exasperarea de-a curge

Aruncă-ţi în apele noastre năvodul Spre nimic şi spre nimeni,
Şi trage-ne-afară, Cum curge sângele din rană,
Deşeartă-ne Am învăţat-o-n lungi istorii
În insomnia văzduhului! Domesticite de neant,
S-ar putea să nu rezistăm, Acolo unde munţii lumii
De-atâta somn plămânii să fi trecut în bronhii, Se bat în capete şi râuri
Dar, De lapte şi de miere pier
Cu orice risc, trezeşte-ne Zadarnic şi exorbitant;
Şi lasă-ne, liberi şi singuri, pe mare: Exasperarea de-a crede
Să înaintăm încet, Că-i ridicol şi chin
Cu infinită prudenţă, Să zgârii veşnicia cu tranşee,
Pe suprafaţa lichidă, Să construieşti pe-un plaur o cupolă
Pe arhitectura valurilor mereu în schimbare, Şi un destin
Pe orizontul ca o frânghie întinsă Din năzuinţi de-a gata;
Între două infernuri, Exasperarea-n stare să încheie
Cu ochii în ochiul tău înnebunit de speranţă... Şi hazul, şi necazul, şi balada
Prin
Aceeaşi moarte benevolă...
pag 107 din 162

SUB INSULTĂ PUNCTUL BĂTRÂN
Nu ştiu nici cine, nici cum Mă gândesc uneori –

Ridică pe valuri de ură În timp ce visez
Gunoaiele strânse în drum Că mă rostogolesc pe o scară –
Pe care curentul le fură, Ce păcat
Că scara aceea are un sfârşit.
Le face-mpăraţi de o clipă Din moment ce nu mă pot opri să cad,
Spumei murdare din vârf, Aş putea face ingenios
Apoi le răstoarnă în pripă, Să dispară
Redându-le marelui stârv Căderea însăşi,
Dizolvându-i contururile,
Al timpului. Taci şi ascultă Îndepărtându-i-le la infinit,
Minciuna vuind în statui. Lipsind-o de definiţie,
Îngenuncheaţi sub insultă, De pragul de sus, de pragul de jos...
De ce, până când şi a cui... O răsucire în zbor,
O zvârcolire spre-adânc
Ar fi identice,
Cu o condiţie:
Să reuşesc să amân
Punctul bătrân
Al sfărmării de lespede,
Fără ca asta să mă împiedice
Să cad din ce în ce mai repede!
pag 108 din 162

A LOVI GARA DE NORD
Nu îmi e frică, Peron murdar, păzit cu grijă

Dar nu ştiu: cum După explozii de hârtie,
Se ridică Doi pumni la spate prinşi în fier
Glasul, braţul cum Şi între uniforme, fie
Se întinde să lovească?
Şi când strâng pumnul Acest stop-cadru chiar emblema
Trebuie să strâng Speranţei sub un soare gri!
Şi aripa-ngerească? Prin ochelarii de cătuşă,
Şi ca să scuip în obraz Viitorul verbului a fi.
Trebuie să adun
Salivă şi ură
În loc de silabe
Şi trebuie să-l împroşc
Pe cel mai de-aproape?
Aripa îmi sângeră şi se despică
Între răzbunare
Şi alibi:
Nu mi-e frică,
Dar mi
Se pare
Mai mare
Umilinţa de a lovi.
pag 109 din 162

CÂMPIA MODEL
O, Doamne, dar eu? Oh, fuga celui singur

Cumpănă a unei fântâni Către Singurul,
Cu cât mai în cer După modelul căreia
Cu atât mai adânc Curg izvoarele
Tensionată spre ape, Şi se formează avalanşele –
Privind de acolo câmpia Câtă spaimă şi cât eroism,
Arsă de secetă Câtă singurătate.
Şi fantomele dropiilor Când se depărtează de mine
De mult dispărute O urmez
Cum încremenesc cu gâtul întins Gata de orice,
Şi ascultă. Cu sufletul la gură.
Când se întoarce,
Mă ascund înspăimântată
Şi încerc să dispar.
Fuga celui singur
Dinspre şi spre
Centrul singurătăţii,
După modelul căreia
Fac mările valuri!
pag 110 din 162

ÎN MIŞCARE RÂND PE RÂND
Eu însămi doar vârtej, Nu poţi să-ţi aperi zeul,

Doar formă-a unor L-ai umili încercând,
Fărâme şi mai muritoare Iar el nu se apără
Care din şapte-n şapte ani, Pentru că-i mai presus
Valuri urmându-se, dispar – De-apărare –
Un da crescând Valul care-a măturat
Dintr-o negare Toate templele
Înspăimântat mereu Rând pe rând
Şi totuşi viu, Se întoarce în mare.
Un val eu însămi, Şi povesteşte ce frumoşi sunt zeii
Dar un val mai mare, Şi ce plăcut să-i sfarmi
Tot mai străin de sine Şi ce uşor,
Şi de mare, Şi alte valuri cresc
Fragment al altei spaime, Visând fiecare
Tutelar, Să aibă de spart
Neoboseală veşnică-n mişcare Zeul lor.
Pe-un ţărm rămas mereu
Pustiu...
pag 111 din 162

SINGUR MĂSURĂ
El este unul singur Maibinele şi mairăul

Nu pentru că, dintre toţi, Nu există.
Este cel adevărat, Ele sunt doar fantasme,
Ci pentru că Visuri fără măsură
Sâmburele tuturor este acelaşi. Ale binelui şi ale răului,
În frunzele stejarului, Promisiuni
În măruntaiele păsărilor, Menite să amâne clipa
În iepurele din lună, Înspăimântătoare
În pâine şi vin, În care am putea descoperi
El este unul singur. Că nici binele, nici răul
Atât de singur, Nu există,
Încât i se face urât Ci sunt numai fantasme,
Şi se naşte. Visuri fără măsură
Ale unor şi mai neînsemnate,
Şi mai ambigue
Adverbe.
pag 112 din 162

ÎN TEACĂ Astfel, lucizi mereu şi vinovaţi

De tot ce n-au avut curaj să facă,
Cei ce din laşitate n-au ales Ei stau în ziua cutremurătoare
(Infernul, Cântul trei, 57) Fără de rost, ca sabia în teacă.
Zadarnic stau şi-aşteaptă pentru ei
Să se mai facă vreodată noapte,
Căci timpul a încremenit crispat,

Nemaiînstare să producă ore
De spaimă că va trebui s-opteze
Între crepuscule şi aurore,
Iar în clepsidra lumii răsturnată

Nisipul nu mai curge ca-n trecut,
Oprit în aer nu mai îndrăzneşte
Să-şi ia răspunderea vreunui minut
Menit să declanşeze iar rotirea

Eternei pietre măcinând eres
Şi să coboare pacea nopţii peste
Cei ce din laşitate n-au ales.
pag 113 din 162

MOLECULE DE CALCIU ARTA DE A MURI
Să nu mă grăbesc, Ars moriendi, înţelepciune

Să las timpul să treacă, A lunecării încete
Fiecare secundă-n cădere Pe lungile pante-ale serii,
Erodează puţin Te-am învăţat pe îndelete
Suferinţa. Ca pe o rugăciune
Să aştept. Din copilărie,
Fiecare val ce se sparge Ca să nu mă sperii
Sapă în stânca Când vine timpul
De care-s înlănţuit, Să mă îmbie,
Fiecare fir de rugină Ca să nu-mi pară rău
Subţiază lanţul. Şi să nu mă scumpesc
Într-un mileniu, în două, La preţul nimbului, exorbitant,
Stânca va fi nisip, Cerut de călău
Fierul verigilor pulbere, Şi adăugat atâtor dureri,
Oasele mele, molecule de calciu Schingiuiri, umilinţe, profanări şi incendii
Risipite în apă, Vălurind de departe,
Suferinţa nimic. Din nenumăratele ieri
Salvate prin tine,
Cântec curgând fără ruşine
Spre moarte,
Ars moriendi...
pag 114 din 162

SUNETE DE PĂMÂNT CĂZUT ÎN CER
Umilinţă nu asemenea celei a pietrelor Căzut în cer

Călcate-n picioare Ca în adâncul unei fântâni,
Sau muiate Reverberat de umezeală,
În milenii de picurare, Aproape stins
Transformate-n argilă, Şi travestit în lună,
Rostogolite fără-ncetare, Nu reuşea să facă noapte totuşi
Înmulţite în silă, Şi ziua rămânea în juru-i tulbure
Făcute nisip. Ca un albuş gelatinos, nesigur,
În jurul gălbenuşului stricat.
Nu. O, Doamne-al aştrilor
Umilinţă de animal Descurajaţi din spaţiu,
În care fiecare celulă îmi cere să ţip Încearcă totuşi să îl recunoşti...
Şi eu nu ştiu
Cu răgetul cui
Să înspăimânt,
Umilinţă a nimănui,
Animal de pustiu
Fără chip,
Cu limba tăiată,
Scoţând
Numai sunete de pământ.
pag 115 din 162

DE-A VALMA INSCRIPŢIE
Ceea ce peştilor le pare zare, Tot ce se poate-nţelege

Substanţa pe care-o străbat fericiţi s-o respire, E fără speranţă şi lege
E pentru mine valul ce prăbuşeşte-altare
Şi răscoleşte cimitire, Şi creşte dospind în eres
Tot ce e fără-nţeles.
Ca să se sfarme-apoi la rândul lui,
Numai nisip şi apă, de la sine,
Amestecând cadavre şi statui,
Purtând de-a valma schele şi ruine.
Haos lichid, adâncu-i suitor,

