Pandemia de coronavirus si impactul asupra educatiei copiilor

Prof. Tomescu Elena Daniela

Toţi cetăţenii români au drept egal la educaţie, la toate nivelurile şi toate formele,
indiferent de gen, rasă, naţionalitate, religie sau afiliere politică şi indiferent de statutul social
sau economic.
Acest drept este prevăzut în Legea învăţământului nr. 84/1995. În instituţiile de învăţământ
publice educaţia este gratuită şi statul garantează dreptul la educaţie în interesul individului şi
al societăţii.
Copiii din grupurile neglijate aveau probleme cu accesul la educație dinainte de
coronavirus. Școala online va accentua marginalizarea acestor copii invizibili.
Pandemia de coronavirus, care a șters milioane de locuri de muncă în Europa, a redus și
mai mult accesul la muncă formală pentru adulții romi și, implicit, a accentuat marginalizarea
lor și a familiilor acestora, printre altele, în zona asistenței sanitare. Așezați în comunități
segregate și izolate, aceștia sunt de cele mai multe ori lipsiți de infrastructura de bază - asfalt,
canalizare, uneori chiar și electricitate.
Una dintre cele mai recente analize paneuropene dedicate condițiilor în care trăiesc
categoriile marginalizate indica, în 2016, că peste o treime din populația de etnie roma nu are
baie și toaletă în casă și că în cazul copiilor romi, situațiile de sărăcie extremă sunt de două
ori mai numeroase decât în cazul celorlalți copii din Uniunea Europeană.
Iar acum, de când școala a fost forțată să tatoneze modelul predării și examinării online,
accesul la educație, îngreunat oricum în trecut de diverși factori, unii culturali, alții logistici, a
fost brutal întrerupt de suspendarea cursurilor și mutarea acestora în spațiul virtual.
Acești copii nu au din ce să-și cumpere calculatoare. De fapt, în România în care
marginalul este departe de a fi excepția, nu doar copiii romi nu au acces la ceea ce obișnuim
să numim „binefacerile civilizației”. România are una dintre cele mai bune viteze de internet
din Europa, dar în multe din localitățile României nu există internet fix, iar semnalul pentru
datele mobile este undeva între crengile unui cireș cocoțat pe un deal, într-o curbă, sau pe
balustrada podului de la intrarea în sat.
Principalele bariere care afectează școala online sunt problemele de acces la tehnologie și
internet pe care le au pe de o parte copii din familiile care trăiesc în sărăcie, dar și unele cadre
didactice. Ca un bonus trist, acestor copii nici părinții nu le sunt de ajutor - nu pot, nu știu,
nu-i interesează,
Despre educația din România se vorbea încă dinaintea pandemiei de coronavirus că este
într-o stare lamentabilă. Numeroasele schimbări de miniștri au venit cu renunțări la
inițiativele predecesorilor și au adus alte noi reforme nesupuse consultării publice și niciodată
duse până la capăt.
Apoi, brusc, lumea a trebuit să stea acasă și s-a pus problema școlii online. S-au alocat
fonduri pentru ca elevii cei mai defavorizați să primească tablete. Dar nu s-a stabilit o
metodologie de predare pentru cadrele didactice speriate sau cel puțin surprinse de ce sunt
obligate să învețe. Și nu a stat nimeni să se întrebe dacă acele tablete au, tehnologic, legătură
cu clasa virtuală.
E un zid, aici, prin care nu se vede - nici într-o parte, nici în cealaltă. Acești copii nu văd
școala despre care vorbesc în conferințele televizate de presă ministrul Educației sau
inspectorii din birourile lor aflate în reședințele de județ. Și, invers: acești copii sunt
invizibili. Copiii de etnie romă, copiii care provin din familii sărace, copiii aflaţi la risc de
violenţă, care trăiesc în locuințe supraaglomerate, în ghetouri cu facilități la comun, în care
împart patul cu frații mai mari, deja corupți de mediul criminogen, copiii ai căror părinți sunt
plecați la muncă în străinătate. Pentru acești copii, școala care s-a închis brusc, chiar dacă nu
reprezenta un magnet educațional, însemna un refugiu temporar din lumea sordidă de acasă și
garanția hranei cea de toate zilele.
Probabil că procentul acestor copii abandonați este mic și irelevant raportat la o întreagă
generație de copii sau adolescenți. Poate că nu contează ca masă electorală și nu merită efort
politic. Dar tocmai dacă ar fi atât de puțini, angajamentul financiar nu ar trebui considerat o
povară. Abia consecințele contactului pierdut acum cu educația, în contextul actualei crize
medicale și economice, va fi costisitor cu adevărat.
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică amintește, într-o analiză proprie, că
mulți copii de etnie romă întâmpinau greutăți privind accesul la educație încă dinainte de
criza coronavirus. Școala online, adică statul acasă și abrupta informatizare a educației, vor
accentua marginalizarea grupurilor deja neglijate. Iar disparitățile riscă să devină, nu atât prin
ele însele cât prin efectele nu neapărat greu de anticipat, emblema națiunii.
În fine, se preconizează că viitorul nu arată bine nici pentru alternativa ca acești copii să
învețe o meserie urmând calea educației profesionale sau duale.