SUBIECT NR 47.

CONDIȚIILE INTERNE ALE ÎNVĂȚĂRII: PROCESE COGNITIVE,

AFECTIVE, VOLITIVE, MOTIVAȚIA, GENEZA, DINAMICA STRUCTURII
MOTIVAȚIONALE-ATITUDINALE, LEGEA OPTIMULUI MOTIVAȚIONAL

Învățarea influențează dezvoltarea psihică, fiind una din condițiile ei fundamentale, care
la rândul ei este influențată de o serie de factori sau condiții variabile. Factorii interni ai învățării
pot fi factori biofizici (potențialul genetic, dezvoltarea fizică generală, particularitățile organelor
de simț, starea generală de sănptate) și factori psihoindividuali ( nivelul de cunoștințe, cantitatea
și calitatea experienței anterioare: capacitatea de a învăța, scopurile, motivele și aspirațiile
prezente sau absența deprinderilor de a învăța, particularitățile spiritului de observație, calitatea
atenției, memoriei, voinței, nivelul și modul de utilizare al intelugenței). Cu cât acești factori sunt
mai bine dezvoltați și mai bine folosiți, cu atât învățarea va fi realizată mai temeinic. [ CITATION
Pan951 \l 1048 ].

Învățarea văzută ca activitate înseamnă că subiectul uman însușește cunoștințele lucrând,

acționând, rezolvând sarcini. Obiectul învățării se referă la conținuturi: ce anume trebuie să preia
copilul în procesul instructiv-educativ. Este important de reținut că în spatele ansamblului de
noțiuni și cunoștințe sunt implicate procesele cognitive, afective, volitive, motivațional-
atitudinale.
Procese cognitive superioare (gândire, limbaj, memorie, imaginație)
Gândirea: proces psihic cognitiv superior, specific omului, este implicată în activitatea de
învățare desfășurată sub conducerea cadrului didactic, dar și în activitatea de învățare desfășurată
individual. Învățarea cognitivă, ca formă a învățării, se referă la formarea noțiunilor(conceptelor)
precum și a operațiilor logice.
Prin intermediul operațiilor gândirii : analiza, sinteza, abstractizarea, generalizarea,
concretizarea, clasificarea, compararea sunt surprinse relațiile dintre noțiuni (concepte),
implicațiile, se realizează transformări, anticipări mentale, se construiesc reguli, raționamente, se
rezolvă probleme.
Tipurile gândirii în funcție de operațiile folosite:
-gândirea algoritmică (presupune parcurgerea strictă a unei succesiuni de pași, aplicarea corectă
a algoritmilor conduce întotdeauna la soluționarea integrală a problemei, prin repetare există
posibilitatea formării unor deprinderi, automatisme.)
-gândirea euristică ( implică utilizarea unor relații în curs de elaborare, dirijate de planuri,
strategii, încercări și erori; sistem operațional plastic și deschis de tipul întrebării și punerii de
probleme.
Aspecte fundamentale ale gândirii sunt înțelegerea și rezolvarea de probleme. Înțelegerea
presupune surprinderea însușirilor esențiale ale obiectelor și fenomenelor, descoperirea

1
semnificațiilor conceptelor. Înțelegerea are efecte asupra structurii cognitive și asupra
motivației pentru învățare, plăcerii de a descoperi lucruri noi, dar și asupra imaginii de sine.
Rezolvarea de probleme reprezintă ansamblul demersurilor mentale folosite pentru depășirea
unui obstacol cognitiv: identificarea problemei, alegerea unei metode particulare dde rezolvare,
aplicarea metodei, evaluarea rezultatelor.[ CITATION Ele131 \l 1048 ]
Limbajul este o activitate specific umană de comunicare , realizat cu ajutorul limbii și al tuturor
resurselor ei. Limbajul are o funcție cognitivă prin care se direcționează și se fixează razultatele
activității de cunoaștere. Prima formă de limbaj pe care copilul o dobândește este vorbirea.
Aceasta influențează întreaga activitate psihică. O altă formă a limbajului care susține legătura sa
cu gândirea este limbajul intern (formă instalată în jurul vârstei de 4 ½ - 5 ½ )Tulburările de
limbaj își pun amprenta asupra conduitei copilului, dificultățile de vorbire (dislalia, rinolalia,
bâlbâiala) limitează capacitatea de însușire a cunoștințelor, de exprimare a gândurilor și
influențează negativ întreaga personalitate a copilului.[ CITATION Dan04 \l 1048 ]
Memoria: posibilitatea de a folosi cunoștințele asimilate, este posibilă cu ajutorul memoriei -care
actualizează elemente din experiența anterioară (gândurile, imaginile, dorințele, trăirile,
atitudinile, modurile de acțiune, evenimentele din trecut). Memoria este mecanismul psihic de
encodare (memorizare), stocare și actualizarea a informațiilor, asigurând continuitatea și
consistența vieții psihice.
Formele memoriei: - memorie de scurtă durată (informațiile sunt stocate 15-20 sec, după care
sunt uitate sau trec la nivelul celei de lungă durată. Este limitată atât durata cât și cantitatea de
informații reținute
- memoria de lungă durată – implică menținerea informațiilor timp îndelungat. Repetiția pe bază
de înțelegere a materialului, formarea de scheme, scenarii cognitive stimulează reținerea pe
termen lung a informațiilor.
- memoria involuntară – presupune memorarea neintenționată a informațiilor
-memoria voluntară – are caracter productiv, sistematic, organizat, individu-l propunându-și în
mod intenționat să memoreze anumite informații.
Imaginația este un proces cognitiv amplu implicat în toate formele și etapele activității de
învățare. Prin intermediul imaginației se recombină și se transformă elementele experienței
anterioare, elaborându-se imagini noi. Produsul imaginației este diferit de al celorlate procese
cognitive. Este vorba despre proiectul mental – ansamblul specific de imagini, concepte, idei –
caracterizate de noutate, originalitate, flexibilitate.
Formele imaginației: - imaginația reproductivă (imaginarea personajelor unui basm pe baza
descrierii) și imaginația creatoare(noutate, originalitate sub raportul produsului și al procesului).
Procesele reglatorii(afectivitatea, motivația, voința)
Afectivitatea susține energetic activitatea de învățare și se manifestă prin trăiri subiective
specifice (emoții, dispoziții, sentimente, pasiuni ) prin conduite emoționale însoțite de mimica
feței, modificări ale vocii și prin manifestări organice (amplificarea sau fiminuarea ritmului