Cerul afund şi viitura soartă:
Respir văzduhu-n care peştii mor
Şi mă sufoc în valul care-i poartă.
pag 116 din 162

CU CAPUL ÎN JOS PRIN NEFIINŢĂ
Răstoarnă oglinda, Purtând în loc de coarne crengi cu flori

Varsă din ea conţinutul, Turma de cerbi trecea prin amintire
Lucrurile mişunătoare, Şi ochiul meu, care acum o vede,
Petele de rugină care respiră Nu se formase încă s-o admire;
Lipite de sticlă,
Privirile mişcându-şi labele genelor, Deci fără martori, ca un gând, treceau
Chipul tău Atât de lin că nu clinteau vreun ram
Mâzgălit de ediţiile lui succesive. Şi nu sfârşeau de-a trece-n timp ce eu
Răstoarn-o cu capul în jos, Căzând din vârstă-n vârstă îi priveam.
Scutur-o bine,
Să nu mai rămână nimic Păsări dormeau pe fruntea lor în crengi
Decât pieliţa sticlei Şi-n lunecare gângureau uşor,
Luminoasă şi rece. Fără să se trezească, dar simţindu-mi
Prezenţa tulburată-n viitor,
Cum îi aşteaptă pretinzând dovezi,

Cum îi contemplă fără să îi creadă
Că poartă-n frunte crengi cu flori şi trec
Prin nefiinţa fără de tăgadă...
pag 117 din 162

O LINIE DREAPTĂ NUMĂRĂTOARE INVERSĂ
O linie dreaptă, atât, Când nu mai pot să suport

O linie sigură Încep să număr
Între cele două părţi ale paginii (dovadă că numerele sunt superioare cuvintelor
Şi posibilitatea de a spune: Sau,
De o parte sau de alta. Dacă nu superioare,
Dar nu, hârtia suge, Oricum mai uşor de suportat),
Locul liniei îl ia o colonie Încep să număr, deci:
De râme târându-se Becurile, robinetele,
Dintr-o parte într-alta Copacii care se văd pe geam,
Prin pământul arat de peniţă, Creioanele de pe masă,
Tremurătoare şi nehotărâte, Trecătorii, pisicile de pe acoperişuri,
Dar răzbătând, Apelurile telefonului.
Dizolvând graniţa şi cerneala. Dar, mai riguroase decât cuvintele,
Morala: Numerele nu pot fi adunate de-a valma,
Nu-l întreba pe călău Cărţi cu tomberoane de gunoi,
Diferenţa între bine şi rău. Claxoane cu vrăbii,
Trebuie ţinută o contabilitate obositoare
Al cărui singur merit e
Că nu produce
Dincolo de exasperare
Poeme.
pag 118 din 162

SINGURĂTATE UN VĂZDUH MAI PUŢIN ÎNCĂRCAT
Marea care se zbate-n celălalt Încerc uneori să-mi închipui

E-ntotdeauna mai puţin amară, Un văzduh mai puţin încărcat,
Valul poate să pară numai fald Dar nu reuşesc,
Atunci când îl contempli din afară Pentru că
Nici ochiul care vede mituri,
Şi spasmul înălţării doar maree Nici ochiul care vede maşini
Urmând chemarea căzătoarei luni, Nu vor să renunţe.
În alţii suferinţa e idee, Iată,
Spectaculare marile furtuni, Chiar acum
Un avion
Prilej de faimă şi invidie rana, Şi Nike, înaripata zeiţă,
Moartea numai intrare în Parnas. S-au ciocnit, prăbuşindu-se
O, corurile intonând osana Sub ochii mei uluiţi
Peste singurătatea unui glas... Din motive opuse:
Unul nu-şi poate explica
Defectarea avionului,
Celălalt moartea zeiţei Victoriei.
Şi obosiţi
Adorm amândoi şi visează
Un gol
Prin care trec
Numai nori şi păsări.
pag 119 din 162

DIN CE ÎN CE
Îmi seamăn cu-atât mai exact

Cu cât îmi sunt mai străină –
Intenţie ucisă de act,
Speranţă-nglodată în vină.
Din vârstă în vârstă tot eu

Sunt cea care-mping înspre ţărm
Val după val şi mereu
Când îl înalţ îl şi sfărm,
Val după val prin nisipul

Remăcinat tot mai fin –
Identic cu sine mi-e chipul
Din ce în ce mai străin.
pag 120 din 162

PASĂREA DESCHISĂ DIN HAOS
Pasărea aceea era atât de deschisă Ziduri de apă, turnuri lichide, castele
Peste lume În clocot
(Aşa cum o carte poate fi deschisă, Ca şi oraşele călătoare pe cer
Citită chiar, dar nu şi înţeleasă, Înrudite cu ele
Dacă nu ştii limba în care e scrisă), Spre care se-ntind
Încât o aripă a ei Şi aproape le-ajung,
Acoperea soarele Spărgându-se lent în explozii
Şi cealaltă aripă Cu sfârşitul amânat îndelung,
Luna, Răzgândindu-şi durerea
Iar oamenii, Din spasme-ntr-un hohot
Nemaiputând să vadă cerul, Pe care-ntre zări îl auzi
Încercau să-i citească voinţa Înmulţit triumfal
În măruntaiele ei. De ecouri lucioase ca de globuri de spumă
Şi brusc risipit în moloz luminos,
Aşchii de raze, sori uzi,
Stinşi cu spaimă şi astfel semnal
Unor noi ondulări
Ale ritmului mumă
Care scoate din haos
Val pierind după val.
pag 121 din 162

GOL SFÂŞIAT COLOSSEUM
Putere de-a alege Tot ce mai rămăsese

Între a fi implicat Era o labă a piciorului stâng,
Şi a fi singur, Enormă. Privind-o,
Curaj de-a opta Abia dacă reuşeai să-ţi dai seama
Între suferinţa ţipătului Ce reprezintă, aşa cum era
Şi cea a tăcerii, Aşezată în curtea muzeului
Forţă în stare să se hotărască Pentru că nu încăpea într-o sală.
Între fuga în afară Cine-ar fi fost în stare să-şi imagineze
Şi fuga înlăuntru, Statuia întreagă
Tu stăpâneşti universul Din care rămăsese doar fragmentul acela
În care Şi un cuvânt, Colosseum,
Stelele ard Despre care toată lumea crede acum
De nehotărâre. Că denumeşte arena vecină?
Gol sfâşiat în două, Oraşul incendiat pentru a fi reclădit
Eternitate duală În jurul colosului
De unde A uitat de mult să se mai sperie
Cad jumătăţi de rachete Sau să râdă de el;
Şi ciosvârte de îngeri. Doar turiştii ating încântaţi
Ciobul gigant,
Îi citesc în ghiduri istoria,
Apoi îl mai cercetează o dată:
Laba piciorului stâng...
pag 122 din 162

OROLOGII PE ŞINE CA O SPUMĂ
Ceasurile din când în când Monarhi pe valuri

Se opresc, apoi pornesc mai departe, Regi plutind
Dar cei care sunt duşi astfel Pe suprafaţa ondulată a mulţimii,
Nu ştiu că ele s-au oprit Rămânând deasupra printr-un miracol
Şi cât timp au stat, Contrar legilor gravitaţiei –
Şi cât de tare accelerează Suspendate între două furtuni –
Ca să se-ajungă din urmă, Ajunşi ca o spumă murdară
Şi cum în câte-o parte s-a făcut gol Deasupra,
Şi câteva secunde pot să se lăfăie Cu cât mai sus
În compartimentul unei întregi zile. Cu atât mai aproape de moarte.
Pe când în altă parte
Mulţimile fac valuri-valuri
Şi se caţără pe acoperişuri, pe scări, pe tampoane.
Cei duşi răspund conştiincios
„Am patruzeci şi doi de ani“,
Fără să ştie că unele cifre sunt minute,
Iar altele milenii
Şi nici numele staţiilor
În care s-au oprit
Pentru a face cruce cu alţii
Sau fără motiv.
pag 123 din 162

FĂRĂ NUME (II) ÎN JAR
Vorbim de el mereu Ardeţi satele, strigă Crişan,

Cum tot mereu Ardeţi satele care nu se ridică,
Atingi cu limba dintele ce doare. Faceţi-le holde mănoase de foc
Când îl uităm o clipă-i sărbătoare, Să rodească neascultarea prin vreme,
Iar pomenirea lui bolnavă Să se stârpească ultimul sâmbur de frică,
E şi-n blesteme şi în rugăciuni. Înălţaţi biserici de flăcări în loc
Îl luăm în doze zilnice Şi cântaţi în ele blesteme!
Ca pe-o otravă
La care devenim astfel imuni. Ardeţi satele, strigă Cloşca,
Ardeţi satele care nu se răscoală,
Să se mistuie toată răbdarea din ele,
Nici un fir de umilinţă să nu mai poată-ncolţi,
Înălţaţi din flăcări până la nouri castele
Şi locuiţi-le cu îndrăzneală
În veacul veacurilor vii!
Numai Horia tace şi se uită în jar:

Nu poate fi în zadar, în zadar, în zadar...
pag 124 din 162

*** CA VALURILE
Ceva Ca valurile monotone care cad

(Nu am destulă putere Pe-acelaşi loc, ca să revină iar,
Să spun cineva) Aceleaşi crime, în acelaşi iad
Va pune totuşi cândva capăt Se tot reiau la nesfârşit şi chiar
Coşmarului ce pare nesfârşit.
Vom încerca atunci De ritmul e încetinit puţin,
Să înţelegem Călăul plictisit, jertfa complice,
Cum am căzut în somn, E-acelaşi joc mecanic şi meschin
Cât am dormit Fixat în ale lumilor matrice,
Şi cum am fost în stare
Să visăm Funcţionând isterizat în plin,
Atât de monstruoase forme. Alimentând motoarele puterii
Metabolismul nostru e de vină? Cu sângele ce-adapă stele şi-n
Traumatismele enorme Care se întunecă imperii
Pe care în copilărie le-am trăit?
Sau poate nici nu aparţine vieţii Ca totul să se mai repete-odat’
Misterioasa spaimelor toxină? Cu victime de sens contrar,
Cândva ne vom trezi Ca valurile monotone care cad
Şi-o să ne pară Pe-acelaşi loc, ca să revină iar.
C-am fost în moarte şi c-am revenit.
pag 125 din 162

CLIO Îndepărtează de mine

Cupa cu spermă-a puterii,
Cădere de frunze grăbite Zeiţă-ncleiată în sânge,
Să se întoarcă pe ramuri, Drapată decent în grafit –
Timp ce devine istorie Cădere de frunze grăbite
Doar putrezind, Să se întoarcă pe ramuri
Goana aceasta spre moartea Ca-ntr-o clepsidră ce-nchide
Lipsită de frâu şi ruşine Eresul fără sfârşit.
Din care crime-n stindarde
Şi paşi de paradă descind.
Clipe-aşa blânde în parte

Strânse în haite sunt fiare
Din leşul cărora stăpânul
Clădeşte apoi piramide,
Stăpânul gândind el în locul
Celor ucişi de gândesc
Şi mult mai cinstit
Când ucide.
pag 126 din 162

LIANT Ce ne lipseşte? Clei de oase

Frânte pe roată, un cuvânt
Ce ne lipseşte? Ce liant Intraductibil în sfârşitul
A fost sustras de la-nceputuri Unde noi înşine am fost.
Nisipului ce face valuri
Redesenate de-orice vânt,
Sau ca mortar fără de care
Zidul se-nalţă spre neant,
Ca să se năruie grăbit
De presimţirea unui gând?
Ce ne lipseşte? Doar petale
Ce nu se strâng într-o corolă,
Şi numai fire lungi de lână
Ce nu pot ţese un covor,
Şi pietre vâjâind prin aer
Nestrânse într-o baricadă,
Doar disperări desperecheate
Şi conservate în umor.
(Ca nişte foetuşi otrăviţi
De chiar metabolismul mamei
Şi puşi în spirt – dovezi şi mostre –
A vieţii scurse fără rost)
pag 127 din 162

TERMOMETRU GRAMATICĂ
„Principalul e să nu ne pierdem minţile“, De ce să jignim lemnul?

Auzeam mereu Oricât de mort, el încă mai păstrează
Şi-mi imaginam minţile Structurile vieţii, canalele sevei,
Ca pe nişte bobiţe de mercur Fibrele melodioase ca nişte valuri
Neastâmpărate, greu de stăpânit Ale unor de mult încheiate-oscilări.
Şi gata mereu să se piardă, De ce să jignim lemnul?
Pe care mi-ar fi plăcut Prin el au trecut înainte de-a izbucni
Să le strâng la un loc Ideile frunzelor, culorile florilor,
Într-o singură bulă strălucitoare, Cromozomii geniali şi ambigui
Aşa cum făcusem o dată Navigând în seminţe.
Când se spărsese termometrul, De ce să jignim lemnul
Culegând în palmă Numind cu făptura lui dulce
Sângele lui argintiu. Această hecatombă
Adormisem atunci – ţin minte – De vorbe ucise
Disperată de somn, Şi lăsate să putrezească
Strângând pumnul cu încăpăţânare În creierul nostru,
Peste sâmburul viu, Acest wax museum al sintaxei
În timp ce auzeam Şi morfologiei
Vorbele îngrijorate ale celor mai mari: În care adevăruri împăiate
Să nu ne pierdem minţile... Sunt aşezate în poziţie de drepţi
Şi făcute să umble
(Un pas înainte, doi înapoi)?
pag 128 din 162

OBSESIE M-ai obseda, oare, şi dac-ai fi

Fericit? Dac-ai fi fost în stare
Te-aş mai iubi, oare, la fel dacă Să asupreşti, să cucereşti, să semeni ură?
Ai fi puternic şi înspăimântător O, Doamne al istoriei, dezleagă-i
Asemenea altora? M-aş gândi la Viitorul cu asupra de măsură!
Tine atât de mult dacă ai fi
Învingător şi crud în războaie?
Te-aş mai fi visat
Îngrijorată, dacă îi stăpâneai
Tu pe alţii? Aşa cum copiii
Familiilor fericite pleacă de-acasă
Când cresc, liberi de orice răspundere
Şi pot, dacă vor, să nu-şi mai aducă
Aminte de nimeni, în timp ce
Copiii săraci trebuie să se-ntoarcă
Mereu, să-şi ajute familia, trimiţându-i
Pachete şi bani, ţinându-i pe cei mici
La şcoală, tot astfel fericiţii
Poeţi ai unor popoare mai mari
Pot să-şi uite izvorul, să plece,
Să fie ai lumii...
pag 129 din 162

BALADĂ O făptură
Ca armătură
N-am altă Ană, Visului infam:
Mă zidesc pe mine, N-am altă Ană
Dar cine-mi poate spune că-i destul, Şi pe mine chiar
Când zidul nu se surpă de la sine, Din ce în ce mai rar
Ci-mpins de-o toană Mă am.
De buldozer somnambul
Înaintând de-a valma prin coşmar.
Şi iar zidesc
Cum aş zidi un val,
A doua zi iar,
A treia zi iar,
A patra zi iar,
O mănăstire pururea lichidă
Sortită să se năruie la mal;
Şi iar zidesc,
O, var
Şi cărămidă
Şi, fără de prihană,
pag 130 din 162

SOARELE DE APOI (2000)
NORD
Puterea soarelui
Refuzând echilibrul cu noaptea,
Lumină neliniştitoare
Aşa cum binele pur este ameninţător,
Dovadă că omenirea
Şi-a condamnat la moarte
Nu atât criminalii,
Cât sfinţii.
pag 131 din 162

OCEAN SUFICIENTĂ MIE
Sarea din păr, de pe piele, de pe sandale, Suficientă mie nu mi-am fost niciodată,
Şi sare uscată pe gene, pe buze, Atârnând mereu ca un fruct de o creangă în vânt,
Reziduuri ale unor dureri neegale Ca de un arc încordat, o săgeată,
Ca marea Ca de propria sa etimologie, un cuvânt.
Trecând dezgustător prin meduze;
Urme de plâns ale unor fiinţe Ce-am însemnat înainte de-a fi fost pe pământ,
Neavând în comun decât rar Ce sens visat de demult devenit speranţă uitată
Disperarea Mă străbate sărind peste rând
Măsurată-n minute Şi făcându-şi din mine dovadă
Şi, sărat şi amar,
Acelaşi gust Şi verigă a unui mister amânat
Al jumătăţii trecute Ca să continue diferit însă viu,
De secol, de vârstă, de an. Plătind cu dobândă acelaşi păcat
Plajă în august,
Ocean. Pe care ţi-l las moştenire târziu,
Ca să-l înţelegi şi să-l porţi mai bogat,
Numai tu, cititor nenăscut, ca un fiu...
pag 132 din 162

OROLOGIUL TANGAJ
Nu stă în puterea orologiului Uneori aproape urâtă,

Să-şi aleagă orele. Alteori minunat de frumoasă.
El e obligat să le spună Ce-aş putea să-i cer
Cum vin la rând, Oglinzii din uşa dulapului
Ceas rău, ceas bun, Ştearsă de datină,
Fără să ştie ce spune Când eu mie nu îmi pot fi cântar
Atât de sonor Şi toate punctele de reper
Şi în grabă: Ale lumii se clatină
Ceas bun, ceas rău, Rar, tot mai rar?
Ceas indiferent.
Cine întreabă, Nu oglinda
Când totul e timp Răsfrângând când iarba, când norii
Trecut, viitor, În nehotărâtul tangaj
Niciodată Prezent. Hotărăşte,
Nici timpul tors pe fusul aurorii
Bătrâneşte,
Uituc,
Nici mirosul de frunze de nuc
Din dulapul copilăriei, uriaş;
pag 133 din 162

Doar legănarea RUGĂ

Între viaţă şi moarte
Acasă, Ajută-mă să plâng şi să mă rog,
Întoarcerea şi plecarea Să îmi privesc destinul inorog
Pe acelaşi loc, Cu steaua-n frunte răsucită corn
Spre care-n vis mulţimile se-ntorn;
Precum marea;
Mai aproape, Ajută-mă să plâng şi să îndur
Mai departe, Dispreţul laudei ce creşte-n jur
Uneori urâtă, alteori frumoasă. În ochii lacomi, fără de noroc;
Ajută-mă să plâng şi să mă rog,
Ajută-mă să blestem şi să plâng

Lumea supusă ochiului meu stâng,
Ajută-mă să plâng şi să accept
Lumea ascunsă ochiului meu drept;
Ajută-mă să plâng şi să suport

Catapeteasma ochiului tău mort
Şi nemaidesluşitul paradis
Strivit în ochiul tău închis.
pag 134 din 162

ALUNEC, ALUNEC FERICITĂ MI SE SPUNE
Sunt primul om care îmbătrâneşte Fericită, mi se spune că trebuie să fiu,

