Sunteți pe pagina 1din 1

„Frumoasa din Pădurea Adormită”, transmis online în dar de Mărțișor

Opera Națională București va transmite online spectacolul de balet „Frumoasa din Pădurea
Adormită” de Piotr Ilici Ceaikovski, luni, 1 martie 2021, începând cu ora 19:00, cu ocazia Zilei de
Mărțișor.

Spectacolul va fi transmis exclusiv online, iar biletele se pot achiziționa de pe


https://tickets.operanb.ro/. Înregistrarea va fi disponibilă spre vizionare timp de 24 de ore.

Pentru a celebra venirea Primăverii, prima scenă lirică a țării vine în întâmpinarea publicului de
pretutindeni cu povestea unuia dintre cele mai frumoase balete clasice. „Frumoasa din Pădurea
Adormită” de Piotr Ilici Ceaikovski, în regia și coregrafia lui Vasily Medvedev și a lui Stanislav
Fečo redă cu finețe celebrul basm bazat pe contrastele dintre bine și rău. După traversarea a trei
secole, acest spectacol de balet încă stârnește curiozitatea audienței de toate vârstele.

Aducerea în zilele noastre a unor povești cu semnificații atemporale a devenit o tentație irezistibilă
pentru coregrafii din întreaga lume, „Frumoasa din Pădurea Adormită” a cunoscut în ultimele
decenii atât regândiri semnificative ale libretului, cât și ale vocabularului coregrafic. Câteva dintre
variantele moderne au aruncat o lumină nouă asupra poveștii și a muzicii. Transpusă în filme de
lungmetraj, spectacole de păpuși, musical-uri sau desene animate, povestea „Frumoasei din Pădurea
Adormită” continuă să fascineze generațiile de copii și bunici.

Sponsor oficial: Enel România


Sponsori: Aqua Carpatica, Zarea
Parteneri: Sansha
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Forbes România, RFI România,
Romantic FM, Radio Seven, Radio Itsy Bitsy, România TV, Zile și Nopți, Agerpres, Spot Media,
Ziarul Metropolis, News București, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei

S-ar putea să vă placă și