ŢESUTUL EPITELIAL

Caracteristici:

 formează epiderma la contactul cu mediul extern și  căptuşește cavităţile care comunică cu
exteriorul (tub digestiv, căi respiratorii, genitale şi urinare), constituind mucoase. 
 pot fi strâns legate între ele prin formaţiuni ce trec de la o celulă la alta (DESMOZOMI), sau
printr-o substanţă amorfă care le cimentează;
 au o mare capacitate de diviziune şi refacere;
 celulele profunde sunt aşezate pe o membrană bazală, care le separă de ţesutul conjunctiv, aflat
întotdeauna sub epiteliu; aceste celule formează stratul profund (generator) care, prin diviziuni, va
da naştere celorlalte straturi. Ultimul strat este cel superficial;
 epiteliile sunt bogat inervate;
 în epiteliu nu pătrund vase de sânge, hrănirea lui făcându – se pe seama ţesutului
conjunctiv aflat sub cel epitelial.
Clasificare (după rol):
 epitelii de acoperire
 epitelii glandulare
 epitelii senzoriale (neuroepitelii)

I. EPITELIILE DE ACOPERIRE
Clasificare (în funcţie de nr. straturilor şi forma celulelor)
1. unistratificate (simple)
a. PAVIMENTOASE
 constituie peretele ventral al cavităţii generale a corpului, pleura, pericardul, peritoneul (tunici
seroase);peritoneul învelește organele abdominale;
 formează endoteliul (tunica internă) vaselor sangvine și limfatice, peretele  capilarelor sangvine şi
limfatice (endoteliul caplar), epiteliul alveolar;
Seroasele sunt tunici ale unor organe cavitare care nu comunică cu mediul extern, iar mucoasele
căptuşesc organe care comunică cu exteriorul (tubul digestiv, căile respiratorii). 
b. CUBICE SIMPLE
 se găsesc în mucoasa bronhiolelor terminale şi respiratorii, în canalele mici de secreţie ale
glandelor salivare, în pancreasul exocrin, în tubii uriniferi şi la suprafaţa ovarelor.
c. CILINDRICE (PRISMATICE)
 celulele sunt înalte, cilindrice, cu nuclei sferici sau ovali;
 unele celule prezintă la polul apical microvili sau cili care formează un platou striat sau margine
în perie cu rol de epiteliu absorbant, altele prezintă cili care au rol de transport;
 unele celule sunt neciliate;
 printre celulele epiteliale se pot afla şi celule globuloase care secretă mucus şi enzime;
 intră în constituţia mucoasei tubului digestiv de la orificiul cardia până la rect (epiteliu cu
microvili), în mucoasa trompelor uterine, uter, epididim (un canal testicular), canalele unor
glande, bronhii, formează o parte din mucoasa nazală, în tubii uriniferi;

2. pseudostratificate 
 cuprinde celule de înălţimi diferite, mai mult cilindrice (columnare), ciliate sau neciliate; nucleii
celulelor sunt situaţi la înălţimi diferite, ceea ce dă o impresie de falsă stratificare;
 intră în structura traheei
3. pluristratificate 
a. PAVIMENTOASE
 stratul superficial este pavimentos, celelalte straturi sunt poligonale;
 celulele superficiale sunt cheratinizate (impregnate cu cheratină) în epidermă şi necheratinizate în
mucoasa bucală, faringiană, esofagiană, uretrală inferioară şi vaginală; 
 celulele cheratinizate se desprind de la suprafaţa pielii şi cad, fiind celule moarte, dar se
regenerează de la nivelul stratului profund; 
 au rol de protecţie.
b. CUBICE: celulele superficiale sunt cubice, iar cele profunde sunt turtite. Adesea, acest tip de
țesut are numai două straturi de celule. Este prezent în canalele glandelor sudoripare și mamare.  
b. CILINDRICE (PRISMATICE)
 numai stratul superficial conţine celule cilindrice, intră în strucutra mucoaselor ce trebuie
menţinute umede în permanenţă (mucoasa vălului palatin), în canalele mari de secreţie ale
glandelor salivare, canalele excretoare ale glandelor exocrine, mucoasa faringelui şi laringelui;
d. DE TRANZIŢIE (UROTELIU)
 forma şi nr. celulelor variază în funcţie de gradul de distensie al organului;
 când vezica urinară este plină epiteliul este bistratificat, iar când este goală devine pluristratificat
prin suprapunerea celulelor;
 în secţiuni apare pluristratificat;
 formează mucoasa ureterelor, uretrei superioare şi a vezicii urinare;
 nu permite absorbţia urinei şi protejează mucoasa de acţiunea iritantă a acesteia.