Sub soare. Pentru c-am ales moartea ca să pot învia.
Singură descopăr, Ce-aş putea să-mi doresc mai mult, mă întreabă,
Şi fără să mă poată ajuta cineva, Dar nimeni nu aşteaptă răspunsul.
Această enormă mirare Ferice de tine, îmi spun toţi,
A trupului încă al meu (Şi eu repet: Ferice de mine).
Dar rămas Nu poţi învia fără să mori,
Ca pe un ţărm părăsit în prăpăd, Îmi mai spun
În timp ce eu Cei care n-au înviat niciodată
Alunec, alunec pe mare Pentru că n-au murit.
Până nu mă mai văd.
pag 135 din 162

AGĂŢAŢI ÎN CRENGI APOLLO
Agăţaţi în crengi, Vino, tras de delfini,

Unii pe jumătate uscaţi, Cu cithera în mâini,
Alţii abia dând în pârg, Printre valuri mereu călătoare
Dar toţi cu hainele vestejite, Venind să contemple,
Fibroase, Zeul unor altare
Cu aripile încâlcite de vânturi, Cu statui şi stăpâni
De mult nemaiîncercând să se desprindă Şi cu oase, uscate la soare, de temple.
Şi să cadă,
Ca şi cum ar şti Vino lin, lunecând printre morţii de piatră
Că mai jos sunt alte crengi, Ferecaţi în muzee, fără milă-admiraţi,
Pe care se vestejesc Pe când greul pământului de sub marmure latră
Alţi îngeri. Hexametrii uitaţi.
Vino, Doamne, să vezi poezia săracă

Şi poeţii căzuţi sub istorie blestem,
Vino, gol şi frumos, şi de ţi-e frig, îmbracă
Haina strâmtă-a acestui poem.
pag 136 din 162

DOUĂ CRUCI ÎNTREGUL
Tu ai fost crucea mea Să nu fii bărbat sau femeie,

Înaltă, subţire, Nici bătrân sau copil.
În stare să mă răstignească Să nu fii piatră sau arbore,
Grindă pe grindă. Nici apă sau foc.
Eu am fost crucea ta Să fii întreg – să fii întregul.
Copilărească, Tu şi eu, lumină neîmpărţită
Răsfrântă-n oglindă. Reinventând zeul
Aceeaşi mişcare În stare să rodească singur.
Pentru îmbrăţişare
Şi răstignire,
Pentru mire
Şi pentru mireasă.
Lasă
Vremea să curgă de două ori,
Dinspre seară, şi dinspre zori,
Pentru unul, şi pentru altul,
Să ne asemene,
Şi să ne-acopere sumbră
Cu flori –
Printre care să privim spre înaltul
Desenat cu două cruci gemene:
Una de umbră.
pag 137 din 162

PIETÀ ÎN VIZITĂ
Mai dormi, mai dormi atât de greul Bătrâni venind cu duioşie la cimitir
Somn al seminţei în pământ, Ca într-o vizită protocolară
Ca să încolţească-n primăvară zeul În lumea cealaltă,
Cu moartea pre moarte călcând. Obosiţi la gândul că mai trebuie
Să se întoarcă acasă,
Mai dormi, visând cum celor din morminte Că nu pot rămâne
Viaţă dăruindu-le, învii Definitiv.
În groaza bucuriei care-aprinde
Ochii bătrâni ai foştilor copii.
Şi-atunci când peste iarna veşniciei

Te vei trezi în soarele de-apoi
Ridică-te din braţele Mariei
Şi-nvie-ne, Isuse, şi pe noi.
pag 138 din 162

CEARCĂN Cearcăn de aur

În jurul ochiului care-a-nviat,
Cearcăn albastru Semn suprem
În jurul ochiului care-a-nţeles, Şi triunghi
Semn rotund Al iubirii pe tâmplă,
Şi eres Unde cad în genunchi
Pe suprafaţa necurgătoare a timpului Şi îl chem
Unde sunt; Când doar veşnicia se-ntâmplă.
Cearcăn negru
În jurul ochiului care-a crezut
Semn oval,
Jumătate de infinit,
Pe trupul meu, mal
De lut,
Unde istoria-a durut
Şi-a lovit
Val de val;
pag 139 din 162

DE-AR FI SĂ PIERIM CORABIA CU POEŢI
De-ar fi să pierim prin zăpadă Poeţii cred că e o corabie

Să nu mai rămână din lume Şi se îmbarcă.
Decât o imaculată
Întindere fără de nume, Lăsaţi-mă să mă urc pe corabia cu poeţi
Înaintând pe valurile timpului
Ar fi doar un semn al iubirii
Trecând spre mai certe-nvieri, Fără să-şi clatine catargul
Mâine tot noi am fi mirii Şi fără să aibă nevoie ca să mişte din loc
Înmormântaţi încă ieri, (Pentru că timpul se mişcă
În jurul ei tot mai repede).
Îndrăgostiţi şi cărunţi,
Mereu trecători, precum norii, Poeţii aşteaptă, şi refuză să doarmă,
Dezvăluind genii munţi Refuză să moară,
Din anonimatul ninsorii... Ca să nu piardă clipa din urmă
Când corabia se va desprinde de ţărm –
Dar ce e nemurirea dacă nu

Chiar această corabie de piatră,
Aşteptând cu încăpăţânare ceva
Ce nu se va întâmpla niciodată?
pag 140 din 162

SFÂRŞITUL LUMII LASĂ-MĂ
Sfârşitul lumii dac-ar fi să fie Lasă-mă să desfac

Ce-ar fi mai mult decât explozia-n vânt Din carnea de fruct fericit
A unui glob de păpădie A obişnuinţei-eres
Care dispare semănând? Sâmburul înspăimântător;
Lasă-mă să tac umilit
Pe sine însăşi lume încă vie Despre ceea ce nu-i înţeles
Se înmulţeşte dispărând: Pentru că-i ştiut pe de rost;
Sfârşitul lumii care întârzie Lasă-mă să mor
Amână alte lumi, la rând. Ca să poţi întreba: A fost
Atât de aproape
Trecutul care urcă în prezent, Încât nu se vedea?
Viitorul care îl înlocuieşte Umbra mea
Precum pe-un rege mort un biet regent, Târâtă prin iarbă
Totul dispare după ce iubeşte Să adape
Şi fără judecată curge lent Sâmburul de întuneric
Sub zodia dublă-a cozilor de peşte. Al orbitorului univers.
Întreabă,
Dar lasă-mă vers.
pag 141 din 162

NIMIC NU E ÎNTÂMPLARE UN SFÂNT
Nimic nu e întâmplare: Un pom, dacă îi tai un braţ,

Nici zvâcnetu-n trup, Îşi creşte un altul dintr-un mugure nou,
Nici fructul pe ram, Şi dacă îi tai o rădăcină,
Când totul mă doare O altă rădăcină se va întinde în locul ei,
Ca mierea pe stup, Şi dacă îi înnozi ramurile,
Ca sarea pe mare Ele vor continua să înflorească înnodate,
Şi totul e pus să omoare Şi, dacă îi iei fructele,
Copilul care eram. El va face altele pe care ţi le va oferi.
Un pom este un sfânt
Care nu poate fi umilit,
Pentru că umilinţa se cuprinde
În noţiunea de sfinţenie.
Şi un luptător
Care nu poate fi înfrânt,
Pentru că înfrângerea se cuprinde
În noţiunea de luptă,
Aşa cum sămânţa se cuprinde în pom
Şi pomul în veşnicie.
pag 142 din 162

DANGĂT DE FRUCTE O, ceas al lumii-n care roade bat

Secunde sâmburi, ore dulci cu miez,
De ce nu ne-am întoarce în livezi, Ani deveniţi alcool, un secol beat
În liniştea-ntreruptă doar de poame, De dangătul de fructe din livezi...
Unde pe mii de ani nainte vezi
Rostogolindu-se aceleaşi toamne;
Şi orice grindini ar aduce norii

Din tulburate ceruri megieşe,
Ca-n cele mai de mult istorii
Cireşii murmură cireşe;
Legile basmelor se schimbă

Adesea printre paradise,
În doar de ei ştiuta limbă
Caişii spun mereu caise;
Şi, ca şi cum nimic în lume

Nu-i poate face să dispere,
De mii de ani, mereu, anume,
Merii rostesc aceleaşi mere...
pag 143 din 162

DEFINIŢIE MIJLOCUL DRUMULUI
Prea frumos Mă caut

Pentru a nu fi cucerit, Aşa cum sămânţa
Prea tânăr Se caută şi nu
Pentru a nu fi stăpânit, Se găseşte
Prea bogat În floare,
Pentru a-şi aparţine; Cu toate că floarea
E-nscrisă copilăreşte
Prea înţelept În drumul ei
Pentru a lupta, Înspre sămânţa următoare.
Prea curajos Mă caut în floare,
Pentru a nu fi rănit Mijloc al drumului,
Prea sceptic Jumătate de depărtare,
Pentru a nu fi înfrânt; Aşa cum sămânţa
Se caută mergând mai departe
Prea înfrânt Prin floarea, jumătate de moarte.
Pentru a nu fi liber,
Prea liber
Pentru a nu fi umilit,
Prea umilit
Pentru a muri.
pag 144 din 162

CONFUZIE POEM
Nimic din ceea ce ne înconjoară Nu e nevoie să mai distrug

Nu e mai simplu decât noi. Aparenţele:
Sexe de îngeri încuiaţi afară Aparenţele au putrezit
De înjghebarea de noroi Şi au curs ca o spumă murdară
De pe faţa esenţei,
Şi neînţelegând nici ei nimica Urâtă şi veşnică.
Din umbra picurând pe-altar – Pot doar s-o privesc,
Confuzie din care numai frica Dacă am destulă putere.
E limpede, dar poate în zadar.
pag 145 din 162

