NUMELE: Husar Denisa

FIŞĂ DE LECTURĂ
AUTORUL: Ioan Luca Caragiale
TITLUL OPEREI: În vreme de război
EDITURA ŞI ANUL APARIŢIEI: Cartex 2000, 2019
TEMA: Tema acestei nuvele este obsesia fiind o opera realista cu adânci ecouri din sfera
naturalismului.
STRUCTURA: Proză și pe 3 capitole.
TIMP ŞI SPAŢIU: Acțiunea se desfășoară într-un spațiu neprecizat, vag determinat, "la
capătul pădurii Drobenilor" sau în hanul situat chiar "în drum", loc supus primejdiilor, iar
timpul este vag precizat.
SUBIECTUL PE SCURT: Autorul arată că tâlharii „foarte-ndrăzneţi şi foarte cruzi”, care
„băgaseră spaima în trei hotare” au fost prinși. Aceştia „începuseră cu hoţie de cai; apoi, o
călcare două, cu cazne; pe urmă omoruri”. Între cei jefuiţi în ultima vreme se afla şi popa
Iancu din Podeni, călcat când era singur acasă şi furat de bani. „De mirare însă un lucru –
popa avea un buiestraş minunat şi două iepe de prăsilă: nu i le-au luat. Dar ceva şi mai curios
– câinii din curte, nişte dulăi ca nişte fiare, nu dedeseră măcar semn de viaţă!”, continuă
autorul nararea. Fratele mai mare al preotului, Stavrache, hangiu şi negustor, primeşte vizita
mezinului, care i se mărturiseşte, spunându-i că el este căpetenia cetei de tâlhari. Hangiul află
cu acest prilej că jaful de la preot fusese o înscenare menită să adoarmă bănuielile şi că ceata
de tâlhari fusese prinsă într-o cursă, iar şeful ei scăpase din întâmplare. Popa Iancu este
înspăimântat de gândul că tâlharii din ceata sa, în timpul anchetei, puşi la cazne, vor mărturisi
cine le este căpetenia. Cum la han soseşte un grup de voluntari care se înrolaseră pentru a
participa la Războiul de Independenţă, în urma sfatului dat de Stavrache, popa Iancu se
înrolează şi el, pentru a i se pierde urma. După câtva timp, hangiul primeşte o scrisoare de la
fratele său, expediată din Turnu-Măgurele, şi află astfel că preotul în lupta de la Plevna „Se
bătuse cu mare curaj şi cu mult noroc în trei rânduri; luase un steag de la inimic, într-o
încăierare unde ai noştri erau aproape zdrobiţi, fusese numit sergent pe câmpul de onoare,
căpătând «Virtutea militară» şi o decoraţie rusească”. O altă scrisoare, primită puţin timp mai
târziu şi semnată de doi camarazi de arme ai preotului, îl informează despre moartea eroică a
acestuia – înaintat între timp la gradul de sublocotenent –, „pe câmpul de onoare de trei
gloanţe inimice primite în pântece”.
Imediat după primirea scrisorii, hangiul consultă un avocat pentru a afla „cu ce forme intră
cineva regulat în stăpânirea averii unui frate bun pierdut, care n-are alt moştenitor”.
II
Avocatul îl informează pe Stavrache despre dreptul lui de a folosi averea fratelui plecat, atâta
vreme cât acesta nu revine. Apoi „Au trecut cinci ani de la război şi nimini, în adevăr, n-a
supărat pe d. Stavrache fără decât popa Iancu volintirul, care venea din când în când de pe
altă lume să turbure somnul fratelui său.”. În prima dintre aceste apariţii, preotul se
înfăţişează fratelui său „Stins de oboseală, bolnav, cu faţa hiravă şi cu ochii-n fundul capului
ca în clipa morţii”, în haine de ocnaş, spunând că a evadat după ce şi-a pilit lanţurile. Ocnaşul
se prăbuşeşte la pământ; luat în braţe de hangiu, se agaţă de acesta cu o greutate ca de mort,
după care îl trânteşte la pământ cu forţa unui luptător plin de putere şi îi pune genunchiul pe
piept, întrebându-l „– Gândeai c-am murit, neică?”. Vrea să-l sugrume pe hangiu dar, împins
de acesta cu ultimele sale puteri prin uşă afară, dispare. Stavrache „A doua zi s-a dus la
biserică şi a aprins lumânări pentru sufletele morţilor”. Din nou popa Iancu se înfăţişează lui
Stavrache, acum în calitate de căpitan al unei companii de soldaţi. Îl urmăreşte în casă pe
hangiu, care se refugiază acolo, de teama fratelui său, după ce ieşise în întâmpinarea
militarilor. Văzându-se astfel urmărit, Stavrache se repede asupra căpitanului, îl ia de gât, dar
pe măsură ce strânge, până când „simte cum degetele-i pătrund în muşchii grumazului
strivindu-i, afundând beregata”, chipul acestuia se luminează. Biruit de inutilitatea efortului,
Stavrache cedează, iar fratele său îi pune aceeaşi întrebare: „– Gândeai c-am murit, neică?”,
după care pleacă împreună cu compania sa. A doua zi „Dis-de-dimineaţă, d. Stavrache,
tremurând de friguri, era la popa satului, rugându-l să vie negreşit până seara să-i facă
sfeştanie acasă”.