II. EPITELII GLANDULARE

 sunt formate din celule diferenţiate, care au capacitatea de a elabora produşi de secreţie;
 au numeroase mitocondrii, RE şi aparat Golgi foarte dezvoltat. Ele alcătuiesc parenchimul
glandelor care se asociază cu ţesut conjunctiv, vase de sânge, limfatice şi nervi şi formează
glande.
Tipuri de glande după felul produşilor de secreţie şi după modul de excreţie:
1. EXOCRINE (cu secreţie externă)
 produsul de secreţie este eliminat printr-un canal (DUCT) fie la suprafaţa pielii (glande sebacee,
sudoripare, lacrimale), fie în diferite cavităţi (glandele salivare, gastrice, intestinale)
După nr. de celule, aşezarea celulelor glandulare în parenchimul secretor şi după ramificarea
conductelor, glandele exocrine pot fi:
a. UNICELULARE
 sunt glandele din mucoasa bucală, epiteliul intestinal, epiteliul arborelui respirator;
 au formă de caliciu (glande CALICIFORME) şi secretă mucus;
b. PLURICELULARE
 au o parte secretorie celulară şi un canal excretor simplu sau ramificat;
 se împart în:
TIPUL SIMPLU:
 TUBULOASE SIMPLE: glandele intestinale şi gastrice
 TUBULOASE RAMIFICATE: glandele Brunner din intestin
 ACINOASE SIMPLE (alveolare): glandele sebacee
 ACINOASE RAMIFICATE (glandele lacrimale, glandele de pe marginea pleoapelor)
 TUBULO – GLOMERULARE: glandele sudoripare

TIPUL COMPUS:
 TUBULO – ACINOASE : glandele salivare, pancreasul exocrin, prostata şi glandele mamare
2. ENDOCRINE (cu secreţie internă)
 nu au canal de excreţie
 produc hormoni care se varsă direct în sânge sau limfă
 hormonii au rol de biocatalizatori în procesele metabolice
 celulele pot fi dispuse în:
a. cordoane: adenohipofiză, paratiroide, glandele suprarenale (zona fasciculată a
corticosuprarenalei- partea periferică a glandelor suprarenale)
b. foliculi: tiroidă, ovar, timus
c. insule: pancreasul endocrin

3. MIXTE
 au atât porţiuni exocrine, cât şi endocrine: pancreas, testicule, ovare
 pancreasul exocrin are acini pancreatici ce secretă sucul pancreatic; acesta se varsă în duoden;
 pancreasul endocrin conţine insule Langerhans care secretă hormonii;
 ovarele conţin foliculi ovarieni care secretă exocrin ovocitul II descărcat în trompele uterine, iar
endocrin secretă hormonii femeieşti (estrogeni şi progesteron);
 testiculele conţin tubi seminiferi care secretă exocrin spermatozoizi, iar endocrin conţine celule
interstiţiale Leydig care secretă hormonii androgeni (testosteron).

III. EPITELII SENZORIALE (SENZITIVE, NEUROEPITELII)

 sunt alcătuite din celule senzoriale diferenţiate, specializate şi adaptate pentru recepţionarea
stimulilor din mediul intern sau extern şi celule de susţinere (celule epiteliale cu rol protector);
 intră în structura segmentelor periferice ale unor analizatori;
 celulele senzoriale au la polul apical cili sau microvili, cu rol în recepţionarea excitaţiilor din
mediu;
 aceste excitaţii sunt transformate în impuls nervos şi transmise terminaţiilor nervoase
(dendritelor) ale neuronilor senzitivi cu care vin în contact prin polul bazal;
 iniţial, epiteliile senzoriale generează un potenţial de receptor, care este preluat de terminaţiile
senzitive şi care devine potenţial de acţiune la prima ştrangulaţie Ranvier a axonului;
 de exemplu:  epiteliul gustativ, auditiv și vestibular;
 în cazul epiteliului olfactiv și al retinei, în loc de celule epiteliale senzoriale există neuroni care
recepționează informațiile din mediu. În cazul epiteliului olfactiv sunt neuroni olfactivi, iar în cazul
retinei sunt celulele cu conuri și bastonașe care sunt tot neuroni modificați.

