Politica monetara

Politica monetara reprezinta unul din instrumentele politicii

economice, prin intermediul careia se actioneaza asupra cererii
si ofertei de moneda din economie. Importanta politicii
monetare rezulta din obiectivul fundamental al acesteia,
respectiv stabilitatea preturilor, la care se adauga limitarea
inflatiei si mentinerea valorii interne si externe a monedei.
Responsabilitatea indeplinirii acestor obiective revine bancii
centrale, care detine monopolul in formularea si transpunerea in
practica a obiectivelor politicii monetare.
Stabilitatea preturilor constituie obiectivul fundamental al
politicii monetare dar, in acelasi timp, reprezinta un obiectiv
central al politicii economice, alaturi de: cresterea economica
durabila, ocuparea deplina a fortei de munca, sustenabilitatea
balantei de plati. Pentru atingerea acestor obiective, la nivelul
fiecarei tari, sunt identificate instrumentele care sa conduca la
cele mai bune rezultate, dintre care cele mai insemnate sunt:
politica fiscala, politica veniturilor, politica monetara, politica
valutara si politica comerciala .

Istoria politicii monetare

 Evoluția politicii monetare este determinată de evoluția
sistemului monetar și de evoluția gândirii economice.
Pe parcursul mai multor secole promovarea politicii monetare se
reducea la luarea deciziilor de batere a monedei metalice și de
emitere a banilor de hârtie. Crearea primelor bănci centrale
(bănci cu drept de emisie monetară) a fost influențată de ideea
menținerii parității bancnotelor în raport cu metalul prețios și în
raport cu bancnotele altor state. Respectiv, obiectivul politicii
monetare a fost menținerea etalonului de aur.
Împreună cu conștientizarea ciclicității în activitatea economică
(sfârșitul sec. XIX – începutul sec. XX) s-a modificat și
obiectivul politicii monetare, incluzând și supravegherea
stabilității sistemului financiar. Crizele și panicile bancare au
impus băncilor centrale rolul de „împrumutător de ultima
instanță” și au demonstrat rolul ratei dobânzii în stimularea
creditului bancar.
În anii 1980 mai mulți economiști au început să pledeze pentru
independența băncilor centrale de celelalte organe de stat.
Teoria politicii monetare, precum și practica internațională,
cunoaște următoarele tipuri de obiective finale:
-creșterea economică durabilă
-ocuparea deplină a forței de muncă
-stabilitatea prețurilor
-stabilitatea ratelor dobânzii
-stabilitatea externă (stabilitatea cursurilor de schimb valutar și
sustenabilitatea balanței de plăți)
-stabilitatea sistemului financiar și alocarea optimă a
fondurilor (resurselor) financiare
Banca centrală nu poate să urmărească toate aceste obiective
concomitent.
Instrumentele politicii monetare
Pentru indeplinirea obiectivelor de politica monetara pot fi
utilizate instrumente directe si indirecte intre care este posibila
stabilirea urmatoarei distinctii : Ø instrumentele indirecte sunt
utilizate de catre banca centrala in relatiile cu celelalte banci si
cu agentii nefinanciari. La modul traditional, aceasta categorie
de instrumente include instrumente care permit controlul asupra
costului si asupra cantitatii de moneda centrala.
  Instrumentele directe sunt reprezentate de masurile care
afecteaza, in mod direct, utilizatorii si detinatorii de moneda,
inclusiv institutiile financiare. Dintre acestea prezinta
importanta:
Politica monetara si instrumentele politicii monetare
incadrarea creditului, fixarea administrativa a unor rate ale
dobanzii si controlul asupra ratei de schimb .
Din distinctia prezentata, rezulta ca
instrumentele indirecte corespund actiunilor asupra pietei, iar
cele directe constituie masuri ale autoritatilor monetare.
Prin fiecare tip de instrument pot fi urmarite anumite obiective,
astfel incat exista posibilitatea clasificarii instrumentelor dupa
urmatoarea structura: a) instrumente prin care banca centrala
furnizeaza si retrage moneda centrala; b) instrumente care
afecteaza direct activele sau pasivele bancilor; c) instrumente
care permit controlul operatiunilor cu strainatatea.
a) In prima categorie a instrumentelor pot fi incluse urmatoarele
tipuri de operatiuni si masuri adoptate de banca centrala:
operatiunile de open-market si acordarea de credite cu rata
variabila a dobanzii pe piata monetara sau financiara ;
operatiunile de rescontare; plafonarea disponibilitatilor pentru
rescontare si stabilirea costului rescontarii (rata de rescontare
sau taxa speciala a scontului) ;
avansurile acordate de catre banca centrala statului si celorlalte
banci: determinarea plafonului si a costului (ratei de dobanda)
pentru aceste avansuri;
constituirea rezervelor obligatorii obisnuite si cele constituite
asupra depozitelor si creditelor ;
b) In a doua categorie pot fi incadrate obiective cantitative
globale si obiective selective, dintre care pot fi enumerate
urmatoarele:
incadrarea creditului bancar sau a finantarilor ;
incadrarea sau limitarea depozitelor remunerate si gestionate de
catre banci ;
raporturile bilantului (raportul dintre credite si fonduri proprii) ;
coeficientul de utilizare obligatoriu concretizat in portofoliul
minim de obligatiuni, bonuri de tezaur sau alte utilizari ;
controlul emisiunilor de titluri pe piata financiara ;
stabilirea ratei de dobanda debitoare sau creditoare ;
c) Instrumentele care permit controlul operatiunilor cu
strainatatea includ urmatoarele :
controlul schimburilor (imprumuturi externe autorizate, piata
devizelor, reglementarea pozitiei exterioare a bancilor,
depozitele constituite la banca centrala din devizele achizitionate
de catre agentii nefinanciari) ;
reglementarile aplicabile dobanzilor platite pentru depozitele
nerezidentilor si nivelul ratelor de dobanda ;
rezervele obligatorii constituite pentru depozitele nerezidentilor ;
interventiile bancii centrale pe piata schimburilor valutare .
Uniunea economica si monetara
Uniunea Economică și Monetară (UEM) reprezintă un pas
major în procesul de integrare a economiilor UE. UEM
presupune coordonarea politicilor economice și fiscale, o
politică monetară comună și o monedă comună – euro. Deși
toate statele membre UE participă la uniunea economică, unele
țări au dus integrarea mai departe prin adoptarea monedei unice,
formând zona euro. Decizia de a forma o UEM a fost luată de
Consiliul European în orașul olandez Maastricht, în decembrie
1991, fiind mai târziu prevăzută în Tratatul privind UE (Tratatul
de la Maastricht).
Crearea UEM și introducerea monedei unice euro au reprezentat
două puncte de referință deosebit de importante pentru procesul
de integrare europeană. Însă criza economică și financiară
declanșată în 2008 a accelerat nevoia unor schimbări ample la
nivelul acestui proces, îndeosebi în ceea ce privește guvernanța
economică europeană. Astfel, introducerea Semestrului
european, adoptarea legislației, reforma Pactului de Stabilitate și
Creștere au contribuit la consolidarea supravegherii bugetare la
nivelul întregii Uniuni și la gestionarea mult mai eficientă a
situațiilor de instabilitate financiară în unele dintre statele
membre.
Asadar,politica monetara reprezinta unul dintre punctele
cheie spre realizarea unui stat unificat, independent si sigur
datorita stabilitatii preturilor cat si a reducerii inflatiei.