ÎN RATE CEAS DE NISIP
Laudă ţie, frângere, mărunţire, nisip, Nici bine, nici rău,

În care poţi să te-ngropi Numai alge şi peşti,
Cu gândul la stâncă; Numai scoici fericite
Laudă ţie, înţelepciune-a fărâmei, Ferecate în sine,
Mare de stropi, Şi ca o dovadă
Divizare adâncă; Că nimic nu se pierde,
Laudă ţie, putere de-a accepta măcinarea Triumfale nisipuri
Şi umilinţa făinei între pâine şi grâu, Curgând din ruine.
Între frunte şi brâu
Între Eleusis şi farsă; Şi bine şi rău,
Laudă ţie, mirare, Şi mare şi timp,
Ca o cheie întoarsă Şi versuri înscrise
În lacătul realităţii Pe plaje aride,
Şi-aruncată în mare. Când tot universul
Nimic întreg, bărbaţi, femei, fragmente E-o clepsidră întoarsă
Ale făpturii unice, visate, Prin care se scurg
Laudă ţie, discontinuitate, Înspre cer Atlantide.
Laudă vouă, particule şi elemente,
Trepte frânte, urcând
Până la ultimul gând,
Totul în rate...
pag 146 din 162

LAMENTO PIAŢA BUZEŞTI
Mi-e greu cu mine, Lasă, Doamne, câinele şi copilul

Cu ceilalţi amar, Să muşte din aceeaşi bucată de pâine
Se scorojesc pe frunze Printre grămezi de moloz
Culorile mai noi Şi grămezi de gunoaie,
Şi de sub straturi râncede de var Sub soarele moleşitor
Ies rânjete de dinainte de război. Reuşind să-i adoarmă
Încolăciţi şi-mpăcaţi,
Mai răul lasă-n dinţi nisip, Cu universul redus
Mai binele dospeşte acru rime, La bucata de pâine
Singur mi-e greu, În care se mai văd
Dar şi mai greu mulţime, Dinţii îngerului.
Mi-e greu să tac,
Dar şi mai greu să ţip
Un adevăr făcut fărâme.
Dar, mai ales, mi-e frică şi mi-e greu

Să-l car napoi în cer
Pe Dumnezeu.
pag 147 din 162

BĂTRÂNI ŞI TINERI
Bătrâni şi tineri,
Toţi stângaci,
Nu încă unii
Iar ceilalţi nu mai,
Şi-n sâmburul din care mă desfaci,
Un biet adult se înmulţeşte. Vai,
Ce jalnic fragmentaţi
Şi fără miez,
Timpi depărtaţi egal de mine!
O, Doamne spune-mi unde să m-aşez
Când toate vârstele îmi sunt străine
Şi în zadar
Copilul care sunt
Caută speriat un timp cărunt
Sau chiar,
Mergând cu visul mai departe,
O cât mai luminoasă moarte...
Dar nu găseşte disperat decât

O nemurire-n care i-e urât.
pag 148 din 162

FRAGMENTE DESPRE POEZIE
* În Domul din Florenţa se află o Pietà de Michelangelo,

rămasă, se spune, neterminată. Este o compoziţie în formă
de piramidă, aşa cum obişnuieşte să-şi aranjeze Leonardo
da Vinci figurile, o compoziţie în care trei personaje abia
schiţate în piatră sprijină de subsuori trupul, de-o mare
frumuseţe şi de-o perfectă cizelare, a seninului mort.
Am privit întotdeauna această operă, fascinată nu numai de
covârşitoarea ei forţă, ci şi de nesfârşitul mister pe care-l
închide în sine, de taina fără dezlegare a naşterii ei
întrerupte. Oare cu adevărat numai moartea l-a împiedicat
pe Michelangelo să aducă această stranie Pietà la înfăţişarea
perfectă, lustruită, ireproşabilă a celei de la San Pietro din
Roma? Oare acest joc dintre schiţă şi migală, această
contrapondere dintre trupul exprimat total şi feţele
estompate de nerostire, acest contrapunct care realizează o
atât de acută sugestie a durerii nu este decât o etapă a
muncii artistului în drum spre capodopera hotărâtă să spună
totul, dornică să trezească nu tulburarea, nu frisonul, ci
admiraţia necondiţionată şi indiferentă? Nu cumva mâna
artistului a fost oprită să continue nu numai de moarte, ci şi
de bănuiala că nu totul trebuie spus, că trebuie lăsate zone
sugestiei, umbrei, îndoielii, gândului rostit pe jumătate
pentru a fi întregit de ceilalţi în milioane de feluri, într-o
pag 149 din 162

taină mereu curgătoare, nelimitată, ca un izvor? Nu se va şti literaturii. Pentru mine, cuvintele nu sunt decât un rău
niciodată. De ani de zile încerc să înţeleg privind această necesar, de care trebuie totuşi să mă servesc; pentru mine,
capodoperă a neterminării, a opririi drumului spre o nimeni nu e mai departe de „literatură” decât un mare
perfecţiune tangibilă. scriitor.
Am învăţat întotdeauna să scriu mai mult din muzică şi din
plastică decât din literatură. Mi-e greu să spun numele unui
poet tutelar, dar sunt supusul a doi sau trei pictori, a doi * Scriitor nu este cel care scrie, este cel care se exprimă cu
sau trei compozitori. Artele nu seamănă între ele, drumul ajutorul scrisului.
spre ele şi consecinţele lor, da. Acea Pietà din Domul
Florenţei înţelege de ce poezia în forme fixe mă respinge, de * Curentele literare nu au cu poezia decât tangenţe
ce poezia ermetizantă sau liberă de sens nu mă atrage; ea administrative.
ştie, cu sau fără gândul lui Michelangelo, că arta adevărată
este, pentru mine, numai linie de unire, raport suspendat, * Istoria artei nu este – la o cercetare lipsită de prejudecata
întotdeauna altul, întotdeauna riscant, între perfecţiune şi progresului artistic (arta fiind singurul domeniu în care se
sugestie. descoperă întotdeauna doar ceea ce există) – decât o istorie
a perfecţionării mijloacelor de expresie şi a decadenţei
* Poezia nu influenţează decât pe cei dispuşi să se lase fondului de exprimat. Veronese, să zicem, are în plus faţă
influenţaţi, nu sensibilizează decât pe cei sensibili. de Giotto cunoaşterea perspectivei şi strălucirea cărnoasă a
madonelor, iar în minus, intensitatea halucinantă, privirea
* De nimic nu mă tem mai mult decât de scriitorii prin ochii aceea arzând, ciudat de limpede şi atât de sigură că poate
cărora lumea se vede tragic transformată într-un somptuos spune muntelui să meargă şi muntele se va mişca. Poate că
muzeu de cuvinte, un muzeu imens şi nelipsit de frumuseţe, în poezie lucrurile stau oarecum deosebit, şi totuşi, de câtă
cu arbori în care în loc de frunze atârnă vorbe foşnitoare pe inteligenţă poetică şi de cât exces de sensibilitate au nevoie
ramuri, cu oraşe clădite din proporţii, cu râuri curgând din marii poeţi moderni pentru a atinge intensitatea liniştii albe
silabe, cu oameni modelaţi în ceara moale şi dulce la pipăit a din versurile chineze ale mileniului trecut...
frazelor, cu sentimente croite din pânza fină şi zadarnică a
pag 150 din 162

* Calitatea este despărţită adesea de defect numai prin linia câţi actori dispuşi să îl interpreteze, mai mult – câţi
timidă a simţului măsurii. spectatori în stare să-l înţeleagă. O capodoperă este o operă
care se multiplică la infinit, care nu-şi epuizează niciodată
* Dincolo de imposibilitatea de a învăţa inefabilul, înălţată la vieţile posibile.
o catedră cu trepte de neant, ambiţia oricărui vers este
aceea de a fi o şcoală de poezie. Un fel de şcoală a păsărilor * Poezia, ca orice artă, este şi convenţie. Un cod cu termeni
în care fiecare nu face decât să-şi intuiască, să-şi descopere bine stabiliţi şi întăriţi de secole, uneori de milenii de
şi să-şi mlădie propria limbă. comunicare. Sugestia eliptică şi graţioasă a poeziei extrem
orientale corespunde nu atât unei formaţii sufleteşti
* Nimic în afara talentului nu se primeşte în dar, şi nimic nu deosebită de a noastră, cât unei îndelungate practici a
se plăteşte mai scump decât darul acesta. semirostirii care nouă ne lipseşte. Iată un celebru poem
aparţinând marelui poet japonez Gochiku: „Lunga
* Singura scuză a existenţei poeziei este faptul că e noapte/zgomotul apei/Spun ceea ce gândesc eu“; o frază
inevitabilă. care într-un poem european ar putea fi un vers printre
multe altele, dar care, adăugându-se unui întreg sistem de
* Opera îşi creează cititorii în aceeaşi măsură în care cititorii, semnificaţii filosofice, istorice, artistice, religioase, comun
sau mai precis cititorul, o creează pe ea. Rodul artistic se poetului şi cititorului devine poezie, este recunoscută ca
află totdeauna la jumătatea drumului dintre creator şi esenţă a unui univers spiritual căruia poetul şi cititorul îi
publicul său, fiecare dintre cele două părţi – opuse, dar aparţin în egală măsură. Se pot scrie poeme asemănătoare
complementare – fiind obligată sa dea ceva din sine pentru a celor japoneze şi nu le va lipsi nimic decât universul din
putea intra cu drepturi egale în această stranie şi aproape spatele cuvintelor, aşa cum se construiesc uneori ziduri
reversibilă relaţie. Între cel ce spune şi cel ce înţelege se oarbe, perfect finisate, cu elegante ferestre cărora nu le
naşte un raport numai aparent dominat de primul, pentru că lipseşte decât casa de dincolo de ele.
orice gând exprimat nu există decât în măsura în care este
şi receptat şi există în tot atâtea feluri câte sensibile * Foarte multe versuri nu sunt scrise de anumiţi oameni, ci
inteligenţe sunt dispuse să îl recepteze. Există atâţia Hamleţi de anumite vârste. Adolescenţa le aduce cu ea şi tot ea le ia
pag 151 din 162