                              Fig. Mugure gustativ

ŢESUTUL CONJUNCTIV

Este cel mai răspândit ţesut din organism.  Este bine reprezentat în tegument, dar redus la nivelul
creierului. Toate tipurile de ţesuturi conjunctive derivă din aceeaşi matrice embrionară, numită
MEZENCHIM  (MEZOBLAST, MEZODERM). Sunt foarte bogat vascularizate şi inervate, excepţie
făcând ţesutul cartilaginos (conjunctiv semidur).

Caracteristici:
a. este alcătuit din celule conjunctive, fibre conjunctive şi substanţă fundamentală;
b. fibrele conjunctive sunt de natură proteică: colagen, reticulină şi elastină . Fibrele de colagen sunt
cele mai rezistente, iar cele de reticulină sunt cele mai fine;
c. ţesutul conjunctiv conţine aproximativ 1/3 din cantitatea totală de apă a corpului omenesc;
d. substanţa fundamentală intervine în metabolismul apei şi sărurilor minerale şi este produsă tot de
celulele conjunctive. În funcţie de cantitatea de apă, substanţa fundamentală poate fi moale,
semidură, dură sau fluidă;
e. ţesuturile conjunctive realizează o simbioză perfectă cu ţesutul epitelial, de care este separat
printr-o membrană bazală;

CLASIFICARE în funcţie de consistenţa substanţei fundamentale:

1. ŢESUTURI CONJUNCTIVE MOI:

a) LAX
 este forma cea mai răspândită de ţesut conjunctiv;
 conţine în proporţii egale şi uniform răspândite celule, fibre şi substanţă fundamentală;
 formează stroma conjunctivă a organelor, având rol de susţinere şi trofic;
 umple spaţiile libere dintre organe și însoțește epiteliile;
 susţine vasele de sânge şi nervii, leagă între ele fibrele musculare şi grupele de muşchi;
 formează hipodermul, submucoasele şi seroasele, medulara ovarelor, intră în alcătuirea
pericondrului, periostului, canalelor Havers şi vilozităţilor intestinale.
b) RETICULAT
- celulele componente sunt celule reticulare (reticulocite), stelate, care predomină ;
- fibrele de reticulină sunt dispuse în reţea, în ochiurile căreia se găsesc substanţă fundamentală şi
celule de origine a elementelor figurate ale sângelui;
- se găseşte în organele hematoformatoare (hematopoietice):  măduvă osoasă roşie (hematogenă) şi
organele limfoide: ganglioni limfatici, timus, amigdale, splină; 
- are rol în hematopoieză (hematogeneză), adică în formarea elementelor figurate ale sângelui.

c) ADIPOS
- conţine celule mari, adipoase, numite şi ADIPOCITE; sunt globuloase , acumulează central grăsimi;
- citoplasma şi nucleul sunt împinse la periferie;
- este situat în hipoderm (subcutanat), în jurul unor organe (rinichi, globi oculari, suprarenale,
tiroidă), în jurul capilarelor şi arteriolelor, regiunea axilară, corpul adipos al obrajilor;
- are rol trofic (prin depozitele de grăsimi), de protecţie mecanică şi în termoreglare (diminuează
termoliza, adică pierderile de căldură)
d) FIBROS
- conţine predominant fibre de colagen şi elastină, puţine celule şi substanţă fundamentală;
- este slab vascularizat;
- are rol mecanic;
- intră în structura fasciilor musculare, a tendoanelor, aponevrozelor, ligamentelor, capsulelor unor
organe (ficat, rinichi, splină, ganglioni limfatici), alcătuieşte dermul şi membrana duramater.
Fasciile musculare învelesc corpul muşchilor.
Tendoanele leagă muşchii lungi de oase.
Aponevrozele sunt membrane fibroase care învelesc muşchii laţi şi îi leagă de oase în regiunile
cervicală şi lombară.
e) ELASTIC
- conţine predominant fibre de elastină anastomozate în reţea, puţine celule şi substanţă fundamentală;
- formează tunica medie a arterelor mari şi venelor, corzile vocale şi intră și în alcătuirea plămânilor.