2
respirator, paloare, înroșire, tremurat, transpirație, gol în stomac). În activitatea de învățare
afectivitatea joacă un dublu rol comunicativ și reglator. Expresivitatea emoțională afișată de
copii în timpul activității, constituie pentru cadrul didactic indicii în decodificarea gradului de
înțelegerea al materialului predat, în aprecierea dificultății lui. Astfel cadrul didactic își poate
regla din mers demersul didactic, în scopul optimizării acestuia.
Motivația învățării se definește ca totalitatea mobilurilor care susțin energetic, activează și
direcționează desfășurarea activității de învățare. Surse ale motivației: motivația extrinsecă
(competiția, încurajarea, lauda, recompensa. dojana, mustrarea, pedeapsa) și motivația intrinsecă
(dorința de cunoaștere, de perfecționare, dorința de a fi util)
Legea optimului motivațional se referă la relația dinamică dintre energia activată, intensitatea și
dificultatea sarcinii. Nivelul optim al motivației depinde nu numai de dificultatea sarcinii ci și de
particularitățile psihice individuale : emotivitatea, echilibru, stapânire de sine. Submotivarea
presupune activarea unei energii insuficiente desfășurării activității, iar supramotivarea implică
mobilizarea unei cantități mai mari de energie psihică decât ar fi necesar. Elevii au tendința de a
neglija sau trata superficial sarcinile ușoare, în acest caz s-ar impune o ușoară supramotivare a
elevilor. În sarcinile foarte dificile, este indicat să intervină o ușoară demotivare, tocmai pentru a
nu se consuma energia înainte de a fi investită.[ CITATION Ele131 \l 1048 ]
Voința reprezintă un proces psihic de autoorganizare și autoreglaj complex, de mobilizare și
concentrare a energiei psihonervoase în vederea depășirii obstacolelor și atingerii scopurilor
stabilite. Reglajul voluntar își pune amprenta asupra actelor de învățare, elevul trebuind să
parcurgă mai multe faze pentru a depăși obstacolele fizice, intelectuale sau emoționale: să
stabilească scopul acțiunii și mijloacele de realizare, să ia decizia realizării scopului, să execute
hotarârea(atingerea reală a scopului). Acțiunile și operațiile implicat în învățare sunt elaborate
conștient, solicită efort voluntar din partea subiectului, dar prin exersare continuă și constantă,
scapă de sub controlul conștient permanent, devenind componente automatizate ale activității sau
deprinderi. Deprinderile ocupă jumătate din volumul activităților umane, iar o mare parte din
acestea se formează în copilărie, reprezentând o condiție internă esențială a activității de
învățare.[ CITATION Dan04 \l 1048 ]

Bibliografie
Daniela Crețu, A. N. (2004). Pedagogie și elemente de psihologie pentru formarea continuă a cadrelor
didactice. Sibiu: Editura Universității „Lucian Blaga” Sibiu.

Pantelimon Golu, M. Z. (1995). Psihologia copilului. Manual pentru clasa a XI-a- Școli normale. București:
Editura didactică și pedagogică.

Stănculescu, E. (2013). Psihologia educației. București: Editura Universitară.

3
4