la plecare, fără menajamente, o dată cu strălucirea părului şi * Oricât ar părea de paradoxal, marii poeţi seamănă cu toţii
lumina fragedă a obrazului. între ei, numai mediocrităţile sunt pline de originalitate.
* Nimic nu e mai greu de stabilit decât momentul în care o * Artiştii, poeţii sunt responsabili numai pentru ceea ce scriu
calitate se transformă într-un defect. ei, nu şi pentru ceea ce se scrie despre ei. De multe secole,
drama artistului nu mai este indiferenţa societăţii, ci elanul
* Poezia nu trebuie să strălucească, trebuie să lumineze. cu care aceasta îl îmbrăţişează şi-l face simbol.
* Nu mai există de mult poeţi neînţeleşi, există, cel mult, * Sunt prea orgolioasă pentru a-mi imagina că gândurile
poeţi înţeleşi prea bine. mele ar putea fi cuiva mai de folos decât mie.
* Un scriitor nu există decât în măsura în care s-a realizat, * N-o să obosesc niciodată repetând că nobleţea nici unei
singura lui şansă este pagina scrisă. Ce a fost înainte sau teme nu poate salva sau scuza arta fără valoare care îi apare
după ea nu ne interesează decât pentru a potrivi mai bine în jur.
lumina pe pagină. Dramele care n-au lăsat urme pe hârtie
pentru istoria literară nici n-au existat. Anii de ministerială * Literatura copiază de atâtea milenii viaţa, încât, din când în
sterilitate ai lui Goga nu sunt pentru istoria literară decât o când, viaţa îşi permite să copieze cu maliţie literatura.
tristă picanterie, deceniile de nebunie ale lui Hölderlin, un
tragic epilog. Eminescu a existat între şaisprezece şi mai
puţin de patruzeci de ani, Hugo, între douăzeci şi optzeci. * Există scriitori care au cu limba în care scriu raporturi
Nimeni nu remarcă diferenţa şi nedreptatea. Operele stau încordate, pasionate, de dragoste şi de ură, scriitori care
alături, cu şanse egale, egal însetate de nemurire şi de schimbă limba, se joacă cu ea, şi-o adaptează, şi-o croiesc
neant. Suferinţele au importanţă în măsura în care se pe măsură, se revoltă împotriva ei şi îi aduc jertfe. Şi există
transformă în poezie, nimeni nu observă poezia care se scriitori care par a nu observa măcar limba pe care o
transformă în suferinţă. folosesc: obsedaţi de ei înşişi, de ceea ce e de nespus în ei,
ei bănuiesc nu numai că limba e un mijloc de comunicare
pag 152 din 162

imperfect, ci şi că limba nici nu e, poate, un mijloc de păsările în zbor?

comunicare. Fascinaţi mult mai mult de tăcere decât de
cuvânt, ei trudesc nu la crearea limbii, ci la renunţarea la ea. * Îmi imaginez poezia asemenea oceanelor, a căror
Există mari poeţi care ilustrează prima sau cea de a doua suprafaţă este nesfârşită şi nesfârşit de diversă – îngheţată
atitudine, dar nu cred că există poeţi care au avut de optat sau pacifică, străbătută de curenţi reci sau fierbinţi, cu mări
între cele două posibilităţi. Te naşti şi mori de aceeaşi parte de culori diferite şi de temperamente opuse, cu ţărmuri line
a baricadei. sau abrupte, pustii sau aglomerate de oraşe – dar al căror
adânc este la fel, nemişcat, neschimbat, neluminat, absolut.
* Niciodată, cred, n-o să pot spune prin ce se deosebeşte o Poţi să te laşi să aluneci la Capul Furtunilor sau printre
poezie de dragoste scrisă de o femeie (sau de un bărbat) de gheţurile arctice: dacă reuşeşti să atingi fundul oceanului,
o poezie de dragoste scrisă de un poet. Cel mai simplu ar fi pierzi amintirea plecării, într-una sfântă, uitată şi
să consider că prima izvorăşte din tremurul sângelui în binecuvântată de tăcere.
apropierea inimii, în timp ce a doua numai din pâlpâirea
flăcării sfinte deasupra frunţii, dar ştiu bine că nu acesta e * Simţul detaliului pune în umbră suflul artistic,
adevărul, pentru că, în timp ce femeia sau bărbatul nu sunt aneantizează elanul. Ştiu că o tapiserie trebuie privită de la
niciodată poeţi, poetul este întotdeauna femeie sau bărbat. câţiva paşi, dar nu mă pot împiedica să mă apropii,
hipnotizată de perseverenţa acului.
* Talent? Dar talentul e ceva atât de greu de definit, atât de
capricios, de inefabil, încât nu numai o viaţă, dar nici o * Am visat întotdeauna o poezie simplă, aproape eliptică,
operă nu se poate întemeia în întregime pe el. Dacă nu-l ai, schematică, având farmecul desenelor făcute de copii în faţa
devine o râvnită şi intangibilă ţintă, dacă-l ai, nu e decât cărora nu eşti niciodată sigur dacă nu cumva schema este
minim punct de pornire. Ani de zile ne preocupăm dacă chiar esenţa.
avem talent şi, deodată, nu înseamnă nimic. Nu suntem
întrebaţi dacă avem talent, suntem întrebaţi dacă avem * Pentru un poet, crezul artistic are sensul pe care trebuie
opere. Poate că am talent, dar ce importanţă poate să aibă să-l aibă pentru un erou cauza luptei sale. Ea nu determină
asta într-o ţară în care talent au şi fructele pe ramuri, şi victoria; victoria depinde de forţă, de armele pe care le
pag 153 din 162

foloseşte, de terenul pe care luptă, dar fără această cauză,

crezută cu exaltare, învingătorul nu ar fi decât un ucigaş de
rând. * Important în poezie nu este ceva ce n-am mai auzit, ci
ceva ce ştiam parcă dintr-o altă viaţă. Poezia nu trebuie să
* Sunt momente în istorie în care poezia nu este o artă, ci o dea senzaţia cunoaşterii, ci a recunoaşterii.
posibilitate de a gândi.
* Unii oameni îşi imaginează poeţii călcând serafic şi
* Ne asemănăm nu atât prin ceea ce facem, cât prin ceea ce încununaţi cu flori. Alţii, mai penetranţi, şi-i închipuie ca pe
nu facem. nişte stâlpi de foc. De fapt, poetul nu este decât nehotărâre
între iubire şi revoltă, îndrăgostit de tot ce e omenesc şi
* Unii sunt fericiţi pentru fiecare vers frumos pe care l-au revoltat de tot ce e omenesc, în acelaşi timp. În această
scris, alţii sunt exasperaţi de fiecare nouă poezie. Pentru că frumoasă contradicţie, „sensul tragic al vieţii“ despre care
fiecare poezie este o trecere din perfectul absolut imaginat vorbea Unamuno se întăreşte şi creşte uneori ucigător,
spre (chiar în cel mai bun caz) perfectul posibil real, deci o pentru că, indecis, poetul este incapabil de a iubi cu ochii
coborâre de treaptă, o renunţare. Fac parte din această a închişi, dar neînstare de a urî fără să se înduioşeze; pentru
doua categorie, căreia i-ar fi atât de uşor să renunţe la scris, că el continuă dramatic contradicţia dintre „Pace vouă“ şi “Eu
daca n-ar şti că poezia e inferioară tăcerii, aşa cum viaţa n-am venit să aduc pacea, ci sabia“.
este – cine ştie? – inferioară morţii, dar numai un poet poate
să înţeleagă tăcerea, şi numai viu fiind te poţi gândi la * Gândindu-mă la poezia modernă, în fine, la ceea ce m-am
moarte. obişnuit să numesc poezie modernă, la acel nehotărât
univers cu hotare fluide care-l cuprind mai uşor pe Novalis
* Poezia nu este povestea vieţii pe care o trăieşti, ci aura, decât pe Aragon, îmi vine în minte o comparaţie din lumea
aburul care-ţi rămâne după ce ai reuşit să uiţi ce-ai trăit. chimiei. Poezia mi se pare asemenea acelor substanţe cu
câteva enigmatice valenţe rămase nesatisfăcute, căutându-şi
* Nu folosiţi arta ca pe o oglindă în faţa căreia vă încercaţi în permanenţă un echilibru şi trăind pe muchia dintre starea
podoabele! lor prezentă şi o posibilă altă stare. În timp ce înainte poezia
pag 154 din 162