2. ŢESUTUL CONJUNCTIV SEMIDUR (CARTILAGINOS)

- face parte din categoria ţesuturilor mecanice;
- prezintă rezistenţă la presiune şi tracţiune;
- componenta cea mai abundentă este reprezentată de ansamblul format de substanţa fundamentală şi
fibre, care se numeşte substanţă cartilaginoasă sau matricea cartilajului;
- fibrele sunt de colagen şi elastină, fiind strâns împletite şi numeroase;
- substanţa fundamentală are o componentă organică (CONDRINA) şi una anorganică (sărurile
minerale de Ca şi Na );
2+ +

- celulele tinere se numesc CONDROBLASTE şi secretă substanţa fundamentală;

- celulele mature se numesc CONDROCITE, sunt ovale sau sferice şi sunt adăpostite câte 2 sau 3 în
cămăruţe numite CONDROPLASTE;
- ţesutul cartilaginos nu este vascularizat şi nici inervat; se hrăneşte prin difuziune de la nivelul
PERICONDRULUI, o membrană conjunctivo – vasculară ce înveleşte cartilajul.
CLASIFICARE
a. hialin
 fibrele sunt foarte puţine şi fine, substanţa fundamentală pare omogenă;
 constituie matricea pentru osificarea endocondrală (de cartilaj) care constă în înlocuirea ţesutului
cartilaginos cu ţesut osos;
 formează scheletul embrionului, iar la adult formează cartilajele de creştere diafizo – epifizare,
cartilajele articulare, laringeale, costale, traheale, bronşice , septul nazal;
b. elastic
 predomină fibrele elastice şi are culoare gălbuie;
 formează pavilionul urechii şi conductul auditiv extern, epiglota, aripile nasului, unele porţiuni
ale laringelui şi trompei lui Eustachio, unele porţiuni ale faringelui.
c. fibros
 predomină fibrele de colagen;
 formează discurile intervertebrale, meniscurile articulare, simfiza pubiană, unele ligamente.
 3. ŢESUTUL CONJUNCTIV DUR (OSOS)
Este adaptat la maxim funcţiei de susţinere şi rezistenţă.
Conţine celule, fibre şi substanţă fundamentală.
Celulele osoase se împart în OSTEOBLASTE, OSTEOCITE şi OSTEOCLASTE. 
OSTEOBLASTELE sunt celule tinere, cu numeroase prelungiri. Secretă OSEINA (matricea preosoasă).
În momentul în care osteoblastul s-a înconjurat complet de matricea preosoasă în care au început să apară
elemente de mineralizare, îşi reduce funcţia de sinteză şi se transformă în celulă osoasă adultă
(OSTEOCIT).
OSTEOCITELE sunt celule osoase mature, uninucleate, care nu se mai divid.
Sunt ovale, turtite, cu numeroase prelungiri.
Se află în cavităţi (lacune), săpate în lamelele osoase, numite OSTEOPLASTE. Fiecare osteoplast
găzduieşte un singur osteocit.
OSTEOCLASTELE sunt celule gigant,  globuloase, multinucleate, cu un bogat echipament enzimatic, cu
numeroși lizozomi. Activitatea lor maximă se manifestă în perioada de osteogeneză.
Au rol în „repararea” fracturilor şi formarea canalului medular.
Osteoclastele au activitate fagocitară şi osteolitică (activate de parathormon ele mobilizează calciul din
oase).
Îndepărtarea surplusului matricei osoase mineralizate de face prin demineralizare şi digestie extracelulară.
Matricea osoasă este formată din două componente:
 organică, conţinând oseină şi colagen;
 anorganică, conţinând săruri fosfocalcice, la suprafaţa cărora sunt absorbite cristale foarte fine de
carbonat de calciu, magneziu şi sodiu.
Rezistenţa ţesutului osos este determinată de:
 impregnarea oseinei cu săruri fosfocalcice;
 orientarea fibrelor de colagen sub influenţa forţelor mecanice care acţionează asupra osului;
TIPURI DE ŢESUT OSOS – în funcţie de dispunerea lamelelor osoase
a. COMPACT (HAVERSIAN)
 se găseşte în diafiză, la suprafaţa epifizelor şi la suprafaţa oaselor scurte şi late;
 are ca unitate morfo – funcţională OSTEONUL (SISTEM HAVERSIAN);
  OSTEONUL prezintă în centrul său un canal: canal Havers, cu ţesut conjunctiv lax în cantitate
redusă, o arteriolă, o venulă şi fibre nervoase;
 în jurul canalelor Havers sunt dispuse concentric 5 -30 lamele osoase; pe lamelele osoase se
găsesc osteocite în osteoplaste;
 canalele Havers străbat osul pe toată lungimea lui; sistemele Havers comunică între ele prin
sisteme interhaversiene care sunt arcuri de lamele osoase (osteoane incomplet delimitate). 
b. SPONGIOS (TRABECULAR)
 se găseşte în epifiză şi în interiorul oaselor scurte şi late;
 lamelele osoase se numesc TRABECULE; ele se întretaie şi delimitează cavităţi numite
AREOLE, cu măduvă osoasă hematogenă. Acestea conferă osului spongios aspect de burete.
Oasele lungi 
 prezintă diafiză (corpul osului) şi două epifize (capetele oaselor);
 diafiza este învelită de PERIOST, care se extinde şi la suprafaţa epifizelor în cazul în care oasele
nu se articulează;
 pe mijlocul diafizei se găseşte canalul medular, cu măduvă osoasă roşie (hematogenă) la făt şi la
copii, galbenă la adult (cu rol trofic) şi cenuşie, nefuncţională la bătrâni;
 la limita dintre diafiză şi cele două epifize se găseşte cartilajul de creştere în lungime.
Oasele scurte
 au o structură asemănătoare cu epifizele, prezentând ţesut osos compact la exterior şi spongios la
interior.
Oasele late
- au la exterior două lame (TABLE) cu ţesut osos compact şi o masă de ţesut osos spongios la interior
(DIPLOE).    
  