III
Pe o vreme cu „ploaie, zăpadă, măzărică şi vânt vrăjmaş” Stavrache închide prăvălia,
socotind că nu va avea clienţi. Către seară însă o fetiţă trimisă de părinţi vine să cumpere, pe
datorie, petrol şi ţuică. Fetiţa îi transmite hangiului cerinţa părinţilor: să nu mai pună ţuică în
clondirul de petrol şi petrol în cel de ţuică şi să măsoare bine. Ia un covrig rămas pe tejghea,
în timp ce hangiul se apleacă să ridice recipientul cu petrol dar primeşte o palmă, pentru
tentativa de furt. După plecarea fetiţei sosesc cu o sanie doi călători, cu aspect negustoresc.
Poftiţi în han, unul din ei se culcă, de oboseală, explică al doilea, care, în timp ce mânca din
ce-i adusese hangiul, îi spune acestuia din urmă pe nume. Uimit, Stavrache întreabă de unde
îl cunoaşte oaspetele. Acesta răspunde că l-a informat tovarăşul. Auzind întrebarea şi în timp
ce hangiul se îndrepta spre pat ca să-l vadă mai bine, cel culcat ridicându-se în picioare
spune: „– Cum să nu te cunosc, neică Stavrache, dacă suntem fraţi buni?”. La aceste cuvinte,
şocat fiind, „Hangiul deschise gura mare să spuna ceva, dar gura fără să scoată un sunet nu se
mai putu închide; ochii clipiră de câteva ori foarte iute şi apoi rămaseră mari privind ţintă,
peste înfăţişarea aceea, în depărtări ne-nchipuite”, după care popa Iancu îi spune că a venit la
el ca să ia, în bani, o parte din averea pe care o lăsase. Avea nevoie de bani pentru că a luat
cincisprezece mii de lei din banii regimentului: „– ...Dacă până poimâine n-am cinsprezece
mii, trebuie să mă-mpuşc...”, adaugă el.
În tot acest timp, Stavrache nu zice nimic, ascultă, zâmbeşte, şi apoi începe să râdă, gura îi
rămâne încleştată iar paharul şi-l varsă peste bărbie, pe piept. Fără să spună nimic, îşi face
câteva cruci, apoi se culcă, adoarme pe loc şi, atins uşor de frate, cu scopul de a-l trezi din
visul urât pe care credea că îl avea, se ridică în picioare, „cu chipul îngrozitor, cu părul
vâlvoi, cu mâinile-ncleştate, cu gura plină de spumă roşcată”. Îi atacă pe cei doi care cu greu
reuşesc să-l biruie pe hangiu; pus la pământ printr-o stratagemă (preotul îi legase picioarele în
timp ce Stavrache se luptă cu celălalt client), hangiul începe să cânte popeşte, legănându-şi
capul în ritmul melodiei. Înnebunise.
CONFLICTUL: Conflictul cunoaște doua forme de manifestare;
 conflictul exterior—este de natura sociala, constând in dorința lui Stavrache de a-si
schimba statutul social. De asemenea , el se manifesta intre comunitatea din satul
Podeni si banda de talhari, intre hangiul Stavrache si fratele sau, popa Iancu, atât in
 incipitul nuvelei, când căpetenia tâlharilor își mărturisește faptele stârnind indignarea
fratelui mai mare, cat si excipit când cel crezut mort se întoarce pentru a reclama o
parte din avere; intre preotul Iancu si unul dintre săteni, care observa cu ironie ca
preotul are cal haiducesc.
 conflictul interior—se manifesta in conștiința lui Stavrache , care înțelege ca singurul
mod de a stăpâni imensa avere a fratelui este ca acesta să moară. Cauza grijilor si
spaimelor sale este așadar tocmai contradicția ce îi macină conștiința, intre dorința de
a-si ucide fratele si reprimarea acestuia. In fond, Caragiale analizează aici cu
mijloacele artei literare ceea ce psihiatrii numesc complexul lui Cain. Preotul Iancu
este la rândul sau mărginit de regrete, in momentul in care ii mărturisește fratelui
fărădelegile comise. Obsesia averii îl va face pe Stavrache incapabil de a discerne
intre realitate si coșmar.
PERSONAJELE (numele, importanţa în operă – principale/secundare/episodice,
trăsături):
Preotul Iancu—personaj principal, puțin lacom, deștept, curajos.
Hangiul Stravache—personaj principal, lacom, nerușinat, rău.
Fetița—personaj secundar.
Tâlharii—personaje secundare.
Tovarășul lui Iancu—personaj secundar.
IMPRESII PERSONALE, APRECIERI CRITICE:
O nuvelă din punctul meu de vedere, înfricoșătoare, ciudată dar și interesantă din care înveți
ca dintr-un covrig nu îți faci o avere sau că trebuie să iei avuturile fratelui doar că nu are alți
moștenitori.