era înţeleasă ca o operă riguros terminată, rotundă, împotriva ei, dar când am înţeles că poezia se înrudeşte cu
suficientă sieşi, ea este înţeleasă acum ca un raport tăcerea, cu nemişcarea, cu umbra, şi nu cu strălucirea, cu
continuu, ca o veşnică întrebare, ca un perpetuu neechilibru. zbuciumul, cu strigătul, am înţeles şi de ce zeii alegeau
Este misterioasă pentru că este imprevizibilă, este mare pentru a coborî pe pământ fiinţe adesea nătânge.
pentru că nu are sfârşit.
* Sunt convinsă că unui cal obişnuit aripile Pegasului i se par
* Sunt un poet, nu-mi pot îngădui să devin un autor de numai o dovadă a neputinţei de a alerga.
versuri.
* De nenumărate ori, citind un poet, mai ales tânăr, am avut
* Orgoliul de a descoperi umilinţa este mai străin de senzaţia că, talentat fiind, nu ştie ce să facă cu talentul său,
înţelepciune decât umilinţa de a accepta orgoliul. aşa cum unii actori nu ştiu ce să facă pe scenă cu mâinile:
stau stângaci, închipuindu-şi că trebuie să înveţe complicate
* Frazele frumoase sunt faţă de poezie ceea ce statuetele de gesturi, când, de fapt, nu trebuie decât să nu facă nimic. Dar
bâlci sunt faţă de sculptură, tablourile de gang faţă de ce se învaţă mai greu decât liniştea?
pictură.
* Nimic nu seamănă cu nimic. Nu există de la facerea lumii
* Observ adesea cum dragostea pentru poet presupune două mere identice, nici două versuri în istoria poeziei la fel.
parafrazarea, banalizarea, imitarea, parodierea lui. Să fie
pastişa o formă de adoraţie? * „Fiecare din noi părăseşte viaţa cu sentimentul că abia s-a
născut“, spune Epicur, fiecare din noi părăseşte scrisul cu
* La început poeziile seamănă acelor adolescente deşirate şi sentimentul că abia a învăţat să scrie. Dacă ai sentimentul că
stângace care ascund şi gospodina, şi femeia fatală. A ghici ai terminat de învăţat, înseamnă că nici n-ai început încă.
nu este numai orgolios, ci şi riscant.
* Inteligenţa nu e materialul cel mai indicat pentru a face din
* Simt ca pe o mare nedreptate lipsa de dependenţă între el poezie. E adevărat, însă, că poate înlocui cu destul succes
inteligenţă şi artă. Într-un timp încercam să mă revolt materiale nu mai scumpe, ci mai rare. Perlele false sunt la
pag 155 din 162

fel de frumoase ca şi cele adevărate, sunt doar mai uşoare.

Durerea cântăreşte greu. * Din păcate, versurile seamănă adesea epatantelor bijuterii
moderne, valorând preţul lucrăturii lor, nu al metalelor din
* Pe nici un drum nu se ajunge mai greu la ţintă decât pe care sunt lucrate.
cărările bătătorite de alţii.
* Despre sfaturile literare: Ţin minte o anecdotă dintr-un
* Cunosc atâţia scriitori inferiori propriilor lor opere, încât almanah de pe la 1900, cu o gospodină care, respectând
un om mai înalt decât pagina sa îmi trezeşte respectul, chiar toate indicaţiile cărţii de bucate, nu reuşea totuşi să
dacă îi zăresc peste umeri aripile de umbră ale ratării. gătească, pentru că în carte nu scria că trebuie aprins focul.
* Frumosul din artă trebuie să semene frumosului din natură

– să se nască fără ideea şi uneori fără şansa de a putea fi
văzut, admirat. * Iluziile noastre s-au întors de atâtea ori împotriva noastră,
încât am descoperit că a prefera adevărul nu e numai mai
* Lacrima nu este importantă decât prin suferinţa care i-a cinstit, ci şi mai comod.
dat naştere. De aceea, probabil, nu se produc lacrimi
sintetice. * Nimeni nu ne obligă să scriem. Când o facem, o facem
întotdeauna pe propria noastră răspundere.
* De la alţii poţi afla, cel mult, cum se scrie poezia, nu poţi
afla de ce s-o scrii. * Niciodată n-o să înţelegem în ce măsură un artist este
opera naturii sau numai a sa însuşi, în ce măsură un artist se
* Un vers ermetic trebuie să conţină mai mult, nu mai puţin naşte sau se creează singur. Ideea de a sta obligatoriu la
decât unul uşor inteligibil. masa de scris poate părea monstruoasă, şi totuşi, atâtea
mari opere, dacă nu toate, s-au scris în felul acesta. Între
* Poezia poetului tânăr: un lichid dornic să ia forma unui vas „românul e născut poet“ şi Oda în metru antic stau
care îşi caută încă el însuşi forma. manuscrisele eminesciene şi creierul întunecat de epuizare
pag 156 din 162

al celui ce fusese copil în Ipoteşti. sporeşte frumuseţea şi sensul.
* Poezia este ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ce-ai * Orice poezie e neterminată atâta timp cât mai găseşte un
suferit. cititor care să îi adauge propria sa sensibilitate. Cel ce
îndeplineşte jumătatea unui act artistic lansat în lume să-şi
* Nemurirea e de genul feminin – se lasă atrasă de cei care o caute împlinirea şi împlinit de atâtea ori şi în atâtea feluri de
tratează cu indiferenţă. câte ori şi în câte feluri este înţeles. Sunt opere de artă care,
apărute prea devreme, şi-au aşteptat întregirea timp de
* De la un autor de literatură la o conştiinţă creatoare este secole, şi opere de artă ale căror jumătăţi de sferă se
un drum infinit mai lung decât de la un analfabet la un autor pierduseră înainte de naşterea lor. Marile poezii trăiesc,
de literatură. rătăcind imperfecte prin lume, pentru a fi împlinite mereu
mai perfect.
* Nimeni nu va putea spune despre poezie mai mult decât
poezia. Ea este asemenea realităţii supreme despre care * Complicitatea în materie de poezie nu este mai mult decât
vorbeşte Lao Tzî: „Cine a cunoscut-o nu vorbeşte despre ea o iluzie: suntem mereu de acord unii cu alţii, pentru că
şi cine vorbeşte despre ea n-a cunoscut-o“. obiectul acordului nostru este indefinibil şi veşnicii pereţi
care ne despart, transparenţi ca aripa fluturelui.
* Am privit întotdeauna rima ca pe un duşman al poeziei, un
* N-am să înţeleg niciodată dacă poezia naşte misterul sau
duşman periculos şi strălucitor uneori, un duşman cenuşiu,
misterul naşte poezia.
uşor de ignorat altădată, un duşman considerat de toţi,
chiar şi de el însuşi, un prieten şi, ceea ce e şi mai greu de
* Există ceva mai discutabil decât o capodoperă? Există ceva
înţeles, un duşman din când în când necesar.
mai nesigur decât un talent? Există ceva mai fragil decât un
* Aveţi toate calităţile, nu vă lipseşte decât curajul de a vă geniu? Cine s-ar mai extazia în faţa marii forţe a artei, dacă
teme de ele. ea n-ar avea curajul de a se expune de milenii, în fiecare
clipă, infirmării? Din fericire, valorile artistice nu se stabilesc
* Cuvintele sunt, poate, singurele fiinţe cărora îngrădirea le prin ecuaţii. Cine vrea să înţeleagă ceva nu cere certitudini,
pag 157 din 162

se mulţumeşte cu miracole. exista cu adevărat este teama că poate nu există.
* A fi liber nu este un drept care ţi se acordă, ci un talent cu * Acolo unde nimic nu se spune, totul se sugerează.
care te naşti, un talent care în literatură se confundă uneori
chiar cu talentul literar. * Poezia trebuie să fie mult mai aproape de viaţă şi de
moarte decât de literatură.
* De nimic nu mă tem mai mult decât de măiestria care se
descoperă de la prima vedere şi de retorica pe care nu o * Poezia se află întotdeauna dincolo, nu dincoace de
bănuieşti de la început. literatură.
* Pentru un om de ştiinţă orice lucru neînţeles este un lucru * Sensibilitatea nu poţi s-o deprinzi, poţi, cel mult, să te
neînţeles încă, pentru un poet, orice lucru neînţeles este un deprinzi cu ea.
binecuvântat mister. Deosebirea nu e de inteligenţă, ci de
viziune. * Poezia nu poate fi trădată de o altă iubire, ea poate fi
trădată doar neiubind.
* Îndoiţi-vă mereu că ceea ce auziţi este muzica sferelor,
dar nu vă îndoiţi niciodată că muzica sferelor există. * Cuvintele n-au fost făcute pentru a fi frumoase, ci pentru a
fi bune conducătoare de gând.
* Uneori, prea marea concentrare dă impresia uscăciunii. Pe
acest drum se poate muri, dar nu se poate ajunge decât în
vârf.
* Risipită, răspândită la întâmplare, frumuseţea poate părea
* În literatură, tema nu poate salva niciodată nimic, ea superfluă; păsările prea multe se pot şi ele demonetiza, şi
poate, cel mult, fi salvată. nimic nu e mai zadarnic decât o inflaţie de păsări.
* Ceea ce-i lipseşte talentului dumneavoastră pentru a * O poezie filosofică nu este una în care se spun fraze
pag 158 din 162