 
 
Intră în alcătuirea muşchilor.
Muşchii se împart în striaţi, netezi şi striat de tip cardiac (miocard).
Muşchii striaţi intră în alcătuirea muşchilor scheletici (partea activă a aparatului locomotor),
precum şi în alcătuirea unor organe interne: limbă, faringe, 1/3 superioară a esofagului, laringe,
unele sfinctere (vezical extern, numit și uretral extern) şi muşchii externi (extrinseci) ai globilor
oculari.
Muşchii scheletici reprezintă 40% din greutatea organismului.
Sunt alcătuiţi din fibre musculare grupate în fascicule, reunite prin ţesut conjunctiv.
Alcătuirea unei fibre musculare:
 membrană: SARCOLEMĂ;
 citoplasmă: SARCOPLASMĂ cu organite comune (RE, aparat Golgi, mitocondrii,
ribozomi, lizozomi) şi specifice (miofibrile);
 unul sau mai mulţi nuclei.
Alcătuirea unei miofibrile:
 o succesiune de discuri clare şi întunecate;
 discurile clare conţin numai filamente subţiri, numite filamente de ACTINĂ, cu
diametrul de 50 A;
 discurile întunecate conţin filamente mai groase, numite filamente de MIOZINĂ, cu
diametrul de 100 A, dar și capetele filamentelor de actină;
 discul clar se mai numeşte și banda I (izotropă): cu aceleaşi proprietăţi în orice direcţie a
spaţiului;
 discul întunecat se mai numeşte banda A (anizotropă);
 pe mijlocul fiecărui disc clar se găseşte membrana Z, iar pe mijlocul fiecărui disc
întunecat se găseşte banda H luminoasă; aceasta este constituită numai din miozină, iar
lăţimea ei depinde de starea fiziologică a fibrei musculare (contractată sau relaxată); 
 membranele Z sunt așezate la același nivel pe miofibrilele învecinate; ele se inseră cu un
capăt de sarcolemă, iar celălalt capăt pătrunde printre filamentele de actină, solidarizând,
astfel, toate miofibrilele în timpul contracției musculare;
 între două membrane Z succesive se delimitează un sarcomer – unitatea morfo –
funcţională a miofibrilei; fiecare sarcomer conţine un disc întunecat şi două jumătăţi de
discuri clare;
 miofibrila este unitatea morfo – funcţională a fibrei musculare, iar fibra musculară este
unitatea morfo – funcţională a muşchiului.

Fibrele striate sunt neramificate şi cilindrice.

Sarcolema este subţire, iar sarcoplasma are volum redus. Prezintă mai mulţi nuclei, dispuşi
periferic.
Din sarcolemă se formează sistemul de tubuli T şi L (transversale şi longitudinale), cu rol în
transmiterea impulsurilor de contracţie de la sarcolemă la miofibrile. Tubulii L sunt, de fapt,
canalele RE.
În sarcoplasmă se găsesc: ribozomi liberi și numeroase mitocondrii dispuse ca o reţea în jurul
miofibrilelor și sub sarcolemă.
Reticulul endoplasmatic este bine dezvoltat, se mai numeşte reticul sarcoplasmatic (RS).
În timpul unei contracţii, miofilamentele de actină alunecă printre cele de miozină şi
sarcomerele se scurtează.
Banda I se micşorează, iar banda A rămâne la aceeaşi mărime.
Banda H se reduce odată cu creşterea suprapunerii miofilamentelor de actină şi miozină.
Scurtarea sarcomerelor are loc numai în prezenţa ATP – ului şi a ionilor de Ca din2+

sarcoplasmă.
Când ATP –ul se reface, discul clar revine la forma iniţială şi fibra musculară se relaxează.
Contracţiile fibrelor striate sunt voluntare şi rapide.

ŢESUTUL MUSCULAR CARDIAC (MIOCARDUL)

Fibrele miocardice se împart în:
-contractile 
- necontractile, alcătuind ţesutul excito – conductor nodal (embrionar).
Fibrele miocardice contractile:
 sunt cilindrice,  dar au lungimea şi diametrul mai mici decât fibrele striate;
 au un singur nucleu, dispus central;  
 funcționează ca două sinciții (unul atrial și unul ventricular), separate d.p.d.v. electric,
ceea ce înseamnă că fibrele miocardice atriale se contractă toate odată, la fel fibrele
miocardice ventriculare; 
 d.p.d.v. structural nu este vorba, însă, de un adevărat sinciţiu, deoarece microscopul
electronic evidenţiază limitele de separaţie dintre membranele a două celule miocardice,
unite longitudinal, care apar net sub forma unor benzi transversale, denumite discuri
intercalare (STRII SCALARIFORME), cu un traiect în zig – zag;
În fibrele cardiace sarcolema este subţire, nucleul mic, situat central, sarcoplasma abundentă,
miofibrile numeroase, multe mitocondrii şi un RS bogat.
Contracţiile sunt involuntare şi cu viteză moderată.
ŢESUTUL MUSCULAR NETED
Fibrele netede:
 sunt fusiforme (ascuţite la capete);
 au un singur nucleu, mare, dispus central;
 prezintă multă sarcoplasmă, puţine miofibrile şi mitocondrii;
 nu au sarcomere, de aceea lipsesc striaţiile transversale;
Muşchii netezi se împart în muşchi netezi viscerali şi multiunitari.
Contracţiile sunt lente şi involuntare.

Muşchii netezi viscerali intră în alcătuirea organelor interne cavitare: esofag (2/3 inferioare),
stomac, intestin subţire, intestin gros, vezica biliară, vezica urinară, uretere, uretră, uter,
bronhiole, precum şi în pereţii vaselor de sânge.
Fibrele sunt de dimensiuni mici.
Între fibre există punţi intercelulare, de aceea contracţiile se răspândesc pe distanţe mari. 
Contracţiile sunt lente şi involuntare.
Muşchii netezi multiunitari intră în structura irisului, a corpului ciliar şi în structura
muşchilor erectori ai firelor de păr.
Fibrele sunt de dimensiuni mici şi în acest caz.
Între fibre nu mai există punţi intercelulare, de aceea contracţiile sunt strict limitate şi nu se
mai răspândesc, sunt fine şi gradate.
 Contracţile sunt involuntare, lente, progresive.