filosofice, ci una în care acestora li se preferă tăcerea. * Sunt convinsă că obiectivitatea nu este decât o
subiectivitate care se ignoră, cel mai adesea, din laşitate.
* O metaforă trebuie, pentru a exista, să aibă o logică a ei.
Poezia absurdă nu e absurdă decât din punctul de vedere al * Arta are nevoie de constrângere în aceeaşi măsură în care
logicii prozei. are nevoie de libertate.
* Nu puneţi petale literare pe buza rănilor încă deschise, s- * Nu mi-e teamă de cei pe care aş putea să-i nedreptăţesc
ar putea infecta. nepreţuindu-i destul, mi-e teamă de cei în care crezând fără
acoperire aş putea să le sugerez un fals destin.
* Liniştea se poate, cu eforturi, învăţa, neliniştea niciodată.
* Nu numai drumul spre iad, ci şi cel spre poezie e pavat cu
* În poezie, ca şi în aviaţie, numai profanii cred că poate să cele mai bune intenţii.
se înalţe doar ceea ce e mai uşor decât aerul.
* Cu cât suferim mai mult, cu atât avem mai multă dreptate.
* Una dintre marile mele mândrii este aceea de a putea să
recunosc poezia oricât de ridicolă ar fi haina sub care se * Există poeme a căror citire devine aproape o indiscreţie.
ascunde.
* Să nu uităm, poezia nu e făcută de copii care seamănă
* În materie de artă, ce e mai sigur decât o bănuială? oamenilor mari, ci de oameni mari care seamănă copiilor.
* Nimeni nu întreabă înainte de a bănui răspunsul. * Există versuri nefăcute pentru a fi publicate, având
farmecul hainelor prea vechi pentru a putea fi purtate pe
* Temeţi-vă de echilibrul prea perfect dintre vorbă şi gând, stradă, dar care, ponosite şi roase, îţi dau, îmbrăcându-le în
nu uitaţi că inefabilul se infiltrează mai uşor prin crăpăturile casă, căldura unui timp revolut.
zidurilor poeziei.
* Poezia nu este o înşiruire de întâmplări, ci o înşiruire de
pag 159 din 162

viziuni. luminează, dar încălzesc.
* Sensurile până la tremur, tremurătoare până la inefabil, * Încărcate de metafore şi comparaţii, de epitete şi
inefabile până la pierderea sensului, sunt poezii care mă hiperbole, de personificări, de toată cohorta figurilor de stil
încântă şi mă îngrijorează în egală măsură – atât de diafane cât mai strălucitoare, cât mai neobişnuite, iată nişte poezii
încât îmi vine să mă întreb uneori dacă există. care seamănă unui castel de pânză de păianjen, împodobit
cu marmuri şi stucaturi.
* Frumos, fără a încânta, dureros, fără a fi în stare să
îndurereze. * Misterul nu e niciodată tulbure, el începe întotdeauna
dincolo, nu dincoace de limpezime. Nu întunericul e
* Există scriitori care, obsedaţi de categoriile morale, ajung, misterios, ci raza de lumină care-l subliniază. Misterul
chiar dacă n-ar vrea, în atingere cu politicul. Este o atingere poetic se află întotdeauna peste, nu sub înţelegerea medie.
uimită şi dramatică, izvorâtă din contradicţia în virtutea Poezia stranie, dificilă, nu este aceea din care nu înţelegi
căreia artistul îşi este suficient sieşi – „sfânt trup şi hrană nimic, ci aceea pe care nu o poţi înţelege definitiv. Straturile
sieşi“ – deci independent de circumstanţe, şi, în acelaşi timp, de cunoaştere sunt numai succesivele interpretări posibile.
el este cel ce nu se poate împiedica să sufere pentru toţi, să Unei mari opere, epocile care trec peste ea îi adaugă, o dată
fie, deci, dependent de durerea tuturor. cu fiecare nouă explicaţie, încă un mister.
* Formele fixe mă sperie prin priceperea lor de a îmbrăca, * Atâtea întrebări la care nu poate răspunde decât timpul, cu
adesea, în frumoase veşminte nimicul, prin perfidia de a marele lui cusur de a nu fi în stare să dea răspunsuri decât
crea uniforme încopciate savant în care să se poată ascunde, trecând. Exegi monumentum nu este decât o formă a
cu şanse egale, poezia sau neantul. îndoielii lui Horaţiu.
* Caligrafice şi îngrijite, îmi amintesc de versuri care au * Poezia nu este un sport, o competiţie în care talentul,
farmecul foilor îngălbenite, al florilor presate şi al perseverenţa şi norocul se amestecă pentru a desemna, în
sentimentelor păstrate cu grijă. Ele sunt cuminţi şi bune, nu urma unei lupte cinstite, pe cel mai bun. În poezie, cel mai
pag 160 din 162

bun nu există nu numai pentru că nu există regulile după

care ar putea fi ales cel mai bun, ci pentru că cei mai buni
sunt cufundaţi în ei atât de adânc încât le rămâne în lume
numai tuiul înşelător al cuvintelor. Minunile nu pot fi
comparate între ele. E mai mare minunea transformării unui
dovleac în caleaşcă de aur sau
pag 161 din 162

minunea covorului fermecat? Schimbarea apei în vin sau

învierea din morţi? Odată trecut hotarul supranaturalului, nu * Elocvenţa poeziei nu se măsoară prin cuvinte, ci prin
mai contează decât faptul că suntem dincolo de el. liniştea dintre ele.
* Mă tem de orgoliul de a vrea să înţeleg prin intelect totul, * Cuvintele pe care un mare poet le-a atins rămân, decenii şi
pierzând astfel definitiv ceea ce nu poate fi înţeles prin uneori secole la rând, arse de atingerea lui,
intelect. neîntrebuinţabile.
* Mă emoţionează numai rimele care îmi lasă sentimentul că * Nu e greu să fii nou, e greu să fii etern.
împerechează cuvinte care s-au cunoscut într-o altă viaţă.
* A considera poezia un vas, o formă, o îmbrăcăminte, o
podoabă numai, menită să prezinte în lume cât mai bogat,
cât mai atractiv, cât mai convingător un sens sau altul
înseamnă a nu înţelege nimic. Poezia nu este formă, ci
jertfire a formei până la rămânerea sensului singur. Poetul
nu este bijutierul capabil să execute odoare din aurul
clientului, ci regele blestemat să prefacă ceea ce atinge în
aur. Dacă Midas învaţă sau nu meseria de bijutier, este mai
puţin important.
* Toţi avem talent, dar talentul nu este decât un mijloc de

tracţiune cu care unii transportă diamant, alţii cărbune, şi
atât de mulţi materiale sintetice.
* O poezie limpede, limpede şi atât de transparentă, încât se

insinuează uneori bănuiala că nici nu există.
pag 162 din 162

Ana Blandiana, La Cules Îngeri, Vol. 2

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ana Blandiana, La Cules Îngeri, Vol. 2

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Editura Liternet 2003 Ana Blandiana- La cules îngeri II

Redactor: Delia Oprea doprea@liternet.ro

Copertă şi ilustraţii: © 2003 Dora Ionescu

Text: © 2003 Ana Blandiana

© 2003 Editura LiterNet pentru versiunea Adobe PDF

LA CULES ÎNGERI 2 Vol - ISBN 973-8475-30-9

pag 2 din 162

OCHIUL DE GREIER (1981).............................................9 O JUMĂTATE DE LUNĂ ........................................ 21

pag 3 din 162

SEMANTICĂ....................................................... 34 PLANETĂ FIERBINTE ............................................ 49

ACASĂ ............................................................. 45 FUNINGINE ....................................................... 60

IN MEMORIAM ................................................... 46 ALB ................................................................. 61

CERCUL ............................................................ 46 DEFINIŢIE ......................................................... 61

ELEUSIS ............................................................ 47 GEMENI ............................................................ 62

EPITAF ............................................................. 47 TU TRECI .......................................................... 62

PRINTRE VÂRFURI DE PRUN .................................. 48 ICOANĂ ........................................................... 63

pag 4 din 162

PE CER ............................................................. 64 DESTUL ............................................................ 77

pag 5 din 162

BOCET ............................................................. 89 REFREN .......................................................... 102

pag 6 din 162

DE-A VALMA ................................................... 116 OBSESIE ......................................................... 129

pag 7 din 162

UN SFÂNT ....................................................... 142

pag 8 din 162

OCHIUL DE GREIER (1981)

Greierii cântă numai în somn,

De adevărul uscat şi zadarnic

Lăsaţi-i să doarmă legaţi de coşmare,

pag 9 din 162

De-acolo din frunză Ca şi cum însăşi lumina

pag 10 din 162

OUL Ţi-aduci aminte despărţirea

Cine-a greşit şi până când?

pag 11 din 162

ŢARA PĂRINŢILOR Pieptănând

Lumea nu s-a inventat nici acum,

Dar în ţara părinţilor

pag 12 din 162

Iată, mă spăl într-un râu de secunde Am obosit să mă nasc din idee,

pag 13 din 162

Casă împletită din ramuri de salcie Îngerii au îmbrăcat haine de păsări

pag 14 din 162

pag 15 din 162

În zori, Răsari de unde ochii mei nu văd

pag 16 din 162

Uneori dimineaţa Minunea trosneşte sub tălpile mele

pag 17 din 162

Şi chiar şi eu, ÎNTR-O NUCĂ

Cine a fost vreodată-ntr-o nucă

Într-o nucă sunt patru odăi şi e cald,

pag 18 din 162

Să m-acopere straturi de frunze ICOANĂ PE STICLĂ

Cerul e verde deasupra şi sfântul viteaz are barbă

pag 19 din 162

De boala de care sufăr Singurătatea e un oraş

pag 20 din 162

În valea O JUMĂTATE DE LUNĂ

Iar dacă visez,

pag 21 din 162

Ochiul meu rece ALTFEL

pag 22 din 162

LOCUITĂ DE-UN CÂNTEC ÎN APĂ

Cântecul nu e al meu, Mă uit în apă,